Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERA DREPT TRANSPORTURI Natura Juridică A Contractului de Transport
REFERA DREPT TRANSPORTURI Natura Juridică A Contractului de Transport
1
L.Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Obligațiile conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 29.
2
A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 27.
d) caracterul oneros şi natura consensuală, precum şi caracterul autonom sunt trăsături
juridice comune atât ale contractului de prestări servicii, cât şi ale contractului de transport;
e) titlul profesional cu care execută contractul transportatorul şi activitatea de transport
organizată sub formă de întreprindere sunt elemente care susţin teza calificării contractului de
transport ca fiind o prestare de servicii.
3
R. Niţoiu, Teoria generală a contractelor aleatorii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003,
Contractului de transport nu poate fi analizat izolat de alte construcții juridice
asemănătoare cu care are puncte de interferență inevitabile. De exemplu, în reglementarea
contractului de vânzare, se fac trimiteri la obligațiile de preluare și transport a bunului, cu
ocazia reglementării cheltuielilor vânzării. Astfel, art. 1666 alin. 2 Cod civil prevede că
măsurarea, cântărirea şi cheltuielile de predare a bunului cad în sarcina vânzătorului, iar cele
de preluare şi transport de la locul executării cad în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a
convenit altfel. Cu toate acestea, punctele de conexiune cu diverse contracte nu fac din
contractul de transport un act accesoriu acestora.
Contractul de transport este un contract independent, cu o fizionomie juridică proprie,
un rezultat al complexităţii obligaţiilor civile şi comerciale ce rezultă din raporturile
economice ale părţilor.
În doctrină se precizează faptul că avem de analizat două tipuri de raporturi: un raport
juridic fundamental, cel care generează raportul inițial care va duce, mai târziu, la asumarea
unor obligaţii pentru a căror onorare va fi nevoie de încheierea unui contract de transport şi
un raport juridic derivat, reprezentat de contractul de transport însuşi. Deşi, din punct de
vedere relațional, cele două raporturi sunt conexe, contractele ce se vor încheia vor fi
independente.
Autonomia celor două contracte este susţinută de o serie de argumente: părţi diferite;
încheiere şi executare a contractului de transport indiferent de existenţa altor convenţii între
expeditor şi terţi; pentru a reclama daune de la transportator este necesară numai dovada
calităţii de parte în contractul de transport şi nu de titlu de proprietate asupra mărfurilor aflate
la transport. Mai mult, din punct de vedere practic, economia de piaţă a impus desprinderea
activităţii de transport din ansamblul comerţului de mărfuri ca activitate distinctă, executată
cu titlu profesional.
Consecinţele recunoaşterii caracterului autonom al contractului de transport sunt
următoarele:
b) De asemenea, cel care reclamă daune de la cărăuş, în baza unui contract de transport,
trebuie să probeze calitatea sa de parte în contractul de transport (expeditor) sau de destinatar,
iar nu un titlu de proprietate asupra lucrului predat spre transport, proprietarul lucrului predat
neavând calitatea de a figura ca parte în proces.
1. L.Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Obligațiile conform noului Cod civil, Ed. Universul
Juridic, București, 2012
2. A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
3. A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005,