Introducere

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului succesoral are loc în

temeiul legii - la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege. Ea intervine în cazul şi în

măsura în care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru caz de moarte sau

manifestarea sa de voinţă nu poate produce efecte, în total sau în parte.

Institutia moștenirii prin ”îndatoririle care se nasc între membrii acelei celule sociale care
este familia” într-un dureros moment al existentei sale1.
Moștenirea este unul dintre modurile de dobîndire a dreptului de proprietate. Corelația
dintre ”moștenire” și ”proprietate” este subliniată în jurisprudența franceză, potrivit căreia ”o
proprietate care nu se transmite prin moarte, nu mai este o proprietate”.
Integrarea în Uniunea Europeană și frecventele modificări legislative supun dreptul
succesoral, unor ample și inerente reconsiderări juridice. În asemenea cadru, dispozițiile în
materie ale Codului civil din 2009 au cunoscut o îmbogățire a cadrului juridic general, care au
creat și dispute juridice pe măsură.
În prezenta lucrare doresc să tratez principalelel instituții ale dreptului de moștenire, cu
accent pe corelarea și sistematizarea acesteia.
Precizez că moştenirea este legală şi în cazul în care defunctul a lăsat testament, însă
acesta nu cuprinde dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte
dispoziţii, de exemplu, cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la funeralii,
înlăturarea de la moştenire a unor rude etc. în acest din urmă caz, dacă cel înlăturat este
moştenitor rezervatar, el va culege rezerva ca moştenitor legal, tot aşa cum şi ceilalţi moştenitori
- care beneficiază de exheredare - vor culege moştenirea în temeiul legii, deci ca moştenitori
legali. Cu alte cuvinte, moştenirea este legală fiindcă patrimoniul succesoral se transmite la
persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege 2 ,moştenitorii justificând această calitate a
lor prin invocarea textelor legale corespunzătoare.

1
Liviu Stanciulescu, Moștenirea. Doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2017, op.cit., p.7
2
În cazul împărţelii de ascendent (C.civ.) moştenitorii între care operează această împărţeală vin la moştenire în
temeiul legii, chiar dacă cotele rezultând din această împărţeală nu ar coincide întocmai cu cotele determinate de
lege, fiind însă respectată "partea legitimă" a fiecăruia dintre ei (art.965 C.civ.), adică rezerva succesorală. Dar nu
intrăm în amănunte, problema urmând a fi analizată în legătură cu împărţeala moştenirii.

1
 Persoanele care dobândesc moştenirea în temeiul legii sunt moştenitori universali, cu
vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct, chiar dacă, în concret, existând o pluralitate de
moştenitori, ei beneficiază numai de o fracţiune din moştenire. În dreptul nostru moştenirea
legală este regula3, ea putând fi însă înlăturată - în tot sau în parte - prin testamentul lăsat de de
cuius. Pe de altă parte, prin testament nu se pot institui moştenitori (în concepţia codului heredes
gignuntur non scribuntur4), ci numai legatari, care însă pot dobândi bunurile succesorale nu
numai cu titlu particular, dar şi cu vocaţie universală sau cu titlul universal, asemănător
moştenitorilor legali, ceea ce justifică denumirea lor de moştenitori (testamentari).

PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLAȚIUNII LEGALE

3
Moştenirea legală este "după spiritul Codului civil, modul de transmisiune cel mai natural al patrimoniului unui
defunct". Caracterul de excepţie al moştenirii testamentare se subliniază şi în alte sisteme de drept. Vezi, de
exemplu, pentru dreptul elveţian, J. Guinand, M. Stettler, Droit civil II, Successions, Edit Univ. Fribourg Suisse,
1999, p. 37-38.
4
Gigno, gignere, genui, geniturn -a naşte, a crea.

2
 Potrivit Codului civil, au vocație gennerală legală la moștenirea: rudele defunctului, soțul
supraviețuitor sau, în lipsa acestora, comuna (orașul ori municipiul) ori statul. Operațiunea
juridică prin care se determină persoanele care vor moșteni legal patrimoniul succesoral precum
și cotele lor din masa succesorală este devolațiunea legală a moștenirii.
În cadrul devolațiunii legale, determinarea succesibililor se realizează cu ajutorul:
- a două mijloace tehnice, respectiv clasa de moștenitori legali și gradul de rudenie și
- a trei principii, respectiv principiul claselor de moștenitori legali, principiul proximității și
principiul egalității5.
Moştenirea se deschide prin decesul persoanei fizice (art. 954 alin. 1 C. civ.). Astfel,
deschiderea moştenirii trebuie înţeleasă ca fiind consecinţa juridică a încetării din viaţă a unei
persone6. În esență, faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie
moartea naturală a unei persoane, constatată fizic prin examinarea cadavrului sau care a fost
declarată astfel prin hotărâre judecătorească7.
Potrivit dispozițiilor art.963 Cod civil, moștenirea se cuvine soțului supraviețuitor și
rudelor defunctului, care fac parte din cele patru clase de moștenitori8.
În prezența acestor condiţii transmiterea moştenirii operează în virtutea legii din
momentul deschiderii moştenirii. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că moştenitorii legali (ca, de
altfel, şi legatarii) sunt siliţi să primească moştenirea. Potrivit C.civ., "nimeni nu este obligat de a
face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine" (nemo invitus 9heres). Dacă moştenitorul, în baza
acestui text, renunţă la moştenire, prin aceasta desfiinţează cu efect retroactiv titlul de
moştenitor, devenind o persoană străină de moştenire.
Cât priveşte dezmoştenirea (exheredarea), aceasta fiind o dispoziţie testamentară, o vom
analiza la materia devoluţiunii testamentare a moştenirii. Precizăm numai, că moştenitorii

5
Liviu Stanciulescu, Moștenirea. Doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2017, op.cit., p.96
6
Tot astfel, prin deschiderea moștenirii mai putem înțelege „faptul ce dă naștere transmisiunii succesorale”; a se
vedea M. Eliescu, op. cit. (I), p. 54.
7
În dreptul vechi au existat situaţii în care deschiderea moştenirii intervenea şi în timpul vieţii titularului. De
exemplu, în feudalism, când o persoană se călugărea, patrimoniul său urma două destinaţii: dacă viitorul monah
lăsase testament,pentru partea dispusă prin legat, moştenirea se deschidea la data intrării în călugărie (iar pentru
partea pentru care nu s-a dispus prin testament, dacă era cazul, moştenirea se deschidea la moartea acestuia şi
revenea mănăstirii); a se vedea Hrisovul lui Ipsilanti-Vodă din 1766, în Vladimir Hanga, Istoria statului şi dreptului
R.P.R., vol. I, Bucureşti, 1957, op.cit., p. 461.
8
Ilioara Genoiu, Dreptul la moștenire în noul Cod civil, Ediția a II-a, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2013, op.cit.,
p.46
9
Invitus, adj.lat., constrâns, involuntar.

3
rezervatari exheredaţi culeg totuşi, în virtutea legii, deci ca moştenitori legali, partea din
moştenire care constituie rezerva lor, exheredarea putând produce, în privinţa lor, numai efecte
parţiale.
Nu vom analiza în acest capitol nici problema acceptării sau renunţării la moştenire, fiind
că, după cum am văzut, transmiterea moştenirii operează în virtutea legii înainte de exercitarea
dreptului de opţiune succesorală, deci nu este o condiţie a dreptului la moştenire. Pe de altă parte,
întrucât dreptul de opţiune vizează şi moştenirea testamentară, urmează să fie analizat după
devoluţiunea testamentară a moştenirii.

1.1. Istoric
În dreptul roman arhaic, moștenirea legală a precedat-o pe cea testamentară 10, aceasta din
rumă apărând în mod treptat, pe măsură ce puterea lui pater familias a devenit deplină asupra
patrimoniului său. Legea celor XII Table consacra deja întîietatea moștenirii testamentare în fața
celei legale. Raportul dintre cele două tipuri demoștenire a sufeit modificări în timp,
antagonismul dintre adepții primordialității voinței individuale ori a celei colective
manifestându-se și pe acest tărâm al dreptului.
În decursul istoriei au existat diverse justificări pentru chemarea unei persoane să culeagă o
succesiune ca moștenitor legal. În Roma arhaică, apartenența la un anumit grup era cea care
permitea dobândirea calității de erede, iar nu legătura de rudenie dintre membrii grupului.
Fiecare membru al grupului era considerat un coproprietar latent al bunurilor succesorale,
coproprietatea devenind efectivă la decesul șefului de familie. Succesiunea era o coproprietate
familială, succesorii putând fi persoanele care aparțineau grupului, fie că locuiau împreună cu
pater familias
(inclusiv nevasta), fie, în lipsa unor asemenea persoane, era chemată familia de sânge, chiar dacă
membri acesteia nu locuiau cu pater familias.
Rațiunea unei asemenea soluții trebuie căutată în nevoia menținerii și salvării gospodăriei
familiale, personalitatea defunctului supraviețuind prin moștenitorii săi. Accentul cădea nu atât
pe moștenitor ca individ, pe transmiterea către acesta a bunurilor succesorale, cât îndeosebi pe

10
Vladimir Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, Editura Rosetti, București, 2005, op.cit., p.146

4
continuarea personalității defunctului. Iată-ne în fața unei moșteniri moral-spirituale, mai
degrabă decît în fața unei moșteniri de natură valorificabilă în bani11.
Iustinian a pus bazele unei noi ordini succesorale, determinând atât sfera persoanelor
chemate la moștenire, cât și regulile aplicabile acestor persoane. Conform celor hotărîte de
Iustinian, succesorii, stabiliți pe baza legăturii de rudenie, sunt grupați în patru ordine
succesorale:
- ordinul descendenților;
- ordinul ascendenților,
- ordinul colateralilor privilegiați,
- ordinul colateralilor.
În interiorul aceleași ordini, ruda în grad mai apropiat cu defunctul era preferată rudei în grad
mai îndepărtat cu aceasta.
În materia moștenirii legale, Codul civil în vigoare nu s-a depărtat de soluțiile deja
practicate anterior12. Astăzi se consacră atât regulile tradiționale ale moștenirii legale, cât și
drepturile legale ale soțului supraviețuitor. De notat că legiuitorul pare a acorda, în mod stilistic,
o oarecare prioritate soțului supraviețuitor în concurs cu rudele de sânge ale defunctului, care ar
rezulta din formula art.963 Cod civil.

1.2. Principiile chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori

legali

Codul civil a împărțit rudele defunctului în patru clase de moștenitori, chemîndu-le la

moștenire în această ordine. Astfel, o singură rudă din clasa I care nu a renunțat la moștenire și
care nu este nedemnă, îi va înlătura de la moștenire pe moștenitorii din clasele subsecvente13.
Rudele din clasa a II-a sunt chemate doar dacă nu există rude din clasa I, cele din clasa a
III-a doar dacă nu există moștenitori din primele două clase, tot astfel cele din clasa a IV-a vor
veni la moștenire doar în absența moștenitorilor din primele trei clase.

11
Jozsef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2016, op.cit., p.33
12
Codul civil din 1864 și Legea nr.319 din 1944,publicată în M.Of. nr.319 din 10.06.1944
13
Speranța Daniela Maria Georgescu Bona, Moștenirea legală. Aspecte teoretice și practice¸ Editura Eurostampa,
Timișoara, 2017, op.cit., p.60

5
 Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, astfel încât chemarea la moştenire nu
ar mai avea acoperire în sentimente reale de afecţiune reciprocă între aceste rude şi defunct,
legea a limitat - pe linie colaterală - vocaţia succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv 14

( C.civ. astfel cum a fost modificat prin art.4 al Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni
din 1921 - prin desfiinţarea dreptului de moştenire ab intestat de la al patrulea grad în sus - şi
art.6 din Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor), în linie
dreaptă, ascendentă sau descendentă, legea nu prevede nici o limitare, "căci aici legile firii
impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară"15.
Totuși, conform dispozițiilor Codului civil16 este posibilă venirea concomitentă la
moștenire a două clase de moștenitori, dacă în urma dezmoștenirii, rudele defunctului din clasa
cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, partea rămasă va fi atribuită rudelor din clasa
următoare, care condițiunile legii privind moștenirea.
Spre exemplu: unicul descendent al defunctului este dezmoștenit de acesta prin testament.
Acesta va culege rezerva succesorală pe care i-o confer legea, iar cotitatea disponibilă, dacă
defunctul nu a dispus prin testament, va reveni moștenitorilor din clasa subsecventă, respective
clasa a II-a.
Subliniem că vocaţia succesorală a acestor rude (care sunt chemate la moştenire alături de
soţul supravieţuitor al defunctului) nu înseamnă că ele toate, împreună şi deodată, vor culege
moştenirea lăsată de defunct, căci vocaţia lor la moştenire este numai generală, potenţială,
vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moşteni, prin efectul legii, patrimoniul
persoanei decedate. Vocaţia lor concretă de a culege efectiv această moştenire este determinată
prin devoluţiunea succesorală legală, legea instituind o anumită ordine de chemare legală la
moştenire.
Întrucât această vocaţie succesorală legală generală este, în principiu, reciprocă, urmează să
analizăm în continuare acest principiu şi numai apoi această vocaţie legală concretă

14
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
- în linie dreaptă, după numărul naşterilor (generaţiilor). De exemplu, copiii defunctului sunt rude de gradul
I, nepoţii de gradul II, părinţi defunctului de gradul I, bunicii de gradul II etc.;
- în linie colaterală, tot după numărul naşterilor, dar urcând de la defunct până la as cendentul comun şi
coborând apoi de la acesta până la cealaltă rudă. Astfel, fratele defunctului este rudă de gradul II. unchiul de gradul
III, vărul primar de gradul IV etc.
15
M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul român, Editura Academiei Bucureşti,1966, op.cit.,p.88.
Evident, rudele colaterale de grad mai îndepărtat de rudenie pot fi gratificate pe calea moştenirii testamentare, ca şi
orice alte persoane.
16
Art. 964 alin.2 Cod civil

6
Concluzii

Așadar, consider că legea în vigoare este obligatorie și cere tuturor să aibă un anumit
comportament față de sine (lege), cât si de persoanele aflate în situații speciale.

Legea este complexă prin simplul fapt că vine în întampinarea celor care doresc să se
lumineze în acest resort al dreptului succesoral și care dă libertatea, celor îndreptățiți, să-și
mainifesta voința odată cu ”activarea” mesei succesorale în vederea acceptării sau neacceptării
participării la masa succesorală. Cât despre modul de operare, legea dă voie celor în cauză să se
adreseze instituțiilor abilitate să-și manifeste acordul de voință înainte și după decesul celui care
lasă moștenirea.

Desigur, lucrarea de mai sus este extrem exhaustivă în care este prezentat un ”dram” din
întreg spectru al succesiunilor la care cei chemați au obligatia să acceadă la bunurile transmise
spre moștenire. Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia un
moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai îndepărtat - numit reprezentant - urcă în gradul,
locul şi drepturile ascendentului său - numit reprezentat - care este decedat la deschiderea mo-
ştenirii, pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit acestuia din moştenire, dacă s-ar mai fi aflat
în viaţă.