Caracterizarea personajului Ștefan Gheorghidiu

Camil Petrescu se numără printre întemeietorii romanului românesc

modern și aparține perioadei interbelice a literaturii. Scrierile sale urmează
principiile moderniste formulate de Eugen Lovinescu, anume trecerea prozei de
la prezentarea mediului rural către cel urban, perspectiva narativă subiectivă,
lipsa cronologiei, apelarea la memoria voluntară sau involuntară, folosirea
introspecției, anticalofilismul.
Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este publicat
în 1930 și prezintă, ca tematică, drama intelectualului lucid în raport cu două
experiențe capitale, iubirea și războiul, prin care eroul speră să-și găsească
identitatea.
Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, îndeplinind
totodată rolul de narator. Acesta întruchipează tipul intelectualului lucid , aflat în
căutarea absolutului, care se autoanalizează în raport cu realitatea obiectivă a
războiului și cu cea interioară, a propriilor amintiri despre povestea de dragoste
trăită alături de Ela.
Portretul protagonistului prinde contur pe parcurs, prin acumulare de date
esențiale asupra devenirii sale. Absolvent al Facultății de Filosofie, Ștefan se
simte familiar în lumea cărților , ale căror idealuri le transpune în viața de zi cu
zi. Relația cu Ela se fundamentează inițial pe orgoliu, însuși mărturisind ulterior:
eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente și cred că
acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.
Individul superior nu poate concepe iubirea decât în varianta sa ideală, ca pe o
cale de cunoaștere a absolutului. Aflat în prezentul frontului, el retrăiește drama
neîmplinirii erotice , căci povestea sa de iubire se află sub semnul incertitudinii.
Încă din primul capitol al cărții, personajul-narator își relevă superioritatea prin
intervenția sa impulsivă declanșată de un fapt divers discutat la popotă.
Concepția particulară asupra iubirii trădează idealismul său: cei ce se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.
Memoria personajului, declanșată involuntar, precum în capodopera
scriitorului francez Marcel Proust, redă etapele semnificative ale poveștii de
dragoste. Dacă inițial trăiește fericirea unei relații perfecte, în condiții de
existență modeste, intervenția moștenirii în viața celor doi strică echilibrul
cuplului. Ștefan dovedește un caracter puternic, nelăsându-se influențat de
atracția materială și este considerat un inadaptat în societatea în care trăiește.
Moștenirea declanșează conflictul său interior, căci spre deosebire de el, Ela este
tot mai captivată de lumea nouă a mondenității.
 Bărbat orgolios, fire pasională și reflexivă, Ștefan analizează fiecare gest sau
vorbă a Elei, în vederea elucidării propriei dileme interioare. Excursia de la
Odobești reliefează gelozia personajului, a cărui soție pare că acordă importanță
unui anume domn G., cu care ar fi putut avea o relație extraconjugală.
Gheorghidiu redă în amănunt chinurile dezamăgirii în iubire, care îi transformă
existența într-o tortură.
Nemaiputând suporta frământările sufletești, dar dorind totodată să participe
la orice experiență fundamentală, care l-ar putea definitiva ca personalitate,
acesta se înrolează voluntar, înlocuind drama personală a deziluziei cu cea
colectivă a confruntării permanente cu moartea. Prezentarea războiului se
realizează în mod veridic, de către un fin observator. Notațiile sale vădesc
luciditatea personajului-narator, spiritul său polemic, abandonarea atitudinii de
fals patriotism.
Drama războiului estompează treptat drama neîmplinirii erotice . Întors acasă
într-o permisie, ia hotărârea de a se despărți definitiv de Ela, fără să-i mai pese
dacă a fost înșelat sau nu.
Portretul personajului este conturat în special prin caracterizare indirectă,
prin prezentarea subiectivă a faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. Pe parcursul
romanului, Gheorghidiu se autocaracterizează ca fiind un intelectual orgolios,
însetat de absolut: Nu m-aș fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.
Un alt personaj , anume unchiul său, Nae Gheorghidiu, îl caracterizează în mod
direct ca fiind total lipsit de simț practic: N-ai spirit practic...Ai să-ți pierzi
averea. Iar Ela îi reproșează: Ești de o sensibilitate imposibilă.
Principalele modalități de analiză psihologică utilizate de Camil Petrescu,
anume monologul interior, introspecția și retrospecția, conturează o imagine
completă asupra unei conștiințe unice a unui personaj memorabil, un intelectual
superior, care aparține unei lumi mediocre. Originalitatea scrierii derivă în
principal din complexitatea analizei psihologice a unei conștiințe unice.