Entomologie generală- Lucrare de laborator nr.

Morfologia externă a corpului la insecte

Insectele sunt animale nevertebrate care fac parte din clasa Insecta sau
Hexapoda.

Din punct de vedere sistematic clasa Insecta face parte din Increngătura
Arthropoda şi cuprinde un milion de specii, ceea ce reprezintă aproximativ 2/3 din
lumea animală.

Insectele sunt animale cu corpul segmentat. Corpul lor este format din 21 de
segmente şi este diferenţiat în 3 regiuni distincte : cap, torace şi abdomen.

Fig. 1 - Alcătuirea corpului la insecte :

Ve - vertex; Fr - fruntea; Ge - gene; Cl - clipeu; Oc - ochi; Ocl - oceli;

Ant - antene; Lbr - buza superioară; Lb - buza inferioară; Md - mandibule;

Mx - maxile; Prt - protorace ; Mzt - mezotorace; Mtt - metatorace; Ar - aripi;

Pc - picioare; Stg - stigme; Ce - cerci; An - anus; Ov - ovipozitor

 C a p u l se compune din 6 segmente şi prezintă o pereche de antene, organele
de văz şi piesele bucale.

T o r a c e l e este format din 3 segmente şi prevăzut la insectele adulte cu 3

perechi de picioare şi 1-2 perechi de aripi.

A b d o m e n u l este alcătuit din 12 segmente.

Morfologia externă a capului

Capul insectelor, prima regiune a corpului, este alcătuit din 6 segmente, intim
unite între ele şi anume : acron, antenal, intercalar, mandibular, maxilar şi labial.

Două dintre ele, respectiv acron şi intercalar nu poartă apendici. Celelalte patru
segmente poartă apendici după cum urmează: segmentul antenal poartă 2 antene,
segmentul mandibular poartă 2 mandibule, segmentul maxilar poartă 2 maxile iar cel
labial poartă buza superioară sau labium.

Fig. 2 - Capul la insecte :

a - văzut din faţă; b - văzut din profil; Cl - clipeu; Fr - fruntea; Ge - gene;

Ve - vertex; Occ - occiput; Poc - postocciput; Oc - ochi; Ocl - oceli; Ant - antene;

Lbr - labru; Md - mandibule; Mx - maxile; Lb. - labiu

 După poziţia axei capului faţă de axa corpului se deosebesc 3 tipuri de cap (fig.
3):

1. c a p p r o g n a t, a cărei axă este situată în prelungirea axei corpului iar

piesele bucale sunt îndreptate înainte – la urechelniţă, Forficula auricularia
(ord. Dermaptera, fam. Forficulidae);

2. c a p o r t o g n a t, a cărei axă este situată perpendicular pe axa corpului

iarc piesele bucale sunt îndreptate în jos - la Coropişniţă, Gryllotalpa
gryllotalpa (ord. Orthoptera ,fam. Gryllotalpidae );

3. c a p h i p o g n a t, a cărei axă formează cu axa corpului un unghi ascuţit

iar piesele bucale sunt îndreptate în jos şi spre înapoi, - la gândacul mare de
bucătărie, Blatta orientalis ( ord. Orthoptera, fam. Blatellidae).

Fig. 3 - Tipuri de cap la insecte :

a - prognat; b,c - hipognat; d - ortognat

 Apendicele capului

Capul insectelor prezintă ca apendice organele vizuale, antenele şi aparatul

bucal.

O r g a n e l e v i z u a l e sunt reprezentate prin două feluri de ochi : compuşi şi

simpli.

O c h i i c o m p u ş i s a u f a ţ e t a ţ i sunt întotdeauna în număr de doi, sunt

situaţi simetric , pe părţile laterale ale capului, în cavităţile orbitale. Ei sunt alcătuiţi din
formaţiuni anatomice hexagonale numite omatidii.

O c h i i s i m p l i sunt ochi mici, ei pot fi în număr de 1-3 şi amplasaţi pe

creştet când se numesc oceli, sau în număr mai mare de 3, localizaţi atât pe creştet cât
şi pe părţile laterale când se numesc stemata.

A n t e n e l e sunt piese pereche, simetrice, inserate în diferite poziţii pe cap

(înaintea ochilor, sub ochi etc.).

O antenă se compune din

-s c a p (scapus), articolul bazal care se inseră pe capsula cefalică,

- p e d i c e l (pedicellus),

- f u n i c u l sau f l a g e l (flagellum), format din restul articolelor.

Fig. 4 - Antenă la insectă :

 Sc - scapul;Pd - pedicel; Fl - flagel (funicul)

După forma articolelor flagelului antenele pot fi regulate sau aequales şi

neregulate sau inaequales.

Principalele tipuri de antene regulate (aequales) sunt următoarele :

1. f i l i f o r m e alcătuite din articole mai mult sau mai puţin cilindrice pe toată
lungimea (Ord. Coleoptera, fam. Carabidae)

2. s e t i f o r m e la care articolele sunt subţiate treptat de la bază spre vârf ca un

fir de păr ( ord. Blattoptera- Blatta orientalis)

3. serate la care articolele flagelului prezintă cu expansiuni laterale şi scurte pe o

singură parte, având aspectul unor dinţi de fierăstrău (ord. Coleoptera, fam
Elateridae);

4. m o n i l i f o r m e formate din articole scurte şi rotunjite, legate între ele ca un

şirag de mărgele (ord. Coleoptera, fam.Tenebrionidae);

5. p e c t i n a t e la care articolele flagelului prezintă apofize laterale, de forma

unor dinţi de pieptăne (unele specii de lepidoptere); dacă apofizele sunt
unilaterale antenele se numesc monopectinate iar dacă sunt prezente bilateral
antenele se numesc bipectinate.

6. p e n a t e, formate din articole care prezintă peri lungi, aşezaţi în formă de pană
(ord. Diptera, fam. Culicidae).

Antenele neregulate ( inaequales) pot fi:

1. c l a v a t e, la care vârfurile antenelor sunt formate din articole îngroşate treptat

ca o bâtă de basetball (ord. Lepidoptera, fam. Pieridae);

2. m ă c i u c a t e, la care articolele terminale sunt mult îngroşate, în formă de

măciucă, bine diferenţiată.

3. l a m e l a t e, la care articolele flagelului sunt alungite şi lăţite , în formă de

lamelă (ord. Coleoptera, fam. Scarabaeidae) .
4. a r i s t a t e, cu articolele bazale bine dezvoltate, prezentând lateral sau apical,
pe ultimul articol, o setă (ord. Diptera, fam.Muscidae).

Fig. 5 - Tipuri de antene la insecte :

a - setiformă; b - filiformă; c - moniliformă; d - serată; e - pectinată;

f - bipectinată; g - penată; h - clavată; i - genunchiată; j,k - măciucate;

l - lamelată; m - antenă de cicadă; n - antenă de pausside

Lucrarea nr. 2 Agricultură- Entomologie general sept.2020

Morfologia externă a capului-

Structura aparatului bucal

La cap insectele prezintă orificiul bucal care este înconjurat de piesele bucale ce
alcătuiesc la insecte aparatul bucal.

În general un aparat bucal este alcătuit din 6 piese şi anume:

- labrum sau buza superioară

- o pereche de mandibule - fălci superioare

- o pereche de maxile - fălci inferioare

- labium sau buza inferioară

Labrum nu are valoare de apendice a capului, reprezentând o răsfrângere a

tegumentului.

Mandibulele sunt apendici ai segmentului mandibular, organe mobile, puternic

chitinizate, prevăzute cu dinţi sau suprafeţe cu striaţiuni sau rugozităţi.

Maxilele sau fălci inferioare, reprezintă apendici ai segmentului maxilar. O maxilă

este alcătuită din 5 piese şi anume: partea bazală numită cardo ce fixează maxila la capsula
cefalică; corpul maxilei numit stipes pe care se inseră un lob intern numit lacinia, un lob
extern numit galea şi palpul maxilar constituit din 4 – 6 articole. În general maxilele au
funcţie masticatoare dar şi funcţie senzorială, tactilă prin palpii maxilari.

Labium sau buza inferioară este o piesă nepereche care provine din unirea pe linie
mediană a celei de a doua perechi de maxile. Este format din: submentum (subbărbie);
mentum (bărbie) prementum (prebărbie). Pe prementum se articulează cele două glose –
lobi mediani, două paraglose lobi laterali şi doi palpi labiali alcătuiţi din 3 – 4 articole.
 Aparatul bucal la insecte este foarte variat constituit, reprezentând adaptări ale
aparatului bucal în funcţie de consistenţa hranei şi de locul unde se găseşte.

Astfel, hrana poate fi:

I. solidă, reprezentată prin: rădăcini, muguri, frunze, flori, fructe, seminţe, în care caz
insectele prezintă aparat bucal pentru rupt şi mestecat ( insectele adulte din 11 ordine
:Blattoptera, Coleoptera,Hymenoptera, Orthoptera, Odonata, Dermaptera, , etc. precum şi
la larvele din 17 ordine Lepidoptera, Coleoptera, etc.).

II. lichidă ce se poate găsi

1. la suprafaţa ţesuturilor, în care caz insectele se hrănesc cu nectar sau cu diferite

exudaţii. În această situaţie insectele pot prezenta:

a) aparat bucal pentru supt , ca la adulţii de Lepidoptera;

b) aparat bucal pentru lins şi absorbit, ca la insectele din ordinul Hymenoptera familiile
Apidae şi Bombycidae;

2. în interiorul ţesuturilor, reprezentată de seva plantelor sau sângele animalelor. La

aceste insecte se pot întâlni următoarele tipuri de aparate bucale:

a) aparat bucal pentru înţepat şi supt, caracteristic pentru insectele din ordinele
Heteroptera, Homoptera, Thysanoptera şi unele insecte din ordinul Diptera (familia
Culicidae şi Anophelidae);

b) aparat bucal pentru tăiat şi supt ca la unele insecte din ordinul Diptera (familia
Tabanidae); c) aparat bucal pentru dizolvat şi supt întâlnit la unele insecte din ordinul
Diptera (familia Muscidae);
Capul unei insecte
 Lucrarea nr. 3 Entomologie generală- Agricultură

Aparatele bucale ale insectelor

Consistenţa hranei ingerate a determinat transformarea aparatului bucal iniţial şi

apariţia mai multor tipuri de aparate bucale, la care anumite părţi sunt mai dezvoltate în
comparaţie cu altele, iar alte elemente pot fi atrofiate sau pot lisi.

Insectele care consumă hrană solidă prezintă un singur tip de aparat bucal, numit:
Aparat bucal pentru rupt şi mestecat.

Pentru exemplificare este descris mai jos Aparatul bucal pentru rupt şi
mestecat de la cărăbuşul de mai, Melolontha melolontha.

Aceste este compus din toate elementele unui aparat bucal, după cum urmează:

-Labrum sau buza superioară – este o răsfrângere a tegumentului în zona orificiului bucal,
este piesă unică şi nesegmentată, puternic chitinizată, de formă variabilă, cel mai adesea
forma sa fiind triunghiulară sau dreptunghiulară. Labrum este pus în mişcare de doi muşchi
abductori. Ventral pe labrum se găseşte epifaringele sau epipharynx care reprezintă limba
insectelor.

- mandibulele sunt bine dezvoltate, puternic chitinizate,cu dinţi şi striuri pe suprafaţa lor,
de formă aproximativ triunghiulară la aceasta insectă, puse în mişcare de doi muşchi
mandibulari, unul întinzător şi altul îndoitor.

-maxilele sunt bine dezvoltate, complete şi au rol masticator.

- labium sau buza inferioară este bine dezvoltat şi prezintă pe faţa sa interioară
hipofaringele cu rol gustativ.
 Aparatul bucal pentru rupt si mestecat

Lbr - buza superioară; Md - mandibule; Mx - maxile; Ca - cardo; St - stipes;

Pm - palp maxilar; Ga - galea; Lc - lacinia; Lb - buza inferioară; Sm - submentum;

Mn - mentum; Pl - palp labial; Pgl - paraglosse; Gl - glosse

(după M a n o l a c h e şi B o g u l e a n u).
 Insectele care consumă hrană lichidă de la suprafaţa ţesuturilor, adică nectar,
scurgeri gomoase ( cleiuri), exudate, latexuri... pot avea două tipuri de aparate bucale:
aparat bucal pentru supt şi aparat bucal pentru lins şi absorbit.

Aparatul bucal pentru supt

Se întâlneşte la insectele adulte din ordinul Lepidoptera ( fluturi, molii). La acest tip
de aparat bucal apar o serie de modificări, el mai fiind cunoscut şi sub denumirea de aparat
de tip maxilar.

- Labrum este redus la o mică placă chitinoasă sau poate lipsi.

- Mandibulele sunt atrofiate sau lipsesc.

- Maxilele au palpii maxilari rudimentari , galeele sunt mult alungite şi unite mediat,
formând un jgheab, o trompă semicirculară, nearticulată, prin care se preia hrana. În
repaos trompa este strânsă în spirală şi adăpostită într-o fantă a tegumentului situată
ventral la cap. Aceasta trompă se numeşte spiritrompă.

- Labium slab dezvoltat, cu palpii labiali formaţi din 3 articole.

 Aparatul bucal pentru supt (Lepidoptera) :

Lbr - buza superioară; Lb - buza inferioară; Tr - trompa;

Pl - palpi labiali; Ant - antene; Oc - ochi

(după W e b e r).

Aparatul bucal pentru lins şi absorbit

Este prezent la albine şi bondari, prezentând modificări structurale caracterizate prin

alungirea unor elemente, datorită modului de preluare a hranei.

-labrum este mic, slab dezvoltat.

-mandibulele sunt mici, nealungite, cu zimţi la capătul liber.

 -maxilele au cardo în formă de bastonaş, galeea alungită şi ascuţită, în formă de
sabie, lacinia redusă şi palpul maxilar format din 2 articole.

-labium are submentum de forma a 2 bastonaşe unite în forma literei V, mentum

este mic, triunghiular, cele 2 glose sunt alungite şi contopite formând lingula, iar lingula
prezintă la capătul liber o formaţiune extrem de mobilă numită flabelum sau linguriţă cu
care insecta linge hrana.

Aparatul bucal pentru lins şi absorbit (Apinae - Hymenoptera) :

Lbr - buza superioară; Md - mandibule; Mx - maxile; Ca - cardo; St - stipes;

Pm - palp maxilar; Sm - submentum; Mn - mentum; Pl - palp labial;

Pgl - paraglosse; Gl - limba

(după M a n o l a c h e şi B o g u l e a n u).
 Insectele care consumă hrană lichidă din interiorul ţesuturilor , respectiv sânge şi
sevă, pot avea mai multe tipuri de aparate bucale: pentru înţepat şi supt, pentru tăiat şi
supt, pentru dizolvat şi supt.

Cel mai important şi mai des întâlnit este aparatul bucal pentru înţepat şi supt.

Acesta este cel mai modificat tip de aparat bucal.

- Labrum este alungit şi poate acoperi parţial sau în întregime jgheabul trompei.

- Labium este mult alungit şi formează o trompă semicirculară. Această trompă poate
fi nearticulată la insectele din ordinul Diptera ( ţânţari), poate fi articulată şi formată
din 3 articole la insectele din ordinul Homoptera sau din 4 articole la insectele din
ordinul Heteroptera.

- Cele 2 mandibule şi cele 2 maxile sunt alungite şi transformate în stileţi aciculari.

Stileţii mandibulari servesc pentru a străpunge ţesuturile gazdelor iar stileţii
maxilari servesc la preluarea hranei. În secţiune transversală fiecare stilet maxilar
prezintă 2 canale: un canal alimentar, dispus superior şi mai larg, prin care este
absorbită hrana şi un canal salivar, dispus inferior şi mai îngust, prin care este
eliberată saliva în ţesuturile atacate.

Aparatul bucal pentru înţepat şi supt (Heteroptera) :

Lbr - buza superioară; Md - mandibule; Mx - maxile; Lb - buza inferioară;

Hip - hipofaringe; Ca - canal alimentar; Cs - canal salivar;

Lucrarea nr. 4 – Entomologie generală

Morfologia externă a toracelui

Toracele insectelor este constituit din trei segmente: protorace, mezotorace şi

metatorace.

În secţiune fiecare segment al toracelui este compus din patru arce sau
sclerite: dorsal –notum, tergum sau tergit, ventral- sternum, gastrum sau sternit şi
lateral două pleure .

Structura toracelui la insecte

 Secţiune transversală printr-un segment al toracelui

Fiecare segment poartă câte o pereche de picioare, iar pe mezo - şi metatorace,

câte o de pereche aripi.

Scleritele dorsale şi cele ventrale sunt de consistenţă tare, chitinoasă şi au rolul

de a proteja organele interne ale insectei şi de a susţine corpul iar cele laterale sunt
elastice membranoase şi permit dilatarea corpului în funcţie de respiraţie, circulaţia
sângelui sau hrănire.

Legătura dintre pleure cu tergitele şi sternitele se realizează prin membrane de

articulaţie - conjunctive, care dau posibilitatea de mărire a volumului în timpul respiraţiei,
hrănirii, reproducerii etc. Pe conjunctive se găsesc stigmele, care sunt orificii respiratorii.

Picioarele. Pe fiecare segment toracic se articulează o pereche de picioare, pe

partea latero-ventrală, în cavităţile coxale formate de scleritele pleurale şi sternite. Piciorul
este alcătuit, în general, din: coxă, trochanter, femur, tibie şi tars .

• Coxa este piesa care face legătura cu toracele, articulându-se prin doi condili în
cavitatea cotiloidă.

• Trochanterul poate fi imobil, când este sudat lateral cu femurul sau mobil, putând
uneori fi compus din două articole: trochanter şi trochanterel (Odonate şi unele
Hymenoptere parazite).
• Femurul este piesa cea mai dezvoltată a piciorului.

• Tibia este articulată la femur Articulaţia dintre femur şi tibie se numeşte

genunchiul piciorului- genua sau patella.

• Tarsul este ultima parte a piciorului format din 3-5 articole , ultimul fiind terminat
cu 2 gheare între care se găsesc formaţiuni de aderenţă.

Piciorul insectelor

Se deosebesc următoarele tipuri de picioare:

• pentru mers sau alergat, la care toate părţile componente sunt aproape uniform
dezvoltate în lungime şi grosime, corelat cu pierderea capacităţii de zbor (Carabidae,
Cicindelidae, Blattidae etc);

• pentru sărit, la care femurele picioarelor posterioare sunt lungi şi îngroşate

(Acrididae etc) sau coxa şi trochanterul sunt mai mult dezvoltate (Cicacidae, Psyllidae,
Halticinae etc);

• pentru apucat sau prehensoare, se întâlnesc la speciile prădătoare, la care

picioarele anterioare au coxele lungi, trochanterele scurte, femurele şi tibiile sunt mult
alungite şi prevăzute cu spini. Tibiile pătrund într-o cavitate a femurelor ca într-o teacă
(Mantis religiosa, păduchi paraziţi - Malophaga);
• pentru săpat, picioarele anterioare sunt scurte, cu tibiile mult lăţite şi prevăzute
pe margini cu 4 dinţi puternici, primele două articule ale tarsului transformate în dinţi. Sunt
caracteristice insectelor care trăiesc în sol (Gryllotalpa gryllotalpa, unele specii de
Scarabeidae);

• pentru înotat, la care articulele sunt lăţite şi prevăzute cu franjuri de peri pe

margine, mărind suprafaţa de bătaie a apei (Dytiscus, Hydrous);

• pentru colectat polen - sunt cele posterioare de la Apis mellifica; pe faţa externă,
tibia este scobită şi înconjurată de peri ce formează „coşuleţul”, unde se adună polenul,
iar pe partea internă metatarsul prezintă şiruri de peri ce alcătuiesc „periuţa”, care
serveşte la strângerea grăuncioarelor de polen .

1. Pentru mers şi alergat

2. Pentru sarit

3. Pentru apucat
 1. Picior pentru săpat

2. Picior pentru înotat

Aripile sunt organe de zbor dar pot îndeplini şi alte funcţii, cum ar fi cea de protecţie
a corpului (Coleoptera, Dermatera), de absorbţie a căldurii (Lepidoptera), de stabilire a
echilibrului în zbor (Diptera), de producere a sunetelor (Orthoptera), de recunoaştere a
speciei pentru realizarea împerecherii (Lepidoptera).

În general, insectele prezintă două perechi de aripi, inserate pe mezo - şi metatorace,

în dreptul scutului (între tergum şi pleure). Insectele inferioare sunt primar lipsite de aripi
şi se numesc Apterygote. La alte insecte lipsesc numai aripile anterioare (Stresiptera), la
altele aripile anterioare sunt bine dezvoltate iar cele posterioare sunt reduse, transformate
în balansiere ( Diptera).

După consistenţa lor aripile pot fi:

• chitinoase sau elitre, sunt aripi de consistenţă tare, uniformă pe toată suprafaţa
cum este prima pereche de aripi de la insectele din ordinul Coleoptera;

• pergamentoase sau tegmine, sunt aripi de consistenţă intermediară, cum este

prima pereche de aripi de la insectele din ordinul Orthoptera;

• hemielitre, cu jumătatea bazală chitinoasă şi jumătatea apicală membranoasă, ca

aripile anterioare de la insectele din ordinul Heteroptera;

• membranoase acoperite cu solzi, sunt ambele perechi de aripi de la insectele

din ordinul Lepidoptera;

• membranoase acoperite cu peri, sunt ambele perechi de aripi de la insectele din

ordinul Trychoptera;

• membranoase transparente cu o reţea deasă de nervuri, sunt ambele perechi de

aripi de la insectele din ordinul Odonata;

• membranoase transparente cu nervuri puţine, sunt ambele perechi de aripi de

la insectele din ordinul Hymenoptera, perechea a doua de aripi de la insectele din ordinele
Coleoptera, Orthoptera, Blattoptera, Heteroptera şi singura pereche de aripi de la Diptera;

• membranoase înguste cu 1-2 nervuri longitudinale, ambele perechi de aripi de

la insectele din ordinul Thysanoptera.
Lucrarea nr. 5

ABDOMENUL ŞI APENDICELE SALE

Abdomenul este cea mai mare regiune a corpului. În stadiul embrionar este alcătuit din
12 segmente.

Segmentele abdominale se mai numesc şi uromere, iar în secţiune transversală au

aceeaşi structură ca şi segmentele toracale, fiind alcătuite dintr-un sclerit dorsal numit
urotergit, un sclerit ventral numit urosternit şi două uropleure dispuse lateral.

Pe părţile laterale, pe primele 8 segmente abdominale, se găsesc stigmele. La capătul

posterior al abdomenului se găseşte anusul .Imediat sub anus, de obicei, se află orificiul genital.

Structura abdomenului la insecte, cu detaliu la femelă şi la mascul (dreapta)

Abdomenul poate fi oval, cilindric, rotund, lăţit, turtit dorso – ventral sau comprimat
lateral.

După modul cum se articulează de torace există mai multe tipuri de abdomen:

- abdomen sesil – se leagă larg la metatorace fără segment intermediar (coleoptere,

orthoptere);
 - abdomen suspendat – primul segment abdominal este redus şi se contopeşte cu
metanotul şi metapleurele formând un segment intermediar numit propodeum iar al
doilea este îngustat anterior ( albine, bondari);
- abdomen peţiolat sau pedunculat –la care pe lângă propodeum , primul sau primele
două segmente abdominale sunt îngustate puternic formând un peţiol (ichneumonide,
formicide);
-

Propodeum: sus – vedere laterală, jos – vedere ventrală

Apendicele abdominale:

- Cercii – apendice pereche, segmentate, articulate sau nearticulate, situate de obicei pe

segementul XI. Au funcţie tactilă (la Blatta orientalis), funcţie prehensilă (la Forficula
auricularia), ajută la acuplare (la femelele de lăcuste).
- Stilii – apendice pereche, nesegmentaţi. La insectele din ordinul Thysanura, stilii se
găsesc pe toate apendicele abdominale, sunt mobili şi au rolul de a ridica abdomenul de
pe substrat, favorizând respiraţia. La Blatta şi la Gryllidae, stilii se găsesc numai pe
segmentul IX. La larvele efemeropterelor, stilii sunt transformaţi în branhii traheene, cu
rol în respiraţia acvatică.
- Ovipozitorul – este apendice genital, utilizat pentru depunerea ouălor.
- acul cu venin – la viespi, albine, furnici, ovipozitorul s-a transformat în organ de
apărare, în care se deschid două glande cu secreţie acidă şi una alcalină. În stare de
repaus, acul este ascuns în al VI – lea inel abdominal (viespi, albine).
- Pigidium- la Scarabeidae, abdomenul prezintă o alungire caracteristică a ultimului inel
abdominal , folosită la săparea solului şi depunerea oălor.
Lucrare de laborator nr. 6 Entomologie generala - Agricultura

SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv al insectelor are rolul de a extrage nutrienţii şi alte substanţe din hrana

consumată. El se compune din tubul digestiv şi glandele salivare.

Tubul digestiv este format din 3 regiuni: intestinul anterior (stomodaeum), intestinul
mediu (mezenteron) şi intestinul posterior (proctodaeum) .

Aparatul digestiv al insectelor

Intestinul anterior sau stomodaeum este de origine ectodermică şi se compune din: cavitate
bucala, un faringe musculos, un esofag lung şi subţire, guşa, mai dezvoltată la insectele
sugătoare şi proventricol sau stomac masticator.

Trecerea de la intestinul anterior la cel mediu este controlată de cardia sau valvula
cardiacă, localizată între proventricul şi cecumurile gastrice. Aceasta valvulă se deschide într-
un singur sens.

Intestinul mediu sau mezenteron este de origine endodermică şi se compune din o

zonă de cecumuri sau diverticule gastrice şi stomacul glandular. Pe suprafaţa sa internă prezintă
un strat de celule epiteliale cu funcţia de digestie şi absorbţie. În partea anterioară prezintă
nişte formaţiuni digitiforme (de obicei, 2 – 10) numite cecumuri gastrice, care sunt mai
dezvoltate la speciile carnivore (Carabidae. Trecerea de la intestinul mediu la cel posterior este
reglementată de valvula pilorică care se deschide tot într-un singur sens.

Intestinul posterior sau proctodaeum este un tub de mărime variabilă care, în general,
se compune din 3 părţi: pilorul, intestinul subţire (ileum) şi rectul.

În pilor se varsă tuburile lui Malpighi. Acestea sunt formaţiuni asemănătoare unor
degete de mănuşă, închise la capătul exterior, care se găsesc în cea mai mare parte a cavităţii

abdominale şi au rol de organe excretoare.

Intestinul subţire este tubulifer, uneori în partea anterioară este mai subţire - ileum şi în

cea posterioară mai gros - colonul; de aici resturile nedigerate şi produsele tuburilor lui
Malpighi trec în rect.

Rectul are în partea anterioară forma unui sac (ampula rectală) şi, uneori, are o valvă
rectală, iar în cea posterioară are forma unui tub care se termină cu anusul. Rectul este prevăzut
cu papile rectale care servesc la absorbţia apei din excremente.

SISTEMUL CIRCULATOR

Sistemul circulator al insectelor este slab dezvoltat, deschis şi simplu, sângele circulând
liber printre organele şi ţesuturile corpului, în toată cavitatea generală.

Principalele organe de pulsaţie sunt reprezentate prin vasul sanguin dorsal , diafragma
dorsală şi diafragma ventrală.

Aceste diafragme sunt străbătute de orificii care permit circulaţia sângelui de jos în sus
şi împart cavitatea corpului în trei compartimente numite sinusuri:

-sinusul dorsal sau pericardial – cuprins între tegument şi diafragma dorsală, în care se
găseşte aparatul circulator;

-sinusul ventral sau perivisceral – situat între cele două diafragme în care se localizează
aparatul digestiv şi organele genitale;

-sinusul ventral sau perineural – situat între tegument şi diafragmă ventrală, în care este situat
lanţul nervos ganglionar.

Vasul sanguin dorsal este situat în sinusul pericardial, se întinde de-a lungul cavităţii
abdominale, traversează toracele şi se termină în regiunea cefalică. Este închis în partea
posterioară şi deschis în partea anterioară şi se compune din 2 părţi: una posterioară, în
abdomen, inima şi alta anterioară, în torace şi cap, aorta.

Inima este sub forma unui tub împărţit în camere numite ventriculite .Există câte un
ventriculit în mezo şi metatorace şi câte unul în fiecare segment al abdomenului mai puţin în
segmentul anal. Fiecare ventriculit comunică cu cavitatea corpului prin deschideri laterale
numite ostiole care, ca şi orificiile dintre ventriculite, sunt prevăzute cu valve. Sângele pătrunde
în inimă prin osteole şi circulă doar către partea anterioară a inimii prin valvulele
interventriculare. La exterior, fiecare ventriculit este prevăzut cu doi muşchi în formă de
aripioare, numiţi muşchi aliformi, ccare favorizează mişcările inimii şi circulaţia sângelui.

Aparatul circulator

Circulaţia sângelui mai este ajutată de organe pulsatorii anexe, numite ampule, care

împing sângele în apendice (antene, picioare şi aripi).

Dorsal, sensul circulaţiei este din partea posterioară spre partea anterioară iar ventral din
partea anterioară spre partea posterioară şi lateral de jos în sus.

SISTEMUL RESPIRATOR

Sistemul respirator al insectelor asigură oxigenul necesar tuturor celulelor corpului şi

îndepărtează dioxidul de carbon, ce rezultă din procesul de respiraţie celulară.

Este alcătuit din numeroase tuburi ramificate numite trahei, de aceea se mai numeşte şi
aparat respirator trahean, reflectând adaptarea la mediul terestru.
 Aparatul respirator

Stigmele sunt orificii respiratorii, prin care traheele comunică cu exteriorul; sunt rotunde
sau ovale, dispuse simetric în pleurele de pe mezo şi metatorace şi de pe segmentele
abdomenului mai puţin de pe cel anal.

Fiecare stigmă prezintă un cadru chitinizat, mai îngroşat, numit peritremă. Stigma se
continuă cu camera atrială sau atrium, căptuşită cu perişori, cu rol de filtru. De aici aerul
pătrunde în trahei. Acestea sunt tuburi chitinoase prin care circulă aerul.

Fiecare trahee principală care porneşte de la o stigmă se ramifică în trei ramuri:

- O ramură dorsală – cu ramificaţii la musculatura dorsală şi inimă;

- O ramură viscerală – cu ramificaţii la intestin şi alte organe interne;
- O ramură ventrală – cu ramificaţii în sistemul nervos, musculatura ventrală şi la
apendice.

Ramificaţii traheene
 Ramurile traheene se ramifică şi formează o reţea vastă de traheole, tuburi fine de 1-2
μ diametru, care se termină în celule traheene, unde are loc schimbul de gaze.

SISTEMUL EXCRETOR

Sistemul excretor se compune din: tuburile lui Malpighi, corpul gras sau adipos şi
nefrocite.

Tuburile lui Malpighi sunt tuburi excretoare lungi şi subţiri, închise la un capăt şi care
se deschid în intestinul posterior, în zona pilorului. Cu un capăt plutesc în hemolimfă iar cu
celălalt se deschid în pilor.

Corpul gras sau adipos este format din celule rotunde sau poliedrice, opace sau
colorate, care sunt răspândite în cavitatea generală, între organele corpului şi îndeplineşte
funcţii de acumulare, atât a substanţelor nutritive de rezervă (grăsimi sub formă de picături,
proteine, glucide), cât şi a substanţelor de excreţie, care pot rămâne în corpul insectelor toată
viaţa sau sunt eliminate prin tuburile lui Malpighi.
Laborator nr. 7 Entomologie- Agricultură

DEZVOLTAREA INSECTELOR
În dezvoltarea unei insecte se disting următoarele trei perioade : dezvoltarea embrionară,
dezvoltarea postembrionară şi dezvoltarea postmetabolă.

Dezvoltarea embrionară

Dezvoltarea embrionară sau embriogeneza începe imediat după fecundarea oului şi

durează până la apariţia larvei.

În dezvoltarea embrionului se disting 4 faze:

-f a z a d e s e g m e n t a ţ i e,

-f a z a f o r m ă r i i f o i ţ e l o r e m b r i o n a r e sau g e r m i n a t i v e,

-f a z a f o r m ă r i i o r g a n e l o r sau o r g a n o g e n ez a şi

-f a z a d i f e r e n ţ i e r i i h i s t o l o g i c e.

După încheierea ultimei faze, embrionul format se eliberează prin ruperea membranei
viteline şi a chorionului. Ieşirea larvei din ou este cunoscută sub numele de e c l o z i u n e.

Dezvoltarea postembrionară

Dezvoltarea postembrionară începe odată cu ieşirea larvei din ou şi se încheie cu apariţia

adultului. În timpul dezvoltării postembrionare, până când ajunge în stadiul de adult, larva
suferă o serie de transformări cunoscute sub numele de metamorfoză.

După transformările, mai mult sau mai puţin profunde, pe care le suferă, la insecte
deosebim două mari tipuri de metamorfoză: incompletă şi completă.

M e t a m o r f o z a i n c o m p l e t ă sau h e tero m e t a b o l ă se caracterizează prin

aceea că insectele, în cursul dezvoltării lor, trec prin următoarele stadii de dezvoltare: ou, larvă
de diferite vârste, nimfă şi adult .

Stadiul caracteristic este cel de nimfă, care se mişcă şi se hrăneşte şi este cel mai
apropiat ca dimensiune şi aspect de adult. Larvele insectelor heterometabole seamănă, într-o
oarecare măsură, cu adulţii şi se numesc larve postmetabole. Ea este prezentă la insectele din
ordinele : Heteroptera, Dermaptera, Orthoptera, Odonata, Thysanoptera.
 Metamorfoza heterometabolă

Metamorfoza holometabola

M e t a m o r f o z a c o m p l e t ă sau h o l o m e t a b o l ă, la care insectele în cursul

dezvoltării lor trec prin următoarele stadii: ou, larvă de diferite vârste , pupă şi adult .

Stadiul caracteristic este cel de pupă care nu se mişcă şi nici nu se hrăneşte. Acest tip de
metamorfoză este întâlnit la insectele din ordinele: Coleoptera, Diptera, Lepidoptera,
Hymenoptera.
Metamorfoza holometabolă
Lucrarea nr. 8 Agro Entomologie generală

Tipuri de larve şi de pupe

L a r v a este un stadiu al dezvoltării postembrionare a insectelor. În timpul stadiului
larvar insectele se hrănesc intens şi înmagazinează în corpul lor mari cantităţi de substanţe
hrănitoare, necesare creşterii şi dezvoltării în continuare. În acest stadiu unele specii de insecte
produc pagube însemnate plantelor cultivate.
Există mai multe tipuri de larve diferenţiate între ele prin forma corpului, prezenţa şi
numărul de picioare.
Larvele insectelor cu dezvoltare holometabolă pot fi:
1. L a r v e p r o t o p o d e, care au apendicele cefalice şi toracice rudimentare, având
bine dezvoltate numai mandibulele (larvele unor viespi parazite : chalcidide,
ichneumonide, proctotrupide etc.).
2. L a r v e p o l i p o d e, terestre sau acvatice, caracterizate mai ales prin prezenţa
apendicelor abdominale. Ele pot fi de 3 feluri:
- Omizi adevărate care prezintă 3 perechi de picioare adevărate pe torace şi 5 perechi de
picioare false pe abdomen ( unele specii de lepidoptere);
- Omizi false, care prezintă 3 perechi de picioare adevărate pe torace şi 8 perechi de
picioare false pe abdomen ( unele specii de himenoptere)
- Cotari, care prezintă 3 perechi de picioare adevărate pe torace şi 2 perechi de picioare
false pe abdomen, ( unele specii de lepidoptere- cotari).
3. L a r v e o l i g o p o d e, sunt larve care au doar 3 perechi de picioare adevărate, pe
torace iar ultimul segment abdominal prezintă un apendice locomotor numit pygopodium
(larvele majorităţii coleopterelor). Ele pot fi:
-de tip carabid sau campodeiform, la care corpul este turtit dorsoventral şi subţiat posterior (
Coleoptera, fam. Carabidae);
- de tip elaterid sau viermi sârmă, la care corpul este subţire şi puternic chitinizat, asemănător
cu o bucata de sarma de cupru ( Coleoptera, fam. Elateridae);
- de tip scarabeid sau viermi albi, la care corpul este arcuit în forma literei C, iar ultimul
segment al abdomenului este îngroşat, în forma unui fund de sac (Coleoptera, fam.
Scarabaeidae).
4. L a r v e a p o d e, tipic viermiforme, se caracterizează prin lipsa picioarelor sau
prezenţa cel mult a unor rudimente. După structura capului, ele se clasifică în următoarele
subtipuri:
-larve apode eucefale, la care capsula cefalică este vizibilă ( Coleoptera, fam. Curculionidae);
- larve apode hemicefale, la care capsula cefalică este ascunsă pe jumătate în torace (Diptera);
-larve apode acefale, la care capul este complet ascuns în torace ( Diptera)
 Tipuri de larve la insecte :
a - protopodă (Platygaster); b - oligopodă (Philonthus);
c,d - polipode (Cimbex, Cossus); e - apodă (Curculionidae)

La insectele cu dezvoltare heterometabole sunt prezente doar un singur tip de larvă, care
seamănă cu adultul şi se numesc larve postoligopode.
L a r v e p o s t o l i g o p o d e se caracterizează printr-o mare asemănare cu adulţii,
atât morfologic cât şi biologic şi se întâlnesc la insectele heterometabole şi prin colorit, prezenţa
unor apendice noi etc.
Larva în ultima vârstă, adică cu dezvoltarea încheiată, după ultima năpîrlire, se
transformă în nimfă la insectele heterometabole şi în pupă la insectele holometabole.
Transformarea larvelor în pupe se face în diferite locuri, cât mai retrase. În acestă fază
larvele nu se mai hrănesc, devin imobile, se scurtează, se îngroaşă şi apoi năpârlind pentru
ultima oară se transformă în pupe.
P u p a este un stadiu, de regulă, imobil al insectelor holometabole în care au loc
profunde şi complexe procese interne, de histoliză şi histogeneză, prin care se produce
transformarea larvelor în insecte perfecte (imago).
La insecte, din punct de vedere morfologic, se deosebesc trei tipuri de pupe :
-p u p a l i b e r ă, la care apendicele corpului (antenele, aripile şi picioarele) sunt
libere şi pot executa anumite mişcări (coleoptere, hymenoptere, unele diptere etc.);
- p up a o b t e c t ă, care are apendicele lipite de corp cu un lichid exuvial şi acoperite cu o
membrană mai mult sau mai puţin transparentă, având aspectul de mumie (crisalidele la
lepidoptere, pupele de coccinelide - coleoptere etc.);
- p u p a c o a r c t a t ă este o pupă liberă în interiorul ultimei exuvii larvare, care formează
un înveliş opac, ca un butoiaş, numit puparium (la majoritatea dipterelor).

Tipuri de pupe :
) a - pupă liberă (Entomoscelis adonidis); b - pupă obtectă (Pieris brassicae brassicae);
c-pupă coarctată (Hylemyia floralis); d - cocon (Plutella xylostella
Lucrarea nr. 7

Tipuri de dăunări produse plantelor cultivate de către insectele dăunătoare

Dauna sau vătămarea este rezultatul agresiunii unui dăunător asupra unei plante care
se soldează cu suferinţă, fără însă a se înregistra pierderi semnificative de recoltă.
Formele de dăunare sunt extrem de variate, iar în cele ce urmează vor fi prezentate după
organelle pe care le afectează.
1. Dăunări care afectează întreaga planta:
- Retezarea plantelor tinere din zona coletului, produsă de către coropişniţă
Gryllotalpa gryllotalpa;
- Piticirea şi închircirea plantelor tinere de grâu sau orz de toamnă, urmată de
înfrăţirea exagerată, produsă de către larvele muştelor cerealelor: Ostrinia
nubilalis, Chlorops pumilionis;
2. Dăunări care afectează aparatul radicular:
-rosături sub formă de cavităţi largi în rădăcini şi tuberculi produse de larvele
cărăbuşului de mai Melolontha melolontha şi de coropişniţă Gryllotalpa gryllotalpa;
- rosături sub formă de galerii inguste şi sinuoase prin tuberculii de cartof şi prin
rădăcinile tuberizate de morcov, sfeclă, rădăcinoase, etc. produse de viermii sârmă
– Agriotes spp;
-rosături în zona coletului produse la puieţii şi viţele tinere din pepiniere de viermii
sârmă – Agriotes spp;
- noduozităţi şi tuberozităţi produse pe rădăcinile de viţă de vie de către filoxeră
forma radicicolă;
-gale produse pe rădăcinile de varză de către gărgăriţa galicolă a verzei
Ceuthorrhyncus pleurostigma.
3. Dăunări care afectează lemnul:
-rosături superficiale ale lemnului pe trunchiurile tinere sau pe ramuri produse de
iepurele de camp Lepus europoeus şi de căprioară Capreolus capreolus;
- galerii între scoarţă şi lemn produse de carii de scoarţă Ips typographus, Scolitus
rugulosus;
-tumori şi răni cancerigene produse de păduchele lânos Eriosoma lanigerum;
-galerii de diferite lungimi în tulpinile pomilor produse de larvele Sfredelitorului
tulpinilor Cossus cossus;
- galerii în ramurile subţiri produse de sfredelitorul ramurilor Zeuzera pyrina;
- cicatrice pe suprafaţa lăstarilor tinere produse de cicada Ceresa bubalus.
4. Dăunări care afectează aparatul foliar
-rosături parţiale ale limbului foliar produse de adulţii şi larvele gândacului din Colorado
Leptinotarsa decemlineata;
-scheletuirea limbului frunzelor produsă de larvele de Fluturele alb al verzei Pieris
brassicae;
- gale sub formă de băşicări pe faţa superioară a frunzelor de vie produse de acarianul
galicol al viţei de vie Eriophyes vitis;
- gale cu aspectul unor bobiţe ţepoase pe faţa inferioară a frunzelor de vie, produse de
filoxeră forma galicolă;
-rosături marginale ale limbului frunzelor sub formă de trepte produsă de răţişoara
porumbului Tanymechus dilaticolis la porumb şi de răţişoara sfeclei Tanymechus
palleatus la sfeclă;
-rosături marginale ale limbului frunzelor sub formă dantelată, produse de gărgăriţa
mazărei Sitona lineatus;
-ciuruirea limbului frunzelor produsă de puricii de Frunze Phyllotreta spp. şi Aphtona
spp;
-răsucirea limbului frunzelor sub formă de ţigări produsă de ţigărar Byctiscus betulae;
-răsucirea limbului frunzelor de la ambele margine către nervure principal produse de
viespea sucitoare a trandafirului- Blennocampa pusilla;
-Înfăşurarea frunzelor în cuiburi cu fire de mătase produse de omida păroasă a dudului
Hyphantria cunea;
- arcuirea frunzelor şi transformarea lor în pseudocecidii produsă de afide Aphis pomi.
5. Dăunări care afectează mugurii şi aparatul floral
-rosături parţiale ale mugurilor produse de gărgăriţa mugurilor –Sciaphobus squalidus;
-rosături ale organelor interne din bobocii florali inainte ca aceştia să se deschidă sau
transformarea bobocilor de măr în cuişoare sau flori antonomate produsă de gărgăriţa
florilor de măr Anthonomus pomorum,
- consumarea organelor florale după ce florile s-au deschis produsă de gândacul păros
Epicometis hirta.
6. Dăunări care afectează fructele
-galerii prin pulpa fructelor de cireş produse de larvele muştei cireşelor Rhagoletis
cerasi;
- galerii prin pulpa fructelor de măr produse de viermele merelor Cydia pomonela, sau
prin pulpa prunelor produsă de viermele prunelor Cydia funebrana;
-orificii prin capsulele de mac produse de către gărgăriţa capsulelor de mac-
Ceuthorrhyncus macula alba.
7. Dăunări care afectează seminţele
- galerii şi orificii prin seminţele de fasole produse de gărgăriţa fasolei Achantoscelides
obsoletus, prin seminţele de mazăre produse de gărgăriţa mazărei Bruchus pisorum sau
la seminţele de porumb produse de Calandra zea mays, gărgăriţa seminţelor de porumb.
 SISTEMATICA INSECTELOR

Clasa Insecta se împarte în două subclase: Apterygotha şi Pterygotha.

Subclasa Pterygotha- Cuprinde insecte aripate.
Ordinul Anoplura
Cuprinde insecte numite popular păduchi . Reprezentanţii acestui ordin sunt
insecte ecotparazite, au corpul turtit dorsoventral, iar aparatul bucal adaptat pentru
înţepat şi supt cu trompa retractilă. Segmentele toracelui sunt contopite, iar
picioarele se termină cu tarse uniarticulate. Abdomenul este alcătuit din 9 articole şi
este lipsit de cerci. Metamorfoza este heterometabolă. Sunt insecte lipsite de aripi în
mod secundar datorită adaptării la un mod de viaţă parazitar. Sunt parazite pe corpul
diferitelor specii de mamifere unde se hrănesc cu sânge şi sunt vectori periculoşi ai
multor boli parazitare. Ex. Familia Pediculidae; Haematopinae .

Ordinul Blattoptera
Cuprinde insecte cu corpul de formă ovală, primitiv constituit, puternic turtit
dorsoventral, de dimensiuni variabile, cuprinse între 2- 100 mm. Culoarea corpului
este brună sau negricioasă, capul este hipognat, rotunjit sau ascuţit, aproape în
întregime acoperit de către pronot. Antenele sunt setiforme. Aripile anterioare sunt
pieloase (de consistenţă intermediară între cea chitinoasă şi cea pergamentoasă) iar
cele posterioare sunt membranoase, transparente, mai late decât cele anterioare.
Abdomenul este format din 10 segmente vizibile, aparatul bucal este adaptat pentru
rupt şi mestecat. Metamorfoza este heterometabolă, cu larve de tip postoligopod
(seamănă cu adulţii). Larvele parcurg 8-10 năpârliri până la stadiul de adult.
Majoritatea speciilor sunt sinantrope, trăesc pe lângă gospodării şi se hrănesc cu
resturi alimentare.Ex. familia Blattidae
 Ordinul Coleoptera
Cuprinde insecte mici, mijlocii şi mari, numite popular gândaci, gărgăriţe,
cărăbuşi, purici de frunze.
Au capul distinct iar la unele specii ( fam. Curculionidae - gărgăriţe) este
prelungit cu un rostru. Antenele pot avea forme diferite şi sunt alcătuite din 10- 12
articole.
Aparatul bucal este adaptat pentru rupt şi mestecat, atât în stadiul de adult cât
şi în cel de larvă.
Corpul este tare, adesea bombat dorsal, cu protoracele puternic chitinizat.
Scutelul este vizibil şi are formă triunghiulară. În stadiul de adult la torace prezintă
două perechi de aripi diferit comformate, astfel perechea anterioară este chitinizată şi
poartă numele de elitre, iar perechea posterioară este membranoasă transparentă,
cu nervuri longitudinale şi transversale puţine. Uneori perechea a doua de aripi poate
lipsi, iar în alte cazuri aripile posterioare pot fi unite. Picioarele sunt adaptate pentru
mers şi alergat, tarsele sunt formate din 3-5 articole şi se termină cu două gheare.
Abdomenul este sesil şi pe ultimul său segment poartă pigidiul. Ovipozitorul este
telescopic.
Metamorfoza este holometabolă , larvele pot fi oligopode de tip carabid,
elaterid, scarabeid şi crisomelid sau apode de tip curculionid. Pupa este liberă.
Principalele familii care dau specii fitofage sunt: Carabidae, Scarabidae, Elateridae,
Chrysomelidae, Curculionidae, Bruchidae, Tenebrionidae .
 Ordinul Dermaptera
Cuprinde insecte cu corpul alungit, uşor turtit dorso-ventral, unicolor, de
culoare alb-gălbui sau brun-negricioasă. Capul are formă cordiformă, este prognat,
prevăzut cu 2 ochi compuşi mici, doua antene filiforme sau moniliforme şi cu aparat
bucal adaptat pentru rupt şi mestecat. Elitrele sunt pieloase, scurte şi lipsite de
nervuri. Aripile posterioare sunt mari, membranoase, iar în repaus sunt strânse sub
formă de pliuri sub elitre. Abdomenul este alcătuit din 10 segmente şi se termină cu o
pereche de cerci mari, în formă de cleşte mai dezvoltaţi la masculi.
Sunt insecte cu metamorfoză heterometabolă, cu larve de tip postoligopod, pe
parcursul evoluţiei parcurg 3-5 năpârliri. Sunt specii nocturne, cu regim de hrană
mixt. Ex. Familia Forficulidae

Ordinul Diptera
Cuprinde insecte numite popular muşte, ţânţari, tăuni. Au corpul de talie mică
şi mijlocie, moale. Capul este ortognat, mai rar prognat, prevăzut cu 2 ochi compuşi
şi 3 oceli. Antenele pot fi scurte sau lungi, măciucate, aristate, setiforme sau filiforme.
Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat şi supt la ţânţari, tăiat şi supt la tăuni sau
dizolvat şi supt la muşte. Aripile anterioare sunt bine dezvoltate, membranoase, iar
cele posterioare sunt reduse la nişte solzi şi se numesc balansiere sau haltere.
Abdomenul este format dintr-u număr redus de segmente. Metamorfoza este
holometabolă cu larve apode de tip cecidomiid şi antomiid. Pupa este cuarctată.
Printre dipterele frecvent întâlnite ca dăunătoare sunt familiile: Anthomiidae,
Cecidomiidae, Muscidae, Tabanidae şi Culicidae

Ordinul Heteroptera
Cuprinde insecte de talie mică şi mijlocie numite ploşniţe. Antenele sunt
formate din cinci articole, aparatul bucal este de tip maxilo- labial, adaptat pentru
înţepat şi supt. El este constituit dintr-o trompă articulată, formată din 4 articole.
Aripile anterioare sunt hemielitre, iar cele posterioare sunt membranoase.
Adesea scutelul mezotoracelui este bine dezvoltat acoperind parţial sau total partea
dorsală a toracelui şi uneori a abdomenului.
Metamorfoza este directă sau incompletă, numită heterometabolă. Larvele şi
nimfele seamănă cu adulţii. Dintre familiile cele mai reprezentative: Scutelleridae,
Pentatomidae, Miridae, Tyngidae,

Ordinul Hymenoptera
Cuprinde insecte de talie variată, mică, mijlocie sau mare, numite popular
viespi, albine, furnici sau bondari. Au capul de tip ortognat, cu doi ochi compuşi şi
oceli. Antenele sunt filiforme, formate dintr-un număr variabil de articole.Aparatul
bucal este adaptat pentru rupt şi mestecat la adulţii şi larvele de viespi şi furnici, iar la
albine şi bondari este adaptat pentru lins şi absorbit. Pot fi forme aripate dar şi
aptere. Formele aripate au două perechi de aripi membranoase, transparente.
 Aripile anterioare sunt mai mari decât cele posterioare şi prezintă către
marginea externă o stigmă evidentă. Abdomenul poate fi sesil, dar cel mai adesea
este suspendat sau peţiolat. La ambele sexe pe tibii există spini. Extremitatea
posterioară a abdomenului poartă un ovipozitor, sau la unele specii acesta este
transformat într-un organ de apărare numit ac cu venin. Metamorfoza este
holometabolă. Larvele sunt polipode, de tipul omizi false, iar la unele specii pot fi
apode.
Pupa este liberă. Printre familiile care dau specii dăunătoare se numără:
familia Tenthredinidae, Calcididae, Eurytomidae, Syricidae, Cephydae, Cynipidae,
Formicidae şi Vespidae

Ordinul Homoptera
Cuprinde insecte numite popular păduchi de frunze, afide, purici meliferi,
păduchi ţestoşi sau cicade. Sunt insecte de talie mică sau mijlocie. Au capul
hipognat. Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat şi supt, cu trompă articulată,
formată din 3 articole. Antenele sunt scurte, frecvente formate din 5-6 articole.
Picioarele sunt adaptate pentru mers, iar la cicade picioarele posterioare sunt
conformate pentru sărit. Prezintă forme aripate sau aptere. La formele aripate
ambele perechi de aripi sunt membranoase şi numai la cicade perechea anterioară
de aripi este pergamentoasă. La păduchii ţestoşi masculii au o singură pereche de
aripi. Abdomenul prezintă o pereche de apendici numite cornicule, localizate pe al 6-
lea segment.
Femela prezintă un ovipozitor lung, vizibil.
 Metamorfoza este heterometabolă, cu cicluri biologice complicate, prezentând
un număr mare de generaţii, alternanţă de generaţii sexuate şi asexuate şi una sau
mai multe gazde. Printre familiile care cuprind specii dăunătoare exemplificăm:
Diaspididae, Lecaniidae, Phylloxeridae, Aleurodidae, Cicadidae şi Aphididae

Ordinul Lepidoptera
Cuprinde insecte de dimensiuni foarte variate cu corpul şi aripile acoperite cu
solzi. Capul este mic, hipognat, cu o pereche de ochi mari, faţetaţi. Antenele sunt
pectinate, penate, clavate, setiforme sau filiforme. Aparatul bucal este de tip maxilar
fiind adaptat pentru supt. Ambele perechi de aripi sunt membranoase acoperite cu
solzi. La unele familii femela are aripi rudimentare şi nu poate să zboare. Abdomenul
este format din 10 articole, metamorfoza este holometabolă iar larvele sunt polipode
de tip omizi adevărate şi cotari. Pupa este obtectă sau mumie. Principalele familii
care cuprind dăunători la plantele cultivate sunt: Arctiidae, Pieridae, Tortricidae,
Noctuidae şi Geometridae

Ordinul Manthodea
Sunt insecte de talie medie sau mare, cu regim de hrană zoofag, care au
corpul alungit. Capul este relativ mare, pătrat, foarte mobil şi legat de protorace cu un
gât. La cap se găsesc 2 ochi compuşi mari, 3 oceli şi o pereche de antene formate
din mai multe articole. Aparatul bucal este comformat pentru rupt şi mestecat.
Picioarele anterioare sunt foarte lungi şi adaptate pentru prins prada. Abdomenul se
termină cu 2 cerci lungi. Aripile anterioare sunt mari şi pergamentoase iar cele
posterioare sunt membranoase. Metamorfoza este heterometabolă cu larve de tip
postoligopod. Ex. fam. Manthodea

Ordinul Orthoptera
Cuprinde insecte numite popular lăcuste, greieri, cosaşi sau coropişniţe. Au
talie medie şi mare, iar capul este ortognat sau hipognat.
Antenele sunt scurte, mijlocii sau lungi, filiforme sau setiforme. Pe capsula
cefalică se disting doi ochi compuşi şi trei oceli. Aparatul bucal este adaptat pentru
rupt şi mestecat atât la adult cât şi la stadiul de larvă. La coropişniţă picioarele
anterioare sunt adaptate pentru săpat iar la celelalte tipuri de ortoptere picioarele
posterioare sunt adaptate pentru sărit. Organele timpanale sunt localizate fie pe
primul tergit al abdomenului fie pe tibiile picioarelor anterioare.
Aripile anterioare sunt pergamentoase sau tegmine iar cele posterioare sunt
membranoase.
Abdomenul este sesil. El este alcătuit din 10 segmente vizibile şi se termină cu
2 cerci de forme diferite. Femela prezintă un ovipozitor de formă variată.
Metamorfoza este heterometabolă, iar larvele seamănă cu adulţii. Familiile cu specii
dăunătoare sunt Acrididae, Catantopidae, Tettigoniidae, Gryllidae, Gryllotalpidae.
 Ordinul Odonata
Se numesc libelule. Corpul adulţilor este de dimensiuni medii şi mari, frumos
colorat, capul este mare, lat, cu ochii compuşi mari,vizibili.
Antenele sunt scurte, iar aparatul bucal adaptat pentru rupt şi mestecat.
Ambele perechi de aripi sunt lungi, membranoase cu o reţea deasă de nervuri.
Abdomenul este format din 11 articole şi se termină cu doi cerci. Metamorfoza este
heterometabolă dar larvele sunt acvatice.
Au regim de hrană predominant zoofag .
Ex. Familia Calopterigydae.

Ordinul Tysanoptera
Cuprinde insecte mici, numite popular tripşi, cu corpul de dimensiuni cuprinse
între 0,5 - 5,0 mm lungime. Capul este prevăzut cu antene filiforme, iar aparatul bucal
este adaptat pentru înţepat şi supt, asimetric, pentru că mandibula stângă lipseşte.
Abdomenul este compus din 11 uromere. Metamorfoza este heterometabolă, iar
larvele sunt de tip postoligopod. Sunt specii cu regim de hrană predominant fitofag .
Ex. Fam. Phlaeothripidae