DREPTUL TRANSPORTURILOR

Natura juridică a contractului de transport

 Prestare de servicii. Codul comercial român califica activitatea de transport ca act
obiectiv de comerţ, iar vechiul Cod civil încadra contractul de transport în cadrul locaţiunilor
de lucrări.
Codul civil actual, prin care sunt abrogate reglementările din vechiul Cod civil și din
Codul comercial român, introduce noţiuni noi cu efect direct asupra regimul juridic al
transportatorului cum sunt noţiunile de profesionist şi întreprindere, noţiuni care înlocuiesc
comerciantul şi faptele de comerţ.
Prestarea de servicii nu primește o definire expresă în Cod, dar se consideră prestare de
servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. Observăm că se utilizează o
definire negativă, în sensul că toate operaţiunile economice care nu sunt livrări de bunuri, sunt
prestări de servicii: serviciile efective indiferent de natură - transport, reparaţii, etc.

Obligațiile de prestare de servicii. Sunt obligații de prestare de servicii acele

obligații ce au ca obiect o activitate proprie a debitorului, cu excepția predării unui bun sau
unor bunuri. Obligațiile de prestare de servicii nu sunt susceptibile de executare silită în
natură și în caz de neexecutare voluntară, creditorul are doar dreptul de a pretinde și obține
condamnarea debitorului la plata de daune-interese1.

Activitatea de transport – prestare de servicii. Argumente. Calificarea contractului

de transport drept prestare de servicii este susţinută de o serie de argumente:
a) prestatorul de servicii nu realizează un obiect, beneficiarul folosindu-se de serviciul
specific pe care îl execută acesta, ca în cazul transportului unde serviciul specific constă în
strămutarea persoanelor sau a bunurilor;
b) transportatorul este considerat prestator de servicii şi datorită faptului că el
beneficiază de independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă; el, nefiind prepusul
clientului său, îşi îndeplineşte obligaţiile rezultate din contract în baza propriului său program,
fiind exclusă orice ingerinţă din partea expeditorului sau călătorului, care nu pot să dea
indicaţii privind efectuarea transportului2.
c) transportatorul aduce la îndeplinire contractul de transport pe propriul său risc;

1
L.Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Obligațiile conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 29.

2
A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 27.
 d) caracterul oneros şi natura consensuală, precum şi caracterul autonom sunt trăsături
juridice comune atât ale contractului de prestări servicii, cât şi ale contractului de transport;
e) titlul profesional cu care execută contractul transportatorul şi activitatea de transport
organizată sub formă de întreprindere sunt elemente care susţin teza calificării contractului de
transport ca fiind o prestare de servicii.

Caracterele juridice ale contractului de transport

Preliminarii. Contractele se clasifică în general după anumite criterii, criterii ce susţin
ideea de a departaja diferitele categorii de contracte, evidenţiind astfel deosebirile de regim
juridic existente între ele. Fiecare dintre caracterele juridice pe care le vom sublinia nu
prezintă doar un interes teoretic, ci şi unul practic pentru că, de multe ori, calificarea contrac-
tului ca făcând parte dintr-o anumită categorie face ca acel contract să producă anume
consecinţe juridice, distincte de cele pe care le produc contractele aparţinând unor altor
categorii.3
De altfel, importanța stabilirii trăsăturilor juridice ale unui contract, prin sublinierea
tipurilor de contracte în care se încadrează, furnizează informații juridice cu valoare teoretică
și practică și creează, încă de la început, o imagine de ansamblu asupra contractului respectiv
și asupra locului pe care-l ocupă în materia contractuală în ansamblul ei.
Importanța clasificărilor în stabilirea unui regim juridic al contractului respectiv este
una de netăgăduit și ea este întărită de chiar opțiunea Codului nostru civil care, la nivelul unei
reglementări de așa mare importanță, realizează o clasificare a contractelor prin dispozițiile
art. 1171-1177, din Secțiunea a 2-a, Titlul II, Cartea a V-a – Despre obligații, denumită
Criteriile de clasificare și categoriile de contracte.
Din această perspectivă de analiză, precizăm încă de la început: contractul de transport
este un contract numit. Aceasta rezultă, pe de o parte, din reglementările Codului civil, dar şi
din reglementările speciale care se referă la diferite categorii de transporturi.
Contractul de transport este un contract autonom. Problema autonomiei contractului de
transport se analizează în doctrină dintr-un motiv ce ţine de faptul că naşterea acestui contract
este generată, de regulă, de existenţa altui contract sau de o obligaţie asumată în alt contract.
Circulaţia mărfurilor poate fi rezultatul încheierii unor contracte ca: vânzare-cumpărare,
închiriere, depozit, etc., iar contractul de transport este o consecinţă a îndeplinirii unor
obligaţii asumate în aceste contracte.

3
R. Niţoiu, Teoria generală a contractelor aleatorii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003,
 Contractului de transport nu poate fi analizat izolat de alte construcții juridice
asemănătoare cu care are puncte de interferență inevitabile. De exemplu, în reglementarea
contractului de vânzare, se fac trimiteri la obligațiile de preluare și transport a bunului, cu
ocazia reglementării cheltuielilor vânzării. Astfel, art. 1666 alin. 2 Cod civil prevede că
măsurarea, cântărirea şi cheltuielile de predare a bunului cad în sarcina vânzătorului, iar cele
de preluare şi transport de la locul executării cad în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a
convenit altfel. Cu toate acestea, punctele de conexiune cu diverse contracte nu fac din
contractul de transport un act accesoriu acestora.
Contractul de transport este un contract independent, cu o fizionomie juridică proprie,
un rezultat al complexităţii obligaţiilor civile şi comerciale ce rezultă din raporturile
economice ale părţilor.
În doctrină se precizează faptul că avem de analizat două tipuri de raporturi: un raport
juridic fundamental, cel care generează raportul inițial care va duce, mai târziu, la asumarea
unor obligaţii pentru a căror onorare va fi nevoie de încheierea unui contract de transport şi
un raport juridic derivat, reprezentat de contractul de transport însuşi. Deşi, din punct de
vedere relațional, cele două raporturi sunt conexe, contractele ce se vor încheia vor fi
independente.
Autonomia celor două contracte este susţinută de o serie de argumente: părţi diferite;
încheiere şi executare a contractului de transport indiferent de existenţa altor convenţii între
expeditor şi terţi; pentru a reclama daune de la transportator este necesară numai dovada
calităţii de parte în contractul de transport şi nu de titlu de proprietate asupra mărfurilor aflate
la transport. Mai mult, din punct de vedere practic, economia de piaţă a impus desprinderea
activităţii de transport din ansamblul comerţului de mărfuri ca activitate distinctă, executată
cu titlu profesional.
Consecinţele recunoaşterii caracterului autonom al contractului de transport sunt
următoarele:

a) Caracterul autonom al contractului de transport are drept consecinţă faptul că în

temeiul acestui contract, cărăuşul recunoaşte numai pe expeditor ca titular al mărfurilor, iar pe
destinatar ca cel în folosul căruia se execută transportul şi i se eliberează mărfurile ajunse la
destinaţie, deci nu-l interesează calitatea juridică pe care o are expeditorul sau destinatarul
faţă de mărfurile care fac obiectul contractului de transport.

b) De asemenea, cel care reclamă daune de la cărăuş, în baza unui contract de transport,
trebuie să probeze calitatea sa de parte în contractul de transport (expeditor) sau de destinatar,
iar nu un titlu de proprietate asupra lucrului predat spre transport, proprietarul lucrului predat
neavând calitatea de a figura ca parte în proces.

c) Dar dacă regimul juridic al contractului de transport nu este influenţat de existenţa

contractului pentru executarea căruia s-a încheiat contractul de transport, nici clauzele
contractului de transport nu sunt opozabile părţilor din ceea ce doctrina numeşte “raportul
juridic fundamental”.
Așa cum am mai precizat, contractul de transport este o prestare de servicii şi va avea
aceleaşi trăsături cu cele ale acestui gen din care face parte.
 Bibliografie

1. L.Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Obligațiile conform noului Cod civil, Ed. Universul
Juridic, București, 2012
2. A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
3. A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005,