418/202015-07-2020

Drepturi salariale ale personalului din justitie Tribunalul BIHOR

Cod ECLI ECLI:RO:TBBIH:2020:085.______

Dosar nr. _____________
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 418 /LM/2020
Ședința publică din 15 iulie 2020
Completul compus din:
PREȘEDINTE F_____ D____
Asistent Judiciar P___ C_____
Asistent Judiciar C____ L____
Grefier F______ F______ A_____
Pe rol se află judecarea cauzei civile de Litigii de muncă privind pe reclamanții G_____
G______ G___, E_____ E_______ E_______, A_____ A___ A________, K___ K_______
K____, I____ I______ I_____, D____ D_____ D_____, toți cu domiciliul procesual ales la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, situat în Oradea, ____________________.12, județul
Bihor, în contradictoriu cu pârâții C________ C_ C_ C____ C_____ C____ C_ C______ C_
C_______ C________, cu sediul în sector 5, București, Bulevardul Libertății, nr. 12, H________
H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____, cu sediul în Oradea, ____________________.12,
județul Bihor, F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___, cu sediul în Cluj N_____, Calea
Dorobanților, nr. 2 - 4, J____ Cluj, B________ B_ B_ B____ B_________ B____, cu sediul în
Oradea, ____________________.12, județul Bihor, L________ L_ L_ L____ L_________ L___
L___, cu sediul în Satu M___, Piața Libertății, nr. 9, J____ Satu M___, J________ J_ J_ J____
J_________ J___, cu sediul în Cluj N_____, Calea Dorobanților, nr. 2 - 4, J____ Cluj,
și M________ M_______ M_____ M_________ M____________, cu sediul în București,
sector 1, Piața V_____ M__________, nr. 1-3, având ca obiect drepturi salariale ale personalului
din justiție.
Se constată că dezbaterea fondului cererii de chemare în judecată a avut loc la data de
09.07.2020, când concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,
încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța în cauză, și când instanța, în
aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și pentru a
delibera, a amânat pronunțarea soluției, pentru data de 15.07.2020, când s-a pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
1
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 287 din 08 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a
admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, invocată de instanță din
oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect drepturi bănești
formulată de reclamanții G_____ G______ G___, E_____ E_______ E_______, A_____ A___
A________, K___ K_______ K____, I____ I______ I_____ și D____ D_____ D_____, în
contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, H________ H_
H_ H____ H_____ H_ H___ H_____, F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___,
B________ B_ B_ B____ B_________ B____, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-M___, și
J________ J_ J_ J____ J_________ J___, în favoarea Tribunalului Bihor – Secția I Civilă –
complet specializat litigii de muncă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea în conflict individual de muncă înregistrată la această instanță la data de 04.12.2018
sub nr.____________ reclamanții B____ G______ G___, E_____ E_______ E_______, A_____
A___ A________, K___ K_______ K____, I____ I______ I_____ și Minge D_____ D_____ au
chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, H________
H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____, F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___,
B________ B_ B_ B____ B_________ B____, L________ L_ L_ L____ L_________ L___
L___ și J________ J_ J_ J____ J_________ J___, cu citarea obligatorie potrivit art.27 alin.3 din
OUG nr.137/2000, a Consiliului M_______ M_____ M_________ M____________, solicitând
ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele:
1) recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr.71/2015 și a OUG nr. 20/2016,
începând cu 01.07.2015 (după caz, la fiecare procuror în parte, în funcție de data angajării) și în
continuare, si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr.153/2017, luând în
considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de
indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT – OUG nr. 27/2006)
2) recalcularea indemnizațiilor de încadrare raportat la indicele de valoare sectorială de 463,5 lei.
3)repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența
salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare
începând cu 01.07.2015 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare
(prin obligarea pârâților la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești
corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda
legală penalizatoare, până la data plății efective.
În fapt, reclamanții G_____ G______ G___ și E_____ E_______ E_______ au arătat că din data
de 01.07.2015, au avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satul
M___.
Din data de 15.11.2017 reclamantul T_____ E_______ E_______ a fost transferat la Parchetul de
pe lângă Judecătoria Oradea iar reclamantul B___ G______ G___ a fost transferat începând cu
data de 01.02.2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Reclamantul D____ D_____ D_____ a arătat că a avut calitatea de procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Huedin, respectiv T____ din data de 01.07.2015 iar din data de

2
15.11.2017 a fost transferat la Parchetul de lângă Judecătoria Oradea, unde își desfășoară
activitatea și în prezent.
Reclamantul K___ K____ a arătat că a avut calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Oradea din data de 01.07.2012 și până în prezent.
Reclamantul I____ I______ I_____ a arătat că a avut calitatea de procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 01.07.2014 și până în prezent.
În drept, reclamanții au arătat că prin Decizia nr.794/15.12.2016, publicată în MO nr.
1029/21.12.2016 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat
că dispozițiile art.31 alin.12 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene precum și unele măsuri fiscal-bugetare
sunt neconstituționale.
În cuprinsul deciziei mai sus menționate, s-a menținut că prin OUG nr. 20/2016 (care se aplică
întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din
faptul că o parte dintre magistrați și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad,/treaptă,
gradație vechime în funcție sau specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă) prin care le-au fost recunoscute majorări
salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești.
Potrivit OUG nr.20/2016, fiecare funcție, grad/treaptă gradație, vechime în funcție sau
specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași,
stabilită la nivel maxim, fapt reglementat și de art.1 alin.51 din OUG nr. 83/2014 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul
cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015.
Prin aceeași decizie s-a statutat în sensul că pentru respectarea principiului constituțional al
egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de
OUG nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, vechime în funcție sau
Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art.31 alin.12 din
OUG nr.57/2015 (introdus prin OUG nr.43/2016) este acela că nivelul maxim al salariului de
baza /indemnizație de încadrare” la care se face egalizarea prevăzută de art.31 alin.1 din OUG
nr.57/2015, trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești,
așadar personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivel maxim al
salariului de bază/indemnizație de încadrare din cadrul aceleași categorii profesionale și familii
ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.
Au arătat reclamanții că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, a Înaltei Curți de Casație și
Justiție a stabilit următoarele: ,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.5 din OUG
nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel
maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor
magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau
nu ordine de salarizare corespunzătoare”.
Decizia este obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art.521 alin.3 din
Codul de procedură civilă.

3
Au precizat reclamanții că în cazul în care diferențele salariale dintre magistrați provin din
drepturi acordate din hotărâri judecătorești, ordonatorul de credite este obligat ca, la stabilirea
nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, din cadrul instituției sau autorității
publice, să ia în considerare și drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri
judecătorești, deoarece hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte între părți, interpretează
norme de lege cu aplicabilitate generală.
În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii
de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, reclamanții au arătat că acest
aspect a fost tranșat de Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17.02.2014 și
Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr. __________ a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, decizii din care rezultă că repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei
obligații de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate
(acoperirea pierderii efective suferite de creditor și plata dobânzii legale, beneficiu de care este
lipsit salariatul).
Referitor la dobânda legală, reclamanții au arătat că aceasta reprezintă câștigul, folosul pe care l-
ar fi obținut aceștia din investirea banilor dacă ar fi fost plătiți la termen.
Reclamanții au arătat că daunele interese se cuvin creditorului pentru o amânare a executării,
pentru o executare târzie a obligației, deci executarea obligației mai este posibilă, prezintă interes
pentru creditor, a fost sau va fi executată dar nu și la momentul la care ar fi trebuit, daunele
interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinire a obligației.
Rolul daunelor interese este acela de a acoperii prejudiciu cauzat prin întârzierea executării,
acestea putându-se cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu
executarea parțială
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Deciziei CCR nr.794/2016, Legea nr.293/2015, Legea
nr. 71/2015, art. 253 alin.1 -2, art. 266, art.270, art.272, art. 275 Din Codul muncii, art.208,
art.2010, art.216 din Legea nr. 62/2011, art.2517, art. 2526, art.1535 și art. 6 alin.4 din Codul
Civil, prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Decizia nr. 21/2015 a
Inaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire
la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii
cererii de chemare în judecată, Decizia nr. 36 din 04.06.2018 a naltei Curți de Casație și Justiție -
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Pârâții H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____ și B________ B_ B_ B____
B_________ B____ au depus întâmpinare (f. 23) prin care în prealabil au solicitat ca judecarea
cauzei să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar potrivit prevederilor art.15 din Codul de
procedură civilă, au invocat excepția inadmisibilității acțiunii solicitând în acest sens respingerea
acțiunii ca inadmisibilă, și excepția lipsei de interes pentru perioada ulterioară datei de
01.01.2018, solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de interes pentru domnii procurori G_____
G______ G___, E_____ E_______ E_______, M____ Mirgea F_____, A_____ A___
A________.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâții au arătat că solicită respingerea
acțiunii ca inadmisibilă având în vedere faptul că reclamanții pentru a-și motiva acțiunea fac

4
referire la tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane care desfășoară aceeași activitate,
în aceeași condiții în situații egale.
Au arătat pârâții că prin prisma prevederilor OG nr.137/2000, discriminarea invocată de
reclamanți prin raportare la veniturile altor colegi nu este întemeiată, întrucât situațiile diferă de
la o persoană la alta, funcție de criteriile stabilite prin lege.
Pârâții au susținut că reclamanții sunt salarizați la nivel maxim, astfel încât în speță este incidenta
plafonarea prevazuta de art. 38 alin. 6 din legea 153 din 2017.
Prin Deciziile nr.818-821 ale Curții Constituționale au fost admise excepțiile de
neconstituționalitate constatându-se că dispozițiile art.1, art.2 alin.1 și 3 și alin.11, art. 6 precum
și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000 sunt neconstituționale.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018,
pârâții au arătat că solicită respingerea acțiunii ca lipsită de interes pentru domnii procurori
G_____ G______ G___, E_____ E_______ E_______, D____ D_____ D_____, B_____ Vald
A________, pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018.
Au arătat pârâții că prin Ordinul nr.247/30.01.2018 al Procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt acordate drepturile salariale ale domnilor procurori,
începând cu data de 01 ianuarie 2018, ținându-se seama de Legea cadru nr.153/2017 –privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice care prin art.38 din cap. 4 ,,Dispoziții tranzitorii
și finale” reglementează o aplicare etapizată.
După data de 01.01.2018 operează plafonarea drepturilor salariale acordate la nivelul anului
2022, ca maxim ce poate fi acordat, motiv pentru care pentru reclamanții mai sus menționați nu
există folosul practice al solicitării acordării coeficientului de multiplicare de 19,00.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat prin acțiunea de față reclamanții au solicitat acordarea
aceleiași salarizări cu a procurorilor de la Direcția de Investigare a Criminalității Organizate și
Terorism, respectiv acordarea unei indemnizații de încadrare brută lunară corespunzătoare
coeficientului de multiplicare 19 prevăzut la nr. 13 de la lit. A din OUG nr. 27/2006, coeficient de
care beneficiază procurorii din cadrul DIICOT în conformitate cu prevederile art.11 alin.1 din
OUG nr. 27/2006.
Au arătat pârâții că drepturile salariale ale procurorilor au fost reglementate prin OUG nr.
27/2006, iar după data de 12.11.2009 și până la 31.12.2010, au fost reglementate prin prevederile
cuprinse în Anexa VI a Legii nr. 330/2009-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice.
Legea specială de salarizare a magistraților nu făcea referire în mod expres la procurori care își
desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a criminalității Organizare și Terorism,
după cum nici Legea nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul
Ministerului Public al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în
structura centrală sau structurile teritoriale ale acestei direcții.
Au susținut pârâții că eventuala admitere de către instanța de fond a solicitării reclamanților
privind plata unei indemnizații egale cu cea a procurorilor DNA și DIICOT adică schimbarea
coeficientului de multiplicare, excede atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât prin acordarea

5
acestor drepturi salariale s-ar modifica printr-o hotărâre judecătorească încadrarea magistraților
stabilită printr-o lege de salarizare incidentă prezentei cauze.
Articolul 75 alin.2 din Legea nr. 304/2004 prevede că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte
de Casație și Justiție, iar salarizarea se efectuează potrivit coeficienților de multiplicare aplicabil
procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție.
Salarizarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are așadar în vedere parchetul în cadrul
Ministerului Public și nu natura cauzelor soluționate.
Au susținut pârâții că se impune analiza salarizării diferențiate a reclamanților în raport cu
procurorii DNA și DIICOT și prin prisma art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(parte ca dreptului pozitiv intern), privind interzicerea discriminării.
Aplicarea pentru salariul reclamanților a coeficientului de multiplicare proprii salariilor
procurorilor din aceste două direcții organizate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, presupune schimbarea sistemului de salarizare al judecătorilor și procurorilor,
având în vedere că legiuitorul a stabilit că salarizarea judecătorilor și procurorilor se face în
funcție de nivelul instanțelor și parchetelor unde își desfășoară activitatea, iar acceptarea acestui
raționament ar presupune ignorarea și lipsirea de eficiență a dispozițiilor Legii nr. 304/2004,
privind organizarea judiciară, Legii nr.303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor,
precum și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi
ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acte normative
care consacră principiu ierarhizării instanțelor judecătorești, care înfăptuiesc justiția și al
parchetelor care funcționează pe lângă acestea.
În continuare, pârâții au citat și invocat prevederile art. 38 alin.3 și alin.6, art.25, art.42 din Legea
nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, concluzionând faptul că
Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție a analizat textile referitoare la aplicarea
Legii nr. 157/2017, stabilind grilele de salarizare, întrucât principiile de bază ale legii impun o
astfel de abordare.
În ceea ce privește petitele privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și la dobândă
legală solicitată, pârâții au arătat că nu pot fi obligați la plata acestor sume, neputându-se reține în
sarcina lor o atitudine subiectivă în neplata drepturilor solicitate.
În drept, pârâții au invocat art.205 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___ și J________ J_ J_ J____ J_________ J___,
au depus întâmpinare (f.36), prin care au invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile,
solicitând admiterea excepției cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond
respingerea acțiunii ca neîntemeiată
Cu privire la excepția procedurii prealabile, pârâții au arătat că prin Ordinul nr.1704 din
30.07.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-
a realizat o recalculare a indemnizației procurorilor și personalului de specialitate juridică
asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Public.

6
Reclamanții nu au solicitat revocarea ordinului menționat anterior și nici a celor ulterioare, motiv
pentru care pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fond, pârâții au arătat în esență că salarizarea procurorilor din DIICOT și DNA are la bază
nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiției.
Procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la ședințele de judecată în cauzele
instrumentate de DIICOT și DNA, nu efectuează urmărirea și urmărirea penală, cu caracteristicile
și dificultățile specifice cauzelor de crimă organizată și terorism, respectiv de combaterea a
corupției.
În continuare pârâții au făcut vorbire despre deciziile nr.818, nr. 819, nr.820 și nr. 821 din
03.07.2008, publicate în MO nr.537 din 16.07.2008 emisă de Curtea Constituțională, decizia
nr.289 din 07.06.2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 589 din 07.07.2005 și despre ordinul
nr.897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Reclamanții au depus precizare la cererea de chemare în judecată (f.53) prin care a arătat că
solicită recalcularea și plata indemnizațiilor de încadrare raportat la un indice de valoare
sectorială de 484,18 lei, de la data de 01.07.2015.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare (f.70) prin care au solicitat respingerea excepției
inadmisibilității ca fiind neîntemeiată, respingerea excepției lipsei de interes invocată față de
pârâții G_____ G______ G___, E_____ E_______ E_______, D____ D_____ D_____ și
A_____ A___ A________, excepții invocate de pârâții H________ H_ H_ H____ H_____ H_
H___ H_____ și B________ B_ B_ B____ B_________ B____ și respingerea excepției
inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâții
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, F________ F_ F_
F____ F_____ F_ F___ F___ și J________ J_ J_ J____ J_________ J___.
În ceea ce privește excepției inadmisibilității invocată de pârâții H________ H_ H_ H____
H_____ H_ H___ H_____ și B________ B_ B_ B____ B_________ B____, reclamanții au
arătat că faptul că în speță nu sunt incidente deciziile art.818-821 ale Curții Constituționale,
acestea referindu-se la Ordonanța de Guvern nr.137/2000.
Reclamanții au susținut că temeiul legal pe care este fundamentată acțiunea este OUG nr.
57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și Decizia nr. 794/15.12.2016 a
Curții Constituționale a României, motiv pentru care solicită respingerea excepției
inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce excepția lipsei de interes invocată față de pârâții G_____ G______ G___, E_____
E_______ E_______, D____ D_____ D_____ și A_____ A___ A________, reclamanții au
susținut că într-adevăr salarizarea personalului menționat se face etapizat dar omisiunea pârâților
constă în faptul că doar salariile de bază sunt plafonate și nu sporurile, acestea raportându-se în
continuare la salariile anterioare Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice.
Reclamanții au menționat că solicită ca după aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice să fie plătiți în funcție de salariul unui procuror care
funcționează la DNA și DIICOT, pentru considerentele casare au fost expuse în cererea de
chemare în judecată.

7
Față de cele arătate mai sus, reclamanții au solicitat respingerea excepției lipsei de interes
invocată față de pârâții G_____ G______ G___, E_____ E_______ E_______, D____ D_____
D_____ și A_____ A___ A________, invocată de pârâții H________ H_ H_ H____ H_____ H_
H___ H_____ și B________ B_ B_ B____ B_________ B____, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii
prealabile invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___ și J________ J_ J_ J____ J_________
J___, reclamanții au arătat că în cauza de față au solicitat anularea ordinelor anterioare de
salarizare ci doar au solicitat să fie plătiți în conformitate cu prevederile legale indicate.
Reclamanții au menționat că au invocat prevederile din Codul Muncii și nu și-au întemeiat
acțiunea pe Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ., astfel că nu e nevoie să fie
parcursă procedura prealabilă, motiv pentru care solicită respingerea excepției inadmisibilității
acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâții Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, F________ F_ F_ F____ F_____ F_
F___ F___ și J________ J_ J_ J____ J_________ J___, ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei reclamanții au arătat Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul
neconstituționalității art.31 alin.12 din OUG nr. 57/2015 (introdus prin OUG nr. 43/2016) este
acela că ,,nivelul maxim al salariului de baza/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea
prevăzută de art. 31 alin.1 din OUG nr. 57/2015, trebuie să includă și drepturile stabilite sau
recunoscute prin hotărâri judecătorești.
Au susținut reclamanții că procurorii menționați în acțiune au dobândit salariul aferent unui
procuror care funcționează în DIICOT, respectiv DNA, pe cale judecătorească, și nu prin
promovarea unui examen de promovare în funcție.
Aceeași procurori își desfășoară activitatea în prezent în cadrul unor unități de parchet aflate în
subordinea PICCJ fără a fi dobândit gradul de ÎCCJ și salarizarea aferentă în condițiile
promovării ci în baza unor hotărâri judecătorești iar aceștia își desfășoară activitatea în aceleași
condiții ca reclamanții.
Cu privire la capătul de cerere privind recalcularea salariilor prin raportare la o valoare de
referință sectorială de 484,81 lei, reclamanții au arătat că deși pârâții au susținut că salarizarea s-a
făcut la o valoare de referință de 463,5 lei, plata drepturilor salariale restante nu s-a făcut, iar
simpla recunoaștere a dreptului nu poate constitui un titlu executoriu și în nici un caz nu
presupune plata actualizării cu rata inflației și a dobânzilor legale, motiv pentru care solicită
admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
Reclamanții au depus, în copie sentința civilă nr. 829/12 iulie 2018 a Tribunalului M____
pronunțată în dosarul nr. 581/102/201(f.60).
Pârâții au depus, în copie, ordinul nr. 906/2018 emis de Ministerul Public - Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procuror General(f.31).
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 270 Codul muncii.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele :

8
Procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 C.pr.civ., instanța prin încheierea de ședință
din data de 8 aprilie 2019 (f.88), a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a
Tribunalului Hunedoara, raportat la dispozițiile art. 127 din Codul de Procedură civilă.
Conform art. 127 C.pr.civ. (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de
competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va
sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre
curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își
desfășoară activitatea.
(2)În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care
acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza
una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile
de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost
competentă, potrivit legii.
(21) Dispozițiile alin.1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de
judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
(1) Dispozițiile alin.1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților
judiciari și grefierilor.”
In speță, reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Oradea, situație în care competența soluționării cauzei revine Tribunalului Bihor, aceștia nefiind
angajați ai Tribunalului Bihor sau ai instanței care v-a soluționa în calea de atac, respectiv Curtea
de Apel Oradea. Totodată, în sensul acesta s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție pe
calea RI, conform Decizie nr. 7/2016
În consecință, în temeiul art. 132 C.pr.civ. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a
cauzei de față în favoarea Tribunalului Bihor-Secția I Civilă-complet specializat litigii de muncă,
dosarul urmând a fi înaintat acestei instanțe.
Tribunalul Bihor în ședința publică din 09 iulie 2020 a luat act de precizarea de acțiune
formulată de către reclamanți prin care solicită acordarea VRS 484 și a unit cu fondul excepția de
inadmisibilitate și lipsă interes invocate de pârâții H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___
H_____ și B________ B_ B_ B____ B_________ B____, precum și excepția lipsei de interes
invocată de Parchetul Curții de Apel Oradea și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile,
conform Legii contenciosului administrativ, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor
formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține
următoarele:
Reclamanții au calitatea de procurori și își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Oradea.
Cercetând obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, instanța constată că
reclamanții au solicitat obligarea la plata sumelor solicitate a Ministerului Public - Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite,
cât și a fiecărui parchet de pe lângă tribunalul, în calitate de ordonator terțiar de credite, în cazul

9
parchetelor de pe lângă tribunale, solicitarea reclamanților fiind de a fi obligat fiecare în raport de
perioada în care a avut calitatea de angajator al fiecărui reclamant. De asemenea, au solicitat
obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la
reculcularea indemnizației de încadrare, cu luarea în considerarea a VRS 484,18 lei (prin cererea
precizatoare) și cu aplicarea unui coeficient de multiplicare 19.00.
Acestea fiind în linii mari limitele investirii instanței, instanța va analiza cu prioritate, în
conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ., excepțiile invocate în cauză.
Excepția inadmisbilității, invocată de pârâtul B________ B_ B_ B____ B_________ B____ și
pârâtul H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____, este neîntemeiată.
Pârâții au susținut că prezenta acțiune este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile OG 137 din
2000, care, în opinia pârâților, nu sunt incidente în cauză, cât și incidența Deciziilor CCR nr. 818,
819, 820, și 821 din 2008, decizii care nu sunt aplicabile în prezenta cauza, pentru considerentele
expuse în cele ce succed.
Astfel, din motivarea acestor decizii reiese că ele privesc situația în care instanțele de judecată și-
ar aroga prerogativa ca, sub pretextul existenței unei stări de discriminare, să desființeze anumite
norme juridice instituite prin lege și să le înlocuiască cu alte norme, or reclamanții nu au solicitat
niciun moment acest lucru.
Hotărârile judecătorești invocate de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și
hotărârile judecătorești depuse cu titlu de practica judiciară la dosarul cauzei, din care rezultă ca
alți colegi de-ai reclamanților beneficiază de stabilirea indemnizației cu luarea în considerare a
coeficientului 19.00, dar si a VRS 484,18 lei. nu sunt contrare unor norme juridice cu putere de
lege, ci pur și simplu realizează interpretarea și aplicarea unor asemenea norme.
În ceea ce îi priveste pe reclamanți, aceleași norme juridice au fost interpretate diferit de către
angajator și, în consecință, în cazul reclamanților nu le-a fost acordată indemnizația cu luarea în
considerare a coeficientului 19.00 dar si a VRS 484,18 lei.
Aplicarea diferită a normelor legale a creat o situație de discriminare în defavoarea reclamnților,
situație care trebuie înlăturată, fără ca acest lucru să semnifice înlăturarea unor norme legale.
Este de observat că reclamanții nu au solicit să fie salarizați prin asemănare cu alte categorii
profesionale, nici să fie create pe cale jurisprudențială norme care să le fie favorabile, ci aceștia
au solicitat să li se aplice aceleași norme ca și colegilor săi care au prestat aceeași muncă, în
aceeași perioadă.
Pentru aceste considerente, convingerea instanței este în sensul că orice interpretare contrară a
deciziilor amintite ar duce la încălcarea principiului de drept la muncă egală, salariu egal și la
încălcarea mențiunilor exprese ale Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decziziei RIL 7
din 2019, Deciziei 23 din 2016 și a Deciziei 36 din 2018.
Excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul B________ B_ B_ B____ B_________ B____
și pârâtul H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____, este neîntemeiată.
Astfel, pârâții au invocat excepția lipsei de interes în raport de emiterea ordinului de salarizare
prin care li s-a recunoscut reclamanților stabilirea indemnizației de încadrare cu luarea în
considerare a VRS 484, 18 lei.

10
Instanța apreciază că acțiunea reclamanților nu este lipsită de interes, ca urmare a recunoașterii
dreptului prin acte administrative ale ordonatorului principal de credite, prin care le-au fost
recunoscute drepturile salariale care fac obiectul celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv VRS
484, 18 lei, având în vedere că prin prezenta acțiune, reclamanții nu au solicitat doar
recunoașterea acestui drept, ci au solicitat obligarea pârâților la plata efectiva a diferențelor
salariale, însă, în cauză, pârâții nu a făcut dovada plății sumelor datorate, aceasta fiind singura
împrejurare în care prezenta acțiune ar fi lipsita de interes.
Reclamanții au formulat prezenta cerere de chemare în judecată tocmai pentru a beneficia de un
titlu executoriu, care să poată fi pus în executare silită la nevoie (o hotărâre judecătorească),
obiectul acesteia fiind și obligarea la plata diferențelor salariale, iar nu doar simpla recunoaștere a
acestor drepturi salariale.
În consecință, având în vedere obiectul celui de-al doilea capăt de cerere, astfel cum a fost
modificat, respectiv obligarea la plata diferențelor salariale, iar nu simpla recunoastere a
drepturilor salariale, insatnța apreciază că, prin emiterea actelor administrative prin care s-a
recunoscut acest drept, acțiunea nu este lipsita de interes, ci, pentru a se putea pronunța o astfel
de soluție, pârâții avea obligația de a face dovada plății sumelor care fac obiectul acțiunii, ceea ce
nu au dovedit.
Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate invocate de
pârâții PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___, J________ J_ J_ J____ J_________ J___,
sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
În esență, pârâții au susținut că reclamanții aveau obligația de a urma procedura prealabila
prevăzută de legea contenciosului administrativa și, având în vedere că nu au urmat această
procedura, acțiunea este inadmisibilă, susținere care nu poate fi primita de instanță, reclamanții
neavând o asemenea obligația, având în vedere natura acestui litigiu, respectiv litigiu de muncă,
iar nu un litigiu de contencios administrativ.
Reclamanții nu au contestat ordinele de salarizare, astfel încât nu este aplicabila procedura
administrativa prealabila prevazuta de art. 7 alin 1 din Anexa V din Legea cadru nr. 153/2017.
Litigiul din speta este unul de munca, nu unul de contencios administrativ, nefiind deci
obligatorie parcurgerea vreunei proceduri administrative prealabile, exceptia inadmisibilitatii
actiunii fiind astfel neîntemeiata.
În acest sens sunt și cele statute de ICCJ prin Decizia RIL 9 din 2017, considerentul 48, care
stabilește fără dubiu faptul că astfel de pretenții nu fac obiectul procedurii de contestare
administrativă.
Potrivit Decizia RIL 9 din 2017, considerentul 48: Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de
contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate
de lege, ce pot _____________________ al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici
eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații
este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a
statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de
ordonatorii de credite.

11
Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității, ca urmare a neparcurgerii procedurii
prealabila, este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție la recalcularea indemnizației de încadrare
cu luarea în considerarea a unei valori de referință sectorială în cuantum de 484,18 lei, dar și cu
luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00, cât și obligarea tuturor pârâților la
plata acestor sume.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei un număr considerabil de hotărâri judecatorești definitive,
din care rezultă că aceste drepturi au fost recunoscute în favoarea altor colegi de-ai reclamanților.
Capătul de cerere privind recalcularea și plata indemnizației prin raportare la VRS 484,18
lei, este întemeiat, pentru considerentele expuse în cele ce succed.
Reclamanții au invocat aplicarea și interpretarea greșită a actelor normative aplicabile în materia
salarizării prin neacordarea drepturilor reprezentând creșteri salariale de 10%, acordate prin O.G.
nr. 83/2014 modificată prin OUG nr. 35/2015 aprobată prin Legea nr. 293/2015.
Conform art. 1 din OUG nr. 103/ 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice , în anul 2014, cuantumul
brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de
încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu
cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară
activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare
corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor,
compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii,
din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține
la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie
2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Art.1 din O.U.G. nr.83/2014 prevede următoarele: (1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor
de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care
beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă
pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași
condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor
de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul
sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația
brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri
publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în
aceleași condiții.
Ca atare, articolul 1 din OUG nr.83/2014 reglementează, principial, că în cursul anului 2015
cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, etc. de care beneficiază

12
personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna
decembrie 2014.
La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr.71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. 5 ind. 1 la art. 1 din O.U.G. nr. 83
/2014, care prevede că „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de
lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel,
precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv
personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de
bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau
autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim
dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
Astfel, din cuprinsul art. 1 alin.1 din Legea nr.71/2015 rezultă că legiuitorul a aprobat OUG
nr.83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor
funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază
personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna
decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu
excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități
publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al
Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un
cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul
aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi
salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții .
Legiuitorul a edictat norma evocată în raport de inegalitățile de tratament rezultate din aplicarea
succesivă a actelor normative privind salarizarea bugetarilor, aplicare care a condus la existența
unei discriminări salariale între persoane care aveau un nivel al salariului de bază și al sporurilor
mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru
fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin
Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial Nr. 899 din 9 noiembrie
2016, a statuat cu putere obligatorie conform art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă, că „în
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în
vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul
Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții
publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul
de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel
determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu
modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice”.

13
S-a mai reținut de către Înalta Curte că „autoritățile și instituțiile publice în favoarea cărora este
edictată norma din art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2014,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările
ulterioare, sunt cele ce se regăsesc în enumerarea de la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr.
284/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și autoritățile și instituțiile publice
indicate în mod neechivoc în cuprinsul art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu
modificările și completările ulterioare - personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, din
cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi.
Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu
modificările și completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu
modificările și completările ulterioare, dar și cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c)
din același act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorități și instituții publice" la care
se referă textul supus interpretării sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească,
Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale,
autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative
autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din
subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale ”.
S-a mai reținut incidența art. 5 din Codul Muncii potrivit căruia: „(1) În cadrul relațiilor de muncă
funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. (2) Orice
discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală,
caracteristici genetice, vârsta, apartenența națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politica,
origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate
sindicala, este interzisă. (3) Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere,
deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la
alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii,
folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. (4) Constituie discriminare
indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2,
dar care produc efectele unei discriminări directe.”
De asemenea, în susținerea faptului că la nivelul familiei ocupaționale “justiție” au fost
recunoscute majorările salariate prevăzute de Ordonanța nr. 13/2008 privind creșterile salariale
aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,
corespunzător unei valori de referință sectorială de 484,18 lei, reclamanta a anexat Sentința Civilă
nr.829/12.07.2018 pronunțată de Tribunalul M____ în dosar nr.____________ și a făcut referire
la Sentința Civilă nr.1177/22.10.2018 pronunțată de Tribunalul V_____ în dosarul
____________, având în vedere valoarea de referință sectorială de 463,5 lei raportat la care au
fost calculate drepturile sale salariale.
Egalitatea de tratament și interzicerea discriminării nu permit angajatorului să dezavantajeze unii
salariați în favoarea altora, inclusiv în ceea privește cuantumul salariilor.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 3 1 alin. (12) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele

14
măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale, statuându-se că ”hotărârile judecătorești prin care s-
a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările
de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate
generală […] vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări
salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei
funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate.
În aceeași decizie se menționează că ”principiul constituțional al egalității în fața legii presupune
instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Or, din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, gradație, vechime în
funcție sau în specialitate și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil -
salariul de bază/indemnizația de încadrare - trebuie să fie același, nefiind permis, spre exemplu,
ca magistrați de același grad, gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii, să
aibă indemnizații de încadrare diferite.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 3 ind 1 alin. (1 ind 2) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din
Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au
obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de
încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin
hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de
încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și
rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința
legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate
în Preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza
veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în
specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. Așadar,
dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalități în ceea ce privește calculul
indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad,
gradație, condiții de vechime și de studii, și, prin urmare, contravin art. 16 din Constituție .
Astfel, instanța constituțională a constatat că, pentru respectarea principiului constituțional al
egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă,
gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite
prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de
lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute
de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.
În consecință, instanța va admite capătul de cerere având ca obiect recalcularea și plata
indemnizației de încadrare cu luarea în considerarea a unui VRS 484,18 lei.
Capătul de cerere privind recalcularea și plata indemnizației cu luarea în considerare a
coeficientului de multiplicare 19.00, este întemeiat, pentru considerentele expuse în cele ce
succed.

15
Instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i din OG 137 din 2000,
potrivit cărora:
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate
în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației,
la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu
egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
Totodată, potrivit art 2 alin. 1 – alin. 4 din OG 137 din 2000 Potrivit prezentei ordonanțe,
prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de
rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală,
vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ___, apartenență la o categorie
defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea
recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a
libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,
economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este
considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.
(3)*) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile
aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.
(1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt
justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și
necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau
defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de
persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage
răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu
_________________________ penale.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul
egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, iar potrivit art. 159 alin. 3 Codul muncii
La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare
sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune
politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate
sindicală.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași
obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența
discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor
categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al
respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota
din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii,
echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VH-a, Decizia civilă nr.
2814/R/2006, în Al. Ț_____, Tratat de dreptul muncii", 2007, pag. 617).

16
Reclamanții au depus la dosarul cauzei un număr considerabil de hotărâri judecatorești, prin care
altor magistrați le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de plata indemnizației cu luarea în
considerare a coeficientului de multiplicare 19.00, iar pârâții nu au dovedit contrariul, deși aveau
sarcina probei asa cum prevede art. 27 alin. 4 din OUG 137 din 2000, potrivit cărora Persoana
interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe
sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că
nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața instanței se poate invoca
orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv
înregistrări audio și video sau date statistice.
Instanța reține că, în prezent, există, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, magistrați care au
obținut în perioada 2006 – 2009, hotarari judecatoresti prin care le a fost recunoscut dreptul de a
beneficia de plata indemnizației cu luarea în considerarea a coeficientului de multiplicare 19.00,
hotarari judecatoresti cu privire la care au fost admise cererile de lămurire dispozitiv, în temeiul
RIL 7 din 2019, dar există și o altă categorie de magistrați, care nu au obținut hotarari
jduecatorești în perioada 2006 – 2009, dar care au formulat o astfel de acțiune, în temeiul
legisltației privind salarizarea ulterioară datei de 09.04.2015, prin motarare judecatoreasca fiind
sentinta civila nr. 139 din 2019, pronmunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr.
____________, definitiva prin respingerea apelului, depusă de reclamanți la dosarul cauzei – fila
57 și urmatoarele.
Pârâții, nu doar că nu au dovedit contrariul, respectiv inexistența în cadrul familiei ocupaționale
Justiție, a altor magistrați care beneficiază de calcularea indemnizației cu luarea în considerare a
coeficientului de multiplicare 19.00, dar nici nu au contestat susținerile reclamanților din această
perspectivă, în concret existența altor persoane care beneficiază de calcularea indemnizației cu
luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00 în cadrul familiei ocupaționale
Justiției
În concecință, instanța reține că la acest moment există în cadrul familiei ocupaționale
justiție, două categorii de magistrați, respectiv o primă categorie, care nu beneficiază de
indemnizația de încadrare cu includerea coeficientului de multiplicare 19.00 și o a doua
categorie care au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care li s-au recunoscut aceste
majorări salariale, deci care beneficiază de indemnizația de încadrare cu luarea în
considerare a coeficientului de multiplicare 19.00. În consecință, cele două categorii, aflate
în situații profesionale identice, beneficiază de indemnizații de încadrare diferite.

Or, tratamentul juridic diferit nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, încalcând
totodată decizia c.c.r. 794 din 15.12.2016, decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016 înalta curte
de casație și justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dar și decizia nr.
36 din 29 septembrie 2018 înalta curte de casație și justiție - completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1
alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările
ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de

17
lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi,
precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din
Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea
și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau
instituții publice."
Prin Decizia nr. 36/04.06.2018 Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat ca, in interpretarea si
aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice,
aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările si completdrile
ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are in vedere si majorările/indexările
recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar,
indiferent daca ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunziitoare.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor
termene, precum și unele măsuri fiscal – bugetare s-a stabilit că, "la momentul pronunțării
prezentei decizii, există magistrați și personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătorești
prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța
Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în
acest sens, magistrați și personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a
stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr.
10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens și
magistrați și personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit
dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18%, stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr.
10/2007".
Examinând excepția de neconstituționalitate cu care a fost învestită, Curtea Constituțională a
considerat că "prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului
personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o
parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație,
vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în
temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură
civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea
hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în
specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași,
stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a
prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

18
In contextul vizat de sesizare, Curtea Constituțională a mai reținut în decizia de mai sus că:
"întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă
la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga familie ocupațională a
«Justiției», aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de
salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în
specialitate, însă, dispozițiile de lege criticate exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau
recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al
salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând
considerentele de principiu rezultate din jurisprudența constituțională precizată, Curtea constată
că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, de la
calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității
publice, afectează art. 124 și art. 126 din Constituție."
S-a apreciat că "dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015,
introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în
fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații
profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut
majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au
recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea
salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor
nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.
De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și
rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile
personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în
specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente.
Intenția de înlăturare a inechităților si discriminărilor (prin urmare, si recunoașterea lor) rezulta in
mod explicit si neechivoc si din expunerea de motive a O.U.G. nr. 20/2016 prin care se retine ca
"... in sectorul public sunt o ________ disfunctionalitati, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare
pentru persoane exercitând aceeași funcție si aceleași atribuții, in cadrul aceleiași instituții ori in
instituții âe același fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeași
funcție si aceleași atribuții, dar cu vechime in munca diferita... "
Aceasta interpretare a fost confirmata si de Hotărârea Plenului CSM din 23 august 2016 prin care
s-a stabilit, ca dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr.
57/2015 sunt aplicabile si familiei ocupationale "Justiție", astfel ca, a adoptat o hotărâre de
principiu prin care a recomandat ordonatorilor de credite ca, in interpretarea acestor dispoziții
legale, sa aiba in vedere principiul de drept menționat in nota de fundamentare a O.U.G. nr.
20/2016 si in cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, asa cum a fost modificata prin O. U.G nr.
20/2016, in sensul eliminării diferentelor salariale existente in sistemul judiciar.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei un număr considerabil de hotărâri judecătorești din care
reiese fără dubiu faptul ca altor colegi de-ai reclamanților le-a fost recunoscut prin hotărâri
judecătorești definitive, dreptul de a beneficia de recalcularea și plata indemnizației de încadrare,
cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00.

19
În consecință, instanța reține că reclamanții au făcut dovada că la acest moment există, în
cadrul familiei ocupaționale justiție, magistrați care beneficază de indemnizația de
încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00, astfel cum rezultă
din hotărârile judecătorești definitive depuse la dosar, nefiind necesar să facă și dovada
punerii în plata a drepturilor obținute prin aceste hotărâri judecătorești, având în vedere
cele statuate prin decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțată de înalta curte de casație și
justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie pentru instanțele
judecătoresti.

Instanța apreciază că, prin beneciari ai unor indemnizații de încadrare cu luarea în

considerare a coeficientului de multiplicare 19.00, se înțelege persoanele care au obținut,
prin hotărâri judecătorești definitive, stabilirea indemnizației de încadrare cu luarea în
considerare a coeficientului de multiplicare 19.00, nicidecum punerea în plată efectivă a
acestor drepturi.

Pârâții au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, fără însă a prezenta argumente concrete în
susținerea acestei poziții procesuale, cu ignorarea completă existenței hotararilor judecatorești
prin care altor membri din cadrul familiei ocupaționale Justiție le-a fost recunoscut dreptul de a
beneficia de plata indemnizației cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00,
dar și cu nesocotirea celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia 794 din 2016, a
Deciziei ICCJ 36 din 2018 Complet RIL și a Deciziei 23 din 2016, astfel încât simplele susțineri,
fără fundament și fără producerea în acest sens al unor probe certe și lipsite de echivoc, nu pot
forma convingerea instanței, în sesnul netemeiniciei pretențiilor reclalanților.
Pârâții B________ B_ B_ B____ B_________ B____ și H________ H_ H_ H____ H_____ H_
H___ H_____, au solicitat instanței ca, în ipoteza admiterii prezentei acțiuni, instanța să aibă în
vedere limitarea instituită de art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, solicitare care va fi respinsă
ca neîntemeiată, dispozițiile art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017 nefiind incidente în prezenta
cauză, pentru argumentele expuse în cele ce succed.
Potrivit art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de
funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite
potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a
majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
Cercetând conținutul art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, instanța constată că aceste dispoziții
limitează / plafonează salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de
încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situația în care devin ulterior mai
mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate (evident de lege), deci nu și în cazul în care
prin hotarari judecatorești definitive sunt recunoscute și stabilite anumite majorari salariale.
În consecință, instanța va reține că plafonarea prevăzută de art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017,
are în vedere exclusiv majorarile salariale reglementate sau acordate în temeiul legii, deci prin
acte administrative ale ordonatorului principal de credite, iar nu drepturile salariale recunoscute
sau stabilite prin hotarari judecatorești definitive, ceea ce de altfel contravine și art. 6 Cedo.
În cazul în care instanța ar accepta ipoteza susținută de pârâți, ar însemna ca o hotarare
judecatorească să rămână fără efect, deci debitorul să aibă posibilitatea de a nu executa o hotarare

20
judecatorească definitiva prin care s-a dispus condamnarea sa, astfel încât, deși beneficiarul a
obținut o astfel de hotarare judecătorească definitiva, aceasta să nu produce deloc efecte juridice,
ceea ce este de nepermis.
În practica CEDO s-a reținut că în situația în care administrația refuză sau omite să execute o
hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 din Convenție de care
a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
În jurisprudenta sa, CEDO a constat de mai multe ori încălcarea art. 6, în cazul în care o hotarare
judecatorească definitiva nu a fost pusă în executare, reținând urmatoarele: Curtea reamintește că
executarea unei hotărâri definitive pronunțate de orice instanță trebuie considerată ca parte
integrală din „proces” în sensul art. 6 din Convenție (Hornsby împotriva Greciei,). Statul are
obligația pozitivă de a organiza un sistem pentru executarea hotărârilor judecătorești, care să fie
eficient atât în drept, cât și în practică, și să asigure executarea acestora fără întârzieri
nejustificate ( Ruianu împotriva României,). Atunci când autoritățile sunt obligate să acționeze
pentru executarea unei hotărâri și nu fac acest lucru, inacțiunea lor poate angaja răspunderea
statului în raport cu art. 6 § 1 din Convenție (Scollo împotriva Italiei, și Bushati și alții împotriva
Albaniei,)
Convingerea instanței, în sensul că art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, nu are în vedere și
majorarile salariale recunoscute prin hotarari judecatorești, ci doar majorarile reglementate de
lege si stabilite prin acte ale ordonatorului principal de credite, are în vedere și aspectele statuate
de ICCJ prin Decizia 7 din 2019, considerentele care se aplică mutatis mutandis și în ceea ce
privește art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017.
Astfel, problema de drept care a facut obiectul Deciziei RIL 7 din 2019, a vizat stabilirea
momentului până la care reclamanții - magistrați, care au obținut prin hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile acordarea drepturilor bănești majorate cu procentele de 18% (5% + 2% +
11%), prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, sunt îndreptățiți să beneficieze
de plata acestor drepturi, mai exact, dacă aceste majorări puteau fi acordate numai până la
intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau, dimpotrivă, ar fi trebuit acordate și plătite
reclamanților și după intrarea în vigoare a acestei legi.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 330 din 2009, Prezenta lege are ca obiect de reglementare
stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul
general consolidat al statului, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol Începând cu data intrării în
vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la
alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Potrivit art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de
funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite
potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a
majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
În consecință, intenția legiuitorului, atât prin art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, cât și prin art.
1 alin. 2 din Legea 330 din 2009, a fost acea ca drepturile salariale să fie doar cele prevăzute în
mod exclusiv de legile de salarizare, deci cu ignoarea hotararilor judecatorești definitive care
recunosc anumite majorari salariale, dispoziții legale care încalcă făra dubiu art. 6 CEDO
și atrage raspunderea statului.

21
Prin Decizia 7 din 2019 ÎCCJ a stabilit că majorarile salariale recunoscute prin hotarari
judecatoresti definitive, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data
intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, chiar dacă, așa cum instanța a reținut anterior,
potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 330 din 2009, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.
(1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
În consecință, aplicând același raționament și în cazul dispozițiilor art. 38 alin. 6 din Legea 153
din 2017, instanța va reține că admiterea acestei solicitări și reținerea unei plafonări /limitări,
conform acestui text de lege, încalcă, în primul rând art. 6 CEDO, Decizia RIL 7 din 2019, dar și,
astfel cum se va arata în cele ce succed, Decizia CCR 794 din 2016.
Deosebit de important este și considerentului 58 din Decizia 7 din 2019, ICCJ a reținut
următoarele:
De asemenea, instanța de contencios constituțional a constatat că excluderea majorărilor salariale
stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești de la calculul nivelului maxim al salariului de
bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice afectează art. 124 și art. 126 din
Constituție, precum și principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor - legislativă,
executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din
Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat
potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea
hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea
judecătorească.
Totodată, în cuprinsul Decziei 794 din 2016, CCR a reținut urmatoarele:
24. Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la art. 124 și art.
126 din Constituție și la efectele hotărârilor judecătorești, a stabilit, că "înfăptuirea justiției,
în numele legii, are semnificația că actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forța lui
executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de
aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un
mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de
drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai
rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției.
Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate
juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără
posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare,
hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate
publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională.
Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a
acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autoritățile
publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă
o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a
justiției" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 972 din 21
noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie
2012, și Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013,

22
25. Curtea constată că, potrivit art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului
maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității
publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile
stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, norma criticată stabilește, în
mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel,
chiar dacă o parte dintre magistrații care beneficiază de aceste hotărâri judecătorești au deja în
plată majorarea indemnizației de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea
nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau
autorității publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești
conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistrați și din personalul asimilat au obținut
majorarea indemnizației de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al
salariului de bază/indemnizației de încadrare.
28. De asemenea, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul
fundamental al separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească -
în cadrul democrației constituționale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea
fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit
art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea
hotărârilor judecătorești definitive, respectiv definitive și irevocabile, emise de puterea
judecătorească.
Un alt argument pentru care nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 38 alin. 6 din Legea
153 din 2017, este reprezentat de faptul că prin hotararile judecatoresti depuse la dosarul cauzei
de reclamanți, din care rezultă starea de discriminare, nu s-a prevăzut stabilirea indemnizației cu
luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19.00, fără a se depăși plafonarea prevăzută
de art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, motiv pentru care nici instanțele învestite ulterior cu
astfel de cerere, nu pot reține incidența art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, deoarece în aceasta
situație ar încălca Decizia CCR 794 din 2016, discriminarea existând în continuare.
Deci, un alt argument pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. 6 din Legea 153 din
2017, este reprezentat de faptul că prin hotararile judecatorești care constituie temeiul stării de
discriminare, nu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 38 alin. 6 legea 153 din 2017, astfel încât
instanța apreciază că nu poate fi reținută incidența art. 38 alin. 6 din Legea 153 din 2017, nici în
prezenta cauza, deoarece ar încălca decizia CCR 794 din 2016, iar starea de disctiminare nu ar fi
înlăturată în totalitate, ci doar parțial.
În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța reține că, în
speță, nu este incidenta plafonarea / limitarea prevăzuta de art 38 alin. 6 din legea 153 din 2017, o
interpretare contrară ar lipsi o hotărâre definitivă de caracterul ei executoriu, ceea ce reprezintă o
încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției.
Pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat și
Decizia CCR 289/2005, prin care instanța de contencios consituțional a respins ca neîntemeiată,
excepția de neconstituționalitate ridicată de (...) și constată că dispozițiile art. 77 alin. (1) din
Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor
judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul

23
Institutului N_______ de Expertize Criminalistice sunt constituționale în raport cu criticile
formulate., decizie care, nu are legătura cu obiectul cauzei, nefiind deci incidenta în prezenta
cauza.
Pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, suplimentar
față de argumentele comune, analizate de instanța până la acest moment, a susținut că hotărârile
judecătorești la care au făcut referire reclamanții, și-au încetat efectele la data intrării în vigoare a
Legii 330/2009, însă pârâtul omite a avea în vedere cele statuate de ÎCCJ prin Decizia RIL 7 din
2019.
Este adevărat că Decizia 7 din 2019 nu face referire în mod expres la situația hotărârilor
judecătorești prin care s-a acordat coeficientul de multiplicare 19.00, însă considerentele acesteia
se aplică mutatis mutandis și în cazul acestor hotărâri judecătorești.
Că este așa o dovedește și faptul că ulterior pronunțării acestei decizii instanțele judecătorești au
admis cererile de lămurire a dispozitivelor unor hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit dreptul
reclamanților de a beneficia de calcularea indemnizației cu luarea în considerare a coeficientului
d multiplicare 19.00.
Pârâtul nu poate susține în mod întemeiat că hotararile judecatoresti invocate de reclamanți și-au
încetat valabilitatea, la momentul intrarii în vigoare a Legii 330 din 2009, având în vedere
admiterea cererilor de lămurire dispozitiv, în baza RIL 7 din 2019, stabilindu-se că drepturile
salariale au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în
vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, astfel încât hotararile judecatorești pronunțate în perioada
2006 – 2006 au produs efecte în anul 2019, pentru întreaga perioada cuprinsă între intrarea în
vigoare a legii 330 din 2009 și până în present.
A mai invocat pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție,
și Deciziile nr. 818-821 din 2008, decizii care nu sunt aplicabile, pentru considerentele expuse în
cele ce succed.
Astfel, din motivarea acestor decizii reiese că ele privesc situația în care instanțele de judecată și-
ar aroga prerogativa ca, sub pretextul existenței unei stări de discriminare, să desființeze anumite
norme juridice instituite prin lege și să le înlocuiască cu alte norme, or reclamanții nu am solicitat
niciun moment acest lucru.
Hotărârile judecătorești invocate de reclamanți în cuprisnul cererii de chemare în judecată, din
care rezultă ca alți colegi de-ai reclamanților beneficiază de stabilirea indemnizației cu luarea în
considerare a coeficientului 19.00, nu sunt contrare unor norme juridice cu putere de lege, ci pur
și simplu realizează interpretarea și aplicarea unor asemenea norme.
În ceea ce îi priveste pe reclamanți, aceleași norme juridice au fost interpretate diferit de către
angajator și, în consecință, în cazul reclamanților nu le-a fost acordată indemnizația cu luarea în
considerare a coeficientului 19.00
Aplicarea diferită a normelor legale a creat o situație de discriminare în defavoarea reclaamnților,
situație care trebuie înlăturată, fără ca acest lucru să semnifice înlăturarea unor norme legale.
Este de observat că reclamanții nu au solicit să fie salarizați prin asemănare cu alte categorii
profesionale, nici să fie create pe cale jurisprudențială norme care să le fie favorabile, ci aceștia

24
au solicitat să li se aplice aceleași norme ca și colegilor săi care au prestat aceeași muncă, în
aceeași perioadă.
Pentru aceste considerente, convingerea instanței este în sensul că orice interpretare contrară a
deciziilor amintite ar duce la încălcarea principiului de drept la muncă egală, salariu egal și la
încălcarea mențiunilor exprese ale Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decziziei RIL 7
din 2019, Deciziei 23 din 2016 și a Deciziei 36 din 2018.
În consecință, pentru toate argumentele anterior expuse, inastanța va admite și acest capăt de
cerere.
Capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație, precum și obligarea pârâților
la plata dobânzii legale penalizatoare.
În ceea ce privește cererea privind actualizarea cu indicele de inflație, precum și obligarea
pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare, instanța reține următoarele:
În acest sens, este de subliniat că, în cazul executării cu întârziere a obligației de plata a unei
sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub
forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul
reparării integrale a prejudiciului sa poată fi nesocotit. Devine evident faptul că, prin executarea
cu întârziere a obligației de plată, creditorul a suferit un prejudiciu patrimonial.
Ca urmare, sunt incidente dispozițiile art. 1 raportat la art. 166 alin. 1 și art. 278 alin.1 din Codul
muncii raportate la art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza întâi și art. 1535 alin. 1 din Codul civil, respectiv
art. 1 alin. 3, art. 2 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, care consacră principiul reparării
integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației
de plată, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor
(„damnum emergens”), cât și beneficiul de care acesta este lipsit („lucrum cessans”).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul
are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În situația de față, pierderea efectiv suferită de creditoare, ca prim element de reparare integrală a
prejudiciului, trebuie remediată prin măsura actualizării sumelor datorate cu indicele prețurilor de
consum comunicat de Institutul N_______ de S_________.
Prin actualizarea sumei debitului cu indicele prețurilor de consum, se realizează o reparație
parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii („damnum emergens”).
Dar principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării cu
întârziere a obligației de plată, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al
prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care creditorul a fost lipsit („lucrum cessans”),
respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare.
În ceea ce privește obligațiile care revin fiecărui pârât, instanța reține că reclamanții au solicitat
obligarea pârâtului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
la recalcularea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare
19.00, dar și recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la VRS 484,18 lei, precum și
obligarea la plata sumelor solicitate a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite, cât și a fiecărui parchet
de pe lângă tribunalul, în calitate de ordonator terțiar de credite, în cazul parchetelor de pe lângă
25
tribunale, solicitarea reclamanților fiind de a fi obligat fiecare în raport de perioada în care a avut
calitatea de angajator al fiecărui reclamant.
În consecință, insanța va obliga pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, la reclacularea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a
coeficientului de multiplicare 19.00, dar și recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare
la VRS 484,18 lei, va obliga pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, la plata sumelor stabilite prin prezenta hotarare, în favoarea fiecărui reclamant,
iar pârâții H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____, F________ F_ F_ F____
F_____ F_ F___ F___, B________ B_ B_ B____ B_________ B____, L________ L_ L_ L____
L_________ L___ L___ și J________ J_ J_ J____ J_________ J___, vor fi obligați la plata
acestor sume, în funcție de perioada lucrată de fiecare dintre reclamanți în cadrul acestora.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va respinge excepția de
inadmisibilitate și lipsă interes invocate de pârâții H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___
H_____ și B________ B_ B_ B____ B_________ B____, va respinge neîndeplinirii procedurii
prealabile și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâții PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA
CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___,
J________ J_ J_ J____ J_________ J___; va admite în parte acțiunea precizată și în consecință
va obliga pârâții, în funcție de perioada lucrată de fiecare dintre reclamanți în cadrul acestora, la
recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr.71/2015 și a OUG nr. 20/2016,
începând cu 01.07.2015 și în continuare, si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare
nr.153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi
salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT – OUG nr. 27/2006) și la
recalcularea indemnizațiilor de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 484,18 lei
începând cu data de 01.12.2015, va obliga pârâții la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea
dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de
încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 01.07.2015 în raport de indemnizațiile
procurorilor DNA și DIICOT și cu 01.12.2015 raportat la valoarea de referință sectorială de
484,18 lei și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi
actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data
plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția de inadmisibilitate și lipsă interes invocate de pârâții H________ H_ H_
H____ H_____ H_ H___ H_____ și B________ B_ B_ B____ B_________ B____.
Respinge neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâții
PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, F________ F_ F_
F____ F_____ F_ F___ F___, J________ J_ J_ J____ J_________ J___ .
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții G_____ G______ G___, E_____
E_______ E_______, A_____ A___ A________, K___ K_______ K____, I____ I______
I_____, D____ D_____ D_____, toți cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Oradea, situat în Oradea, ____________________.12, județul Bihor, în
contradictoriu cu pârâții C________ C_ C_ C____ C_____ C____ C_ C______ C_ C_______

26
C________, cu sediul în sector 5, București, Bulevardul Libertății, nr. 12, H________ H_ H_
H____ H_____ H_ H___ H_____, cu sediul în Oradea, ____________________.12, județul
Bihor, F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___, cu sediul în Cluj N_____, Calea
Dorobanților, nr. 2 - 4, J____ Cluj, B________ B_ B_ B____ B_________ B____, cu sediul în
Oradea, ____________________.12, județul Bihor, L________ L_ L_ L____ L_________ L___
L___, cu sediul în Satu M___, Piața Libertății, nr. 9, J____ Satu M___, J________ J_ J_ J____
J_________ J___, cu sediul în Cluj N_____, Calea Dorobanților, nr. 2 - 4, J____ Cluj și în
consecință:
Obligă pârâții, în funcție de perioada lucrată de fiecare dintre reclamanți în cadrul acestora, la
recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr.71/2015 și a OUG nr. 20/2016,
începând cu 01.07.2015 și în continuare, si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare
nr.153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi
salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT – OUG nr. 27/2006) și la
recalcularea indemnizațiilor de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 484,18 lei
începând cu data de 01.12.2015.
Obligă pârâții la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de
diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de
încadrare începând cu 01.07.2015 în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT și cu
01.12.2015 raportat la valoarea de referință sectorială de 484,18 lei și în continuare, până la plata
efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care
se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor.
Pronunțată azi, 15.07.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.
Președinte, Asist. Judiciari: Grefier,
F_____ D____ P___ C_____/ C____ L____ F______ F______ A_____
Redactat Jud. F_____ D/Azi 27.07.2019

Tehnoredactat F.D/FF/ 15 ex/

Emis 13 com.
G_____ G______ G___,
E_____ E_______ E_______,
A_____ A___ A________,
K___ K_______ K____,
I____ I______ I_____
D____ D_____ D_____,
PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
H________ H_ H_ H____ H_____ H_ H___ H_____,
F________ F_ F_ F____ F_____ F_ F___ F___,

27
B________ B_ B_ B____ B_________ B____,
L________ L_ L_ L____ L_________ L___ L___,
J________ J_ J_ J____ J_________ J___,
M________ M_______ M_____ M_________ M____________,
Azi__________2019,grefier
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer
Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

28