ANALIZA CHIMICĂ n – d- M a UNEI FRACŢIUNI DE ULEI

MINERAL

Pentru desfăşurarea lucrării este necesar a se efectua următoarele determinări experimentale

şi calcule:

1. Determinarea densităţii uleiului la 20°C cu picnometrul;

2. Determinarea indicelui de refracţie pentru uleiul de analizat la 20°C;
3. Determinarea viscozităţii cinematice a uleiului la 100°F (37,8°C) şi 210°F (98,9°C) cu
viscozimetrul Vogel-Ossag sau Ubbellohde;
4. Determinarea grafică a masei molare a uleiului din date de viscozitate, metoda Hirschler;
5. Determinarea conţinutului de sulf al uleiului prin metoda arderii în tub de cuarţ (metoda
Grote);
6. Calculul mărimilor structurale, ce definesc compoziţia chimică a uleiului analizat, cu ajutorul
relaţiilor metodei de analiză pe grupe structurale n-d-M.

1. DETERMINAREA DENSITĂŢII ULEIULUI LA 20°C CU PICNOMETRUL

Metoda de determinare a densităţii relative a produselor petroliere cu picnometrul este cea

mai exactă şi ca atare se foloseşte cel mai frecvent.
Valoarea obţinută pe această cale se foloseşte în calculele tehnologice de proiectare,
dimensionare, optimizare, verificare etc
Picnometrul este un vas calibrat, de un anumit volum, înscris pe el, prevăzut cu dop rodat şi
un reper pe gâtul său
Principiul metodei constă în raportarea masei unui volum de produs petrolier lichid, aflat la
temperatura de 20 oC, la masa aceluiaşi volum de apă distilată, aflată la temperatura de 4 oC.
Pentru determinarea densităţii unui produs petrolier lichid se procedează astfel:
- Se curăţă foarte bine picnometrul şi apoi se usucă la fel de bine
- Se cântăreşte picnometrul gol la balanţa tehnică (pentru a observa cam în ce domeniu de
masă trebuie să facem cântărirea la balanţa analitică), după care se procedează la fel la
balanţa analitică cu precizia de 10-4 g.
- În continuare se introduce apă distilată în picnometru de aşa manieră încât nivelul
lichidului să depăşească reperul de pe gâtul acestuia, după care picnometrul cu apă se
aşază în suportul său metalic şi se introduc într-un pahar Berzelius, în care se face o baie
de apă, cu temperatura de (20±1) oC.
- Se menţine picnometrul cu apă distilată la această temperatură timp de 30 minute.
- Se are în vedere ca tot conţinutul de lichid al picnometrului să aibă aceeaşi temperatură,
motiv pentru care nivelul de apă (de robinet) din paharul Berzelius (baia de apă) trebuie
să depăşească pe cel al lichidului din picnometru.
- După trecerea celor 30 de minute, fără a scoate picnometrul din baia de apă, se ridică
dopul şi cu ajutorul unei bucăţi de hârtie de filtru răsucite, se aduce la semn de aşa
manieră încât în final meniscul nivelului să fie tangent la reper, iar pe pereţii
picnometrului să nu fie picături de lichid.
 - Se scoate picnometrul din suportul său metalic, se şterge cu o cârpă la exterior înlăturând
toată apa
- Se cântăreşte apoi picnometrul cu apă distilată astfel pregătit la balanţa tehnică şi apoi la
cea analitică, înregistrând numai valoarea cântăririi la balanţa analitică, care se foloseşte
în relaţia de calcul a denistăţii relative
- Se goleşte picnometrul de apă, se clăteşte cu puţină acetonă, se usucă cu aer şi apoi se
introduce produsul petrolier supus analizei, cu ajutorul unei pipete, procedându-se de
aceeaşi manieră ca mai sus: nivelul de produs petrolier să depăşească reperul, se ţine la
temperatura (20±1) oC timp de 30 minute, se aduce la semn, se scoate din baia de apă şi
se şterge la exterior picnometrul, se cântăreşte la balanţa tehnică şi analitică, reţinându-se
numai valoarea cântăririi efectuată la balanţa analitică
Calculul densităţii relative a produsului petrolier lichid supus analizei se face cu relaţia:

unde: reprezintă densitatea realtivă a produsului petroloier lichid la 20°C, faţă de cea apei
distilate la 4°C; 0,0012 – termen de corecţie pentru vacuum; - masa picnometrului cu
produs petrolier la 20 C; o
- masa picnometrului gol; - masa picnometrului cu apă
distilată la 20°C; 0,99821 – densitatea apei distilate la 20°C.

2. DETERMINAREA INDICELUI DE REFRACŢIE

Indicele de refracţie este cea mai simplă caracteristică a produselor petroliere, determinarea
sa experimentală fiind extrem de uşor de realizat
O rază de lumină care intră oblic dintr-un mediu mai puţin dens (aer) într-un mediu material
transparent mai dens suferă o abatere a direcţiei de propagare, apropiindu-se de normală, figura
de mai jos:
i

Figura 1. Refracţia unei raze de lumină

 Indicele de refracţie al unui mediu material transparent reprezintă raportul dintre sinusul
unghiului de incidenţă (i) şi sinusul unghiului de refracţie (r), atunci când lumina intră oblic din
mediul mai puţin dens în mediul considerat.
Indicele de refracţie se notează cu litera n şi este dat de relaţia:

unde: n este indicele de refracţie, c1 – viteza luminii în mediul mai puţin dens (în vid viteza
luminii este co = 3∙1010 cm/s), c2 – viteza luminii în mediul mai dens.
În orice mediu material viteza luminii este de acelaşi ordin de mărime (10 10 cm/s), dar mai
mică (sub 3).
Întotdeauna n  1, pentru că c1  c2, deci într-un mediu mai puţin dens (aer) viteza luminii
este mai mare decât într-unul mai dens (lichidul de analizat).
Indicele de refracţie se determină experimental la temperatura de 25 oC (dar se poate face
determinarea şi la alte temperatruri, cel mai des la 20 oC), pentru linia D din spectrul sodiului,
pentru lungimea de undă,  = 5893 Angstromi, pentru lumina monocromatică; această radiaţie
este foarte uşor de produs şi este situată în regiunea galbenă a spectrului vizibil, în domeniul în
care ochiul omenesc prezintă un maxim de sensibilitate.
Indicele de refracţie se notează sau .
Valoarea indicelui de refracţie este influenţată de o serie de factori:
a. Temperatura
Indicele de refracţie al substanţelor lichide scade cu creşterea temperaturii sistemului,
scăderea fiind de ordinul (3,5…5) 10-4 unităţi pentru o creştere de un grad.
Variaţia indicelui de refracţie cu temperatura este dată de relaţia:

valoarea factorului de corecţie, c, fiind dată de relaţia:

b. Presiunea
Pentru lichide, indicele de refracţie creşte cu presiunea.
Indicele de refracţie al lichidelor este puţin influenţat de variaţia presiunii; o creştere a
presiunii de 1 bar provoacă o creştere a indicelui de refraţie cu circa 3,5.10-5 unităţi, care se poate
neglija.
Pentru gaze se înregistrează variaţii importante ale valorii indicelui de re-fracţie cu
modificarea presiunii.
c. Lungimea de undă
Valoarea indicelui de refracţie scade cu creşterea lungimii de undă a radiaţiei monocromatice
folosite.
d. Concentraţia probei de analizat
 Pentru amestecuri binare (formate din doi componenţi), valoarea indicelui de refracţie
variază liniar cu concentraţia, de regulă; uneori dependenţa nu este liniară şi la determinarea
concentraţiei se folosesc curbe de etalonare.
Aparatura folosită pentru determinarea experimentală a indicelui de refracţie pentru lichide
este variată, cele mai cunoscute aparate sunt refractometrul Abbe, cu domeniul de măsură
cuprins în intervalul 1,3000 …1,7000, aparat de construcţie simplă, uşor de manipulat, care
permite efectuarea rapidă a determinărilor, dar mai puţin precis.
Un alt aparat des folosit în analiza chimică este refractometrul Pulfrich, cu o schemă de
funcţionare mai complexă, care se operează mai dificil, dar care permite obţinerea unor rezultate
experimentale mult mai precise decât în cazul aparatului Abbe.
Indicele de refracţie al substanţelor reprezintă o constantă fizică care se poate măsura cu o
precizie destul de mare, într-un timp extrem de scurt, folosind o cantitate redusă de probă de
analizat.
Pentru o lungime de undă şi o temperatură date, indicele de refracţie constituie o constantă
caracteristică a substanţei respective, permiţând identificarea, respectiv determinarea gradului de
puritate al acesteia.
Valorile indicelui de refracţie se găsesc în literatura de specialitate în tabele pentru o gamă
largă de substanţe.
Indicele de refracţie îşi găseşte numeroase aplicaţii în domeniul analizei de mărfuri:
 controlul purităţii substanţelor;
 determinarea concentraţiei unui component în amestec;
 identificarea substanţelor;
 stabilirea compoziţiei chimice a amestecurilor de substanţe.
Modul de lucru
Pentru efectuarea determinărilor experimentale se foloseşte aparatul Abbe.
Se fixează temperatura de lucru la 20 oC la termometrul termostatului (tip Beckman) şi se
citeşte valoarea ei la temometrul cu care este echipat refractometrul. Se şterge foarte bine lentila
picnometrului cu o hârtie de filtru îmbibată cu eter de petrol sau altă hidrocarbură parafinică
inferioară. Când temperatura indicată de termometrul ce echipează refractometrul indică valoarea
(20±1) oC, cu ajutorul unei pipete se pun câteva picături de produs petrolier lichid supus analizei
pe prisma aparatului. Apoi cu ajutorul butonului din dreapta aparatului se departajează foarte net
cele două câmpuri: deschis/închis la culoare, cu o singură linie şi nu un spectru de linii
(„curcubeu”). După ce s-a obţinut departajarea netă a celor două câmpuri, cu butonul din stânga
aparatului se aduce linia de departajare a celor două câmpuri la intersecţia celor două fire
reticulare (diagonale). În acest moment, urmărind ca temperatura să rămână permanent în
domeniul cerut, se citeşte prin luneta din stânga valoarea indicelui de refracţie, , formată din
cifra 1, urmată de patru zecimale. Aparatul Abbe este echipat cu un cadran metalic în partea din
spate, care permite şi citirea unghiului de rotaţie, z, concomitent cu valoarea indicelui de
refracţie.

3. DETERMINAREA VISCOZITĂŢII CINEMATICE

Pentru efectuarea lucrării se foloseşte aparatul Vogel-Ossag, care permite determinarea

determinarea viscozităţii măsurate în unităţi cinematice a produselor petroliere lichide care
prezintă valori ale acestei caracteristici în domeniul 2 … 20 000 cSt (mm2/s).
 Principiul metodei constă în măsurarea timpului pe care îl parcurge un volum de produs
petrolier lichid la temperatura determinării printr-o capilară calibrată.
Volumul de produs petrolier scurs este delimitat de două repere marcate pe capilară.
Viscozimetrul Vogel-Ossag se compune din următoarele părţi:
a. Rezervor de formă cilindrică prevăzut cu capac cu filet, în care se introduce
produsul petrolier supus analizei (A)
b. Capilară din sticlă specială (E) ale cărei părţi esenţiale sunt bula (H) cu liniile
de reper I1 şi I2 şi capilara propriu-zisă, al cărei diametru trebuie să fie constant
pe toată lungimea sa şi să fie perfect circulară. Capilara se fixează în
capaculrezervorului (B) printr-o armătură (D). Capătul inferior al capilarei
ajunge până la circa 3 ± 1 mm deasupra fundului rezervorului. Fiecare capilară
are o anumită constantă de calibrare notată cu litera k, ale cărei valori se găsesc
într-un domeniu larg care să acopere toată gama de viscozităţi menţionate.
Capilarele şi rezervorul sunt astfel dimensionate încât cel puţin una din capilare
să permită curgerea practic laminară pentru oricare din produsele petroliere
supuse analizei
c. Pompă prevăzută cu ventil cu trei căi, care permite aspirarea prin bula capilarei
a produsului petrolier lichid supsu analizei
d. Baia termostat prevăzută cu încălzire electrică, cu reglaj automat sau manual.
Baia mai posedă un dispozitiv de umplere sau scurgere a lichidului folosit
pentru încălzire (apă, ulei alb, glicerină)
e. Două termometre speciale cu scară şi inerţie termică adecvate, având gradaţii
de 0,1 grade. Unul din termometre indică temperatura băii termostat iar celălalt
temperatura produsului petrolier din rezervorul (A), a cărei viscozitate urmează
a fi stabilită.
Modul de lucru: Rezervorul se aşază pe suportul special, se deşurubează şi se umple
recipientul cu produsul de analizat, până aproape de deversare. Se înşurubează capacul
rezervorului, după care se înşurubează cu mâna capilara în capacul rezervorului. Se introduce
rezervorul în baia termostat, apoi se fixeaztă termometrul pentru produs în capacul rezervorului
şi se face legătura între capilară şi pompă prin intermediul unui tub (furtun) de cauciuc. Se va
avea în vedere ca poziţia capilarei să fie perfect verticală.
Termostatul plin cu lichid de încălzire este supus încălzirii până la temperatura dorită,
folosind dispozitivele de încălzire (reşou electric) şi amestecare (agitator magnetic) cu care este
echipat aparatul.
Când temperatura băii de încălzire şi cea a produsului de analizat din rezervor nu diferă
cu mai mult de 0,1oC şi se menţin constante cel puţin 5 minute, se aspiră produs petrolier în
capilar astfel încât lichidul să nu depăşească reperul superior decât cu puţin, fără ca el să
pătrundă în tubul de cauciuc care face legătura între capilară şi pompă (se va manevra cu mare
atenţie pompa când nivelul de lichid este în apropierea reperului superior al capilarei, pentru a
evita situaţia descrisă mai sus, în caz contrar există riscul să nu rămână suficient lichid în
rezervor şi determinarea să fie compromisă).
În momentul când nivelul de lichid din capilară depăşeşte cu puţin reperul superior al
acesteia se face legătura capilarei cu atmosfera, prin intermediul robinetului cu trei căi al pompei.
Sub acţiunea gravitaţiei lichidul va coborî din rezervor. În momentul în care nivelul este tangent
la reperul superior se pune în funcţiune cronometrul, iar când meniscul nivelului este tangent la
reperul inferior al capilarei se opreşte cronometrul, înregistrând în acest fel timpul de scurgere a
lichidului între cele două repere.
Capilarele se aleg astfel încât să respecte condiţiile din tabelul 1

Tabelul 1 Domeniul de măsură al capilarelor

Constanta capilarei, k Timpul minim de scurgere Domeniul de măsură (mm2/s)
(secunde)
0,01 205 2,5…12
0,02 190 3,8…24
0,05 120 6,0…60
0,10 85 8,5…120
0,50 40 20…600
1,00 30 30…1200
peste 1,00 30 peste 1200

Calculul
Viscozitatea cinematică, exprimată în cSt sau mm2/s, a produsului se calculează cu
relaţia:

υ=k·σ

unde: υ reprezintă viscozitatea cinematică a produsului supus analizei, cSt (mm 2/s), k – constanta
capilarei, a cărei valoare este înscrisă pe capilară sau este dată în alt mod de către fabricantul
(producătorul) acesteia, σ – timpul mediu de curgere a produsului petrolier analizat între cele
două repere ale capilarei, calculat ca media aritmetică a trei determinări (secunde)
Observaţie
Cele trei valori ale timpilor de curgere a volumului de produs petrolier lichid prin
capilară, care furnizează timpul mediu, nu trebuie să difere între ele cu mai mult de 1 secundă.
Precizia determinării
Rezultatele a două determinări, executate cu acelaşi aparat şi de către acelaşi operator, nu
trebuie să difere cu mai mult de 1% faţă de media lor.

4. DETERMINAREA GRAFICĂ A MASEI MOLARE A ULEIULUI MINERAL DIN

DATE DE VISCOZITATE, METODA HIRSCHLER

Scopul lucrării îl constituie determinarea grafică a masei molare medii a fracţiunilor de

ulei mineral din datele de viscozitate cinematică ale acestora.
Metodele grafice sunt expeditive, dar sunt însoţite de erori mari comparativ cu datele
experimentale. Graficele se construiesc pe baza prelucrării foarte multor date experimentale
pentru un anumit produs petrolier. În cazul de faţă au fost prelucrate numeroase date de
viscozitate la 100°F şi 210°F şi de masă molară pentru fracţiunile de ulei, ceea ce a condus la
obţinerea graficului Hirschler.
Principiul metodei constă în corelarea datelor de viscozitate la 100°F şi 210°F cu masa
molară a uleiului de analizat, folosind o diagramă care are în abscisă masa molară medie a
uleiului (M), în ordonată o funcţie de viscozitatea determinată la 100°F (constanta Hirschler,
H100), iar în interiorul graficului sunt prezente curbe cu valori ale viscozităţii la 210°F pentru
uleiul de analizat.
Constanta (parametrul) H100 se calculează cu relaţia:

H100 = 870 log log (υ100 F + 0,8) + 154

unde υ100°F reprezintă viscozittaea cinematică a uleiului de analizat determinată la temperatura

de 100°F (37,8°C).
Corelarea temperaturii exprimată în grade Farenheit (°F) cu cea exprimată în grade
Celsius (°C) se face cu relaţia:

°F = 9/5 °C + 32

Experimental este necesar să se determine pentu o fracţiune de ulei mineral viscozitatea

la 100°F (37,8°C) şi la 210°F (98,9°C), după care se calculează constanta H 100 cu relaţia de mai
sus, sau se scot valorile acesteia din tabelul 2, după care folosind graficul ce însoţeşte prezenta
lucrare se determină masa molară medie a uleiului analizat.

Tabelul 3. Valorile constantei (parametrului) H 100 în funcţie de viscozitatea la

100°F a uleiului analizat
Viscozitatea
cinematică a
Valoarea constantei H100
uleiului la
100°C, cSt
0 0,2 0,4 0,6 0,8
2 - 178 - 151 - 126 - 104 - 85
3 - 67 - 52 - 58 - 25 - 13
4 -1 -9 19 28 36
5 44 52 59 66 73
6 78 85 90 96 101
7 106 111 116 120 124
8 128 132 136 140 144
9 147 151 154 157 160
10 163 166 169 172 175
11 178 180 183 185 188
12 190 192 195 197 199
13 201 203 206 208 210
14 211 213 215 217 219
15 221 222 224 226 227
16 229 231 232 234 235
17 237 238 240 241 243
18 244 245 247 248 249
19 251 252 253 255 256
20 257 258 259 261 262
21 263 264 265 266 267
22 269 270 271 272 273
 23 274 275 276 277 278
24 279 280 281 281 282
25 283 284 285 286 287
26 288 289 289 290 291
27 292 293 294 294 295
28 296 297 298 298 299
29 300 301 301 302 303
30 304 303 305 306 306
31 307 308 309 309 310
32 310 311 312 312 313
33 314 314 315 316 316
34 317 317 318 319 319
35 320 320 321 322 322
36 323 323 324 324 325
37 326 326 327 327 328
38 328 329 329 330 331
39 331 332 332 333 333

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
40 334 336 339 341 343 345 347 349 352 354
50 355 357 359 361 363 364 368 368 369 371
60 372 374 375 377 378 380 381 382 384 385
70 386 387 388 390 391 392 393 394 395 397
80 398 399 400 401 402 403 404 405 406 407
90 408 409 410 410 411 412 413 414 415 415
100 416 417 418 419 420 420 422 422 425 425
110 424 425 425 426 427 428 428 429 430 430
120 431 432 432 435 433 435 435 435 436 437
130 437 438 438 439 439 441 441 445 442 442
140 443 443 444 444 445 446 446 447 447 448
450 448 449 449 450 450 451 451 452 452 452
160 453 453 454 454 455 455 455 456 456 457
170 457 458 458 459 459 460 460 460 461 461
180 461 462 462 463 463 464 464 464 465 465
190 465 466 466 466 467 468 468 468 469 469

Rezultatele finale se prezintă tabelar conform modelului de mai jos.

Tabelul 4. Rezultatele experimentale

Viscozitatea la 10°F Viscozitatea la 210°F Parametrul H100 Masa molară medie, M

Figura 2. Corelaţia Hirschler

 5. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE SULF TOTAL AL ULEIULUI PRIN
METODA ARDERII ÎN TUB DE CUARŢ (METODA GROTE)

Scopul lucrării constă în determinarea conţinutului de sulf total din fracţiunile superioare
(uleiuri) ale petrolului brut.
Principiul metodei constă în arderea unei probe din produsul de analizat într-un tub de
cuarţ în curent de ar la temperatură înaltă, de peste 800 oC, când elementele componente ale
probei sunt oxidate la dioxid de carbon, apă şi dioxid de sulf.
Gazele de ardere rezultate sunt barbotate într-o soluţie de apă oxigenată de concentraţie 3
%, în acest fel dioxidul de sulf convertindu-se în acid sulfuric, care este titrat cu soluţie de
carbonat de sodiu n/10, în prezenţa metiloranjului. Aparatura este compusă din:
a) Tub de cuarţ (1) care are în interiorul lui o zonă despărţită prin două plăci poroase.
b) Un vas de absorbţie (2) prevăzut cu robinet şi o placă poroasă care îl desparte în două
compartimente (în compartimentul de sus se pun bile din sticlă pentru a mări suprafaţa
de contact dintre faza gaz şi lichid, penrtu a realiza un transfer de masă rapid şi eficace,
iar compartimentul de jos este gol).
c) Sobă de combustie (3).
d) Vase spălătoare (4) pentru purificarea aerului de eventualii compuşi cu sulf din mediu,
care ar putea denatura rezultatul determinării analitice.
e) Nacelă din porţelan pentru proba supusă analizei.
f) Becuri de gaze (5), două bucăţi: unul realizează evaporarea probei supuse analizei iar cel
de al doilea oxidează elementele constitutive ale probei de ulei la dioxid de carbon, apă şi
dioxid de sulf.

Figura 3. Aparatul pentru determinarea conţinutului de sulf

Modul de lucru
Se încălzeşte la roşu-alb (condiţii oxidante) porţiunea tubului de cuarţ cuprinsă între cele
două plăci poroase.
Se cântăresc la balanţa analitică, în nacelă, 0,1…0,2 grame de ulei supus determinării.
 În vasul de absorbţie se introduc 60 ml soluţie de apă oxigenată de concentraţie 3%,
neutralizată cu carbonat de sodiu, dacă este nevoie, în care s-au adăugat 2 picături de indicator,
metilorange.
Se procedează la introducerea soluţiei de apă oxigenată în vasul de absorbţie de aşa
manieră încât sî fie reaprtizat egal volumul de 60 ml în cele două compartimente ale vasului.
Se ung şlifurile cu glicerină, se face legătura dintre tubul de cuarţ şi vasul de absorbţie şi apoi
dintre vasul de absorbţie şi trompa de apă.
La capătul celălalt al tubului de cuarţ se introduce nacela cu proba de ulei supus analizei, la 2-3
cm distanţă de prima placă transversală cu orificiu circular
Se face legătura tubului de cuarţ cu cele patru vase spălătoare.
Aceste vase conţin în sensul curentului de aer: primul soluţie de acid sulfuric de concentraţie 50
%, al doilea soluţie de hidroxid de sodiu de concentraţie 30 %, al treilea apă distilată, iar al
patrulea vată de sticlă, pentru uscarea fluxului de aer purificat
Se dă drumul curentului de aer şi se începe încălzirea tubului de cuarţ în regiunea în acre se
găseşte nacela cu proba de ulei
Încălzirea nacelei se face gradual, porţiune cu porţiune pe taotă lungimea ei, dinspre partea rece a
tubului de cuarţ spre partea încălzită la roşu-alb (mediu oxidant)
Încălzirea se face cu flacără mică şi durează circa 1…1,5 ore, timp în care becul se mută din 10
în 10 minute, astfel încât să parcurgă toată lungimea nacelei în timpul menţionat
Este absolut obligatoriu ca flacăra să fie relativ redusă în această perioadă de timp, pentru a
realiza evaporarea uleiului.
În caz contrar, când se foloseşte o flacără mare, viteza de evaporare a uleiului, mai ales în faza
iniţială, este prea mare, se formează o cantitate mare de vapori, care nu pot fi arşi total astfel
încât elementele carbon, hidrogen şi sulf să fie oxidate total la oxizii respectivi.
În această situaţie o parte din vapori trec prin zona de oxidare totală (zona rosu-alb a tubului, cu
temperatura de circa 800 oC) şi condensează în zona rece a vasului de absorbţie, imediat după
joncţiunea tub cuarţ-vas absorbţie, pe cotul respectiv observându-se evident produs petrolier,
ceea ce are drept consecinţă obţinerea de date eronate cu privire la conţinutul de sulf al probei
analizate.
După evporarea completă a probei de ulei, când nacelă este de culoare neagră, se măreşte
progresiv flacăra la primul bec de gaze şi se arde complet proba de produs petrolier, astfel încât
nacela să fie curată, tubul de cuarţ căpătând aceeaşi culoare roşu-alb ca şi în zona de oxidare.
După arderea completă a probei de produs petrolier se sting focurile şi se măreşte debitul de aer
introdus pentru a grăbi răcirea, operaţia de răcire durând circa 15 minute
Se desfac apoi legăturile, întâi cea dintre tubul de cuarţ şi vasele spălătoare, apoi dintre tubul de
cuarţ şi vasul de absorbţie
Se trece apoi, cantitativ, prin spălare cu apă distilată, soluţia de acid sulfuric formată din vasul de
absorbţie într-un pahar Erlenmayer.
Într-un alt vas Erlenmayer se introduce un volum de apă distilată identic ca mărime cu cel al
probei de acid sulfuric rezultate (acelaşi număr de ml, aproximativ), peste care se se adaugă
acelaşi număr de picături (2) de metil orange, acre constituie proba martor.
Soluţia de acid sulfuric rezultat se titrează cu soluţie de carbonat de sodiu de concentraţie n/100,
în prezenţa metilorangelui, până se obţine culoarea probei martor
Se notează volumul de soluţie de carbonat de sodiu consumat pentru titrare.
Conţinutul de sulf al probei supusă analizei se calculează curealţia:
unde: V reprezintă volumul de soluţie de carbonat de sodiu n/100 consumat pentru titrarea
probei de acid sulfuric, ml; G- cantitatea de probă de ulei luată în analiză, g; 0,00016 – grame de
sulf corespunzătoare la 1 ml soluţie carbonat de sodiu n/100
Se fac cel puţin două determinări pentru aceeaşi probă de produs petrolier, care trebuie să nu
difere între ele cu mai mult decât permit standardele în vigoare

Rezultatele analitice obţinute se prezintă tabelar, conform modelului:

Tabelul Rezultatele analitice ale determinării conţinutului de sulf al probei de ulei

Volumul de soluţie de
carbonat de sodiu Cantitatea de probă de Conţinutul de sulf, %
Proba n/100 folosit la ulei luată în analiză, masă
titrarea soluţiei de (G)
acid sulfuric, (V)
1
2

6. CALCULUL MĂRIMILOR STRUCTURALE, CE DEFINESC

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A ULEIULUI ANALIZAT, CU AJUTORUL
RELAŢIILOR METODEI DE ANALIZĂ PE GRUPE STRUCTURALE n-d-M

Compoziţia chimică a fracţiunilor petroliere care distilă peste 200 oC se determină făcând apel la
relaţiile metodei de analiză pe grupe structurale n-d-M (indice de refracţie-densitate-masă
molară).
Metoda n-d-M oferă informaţii cu privire la compoziţia chimică a fracţiunilor de ulei mineral în
termeni ai distribuţiei atomului de carbon în structurile parafinică (% CP, hidrocarburi parafinice
libere şi catene laterale ataşate de structurile ciclice naftenice şi aromatice), naftenică (% C N),
aromatică (% CA)
De asemenea, se mai calculează numărul mediu de cicluri pe moleculă: totale (R T, numărul
mediu de cicluri aromatice + cicluri naftenice, RT = RA + RN), în structură naftenică (RN), în
structură aromatică (RA)
Metoda de analiză pe grupe structurale n-d-M se aplică pentru analiza fracţiunilor petroliere
menţionate care îndeplinesc condiţiile: % CR < 75, % CA < 1,5 % CN, RA < 0,5 RT, % sulf < 2, %
azot < 0,5, % oxigen < 0,5.
Modul de lucru
Pentru fracţiunea de ulei supusă analizei se determină experimental densitatea la 20 oC cu
picnometrul, , indicele de refracţie la 20 oC, , cu refractometrul Abbe şi masa molară,
M, din corelaţia grafică Hirschler, în funcţie de viscozitatea la 100 oF şi 210 oF.
De asemenea, se determină conţinutul de sulf al uleiului supus analizei, prin metoda arderii în
tub de cuarţ
Dacă proporţia de sulf determinată experimental depăşeşte valoarea de 0,2 %, atunci în relaţiile
respective se întroduce valoarea găsită, în caz contrar (când conţinutul de sulf este egal sau mai
mic de 0,2 %) termenii din relaţiile de calcul se neglijează.
Metoda n-d-M dispune de două seturi de relaţii de calcul: un set pentru produsele petroliere
(uleiuri) uşoare pentru care densitatea şi indicele de refracţie se determină la 20 oC, şi un al
doilea valabil pentru produse petroliere grele, când se folosesc valorile densităţii şi indicelui de
refracţie determinate la 70 oC.

A. Relaţiile de calcul pentru uleiuri la care densitatea şi indicele de refracţie se determină

la temperatura de 20 oC

Pentru v > 0:

Pentru v < 0:

Pentru w > 0:

Pentru w < 0:

unde % CR reprezintă conţinutul de carbon ciclic al uleiului supus analizei chimice (% C R = % CN

+ % CA), iar S este conţinutul de sulf al uleiului.

% CN = % C R - % C A
% CP = 100 - % CR

Numărul mediu de cicluri pe moleculă se calculează cu relaţiile:

Pentru v > 0: RA = 0,44 + 0,055 M v

Pentru v < 0: RA = 0,44 + 0,080 M v

Pentru w > 0: RT = 1,33 + 0,146 M (w – 0,005 S)

Pentru w < 0: RT = 1,33 + 0,180 M (w – 0,005 S)

RN = R T – RA
Prezentarea rezultatelor experimentale
Calculele obţinute din prelucrarea datelor experimentale se prezintă detaliat, iar în final
rezultatele experimentale sub formă de tabel, conform modelului

Tabelul 1 Datele analitice determinate experimental

Originea Indicele de Densitatea Viscozitatea Viscozitatea Masa Conţinutul

probei refracţie, la 100 oF, la 210 oF, molară de sulf,
mm / s
2
mm2 / s medie % masă
Ulei
mineral

Tabelul 2 Compoziţia chimică a produsului petrolier analizat

Originea % CR % CA % CN % CP RT RA RN
probei
Ulei
mineral