Decizia CA Cluj

Dosar nr. 8330/117/2017

S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul-reclamant M_________ A_________ I______ în

contradictoriu cu intimata-reclamantă M______ D_____ G_______ împotriva Sentinței civile nr.
1847/07.06.2018 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, cauza având ca
obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - stabilirea și plata drepturilor salariale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intimatei-reclamante, avocat
P_______ G______, cu împuternicirea avocațială la fila 23 din dosar, lipsă fiind recurentul-
reclamant.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul a fost
amânat pentru acest termen de judecată în vederea emiterii unei adrese la Tribunalul Cluj cu solicitarea
de a se comunica documentele secrete reprezentate de statele de plată vizând-o pe reclamantă. La data
de 06.02.2019 intimata reclamantă a depus note scrise, respectiv filele 48 – 50 din dosar.
Reprezentanta intimatei-reclamante depune la dosarul cauzei înscrisuri în probațiune reprezentate de
dovada comunicării prin e-mail a notelor scrise depuse la dosarul cauzei la data de 06.02.2019 către
recurenta pârâtă, două extrase de pe portalul Tribunalului Cluj și o hotărâre anonimizată de la
Tribunalul B_____, cu mențiunea că nici una dintre acestea nu sunt definitive, un răspuns de la
M_________ A_________ I______ - IGPR în atenția Sindicatului Polițiștilor din România Diamantul
din care rezultă că noțiunea de „salariul pentru funcția îndeplinită” nu există în legislație, o dispoziție
emisă de Inspectoratul de Poliție Județean M________, inspectorat care a înțeles să pună în aplicare de
bună voie HG nr. 1/06.01.2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe economi e, respectiv
filele 52-64 din dosar.
La solicitarea instanței, reprezentanta intimatei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat și
excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea declară închisă faza de cercetare
judecătorească, deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat de recurentul-
reclamant M_________ A_________ I______.
Reprezentanta intimatei-reclamante M______ D_____ G_______ solicită respingerea recursului
formulat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1847/2018 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, fără cheltuieli de judecată. Arată că în cazul
funcționarilor/personalului contractual din cadrul MAI există o lege specială din anul 2003, respectiv
OUG nr. 38/2003 care stabilește componența dreptului salarial, salariul de funcție reprezentând o
valoare de referință sectorială de 197,33 și care este înmulțită cu coeficientul de ierarhizare a funcției,
respectiv 4,7 pentru reclamantă, rezultând un salariu de bază de 928 lei. Acest salariu de bază, solda de
funcție, se regăsește pe statele de plată care au fost la grefa instanței, la capitolul II și, de asemenea, în
decizia de pensie, în anexă, la momentul la care apare desfășurătorul elementelor salariale. Aceste
documente: decizie de pensie și state de plată aferente intimatei confirmă că cei ce vin din structurile
MAI anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 vin pe acest mod de stabilire a salariului prezentat
anterior. Ulterior, acest mod de calcul nu era diferit pentru cei care erau angajați la MAI în luna
decembrie 2009, pentru toți noii angajați stabilirea salariului mergând pe o reconstrucție a dreptului
salarial. Lucrurile s-au schimbat la momentul la care a intrat în vigoare HG nr. 1/2017 și la momentul la
care salariul de funcție stabilit a ajuns să fie sub salariul minim pe economie.
În răspunsul MAI – Inspectoratul General al Poliției Române nr. xxxxx/SI/CM din 15.01.2019 depus la
acest termen de judecată, la fila 62, rezultă că salariul de funcție este identic cu salariul de bază pentru
personalul contractual, noțiunea de salariu de funcție îndeplinită neexistând în lege. La momentul la
care avem un istoric al componenței dreptului salarial ca valoare de referință înmulțit cu coeficient de
ierarhizare, trebuie să se respecte prevederile HG nr. 1/2017, care arată că salariul minim brut în plată
este de 1450 lei și că salariul de încadrare, obligatoriu, în baza Codului Muncii, nu cuprinde alte sporuri
și alte indemnizații. Arată, de asemenea, că la momentul la care instanța ar compara strict statele de
plată aflate de dosarul cauzei și anexele la decizia de pensie ar constata că salariul minim garantat în
plată nu a fost respectat în ceea ce o privește pe reclamantă .
Reprezentanta intimatei-reclamante M______ D_____ G_______ apreciază, din documentele depuse
la dosarul cauzei și din perspectiva modificărilor legislative, că s-a mers pe următoarea variantă: în
momentul în care sunt noi angajați și salariul de funcție stabilit este sub salariul minim pe economie, i
se acordă acestuia salariul minim pe economie în plată, tocmai în vederea respectării prevederilor
Codului Muncii și a celorlalte prevederi legale dar pentru cei care vin din sistemul de salarizare mai
vechi nu s-a aplicat această regularizare și creștere a salariului. Contrar celor susținute de MAI și
conform calculelor făcute către reclamantă, care a avut specialitatea de auditor pe domeniul salarizării
în cadrul MAI, apreciază că creșterea drepturilor salariale nu este așa de exorbitantă, cum susține
pârâtul, reclamanta trebuind să beneficieze de o diferență brută de aproximativ 6000 lei.
Pentru cele arătate mai sus, reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și
apreciază că trebuie să fie avut în vedere aspectul că salariul de funcție stabilit și acordat reclamantei
este sub valoarea salariului minim pe economie și că nu respectă prevederile HG nr. 1/2017.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1847 din 7 iunie 2018, pronunțată de Tribunalului Cluj în dosarul nr.
XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M______ D_____-G_______
în contradictoriu cu pârâtul M_________ A_________ I______, a fost obligat pârâtul la calcularea și
plata drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, pentru perioada 01.02.2017 – 31.05.2017, prin raportare
la salariul minim brut pe țară în cuantum de 1.450 de lei, a fost obligat pârâtul la plata diferențelor de
drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație, a fost obligat pârâtul la plata dobânzii legale
aferente acestor drepturi salariale și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 de
lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
La data de 23 iulie 2018 recurentul M_________ A_________ I______ a formulat cerere de recurs
împotriva acestei sentințe, solicitând casarea în tot a sentinței atacate.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile
legale care reglementează acordarea drepturilor salariale, că legiuitorul a avut în vedere majorarea
salariului de bază minim brut pe țară și nu a reglementat vreo modificare a modalității de salarizare
stabilită pentru personalul bugetar, că această salarizare nu poate fi modificată prin hotărâri de guvern,
că salariul minim trebuie analizat comparativ cu nivelul salariilor de bază/soldelor de bază/salariile de
funcție aflate în plată și că prima instanță s-a raportat la legislația în vigoare la data de 31.12.2009 și nu
la salariul de funcție actual.

Analizând motivele de casare invocate de recurentul M_________ A_________ I______, instanța

reține următoarele:

Criticile formulate de recurent se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8
C . proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de
drept material.
Prin sentința atacată prima instanță a obligat recurentul să calculeze și să plătească intimatei drepturile
salariale pentru perioada 01.02.2017 – 31.05.2017 prin raportare la valoarea salariului minim brut pe
țară de 1.450 de lei reținând, în esență, că salariul de funcție al intimatei în perioada respectivă a fost de
928 de lei, nefiind respectate astfel prevederile art. 164 C . muncii și HG nr. 1/2017, prin care s-a
stabilit un salariu minim garantat în plată în cuantum de 1.450 de lei.
Curtea reține că raționamentul primei instanțe este eronat, deoarece face abstracție de evoluția
sistemului de salarizare în sectorul public ulterioară anului 2010.
Astfel, după cum chiar intimata a arătat prin acțiunea introductivă de instanță, în perioada vizată de
prezentul litigiu, salariul său de funcție era format din salariul de funcție + foste sporuri (incluse în
salariul de funcție prin Nota la anexa IV/1A la Legea nr. 330/2009 + sume compensatorii tranzitorii (în
baza art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010). Acest salariu de funcție, calculat prin însumarea elementelor
de mai sus, era superior valorii de 1.450 de lei.
Întreaga filozofie a Legii nr. 330/2009 a fost de a elimina o parte dintre sporurile acordate personalului
plătit din funcții publice însă, pentru ca suma de bani efectiv încasată să nu scadă, eliminarea s-a făcut
prin includerea acestora în salariul de bază – indiferent care ar fi denumirea acestuia prin raportare la
diferite categorii de salariați. Procedând de această manieră, sporurile în discuție și-au pierdut
individualitatea, devenind parte a salariului de bază.
În acest sens sunt prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 330/2009, potrivit cărora începând cu 1
ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile
de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază,
respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se
introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de
încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât
și pentru funcțiile de conducere , ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora în salariul
de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază
aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările
ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din
solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate
potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții
a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte
măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale
Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost
acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data
reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în
solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele
prevăzute de prezenta lege și ale art. 5 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, potrivit cărora la salariul de bază
corespunzător funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009, se adaugă cuantumul sporurilor și
indemnizațiilor care se introduc în acesta, prevăzute în notele la anexele la anexele la Legea-cadru
nr.330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară
activitatea în aceleași condiții .
Faptul că există acte normative prin care legiuitorul s-a referit la salariile de funcție în care nu sunt
incluse sume compensatorii reflectă o anumită politică de salarizare, dar nu este de natură să invalideze
cele arătate mai sus.
De asemenea, împrejurarea că în practica administrativă aceste sporuri continuă să fie evidențiate
separat, ca elemente distincte de salarizare, este irelevantă câtă vreme, pe de o parte, o practică
administrativă nu poate invalida prevederi legale și, pe de altă parte, chiar dacă se acceptă că ele sunt
elemente salariale separate, acestea contribuie la formarea salariului de funcție și nu mai reprezintă
sporuri sau adaosuri.
În concluzie, salariul de funcție al intimatei din data de 31.12.2009 a încetat să existe, fiind înlocuit de
un nou salariu de funcție, în care au fost incluse mai multe sporuri. Rezultă de aici că în mod eronat
prima instanță s-a raportat la salariul de funcție din anul 2009, comparându-l cu salariul minim brut pe
țară garantat în plată stabilit prin HG nr. 1/2017, întrucât ceea ce ar fi trebuit cu comparat cu acest
salariu minim este noul salariu de funcție.
În ceea ce privește susținerile intimatei, potrivit cărora salariul de bază este, în cazul polițiștilor, salariul
de funcție, curtea reține că ele sunt corecte, numai că este vorba despre noul salariu de funcție, nu
despre cel din 2009.
Referitor la comunicatul Direcției de informare și relații publice a M.A.I. (f. 50) sau la Dispoziția
Șefului I.G.P.R. (f. 63), la care intimata face referire, curtea reține că acestea se referă la salarizarea
personalului al cărui salariu de funcție este mai mic de 1.450 de lei, dar nu se specifică faptul că ar fi
vorba despre salariul de funcție aferent anului 2009, deci nu pot dovedi existența unei practici
administrative în acest sens care să poată, eventual, să fie luată în considerare de către instanță.
Împrejurarea că potrivit HG nr. 1/2017 salariul de bază reprezintă suma care nu include sporuri sau alte
adaosuri nu schimbă cu nimic raționamentul de mai sus deoarece prin această prevedere s-a intenționat
ca salariul care se raportează la salariul minim să fie cel calculat fără sporuri sau adaosuri. Or, după
cum deja s-a arătat, sporurile incluse în salariul de funcție al intimatei și-au pierdut individualitatea,
fiind doar elemente pe baza căruia acest salariu a fost calculat, astfel că nu mai reprezintă nici sporuri și
nici adaosuri. De altfel, nu trebuie uitat că HG nr. 1/2017 nu se adresează exclusiv salariaților din
fonduri publice – caz în care ar fi putut fi eventual acceptată interpretarea intimatei – ci tuturor
salariaților, astfel că ceea ce s-a intenționat să se sublinieze este că fiecare angajator trebuie să plătească
un salariu în cuantum brut de 1.450 de lei, indiferent de ce alte sporuri sau avantaje de natură salarială
oferă, nicidecum că trebuie să se facă abstracție de principiile legilor succesive de salarizare a
personalului plătit din fonduri publice.
Pe de altă parte, curtea reține că reglementările care stabilesc nivelul de salarizare a personalului plătit
din fonduri publice reprezintă reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun și, prin urmare, și
în ipoteza în care s-ar accepta că acestea se află în contradicție cu prevederile C. muncii, acestea ar
avea prioritate de aplicare.
O asemenea soluție nu ar fi nici inechitabilă și nici discriminatorie câtă vreme este evident că, de
facto , drepturile salariale încasate de intimată în perioada vizată erau mult superioare salariului minim
brut în cuantum de 1.450 de lei. Or, intenția legiuitorului, atunci când a stabilit conceptul de salariu
minim garantat în plată, a fost de a se asigura că orice angajat primește, drept contravaloare a muncii
lui, o sumă decentă, de natură să îi acopere nevoile de bază, iar această intenție este respectată prin
raționamentul de mai sus.

Având în vedere aceste motive, curtea reține că hotărârea atacată este nelegală, astfel că va admite
recursul formulat, va casa această hotărâre și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.