Suport Curs Entomologie I.E. 2021

MORFOLOGIA EXTERNĂ A INSECTELOR
Corpul insectelor este constituit din 21 segmente, grupate în trei regiuni:

• Regiunea capului alcătuită din 6 segmente,
• Regiunea toracelui alcătuită din 3 segmente,
• Regiunea abdomenului alcătuită din 12 segmente.
Capul şi apendicii acestuia

Capul insectelor sau capsula cefalică este alcătuit din 6 segmente şi anume: acron, antenal,
intercalar, mandibular, maxilar şi labial. Aceste segmente ale capului sunt vizibile numai în stadiul
embrionar, în timp ce la adult sunt intim sudate între ele. Totuşi ele pot fi evidenţiate deoarece
majoritatea posedă apendici şi anume:
- pe segmentul antenal se găseşte o pereche de antene;
- pe segmentul mandibular se găseşte o pereche de mandibule;
- pe segmentul maxilar se găseşte o pereche de maxile;
- pe segmentul labial se găseşte labium, format din cea de a doua pereche de maxile, unite pe linia
lor mediană. Segmentul acron şi intercalar nu prezintă apendici.
La insecte se găseşte o formaţiune specială numită clipeus, situată în continuarea frunţii mai
mult sau mai puţin dezvoltată.
După poziţia capului faţă de axa corpului se deosebesc trei tipuri de cap :
- prognat – capul este în continuarea axei corpului, cu piesele bucale orientate înainte, ca de
exemplu la Forficula auricularia (urechelniţa), Gryllotalpa gryllotalpa (coropişniţa), etc.;
- ortognat – capul formează cu axa corpului un unghi drept iar piesele bucale sunt îndreptate în
jos, ca de exemplu la unele insecte din ordinul Orthoptera (lăcuste, cosaşi, greieri), etc.
- hipognat – capul formează cu axa corpului un unghi mai mic de 90° iar piesele bucale sunt
orientate înapoi, ca la insectele din ordinul Blattoptera (gândaci de bucătărie, şvabi).
La cap se întâlnesc : o pereche de ochi compuşi, o pereche de antene şi piesele bucale
ce formează aparatul bucal al insectelor.
Insectele au câte o pereche de ochi compuşi sau faţetaţi, fiind formaţi din mai multe unităţi
anatomice numite omatidii.
La unele insecte se găsesc şi ochi simpli ce pot fi:
a) oceli (ochi dorsali) - în număr de 1 – 3 situaţi pe creştetul capului, ca la unele viespi din ordinul
Hymenoptera;
b) stemata (ochi laterali) – situaţi pe laturile capului, ca de exemplu la larvele unor insecte din
ordinul Coleoptera
ANTENELE LA INSECTE
Antenele sunt apendici ai segmentului antenal şi au rol senzitiv, tactil şi olfactiv, deoarece pe
ele sunt dispuse organele mirosului şi de pipăit, sub forma unor plăci membranoase, bastonaşe, peri
speciali, etc.
La unele insecte antenele servesc şi ca organe prehensile (pentru apucat) în timpul
împerecherii, drept cârmă în timpul zborului (unele himenoptere). Speciile de Hidrous şi Gyrinus se
servesc de antene pentru a lua oxigenul din apă, iar cele de Notonecta, ca organe de echilibru.
O antenă este formată dintr-un articol bazal numit scapus, pe care se găseşte un al doilea
articol numit pedicel, iar pe el se articulează flagelul sau funiculum, format dintr-un număr
variabil de articole.
După forma articolelor flagelului, antenele pot fi:
1) antene regulate (aequales), la care articolele flagelului sunt mai mult sau mai puţin egale;
2) antene neregulate (inaequales) alcătuite din articole diferite ca formă.
1
Antenele regulate sunt de mai multe tipuri şi anume:
a) antene filiforme, care au articolele aproape de aceiaşi grosime pe toată lungimea antenei, ca de
exemplu la insectele din familia Carabidae, Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos), etc.
b) antene setiforme, la care articolele flagelului se subţiază treptat de la bază spre vârf, luând aspectul
unui fir de păr, ca la insectele din familiile Blattidae, Blatta orientalis (gîndacul de bucătărie),
etc.
c) antene moniliforme cu articolele flagelului asemănătoare unor mărgele, ca la insectele din familia
Tenebrionidae, Tenebrio molitor (gândacul făinii);
d) antene serate, la care articolele flagelului prezintă lateral câte o excrescenţă sub forma unui dinte,
în ansamblu antena aminteşte de dinţii unui fierăstrău. Excrescenţele pot fi pe o singură parte
(uniserate) sau pe ambele părţi (biserate), sunt caracteristice pentru insectele din familia
Elateridae, Agriotes spp. (viermi sârmă sau gândaci pocnitori);
e) antene pectinate, la care articolul flagelului prezintă excrescenţe laterale mult mai mari, amintind
dinţii unui pieptene. Când excrescenţele sunt pe o singură parte sunt monopectinate, dacă
excrescenţele sunt pe ambele părţi sunt bipectinate. Se întâlnesc la unele insecte din ordinul
Lepidoptera (fluturi);
f) antene penate cu articolele flagelului prevăzute cu peri lungi, dispuşi în formă de pană, ca la
masculuii din familiile Noctuidae, Lymantriidae, ordinul Lepidoptera.
Antenele neregulate pot fi:
a) antene clavate, la care articolele de la vârful flagelului sunt îngroşate ca la insectele din familia
Pieridae;
b) antene măciucate, cu articolele de la vârful flagelului îngroşate în formă de măciucă, ca de
exemplu la familia Silphidae;
c) antene genunchiate, prezintă scapusul bine dezvoltat şi care formează un unghi oarecare cu
celelalte articole ale antenei, are aspect de genunchi, ca la insectele din familia Curculionidae
(gărgăriţe), ordinul Coleoptera;
d) antene lamelate cu articolele terminale mobile şi mult dezvoltate lateral în formă de lamele, ca la
insectele din familia Scarabaeidae; ordinul Coleoptera, Melolontha melolontha (cărăbuşul de
mai).
APARATUL BUCAL LA INSECTE
La cap se întâlneşte orificiul bucal care este înconjurat de piesele bucale ce alcătuiesc la
insecte aparatul bucal.
În general un aparat bucal este alcătuit din 6 piese şi anume:
- labrum sau buza superioară
- o pereche de mandibule - fălci superioare
- o pereche de maxile - fălci inferioare
- labium sau buza inferioară
Labrum nu are valoare de apendice a capului, reprezentând o răsfrângere a tegumentului. Este
o piesă bine chitinizată (la ordinul Coleoptera şi Orthoptera), de formă variabilă. Pe partea sa ventrală
se găseşte epifaringele, ce ar reprezenta limba sau ligula insectelor, organ cu rol gustativ, olfactiv şi
tactil.
Mandibulele sunt apendici ai segmentului mandibular, organe mobile, puternic chitinizate,
prevăzute cu dinţi sau suprafeţe cu striaţiuni sau rugozităţi, cu rol de a roade hrana. Mandibulele sunt
mai dezvoltate la insectele zoofage.
Maxilele sau fălci inferioare, reprezintă apendici ai segmentului maxilar. Sunt piese compuse,
o maxilă este alcătuită din :
- partea bazală numită cardo ce fixează maxila la capsula cefalică;
- corpul maxilei numit stipes pe care se inseră un lob intern numit lacinia, un lob extern numit
galea şi palpul maxilar constituit din 4 – 6 articole;
În general maxilele au funcţie masticatoare dar şi funcţie senzorială, tactilă prin palpii
maxilari.
2
Labium sau buza inferioară este o piesă nepereche care provine din unirea pe linie mediană a
celei de a doua perechi de maxile. Este format din:
- submentum (subbărbie);
- mentum (bărbie);
- prementum (prebărbie).
Pe prementum se articulează cele două glose – lobi interni, două paraglose – lobi externi şi
doi palpi labiali alcătuiţi din 3 – 4 articole.
Numai submentum nu provine din unirea celor două maxile (el provine din sternitul
segmentului labial), celelalte piese provin din unirea pe linia mediană a celor două maxile astfel:
- mentum provine din unirea celor două cardo;
- prementum provine din unirea celor două stipes;
- glosele provin din unirea celor două lacinii;
- paraglosele provin din unirea celor două galei;
- palpii labiali provin din unirea celor doi palpi maxilari.
Aparatul bucal la insecte este foarte variat constituit, prezentând adaptări ale aparatului bucal
în funcţie de consistenţa hranei şi de locul unde se găseşte.
Astfel, hrana poate fi:
I. solidă, reprezentată prin: rădăcini, muguri, frunze, flori, fructe, seminţe, în care caz insectele
prezintă aparat bucal pentru rupt şi mestecat sau de tip ortopteroid. Se întâlneşte la insectele
adulte din 11 ordine (Coleoptera, Orthoptera, Odonata, Dermaptera, Blattoptera, etc.),
precum şi la larvele din 17 ordine (Lepidoptera, Coleoptera, etc.).
II. lichidă ce se poate găsi
1. la suprafaţa ţesuturilor, în care caz insectele se hrănesc cu nectar sau cu diferite exudaţii. În
această situaţie insectele pot prezenta:
a) aparat bucal pentru supt , ca la adulţii din ordinul Lepidoptera;
b) aparat bucal pentru lins şi absorbit, ca la insectele din ordinul Hymenoptera familiile Apidae şi
Bombycidae;
2. în interiorul ţesuturilor, reprezentată de seva plantelor sau sângele animalelor. La aceste insecte
se pot întâlni următoarele tipuri de aparate bucale:
a) aparat bucal pentru înţepat şi supt, caracteristic pentru insectele din ordinele Heteroptera,
Homoptera, Thysanoptera şi unele insecte din ordinul Diptera (familia Culicidae şi
Anophelidae);
b) aparat bucal pentru tăiat şi supt ca la unele insecte din ordinul Diptera (familia Tabanidae);
c) aparat bucal pentru dizolvat şi supt întâlnit la unele insecte din ordinul Diptera (familia
Muscidae);
Aparatul bucal pentru rupt şi mestecat de la Melolontha melolontha - cărăbuşul de mai,
prezintă următoarea alcătuire :
Labrum este bine dezvoltat având pe linia mediană un intrând, ce dă aspectul unei piese
bilobate.
Mandibulele sunt piese tari , chitinizate, prevăzute cu dinţi şi rugozităţi pentru ros.
Maxilele sunt bine dezvoltate. O maxilă este formată din: cardo, pe care se articulează
stipesul, bine dezvoltat, ce constituie pivotul maxilei. Pe stipes se articulează lobul intern – lacinia,
lobul extern – galea şi palpul maxilar alcătuit din 4 articole.
Labium este format din submentum îngust, pe care se articulează mentum mai dezvoltat şi
prementum, îngustat.
Pe prementum se găsesc glosele situate pe linia mediană (au formă triunghiulară şi culoare
mai închisă), iar lateral se găsesc paraglosele bine dezvoltate şi palpii labiali formaţi din 3 articole.
Aparatul bucal pentru supt se întâlneşte la lepidopterele adulte (fluturi), deci la insectele
care consumă hrană lichidă de la suprafaţa ţesuturilor, reprezentată prin nectar sau diferite exudaţii.
Acest aparat bucal prezintă următoarea structură:
Labrum este redus la o mică placă aşezată la baza clipeului.
Mandibulele sunt atrofiate sau lipsesc.
3
Maxilele au palpii rudimentari iar galeele sunt alungite sub forma unui jgheab, unite pe linie
mediană, formând o trompă nearticulată dispusă în repaus sub forma unei spirale (spiritrompă).
Labium este puţin dezvoltat, cu excepţia palpilor labiali formaţi din 3 articole.
Aparatul bucal pentru înţepat şi supt sau de tip labial se întâlneşte la insectele din ordinul
Heteroptera, Homoptera, Thysanoptera, deci la insectele care consumă hrană lichidă din interiorul
ţesuturilor. Este aparatul bucal care a suferit cele mai mari modificări, având următoarele
particularităţi:
Labrum este redus şi acoperă jgheabul trompei.
Labium este articulat (heteroptere, homoptere) sau nearticulat (diptere), s-a alungit şi s-a
transformat într-o trompă alcătuită din 4 articole la heteroptere şi din 3 articole la homoptere. Trompa
este prevăzută cu un jgheab în care se găsesc mandibulele şi maxilele sub forma unor stileţi (2 stileţi
mandibulari şi 2 stileţi maxilari).
Stileţii mandibulari au rolul de a străpunge ţesuturile plantei gazdă iar stileţii maxilari au rolul
de a suge hrana.
Stileţii maxilari prezintă 2 canale şi anume: un canal alimentar în partea superioară prin care
suge hrana şi un canal salivar în partea inferioară prin care se scurge saliva în ţesuturile atacate.
TORACELE SI APENDICII ACESTUIA
Toracele (thorax) este principala parte de susţinere a corpului insectelor şi este alcătuit din trei
segmente: protorace, mezotorace şi metatorace. Fiecare segment toracic este alcătuit din mai multe
plăci chitinoase numite sclerite şi anume
- un sclerit dorsal numit tergit sau notum;
- un sclerit ventral ce poartă numele de sternit sau gastrum;
- două sclerite laterale numite pleure.
În general tergitele şi sternitele sunt mai mari şi mai groase, deoarece au rol de apărare şi
susţinere, în timp ce pleurele sunt mai mici şi mai subţiri, având funcţia de a lega tergitele şi sternitele.
Pe torace se articulează : organele de mers – picioarele şi organele de zbor – aripile.
Picioarele la insecte. Insectele prezintă trei perechi de picioare, câte o pereche pentru fiecare
segment toracic, în total insectele adulte având 6 picioare de unde şi denumirea de Hexapoda.
Picioarele se articulează la torace latero-ventral în nişte cavităţi coxale.
Piciorul tipic al insectei este alcătuit din 5 articole şi anume: coxa, trohanter, femur, tibia şi
tarsul care se termină cu gheare .
Tarsul este alcătuit dintr-un articol la insectele inferioare şi 3 – 5 articole la majoritatea
insectelor superioare. Articolul tarsului situat lângă tibie se numeşte metatars, iar ultimul articol al
tarsului – pretars, care adesea prezintă două gheare .
În general picioarele insectelor sunt conformate pentru mers, pentru alergat. La unele insecte
picioarele prezintă adaptări legate de modul de viaţă. Astfel se întâlnesc picioare conformate pentru
sărit (ordinul Orthoptera – lăcuste, greieri, cosaşi), picioare conformate pentru săpat (coropişniţa),
picioare conformate pentru colectat polen (Apis mellifera), picioare pentru apucat (Manthis religiosa),
picioare pentru înot şi vâslit (Hydrous, Dytiscus), etc.
Picioare conformate pentru sărit – prezintă femurul alungit, musculos iar tibia este lungă şi
subţire ; ex. picioarele posterioare la unele insecte din ord. Orthoptera (lăcuste, greieri, cosaşi).
Picioare conformate pentru săpat – prezintă tibia bine dezvoltată, lăţită şi prevăzută cu 4 dinţi
îndreptaţi cu muchia în sus ; metatarsul este lăţit şi prezintă 2 dinţi cu muchia în jos. Metatarsul se
mişcă pe dinţii tibiei ca lama unui foarfec, fomându-se în acest fel un angrenaj pentru săpat şi tăiat
rădăcinile plantelor. Ex. picioarele anterioare la Gryllotalpa gryllotalpa (coropişniţa), ord.
Orthoptera.
Picioare conformate pentru colectat polen – prezintă pe parte externă a tibiei o scobitură
înconjurată de perişori ce poartă numele de « coşuleţ sau paneraş » ; pe metatars, pe partea lui
internă, se găsesc câteva rânduri de perişori alcătuind « periuţe ». Ieşind din floare şi având corpul
pudrat cu polen, insecta se curăţă cu periuţele şi apoi descarcă periuţa dreaptă în coşuleţul stâng şi
4
periuţa stângă în coşuleţul drept. Ex. picioarele posterioare la albină – Apis melifera, bondar – Bombus
terestris, ord. Hymenoptera.
Aripile la insecte sunt organe de zbor şi reprezintă expansiuni laterale ale tegumentului în
regiunea toracelui, articulându-se pe mezotorace şi metatorace, latero-dorsal. Din punct de vedere
anatomic, aripile sunt formate din două membrane intim contopite între ele, susţinute de nervuri, care
formează scheletul de susţinere al lor. Nervurile sunt tuburi chitinoase, în interiorul lor pătrund nervii,
traheele şi hemolimfa.
Forma aripilor este în general triunghiular alungită; unele insecte au aripile înguste şi cu
franjuri (ordinul Thysanoptera) sau aripile despicate în lungul nervurilor (la pteroforide). Aripile
variază şi ca mărime: la unele insecte aripile anterioare şi aripile posterioare sunt egale (ordinul
Odonata - libelule) iar la alte insecte aripile anterioare sunt mai mari decât cele posterioare (ordinul
Lepidoptera).
În funcţie de numărul aripilor, insectele se împart în două mari grupe şi anume:
1. Apterigote – insecte lipsite de aripi (insecte inferioare);
2. Pterigote – insecte cu aripi (majoritatea insectelor). La rândul lor insectele pterigote pot fi:
a) cu două perechi de aripi la ordinul Coleoptera, Hymenoptera, Odonata, Lepidoptera, etc.
b) cu o singură pereche de aripi, a doua pereche de aripi fiind transformată în “haltere sau
balansiere”, ca la insectele din ordinul Diptera;
c) fără aripi, insecte care primar au prezentat aripi, dar datorită vieţii parazitare au pierdut aripile –
ordinul Anoplura, Mallophaga (păduchii de la păsări şi animale).
Din punct de vedere al consistenţei aripile pot fi :
1. aripi chitinoase numite elitre – sunt aripi tari, îngroşate (aripile anterioare de la insectele din
ordinul Coleoptera, Blattoptera);
2. aripi membranoase – sunt aripi fine, transparente (aripile anterioare şi posterioare de la insectele
din ordinul Hymenoptera, Odonata, aripile posterioare la insectele din ord. Coleoptera,
Blattoptera, Orthoptera, etc.);
3. aripi pergamentoase numite tegmine – sunt aripi cu consistenţă intermediară între cele chitinoase
şi cele membranoase (aripile anterioare de la insectele din ordinul Orthoptera);
4. aripi hemielitre – sunt aripi care mai mult de jumătate sunt chitinoase iar la vârf sunt
membranoase (aripile anterioare de la insectele din ordinul Heteroptera);
5. aripi membranoase acoperite cu solzi – aripile anterioare şi posterioare de la insectele din ordinul
Lepidoptera;
6. aripi membranoase acoperite cu peri - aripile anterioare de la insectele din ordinul Trichoptera;
7. aripi cu 1 – 2 nervuri principale şi cu franjuri pe margini - aripile anterioare şi posterioare de la
insectele din ordinul Thysanoptera.
La aripi se disting următoarele regiuni :
- porţiunea aripii apropiată de torace se numeşte baza aripei;
- porţiunea aripei opusă bazei se numeşte marginea externă;
- porţiunea de aripă îndreptată înainte se numeşte marginea anterioară sau costa, iar porţiunea
opusă acesteia se numeşte marginea posterioară sau dorsum;
- unghiul dintre marginea anterioară şi cea externă se numeşte vârf sau apex;
- unghiul format de marginea externă şi cea posterioară se numeşte tornus.
Nervaţiunea aripilor este caracteristică şi constituie un criteriu important în taxonomie. Aripile
prezintă nervuri longitudinale şi nervuri transversale.
ABDOMENUL LA INSECTE
Abdomenul constituie cea mai mare parte a corpului la insecte. Embrionar abdomenul este
constituit din 12 segmente iar la adult numărul segmentelor se poate reduce la 9, 7 sau chiar 5
(exemplu la insectele din ordinul Coleoptera). Ultimul segment al abdomenului se numeşte telson.
La insectele la care abdomenul este format din 12 segmente se diferenţiază trei regiuni şi anume:
a) regiunea pregenitală (segmentele 1 – 7);
b) regiunea genitală (segmentele 8 – 9);
c) regiunea postgenitală (segmentele 10 – 12).
5
În general segmentele abdomenului sunt la fel constituite ca şi segmentele din regiunea
toracelui şi anume din sclerite dorsale numite notum sau tergit, din sclerite ventrale numite sternum
sau gastrum şi din sclerite laterale numite pleure.
La abdomen se găsesc următoarele orificii:
- orificiul anal situat pe ultimul segment abdominal;
- orificiile genitale situate pe segmentele 8 şi 9;
- orificiile respiratorii numite stigme, care sunt câte o pereche pentru fiecare segment abdominal,
cu excepţia ultimului segment şi sunt prezente încă pe mezo şi metatorace, lipsind în regiunea
capului.
Abdomenul se leagă de torace în diferite moduri, deosebindu-se trei tipuri :
a) abdomen sesil – când este legat anterior direct de metatorace (ordinul Orthoptera, Coleoptera);
b) abdomen suspendat – la care primul segment este foarte redus şi se contopeşte cu metatoracele,
formând segmentul intermediar- propodeum, iar al doilea segment se îngustează mult anterior
formând o gâtuitură (familia Vespidae);
c) abdomen peţiolat sau pedicelat, pedunculat - la care primele două segmente se îngustează mult,
alcătuind un peţiol (Formicidae, Ichneumonidae).
Abdomenul insectelor adulte este lipsit de apendici locomotori, care de altfel se întâlnesc la
larvele polipode.
La insectele adulte se găsesc apendici cu alte funcţionalităţi şi anume apendici genitali,
corniculele, cercii, stilii şi pigidiul.
Apendicii genitali alcătuiesc armătura genitală la adulţi, fiind situaţi pe segmentele 8 la femelă
şi 9 la mascul. Un apendice genital special este ovipozitorul numit şi oviscapt, tarieră, organ întâlnit
la unele femele, ce serveşte la depunerea ouălor. La albină şi bondar ovipozitorul este transformat în
acul cu venin, în care se scurge conţinutul a două glande acide şi a unei glande alcaline.
Corniculele se întâlnesc la păduchii de frunze, dorsal, pe al V-lea segment abdominal şi apar
ca două piese scurte, tubulare. Corniculele pot fi scurte, abia vizibile sau lungi, cilindrice, conice,
umflate sau turtite, orientate înapoi şi lateral.
Cercii sunt apendici întâlniţi pe ultimul segment abdominal şi au diferite forme :
- cerci simpli (sub formă de cleşti) la Forficula auricularia (urechelniţa)
- cerci setiformi şi păroşi la Gryllotalpa gryllotalpa (coropişniţa)
- cerci segmentaţi la Blatta orientalis (gândacul de bucătărie)
Cercii sunt consideraţi organe olfactive sau au rol în împerecherea unor insecte (Blatta).
Stilii sunt apendici mobili, nearticulaţi, situaţi de obicei pe abdomenul unor insecte inferioare
(Diplura, Thysanura) servind în locomoţie sau cu rol imprecis la Blatta.
Pigidiul ultimul segment abdoninal, întâlnit la cărăbuşi Melolontha melolontha (cărăbuşul de
mai), de formă conică, ascuţit sau rotunjit la vârf, cu rolul de a săpa solul pentru depunerea ouălor.
BIOLOGIA INSECTELOR
Dezvoltarea unei insecte cuprinde totalitatea proceselor şi transformărilor care au loc din
stadiul de ou şi până la moartea fiziologică a adultului.
În dezvoltarea unei insecte se disting trei etape: dezvoltarea embrionară, dezvoltarea
postembrionară şi dezvoltarea postmetabolă.
Dezvoltarea embrionară
Dezvoltarea embrionară sau embriogeneza se referă la dezvoltarea embrionului şi începe

imediat după fecundarea oului şi durează până la apariţia larvei.
În dezvoltarea embrionului se disting 4 faze:
a) faza de segmentaţie;
b) faza formării foiţelor embrionare sau germinative;
c) faza formării organelor sau organogeneza;
6
d) faza diferenţierii histologice.
Durata dezvoltării embrionare sau incubaţia variază foarte mult în funcţie de specie şi de
condiţiile de mediu, de la câteva ore la un an şi chiar mai mult.
Dezvoltarea postembrionară
Dezvoltarea postembrionară începe din momentul ieşirii larvei din ou şi se încheie cu apariţia
adultului.
Transformările suferite de insecte de la apariţia stadiului de larvă şi până la adult poartă
numele de metamorfoză iar fenomenul biologic se numeşte metabolie.
În funcţie de gradul de metabolie se deosebesc insecte fără metamorfoză sau ametabole
(Apterygota) şi insecte cu metamorfoză sau metabole (Pterygota).
În funcţie de transformările care au loc, la insecte se întâlnesc două mari tipuri de
metamorfoză:
1. Metamorfoză incompletă sau hemimetabolă;
2. Metamorfoză completă sau holometabolă.
Metamorfoza incompletă sau hemimetabolă (heterometabolă) se caracterizează prin aceia că
insectele în cursul dezvoltării lor trec prin următoarele stadii: ou – larvă - nimfă - adult .
Stadiul caracteristic este cel de nimfă în care insecta se mişcă, se hrăneşte şi produce pagube.
Această metamorfoză se caracterizează prin aceia că larvele seamănă cu insectele adulte, deosebindu-
se de ele doar prin dimensiunile mai mici, lipsa sau incompleta dezvoltare a aripilor şi incapacitatea
lor de a se reproduce fiind caracteristică insectelor din ordinul Heteroptera, Homoptera, Orthoptera,
Thysanoptera.
Metamorfoza completă sau holometabolă se caracterizează prin aceea că insectele în cursul
dezvoltării lor trec prin următoarele stadii: ou - larvă - pupă - adult .
Stadiul caracteristic este cel de pupă în care insecta nu se mişcă, nu se hrăneşte şi nu produce
pagube. Larvele insectelor holometabole se deosebesc de adulţi, atât prin forma externă, cât şi prin
structura internă, deci caracterele adultului apar târziu. Metamorfoza holometabolă se întâlneşte la
insectele din ordinele Coleoptera, Lepidoptera, Hymenoptera, Diptera.
Larva reprezintă un stadiu activ în dezvoltarea postembrionară a insectelor, când ele se
hrănesc activ şi înmagazinează în corpul lor mari cantităţi de substanţe hrănitoare. Creşterea larvelor
are loc prin năpârliri succesive.
Când larva ajunge la o anumită limită de dezvoltare, îşi schimbă cuticula veche (exuvia) cu
alta nouă, fenomen cunoscut sub numele de năpârlire. Larva apărută din ou se numeşte larvă neonată
sau larvă de vârsta I-a iar după năpârlire trece în larvă de vârsta a II-a şi aşa mai departe.
La insectele cu metamorfoză heterometabolă întâlnim larve postoligopode, larve
asemănătoare cu adultul, caracteristice insectelor din ordinul Heteroptera, Homoptera, Orthoptera,
Thysanoptera.
Larvele insectelor holometabole sunt foarte variate ca formă, deosebindu-se:
a) Larve protopode cu apendicii cefalici şi toracici rudimentari, mandibulele fiind bine dezvoltate
- larvele unor specii parazite: chalcidide, ichneumonide, etc.
b) Larve polipode (eruciforme - popular omizi) prezintă 3 perechi de picioare toracice şi 2- 7 – 8
perechi de picioare abdominale. Acestea pot fi :
- omizi adevărate –prezintă 3 perechi de picioare toracice şi 5 perechi de picioare abdominale ex.
majoritatea larvelor insectelor din ord. Lepidoptera
- omizi false –prezintă 3 perechi de picioare toracice şi 7 – 8 perechi de picioare abdominale, ex.
larvele unor Hymenoptera, familia Thentredinidae
- cotari –prezintă 3 perechi de picioare toracice şi 2 perechi de picioare abdominale, ex. larvele
unor lepidoptere din familia Geometridae
c) Larve oligopode au 3 perechi de picioare toracice (majoritatea insectelor din ordinul Coleoptera
) acestea pot fi de mai multe tipuri şi anume:
- tipul campodeiform sau carabid , au corpul viermiform, care se subţiază treptat spre partea
posterioară, terminat cu două apofize lungi si paroase. Aceste larve sunt caracteristice pentru
insectele din familia Carabidae, ordinul Coleoptera;
7
- tipul elaterid, care popular se numesc viermi sârmă. Prezintă corp viermiform, alungit, cu
tegumentul tare, de culoare galbenă-arămie (are aspectul unei bucăţele de sârmă ruginită); Acest
tip de larve se întâlneşte la insectele din familia Elateridae, ordinul Coleoptera;
- tipul scarabeid sau melolontoid , popular se numesc viermi albi. Larvele au corpul înconvoiat
sub forma literei C, puternic cutat transversal, de culoare albă, cu apendici cefalici şi toracici
castanii. Se întâlnesc la insectele din ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae, Melolontha
melolontha.
d) Larvele apode sunt lipsite de picioare, având sau nu capsula cefalică distinctă. Larvele apode pot
fi:
- eucefale sau de tip curculionid. Capsula cefalică este vizibilă. Sunt caracteristice pentru insectele
din familia Curculionidae, larvele miniere de lepidoptere şi pentru unele specii din ordinul
Diptera;
- hemicefale, la care capsula cefalică este pe jumătate introdusă în torace, larvele unor specii de
diptere;
- acefale, la care capul este complet înfundat în torace, ex. insectele din ordinul Diptera şi la cele
din familia Buprestidae (ordinul Coleoptera).
Stadiul de pupă este un stadiu în care insecta nu se mişcă, corpul ei se îngroaşă şi se scurtează.
În interiorul corpului pupei au loc procese de reducere a unor organe (histoliză) şi de formare a altora
noi (histogeneză), caracteristice insectei adulte.
Din punct de vedere morfologic se deosebesc trei tipuri de pupe :
a) pupă liberă, la care apendicii corpului sunt liberi şi pot executa mişcări pe lângă corp (exemplu
la coleoptere, himenoptere, etc.);
b) pupă obtectă (mumie), apendicii sunt lipiţi de corp şi acoperiţi cu o membrană când poartă
numele de crisalidă sau se găseşte într-un înveliş format din fire de mătase ce se numeşte cocon
(lepidoptere);
c) pupă coarctată este o pupă liberă în interiorul ultimei exuvii larvare, care formează un înveliş ca
un butoiaş, (la majoritatea dipterelor).
Dezvoltarea postmetabolă
Dezvoltarea postembrionară începe cu apariţia insectei adulte şi se încheie cu moartea

fiziologică a ei. Insecta adultă nu creşte şi nu năpârleşte, dar suferă profunde transformări de maturaţie
şi îmbătrânire. Astfel, în prima perioadă insecta se maturizează din punct de vedere sexual iar în a
adoua perioadă intervine moartea fiziologică a adultului datorită epuizării substanţelor de rezervă din
organism.
GENERAŢII ŞI CICLUL BIOLOGIC LA INSECTE
Prin generaţie se înţelege totalitatea indivizilor care se dezvoltă din ouăle depuse de femelele
unei populaţii adulte a unei specii, într-un timp determinat al perioadei de vegetaţie şi în funcţie de
condiţiile de mediu şi până la moartea indivizilor adulţi, ce au alcătuit descendenţa respectivă.La
insecte,o generaţie (F1) începe cu depunerea ouâlor sau larvelor de către o populaţie de insecte adulte
(F0) şi continuă cu stadiile următoare până la adult, generaţia respectivă încheindu-se cu moartea
ultimului individ. Adulţii acestei generaţii (F1), prin ouăle depuse asigură o nouă generaţie(F2). In
acest mod , în continuare se asigură înmulţirea speciei din generaţie în generaţie.
Timpul necesar dezvoltării unei generaţii variază în limite mari de la specie la specie. La unele
insecte dezvoltarea unei generaţii are loc într-un timp foarte scurt (câteve zile sau câteva săptămâni),
iar la alte insecte dezvoltarea are loc într-un timp mult mai îndelungat (luni sau ani de zile).
În funcţie de timpul necesar dezvoltării unei generaţii faţă de durata unui an, insectele se
clasifică în următoarele grupe:
➢ insecte monovoltine, care au o singură generaţie pe an (exemplu la Zabrus tenebrioides,
Eurygaster spp., Tanymecus dilaticollis, Anthonomus pomorum, Rhagoletis cerasi, etc.);
➢ insecte bivoltine, care au două generaţii pe an (exemplu la Eurydema ornata, Mamestra
brassicae, Hyphantria cunea, Cydia pomonella, etc.);
8
➢ insecte trivoltine, care prezintă trei generaţii pe an (exemplu Lobesia botrana);
➢ insecte polivoltine, care prezintă mai multe generaţii în decursul unui an (exemplu Lithocoletis
blancardella, Brevicoryne brassicae, Trialeurodes vaporariorum, etc.);
➢ insecte bienale, care prezintă o generaţie la doi ani (exemplu Gryllotalpa gryllotalpa,
Anisoplia austriaca, etc.);
➢ insecte multianuale, la care dezvoltarea unei generaţii are loc pe o perioadă de mai mulţi ani
(exemplu 3 – 4 ani la Melolontha melolontha, Anoxia villosa, 3 – 5 ani la Agriotes spp., etc.).
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA INSECTELOR
Factorii care influienţează în general viaţa organismelor dintr-un ecosistem oarecare, pot fi
sistematizaţi în cinci grupe: climatici, edafici, biotici, tehnici şi antropici.
Factorii climatici
Temperatura
Insectele au temperatura corpului variabilă, în raport cu temperatura mediului în care trăiesc,

fiind organisme heteroterme sau poikiloterme. În general insectele au temperatura corpului mai mare
cu 0,5 – 1°C faţă de mediul înconjurător. Cu cât temperatura corpului este mai ridicată, cu atât şi
procesele fiziologice se desfăşoară mai rapid, deci durata dezvoltării diferitelor stadii depinde de
condiţiile de mediu în care trăieşte insecta .
Activitatea vitală a insectelor are loc la temperaturi cuprinse între 5 – 40°C.
Fiecare specie de insectă are limitele sale proprii de temperatură între care se dezvoltă. Astfel
există o
• limită inferioară de temperatură, denumită prag biologic inferior sau temperatură
minimă (t0) şi
• limită superioară, denumită prag biologic superior sau temperatură maximă de
dezvoltare (T).
În afară de aceste două limite organismele mai au
• un prag de prolificitate (0) - temperatura la care sexele devin fertile şi
• un prag termic optim (01).
Între limitele pragurilor inferior şi superior are loc dezvoltarea mai mult sau mai puţin normală
a speciei respective. Zona cuprinsă între aceste două limite (pragul inferior şi superior de dezvoltare)
se numeşte zona biologică de dezvoltare.
Sub pragul inferior şi deasupra pragului superior se găseşte zona letală sau mortală, în care
specia nu poate trăi.
La temperaturi scăzute, sub pragul inferior, insectele îşi pierd treptat mobilitatea şi în cele din
urmă cad într-o stare de amorţeală. Moartea insectelor la temperaturi scăzute survine datorită
proceselor de deshidratare a protoplasmei, precum şi din cauza îngheţării apei libere şi a formării
cristalelor de gheaţă. Moartea insectelor prin îngheţ survine numai atunci când temperatura scade sub
o anumită limită, denumită prag termic critic, la care toată apa din corpul insectei îngheaţă. Până la
atingerea acestei limite, procesele vitale încetează şi intervine aşa numita stare de anabioză din care,
în condiţiile creşterii treptate a temperaturii mediului înconjurător, insecta poate fi readusă la viaţă.
În perioada de iarnă, unele insecte suportă temperaturi de până la – 21°C şi chiar mai scăzute.
Rezistenţa insectelor la temperaturile scăzute depinde de conţinutul în grăsimi, precum şi de modul
cum apar temperaturile joase; dacă temperatura scade treptat, insectele pot suporta temperaturi mai
joase, fără a îngheţa.
La temperaturi ridicate, peste pragul superior, activitatea insectelor încetează treptat, datorită
coagulării substanţelor proteice. Coagularea poate fi parţială (necroză), când insectele îşi pot reveni
şi totală (paranecroză), după care revenirea la viaţă nu mai poate avea loc.
Factori biotici
9
Hrana este unul din factorii biotici importanţi în viaţa insectelor, constituind sursa din care
insectele îşi procură energia necesară pentru desfăşurarea activităţii biologice: creşterea, dezvoltarea,
înmulţirea, etc.
După regimul de hrană, insectele se împart în trei grupe: fitofage, zoofage şi pantofage.
1.Insectele fitofage sau vegetariene se hrănesc cu diferite organe verzi sau uscate ale
plantelor cum sunt: rădăcini, tulpini, ramuri, frunze, flori, fructe, seminţe.
După organele pe care le consumă, insectele fitofage se împart în:

➢ insecte xilofage, care se hrănesc cu lemn sau scoarţă (carii de lemn şi de scoarţă);
➢ insecte filofage, care se hrănesc cu frunze (gândacul din Colorado, omizi defoliatoare);
➢ insecte florifage, care se hrănesc cu flori (gândacul păros, gândacul lucios al rapiţei);
➢ insecte seminifage sau cletrofage, care se hrănesc cu seminţe (gărgăriţele grâului, gărgăriţa
mazării);
➢ insecte micofage sau micetofage care se hrănesc cu ciuperci (musca ciupercilor);
➢ insecte saprofage, care se hrănesc cu materii organice în descompunere (larvele tinere de
melolontine).
După numărul de specii de plante cu care se hrănesc, insectele se împart în:

➢ monofage, care se hrănesc cu plante aparţinând unei singure specii (gărgăriţa mazării,
gărgăriţa florilor de măr, viespea neagră a prunului);
➢ oligofage, care se hrănesc cu plante care aparţin unei familii sau câtorva familii înrudite
(gândacul ovăzului, gărgăriţa frunzelor de leguminoase);
➢ polifage, care se hrănesc cu specii de plante ce aparţin diferitelor familii botanice (viermi
sârmă, viermi albi, omida păroasă a dudului, etc.).
2. Insectele zoofage sau carnivore, se hrănesc cu organisme animale vii sau moarte.
Insectele zoofage se împart în:
➢ insecte harpactofage sau prădătoare, care se hrănesc cu hrană vie (specii de carabide, de
coccinelide);
➢ insecte parazite, care se hrănesc parazitând organisme vii, la exteriorul sau în corpul acestora
(specii de viespi, Trichogramma spp., Prospaltella spp., sau de muşte, Tachina spp.);
➢ insecte necrofage, care se hrănesc cu cadavrele animalelor (Silpha spp., Necrophorus spp.);
➢ insecte coprofage, care se hrănesc cu excrementele diferitelor specii de animale (Copris spp.,
Scarabaeus spp.).
3. Insectele pantofage sau omnivore au un regim de hrană mixt, ele se hrănesc atât cu hrană
vegetală cât şi animală (unele specii de ortoptere, dermaptere, coleoptere).
CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR ORDINE DE INSECTE
Ordinul Coleoptera popular : cărăbuşi, gărgăriţe, gândaci, buburuze, etc.

- aripile anterioare sunt chitinoase (elitre) iar aripile posterioare membranoase ;
- aparatul bucal pentru rupt şi mestecat ;
- larve - oligopode de tip scarabeid, elaterid şi carabid
- apode şi eucefale (curculionid)
- pupa este liberă ;
- metamorfoza holometabolă.
10
Ordinul Lepidoptera popular : fluturi.
- aripile anterioare şi aripile posterioare sunt membranoase acoperite cu solzi;
- aparatul bucal pentru supt la adulţi, reprezentat printr-o trompă nearticulată, iar la larve aparatul
bucal este pentru rupt şi mestecat ;
- larve - polipode (omizi adevărate, cotari) ;
- pupa este obtectă (mumie);
- metamorfoză holometabolă.
Ordinul Hymenoptera popular : albine, viespi, bondari, furnici, etc.
- aripile anterioare şi aripile posterioare sunt membranoase, cu nervuri longitudinale şi
transversale puţine ;
- aparatul bucal pentru - lins şi absorbit (albine, bondari)
- rupt şi mestecat (viespi, furnici);
- larve - polipode (omizi false)
- apode
- pupa este coarctată (în formă de butoiaş) ;
Ordinul Diptera popular : muşte, tăuni, ţânţari etc.
- aripile anterioare sunt membranoase iar aripile posterioare sunt transformate în haltere sau
balansiere;
- aparatul bucal pentru - dizolvat şi supt (muşte)
- tăiat şi supt (tăuni)
- înţepat şi supt (ţânţari)
- larve apode (hemicefale, acefale)
- pupa este coarctată ;
Ordinul Orthoptera popular : lăcuste, greieri, cosaşi, coropişniţe, etc.
- aripile anterioare sunt tegmine (pergamentoase) iar aripile posterioare membranoase ;
- picioarele anterioare pentru săpat (coropişniţa) sau picioarele posterioare pentru sărit (lăcuste,
greieri, cosaşi) ;
- larve asemănătoare cu adultul ;
- metamorfoză heterometabolă.
Ordinul Heteroptera popular ploşniţe.
- aripile anterioare sunt hemielitre iar aripile posterioare membranoase ;
- aparatul bucal pentru înţepat şi supt reprezentat printr-o trompă articulată din 4 articole ;
Ordinul Homoptera popular : păduchi ţestoşi, păduchi lânoşi, purici meliferi,păduchi de frunză
(afide), cicade.
- aripile anterioare sunt membranoase sau pergamentoase iar aripile posterioare membranoase ;
sunt şi forme nearipate ;
- aparatul bucal pentru înţepat şi supt reprezentat printr-o trompă articulată din 3 articole ;
- au ciclu de dezvoltare complicat, multianual, cu alternanţă de generaţii sexuate şi
partenogenetice ;
Ordinul Blattoptera popular gândaci de bucătărie, şvabi.
- aripile anterioare sunt chitinoase (elitre) iar aripile posterioare membranoase ;
- pronotul este mare, lat ; capul îndoit sub corp, turtit dorso-ventral ;
Ordinul Odonata popular libelule.
- aripile anterioare şi posterioare sunt membranoase prevăzute cu numeroase nervuri transversale
şi longitudinale (au aspect de sită);
11
- larve acvatice ;
Ordinul Dermaptera popular urechelniţe.
- aripile anterioare sunt pieloase şi nu acopăr abdomenul iar aripile posterioare membranoase ;
- abdomenul se termină cu cerci în formă de cleşti ;
Clasificarea produselor fitofarmaceutice
Produsele fitofarmaceutice pot fi clasificate după mai multe criterii şi anume: după acţiunea pe care o
manifestă, după grupa sistematică de dăunători împotriva cărora se utilizează, după grupa chimică din care fac
parte, după starea lor fizică, etc.
În funcţie de grupa sistematică de dăunători împotriva cărora se folosesc, produsele toxice se clasifică
în : insecticide folosite în combaterea insectelor; acaricide utilizate în combaterea acarienilor; nematocide
pentru combaterea nematozilor; moluscocide pentru combaterea melcilor; raticide (rodenticide), pentru
combaterea rozătoarelor; substanţe repelente (corvidee, iepurifuge şi cervidee); substanţe atractante
(atractanţi de nutriţie şi sexuali); substanţe adjuvante.
Insecticidele, după modul lor de acţiune, se clasifică în:
a) insecticide de contact, care acţionează direct asupra dăunătorului;
b) insecticide de ingestie, care acţionează asupra insectelor după ce sunt introduse în tubul digestiv, o dată cu
hrana;
c) insecticide asfixiante (gazoase sau fumigante), care produc asfixierea insectelor prin aparatul respirator.
Unele insecticide au acţiune complexă: de ingestie, de contact şi chiar asfixiantă. Aceste produse sunt
cunoscute sub denumirea de pesticide mixte.
După natura chimică, pesticidele pot fi: anorganice, organo-minerale, organice de sinteză, biologice.
În funcţie de valoarea DL50, pesticidele se împart în:
a) grupa I-a – produse foarte toxice, când DL50 este sub 50 mg/kg corp;
b) grupa a II-a – produse puternic toxice, când DL50= 50-200 mg/kg corp;
c) grupa a III-a – produse moderat toxice, când DL50= 200-1000 mg/kg corp;
d) grupa a IV-a – produse cu toxicitate redusă, când DL50 >1000 mg/kg corp.
PARTEA SPECIALĂ
1. Nematodul grâului – Anguina tritici,

2. Ploşniţele cerealelor – Eurygaster spp.,
3. Ploşniţele vărgate ale cerealelor – Aelia spp .
12
4.Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides ,
5. Cărăbuşeii cerealelor – Anisoplia spp.
6.Gândacii pocnitori – Agriotes spp.,
7.Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis ,
8.Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis ,
9.Viermele (vestic al porumbului) rădăcinilor de porumb – Diabrotica virgifera virgifera,
10.Buburuza lucernei – Subcoccinella 24 punctata
11.Gărgăriţa mazării – Bruchus pisorum
12.Gărgăriţa fasolei – Acanthoscelides obsoletus,
13.Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata,
14. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa
15.Fluturele alb al verzei, Pieris brassicae,
16. Acarianul roşu comun, Tetranychus urticae,
17.Musculiţa albă de seră, Trialeurodes vaporariorum,
18.Nematodul galicol al rădăcinilor, Meloidogyne incognita,
19. Molia verde a strugurilor (eudemisul viţei de vie), Lobesia botrana, .
20. Molia brună a strugurilor (cochilisul viţei de vie), Eupoecilia ambiguella .
21. Păduchele ţestos din San Jose, Quadraspidiotus perniciosus, .
22. Păduchele lânos, Eriosoma lanigerum,
23.Păduchele verde al mărului – Aphis pomi,
24. Omida păroasă a dudului (fluturele alb american), Hyphantria cunea.
25.Nălbarul (albiliţa) – Aporia crataegi,
26.Cotarul verde, Operophtera brumata,
27. Cărăbuşul de mai, Melolontha melolontha, .
28. Viermele merelor, Cydia pomonelle,
29. Viermele prunelor, Cydia funebrana, .
30. Musca cireşelor – Rhagoletis cerasi
1. Nematodul grâului – Anguina tritici,

ordinul Tylenchida, familia Tylenchidae
Descriere. Adultul are corpul alungit, subţiat la ambele capete, transparent, având cuticula
striată transversal. Lungimea corpului la femelă este de 3 – 4 mm, iar la mascul este de 2 – 2,5 mm.
Larva este cilindrică de 0,6 – 0,9 mm lungime şi seamănă cu adultul.
Biologie. Nematodul grâului iernează în stadiul de larvă de vârsta a II-a, deasupra mugurelui
de creştere a plantelor şi are o generaţie pe an.
13
Plante atacate şi mod de dăunare – Atacă îndeosebi grâul, mai rar secara şi ovăzul. Plantele
atacate sunt mai îngroşate la bază şi puternic înfrăţite. Ele rămân mici şi au frunzele încreţite şi
răsucite. Spicele lor sunt mai verzi la culoare, nedezvoltate, cu aristele şi glumele nedezvoltate.
Boabele atacate sunt transformate în gale.In boabele atacate se pot găsi între 4.000-19.000 de larve,
care sunt foarte rezistente la uscăciune şi pot rămâne mai mulţi ani în stare latentă, până la 15 ani. In
condiţii favorabile de umiditate şi temperatură, larvele îşi reiau activitatea.
Măsuri de prevenire şi combatere.
respectarea măsurilor de carantină fitosantară;
➢ recoltarea timpurie a grâului pentru a se evita scuturarea galelor;
➢ folosirea îngrăşămintelor minerale (superfosfat) în scopuli sporirii gradului de rezistenţă la
atacul nematodului;
➢ rotaţia culturilor (grâul să revină pe aceeaşi solă după 3-4 ani);
➢ metode chimice se recomandă tratamente la sămânţă cu produsul Nemagon
0,2% şi tratamente chimice la sol cu produse nematocide granulate: Mocap 10G – 60 kg/ha,
Basamid G – 500 kg/ha, Dazomet G – 500 kg/ha, Nemathorin - 30 kg/ha, etc. Prod. Insecticid
Vydate 10G – 30 kg/ha,
2 şi 3. Ploşniţele cerealelor – Eurygaster spp. şi Aelia spp .,

ordinul Heteroptera, familia Scutelleridae
Descriere. Speciile genului Eurygaster se deosebesc între ele prin următoarele caractere:
a) mărimea corpului adultului;
b) forma capului;
c) raportul dintre plăcile maxilare şi clipeus;
d) marginile laterale ale pronotului.
Adultul de Eurygaster spp. are corpul oval, de culoare variabilă, de la galben-brună, până la
brun-închis, uneori chiar negru. Scutelum este dezvoltat, de lungimea abdomenului. Dintre speciile
genului Eurygaster prezintă importanţă pentru ţara noastră următoarele: Eurygaster integriceps,
Eurygaster maura., Eurygaster austriaca .
Eurygaster integriceps are corpul de 11 – 13 mm lungime, capul este rotunjit la vârf, plăcile
maxilare nu acopăr clipeul, marginile latarale ale pronotului sunt convexe.
Larvele sunt asemănătoare cu adultul.
Speciile genului Aelia au corpul eliptic, cu dungi longitudinale pe partea dorsală, iar scutelul
este triunghiular. Mai importante sunt: Aelia acuminata , Aelia rostrata.
Aelia acuminata are corpul de culoare galbenă-brună, de 7 – 10 mm lungime şi prezintă 3
dungi longitudinale pe pronot şi scutel.
Biologie. Iernează în stadiul de adult în frunzarul pădurilor de foioase şi prezintă o generaţie
pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă cerealele păioase. Adulţii şi larvele atacă toate
organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, spice şi boabe. Insecta înţeapă şi suge sucul celular,
simptomele sunt în funcţie de organul atacat astfel:
➢ pe frunze,în locul înţepăturii se formează o mică proeminenţă ca un con, denumită “con
salivar”
➢ când atacul se manifestă la spic, la diferite niveluri, se constată că partea spicului de
deasupra înţepăturii se albeşte, iar acest atac se numeşte “albeaţa spicelor”.
➢ atacul cel mai periculos este la boabe, produs mai ales de larve. Când boabele sunt înţepate
în faza de lapte, ele se zbârcesc complet. Într-un stadiu mai avansat de coacere, boabele nu
se mai deformează, însă în locul înţepăturii apare o zonă galbenă-deschis, în jurul căreia se
găseşte un punct negru. Boabele atacate au un conţinut redus de gluten, din care se obţine o
făină de calitate inferioară.
Factorul limitativ, care influenţează mult înmulţirea ploşniţelor cerealelor îl constituie
paraziţii oofagi Trissolcus grandis şi Telenomus chloropus, ce asigură în anii favorabili un grad de
parazitare de 90%.
14
➢ rotaţia culturilor;
➢ semănatul timpuriu în terenuri bine pregătite şi fertilizate;
➢ cultivarea de soiuri precoce ;
➢ recoltarea la timp a cerealelor;
➢ tratamente chimice la avertizare în funcţie de valorile PED şi anume:
❖ PED = 7 adulţi/m2, în culturile cu densitate normală;
❖ PED = 5 adulţi/m2, în culturile cu densităţi mici şi neînfrăţite;
❖ PED = 3 adulţi/m2, când primăvara este secetoasă şi călduroasă, favorabilă adulţilor
hibernanţi.
În România sunt avizate următoarele insecticide pentru combaterea ploşniţelor cerealelor:
Actellic– 1,0 l/ha, Dursban– 2,0 l/ha, Onefon– 1,2 kg/ha, Ordatox– 2,5 l/ha, Sinoratox– 3,0 l/ha,
Marshall – 1,0 l/ha, Ultracid– 2,5 l/ha, Fastac– 0,1 l/ha, Supersect– 0,1 l/ha, Polytrin– 0,1 l/ha,
Cypermetrin– 0,060 l/ha, Decis – 0,3 l/ha, Sumi-alpha– 0,4 l/ha, Karate– 0,1 l/ha, Fury– 0,1 l/ha,
Regent– 0,075 l/ha.
Pentru adulţi tratamentele se aplică la apariţia lor în masă, iar împotriva larvelor, când
acestea sunt în vârsta a III-a.
4.Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides ,

ordinul Coleoptera, familia Carabidae
Descriere. Adultul are 10 – 16 mm lungime, corpul oval-alungit, de culoare neagră pe partea

dorsală, uneori cu reflexe metalice şi brun-roşcat pe partea ventrală. Pronotul este convex dorsal.
Larva are 30 – 35 mm de culoare albă-cenuşie
Biologie. Iernează în stadiul de larvă în sol şi are o generaţie pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă în stadiile de adult şi larvă. Adulţii consumă florile şi
boabele în diferite faze de coacere. Cele mai mari pagube sunt produse de larve, care atacă frunzele,
în special la grâul de toamnă. Larvele trag frunzele plantelor tinere în galeriile de la baza plantelor,
le sfâşie şi rămân numai nervurile, care se usucă, atacul apare sub forma unei mase de bucle. Atacul
larvelor se manifestă în vetre. La invazii mari, culturile pot fi distruse complet.
➢ evacuarea baloţilor de paie şi a resturilor vegetale imediat după recoltare;
➢ efectuarea arăturii imediat după recoltat şi menţinerea terenului curat prin discuiri, pentru a
se evita formarea samulastrei.
➢ tratarea seminţelor cu insectofungicide.
➢ în cazul apariţiei unor focare se vor executa tratamente cu produse organofosforice.
5. Cărăbuşeii cerealelor – Anisoplia spp.

ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae
Dintre speciile genului Anisoplia prezintă importanţă pentru ţara noastră următoarele:
Anisoplia austriaca, Anisoplia segetum, Anisoplia agricola şi Anisoplia lata
Descriere. Adultul de Anisoplia austriaca are 12,5 – 16,0 mm lungime, corpul de culoare
neagră, capul, pronotul şi scutelul cu reflexe verzui. Elitrele sunt castanii-roşcate.
Larvele de Anisoplia sunt de tip melolontoid, de culoare albă-cenuşie Lungimea corpului
variază între 23 – 32 mm.
Biologie. În general biologia acestor specii este asemănătoare. Iernează în stadiul de larvă în
sol, la adâncimi cuprinse între 35 – 80 cm. Anisoplia austriaca, Anisoplia lata şi Anisoplia agricola,
au o generaţie la 2 ani, iar la Anisoplia segetum are o generaţie pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii de Anisoplia sunt dăunători periculoşi ai
gramineelor cultivate şi spontane (grâu, secară, pir, ovăscior, obsigă etc), producând pagube mai mari
la grâu şi secară. Ei rod ovarele florilor (îndeosebi adulţii de Anisolpia segetum) şi boabele. Atacă
mai ales boabele în lapte sau pârgă, pe care le distrug complet sau parţial. Provoacă şi pagube
15
indirecte, prin scuturarea boabelor. În timpul vieţii sale un adult de Anisoplia poate distruge boabele
din 6-10 spice. Atacul larvelor nu prezintă importanţă economică.
➢ efectuara arăturilor imediat după recoltarea cerealelor, prin aceste lucrări densitatea ouălor
şi larvelor neonate se reduce cu 60 – 80%;
➢ aplicarea praşilelor în culturile de prăşitoare asigură o distrugere a pupelor în proporţie de
38 – 70%;
➢ semănatul cât mai devreme şi folosirea de soiuri de grâu cu coacere timpurie ;
➢ rotaţia culturilor, îndeosebi alternarea culturilor de păioase cu prăşitoare;
➢ tratamente chimice, împotriva adulţilor, la invazii mari (peste 5 adulţi la m2), cu produse
organofosforice mai puţin toxice şi cu o remanenţă redusă.
Tratamentele chimice aplicate împotriva ploşniţelor sunt eficiente şi împotriva
cărăbuşeilor cerealelor.
6.Gândacii pocnitori (viermi sârmă)– Agriotes spp.,

ordinul Coleoptera, familia Elateridae
Mai importante sunt speciile: Agriotes lineatus, Agriotes ustulatus şi Agriotes obscurus
Descriere. Adultul de Agriotes lineatus are 7 – 10 mm lungime, este de culoare brună-roşcată,
cu elitrele mai deschise.
Larva are 20-25 mm de culoare galben-cafenie-castanie-roşietică, de tip elaterid, viermi sârmă.
Biologie. Iernează în sol ca larve de diferite vârste şi ca adult şi prezintă o generaţie la 4 – 5
ani.
Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii de Agriotes spp. au un regim de hrană mixt,
consumând diferite insecte mici, râme, boabe de cereale, etc., iar după unii autori atacă şi frunzele
de cereale păioase, trifoi, producând mici rozături alungite.
Atacul larvelor este deosebit de păgubitor, prezentând un polifagism accentuat. Ele atacă
cerealele (grâul, orzul, porumbul, etc.), floarea soarelui, sfeclă, cartoful, legumele (varza, morcovul,
tomatele, etc.), tutunul, etc., rozând seminţele în curs de germinaţie, părţile subterane ale plantelor
sau la colet. Plantele atacate se îngălbenesc şi se usucă. Viermii sârmă produc pagube mai mari la
culturile prăşitoare.
În tuberculii de cartof, rădăcinile de sfeclă, morcov, etc., larvele rod galerii, ducând la
putrezirea lor.
➢ efectuarea arăturilor de vară şi toamnă;
➢ aplicarea de îngrăşăminte chimice şi mai ales pe bază de azot şi fosfor, care au o acţiune
nocivă asupra larvelor;
➢ administrarea de amendamente pe bază de calciu pe solurile podzolice şi drenarea
terenurilor cu umiditate ridicată;
➢ cultivarea pe terenurile infestate a unor plante care în general sunt mai puţin atacate de larve
şi anume: mazăre, fasole, muştar, bob, linte, rapiţă, coriandru, etc.
➢ Tratarea seminţelor se poate face cu unul din următoarele produse: Gaucho 70 WP – 3 kg/t
, Cruiser 350CS – 10 l/t , Promet 400CS – 25 l/t şi Mospilan 70 WP – 50 kg/t.
➢ în culturile prăşitoare se aplică tratamente la sămânţă, completate cu tratamente la sol,
utilizând insecticide granulate.
7.Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis,

ordinul Coleoptera, familia Curculionidae
Descriere. Adultul are corpul oval-alungit de 6,5 – 8,0 mm lungime, de culoare brun-cenuşiu,
mai deschis pe partea ventrală. Solzii şi perişorii, care acoperă elitrele sunt dispuşi longitudinal sub
formă de dungi. Rostrul este lat şi mai lung, capul asemănător cu un cioc de raţă, de unde şi denumirea
de “răţişoara porumbului”.
16
Larva matură are 8,0 – 9,0 mm lungime, este apodă, având corpul brăzdat de cute. Tegumentul
este de culoare albă-lucioasă.
Biologie. Iernează în stadiul de adult în sol şi are o generaţie/an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă peste 70 specii de plante.
Atacă porumbul, floarea soarelui, sfecla pentru zahăr, sorgul, soia, lucerna, grâul, orzul, etc.
Pagubele cele mai mari sunt înregistrate la porumb. Atacul adulţilor începe din faza de răsărire şi
durează până la formarea a 3 – 4 frunze.
Plantele abia răsărite sunt retezate de la colet, iar mai târziu rod frunzele pe margini în trepte.
Larvele se hrănesc cu rădăcinile diferitelor plante cultivate şi spontane fără a produce pagube.
➢ măsuri agrotehnice;
➢ în funcţie de densitatea adulţilor/m2, se recomandă diferite tratamente.
- până la densitatea de 10 adulţi/m2 sunt suficiente tratamentele la sămânţă.
- la densităţi mai mari, tratamentul la sămânţă se completează cu tratamente la sol.
➢ în timpul perioadei de vegetaţie se avertizează un tratament cu produse organofosforice şi
piretroide, la densităţi mai mari de 3 exemplare/m2.
8.Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis,

ordinul Lepidoptera, familia Pyraustidae
Descriere. Adultul are 25 - 32 mm în anvergură, aripile anterioare de culoare galbenă-deschisă,

cu dungi transversale de culoare mai închisă
Larva matură are până la 25 mm, corpul de culoare cenuşie-gălbuie.
Biologie. Iernează în stadiul de larvă matură în tulpinile de porumb, cânepă, sorg etc. şi are 1-2
generaţii/an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă numeroase specii de
plante cultivate (porumb, cânepă, sorg, hamei, floarea-soarelui
Pagubele cele mai mari se înregistrează la culturile de porumb. Larvele neonate rod organele
florale ale inflorescenţelor mascule şi una din epiderme şi parenchimul frunzelor. Într-un stadiu mai
avansat omizile perforează tulpinile deasupra unui nod şi pătrund în interior, unde consumă măduva
dintre noduri, stânjenind dezvoltarea plantelor, care rămân mici şi se frâng uşor la vânt.
➢ Recoltarea mecanică a porumbului
➢ Tăierea cocenilor cât mai de jos, astfel ca larvele hibernante să fie scoase de pe teren.
Efectuarea arăturilor adânci de toamnă pentru îngroparea resturilor de plante care mai conţin
larve,
➢ Adunarea şi arderea, tuturor cotoarelor rămase după recoltare;
➢ cultivarea de hibrizi rezistenţi la atacul larvelor; rezistenţa este asociată cu prezenţa în plantă
a gluconei toxice 2,4 dihidroxid 7-metoxibenzimidazona-DIMBOA.
➢ Aplicarea de tratamente cu produse biologice: Thuringin, Thurintox, Entomobacterin,
Dipel, etc. reduc densitatea populaţiilor cu peste 50 %.
➢ Utilizarea oofagilor Trichogramma evanescens şi Trichogramma embryophagum
➢ Tratamente chimice la avertizare urmărind curba de zbor a adulţilor la capcanele cu
feromoni de tip Atranub, utilizând produse organofosforice
9.Viermele (vestic al porumbului) rădăcinilor de porumb – Diabrotica virgifera virgifera

ordinul Coleoptera, familia Chrysomelidae
Este considerat în S.U.A. drept unul dintre cei mai importanţi 4 dăunători ai culturii
porumbului, ce produc pagube între 60-85 milioane $/an.
Până în prezent specia este numai semnalată în România, fără să se înregistreze pagube în
culturile de porumb.
Descriere. Adultul are 4,2 – 6,8 mm lungime, de culoare galben-cenuşie. Pe elitre se disting
3 linii dispuse simetric, de culoare mai închisă.
17
Larva este de tip oligopod, de 13 mm lungime, de culoare albă şi capsula cefalică negricioasă.
Biologie. Iernează în stadiul de ou, în sol şi are o generaţie/an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Specie oligofagă. Adulţii se hrănesc cu frunzele sau
polenul din inflorescenţele de porumb. Atacul produs de adulţi se aseamănă cu cel produs de gândacul
ovăzului (Oulema melanopa), respectiv dungi longitudinale, roase în limbul foliar.
Larvele rod rădăcinile plantelor în plină dezvoltare, până la înspicare, putând chiar să le
reteze. Plantele atacate stagnează în dezvoltare, iar dacă 50% din rădăcini sunt roase, plantele se
usucă. La peste 50% din plante atacate, producţia este compromisă.
Măsurile preventive aplicate pentru combaterea acestui dăunător sunt :
➢ Selectarea şi crearea de hibrizi rezistenţi sau toleranţi la atacul dăunătorului – sunt preferate
plantele cu sistem radicular care se regenerează rapid, tolerând atacul larvelor.
➢ Rotaţia culturilor – atacul este mult mai puternic în monocultură, în care dăunătorul se
răspândeşte şi se înmulţeşte mult mai puternic.
➢ Semănatul în epoca optimă şi densitatea/ha – semănatul în perioada optimă, folosirea de
hibrizi cu sistem radicular mai dezvoltat şi o densitate mai mare a plantelor/ha, contribuie la
reducerea dăunării culturilor.
➢ Administrarea de îngrăşăminte pe bază de azot – stimulează dezvoltarea rădăcinilor atacate şi
favorizează actictivitatea acarienilor prădători.
➢ Recoltarea în perioada optimă – contribuie la scăderea densităţii larvelor la m2.
Măsuri de combatere chimică – tratamentele se aplică atât larvelor cât şi adulţilor la depăşirea
PED = 5 insecte/plantă în culturile semincere. De subliniat este faptul că insecticidele carbamice
utilizate în prezent pentru tratamentul seminţelor de porumb împotriva răţişoarei porumbului şi
viermilor sârmă, nu asigură o protecţie adecvată împotriva acestui dăunător
10.Buburuza lucernei – Subcoccinella 24 punctata

Ordinul Coleoptera, familia Coccinellidae
Descriere. Adultul are 3-4 mm lungime, corpul bombat dorsal, de culoare roşcată. Pe pronot
prezintă 3 pete negre, iar pe elitre 24 pete negre (de unde şi denumirea de 24 punctata).
Larva are 5-6 mm lungime, corpul alungit de culoare gălbuie, capul roşcat. Toracele şi
abdomenul prezintă digitaţii spinoase cu peri de diferite mărimi.
Biologie. Iernează în stadiul de adult la baza plantelor şi are 2 generaţii/an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Produce pagube la numeroase specii de plante, dar
preferă lucerna şi trifoiul. Adulţii şi larvele rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor, lăsând
intactă epiderma superioară. Larva prezintă un atac specific şi anume: desprinde ţesuturile fragede
ale frunzelor şi le presează, extrăgând sucul celular. Ţesuturile rămân astfel lipite de foliole şi apar
sub forma unor creste paralele albicioase, dispuse alături de porţiuni sănătoase. Frunzele atacate iau
un aspect reticulat, se răsucesc şi se usucă. Pagube mai mari se înregistrează la coasa a II-a, când
densitatea numerică este mare
➢ amplasarea noilor culturi de lucernă să se facă la distanţe de cel puţin 1km faţă de cele vechi,
infestate cu acest dăunător.
➢ izolarea culturilor prin şanţuri capcană, de 30-40 cm adâncime, care se pot prăfui cu diferite
insecticide.
➢ tratamente chimice la apariţia adulţilor hibernanţi sau în perioada migrării lor, când 25% din
plante sunt slab atacate, utilizând produse organofosforice sau piretroide.
11.Gărgăriţa mazării – Bruchus pisorum

ordinul Coleoptera, familia Bruchidae
Descriere. Adultul are 4,0 – 4,5 mm lungime, de culoare neagră-cenuşie, acoperit cu peri
bruni-cenuşii.
18
Larva neonată are 1,5 – 1,6 mm lungime, de culoare galben-roşcat sau cărămizie şi prezintă
3 perechi de picioare.Larva matură are 4,0 – 5,0 mm lungime, de culoare albicioasă si apodă,
Biologie. Iernează în stadiul de adult în liziera pădurilor, în boabele scuturate şi rămase pe
câmp şi are o generaţie/an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Sunt atacate diferite specii şi soiuri de mazăre.
Larvele rod în boabe cavităţi sub forma unor loji, consumând uneori până la 50% din
conţinutul lor. Cele mai atacate sunt păstăile de la baza plantelor. Caracteristic este faptul că în boabe
se dezvoltă o singură larvă, iar boabele atacate se recunosc prin prezenţa unui singur orificiu, prin
care iese adultul. Atacul variază în funcţie de soi; cele mai atacate sunt soiurile semitardive şi tardive.
Măsuri de prevenire şi combatere. Idem gărgăriţa fasolei
12.Gărgăriţa fasolei – Acanthoscelides obsoletus,

ordinul Coleoptera, familia Bruchidae
Descriere. Adultul are 3,5 – 4,0 mm lungime, de culoare brună-cenuşie.

Larva neonată are corpul alungit, prezintă picioare şi este de culoare albă.Larva matură are
4,0 – 5,0 mm lungime, este apodă şi eucefală, albă-gălbuie, capul brun-roşcat.
Biologie. Iernează în stadiul de adult în magazii, în boabele infestate sau în diferite locuri din
spaţiile de depozitare. Prezintă 2 – 3 generaţii/an, din care una în câmp şi 1 – 2 în magazii. În spaţiile
încălzite poate avea 4 generaţii pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă boabele diferitelor specii şi soiuri de fasole, mai
rar pe cele de năut, soia şi bob. Boabele infestate pot fi complet distruse, într-un bob dezvoltându-se
1 – 29 larve. Boabele atacate prezintă mai multe orificii prin care ies adulţii. Pagube mai mari se
înregistrează în anii secetoşi, când procentul de infestare a boabelor poate ajunge până la 50%.
În condiţii de depozitare, toate soiurile de fasole sunt atacate, gradul de infestare depinde de
durata păstrării, ajungând uneori până la 100%.
➢ folosirea unei seminţe sănătoase, neinfestate.
➢ semănatul cât mai timpuriu a mazării, folosindu-se soiuri precoce şi cu o perioadă scurtă de
înflorire ;
➢ recoltarea la timp a culturilor pentru a se împiedica scuturarea boabelor.
➢ tratamente chimice în câmp, la avertizare, când 3 – 5% din plante au înflorit utilizând produse
organofosforice
➢ la invazii mari, tratamentul va fi repetat după 10 – 12 zile.
➢ spaţiile de depozitare se vor dezinfecta cu unul din produsele: Carbetox– 3%, Nogos– 2%,
Reldan– 0,5 l/ m2, K’Othrine– 0,5 l/m2, Fumitox – 30 g.p.c./m3.
➢ dacă producţia din noua recoltă este gărgăriţată se vor face tratamente cu Reldan– 10 ml/t,
etc.
13.Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata,

ordinul Coleoptera, familia Chrysomelidae
Descriere. Adultul are 9 – 12 mm lungime. Corpul este oval, bombat dorsal, de culoare
galbenă-portocalie. Caracteristic este prezenţa pe elitre a 10 dungi negre, de unde şi denumirea de
“decemlineata”.
Larva matură are 8 – 14 mm lungime, corpul convex dorsal, de culoare roşie-portocalie; capul
este negru. Toracele şi părţile laterale ale abdomenului sunt prevăzute cu pete negre.
Biologie. Iernează ca adult în sol, la 10 – 90 cm adâncine şi are 2 generaţii/an: prima generaţie
se dezvoltă în mai – iunie, iar a doua în iulie – august.
19
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă specii de plante cultivate şi spontane din familia
Solanaceae: tomate, pătlăgele vinete, cartoful, ciumăfaia, zârna, măselariţa, mătrăguna. Adulţii rod
frunzele sub formă de orificii neregulate. În unii ani, adulţii care apar în vară, pot ataca tuberculii de
cartof sau fructele de pătlăgele vinete.
Larvele din primele vârste de dezvoltare perforează frunzele sub formă de mici orificii, iar pe
măsură ce înaintează în vârstă rod frunzele în întregime, uneori şi lăstarii. La atacuri puternice, din
plante rămân numai resturi de tulpini, culturile putând fi compromise
La gândacul din Colorado se cunosc şi o serie de prădători şi paraziţi, care contribuie în unii
ani la reducerea populaţiei acestui dăunător. Astfel, ca pradători (la oua şi larve) cu importanţă mai
mare sunt speciile: Perillus bioculatus, (Heteroptera) şi Calosoma sycophanta (Coleoptera) iar ca
paraziţi, ciuperca Beauveria bassiana.
➢ arătura adâncă după recoltare;
➢ praşile repetate în cursul perioadei de vegetaţie;
➢ tratamente chimice la avertizare, la apariţia adulţilor hibernanţi şi a larvelor de vârsta I-a sau
a II-a, pentru ambele generaţii, utilizând produse: piretroide; organofosforice; carbamice;
-amestecuri de pesticide: Nurelle – 0,5 l/ha, Nomolt – 0,15 l/ha, Consult – 0,20 l/ha
Se recomandă ca în timpul perioadei de vegetaţie să se alterneze produsele, pentru eliminarea
fenomenului de rezistenţă la pesticide.
14. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa

ordinul Orthoptera, familia Gryllotalpidae
Descriere. Adultul are 35-70 mm lungime, corpul robust, cilindric, brun-castaniu dorsal şi
gălbui ventral. Aripile anterioare sunt scurte şi nu acopăr abdomenul.Aripile posterioare sunt
membranoase, mai lungi decât abdomenul. Picioarele anterioare conformate pentru săpat, iar
abdomenul se termină cu cerci lungi.
Larva, este asemănătoare cu adultul.
Biologie. Iernează un an în stadiul de larvă şi un an în stadiul de adult, în sol, în locuri
călduroase şi are o generaţie la 2 ani.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă plantele cerealiere
(grâul, orzul, porumbul, etc.), plantele tehnice (floarea-soarelui, sfecla, tutunul, etc.).
Cele mai mari pagube sunt produse la culturile legumicole Adulţii şi larvele rod părţile
subterane ale plantelor. În rădăcinile mai groase de sfeclă, morcov sau în tuberculii de cartof sunt
roase galerii mari, în care se dezvoltă diferite microorganisme, care determină putrezirea organele
respective. Rădăcinile subţiri sunt retezate, înregistrându-se pagube deosebite la răsaduri, care trebuie
înlocuite de mai multe ori.
➢ arăturilor adânci şi praşile repetate pentru distrugerea galeriilor, în care se găsesc
coropişniţele.
➢ gropi capcană (50/50/50 cm) executate în toamnă, înainte de retragerea coropişniţelor pentru
iernat, umplute cu gunoi proaspăt de cabaline. Gropile se desfac în timpul iernii şi
coropişniţele sunt adunate şi apoi distruse.
➢ la semnalarea atacului, solul se tratează printre rândurile de plante cu produse granulate:
Sintogrill– 30 kg/ha, Gryllosin– 30 kg/ha, Mesurol 3 – 6 kg/ha, Counter – 40 kg/ha.
➢ momeli toxice, care se prepară din boabe de cereale (întregi sau sfărâmate), în amestec cu
untdelemn sau melasă (5 %), la care se adaugă un insecticid (3 %). Momelile pregătite se
împrăştie în grămezi mici sau se încorporează în sol, la adâncimi de 2 – 5 cm, în cantitate de
60 kg/ha.
15.Fluturele alb al verzei, Pieris brassicae,

ordinul Lepidoptera, familia Pieridae
20
Descriere. Fluturii au 40- 65 mm anvergură, aripile anterioare sunt albe, cu vârful negru şi
cu câte o pata neagră către marginea posterioară, aripile posterioare sunt albe, cu căte o pată ovală
neagră la marginea anterioară a aripei posterioare. Femela are în plus două pete circulare negre pe
aripile anterioare.
Larva are 40- 50 mm lungime, corpul verde sau galben cenuşiu, dorsal şi lateral cu trei dungi
longitudinale galbene.
Biologie. Prezintă 2- 3 generaţii pe an, iernează ca pupă pe tulpinile pomilor, pe garduri, în
poduri sau pe pereţii caselor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Produce pagube mari în culturile de crucifere, în special
de varză şi conopidă. La apariţie, larvele stau grupate, rozând numai epiderma inferioară şi
parenchimul frunzelor. Mai târziu, larvele se răspândesc pe plante şi rod toate frunzele, lăsând doar
nervurile mai groase, aspect ce poartă numele de scheletuirea frunzelor.
Larvele de Pieris brassicae sunt parazitate de Apanteles glomeratus (Hymenoptera).
➢ Răsadul de varză să se planteze cât mai timpuriu, în terenuri bine pregătite, pentru a obţine
plante viguroase, mai rezistente la atac. Distrugerea buruienilor crucifere în cursul perioadei
de vegetaţie, pe care se înmulţeşte dăunătorul. Efectuarea arăturilor adânci după recoltare,
pentru a diminua rezerva biologică a dăunătorului.
➢ La semnalarea atacului se vor aplica tratamente cu unul din următoarele produse:
organofosforice sau piretroide.
➢ Se pot utiliza şi biopreparate ca Dipel WP – 0,1%, Foray – 0,1 % etc.
➢ Tratamentele trebuie aplicate, pe cât posibil, împotriva larvelor din primele vârste şi vor fi
oprite înainte de învelirea căpăţânii.
16. Acarianul roşu comun, Tetranychus urticae,

ordinul Acari, familia Tetranychidae
Descriere. Femela are 0.3- 0,5 mm, corpul elipsoidal, uşor bombat dorsal, de culoare
variabilă, de la verde deschis la roşu brun.
Larva are 0,15-0,19 mm, corpul este incolor la apariţie apoi colorat în verde deschis.
Biologie. Iernează ca femelă fecundată sub crăpăturile scoarţei butucilor, coardelor,
aracilor, pomilor, etc şi poate avea 6- 10 generaţii pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător extrem de polifag. A fost semnalat la
peste 180 de specii cultivate sau din flora spontană, din familiile Vitacee, Rosacee, Malvacee,
Moracee, Solanacee, Leguminoase. Atacul se manifestă pe frunze şi diferă de la o specie la alta. În
prima fază pe frunze apar pete albicioase izolate, care treptat se măresc, se unesc apoi începe etiolarea
frunzelor de la bază către vârf, cuprinzând treptat toată frunza. Frunzele se îngălbenesc şi se usucă.
Ca duşmani naturali ai acestui acarian se menţionează unele specii din ord. Acari
(Phytoseiulus persimilis, Typhlodromus caudiglans etc.)
Combatere. Adunarea şi arderea resturilor vegetale, distrugerea buruienilor din plantaţii,
tratamente chimice de iarnă cu zeamă sulfocalcică 20% sau cu Polibar 6%, iar în perioada de vegetaţie
se recomandă aplicarea de produse acaricide
17.Musculiţa albă de seră, Trialeurodes vaporariorum,

Ordinul Homoptera, familia Aleurodidae
Descriere. Femela are 1,46- 1,53 mm lungime, iar masculul are 1,15- 1,43 mm. Corpul lor
este alungit, de culoare albă-gălbuie, acoperit cu o secreţie albicioasă, ceroasă, pulverulentă. Aripile
sunt albe.
Larva are 0,7- 0,8 mm lungime corpul oval, galben pal cu ochii roşii.
Biologie. În condiţii de seră are 3-4 generaţii/ an, uneori şi mai multe, în funcţie de factorii
ecologici, iar în câmp are 1-2 generaţii. De regulă, generaţiile se suprapun, întâlnindu-se în acelaşi
timp diferite stadii ale insectei: ou, larvă, adult.
21
Plante atacate şi mod de dăunare. Este o insectă polifagă, care atacă numeroase specii de
plante legumicole: tomate, ardei, pătlăgele vinete, castraveţi, fasole, etc., precum şi plante
ornamentale: garoafe, crizanteme, begonii, gerbera, muşcate etc.
Adulţii şi larvele colonizează frunzele, uneori şi lăstarii, înţepând şi sugând seva din ţesuturi.
Organele atacate sunt acoperite de dejecţiile insectei, care favorizează dezvoltarea unor ciuperci
saprofite din genurile : Alternaria, Penicillium, Fusarium, etc., formându-se un miceliu de culoare
închisă. Datorită atacului, frunzele se îngălbenesc, se usucă şi cad.
➢ ddistrugerea florei spontane din jurul serelor şi solariilor.
➢ după recoltare, toate plantele sau resturile de plante vor fi scoase în afara serelor şi distruse
prin ardere.
➢ scheletul serelor, libere de plante, se vor dezinfecta prin stropiri cu produse organofosforice
sau carbamice, în doze mărite sau prin fumigări cu aerosoli.
➢ tratamente chimice la apariţia focarelor de infecţie, cu unul din următoarele produse: -
produse organofosforice; produse carbamice; produse piretroide, etc;
18.Nematodul galicol al rădăcinilor, Meloidogyne incognita,

Ordinul Tylenchida, familia Heteroderidae
Deascriere. Adulţii prezintă dimorfism sexual. Femela are corpul globulos, alb
semitransparent, cu aspect de pară. Ea măsoară 0,47 mm lungime şi 0,32 mm lăţime. Masculul este
cilindric, vermiform, alb semitransparent şi are 1,2- 2,0 mm lungime.
Larva are corpul vermiform, transparent, de 0,36- 0,44 mm lungime.
Biologie. Iernează ca femelă sau larvă în inteiorul rădăcinilor diferitelor plante sau în sol.
Poate avea 4 – 8 generaţii pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă peste 1300 specii,
aparţinând la peste 40 familii botanice.
În ţara noastră, nematodul produce pagube numai în sere, îndeosebi la tomate şi pătlăgele
vinete, mai puţin la castraveţi, salată etc. Infestarea plantelor se face imediat după plantarea răsadului,
iar prezenţa galelor pe rădăcini se semnalează abia după 3 – 4 săptămâni. În dreptul galelor se produce
astuparea vaselor libero-lemnoase şi circulaţia sevei se întrerupe, ceea ce determină putrezirea şi
pieirea plantei.
Pe rădăcinile atacate se instalează diferite ciuperci din genurile Fusarium, Verticillium, etc.,
care grăbesc procesul de pieire a plantelor. Din cauza atacului, plantele nu se mai dezvoltă, se
îngălbenesc şi se usucă, de la vârf la bază.
controlul riguros al materialului care se introduce în sere (răsaduri, pământ, ghivece cu flori),
să nu fie infestate cu nematozi.
➢ În serele infestate se aplică:- lucrări ale solului; - la defrişarea culturilor, se recomandă ca
scoaterea plantelor să se facă cu ajutorul cazmalei şi toate resturile vegetale cu particule de
pământ, să fie scoase din sere în saci de polietilenă, împiedicându-se astfel împrăştierea
particulelor de sol infestate;- solul să fie menţinut în stare umedă timp de 2 – 3 săptămâni,
pentru putrezirea rădăcinilor cu gale. Cultivarea soiurilor şi hibrizilor de tomate avînd
rezistenţă la atacul nematozilor.
➢ Combaterea chimică a nematozilor cu nematocide: Basamid granule – 500 kg/ha, Dazomet
90 G – 500 kg/ha, Dozomet 10 PP – 600 kg/ha, Mocap 10 G – 50 – 75 kg/ha, Vydate 10 G -
50 – 60 kg/ha.
19.Molia verde a strugurilor sau eudemisul viţei de vie, Lobesia botrana,

Ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae
Descriere. Fluturii au 14- 18 mm in anvergură, aripile anterioare sunt cenuşii- cafenii cu

dungi albastre-cenuşii. Aripile posterioare sunt cenuşii deschis.
Larva are 10-12 mm lungime, de culoare verde, capul şi picioarele brune.
22
Biologie. Iernează în stadiul de pupă într-un cocon mătăsos sub scoarţa butucilor, sau
coardelor de vie. Prezintă 3 generaţii/an, G I: mai –iunie, G II iulie -august, G III septembrie- aprilie.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, atacă peste 20 de specii
lemnoase sau ierboase preferând viţa de vie; larvele generaţiei I atacă bobocii florali şi inflorescenţele,
cele ale generaţiei a II a atacă boabele verzi sau pe cele intrate în pârgă, iar larvele generaţiei a III a
atacă boabele aflate în pârgă sau coapte.
Organele atacate sunt înconjurate de fire de mătase. Totodată se creează microleziuni, prin
care se scurge sucul zaharat, ce constituie mediu favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia
fuckeliana.
➢ Noile plantaţii să fie înfiinţate pe spalieri din beton şi la distanţe corespunzătoare între rânduri
şi pe rând, pentru o bună aerisire şi iluminare.
➢ Efectuarea în condiţii optime a lucrărilor de întreţinere cum sunt: legatul lăstarilor, copilitul,
cârnitul, distrugerea buruienilor.
➢ Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele
cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot când PED este de 100 fluturi masculi /
săptămână/capcană.
➢ Schemele de tratament se aplică în funcţie de intensitatea atacului. Se pot adopta schemele:
1+1+1; 2+1+1; 1+2+1; 2+2+1.
➢ Pentru larvele din generaţia I-a şi a II-a se pot folosi produsele: Actellic– 0,1%, Nogos– 0,1%,
Vapona– 0,1%, Decis– 0,03%, Karate– 0,025%, Rufast – 0,03%, Pilot – 0,1%, Larvin – 0,1%,
Sevin – 0,15%, Insegar – 0,03%, Bulldock – 0,05%, Bestseller – 0,01%, etc.
➢ Pentru larvele generaţiei a III-a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP – 0,1%;
Bactospeine 0,2%.
➢ Se poate face şi combatere biologică prin lansarea viespii Trichogramma embryophagum, în
două reprize, asigurându-se o eficacitate de peste 90%.
20. Molia brună a strugurilor sau cochilisul viţei de vie, Eupoecillia ambiguella
Ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae
Descriere. Fluturii au 12- 15 mm in anvergură, aripile anterioare sunt galbene, cu câte o bandă
trapezoidală brună albăstruie. Aripile posterioare sunt brune cenuşii cu franjuri pe margine.
Larva are 10- 13,0 mm lungime, corpul este brun roşcat, cu capul şi picioarele negre.
Biologie. Iernează în stadiul de pupă sub scoarţa ramurilor sau coardelor, are două generaţii
pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este o specie polifagă. Atacă peste 60 de specii de plante
din numeroase familii botanice. Larvele generaţiei I rod bobocii florali şi inflorescenţele, iar larvele
generaţiei a Iia rod boabele în diferite stadii de dezvoltare. Organele atacate sunt înfăşurate în fire de
mătase.
Ca la specia precedentă.
➢ Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele
cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrambig
21. Păduchele ţestos din San Jose, Quadraspidiotus perniciosus,

ordinul Homoptera, familia Diaspididae
Descriere. Prezintă dimorfism sexual. Femela are corpul cordiform, galben- portocaliu, de
0,8- 1,2 mm lungime, acoperit de un scut oval- circular, brun cenuşiu, de 1,6- 2,2 mm. Ea nu are ochi,
antene, picioare, aripi, dar are aparatul bucal foarte bine dezvoltat.
Masculul are corpul alungit, galben- portocaliu, lung de 0,8- 0,9 mm, acoperit de un scut oval
alungit, brun, lung de 1,2- 1,5 mm. El are ochi, antene, picioare şi aripi dar aparatul bucal este
rudimentar, pentru că nu se hrăneşte.
23
Biologie. Iernează ca larvă de vârsta a doua sub scut în crăpăturile scoarţei de pe tulpinile şi
ramurile pomilor atacaţi şi are 2-3 generaţii pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag care atacă peste 200 de specii
de plante lemnoase sau ierboase: mărul, părul, piersicul, teiul, plopul, ulmul, salcâmul, etc.
Adulţii atacă atât părţile lemnoase, frunzele şi fructele, înţepând şi sugând sucul celular. Odată
cu înţepătura este introdusă şi saliva, din care cauză ţesuturile se necrozează şi se înroşesc în jurul
locurilor de fixare, formându-se pete roşii, caracteristice.
Pomii atacaţi vegetează slab, frunzele sunt etiolate, fructele sunt mici şi deformate. La un atac
puternic, pomii tineri se pot usca în 2 – 3 ani, iar pomii în vârstă se usucă în 7 – 10 ani.
Păduchele ţestos din San José are numeroase specii de paraziţi, mai importantă fiind vispea
Prospaltella perniciosi.
➢ Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară;
➢ La înfiinţarea livezilor se va folosi numai material săditor neinfestat, procurat din pepiniere
autorizate.
➢ Tratamente chimice:
- în timpul repausului vegetativ se va folosi unul din produsele: Ulei Cosmol – 2%,
Ulei Spindel – 1,5%, Ulei Oleoekalux – 1,5%, Ulei Oleocarbetox – 3%, Aplaudus super – 1,5%,
Carbetox – 1%, Polisulfură de bariu 6%, Zeamă sulfocalcică 20%.
- în perioada de vegetaţie tratamentele se fac la avertizare cu produse organofosforice
și peretroide.
22.Păduchele lânos, Eriosoma lanigerum,

ordinul Homoptera, familia Eriosomatidae
Descriere. Adultul prezintă două forme morfologice:

a) forma apteră, are corpul oviform, brun închis, acoperit cu o secreţie ceroasă abundentă, cu
aspect filamentos, albicios;
b) forma aripată are corpul alungit, de 1,8- 2,3 mm lungime, brun închis cu aripi transparente.
Biologie. Specia are un ciclu biologic complet numai în ţara lui de origine (America de Nord),
unde are ca plantă gazdă primară, ulmul american, iar ca plantă gazdă secundară, mărul.
In Europa, evoluţia lui este incompletă şi are loc numai pe măr, în cazuri foarte rare pe păr
sau gutui (evoluţie holociclică, monoecică). Se dezvoltă doar forma asexuată. Chiar dacă apare şi
forma sexuată, larvele de fundatrix, care apar în primăvară, mor înainte de a se reproduce. Iernează
ca larve pe rădăcini sau pe părţile aerine ale pomilor. Poate avea 8-12 generaţii pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă mărul, mai rar şi alte specii: gutuiul, părul etc.
Păduchii se localizează pe frunze, pe lăstari, pe tulpini şi rădăcini, înţepând şi sugând sucul
celular. Părţile atacate se hipertrofiază şi apar umflături, sub formă de nodozităţi sau tumori
canceroase. Pomii se dezvoltă slab iar fructificarea este redusă.
Ca duşman natural are viespea Aphelinus mali, care poate parazită în proporţie de 80- 100%.
Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară; folosirea de material săditor sănătos,
înfiinţarea de noi plantaţii cu soiuri rezistente. Tratamente în perioada de repaus cu Polibar- 6%,
Zeamă sulfocalcică 20%
Tratamente în perioada de vegetaţie cu Thiodan 35 CE-0,15- 0,2%, Reldan 2 E- 0,2%.
23. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi,

ordinul Homoptera, familia Aphididae
Descriere. Prezintă două forme şi anume:

Femela apteră are corpul piriform de 1,5 – 2,0 mm lungime, de culoare verde sau verde gălbui.
Femela aripată are corpul de 2,0 – 2,5 mm lungime, capul si protoracele de culoare negră,
restul corpului verde. Aripile sunt membranoase
24
Biologie. Iernează în stadiul de ou de rezistenţă depus pe ramurile subţiri, obişnuit la baza
mugurilor. Este un afid cu dezvoltare holociclică, monoecică, prezentând 8 – 12 generaţii pe an.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă frecvent mărul, precum şi alte rosacee.
Insectele înţeapă şi sug sucul celular din ţesuturi. Frunzele se răsucesc, începând de la vârf
spre peţiol şi de la margini spre nervura principală, rezultând pseudocecidii. Datorită atacului frunzele
se îngălbenesc şi se usucă. Organele atacate sunt acoperite cu dejecţiile păduchilor, care formează aşa
numita “rouă de miere”, pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum.
tratamente de iarnă utilizând produsele: Polibar 6% sau Carbetox 37 CE – 1%.
➢ primăvara, la apariţia primelor colonii de păduchi se vor executa tratamente cu produse
organofosforice și peretroide.
➢ Tratamentele se execută înainte de răsucirea frunzelor, de formare a pseudocecidiilor.
24. Omida păroasă a dudului sau fluturele alb american, Hyphantria cunea,
Ordinul Lepidoptera, familia Arctiidae
Descriere. Adulţii au ambele perechi de aripi albe, uneori pe aripile anterioare de la masculi
prezintă puncte negre. Anvergura aripilor anterioare este de 28- 38 mm.
Larva are 22-30 mm lungime, dorsal are culoarea brun închis, iar ventral este verde brună.
Corpul este acoperit cu peri urticanţi.
Biologie. Prezintă 2 generaţii pe an şi iernează ca pupă în cele mai variate locuri: pe trunchiul
arborilor sau pomilor, pe garduri, la streaşina caselor, în poduri, etc.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag. Daune produc larvele care atacă
peste 200 de specii de plante lemnoase sau ierboase: dudul, mărul, părul, prunul, cireşul, arţarul,
salcia, plopul, nucul, zmeurul, coacăzul,etc. Larvele tinere rod una din epiderme şi parenchimul iar
larvele complet dezvoltate rod limbul frunzelor în întregime, lăsând doar resturi de nervuri. La invazii
puternice pomii şi arborii sunt defoliaţi
- omizitul - strângerea şi distrugerea prin ardere a cuiburilor cu larve, când aceste cuiburi sunt
mici.
- aplicarea a 1 – 2 tratamente chimice pentru fiecare generaţie cu produse piretroide si
organofosforice Tratamentele se vor aplica când majoritatea larvelor se găsesc în vârsta a III-a şi se
repetă după 8 – 10 zile, în cazul densităţii mari de larve.
Se pot folosi şi preparate biologice şi anume: Dipel – 0,1%, Bactospeine – 0,15%.
25.Nălbarul (albiliţa) – Aporia crataegi

ordinul Lepidoptera, familia Pieridae
Descriere. Adulţii au 40- 56 mm în anvergură. aripile sunt albe cu nervuri negre, evidente.
Larva are 35- 40 mm lungime, de culoare galbena cenuşie, dorsal prezintă 3 dungi negre
intercalate cu 2 dungi portocalii
Biologie Iernează ca larvă de vârsta a 3 a în cuiburi formate din 2-3 frunze înconjurate de fire
de mătase şi are o generaţie pe an
Plante atacate şi mod de dăunare. Larvele speciei sunt polifage, defoliatoare, având
preferinţă pentru măr, păr, prun, păducel şi porumbar. La invazii mari dăunătorul poate defolia
complet pomii sau arborii atacaţi. Atacul cel mai periculos este cel produs de larvele hibernante,
asupra mugurilor sau a primelor frunzuliţe.
➢ strângerea şi distrugerea prin ardere a cuiburilor cu larve, când aceste cuiburi sunt mici.
➢ tratamente chimice (1 – 2) pentru fiecare generaţie cu produse organofosforice şi piretroide
26. Cotarul verde, Operophtera brumata,

ordinul Lepidoptera, familia Geometridae
25
Descriere. Adulţii prezintă dimorfism sexual. Masculul are aripile anterioare normal
dezvoltate, late, brune cenuşii cu numeroase linii transversale fine, sinuase, de 20- 25 mm anvergură,
Aripile posterioare sunt albe cenuşii.Femela are corpul greoi cu aripi rudimentare, brune cenuşii, ea
nu poate zbura.
Larva are 25- 30 mm lungime, corpul de culoare verde şi este un cotar.
Biologie. Prezintă o generaţie pe an şi iernează ca ou pe ramurile subţiri ale pomilor sau arborilor
atacaţi.
Plante atacate şi mod de dăunare. Dăunător polifag, atacă peste 70 specii de plante pomicole
si silvice. La atacuri puternice larvele produc defolierea pomilor, pomii atacaţi se debilitează şi devin
sensibili la boli şi dăunători, iar fructele rămân mici şi nu se coc.
- aplicarea a 1 – 2 tratamente chimice pentru fiecare generaţie cu produse piretroide si
organofosforice Tratamentele se vor aplica când majoritatea larvelor se găsesc în vârsta a III-a şi se
repetă după 8 – 10 zile, în cazul densităţii mari de larve.
27.Cărăbuşul de mai, Melolontha melolontha,

ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae
Descriere. Adultul are 20- 25 mm corpul robust, bombat dorsal de culoare neagră. Elitrele
sunt castanii. pe abdomen prezintă 6 pete triunghiulare albe.
Larva este de tip scarabaeid, are 40-50 mm lungime
Biologie. Prezintă o generaţie la 3-4 ani şi iernează în sol ca larvă şi ca adult.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polfag, adulţii sunt defoliatori, ei rod
limbul frunzelor la pomii şi arborii forestieri sau ornamentali. Larvele atacă rădăcinile. La tuberculi,
rizomi şi bulbi, în galeriile roase de larve se localizează diferite specii de acarieni, nematozi, bacterii,
etc., care produc putrezirea organelor respective
scuturarea pomilor, strângerea şi distrugerea adulţilor;
➢ tratamente chimice împotriva adulţilor (la invazii mari), cu produse organofosforice.
➢ combaterea larvelor se face prin: - efectuarea arăturilor de vară şi toamnă; discuirea
repetată a terenului prin care sunt distruse larvele;
- tratarea solului cu produse granulate: Sinoratox 10 G 20 – 25 kg/ha, Sinoratox 5 G 35 – 40
kg/ha;
- la infestări puternice şi în terenuri cu umiditate mai mare pot fi folosite şi preparate biologice
ca Muscardin A 45M şi Doom.
28.Viermele merelor, Cydia pomonelle,

ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae
Descriere. Fluturele are 15- 22 mm în anvergură, aripile anterioare sunt late, cenuşii deschis,
cu linii transversale fine. Caracteristică este prezenţa unei pete, ovale, brune, la extremitatea aripilor,
mărginită de 2 linii argintii.
Larva are 18- 20 mm lungime, de culoare roz
Biologie. Are 2 generaţii pe an şi iernează ca larvă într-un cocon mătăsos, în crăpăturile
scoarţei pomilor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă fructele de măr. Atacul prezintă două forme: atac
primar cănd sunt roase superficial fructele la suprafaţă şi atac secundar când fructele atacate prezintă
galerii pline cu excremente, fenomen numit vermănoşirea merelor. Fructele atacate se maturează
forţat, cad, au valoare comercială scăzută şi nu se pot păstra, în galerii se dezvoltă sporii ciupercii
Monilinia fructigena, care determină putrezirea fructelor.
➢ strângerea fructelor viermănoase; răzuirea scoarţei; brâie capcană;
➢ tratamente chimice (1 – 2) pentru fiecare generaţie urmărind curba de zbor a adulţilor la
capcanele cu feromoni sexuali de tip Atrapom utilizând produse organofosforice și peretroide.
26
➢ Combaterea biologică se realizează utilizând preparate biologice pe bază de Bacillus
thuringiensis (Thurintox) şi Bacillus cereus (Thuringin) în concentraţie de 0,1%, Dipel -
0,1%, Bactospeine – 0,3% precum şi a viespilor oofage Trichogramma embryophagum prin
lansări de 20.000 – 60.000 viespi la hectar.
29.Viermele prunelor, Cydia funebrana,

ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae
Descriere. Adultul are 13-15 mm în anvergură, aripile anterioare triunghiulare, cenuşii brunii,
cu dungi transversale, oblice de culoare mai închisă. În vârful aripii prezintă o pată plumburie
străbătută de 4 dungi longitudinale de culoare brun-negricioasă. Aripile postrioare sunt brun-cenuşii.
Larva are 10- 12 mm lungime, de culoare roşie-cărămizie dorsal şi roz pal ventral.
Biologie. Iernează ca larvă matură într-un cocon mătăsos, sub scoarţa exfoliată a pomilor şi
are 2 generaţii/an
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă fructele de sâmburoase: prun, piersic, cais, etc.
Larvele atacă fructele de prun, consumând o parte din pulpă. Fructele atacate se recunosc după
prezenţa picăturilor gomoase ce se scurg prin orificiul de pătrundere al larvelor. Fructele se maturează
de timpuriu, cad şi sunt supuse unui putregai datorat ciupercii Monilinia laxa. Pagube mari produc
larvele generaţiei a II-a (50-80%).
–strângerea fructelor viermănoase şi folosirea lor la borhot (ţuică)
- tratamente chimice la avertizare, urmărind curba de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni
sexuali de tip Atrafun, utilizând produse organofosforice sau piretroide. Ouăle sunt parazitate de
viespea oofagă Trichogramma embryophagum. Se recomandă folosirea de preparate biologice pe
bază de Bacillus thuringiensis
30.Musca cireşelor – Rhagoletis cerasi

ordinul Diptera, familia Trypetidae
Descriere. Adultul are 4,0-6,0 mm lungime, de culoare brun-închis Aripile sunt prevăzute cu
patru benzi transversale, late, de culoare brun-închisă
Larva matură are 5,0-6,0 mm lungime, este apodă şi acefală, de culoare albă.
Biologie.Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de pupă în stratul superficial al
solului, mai ales în jurul pomilor.
Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă fructele de cireş, mai rar de vişin consumând pulpa
acestora.
Fructele atacate devin moi, se închid la culoare, în scurt timp putrezesc şi cad. Sunt mai
sensibile la atac soiurile cu coacere semitârzie şi târzie.
➢ săparea solului în jurul pomilor;
➢ prăfuirea solului cu diferite insecticide, înainte de ieşirea adulţilor din sol;
➢ tratamente chimice, împotriva adulţilor, utilizînd produse cu toxicitate redusă, etc.
27

Suport Curs Entomologie I.E. 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Entomologie I.E. 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MORFOLOGIA EXTERNĂ A INSECTELOR

Corpul insectelor este constituit din 21 segmente, grupate în trei regiuni:

Capul şi apendicii acestuia

APARATUL BUCAL LA INSECTE

TORACELE SI APENDICII ACESTUIA

Dezvoltarea embrionară sau embriogeneza se referă la dezvoltarea embrionului şi începe

Dezvoltarea postembrionară începe cu apariţia insectei adulte şi se încheie cu moartea

GENERAŢII ŞI CICLUL BIOLOGIC LA INSECTE

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA INSECTELOR

Insectele au temperatura corpului variabilă, în raport cu temperatura mediului în care trăiesc,

După organele pe care le consumă, insectele fitofage se împart în:

După numărul de specii de plante cu care se hrănesc, insectele se împart în:

CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR ORDINE DE INSECTE

Ordinul Coleoptera popular : cărăbuşi, gărgăriţe, gândaci, buburuze, etc.

Clasificarea produselor fitofarmaceutice

1. Nematodul grâului – Anguina tritici,

1. Nematodul grâului – Anguina tritici,

2 şi 3. Ploşniţele cerealelor – Eurygaster spp. şi Aelia spp .,

4.Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides ,

Descriere. Adultul are 10 – 16 mm lungime, corpul oval-alungit, de culoare neagră pe partea

5. Cărăbuşeii cerealelor – Anisoplia spp.

6.Gândacii pocnitori (viermi sârmă)– Agriotes spp.,

7.Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis,

8.Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis,

Descriere. Adultul are 25 - 32 mm în anvergură, aripile anterioare de culoare galbenă-deschisă,

9.Viermele (vestic al porumbului) rădăcinilor de porumb – Diabrotica virgifera virgifera

10.Buburuza lucernei – Subcoccinella 24 punctata

11.Gărgăriţa mazării – Bruchus pisorum

12.Gărgăriţa fasolei – Acanthoscelides obsoletus,

Descriere. Adultul are 3,5 – 4,0 mm lungime, de culoare brună-cenuşie.

13.Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata,

14. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa

15.Fluturele alb al verzei, Pieris brassicae,

16. Acarianul roşu comun, Tetranychus urticae,

17.Musculiţa albă de seră, Trialeurodes vaporariorum,

18.Nematodul galicol al rădăcinilor, Meloidogyne incognita,

19.Molia verde a strugurilor sau eudemisul viţei de vie, Lobesia botrana,

Descriere. Fluturii au 14- 18 mm in anvergură, aripile anterioare sunt cenuşii- cafenii cu

21. Păduchele ţestos din San Jose, Quadraspidiotus perniciosus,

22.Păduchele lânos, Eriosoma lanigerum,

Descriere. Adultul prezintă două forme morfologice:

23. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi,

Descriere. Prezintă două forme şi anume:

25.Nălbarul (albiliţa) – Aporia crataegi

26. Cotarul verde, Operophtera brumata,

27.Cărăbuşul de mai, Melolontha melolontha,

28.Viermele merelor, Cydia pomonelle,

29.Viermele prunelor, Cydia funebrana,

30.Musca cireşelor – Rhagoletis cerasi

S-ar putea să vă placă și