DE CE ESTE ÎNVIEREA LUI HRISTOS CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE A

CREŞTINĂTĂŢII. „ESTE DOVADA ADEVĂRULUI SĂU“

Elev.Ionica Andrei-clasa a VIII-a ,Scoala Profesionala Tatarusi judetul Iasi

Coordonator-prof.Budusanu Marinica ,Scoala Profesionala Tatarusi judetul Iasi

Învierea lui Iisus Hristos este considerată de teologi ca fiind cea mai mare sărbătoare a
lumii creştine. Este punctul central al credinţei, iar fără acest moment totul ar fi „zadarnic”.
Importanţa Învierii lui Hristos este explicată într-o singură propoziţie de unul dintre Apostolii
Săi: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi
credinţa voastră” (Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 15,14).
Toată învăţătura creştină are în centrul ei Învierea Domnului, biruinţa vieţii asupra morţii,
biruinţa binelui asupra răului sau păcatului.
„Învierea este dovada definitivă şi decisivă a dumnezeirii sale. Moartea lui Cristos este
împlinirea consumării victimei, mărturia supremă a iubirii sale, în timp ce Învierea sa este
dovada adevărului său ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu el însuşi”, spune Monseniorul
Raffaello Martinelli, citat de lumeacatholica.ro
Dincolo de ritualul bisericesc, de slujba de înviere de la miezul nopţii, de lumânarea aprinsă,
preoţii atrag atenţia că Învierea are semnificaţii cu mult mai profunde.
„Este, înainte de toate, prilej de confirmare a faptului că şi noi vom învia; trupurile noastre se
vor ridica din morminte aidoma Trupului proslăvit al Mântuitorului;
Învierea Domnului dă sens vieţii pământene, urcuşului nostru către Cer. Hristos nu a înviat
triumfalist spre a-Şi arăta puterea, spre a emoţiona ori intimida. După ce a suferit moarte pe
Cruce, Dumnezeiescul Răscumpărător
S-a ridicat din mormânt ca să împace Cerul cu pământul, pe Făcător cu făptura Sa, zdrobind
moartea şi lanţurile iadului. Vasăzică, Domnul a înviat în interesul nostru, pentru mântuirea
noastră, spre îndreptarea noastră”, scrie Arhimandritul Mihail Daniliuc, citat de doxologia.ro
Paştele sau Paştile (cuvânt folosit mai des deteologi) este „sărbătoarea sprbătorilor” care readuce
în conştiinţa creştinului momentul în care Hristos a biruit moartea.
Cuvântul „Paşti” vine din limba ebraică şi înseamnă „trecere”, evreii având sărbătoarea
azimilor care aminteşte de trecerea şi eliberarea din robia egipteană. Prin analogie, paştele creştin
înseamnă trecerea de la moarte la viaţă, eliberarea din robia păcatului şi a morţii. „Paştele a fost
şi rămâne sărbătoarea cea mai plină de bucurie, exprimată prin abundenţa de lumină şi
frumuseţea slujbei divine. Creştinii se salutau şi se salută şi azi cu formulele: ,,Hristos a Înviat!"
şi „Adevărat a Înviat!” până la Înalţarea Domnului.
În trecut, cu acest prilej se eliberau prizonierii şi sclavii, se aduceau ofrande la biserică şi mai
ales ouă roşii, care amintesc de sângele Mântuitorului, se binecuvântau şi se împărţeau săracilor.
 Se făcea botezul catehumenilor şi se interziceau petrecerile deşănţate şi actele de penitenţă şi
întristare.
Paştele rămâne inima spiritualităţii ortodoxe”, spune preotul profesor Nicolae Necula în
volumul „Biserica şi Cult pe înţelesul tuturor.