OMS a dat o definitie oficiala SANATATII formulata astfel : ,,Sanatatea este acea

stare de bine completa din punct de vedere fizic, mental si social si nu consta numai
in absenta bolii sau a infirmitatii’’.
Alte definitii:
,,O persoana sanatoasa este aceea care nu a fost bine investigata’’(Alexander
Burgess )
,,Sanatatea reprezinta o balanta intre trei forte: agent, mediu si gazda (om)’’ (R.Deltels)

Obiectivul de baza al educatiei pentru sanatate consta in formarea si dezvoltarea in

randul populatiei, incepand de la varstele cele mai fragede, a unei conceptii si a unui
comportament igienic, sanogenic, in scopul apararii sanatatii, dezvoltarii armonioase
si fortificarii organismului, adaptarii lui la conditiile mediului ambiental natural si social,
cat si al participarii active a acesteia la opera de ocrotire a sanatatii populationale.
In acest sens, este necesara formarea unei opinii de masa, fundamentata stiintifica,
fata de igiena individuala si colectiva, fata de alimentatie, imbracaminte, munca si
odihna, fata de utilizarea rationala a timpului liber si a factorilor naturali de calire a
organismului, fata de evitarea factorilor de risc, precum si a modului de solicitare a
asistentei medicale si a diferitelor mijloace de invesigatie si tratament.
Educatia pentru sanatate a populatiei trebuie sa reprezinte un obiectiv major al
politicii sanitare nationale, stabilindu-se ca sarcini de baza, in domeniul asigurarii
sanatatii populatiei, dezvoltarea activitatilor medicale preventive si ridicarea nivelului
de cultura sanitara a intregii populatii, ceea ce implica desfasurarea unor ample actiuni
educative in domeniul sanatatii populationale.

Definitie: educatia pentru sanatate este un sistem care include: constiinta starii de
sanatate, procesul de predare/invatare, participare.
Educatia pentru sanatate are urmatoarele scopuri:
-ridicarea nivelului de cunostinte medicale al populatiei in principal in domeniul
sanogenezei, protectiei mediului si preventiei bolilor;
-formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea;
-crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele sanatatii
publice, in sensul atragerii si capacitarii maselor la participarea activa in realizarea
consolidarii sanatatii.
Educatia pentru sanatate este diferita de educatia sanitara care vizeaza igiena
personala.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii ;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza
- comportament-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatia pentru sanatate drept
arma cea mai eficace a sanatatii populationale.

Trei principii de baza ale educatiei pentru sanatate.

Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in « cariera sanatatii » este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
 Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un exemplu
graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie strans
legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu statutul social-
economic si cultural al acesteia, precum si cu progresele inregistrate in domeniul
stiintelor medicale.

Boala-este o neadaptare sau o deficienta a mecanismului de adaptare a organismului,

ca si absenta reactiei la stimulii la care organismul este supus.
Procesul de boala antreneaza o perturbare a structurilor si/ sau functiilor unui organ, a unui
sistem, a organismului in totalitate, sau a functiilor vitale .Criteriile de diagnostic in boala se
bazeaza pe semne, simptome si teste de diagnostic.

DETERMINANTII SANATATII
Determinantul starii de sanatate reprezinta un factor sau orice risc, care are efect asupra
sanatatii sau in termeni cantitativi masurabili un efect asupra starii de sanatate.
Determinantii sanatatii sunt:
Factorul de risc-reprezinta orice conditie (sociala,biologica, economica, comportamentala)
care poate fi descrisa si dovedita ca se asociaza si este cauza aparitiei unei stari morbide
(boala,deces) cu o frecventa superioara celei asteptate.

Factorul de protectie-este considerat orice factor care contribuie la imbunatirea starii de

sanatate.

Factorul indiferent-este factorul care nu a putut fi asociat unui efect al starii de sanatate prin
tehnicile existente in acel moment.

Riscul de imbolnavire este o probabilitate care exprima in cifre frecventa aparitiei unei boli la
o populatie a carei expunere este definita.Termenul se refera la riscul de boala sau la riscul
de deces si exprima frecventa aparitiei unui eveniment (boala, deces) la persoanele expuse
factorului de risc in comparatie cu persoanele care nu sunt supuse factorului respectiv.

Populatia la risc reprezinta totalitatea persoanelor care au o susceptibilitate crescuta

comparativ cu restul populatiei de a se imbolnavi ca urmare a unei expuneri unice, repetate
sau prelungite la factorii de risc, susceptibilitate determinata de cauze ereditare, sociale,
economice sau cauze necunoscute. Populatia la risc este populatia expusa actiunii factorilor
de risc deci susceptibila de a face boala.

Persoanele la risc inalt sunt persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala.
Populatia tinta este reprezentata de populatia in care boala este frecventa si in care cele mai
multe persoane prezinta unele caracteristici sau sunt expuse la factori care ar putea fi asociati
pe plan cauzal problemelor de sanatate identificate.
Tendinta actuala este de a prezenta un model al starii de sanatate, care sa sprijine
identificarea prioritatilor, dar care sa includa atat determinantii starii de sanatate cat si alti
factori care influenteaza rezultatele in sanatate.
Modelul permite identificarea unui grup de boli, a unei probleme de stil de viata, precum si
existenta unui grup specific din populatie care necesita investigatie.

CONDITII ESENTIALE PENTRU SANATATE

Conditiile esentiale pentru sanatate sunt:
Pacea
Adapostul
Educatia
Alimentatia
Venituri
Ecosistem stabil
Resurse confirmate
Dreptate

ABORDAREA HOLISTICA A SANATATII

Medicina holistica prin toate mijloacele posibile actioneaza ca sa restaureze sistemul
imunitar, sa intareasca energia vitala, astfel incat dupa declansarea bolii, sa aduca organismul
intr-o stare de echilibru cat mai apropiata de starea de normalitate.
Medicina holistica promoveaza ideea intregului organism din toate punctele de vedere, nu
numai a organului afectat. Cazurile bazate pe abordarea holistica prezinta o abordare mai
globala asupra sanatatii si include dimensiunile starii de bine din punct de vedere fizic, mental
si social.

In grupul determinantilor directi cu importanta majora, sunt inclusi:

-fumatul
-nutritia
-alcoolul
-utilizarea drogurilor legale/ ilegale
-accesul la apa potabila
-sanitatia
-habitatul
-violenta in familie
-accesul la ingrijiri de sanatate

In grupul determinantilor indirecti o importanta pentru starea de sanatate o au urmatorii

factori:
-produsul intern brut(PIB)
-distributia veniturilor intre judete sau chiar in interiorul judetului
-saracia
-modificarile climei
-poluarea
-factorii socio-demografici(clasele sociale, modificari in structura populatiei,migratia etc)
-educatia
-situatiile de criza(dezastre naturale sau produse de om, conflicte armate, migratia etc)

Modul de viata si stilul de viata sunt doua notiuni apropiate in continut si tratate de
multe ori ca sinonime. Ele desemneaza totalitatea activitatilor care compun viata unei
persoane, a unui grup, a unei colectivitati, organizarea vietii lor pentru satisfacerea
trebuintelor lor materiale si spirituale. Totusi, cele doua notiuni nu sunt identice desi
utilizarea lor este complementara.

1. Modul de viata se refera la elementele obiective ale traiului, la conditiile

materiale, economice si sociale ale vietii oamenilor.

Principalii indicatori ai modului de viata sunt:

-natura muncii (ocupatiei, profesiei) si durata ei;

-invatamantul, calificarea profesionala si accesibilitatea formelor acestora;
- circulatia ( mijloacele de transport disponibile si utilizate);
-locuinta (mp/ persoana) si echipamentul acesteia (gradul de confort);
-conditiile de igiena si asistenta sanitara (accesibilitatea acesteia);

-mijloacele de comunicare, telecomunicare;

-informatiile si cultura;

-timpul liber (durata si folosirea acestuia).

-sistemul traditiilor, obiceiurilor, morala si cultura societatii.

Toti acesti factori, in miscarea lor istorica, contribuie la formarea profilului psihologic
al populatiei, la formarea personalitatii indivizilor si la structurarea relatiilor sociale.
Fiecare societate are un mod specific de viata. Se poate distinge astfel intre un
mod de viata specific societatii traditionale, agrare, rurale, un mod de viata specific
societatii industriale, de tip urban si modul de viata specific societatii postindustriale.

2.Stilul de viata se refera la aspectul subiectiv al modului de viata. El reprezinta o

strategie de viata pentru care individul opteaza Aceasta strategie are la baza
anumite credinte, imagini si reprezentari ale individului despre lume si viata, in
virtutea carora el alege, se comporta, actioneaza, face optiuni care il pot conduce la
reusita sau la esec. Din acest punct de vedere, stilul de viata se refera la decizii,
actiuni si conditii de viata care afecteaza sanatatea persoanelor.

Este vorba de riscuri autoasumate, cum ar fi: tabagismul, abuzul de alcool, consumul de
droguri, alimentatia excesiva, dezechilibrata sau subnutritia, promiscuitatea sexuala,
practicile sexuale riscante, stilul de conducere auto imprudent, sedentarismul, lipsa timpului
liber, insuficienta odihnei / somnului, incapacitatea de a face fata stresului cotidian si
profesional intr-un mod adecvat. Toate acestea sunt riscuri imputabile persoanei, care pune
in pericol sanatatea proprie. Uneori aceste riscuri sunt impuse de conditiile social-economice
ale persoanei, cum ar fi: saracia, somajul, discriminarea sociala, sexuala, etnica, inegalitatile
si conflictele sociale. Stilul de viata consta din combinatii ale diferitelor practici si deprinderi
comportamentale si conditii de mediu ce reflecta modul de viata, influentate de
antecedentele familiale, conditiile culturale si socio-economice ale persoanei.
Alaturi de stiluri de viata defavorabile pentru sanatate – care cuprind factorii de risc
mentionati anterior – exista si pot fi modelate prin actiuni de educatie stiluri de viata
favorabile sanatatii: practicarea sistematica a exercitiilor fizice si evitarea sedentarismului,
alimentatia echilibrata si variata (bogata in legume si fructe proaspete, saraca in grasimi),
evitarea fumatului si a consumului de droguri, consumul moderat de alcool, igiena personala
si sexuala, prudenta in alegerea partenerilor sexuali si utilizarea mijloacelor de protectie
pentru evitarea bolilor cu transmitere sexuala, inclusiv SIDA, efectuarea de controale
medicale periodice, folosirea strategiilor adecvate de ajustare la stresul cotidian, profesional.

Prin profilaxie se intelege ansamblul masurilor luate de individ, familie, societate si

stat (ca putere) care au drept scopuri:
-sa promoveze sanatatea;
-sa ocroteasca sanatatea;
-sa previna bolile;
-sa reduca consecintele acestora (incapacitatea, invaliditatea);
-sa evite decesele premature.
Conceptul de profilaxie este aplicabil atit in medicina clinica (intalnit si sub numele
de medicina preventiva) cat si in sanatatea publica.

Profilaxia primara se adreseaza oamenilor sanatosi, in dorinta de a ramine sanatosi,

de a nu face boala.
Profilaxia primara urmareste:
-evitarea aparitiei bolii la nivelul individului;
-scaderea incidentei bolii la nivelul populatiei prin schimbarea factorilor de risc in
populatie.
Se poate realiza la nivelul medicinii preventive, aplicata de medic si la nivelul
sanatatii publice (masuri luate si de alte sectoare, nu numai medicale).

Metode (mijloace) de profilaxie primara:

-imunoprofilaxie;
-chimioprofilaxia TBC;
-fluorizarea apei;
-igiena;
-educatie sanitara pentru schimbarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;
-identificarea cazurilor la risc inalt;
-utilizarea unor tratamente (de ex. tratamente hormonale).
Alte sectoare trebuie sa instituie masuri de sanitatie privind mediul (aerul, apa,
solul), alimentatia, medicina ocupationala. Problemele actuale ale starii de sanatate tin
de poluarea chimica, fizica (radiatiile ionizante), iatrogenii, stress, responsabilitatile
revenind atit serviciilor sanitare cit si altor sectoare.

Profilaxia secundara are drept scopuri:

-depistarea precoce a bolii (deci se adreseaza esecului masurilor profilaxiei primare),
pentru a evita consecintele bolii (durata, incapacitate, etc.);
-sa controleze evolutia bolii, sa previna consecintele, schimbind cursul nefavorabil al
evolutiei bolii la nivelul individului.
Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la scaderea prevalentei bolii
prin vindecare si reducerea duratei bolii, deoarece prevalenta este rezultatul
produsului dintre incidenta si durata bolii.
In cadrul profilaxiei secundare, sanatatea publica este interesata prin faptul ca aici
se plaseaza screeningul, dispensarizarea, controlul periodic.

Profilaxia tertiara cuprinde o serie de masuri care urmaresc:

-evitarea handicapului;
-recuperarea medicala, profesionala, sociala;
-evitarea incapacitatii complete prin stabilizarea morfo-functionala ca urmare a aplicarii
masurilor terapeutice;
-asigurarea unei autosatisfactii a vietii si a unei autosuficiente in dezvoltarea unor
activitati cu caracter social.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN EDUCATIA PENTRU SANATATE IN SPITAL

Obiective:

1.Recuperarea biologica medicala a bolnavilor ca obiectiv primordial in activitatea

spitalului induce in domeniul educational urmatoarele obiective distincte:
-determinarea bolnavului de a adera la masurile de profilaxie secundara adoptand o
atitudine cooperanta in aplicarea complexului terapeutic - inclusiv igienico-sanitar.
-obtinerea atitudinii cooperante a apartinatorilor pentru crearea confortului psihic
necesar recuperarii: dirijarea comportamentului vizitatorilor in general pe fagasul
crutarii psihice, al starilor conflictuale
2.Reintegrarea profesionala si reinsertia sociala al II-lea obiectiv are urmatoarele
obiective specifice:
-cultivarea increderii convalescentului in posibilitatea readaptarii si capacitatea sa
de a adera la masurile de profilaxie tertiara prin parcurgerea intregului proces
recuperator.
-capacitatea microgrupurilor profesionale si familiale ca si a factorilor de decizie
si conducere de a-i asigura climatul corespunzator de tonifiere neuro-psihica necesar
reluarii treptate a activitatii profesionale etc.
3.Optimizarea sanatatii populatiei sanatoase - cel de a-III-lea obiectiv reclama
masuri complexe educationale avand urmatoarele obiective specifice:
-capacitatea populatiei sanatoase de a adera la masurile de profilaxie primara;
-cultivarea conceptiei sanogenetice secondata de adoptarea unui mod de trai
igienic, sanogen si inducerea implicita a unui rang de sanatate superior.
-cultivarea conceptiei profamilia, a cultului pentru copii, a unui comportament
demografic responsabil si constient.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN EDUCATIA PENTRU SANATATE IN
CABINETE MEDICALE, SCOLARE, STUDENTESTI, CABINETE MEDICALE
DENTARE

La nivelul cabinetelor medicale educatia pentru sanatate se efectueaza in functie de

cabinetul medical si se refera la:
-aplicarea masurilor cu caracter profilactic si curativ privind ocrotirea femeii in perioada
maternitatii-graviditatii, lauziei;
-actiuni de prevenire si combaterea bolilor transmisibile;
-actiuni de prevenire a imbolnavirilor privind bolilor cronice, degenerative;
-masuri antiepidemice cu caracter preventiv privind factorii de risc ambientali,
imunizarea activa (importanta imunizarii in prevenirea bolilor), neutralizarea surselor
de infectie, depistarea cailor de transmitere;
-actiuni de preventie in institutii de copii, in unitati care asigura cazarea si alimentatia
pentru aceste colectivitati;
-asigurarea educatiei sanitare de urgenta in caz de boala sau accident, in focarele de
boli transmisibile, in scoala in colectivitatile asistate;
-efectuarea de acţiuni de educaţie pentru sănătate în rândul elevilor, al studenţilor, al
familiilor elevilor, al cadrelor didactice pe clase sau pe ani universitari si eventual,
separat pe sexe, inclusiv pe probleme de prim ajutor, cu demonstraţii practice cu
diferite tematici: regim rational de viata, munca si odihna, integrarea conduitelor de
igiena, alimentatie rationala, dozarea ratiilor, igiena alimentului, masuri de realizare a
calirii prin factori de mediu, practicarea exercitiilor in aer liber, a sportului, eliminarea
factorilor nocivi abuzul de alcool, cafea, de substante interzise, fumatul,
automedicatia,viata dezordonata, eliminarea starilor conflictuale, actiuni de educatie
sexuala etc.;
-asistentul medical efectuează, sub îndrumarea medicului colectivităţii, activităţi de
educaţie pentru sănătate cu părinţii, copiii şi cu personalul adult (educativ, TESA) din
gradinita.;
-indruma personalul educativ în aplicarea metodelor de călire (aer, apa, soare,
mişcare) a organismului copiilor;
-desfăşoară activitati de educatie pentru sănătate privind controlul aplicării şi
respectării normelor de igiena orodentara, cu accent pe prevenirea cariei dentare;
-continuarea influentelor educationale a pacientilor privind: traumele psihice cauzate
de restrictiile dictate de aplicarea complexului terapeutic, formarea convingerii ca
scaderea capacitatii de munca este relativa, temporara si ca in general exista
perspectiva reluarii muncii initiale sau a unor activitati tot atat de importante, sadirea
increderii ca boala este vindecabila sau sensibil ameliorata ceea ce ii permite
reincadrarea;
Metodele educatiei pentru sanatate
a. În funcţie de calea de transmitere a mesajului, mijloacele de educaţie pentru sănătate pot
fi: orale (auditive), vizuale şi audio-vizuale. Calea de transmitere:
orală, auditivă sau verbală - consilierea, consultaţia, convorbirea de grup, canalele
interpersonale, convorbirea individuala, radioemisiunea
vizuală -
cu rol dominant textul-tipărituri (broşuri, ziare, articolul)
cu rol dominant imaginea–posterul, pliantul, macheta, expozitia, panoul publicitar
audio-vizuală -INTERNET, filme, video clipuri, emisiunea TV, teatrul, jocul de
rol, demonstraţia practică, concerte pop/rock

b. In functie de adresabilitate. Se disting:

-mijloace individuale: sfatul medicului;
-mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul;
-cu un grup omogen in raport cu pregatirea generala (scolari, muncitori, militari,
etc.);
-cu un grup omogen in raport cu interesul fata de subiect (bolnavi de o anumita
boala, gravide sau mame);
-mijloace de larga informare: conferinta, filmul, emisiunea TV sau radiofonica,
tipariturile.

De asemenea se mai pot distinge:

-mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie nemediata;
-mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma artistica si
care capteaza interesul prin ea insasi, dar care urmareste, in fapt, acelasi scop.