Dorboiu Ionut-Gabriel

Facultatea de Litere
Romana-Engleza
Anul III
Curs Optional A5 Literatura (Teorii ale Imaginarului)

Imagologia literara comparata. Citeva repere teoretice si metodologice

O direcţie de cercetare în domeniul ştiinţelor umane, despre care se vorbeşte tot mai mult la
noi în ultimii ani, este imagologia, sau studiul reprezentărilor colective despre străin – despre
„celălalt” –, crista-lizate în stereotipii, clişee, imagini.

Imagologia, ca domeniu şi metodologie de cercetare, este revendicată şi practicată în varii

ipostaze, reprezintă o entitate proteică, după cum fac apel la ea comparatiştii lite-rari, istoricii,
etnopsihologii, dar şi politologii, specialiştii în relaţii publice sau în manipularea opiniilor etc.
De fapt există mai multe imagologii, adaptate domeniului specific de aplicare – ceea ce explică
şi titlul nostru; ne vom referi cu precădere la imagologia aplicată literaturii comparate.

Imagologia, ca metodă de investigaţie, este o disciplină de graniţă, interdisciplinară. Ea

interesează etnopsihologia, sau psihologia popoarelor, unde a prilejuit anchete diagnostice şi
acţiuni concrete. Sociologia, istoria şi istoria mentalităţilor studiază şi ele imaginea „celuilalt”,
străin, marginalizat sau minoritar. Imaginea celuilalt şi mecanismele alterităţii a fost chiar tema
generală a unui congres mondial de ştiinţe istorice desfăşurat la Stuttgart în 1985, care a analizat
rolul mentalului colectiv în modelarea devenirii istorice. De fapt, apreciză un istoric clujean, în
urma congresului de la Stuttgart imagologia „şi-a cîştigat dreptul la existenţă în cetate,
instituţionalizîndu-se în universităţi, în programe academice, de doctorat sau masterat”. În
istoriografia română studiile de imagologie şi imaginar social au cunoscut o adevărată „explozie”
în ultimii ani4, luînd-o probabil, pe teren românesc, înaintea comparatismului literar.

Se cunoaște deja că imagologia literară a apărut în Franța în anii care au urmat după cel de-al
doilea Război Mondial și că primele lucrări în domeniu aparţin de asemenea francezilor. Jean-
Marie Carré, unul din reprezentanții de bază ai imagologiei literare, prin lucrarea Les ecrivains
francais et le mirage allemande 1800-1940 (1947) deschide perspective „spre o imagologie în
metoda sa, dacă nu și-n obiectul ei de studiu”1.
Apoi, când eseul lui M-F Guyard „L'etranger tel qu'on le voi” (1951), propus deja ca un
principiu fundamental pentru Literatura Comparată, deoarece imagologia literară inițial a evoluat
ca o ramură/subdisciplină a lui Littérature Comparée. Studiul său se baza pe naționalitatea as
seen și nu ca o naționalitate per se. Evident că programul lui Guyard a fost prezentat ca un
domaine d’avenir pentru Literatura Comparată, și cel puțin Europa de Vest a aplicat acest tip de
abordare.
În această perioadă de apariție a Imagologiei literare, cercetarea germană (inclusiv și cei din
exil) au simțit nevoia urgentă de a se ocupa mai mult de „problema gândirii rasiste și a reputației
pătate a țării lor”2, ca consecințe după război, iar o atenție deosebită și studiilor din domeniul
1
Leerssen, Joep, Imagology: History and method. În: Imagology: the cultural construction and literary
representation of national characters: a critical survey / Studia Imagologica 13, Ed. by M. Beller and
J. Leerssen. Amsterdam: Rodopi, 2007, 476 p., p. 21
22
Ibidem, p. 21
1
imagologiei i-a acordat un pic mai târziu. Acest lucru este evident prin lucrările ulterioare ale
unor cercetători de renume, germani-austriaci ca Frank K. Stanzel (1974, 1997, 1999), Waldemar
Zacharasiewicz (1977, 1999), Manfred Beller (2007), etc.
Se vedea deja un viitor strălucit pentru Imagologie, când unii comparatiști au observat că ceva
mergea greșit în procesul cercetării și anume din punctul de vedere al orientărilor analizei
internaționale ale autorilor, deoarece aceste studii nu erau deloc efectuate corect metodologic.
Chiar operele notorii ca: „Goethe en France" și „Les orientations étrangeres d’Honoré de Balzac“
ale lui F. Baldensperger, „Goethe en Angleterre" a lui J. M. Carré nu au putut influența într-un
fel părerea aceasta.
Comparatistul belgian, Dyserinck, vine cu o soluție la această problemă și anume că „printr-o
limitare strictă la o chestiune de cercetare precisă și bine definită, ar fi posibil realizarea
obiectivelor esențiale ale disciplinei”3. Cercetătorul pune problema asupra faptului că
teoreticienii să se concentreze mai mult asupra problemei L'étranger tel qu'on le voit.
Școala americană în frunte cu René Wellek, susținea că cercetarea despre „imaginea din
cealaltă țară“, nu ține de domeniul literaturii, și o astfel de cercetare ar trebui să fie inclusă numai
în domenii specializate, cum ar fi „sociologie sau istorie generală“, „psihologia națională“4.
Criticile sale se bazează pe următoarele argumente: s-a pus sub semnul întrebării abordarea
ideologică naționalistă a imagologiei; a criticat metoda pozitivistă deterministă; și în cele din
urmă a observat faptul că sociologia și psihanaliza sunt supraponderali în cercetarea literaturii de
specialitate, explorând mai degrabă în prim plan „literatura estetică”5. Adică, teoreticianului
american „nu i-au plăcut deloc posibilitățile interdisciplinare și ambițiile imagologiei”,6 după
cum afirmă Dyserinck.
Dilema impusă de Wellek între analiza textuală „intrinsecă" și contextualizarea „extrinsecă" a
făcut mult pentru a paraliza Literatura comparată la nivel mondial. Cu toate că argumentele lui
(formate din cercetarea și analiza literaturii din formalismul rus și New Criticism), nu au dat
roade într-un final, rămânând doar ca niște presupoziții. Însă, majoritatea comparatiștilor au avut
oricum tendința de a abandona studiile de imagine în cursul anilor 1960 și 1970, datorită
influenței și autorității pe care o avea școala americănă la acea perioadă la nivel mondial.
Hugo Dyserinck, comparatist belgian, a fost unul din acei care nu a abandonat studiul
imaginilor. Cercetătorul a susținut că imaginile naționale și stereotipurile nu au nevoie de nici
un mijloc de grupare („intrinsec” sau „extrinsec”). Cu ajutorul programului său Aachen,
Dyserinck a mers mai departe și a avansat conceptul de literatură comparată, subliniind faptul că
„imaginile cu privire la caracterul și identitatea unui popor nu sunt reprezentări mentale care sunt
concepute de către națiuni despre națiuni, dar care, așa cum construcțiile discursive articulate
care circulă prin societăți, sunt constitutive ale modelelor de identificare națională” 7.
În Franța, la Nouvelle Sorbona, Daniel Henri Pageaux a continuat o preocupare franceză cu
imagologie, cei drept preocuparea sa este mult îndatorată unei antropologii Levi-Strausiană, ca o
imaginaire a diversității percepută caracterologic (și național-caracterologic).
Astfel, sfârșitul secolului al XX-lea se caracterizează printr-o criză enormă atât în domeniul
studiilor imagologice, cât și în cel al Literaturii comparate. Deoarece celelalte discipline
socioumaniste abordau diferite subiecte ce țineau de aspectul imagologiei, mai ales tema

3
Dyserinck, Hugo. Imagology and the Problem of Ethnic Identity. 2013. traducere proprie.
https://ru.scribd.com/document/136192657/2013-Hugo-Dyserinck,
4
Wellek, Rene. The Crisis of Comparative Literature, publicată în actele congresului și retipărită în
Concepts of Criticism, New Haven: Yale University Press, 1963, p. 282-295, traducere proprie.
5
Kiziler, Emer. Dıe Imagologıe Als Arbeıtsbereıch Der Komparatıstık. În Uluslararası Avrasya Sosyal
Bilimler Dergisi, Cilt:3, Sayı:8, pp. 1-17, 2012, p. 10, traducere proprie,
http://www.ijoess.com/Makaleler/1275068110_Die%20Imagologie%20als.pdf
6
Dyserinck, op. cit.
7
Leerssen, op. cit., p. 23.
2
stereotipurilor naționale și interpretarea identității. Toate aceste erau abordate peste tot, dar
deseori izolat în cadrul fiecărei discipline în parte.
În ultimii douăzeci-treizeci de ani, s-au făcut cercetări fructuoase în domeniul imagologiei
literare. Cercetătorii au observat că literatura comparată de la sfârșitul secolului XX-lea a trecut
printr-o fisiune și de aceea acum studiile i-au amploare. Multe discipline și-au accentuat interesul
pentru diversitatea națională prin diferite imagini, stereotipuri și clișee a identității naționale. De
asemenea, i-au amploare și studiile în domeniul feminismului, și abordărilor postcoloniale, iar
„evoluțiile sociale și politice au revenit la - "Identitate" ca o forță autonomă în relațiile din
domeniul social, politic și cultural” 8. Nu este atât de mult o re-apariție a ceva care a dispărut, dar
fiind mai degrabă un nou avânt de ceva care, în deceniile anterioare nu a fost la modă.
Cercetând mai multe surse importante din domeniul imagologiei, nu am găsit până când nici
una, care să specifice momentul concret, anul, sau anii care au produs desprinderea imagologiei
literare de pământul ei natal. Logvinov, afirma într-un articol publicat în limba germană faptul că
imagologia a fost „ca parte a disciplinei" literaturii comparate „spre sfârşitul secolului al XIX-
lea"9.
Unii cercetători (ca de exemplu Dyserinck prin articolele sale, sau discipolul său Joep
Leerssen, Manfred Beller, Emer Kiziler, etc.) subliniază undeva în substanța textului care ar fi
niște presupuse motive ale desprinderii în general, adică încearcă să răspundă la întrebările Cum?
și din ce cauză? se produce acest fenomen, însă, nu și momentul desprinderii.
Evident că Imagologia literară își trage rădăcinile din Literatura comparată, dar astăzi, ea
funcționează ca o disciplină aparte, deoarece este studiată în unele universități mari ale lumii cu
un program bine-determinat. Și, totodată, în fiecare an au loc un șir de de conferințe care vizează
cercetările imagologice. Ulağlı, comparatist turc, într-un studiu al său din 2006 deja considera că
„imagologia nu este nici parte din domeniul științei literaturii, nici a sociologiei, ci o știință
aparte, independentă” 10.
În continuare voi încera să specific totuși care a fost momentul în care îmagologia s-ar fi putut
desprinde definitiv de Literatura Comparată. Consider că acest aspect presupune mai multe părți
ale unui întreg de evenimente, conferințe, cercetări, care luate în ansamblu (sau poate separat) au
contribuit la producerea acestui fenomen. Printre acestea enunțăm:
Momentul de esență de la Stuttgart, care a jucat un rol esențial în concretizarea obiectului de
studiu al imagologiei (ca fiind imaginea „Celuilalt”) și mărirea cercului de cercetători în acest
domeniu. Totodată, s-a lărgit și sfera de cercetare a identității și alterității, pe lângă criteriul
etnic care deja era existent, s-au propus abordări și din perspectivă socială, geografică, rasială și
religioasă.

Conferințele, care în ultimii ani s-au perindat pe tot globul pământesc, împăienginindu-se într-
un covor multicolor, de exemplu: la Bergamo (unde au loc un număr impunător de conferințe în
fiecare an); la Zagreb, (Conferința Internațională Imagology today: achievements, challenges,
perspectives, 1-4 September 2009); în România (Conferința Internațională, Idegen - Străinul –
The Stranger, în perioada 21-22 aprilie 2017); la Universitatea din Viena New perspectives on
Imagology, 3-5 Aprilie 2018; iar pe 26-28 Iunie 2019 este planificată una la Universitatea
Warmia și Mazury în Olsztyn (Polonia), cu subiectul  Image as a topic of communicative theory,
cultural anrhropology and text semiotics.

Cercetările fructuase din ultimii ani. Aici putem vorbi despre Programul Aachen a lui
Dyserinck de la Universitatea din Amsterdam, de unde este editată o serie de carte academică
8
Leerssen, op. cit., p. 24.
9
Logvinov, M. I. Studia imagologica: zwei methodologische Ansaetze zur komparatistischen
Imagologie 1”. În Germanistisches Jahrbuch GUS “Das Wort”, 2003, pp. 203-220, p. 206
1010
Ulağlı, S. İmgebilim, “Öteki” nin Bilimine Giriş, Ankara: Sinemis Yay, 2006, 207 p., ISBN – 978-
975-875-936-1, pp. 22-23, trad. proprie

3
Studia imagologica (23 de volume până în prezent); și cea de-a doua este Studien zur
Komparatistischen Imagologie (2 volume). Prin aceste lucrări cercetătorii pun bazele teoretice și
metodologice ale disciplinii.

Cercetările continuă. Astăzi avem în palmaresul Imagologiei literare un șir impunător de

cercetători din toate colțurile lumii. Pe lângă școlile de bază ale imagologiei (franceză, germană-
austriacă, americană), mai putem adăuga și unele mai mici, ca: școala portugheză, unde există
proiectul „Imagotipos literarios” coordonat de Maria João Simões, dar și alți reprezentanți ca
Ana Paula Coutinho Mendes, Maria Manuela Baptista, Álvaro Manuel Machado; Ungaria:
Szymon Brzeziński, Tamás Kruppa, Kees Teszelszky, Orsolya Réthelyi; Ceho-slovacia: Frank
Wollman, Miloš Zelenka; în China, Hua Meng și Ning Zhou; în Romania avem reprezentanți ca
Paul Cornea, Dan Horia Mazilu, Mircea Popa, Leonte Ivanov. Iar în Republica Moldova doar
unele studii efectuate de Aliona Grati.
Dar cel mai probabil ar putea fi considerat totuși anul 2007, când apare cartea lui Joep
Leerssen și Manfred Beller Imagology: the cultural construction and literary representation of
national characters: a critical survey (Imagologie: construcția culturală și reprezentarea literară a
personajelor naționale: un sondaj critic), reprezentând numărul al 13-lea al seriei de carte
academică Studia Imagologica.
Această carte a provenit dintr-o idee fundamentală lansată încă din 2001 de către Manfred
Beller (comparatist german) de a crea un compendiu enciclopedic a studiilor de imagine sau a
studiilor imagologice. „Acești oameni de știință au dat o nouă strălucire și au creat o nouă
dinamică față de abordarea imagologică, transformând-o într-o zonă de ultimă oră în cercetarea
științifică, cu o difuzare socială largă”11. Cartea reunește colaborarea a mai mult de 70 de experți,
și își propune să răspundă la întrebările reproduse pe coperta din spate, și anume: „Cum apar
stereotipurile naționale? În ce măsură sunt determinate de circumstanțe istorice sau ideologice,
sau de convenții culturale, literare sau discursive?"12
Datorită acestei cărți, care a fost dedicată mentorului imagologiei moderne Hugo Dyserinck,
Joep Leerssen, a obținut, la data de 02 iunie 2008, de la guvernul olandez, prestigiosul Premiu
Spinoza pentru lucrarea „axată pe chestiuni imagologice și pe problematica identităților și
naționalităților”13. „Este vorba de o referință excelentă pentru studii comparate ale imagologiei”
14
, după cum menționează Celeste H. M. Ribeiro de Sousa. Totodată și Maria João Simões
afirmă că „dacă a mai existat vreo îndoială cu privire la faptul că Imagologia este, în prezent, o
cale promițătoare a Literaturii Comparate, aceasta ar fi disipată prin publicarea acestui tip de
„Manual” al Imagologiei”15.

În sfarşit, profesorul francez teoretician al imagologiei creionează o a patra atitudine prezentă

uneori, care merge în sensul regrupării în entităţi mai largi, ce depăşesc graniţele naţionalului,
cum ar fi: panslavismul, pangermanismul, cosmopolitismul şi alte internaţionalisme („ideea
latină”, sionismul, ortodoxismul, francofonia etc., am adăuga noi). Direcţia ar fi aceea a creării
(recreării) unei unităţi ce pare firească, avînd un liant puternic, iar judecăţile de valoare (pozitive,
negative) sînt amestecate sau pot lipsi.

Orice cercetare imagologică se va mişca în această grilă de interpretare, în care va predomina

un lexic de tip „optico-specular” (imagine, a oglindi, a reflecta, prismă, văzut de …).

11
Simões, Maria João, Imagotipos literarios: processos de (des)configuração na Imagologia Literaria,
CLP – Universidade de Coimbra, 2007, p. 9-53, trad. proprie, p. 21,
https://estudogeral.sib.uc.pt/jspui/bitstream/10316/28919/1/Imagotipos%20liter%C3%A1rios.pdf,
12
Leerssen, op.cit.
13
Ribeiro, Celeste H. M. de Sousa, Ilha do Desterro, În Florianópolis, Brazilia, 2010, nr. 59, p. 271-
273, E-ISSN: 2175-8026, trad. proprie, p. 271
14
Ibidem, p. 273
15
Simões, Maria João, op. cit., p. 22
4
 După cum arătat mai sus, foarte adesea hetero-imaginile sînt contrapuse auto-ima-ginilor, într-
un cuplu antagonic. Rareori raporturile sînt de egalitate: cel mai adesea predomină complexele
de inferioritate sau de superioritate. Situaţiile de confruntare potenţează o xenofobie latentă şi
cultivă mîndria naţională. După cum observa cu umor un cercetător german: „Nu există pe lume
o singură naţiune ai cărei reprezentanţi să nu considere că dragostea de libertate, generozitatea,
vitejia, sagacitatea şi alte asemenea virtuţi sînt tot atîtea elemente constitutive ale propriului
caracter naţional, la fel cum, dimpotrivă, nu există naţiune care să nu socotească faptul că
vrăjmaşii ei excelează în cruzime, perfidie, spirit de răzbunare etc.”

În concluzie putem menționa faptul că Imagologia literară a fost deseori marginalizată, chiar
în unele decenii slab dezvoltată, dar niciodată nu a fost abandonată în întregime. Ea a apărut în
Franța, prin anii ‘50 ai secolului trecut, ca ramură a Literaturii comparate. Pe parcursul anilor,
datorită unor comparațiști de renume, și a unor studii/cercetări de succes, ea a reușit să-și câștige
statutul de disciplină independentă, să aibă o istorie și o metodologie proprie.
Însă în procesul cercetării/analizei/evaluării va apărea neapărat momentul interdisciplinarității.
Kiziler remarcă că „în primul rând trebuie să fie explicată noțiunea de Literatură comparată,
înainte de a încerca să examinezi de mai aproape imagologia”16. Astfel imagologia literară îi
datorează foarte mult literaturii comparate, deoarece la baza ei au stat diverși comparatiști,
cercetători ai literaturii comparate. Chiar Gheorghe Lașcu susține că „imagologia, se subscrie în
mod firesc unor abordări comparatiste” 17.
Literatura comparată şi imagologia câştigă astăzi atenţia în critica literară generală, deoarece
ele pot evalua potenţialul de literatură la o mai bună înţelegere internaţională. Deoarece ambele
au o capacitate şi o posibilitate de a promova sensibilitatea reciprocă, toleranţa şi înţelegerea
dintre diferite culturi, adică competenţa interculturală.

Kiziler, Emer, op. cit., p. 4

16

Lașcu, Gheorghe, Imagologia literară comparată. Câteva repere teoretice și metodologice,

17

http://phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=2782