Eseu: Yoshi Oida – Actorul invizibil

Actorul invizibil mi se pare sincer o carte care înainte de toate, te învață să îți
respecți și cureți corpul, și mai apoi spațiul de lucru/ scena, cred că e foarte important să
existe un anumit tip de respect a actorului față de corpul său și față de scena pe care creează.
Chiar de la primele cursuri ni se spune că este foarte important să acordăm o atenție deosebită
asupra încălzirii corpului, pentru a evita accidente care se pot ivi din cauza unui corp
neîncălzit sau încălzit incomplet.

Yoshi Oida, ne învață că trupul nostru are 9 orificii care trebuie curățate pentru a
lăsa fluxul de energie să circule nestingherit și organic în corpul actorului ( doi ochi, două
nări, două urechi, gura, anusul și uretra), este de înțeles că această curățire contribuie la
sănătatea întregului organism, însă ajută și la nivelul de concetrare al actorului, susținerea
efortului fizic și a nivelului de energie. Spre exemplu pentru că respirația este un proces
biologic fundamental pentu organism, este important să facilităm o respirație organică prin
curățarea orificiilor prin care respirăm (gura și nările), pe lângă funcțiile vitale pe care le
menține respirația, aceasta ajută și la exprimarea emoțiilor, dacă luăm spre exemplu oftatul,
acesta poate transmite spectatorului un spectru larg de emoții pe care le exprimă. Am
menționt mai sus și despre respectul pe care trebuie să îl oferim spațiului de joc, este foarte
important să acordăm o atenție deosebită spațiului de joc, obiectele de recuzită și decor,
trebuie așezate pe marginea spațiului de joc, undeva unde nu pot deveni obstacole pentru
actor, de asemenea este foarte importantă și curățarea scenei. Yoshi Oida propune să folosim
o găleată cu apă curată, fără detergenți și o cârpă de bumbac, pe care să o folosim pentru a
curăța podeaua, de asemenea poziția în care actorul stă în timp ce curăță scena (asemănător
unui V întors cu vârful în sus, doar mâinile și tălpile sunt în contact cu scena, mâinile împing
cârpa pe suprafața podelei în timp ce pășim) este o metodă bună de a începe încălzirea. Un alt
element important pentru încălzirea actorului este pregătirea harei, conceptul de hara îl
întâlnim foarte mult în practicile asiatice, de la arte marțiale și până la artele dramatice. Se
crede că hara este centrul energetic al corpului, situat undeva la trei degete sub buric. Acest
centru energetic, se crede că este și motorul mișcărilor și al emoțiilor, de aceea atunci când
facem antrenamente de arte marțiale de exemplu, o lovitură este susținută de hara,
mecanismul mișcării/ loviturii pornește din hara. De aceea va fi necesar să o masăm, pentru a
o relaxa și pentru a o lăsa să se deschidă.
 Yoshi Oida a avut ocazia de a lucra în câteva proiecte cu Peter Brook, fapt care l-
a ajutat să integreze practicile asiatice în stilul occidental de teatru și totodată i-a permis să
împrumute din teatrul occidental anumite concepte ce țin de caracterul psihologic-realist al
teatrului occidental. Mi se pare că discursul lui Yoshi Oida explică conceptele de kyogen,
teatru Nō și sarugaku, despre care am citit în Șapte tratate secrete de teatru Nō, pe înțelesul
actorului occidental. De exemplu când ne vorbește despre gustarea mișcărilor, ne oferă
exercițiul totodată și explicația, orice gest sau mișcare pe care noi o facem pe scenă este
important să o facem cu plăcere, să îi dăm conținut, pentru că spectatorii nu vor fi niciodată
impresionați de un gest pe care îl pot face cu ușurință, de aceea trebuie să renunțăm la a
mecaniciza mișcarea și să începem să îi dăm conținut, să observăm ce se schimbă în corp cu
fiecare mișcare sau gest, să observăm cum este implicată hara în acest proces și apoi să o
facem cu plăcere, să gustăm mișcarea. ,,Joacă-te în voie, învață calea și vei vedea vântul”.
Mai descoperim despre un tip de contrast pe care trebuie să îl creem pe scenă și anume
contrastul între ce simțim și ce arătăm, prin acest proces orice emoție sau stare de spirit va fi
mult mai vizibilă pe scenă, prin motivația dată acestui contract, de exemplu, un personaj este
calm, dar în interior fierbe de nervi și nu se poate manifesta din cauza contextului sau
situației în care se află.

,, Dacă atunci când începeți să învățați să interpretați, vă concetrați la structura

fundamentală – interiorul - «fenomenul» - expresia exterioară va lua naștere automat. ” -
așadar dacă știm ținta personajului, și ce alegeri trebuie să ia, pentru a ajunge mai aproape de
aceasta, vom observa că știm cum să ajungem să exprimăm fenomenul prin respirație,
mișcare, gest, frazare.

În concluzie Actorul invizibil este unde îndreptar pentru actori, în care se discută
despre disciplina necesară meseriei, concepte fundamentale de structură a tehnicilor teatrale
asiatice, pe care să ni le putem traduce în practica noastră scenică. Însă Yoshi Oida ne
îndeamnă să nu luăm ca atare orice informații descoperim în carte, ci să filtrăm informația
prin experiența noastră personală și să adaptăm informațiile în funcție de posibilitățile noastr
fizice, emoționale și psihice pentru a ne putea aproapia cât mai multe de floare.

„Pot să te învăț tipul de gest care indică «privirea spre lună». Pot să te învâț toată
mișcarea până la vârful degetului îndreptat spre cer. Calea dintre vârful degetului și lună este
propria ta responsabilitate.”