1.

Începuturile Mitropoliei Moldovei

În 1343, Ludovic cel Mare înfrânge pe tătari.
În fruntea Moldovei ajung următorii voievozi:
• 1353 – 1355 – Dragoş din Maramureş (descălecatul);
• 1355 – 1359 – Sas, fiul lui Dragoş;
• 1359 – Balc, fiul lui Sas, fugărit de Bogdan;
• 1359 – 1365 – Bogdan din Cuhea Maramureşului (descălecatul).
• 1365 – 1375 – Laţcu
• 1375 – 1391 – Petru Muşat – a stabilit scaunul domnesc la Suceava.
Bogdan:
apare în 2 documente:
➢ În 1343 apare ca „fost voievod de Maramureş” şi infidel al regelui
Ungariei.
➢ În 1349 apare ca „infidel notoriu”.
Între 1359 – 1365 respinge atacurile regelui Ungariei care dorea
reînscăunarea lui Balc.
A asigurat independenţa ţării şi i-a asigurat prima dinastie.
A fost ctitor de lăcaşe sfinte: biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi (cu prispă
arhierească) unde a fost şi înmormântat.
Întemeierea Ţării Româneşti – unificarea formaţiunilor politice sub un conducător
local.
Întemeierea Moldovei - unificarea formaţiunilor politice sub un conducător venit
de peste munţi (descălecare).
Laţcu:
A întins hotarele spre nord;
Relaţii bune cu Polonia acţiuni prozelitiste ale ordinului
franciscanilor înfiinţarea în 1370 la Siret a unei episcopii catolice
numirea lui Andrei de Cracovia ca eoiscop titular la 9 martie 1371. Motivele:
o Nevoia recunoaşterii de către statele vecine;
o Nevoia de sprijin.

1
 Viaţa bisericească
Existenţa bisericii Sfântul Nicolae din Rădăuţi (cu prispă arhierească) şi a
Schitului Bogdăneşti arată existenţa unui arhiereu.
Reşedinţa a fost iniţial la Rădăuţi.
Dovada:
✓ Domnii moldoveni din sec. 14 au fost îngropaţi acolo;
✓ În a doua jumătate de sec. 15 scaunul de aici era cunoscut ca
mitropolie;
✓ Pomelnicul Rădăuţilor înşiră domnii moldoveni începând cu Bogdan I,
iar ierarhii începând cu Nicolae.
Recunoaşterea mitropolitului de către Patriarhia Ecumenică – ipoteze:
1) Petru Muşat se adresează mitropolitului Antonie al Haliciului cu rugămintea
de a-i hirotoni 2 episcopi: pe Iosif şi Meletie.
2) Petru Muşat se adresează Patriarhului Nil, între anii 1381 – 1386, ca să-i
recunoască pe Iosif ca mitropolit al Moldovei (cu scaunul la Suceava, a fost
ctitorită Biserica Mirăuţi) şi pe Meletie ca episcop.
Dovada: Ekthesis Nea (Expunere Nouă) – sfârşit de sec. 14 – „S-au făcut
în vremea noastră şi un Mitropolit la Vidin şi un altul la Mavrovlahia
(Moldova)”.
Rezultat:
A. Patriarhul refuză din 2 motive:
a) Să nu se urmărească mai apoi autocefalia;
b) Cei doi ierarhi erau de origine românească.
B. Patriarhul hirotoneşte în 1391 pe grecul Teodosie ca mitropolit al
Moldovei – i s-a răspuns că ţara are mitropolit şi astfel s-a întors la
Constantinopol.
C. În 1392 Patriarhul îl numeşte pentru Moldova pe grecul Ieremia –
moldovenii l-au izgonit şi pe acesta Ieremia aruncă anatema
asupra întregii ţări Patriarhul convoacă un sinod de 6-7
mitropoliţi şi-i suspendă pe cei 2 ierarhi moldoveni.
3) Bizantinologul Vitalien Laurent – Mitropolia Moldovei a fost înfiinţată între
1381 – 1386 de Patriarhia Ecumenică fără consultarea domnitorului - fals

2
 Sub Ştefan (1394 – 1399) s-au făcut noi încercări de a rezolva neînţelegerile între
Moldova şi Patriarhia Ecumenică:
1. În 1395 Ştefan trimite la Constantinopol o solie în frunte cu protopopul Petru
cu daruri şi scrisori cu rugămintea de a ridica blestemul şi de a-i recunoaşte
pe ierarhii săi, Iosif şi Meletie.
2. Patriarhul Antonie trimite 4 scrisori patriarhale:
a. Prima, adresată protopopului Petru, îl numeşte pe Petru exarh
patriarhal în Moldova, fiind delegat să administreze provincia
Scrisorile şi ameninţările

bizantină „Mitropolia Moldovei”;

au rămas fără urmări.

b. A doua, adresată domnului, îi cere să-i izgonească pe cei doi „falşi

episcopi” considerându-i hoţi, adulteri şi tâlhari.
c. A treia, adresată lui Iosif şi Meletie, repetă acuza de răpire a Bisericii
Moldovei, făcându-i neruşinaţi. În această scrisoare Patriarhul
aminteşte şi de o scrisoare anterioară adresată celor doi ierarhi.
d. A patra, adresată poporului Moldovei, cu scopul de a-l ridica împotriva
celor doi episcopi. Iertarea poporului urma să vină în urma izgonirii
celor 2 episcopi.
3. În 1395 – o nouă încercare de împăcare venită din partea patriarhului
Antonie în înţelegere cu împăratul Manuel al II-lea Paleologul (1391 – 1425)
– trimite pe mitropolitul Ieremia de Metilene în părţile Valahiei, poruncindu-
i să dezlege credincioşii, dar nu şi boierii şi vlădicii.
Dovada: Scrisoarea din mai 1401 a patriarhului Matei către mitropolitul
Ungrovlahiei (Antim Critopol). Motivul scrisorii: plângerea pr. Isidor din
Moldova împotriva mitropolitului Ungrovlahiei care-l oprise de la săvârşirea
celor sfinte fiindcă fusese hirotonit de Iosif al Moldovei.
4. În 1397, patriarhul a trimis ca dichiu şi exarh în părţile Haliciului pe
mitropolitul Mihail al Bethleemului cu misiunea de împăcare a lucrurilor în
Biserica Moldovei – nu a reuşit.
5. A intervenit pe lângă patriarh şi mitropolitul Ciprian al Kievului.
Dovada: Scrisoarea pe care i-a adresat-o patriarhul Antonie în 1397.
Neînţelegerile au luat sfârşit în vremea patriarhului Matei de Constantinopol şi a
domnitorului Alexandru cel Bun (1400 – 1432).

3
Recunoaşterea mitropolitului Iosif I
În 1401, Alexandru cel Bun a trimis o solie la Patriarhia Ecumenică cu
rugămintea de a-l recunoaşte pe Iosif ca mitropolit şi a fost primită cu toată
bunăvoinţa.
Delegaţia a înmânat patriarhului mai multe scrisori în care se arăta pe scurt
situaţia din Biserica Moldovei.
Dovada:
a) Gramata patriarhală dată soliei moldovene Iosif este rudă cu
domnul ţării.
b) Scrisoarea adresată de patriarh lui Alexandru cel Bun.
Unii membri ai sinodului aveau îndoieli asupra lui Iosif s-au trimis în
Moldova 2 delegaţi: ieromonahul Grigorie Ţamblac şi diaconul Manuil Arhon care
să cerceteze validitatea hirotoniei lui Iosif.
Cei 2 delegaţi s-au convins de adevăr şi au întocmit un raport patriarhului cu
propunerea de ridicare a interdicţiei sub care era Iosif. Patriarhul de la sine
putere a numit pe Iosif mitropolit al Moldovei.
Ieremia a contestat decizia ca fiind necanonică.
Reşedinţa
Reşedinţa primului mitropolit al Moldovei a fost la Mănăstirea Mirăuţi din Suceava
(lucru consemnat şi de Misail Călugărul).
Alexandru cel Bun a adus moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă (ori în
1402 ori în 1415). Autorul „Vieţii Sfântului Ioan” a fost ieromonahul Grigorie.
Mitropolitul Iosif:
• A sfinţit ctitoriile lui Alexandru cel Bun;
• A devenit sfetnic domnesc (menţionat în acte încă din 1398);
• A obţinut de la domnitor moşia Poiana Vlădicăi pentru Mitropolie;
• În 1407, mitropolitul dădea „popii chir Dometian” Mănăstirile Neamţ şi
Bistriţa;
• Mitropolitul Iosif mai este amintit:

4
o Într-un hrisov din 16 septembrie 1408 prin care Alexandru cel Bun
dăruia 2 sate „Bisericii Sfintei Vineri” din Roman.
o Într-un act din 23 februarie 1438 când Ilie Voievod dăruia Mănăstirii
Neamţ satul Leucouţii din Gura Cracăului, o prisacă la gura Tatarcăi şi
moara de la gura Jejiei.
o Într-un act de danie din 6 iunie 1446.

5
 2. Viaţa bisericească a românilor din Transilvania în
secolele 14-15 ţi începutul secolului 16
Contextul religios:
În mileniul 2, după ocuparea treptată a Transilvaniei de către regatul maghiar, au
avut loc persecuţii din partea Bisericii Catolice, care acţiona prin regii maghiari sau
împăraţii austrieci. S-a urmărit deznaţionalizarea românilor şi sporirea numărului
catolicilor.
La începutul sec. 11, papii au înfiinţat în Transilvania 2 episcopii:
a) La Biharea, mutată în 1092 la Oradea;
b) Tăşnad, mutată în 1092 la Alba Iulia.
Regii Ungariei (susţinuţi de papi) au luat o serie de măsuri împotriva Bisericii Ortodoxe:
o În 1232, papa Grigorie al 9-lea îi cere regelui maghiar „să convertească sau să
nimicească pe schismaticii” din regatul său. Principele Bela a jurat
Prin aceste măsuri, confesiunea ortodoxă din Transilvania era scoasă în

papei în 1234 că va nimici pe toţi ereticii şi pseudocreştinii din ţara sa.

o Un sinod al episcopilor catolici din 1279 a hotărât că preoţilor schismatici nu le este
îngăduit să-şi ţină cultul, să-şi zidească capele sau biserici, iar credincioşilor să
afara legii, românii eliminaţi de pe scena politică.

participe la cultul lor.

o Regele Ludovic cel Mare (1342-1382) a avut o politică religioasă mult mai dură
faţă de români, dictată de papă, în acţiunile de convertire folosindu-se unele ordine
călugăreşti, mai ales cel franciscan. A fost desemnat franciscanul Bartolomeu de
Alverna, care a elaborat lucrări teoretice care prezentau detaliat avantajele şi
urmările convertirii. Câteva măsuri recomandate de el au fost:
• Intervenţia directă în convertirea românilor şi a slavilor a „braţului temporal”
a regalităţii şi a nobililor.
• Ocolirea instruirii prealabile a schismaticilor, renunţarea la munca de
convingere şi înlocuirea cu mijloace de forţă, de constrângere.
• Distrugerea şi izgonirea clerului ortodox şi a călugărilor.
o Regele, printr-un act din 1366, refuza să mai recunoască cnejilor români calitatea
de nobili, decât în urma unor confirmări regale obţinute numai dacă participau la
acţiunile militare ale regilor maghiari, iar la nevoie chiar să lupte împotriva
românilor.
o Acelaşi rege maghiar condiţiona dreptul de stăpânire asupra pământului şi
recunoaşterea titlului de nobil de apartenenţa confesională.
o Ordona nobililor şi alto proprietari de pământ să aresteze pe preoţii slavi şi
schismatici.
Regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), la solicitarea franciscanilor, a hotărât:
➢ Nimeni nu poate deţine vreo proprietate decât dacă va fi cu adevărat catolic.
 ➢ A prevăzut pedeapsa confiscării moşiilor nobililor şi cnejilor care adăpostesc preoţi
ortodocşi.
➢ A interzis nobililor, cnejilor şi ţăranilor să-şi boteze copiii la preoţi ortodocşi.
Începând cu secolul 14, ierarhia catolică începe să pretindă dijme de la creştinii ortodocşi,
ceea ce a dus în 1437 la răscoala de la Bobâlna.
Aceste măsuri nu au dus la rezultatul dorit din 2 motive:
1) Schismaticii reprezentau forţa de muncă pe care regii maghiari nu vroiau să o
piardă fiind şi o sursă de venit.
2) Românii ortodocşi au rămas statornici în credinţa lor preferând să fie „săraci şi
curaţi”.
David Prodan spunea că în Transilvania, termenul de român era egal cu cel de ortodox
şi invers.
La coeziunea şi unitatea ortodoxă contribuia foarte mult şi limba. Acest lucru rezultă din
scrisoarea lui papa Grigorie al 11-lea către regele Ludovic I şi celor 2 arhiepiscopi ai
Ungariei care:
1. Prevedea crearea unei episcopii pentru românii care trecuseră de curând de la
„ritul şi schisma grecilor” la catolicism prin efortul regelui.
2. Informa că cea mai mare parte a românilor (din diaceza Milcoviei) nu acceptaseră
convertirea fiind nemulţumiţi cu slujba preoţilor unguri, cerând un înalt ierarh
cunoscător al limbii române.
Acţiunea prozelitistă catolică în Transilvania a pierdut din intensitate după 1526 când
Ungaria a fost învinsă la Mahacs, iar din 1541 transformată în paşalâc.
După 1556, Transilvania fiind condusă de principi calvini, a fost desfiinţată Episcopia
catolică de Alba Iulia, începând o nouă propagandă prozelitistă ce a durat până în 1683
când turcii au fost înfrânţi. De atunci a revenit în forţă propaganda catolică prin Imperiul
Habsburgic ce a dus la crearea Bisericii Greco-Catolice.

Contextul politic-constituţional:
Răscoala din 1437 s-a încheiat cu un act numit „unio trium nationum” (uniunea frăţească),
uniune formată din maghiari, saşi şi secui. La început a avut un caracter social, apoi etnic.
În 1514 a avut loc răscoala ţărănească condusă de Gheorghe Doja, în urma căreia a fost
emis un cod de legi în 1517, numit Tripartitum, împotriva ţărănimii româneşti, care
cuprindea :
Robota – ţăranii erau obligaţi să muncească o zi pe săptămână;
Legarea de glie a ţăranilor (dependenţi);
Ţăranii legaţi de glie nu aveau dreptul să se strămute.
Veacul al 16-lea este veacul unei mari frustrări:
❖ destrămarea Ungariei medievale;
❖ apariţia unei noi schisme – Reforma care a dus :

o la politizarea mai accentuată a confesionalului;

o la sublinierea substratului său etnic prin noua afirmare a Bisericilor
naţionale;
o Religio recepta religiones receptae (catolicii devin protestanţi).

▪ „Religia de Sibiu” – lutheranismul – apanajul saşilor;

▪ „Religia de Cluj” – calvinismul – apanajul ungurilor;
▪ Catolicismul – dispare aproape cu totul – se menţinea doar printre
secui.
La jumătatea sec. 16 s-a pus problema oficializării noilor confesiuni. După multe
frământări şi conflicte protestanţii s-au recunoscut pe sine în Dieta ţării, grupările
privilegiate, acum protestante, rămânând la conducere.
Propaganda protestantă nu a dat rezultate, românii rămânând ortodocşi.

Organizarea bisericească ortodoxă:

Biserica Ortodoxă a continuat activitatea prin ierarhi, egumeni, protopopi şi preoţi,
având un număr mare de biserici şi mănăstiri. În sec. 13-15 se întâlnesc o serie de biserici
şi mănăstiri româneşti din piatră ca dovadă a prezenţei şi continuităţii româneşti pe aceste
meleaguri.
Dovezi:
Inscripţie din anii 1313, în biserica din Streisângeorgiu (jud. Hunedoara) –
numele preotului Naneş – cel mai vechi preot cunoscut cu numele în
Transilvania.
În 1360, cu prilejul unui scaun de judecată în Haţeg, sunt amintiţi 12 cneji,
6 ţărani, protopopul Petru (din Ostrov), pr. Zampa (din Clopotiva), pr. Dalc
(din Densus), pr. Dragomir (din Tuştea) şi pr. Balc (din Peşteana).
În 1364, pr. Miroslav (în Maramureş).
În 1411, într-un proces pentru o proprietate, protopopul Drobotă (din Râu-
Bărbat).
În 1456, dintr-o scrisoare a unui călugăr minorit – protopopul Petru (din
părţile Hunedoarei).
În 1506, pr. Petru era numit protopop în Hunedoara.
Existenţa protopopilor existenţa organizării bisericeşti (cu preoţi şi biserici)
existenţa episcopilor.
Arhiepiscopul Ghelasie de la Râmeţ:
Mănăstirea de la Râmeţ este situată în judeţui Alba, pe valea Geoagiului. Biserica
veche este din sec. 14.
În 1762, din ordinul gen. Bukow, yeci de mănăstiri şi schituri româneşti din Transilvania
au fost distruse sau transformate în biserici parohiale.
La Râmeţ, cu veacuri în urmă, a trăit un monah îmbunătăţit cu numele de Ghelasie.
În 1925, în timpul unei inundaţii mari, apele au scos la iveală un craniu galben frumos şi
cu mireasmă plăcută care a ocolit biserica de 3 ori, oprindu-se pe fereastra altarului şi
alte 2 cranii. Preotul de atunci le-a îngropat în partea dreaptă a bisericii. În preajma
izbucnirii celui de-al doilea război mondial, în tmpul unei alte mari inundaţii, cele 3 cranii
au ieşit iar la iveală.
Minuni:
✓ anume Maria din Negreşti-Olt i-a spus stareţului că a văzut în vis un porumbel care
îndrumând-o la această mănăstire, i-a spus să se atingă de craniul descoperit că
este al Sfântului Ghelasie şi se va vindeca.
✓ altă minune s-a întâmplat cu femeia din Banat cu mâna dreaptă urât mirositoare
din cauza necredinţei în puterea moaştelor Sfântului Ghelasie.
✓ altă minune cu un sectar paralizat din Alba.
S-a descoperit în 1978 o inscripţie în biserica mănăstirii, în limba slavonă, pe un al doilea
strat de zugrăveală, care consemna numele arhiepiscopului Ghelasie, al zugravului Mihul
de la Crişul Alb şi data de 2 iulie 1377.
Arhiepiscopul Ghelasie – primul ierarh ortodox cunoscut cu numele în Transilvania. La
20 iunie 1992, a fost canonizat, fiind pomenit la 30 iunie.

Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri:

Locaţie: În Maramureş există o mănăstire ortodoxă în satul Peri (azi Ucraina), cu hramul
Sf. Arhanghel Mihail, ctitorită de fraţii Dragoş şi Drag, refăcând vechea ctitorie a familiei
lor din Peri.
Transformarea în stavropighie patriarhală: Drag a plecat cu o scrisoare, semnată şi de
Dragoş, la Constantinopol cerând ca mănăstirea lor să devină stavropighie patriarhală.
În august 1391, patriarhul ecumenic Antonie IV a emis tomisul prin care:
✓ declara mănăstirea stavropighie;
✓ pe egumenul Pahomie exarh patriarhal, având unele atribuţii episcopale, cu
excepţia hirotoniei;
✓ Hirotonia rămânea în seama episcopilor locali;
✓ jurisdicţia se întindea peste mai multe ţinuturi din N Transilvaniei.
Episcopii locali nu erau cei de la Halici ci cei din Transilvania deoarece:
 Mănăstirea Peri era mult mai aproape de Transilvania decât de Halici cu drumuri
mai accesibile decât spre Halici;
 La Dăbâca lui Gelu, a existat un episcop ortodox trimis de Patriarhia de
Constantinopol;
 În 1205, într-o scrisoare a papei Inocenţiu al 3-lea se pomenea de Episcopia
ortodoxă de pe „moşiile fiilor cneazului Bâlea”;
 În 1377 era pomenit arhiepiscopul Ghelasie de la Râmeţ;
 În anii 1456-1458 locuitorii din Câmpulung (pe Tisa) răpeau păşunile, pădurile,
ogoarele şi fâneţele Mănăstirii Peri şi a altor mănăstiri învecinate. Egumenul
Simion Sălăjanul a făcut o plângere comitului Maramureşului. Originea sa
transilvăneană dovedeşte că mănăstirea gravita spre Transilvania şi nu spre
Halici.
 La sf. sec. 15, egumenul Ilarie din Peri s-a plâns regelui Vladislav al 2-lea al
Ungariei (1490-1516) că episcopul rutean Ioan de Muncaci încerca să limiteze
drepturile sale de exarh. Ilarie a câştigat procesul , iar prin hrisovul din 1494 regele
confirmă privilegiile din 1391 cu condiţia ca el şi urmaşii lui să dea ascultare
arhiepiscopului de Transilvania.

Ioan de Caffa:
Ioan s-a stabilit în oraşul Hunedoara înainte de 1456. A păstorit ca preot sau episcop în
Caffa Crimeii de de unde a plecat.
Presupuneri:
 Să fi fost episcop sau mitropolit al românilor transilvăneni cu ajutorul lui Iancu de
Hunedoara;
 Să fi stat şi la Mănăstirea Prislop.
Activitatea sa încetează în 1456 la venirea inchizitorului Ioan Capistran în Transilvania
care:
 Fusese invitat încă din 1453 de Iancu de Hunedoara şi de arhiepiscopul catolic
maghiar pentru a predica o cruciadă împotriva turcilor;
 A fost impresionat de mulţimea schismaticilor;
 A obligat pe nobilii şi dregătorii catolici şi pe episcopii de Oradea şi Alba Iulia să:
* ardă bisericile româneşti de pe moşiile lor;
* alunge pe preoţii români care nu vroiau să primească botezul catolic.
 În 1456 a dat ordinul să fie arestat Ioan de Caffa şi trimis la Timişoara, la Iancu de
Hunedoara, care l-a închis.
Dintr-o însemnare a călugărilor minoriţi reiese că dispoziţiile lui au rămas fără rezultat
deoarece:
 „pseudopreoţii lor îi dăscăleau într-una din rătăcirile lor”;
aceştia „luau învăţătură de la prea răul şi vicleanul vlădică Ioan de Caffa”;
protopopul Petru ţinea predici însufleţite prin care îndemna pe preoţii români să-şi
păstreze credinţa ortodoxă;
atât Iancu de Hunedoara cât şi Ioan Capistran muriseră de ciumă.
Biserica Ortodoxă intră astfel în toate drepturile ei.
În 1479 apare ca mitropolit ortodox al Transilvaniei, Ioanichie. La rugămintea lui, regele
maghiar scutea pentru totdeauna pe preoţii ortodocşi români din Maramureş de orice dări
către stat.

Mitropolia ortodoxă română la Feleac:

Feleacul a fost reşedinţa timp de 7 decenii a mitropoliţilor ortodocşi români ai
Transilvaniei:
1. Daniil – menţionat într-un Tetraevanghel slavon din 1488;
2. Marcu – pomenit într-un act din 1550 cu prilejul unui proces, probabil a păstorit
până în 1516;
3. Danciu – pomenit în 1550;
4. Petru – amintit în 1538;
Mitropoliţii Transilvaniei erau hirotoniţi în Ţara Românească ca urmare a unui drept
acordat de Patriarhia Ecumenică mitropolitului Antim al Ungrovlahiei în mai 1401.
 3. Începuturile monahismului în Ţările Române.
Sfântul Nicodim de la Tismana.

Pe teritoriul ţării noastre monahismul este anterior venirii Sfântului Nicodim în Ţara
Românească.
În ţările slave sud-dunărene, exista o viaţă monahală destul de veche:
În Bulgaria, a trăit în sec. 10 pustnicul Ioan de Rila, viaţa monahală organizându-
se abia în sec. 13 sub influienţă athonită.
În Serbia, viaţa monahală s-a introdus în a 2-a jumătate a sec. 12, fiind zidite
Mănăstirea Studeniţa în Serbia şi Mănăstirea sârbească Hilandar la Athos.
În Rusia, Lavra Peşterilor de la Kiev, infiinţată în sec. 11 de părintele monahismului
rusesc, Antonie.
Dacă în aceste ţări creştinate în sec. 9 – 10, monahismul este atât de vechi, cu atât
mai vechi este cel românesc, noi născându-ne români şi creştini în acelaşi timp.
În confirmarea acestei teze:
1) Toponimia, prin v. Chilia Călugărului;
a. nume de locuri şi sate: vi. Munţii Sihlei;
i. Sihăstria Secului; vii. Muntele Icoana;
ii. Sihăstria Putnei; viii.Muntele lui Metodie;
iii. Sihăstria Voronei; ix. Muntele lui
iv. Bisericani; Pahomie;
v. Casian; x. Piscul Crucii.
vi. Călugăreni; c. nume de dealuri:
vii. Valea i. Dealul Bisericii;
Călugărească; ii. Dealul Chiliile;
viii. Crucea; iii. Dealul Crucii;
ix. Icoana; iv. Dealul Fericirile;
x. Mănăstirea; v. Dealul Călugăriţa;
xi. Mitoc; vi. Dealul Ghermanu;
xii. Schitu; vii. Dealul lui Agafton;
xiii. Sfântul; d. nume de văi:
xiv. Peştera. i. Valea Crucii;
b. nume de munţi şi piscuri: ii. Valea Marcului;
i. Bâtca Popii; iii. Valea Mitoc;
ii. Crucea Tomei; iv. Valea Avraam;
iii. Piciorul v. Valea Bisericii;
Mitropolitului; vi. Valea Mănăstirii.
iv. Poiana la Chilii; e. nume de poieni:
 i. Poiana Călugăra; vii. Pârâul Schitului;
ii. Poiana Chiliei; viii. Pârâul Toacei;
iii. Poiana Clopotul; ix. Pârâul Iordanului.
iv. Poiana lui Antonie; g. nume de peşteri:
v. Poiana Casiana; i. Peştera Sfântului
vi. Poiana Icoanei. Daniil Sihastru;
f. nume de pârâuri: ii. Peştera lui
i. Pârâul Călugăra; Ghedeon;
ii. Pârâul Chilia; iii. Peştera Sfintei
iii. Pârâul lui Ignat; Teodora;
iv. Pârâul lui Lazăr; iv. Peştera lui Dionisie;
v. Pârâul lui Pahomie; v. Peştera lui Iosif.
vi. Pârâul Psaltului;
2) Episcopul Epifanie de Salamina, în „Împotriva tuturor ereziilor”, expunând doctrina
călugărului Audius, exilat în Goţia de împ. Constantin cel Mare, afirmă că el a
construit în Goţia mănăstiri în care se practica viaţa monastică, castitatea şi
asceza. Documentele vremii menţionează pe călugărul ortodox Arpila, martirizat
împreună cu alţi 25 de creştini în timpul persecuţiilor din partea goţilor.
3) În Sciţia – Sfântul Ioan Casian, care a transplantat monahismul în Occident, sau
pe Dionisie Exiguus, creatorul erei bizantine, sau pe „călugării sciţi”, susţinători ai
formulei theopashite (unul din Treime a pătimit în trup).
4) În Dobrogea, descoperirea în 1957 a complexului monahal de la Basarabi (6
bisericuţe rupestre) din sec. 10, sau descoperirea de la Niculiţel, din 1971,
martyrium-ul descoperit datând din sec. 4.
5) În Transilvania, mănăstirea cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din cetatea Cenad-
Morisena, ridicată de voievodul Ohtum după anul 1000, sau cea cu hramul Sfântul
Gheorghe, ridicată tot de acelaşi vv., cea de la Morisena fiind luată de călugării
catolici.
6) Scrisoarea papei Inocenţiu al 3-lea prin care cerea episcopului catolic de Oradea
să cedeze mănăstirile „călugărilor greci” din regatul Ungariei.
7) Biserica săpată în stâncă de la Cetăţeni, a lui „Negru Vodă”, pe malul stâng al
Dâmboviţei, din sec. 13.
8) Biserica rupestră din Corbii de Piatră (Argeş) din sec. 14, picturile ei constituind
cel mai vechi ansamblu pictural din ţară.
9) La Curtea de Argeş, s-au descoperit fundaţiile unei biserici mai vechi pe locul
bisericii Sf. Nicolae ridicată în sec. 14. Este posibil să fi existat aici o mănăstire din
lemn, ctitorită de „Negru Vodă” (Basarab Întemeietorul). Probabil în timpul său
exista o mănăstire pe locul Episcopiei de Râmnic, deoarece pomelnicul începe cu
Basarab Voievod.
10) Alte mărturii:
a. Chiliile de la Moigrad, Creaca şi Brebi (Sălaj);
b. Peştera Gaura Chindiei (Banat, sec. 11);
c. Chiliile de la Vărădia (Banat);
d. Mănăstirea Nămăeşti (Câmpulung);
e. Peşterile de la Ialomicioara (Vâlcea);
f. Bisericuţele rupestre din munţii Buzăului, concentrate pe versanţii masivului
Crucea Spătarului:
i. Aluniş: cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, din sec. 5 – 6. Are altar
semicircular, un naos, un pronaos, un pridvor de lemn, o turlă
acoperită cu şindrilă. Numele apare pe un hrisov din 1587, al lui
Mihnea Turcitul, care îi dăruia o moşie. Egumeni: Nicolae, Antonie,
Lavrentie. În aceeaşi stâncă sunt şi 3 chilii exterioare, la cea
superioară se ajunge printr-o fisură a peretelui de stâncă.
ii. Fundătura: cu hramul Schimbarea la Faţă, este săpată într-o stâncă
din mijlocul unei poieni. Ar data din sec. 11, vestigiile existente
atestând faptul că a făcut parte dintr-un aşezământ monahal. În altar,
pe peretele de E, se poate citi: „Ghe(o)rghe ier(omonah), Pavel şi
Hl(i)cherie psalt” cu datele 1820, 1858 şi 1864.
iii. Chilia lui Dionisie: în apropiere de satul Nucu, datând din sec. 3 – 6,
având şi cognomenul de Dionisie Torcătorul, Dionisie se preocupa
cu torsul. În peretele drept se află flancate 2 ferestre în arc frânt.
Interiorul prezintă o încăpere rectangulară. La baza intrării sunt 2
şanţuri pentru fixarea scării de lemn pe care schimnicul urca 3 metri
şi apoi o trăgea la sine.
iv. Peştera lui Iosif: se află în vârful muntelui Crucea Spătarului, intr-o
stâncă piramidală. Este o bisericuţă rupestră din sec. 3 – 4, ipoteză
confirmată prin prezenţa unui peşte, simbol paleocreştin apărut
exclusiv în sec. 4. O serie de elemente: absida altarului, nişele
proscomidiei şi diaconiconului, precum şi aşezarea ei pe moşia
dăruită de Mihnea Turcitul în 1587, precum şi menţionarea ei ca pe
o capelă într-o cronică din 1583, impun părerea că Peştera lui Iosif
trebuie identificată cu cea a fostului schit cu hramul Sf. Ion
Bogoslovul.
v. Agatonul Vechi: cu hramul Sf. Ioan Zlataust.
vi. Piatra Îngăurită: a servit drept capelă fostului schit Sf. Gheorghe din
apropiere. Datează din sec. 2 – 4. La origine a avut 2 încăperi: un
altar îngust şi un naos mai mare, despărţirea fiind marcată de pilaştri
săpaţi în stâncă. Cele 2 cruci (una patriarhală şi una de Malta) duc
la ideea de funcţionare continuă ca sihăstrie idioritmică.
vii. Fundul Peşterii: sunt elemente care o prezintă ca bisericuţă dar şi
chilie. Interiorul are o mulţime de incizii făcute pe pereţii de gresie,
începând cu un anumit tip de săbii, Akenakes, precum şi nume de
pustnici şi credincioşi, începând cu 1621 şi terminând cu 1782. Sunt
2 nivele de locuire:
− Din sec. 6 – 4 î.d.Hr. locuit de daci;
− Din sec. 4 – 6 d.Hr. locuit de creştini.
 viii. Agatonul Nou: compus din mai multe hrube supraetajate, sapate pe
versantul sudic al culmii Crucea Spătarului, având 4 încăperi şi un
beci. În exterior, nişe pentru construcţii şi anexe de lemn. Datează
din primele veacuri creştine. Documentar apare în 1524, într-un
hrisov al lui Radu de la Afumaţi. Are 2 inscripţii în piatră, un pomelnic,
scris în 2 etape, la N şi S ferestrei din ax a altarului:
− În faza mai veche, apar numele vv. Neagoe Basarab, ep.
Dositei, monahia Teodora, monahul Agaton.
− În faza mai recentă, apar numele vv. Moisi, vv. Vintilă, Rada,
Stan şi Neagoe.
ix. Ghereta: are forma unei gherete militare. Datează din primele
veacuri creştine. A servit atât ca punct de supraveghere a Văii
Ruginoasa, cât şi ca locuinţă unor pustnici.
x. Schitul Bucătăria: are forma unei bucătării ţărăneşti de dimensiuni
foarte mari. A servit atât ca locuinţă unor pustnici. Datează din
primele veacuri creştine.
11) Alte dovezi:
a. Hotărârea sinodală de transferare a lui Iachint de la Vicina în scaunul
Ungrovlahiei, din 1359.
b. Scrisoarea domnitorului Ţării Româneşti, Vlaicu Vodă, către egumenul
Hariton din 1369, cu rugămintea de a permite călugărilor români să ducă o
viaţă idioritmică.
c. Hrisovul din 15 martie 1433 de la Mănăstirea Simonpetra din Athos, care
spunea că a fost dat Mănăstirii Bolintin din dorinţa de a urma „pe strămoşul
său Basarab şi pe tatăl său Mircea”.

Reorganizarea monahismului din Ţara Românească de către Sfântul Nicodim:

Izvoare privitoare la viaţa şi activitatea sa (din sec. 17-18):
1. „Notele de călătorie ale diaconului Paul de Alep”;
2. „Slujba osebită a cuviosului Nicodim sfinţitul” cu sinaxarul respectiv (Râmnic,
1767);
3. „Viaţa preacuviosului părintelui nostru Nicodim sfinţitul” (alcătuită de ieromonahul
Ştefan de la Tismana, 1839).
Cu privire la originea sa, sunt 2 ipoteze:
a) A lui Nicolae Iorga (susţinută şi de Victor Brătulescu): Nicodim se trăgea dintr-o
familie de aromâni din părţile Prilepului, în Macedonia.
b) A lui Djordje Radojici, învăţat sârb din Novi Sad: Nicodim s-a născut în Prilepac,
din apropiere de Brdo, centru minier din Serbia medievală, din tată valah şi mamă
sârboaică, înrudită cu cneazul Lazăr al Serbiei. Această idee este susţinută de mai
 mulţi. Aşa se explică venirea sa în Ţara Românească şi opera sa de reorganizare
a monahismului românesc.
Sf. Nicodim s-a născut în prima jumătate a sec. 14. Încă din tinereţe a luat legătura cu
monahii din Athos şi a plecat în taină la Mănăstirea Hilandar. Aici apăruse doctrina
isihastă. Aici cunoscuse pe:
☼ Eftimie, viitorul patriarh de Târnovo;
☼ Ciprian, viitorul mitropolit al Kievului, cu care Sf. Nicodim va păstra strânse legături.
La Mănăstirea Hilandar:
− a sporit în viaţa duhovnicească;
− a învăţat limbile slavonă şi greacă;
− şi-a însuşit o profundă cultură teologică;
− a fost hirotonit preot şi ales egumen al Mănăstirii Hilandar;
Dorind liniştea, a plecat în ascuns din Sf. Munte şi s-a aşezat mai întâi la Saina, în
Cladova (la S de Dunăre). Aici:
 a organizat o comunitate de călugări;
 a ridicat o biserică mică cu hramul Preasfintei Treimi.
Apoi a trecut la N de Dunăre în anul 1366, deoarece regele Ludovic cel Mare al
Ungariei a ocupat teritorii dunărene favorizând propaganda catolică. În N Dunării se
aşează la Vodiţa unde:
 organizează o comunitate monahală pe cheltuiala principelui Vladislav Vlaicu
Vodă.
 Sfinţeşte biserica mănăstirii în 1372;
 În 1374 a fost emis hrisovul prin care domnitorul afirma că el şi cu Sf. Nicodim
şi fraţii mănăstirii au ridicat şi zugrăvit biserica mănăstirii. Acest document
arată:
o prezenţa şi începutul activităţii Sf. Nicodim în Ţara Românească;
o caracterul de colaborator al voievozilor al Sf. Nicodim.
La sfârşitul anului 1375, Banatul Severinului este recucerit de unguri ceea ce a dus la:
 risipirea comunităţii monahale de la Vodiţa;
 înfiinţarea Mănăstirii Tismana.
Sf. Nicodim este însărcinat cu o importantă misiune la Constantinopol. El a fost
conducătorul delegaţiei trimisă la Constantinopol de către cneazul Lazăr pentru a mijloci
împăcarea dintre Biserica Sârbă (aflată sub anatemă deoarece a dorit autocefalia) şi
Patriarhia Ecumenică.
 Patriarh era Filotei Kokinos, care a acordat lui Nicodim rangul de arhimandrit cu
drept de a sfinţi biserici şi i-a dăruit părticele din moaştele Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ignatie
Teoforul şi Sf. Mucenic Teofil care se află şi azi la Mănăstirea Tismana.
Sub conducerea lui Nicodim, Mănăstirea Tismana a avut o situaţie de continuă
prosperitate, beneficiind şi de un privilegiu deosebit: obştea de aici era independentă, era
o „samovlastie”. Rânduiala stabilită de Sf. Nicodim avea 3 caracteristici organizatorice:
1) Samovlastia – statutul juridic de autocârmuire – îşi punea singură cârmuitor;
2) Modul de viaţă comunitar sau chinovial;
3) Conducerea unitară a celor 2 vechi mănăstiri oltene.
Alte ctitorii ale Sf. Nicodim:
☼ Gura Motrului;
☼ Vişina;
☼ Prislop.
Sf. Nicodim a fost un om de o aleasă cultură teologică. În acest sens este citată
corespondenţa lui cu Sf. Eftimie, ultimul patriarh de Târnovo, din care ni s-au păstrat 2
scrisori de răspuns ale patriarhului către Sf. Nicodim:
1) În prima ierarhul răspunde la 6 întrebări dogmatice:
a. Despre sfinţii îngeri;
b. Despre existenţa răului în lume;
c. Despre Sfânta Cruce;
d. Despre Întrupare;
e. Despre suflet.
2) Din a 2-a s-a păstrat numai o întrebare şi un răspuns cu privire la curăţia morală a
celor ce vor să se preoţească.
De la Sf. Nicodim a rămas şi vestitul Tetraevanghel, copiat prin 1404 – 1405, în lb. slavă
bisericească, fiind primul manuscris cu dată sigură executat pe teritoriul patriei noastre.
Caracteristici ale tetraevanghelului:
Este rezultat din suflet isihast;
Frontispiciile fiecărei Evanghelii sunt de o reală măiestrie artistică;
Ferecătura manuscrisului care prezintă pe cele două feţe Răstignirea şi Învierea.
Pe una din file se află scris: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în
Ţara Ungurească în anul cel al şaselea al prigonirii lui, iar de la începutul firii
socotim 6000 şi nouă sute şi 13”.
Cuvântul „prigonire” poate însemna că el a intrat în conflict fie cu Mircea cel Bătrân, fie
cu mitropolitul Atanasie de Severin ceea ce ar fi dus la o exilare a sa în Transilvania.
Tim Simedrea vede o retragere de bunăvoie în singurătate.
 Ştefan ieromonahul, arată că Sf. Nicodim şi-a petrecut ultimii ani în permanentă
retragere în peştera care este deasupra mănăstirii, pregătită de mai înainte. Cobora de
acolo numai duminica şi la praznice împărăteşti pentru a sluji şi a se împărtăşi.
A trecut la cele veşnice în ziua de 26 decembrie 1406.
Minuni făcute de când era în viaţă:
☼ Trecerea prin foc fără să fie vătămat;
☼ Vindecarea unei rude a regelui Sigismund al Ungariei.
Izvorul principal pentru istoria Moldovei îl constituie lucrarea lui
Silvestru Syropulos despre Sinodul unionist de la Ferrara -
Florența, publicată de V. Laurent

Mitropolia Moldovei în prima jumătate a secolului al XV-lea

Mitropolitul Iosif I Mușat

- Primul mitropolit cunoscut al Moldovei
- Apare ultima oară menționat într-un document din 1408, în legătură cu
dania făcută Bisericii Sfânta Parascheva din Roman

Mitropolitul Macarie

Există unele controverse și nelămuriri cu privire la succesorul mitropolitului

Iosif. Mai mulți istorici vorbesc despre el:

Nicolae Iorga:
• îl socotea ca provenind "dintre clericii țării" și
ucenicii lui Iosif, adică de neam român (nu spune
cine l-a hirotonit și în ce condiții)
• Era prea îngăduitor cu propaganda catolică în
Moldova (în timpul lui Alexandru cel Bun 1400-
1432)
• ar fi paticipat fără permisiune la hirotonirea lui
Grigorie Țamblac ca mitropolit al Kievului
• ar fi trimis la Sinodul de la Konstanz o delegație
moldoveană fără aprobarea patriarhului de
Constantinopol
• chiar dacă nu era recunoscut drept mitropolit
canonic, a fost chemat la Constantinopol pentru a
da socoteală
• !! Pentru aceste informații, N. Iorga nu se bazează
pe nimic și nu citează nici un document!!
 Silvestru Syropulos
• Nicolae Iorga povestește călătoria
mitropolitului având la bază scrierile lui S.
Syropulos
• în absența împăratului Manuel al II-lea
Paleologul care să îl sprijine, mitropolitul
Macarie nu a fost primit în capitala
imperiului de patriarhul Eftimie
• Chiar unii episcopi greci, iar mai târziu și
împăratul au intervenit în favoarea lui, dar
nu au reușit nimic
• Abia după moartea patriarhului (31 martie
1416) mitropolitul primește "scrisorile
patriarhale de întărire"

Pr. Prof. Mircea Păcurariu

• După moartea patriarhului Eftimie,
împăratul impune sinodului patriarhal
numirea mitropolitului de Poleanina
(explicația mai jos), așa cum îngăduia
"Concordatul" din 1381
• Motivul nerecunoașterii sale ar putea fi
originea sa română sau amestecului
împăratului bizantin (existând posibilitatea
ca acesta să fi fost grec)

Poleanina a fost o localitate în Nordul Greciei, unită cu cea a Vardarului

(regiune locuită de vlahi) care dă probabilitatea ca viitorul mitropolit să fi
fost român (dar nu este exclusă nici originea lui greacă).
Informațiile transmise de cei trei sunt confuze.
Concluzia:
-moartea patriarhului Eftimie îi dă ocazia împăratului de a-l
numi pe episcopul de Poleanina
-Manuel al II-lea convoacă un sinod și îi obligă pe ierarhi să îi
acorde privilegii largi în materie eclesiastică (asemănătoare cu acel
concordat din 1381)
-apoi a fost ales noul Patriarh Iosif (21 mai 1416)
-i s-au dat episcopului scrisorile Patriarhale și a fost trimis în
Moldova
-începând din lunile mai-iunie 1416, mitropolit al Moldovei a
devenit episcopul de Poleanina
-numele succesorului mitropolitului Iosif este Macarie,
inscripție de pe antimisul din anul 1428

Sinodul de la Konstanz (Sudul Germaniei)

(Informațiile au la bază lucrarea lui Ulrich von Reichenthal)

Perioadă: 1414-1418
Convocat de: Sigismund de Luxemburg, împărat al Germaniei și rege al
Ungariei
Scop:
- înlăturarea schismei papale (în vremea aceea existau 3 papi)
- condamnarea învățăturilor lui John Wiclif și Jan Hus
- încercarea unirii celor două Biserici creștine

Participanți ortodocși:

o delegație a împăratului Manuel al II-lea Paleologul

o delegație a patriarhului Iosif al II-lea (mireni)
 o 19 ierarhi ortodocși (între care și Grigorie Țamblac, mitropolitul de
Kiev)
o delegați ai unor orașe din Țara Românească și Moldova

Din delegația românească n-a participat nici un ierarh sau cleric

➢ poziția antiunionistă a muntenilor și moldovenilor

➢ mirenii trimiși aveau dreptul de a vorbi în numele domnitorilor numai în
probleme politice, nu și în cele bisericești
➢ domnii români nu puteau fi acuzați că se aliază cu ceilalți creștini împotriva
turcilor
➢ se fereau să fie solicitați în problem strict religioase, cum ar fi unirea
Bisericilor

Aceasta a fost prima participare românească la o întrunire internațională

Mitropolitul Grigorie

Este atestat prin 2 scrisori (10 și 11 martie 1436):

• Prima scrisoare: “Gregorius archiepiscopus Moldovlachiae”

(arhiepiscopus = mitropolit în Biserica Ortodoxă).

Grigorie a venit la Florența în Italia din Moldova și a trecut la catolicism.

El primește ordin să facă misiune printre ortodocși, în special valahi,
bulgari și moldovlahi.

• A doua scrisoare constituie un permis de liberă trecere dat de papă în

scopul de a-i facilita trecerea prin orice zonă

Grigorie a fost hirotonit arhiepiscop de patriarhul Iosif al II-lea al

Constantinopolului și trimis în Moldova cu scopul de a convinge pe domnitor și
boieri de necesitatea unirii. După convertire, el nu s-a mai întors în Moldova, iar
dacă a făcut-o, a fost expulzat de popor, întrucât moldovenii erau antiunioniști.
 Mitropolitul Damian

Atestat în: 1436 sau 1437

Izvor: Silvestru Syropulos, “Memorii” referitoare la Sinodul de la Ferrara –
Florența

Sinodul de la Ferrara – Florența

Perioadă: 1438-1439
Înainte, prin anii 1436-1437 au sosit la Constantinopol 2 solii trimise de Sinodul
de la Basel în vederea unirii: Prima la 6 septembrie 1436

A doua la 13 februarie 1437

Ca urmare, împăratul a trimis mesageri cu instrucțiuni pentru Unire și în
Moldova.
Syropulos precizează: “Pentru Moldova, el dăduse sarcina mitropolitului plecat
acolo puțin mai înainte; i-a scris apoi din nou, ca și voevodului”.

Variante:
1. Damian a fost hirotonit și trimis în Moldova înaintea primei solii, fie după ea
2. Damian a fost numit mitropolit în intervalul dintre cele 2 solii
Din convorbirea cu patriarhul Iosif al II-lea și mitropoliții de Târnovo și Amasia,
rezultă:
✓ Damian era ucenic apropiat sau colaborator al patriarhului Iosif
✓ A sosit la Constantinopol la data de 3 oct. 1437 împreună cu boierul
Neagoe (reprezentant al Domnitorului) și protopopul Constantin pentru
a participa la tratativele de Unire.
✓ Doar unii au fost aleși să meargă în Italia (probabil cei unioniști și cei
care puteau face față dezbaterilor) printre care și Damian
✓ Sylvestru Syropulos îl menționează de 5 ori (fără nume, doar ca
“mitropolitul Moldovlahiei” ):
➢ rol diplomatic în delegațiile trimise de patriarh la împăratul
Ioan al VIII-lea
 ➢ în cursul discuțiilor dogmatice

După conciliu nu se știe ce s-a întâmplat cu Damian:

▪ unii spun (printre care și Dimitrie Cantemir) că nu și-a mai reluat scaunul
din Moldova datorită opoziției antiunioniste
▪ cei mai mulți afirmă că s-a întors în Moldova deoarece:
o Neagoe este pomenit și după aceea în documentele
moldovenești
o moldovenii nu puteau face abstracție de
Constantinopolul prounionist, fiind legați bisericește
o erau în vecinătatea Poloniei catolice, căreia Domnitorii
îi erau supuși

Damian nu a fost adept înfocat al Unirii ci oportunist, obedient al împăratului și

patriarhului. A făcut misiune prounionistă.

La Constantinopol are loc un sinod în 1445 care respinge Unirea oficial, Damian
semnând și el scrisoarea adresată împăratului prin care se arăta poziția
antiunionistă a mitropoliților.

În noiembrie 1447 el moare.

Mitropolitul Ioachim (1447-1454)

o Este ales prin hotărâre imperială
o A încercat să câștige adepți pentru Unire dar a fost expulzat de către
popor
o A plecat la Cracovia, apoi la Roma
o Păstorirea sa în Moldova a durat până în 1453/54

Mitropolitul Teoctist
o Apare menționat încă din anul 1454

S. Konstanz S. Florența Ioachim

1415 1428 1436 1447 1454

1408

Iosif I Mușat Macarie Grigorie Damian Teoctist

 Mitropolia Ungrovlahiei

în a doua jumătate a sec. al XV-lea

Mitropolitul Iosif (?-1477)

-atestat în octombrie 1464

-martor în fruntea boierilor din sfatul domnesc

-a fost așezat în scaun de Vlad Țepeș (1456-1462)

Nu este sigur
sau

Radu cel Frumos (1462-1475)

-egumen al Mănăstirii Cozia (din documentele mănăstirii)

- primul ierarh de neam român din Ungrovlahia

Macarie
1. Hrisov din 1482 cu
-atestat în: privire la Măn. Snagov

2. Hrisov legat de Măn.

Tismana

Ilarion
-egumen al Mănăstirii Cozia Pisanie de la Hrisov de
-atestat prin: Schitul danie către
Babele Măn. Bistrița

-păstorește până în 1500

Patriarhul Nifon

-adus în 1500 de Radu cel Mare

 Mitropolia Moldovei sub domnia lui

Ștefan cel Mare (1457-1504)

− Căderea Constantinopolului (1453) influențează viața politică și religioasă
din Moldova
− Mitropolitul Ioachim (adus de Ioan al VIII-lea Paleologul în 1447) pierde
scaunul în 1453

A luat partea unui Era prounionist iar moldovenii doreau un

domnitor, atrăgând ierarh autohton, astfel în acea perioadă a
mânia succesorului sau
condus Calist, episcopul Romanului

Mitropolitul Teoctist (1453-1478)

Izvoare: Letopisețul de la Putna (P) , Cronica sârbo-moldovenească (SM),

Letopisețul lui Grigore Ureche (G)

• A fost hirotonit de patriarhul sârb (în Moldova nu erau 2 arhierei pentru a-l
hirotoni, iar sârbii nu erau unioniști)- P
• A făcut înțelegere cu unii boieri pentru a-l ajuta pe Ștefan cel Mare să
ocupe tronul lui Petru Aron. Tot el l-a înscăunat pe noul domnitor - P, G
• Aflat în fruntea sfatului țării, a avut rol important în luarea deciziilor politice
• Făcea parte din familia domnitoare (înmormântat în pridvorul măn. Putna)

Organizarea bisericească:

• 3 scaune vlădicești (Suceava, Roman, Rădăuți)

• Clerul alcătuia instituția fundamentală a statului

Mitropolitul Teoctist marchează finalul perioadei de influență greacă și

restaurarea celei slavone.

Mănăstirea Putna a fost zidită de către domnitor la îndemnul mitropolitului.

 A murit la 18 noiembrie 1478

Mitropolitul Gheorghe (1478-1508)

Izvoare: documentele lui Ștefan cel Mare (hrisov din septembrie 1479)

o egumen al măn. Neamț

o a fost mai important decât episcopii de Roman și Rădăuți (s-a numit
„mitropolit de Suceava și al țării Moldovei”)
o continuă lucrarea de tipărire a Letopisețului în limba slavonă
o a primit marea schimă monahală (numele David)
o după încheierea păcii cu turcii, în timpul lui, începe marea operă de construire
a lăcașurilor de cult:
− se ridică noi biserici și mănăstiri
− se restaurează cele vechi
− se acordă ajutoare Mitropoliei
− se strâng legăturile cu Bisericile Ortodoxe surori și li se dau ajutoare
− se consolidează organizația bisericească

Mănăstiri ctitorite anterior Măn. îmbunătățite

(le-a făcut danii)
Ex. Neamț, Bistrița,
Ex. Moldovița, Probota, Dobrovăț
Humor etc.
Opera de
ajutorare a
Mănăstirilor

Măn. Putna a devenit cel

mai însemnat centru
Ctitorii
cultural și artistic al țării
44 mănăstiri și
biserici de mir (lista
completă la p. 163)

Unele mănăstirii aveau sate în proprietate preoții comunităților plăteau

acestora dările și erau judecați de egumen, nu de slujbașii Mitropoliei
 Influență bizantină:
− Împărțirea bisericii (naos, pronaos și altar)
− Forma trilobată
Apare stilul moldovenesc − Bolțile cu arcuri semicirculare
− Pictura realizată după erminia bizantină

Influența gotică:
❖ Înălțimea bisericii Combinație
❖ Contraforturi exterioare
❖ Acoperișuri separate
❖ Forma ogivală la ferestre și uși

- baza stelată a turlei

noutate

- existența încăperii mormintelor (între naos și pronaos)

Cultura și broderia bisericească au atins cote maxime.

Episcopia de Roman în secolul al XV-lea

Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504) au creat
stabilitate în țară, au fost preocupați de problemele Bisericii, de școli și de cultură

Perioadă de înflorire a Moldovei

Târgul Romanului este menționat înaintea statului Moldova, dar cunoaște

adevărata înflorire în timpul lui Roman Mușat (1391-1394): se (re)construiește
cetatea locală și se ridică biserica cu hramul Sfânta Parascheva

Menționare: - 1408 (Alexandru cel Bun a dat bisericii din Târgul Romanului 2 sate)

Donație cu prilejul întemeierii Episcopiei Romanului

- 1415 (Alexandru angajează doi zugravi pentru a lucra la „Două

biserici, una în Târgul de Jos (Roman) alta separată de bisericile de la Rădăuți”)
 -1488 (hrisov de întărire a daniei lui Alexandru din 1408, dat
nepotului său, Ștefan cel Mare)

- tradiția îl consideră pe Alexandru cel Bun, întemeietor al Episcopiei

- Letopisețul lui Grigore Ureche

Motivele înființării: 1. întinderea mare a țării, condusă

greu de un ierarh

2. în cazul unei vacanțe episcopale,

era nevoie de cel puțin 2 arhierei
pentru hirotonire, evitând
trimiterea candidaților în afara țării

Ierarhi:

Calist
− Primul ierarh cunoscut (menționat în 1445)
Ioan și Samuil (probabil, nu este sigur)
− Menționați în Pomelnicul slavon de la Măn. Bistrița (1407), nefiind
identificați (de aici posibilitatea ca ei să fi păstorit în Episcopia
Romanului)

În vremea lui Ștefan cel Mare, a fost ridicată la rangul de Mitropolie. Cum?

❖ Fiii lui Alexandru cel Bun - Ștefan și Iliaș - au împărțit țara

Iliaș în Nord (scaunul la Suceava)

Ștefan în Sud (Scaunul la Roman)

❖ Deoarece mitropolitul Moldovei avea scaunul la Suceava, Ștefan a dorit și el

ca episcopul de Roman să fie mitropolit pentru a crește prestigiul “țării de
jos”
1.Raport al unui medic 2. La Ferrara-Florența a participat mitr. Damian (Suceava)
bavarez din 1437 și protopop Constantin „locțiitor al Moldovlahiei”
 ❖ Chiar dacă mai apoi, a devenit din nou episcopie, timp de 2 secole în acte a
purtat denumirea de “Mitropolia Țării de Jos”, iar episcopul numit,
“Mitropolit”
❖ Episcopii de Roman se bucurau de o mai mare cinste față de ceilalți episcopi
din Moldova (de Rădăuți și apoi de Huși) p. 166-167 pentru detalii

Episcopia Rădăuților

Înființare (păreri):

Dimitrie Dan, susținut de Petru Rezuș:

Sediul Mitropoliei a fost inițial la Rădăuți, unde Biserica Sfântul Nicolae era necropolă domnească în
sec. XIV (a doua jum.)

N. Iorga, Gheorghe Moisescu ș.a.:

Episcopia a fost întemeiată de Ștefan cel Mare (întâlnim pe Ioanichie, episcop de Rădăuți)

N. Dobrescu:

Alexandru cel Bun a acordat egumenului de la Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți, anumite
prerogative de episcop, iar Ștefan cel Mare a desăvârșit această situație

Alexandru Gonța:

Ctitorul episcopiei de Rădăuți este Alexandru cel Bun

Nicolae, Ștefan
- consemnați într-un pomelnic al Episcopiei de Rădăuți
- au păstorit în vremea lui Bogdan I și Lațcu
 Iosif
- primul mitropolit recunoscut de Patriarhia Ecumenică, cu scaunul la
Suceava
- după ridicarea lui în treapta de mitropolit, Rădăuți a rămas simplă
episcopie sau scaunul unui episcop vicar. Ierarhii următori aveau jurisdicție
foarte restrânsă.
Vlădicii de Rădăuți nu sunt întâlniți în sfatul domnesc

Au o stare de inferioritate față de episcopii de Roman

Menționarea Episcopiei de Rădăuți:

✓ Acte de danie
✓ Pomelnicul Episcopiei (ierarhii menționați după Iosif ar fi fost episcopi aici)
✓ Ioanichie (?-1504) este primul episcop atestat documentar (hrisov din 1472)

Episcopia Vadului

Datorită luptei împotriva Otomanilor, Ștefan cel Mare caută sprijin în

Transilvania la Matei Corvin, cerând o cetate în care să se retragă în caz de
înfrângere.

În 1457 i se oferă cetatea Ciceului (în apropiere de Maramureș) care cuprindea

și un domeniu vast cu 60 sate, și Cetatea de Baltă (8 sate)

Petru Rareș va extinde posesiunile moldovenești din Ardeal prin primirea altor
cetăți (Bistrița, Rodna și Ungurașul și peste 100 de sate afiliate cetăților).

Ștefan cel Mare organizează politic, militar, economic și religios (construiește

omănăstirea Vadului asemeni celora din Moldova și aduce călugări moldoveni)
regiunea Ciceului.
 Inițial, conducătorul spiritual era egumenul mănăstirii dar cu timpul a luat ființă
o episcopie sufragană Mitropoliei Sucevei (se consideră că Ștefan cel Mare în
acord cu mitropolitul Gheorghe și episcopii de Roman/Rădăuți au înființat-o).

Argumente (Ștefan cel Mare este întemeietorul Episcopiei):

“Conscripție” din 1553 a domeniului Ciceu:

Mulțimea locuitorilor
Episcopia avea 2 moșii (Vadul și Slatina) pe care
și a satelor cerea
domnii moldoveni anteriori le dăruiseră.
nevoia de organizare
bisericească, Domeniile aparțineau dinainte Moldovei, din
economic etc. perioada lui Ștefan cel Mare

Ierarhi ortodocși ai Episcopiei Vadului:

Varlaam Tarasie Marcu Spiridon Teofil Spiridon Eftimie II

Ilarion Anastasie Gheorghe Eftimie Ioan Augustin Dosoftei Benedict
n

1523 1527 1536 1546 1550 1556 1571 1575 1599 1615 ? 1619 1621/23 1623 1631

Originea ierarhilor de Vad

➢ Episcopii de Vad veneau din Moldova cu recomandare către popor și

autoritățile civile. Erau hirotoniți înainte de a veni în Transilvania
➢ Era nevoie de un autohton care să cunoască situația din toate punctele de
vedere
Majoritatea episcopilor trimiși din Moldova erau ardeleni

➢ Tinerii dornici de cultură sau viață duhovnicească plecau în Moldova, la

școlile mănăstirești (Putna, Neamț etc.)

De ce? Ungurii au avut gijă ca românii să nu mai aibă școli. Cultura putea fi
dobândită în străinătate, dar era periculos pentru unitatea neamului și Biserică.
 ➢ După ce primeau învățătură, unii se călugăreau/hirotoneau și se întorceau
acasă, devenind misionari și luminători în rândul compatrioților

În Moldova, cultura era de origine slavonă.

Scrisoare a egumenului Partenie de la Voroneț: Domnitorii dădeau voie
egumenilor să
călugărească forțat, în
zonele în care lipseau
oamenii învățați

Slujbele se făceau în Bisericile românești-ortodoxe din Transilvania, în

slavonă, chiar dacă mulți enoriași nu înțelegeau.

Unii slujitori pregătiți în Moldova, au creat strânse legături cu mănăstirile

de metanie, sprijinindu-le (ex. Anastasie) sau retrăgându-se în ele după ce au
păstorit.

Misiunea episcopilor de Vad

Domnitorii căutau să numească ierarhi la Vad nu neapărat pe cei evlavioși, ci pe

cei capabili să se implice în treburile politice, informând pe domnii Moldovei
despre schimbările politice din Ardeal.

Funcțiile episcopilor
Ex.: - Anastasie a condus armatele moldovene
împotriva orașului Bistrița (în timpul lui Petru
Militari Rareș)
- Ioan de la Cerna (în timpul lui Mihai
Viteazu)
Ex.: - Anastasie a reprezentat Moldova în
chestiunile politice din Ardeal
Diplomați, soli, negociatori - Eftimie, trimis sol în Rusia în timpul
campaniei otomane din 1574
- Sfințirea Bisericilor
-Hirotonia și instruirea preoților
Grija pastorală - Vizite pastorale (îndreptarea practicilor
greșite și judecata certurilor între credincioși)

Înnoirea și purificarea vieții religioase
Rol în extinderea jurisdicției
Grija de latura culturală
Erudița
Ex.: Dosoftei a organizat sinoade și a
reorganizat Biserica din Ardeal
Ex.: Vlădicii profitau de conjucturile
politice, ajutând Moldova să primească
noi teritorii
- Înființarea unei școli la Măn. Vadului
- ex.: Eftimie, Cristofor, Spiridon, Teofil
erau oameni culți, scriind cărți de cult și
Evanghelii
 Mitropolia Ungrovlahiei în prima jumătate

a secolului al XVI-lea

Contextul politic:

Dominația otomană (caracteristici): Mișcări de rezistență:

- creșterea haraciului (tribut) Radu de la Afumați, Petru Rareș, Ioan

Vodă cel Viteaz, Mihai Viteazul
- impunerea domnitorilor (și schimbarea lor rapidă)

- pierderi teritoriale (Brăila)

Transformarea Transilvaniei în pașalâc (1541) slăbind stăpânirea maghiară,

se intensifică legăturile dintre Țările Române

Radu cel Mare (1495-1508)

Renaștere a vieții bisericești
Neagoe Basarab (1512-1521)

După Neagoe Basarab, până la finalul secolului, ierarhii au intrat în politica țării

Instabilitate în viața Bisericii (odată cu schimbarea domnitorilor, se înlocuiau și

episcopii/mitropoliții)

Sfântul Nifon

Născut
Studii
1435-1440 (în Peloponez)
Numele: Nicolae Era foarte deștept și silitor

Tatăl: albano-sârb - Eftimie, grec, a fost primul lui

dascăl
Mama: neam grec
- de la călugărul Ioasaf, și-a
Mai avea un frate și o
însușit mai bine învățătura
soră
 De la schimnicul Antonie, a Se mută la Arta, având părinte duhovnicesc pe
primit „chipul îngeresc” cu Zaharia, venit de la Măn. Vatoped, Athos
numele de Nifon

În 1466, sultanul Mahomed atacă

Albania. Nifon și avva se refugiază Nifon este hirotonit ierodiacon, apoi pleacă
în Ohrida, la măn. Maicii alături de Zaharia în Albania, de frica turcilor
Domnului (scaunul Mitropoliei)

Din cauza răscoalelor din Biserica Ohridei,

arhiepiscopul Dorotei și alții, printre care și Se duce la Athos, alipindu-se de călugării din
Nifon, pleacă în surghiun la Constantinopol. peștera Crit. Acolo se îndeletnicea cu scrisul,
Zaharia moare. având darul scrisului frumos.

Este ales păstor la Tesalonic (1483-1486). În acest

timp, a luat parte la sinodul de la Constantinopol Este chemat la Marea Lavră a Sfântului
împotriva unirii de la Ferrara-Florența, semnând Atanasie Athonitul, apoi la Măn. Dionisiu
tomosul pe locul 5.

În 1486, ocupă scaunul Patriarhiei Ecumenice Se retrage la Măn. Sfântul Ioan

pentru 2 ani. Din cauza complotului, este dat Botezătorul din Sozopol pentru 8 ani.
jos. Aproape de Akra ctitorește un schit
cu hramul Sfântul Nicolae

Voievodul Radu cel Mare, dorește să îl

Este chemat din nou în scaunul
cunoască (1499) și îl alege să reorganizeze
ecumenic. După 2 ani, îl exilează în
Biserica din Țara Românească
Andrianopol

Convoacă un sinod mixt A înființat 2 episcopii, A propus să mute Mitropolia de la

(mireni și clerici) una în Oltenia (Episcopia Argeș la Târgoviște, lucru realizat
organizând Biserica Râmnicului-Noul Severin) sub Neagoe Basarab, după moartea
și alta în Buzău sfântului
Conflictul între patriarh și domnitor

Datorită nunții neîngăduite dintre sora domnitorului și boierul 11 august 1508

moldovean Bogdan, care l-a pornit pe voievod împotriva își dă obștescul
sfântului. Nifon îi afurisește pe amândoi, apoi pleacă în 1505 la sfârșit
Athos (Măn. Vatoped, apoi Măn. Dionisiu), având viață
evlavioasă, toți încredințându-se de sfințenia lui.

❖ La 16 august 1517, este canonizat după Sfințirea Măn. Argeșului, fiind

prima canonizare făcută pe teritoriul patriei noastre

Moaștele Sfântului:

- Neagoe Basarab le aduce cu o delegație de la Măn. Dionisiu, ținându-le mai

multe zile pentru închinare.

- le înapoiază într-un sicriul foarte frumos (descrierea la pag. 180, jos) care îi
determină pe monahi să doneze capul și o mână, domnitorului.

- Moaștele sunt puse la Măn. Curtea de Argeș, unde stau până în 1949, fiind
mutate la biserica Sfântul Dumitru, Catedrala Mitropoliei Craiova

Izvoare:

• Gavriil Protul a scris în slavonă la îndemnul lui Neagoe Basarab “Învățăturile

lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” și “Viața Sfântului Nifon”,
tradusă de Udriște Năsturel în timpul lui Matei Basarab

Mitropolitul Maxim Brancovici (1505-1508)

Era sârb, primind numele Gheorghe la botez

Pleacă în 1459 din cauza turcilor în Ungaria și apoi se călugărește la Măn.
Kupinici (Sirmium) primind numele Maxim
Este hirotonit la scurtă vreme preot
Pr. Păcurariu: - este chemat de voievodul Țării Românești

- a fost ales episcop de Radu cel Mare în timpul șederii Sfântului

Nifon

Preia conducerea Mitropoliei Ungrovlahiei în 1505, după ce patriarhul Nifon

a părăsit țara
Înlătură conflictul între Radu cel Mare și Bogdan al III-lea al Moldovei (cf.
Letopisețului anonim al Moldovei, Cronica lui Macarie, Cronica moldo-
polonă, Letopisețul lui Grigore Ureche)
A fost trimis într-o delegație la regele Vladislav II al Ungariei în 1507-1508
pentru a stabili relații regele dăruiește domnitorului Radu domeniul
Geoagiul de Jos (jud. Hunedoara) și 19 sate
În timpul lui Mihnea cel Rău, este trimis la Buda, pentru a da mărturie de
urcarea pe tron a noului domnitor
Nu se mai întoarce. Ridică o măn. la Cruședol, unde moare (1516), fiind
înmormântat acolo

Macarie:
-Tipărește 3 cărți (primele de pe teritoriul nostru): Liturghierul (1508),
Octoihul (1510) și Tetraevanghel (1512)
- S-a bucurat de o deosebită cinste din partea domnitorului
- Păstoria lui durează până la finalul domniei lui Neagoe Basarab (1521)

Alți ierarhi:
❖ Ilarion (1523)
❖ Mitrofan (1526)
❖ Varlaam (1535)
❖ Anania (1544-1564)
 Istoria Bisericii Ortodoxe Române

Mitropolitul Varlaam, 1632 – 1653

Se presupune că s-a născut în 1580 dintr-o familie de răzeși cu numele de Motoc

în Baloteștii Putnei zona Vrancea. Din botez se numea probabil Vasile si a învățat
carte grecească și slavonească la schitul lui Zosim ridicat pe timpul lui Alexandru
Lăpușneanu în apropierea căruia Vornicul Nestor Ureche împreună cu soția sa
Mitrofana au ridicat la 1602 mănăstirea Secu. Tânărul Vasile se călugărește aici
primind numele de Varlaam iar pentru vrednicia sa în scurtă vreme a ajuns
egumen al mănăstirii.

Pe lângă treburile gospodărești impuse de poziția sa vor a avut și temeinice

preocupări cărturești. În această perioadă a tradus în românește un evangheliar, o
psaltire și cunoscuta lucrare a sfântului Ioan Scărarul, Scara, in 1618. Datorită
vredniciei sale a primit rangul de arhimandrit.

A ajuns unul din oamenii de încredere al domnitorului Miron Barnovschi (1626-

1629, 1633) pentru care a fost și duhovnic.

Miron Barnovschi împreună cu Mitropolitul Anastasie Crimca i-a încredințat misiunea

de a merge la Moscova și de a cumpăra icoane pentru ctitoriile lor. În acest sens a
primit scrisoare de recomandare către țarul Rusiei și către patriarh. Insa icoanele au
ajuns târziu, abia în 1639. La întoarcerea în țară situația era schimbată, Mitropolitul
Anastasie Crimca murise iar Miron Barnovschi fusese îndepărtat din scaun motiv
pentru care s-a retras la mănăstirea lui de metanie la Secu. La 1632 murind
Mitropolitul Atanasie, Varlaam a fost considerat cel mai vrednic candidat pentru
scaunul de mitropolit fapt care a dus la alegerea lui peste ierarhii de Roman,
Rădăuți și Huși. Dacă în primii 2 ani s-a schimbat trei domnitori, 1631-1633
Alexandru Iliasi, 1633 Miron Barnovschi, 1633-1634 Moise Movila odata cu venirea
lui Vasile Lupu la 1634 situatia a fost stabilă practic Vasile Lupu fiind pe toată
perioada păstoririi lui până la 1653.

Vasile Lupu este Lupu Coci, vornic al țării de jos care în momentul venirii la tron
în 1634 și-a luat numele de Vasile după ce este sfătuit de bizantini sa caute în istoria
Bizanțului numele unui mare oriunduitor de țară dătător de legi bizantin Vasile I pe
care il împrumuta si el. Astfel el mută la Iași obiceiurile bizanțului, același
ceremonial și fast al curții si al alaiurilor domnești, aceeași politică și intenții
culturale. Astfel este considerat în Orientul ortodox un principal sprijinitor și
protector al patriarhiilor apostolice de spiritualitate bizantină din Balcani, de la
Athos, de la Locurile Sfinte și din întreaga Mediterana Orientală.

Una din cele mai mari realizări din timpul lui Varlaam este ridicarea la Iași a bisericii
Trei Ierarhi de către domnitorul Vasile Lupu si sfințită de Varlaam la 1639.

O altă realizare in perioada păstoririi lui este plătirea de către domnitorul Vasile
Lupu a datoriilor Patriarhiei Ecumenice iar în semn de recunoștință Patriarhul
Partenie i-a dăruit acestuia moaștele cuvioasei Parascheva ele fiind așezate în
Biserica Trei Ierarhi din Iași.

O altă realizare este realizarea de catre Vasile Lupu a colegiului Trei Ierarhi care ii
va îi va purta numele după modelul de la Kiev a lui Petru Movila. În acest scop
Vasile Lupu a cerut Mitropolitului Kievului Petru Movilă dascăli pentru școală. Acesta
i-a trimis 4 dascăli în frunte cu conducătorul tipografiei si fostul rector al Academiei lui
Petru Movila.

Mitropolitul Varlaam s-a îngrijit si față de preoți. La numai trei zile de la hirotonia
sa i-a cerut domnitorului Alexandru Iliași neamestecul dregătorilor domnești în
judecarea și ”globlirea” preoților. Iar in 1652 a obținut de la Vasile Lupu un nou
hrisov in care erau întarite și recunoscute toate drepturile acordate preotimii de
înaintașii săi in scaunul domnesc.

O altă realizare este legătura cu celelalte biserici ortodoxe. Cel mai important
eveniment din timpul pastoririi sale in acest sens a fost desfășurarea Sinodului de
la Iasi din 1642 in care s-a aprobat Mărturisirea de Credință a lui petru Movila.

Tot in 1642 Mitropolitul Varlaam a dat o scrisoare de recomandare către tarul

Rusiei fostului mitropolit al Transilvaniei Ilie Orest înlăturat din scaun de către
principii calvini.

În 1645 a hirotonit arhiereu pe ieromonahul Paisie, egumentul mănăstirii Galata

ales prin staruintele lui Vasile Lupu Patriarh al Ierusalimului.

O altă realizare este că la 1639 Mitropolitul Varlaam este unul din candidații
pentru patriarhia ecumenică alături de Partenie al Adrianopolului si Porfirie al
Niceii.

În 1653 Vasile Lupu pierzându-și scaunul domnesc Mitropolitul Varlaam se retrage

la mănăstirea Secu. Vasile Lupu se retrage la mânăstirea Hotin. Mitropolitul
Varlaam își face testamentul la 1657. Tot ce agonisise în cursul vieții sate, prisaci,
vii, mori lasă mănăstiri Secu. A fost îngropat la 1658 în mormântul care și l-a
pregătit singur lângă zidul de miazăzi al mănăstirii Secu.

Mitropolitul Varlam se remarcă si prin activitatea cultural tipografică astfel

reușește ca la 1640 Petru Movila să trimită la Iași primele matrițe și tipografi
împreună cu ieromonahul Sofronie șeful tipografiei din Kiev urmând ca la 1642 să
iasă din tipar primele documente.

În timpul pastoririi lui tipareste Cazania, Cele sapte taine, Răspunsul la

catehismul calvinesc, Pravila lui Vasile Lupu și Paraclisul Născătoarei de
Dumnezeu

Cazania tipărită 1643 este cartea românească de învățătură la duminicile de peste

an, la praznicele împărătești și la sfinții mari. Această carte contribuie în primul
rând la educarea poporului și sprijină foarte mult Interesele ortodoxe în Moldova și
Tara Romaneasca cat și Transilvania unde ortodoxia era năpădită de noile idei
catolice și calviniste.
Șapte taine apăruta la 1644 cuprinde explicarea celor șapte taine sub formă
catehetică fiecare taină explicată cu comentarii din dreptul bisericesc bizantin și
canonic.

Răspunsul la Catehismul calvinesc este fix o replică la cartea Catehismul calvin

apărut în 1642 în satul Prisaca, lângă Alba Iulia din porunca principiului Gheorghe
Rakoczi in scopuri prozelitiste.

Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu cuprinde paraclisul propriu-zis precum și

48 de versuri originale despre pedepsirea necredincioșilor și două povești
biblice în proză despre înrobirea Ierusalimului de către Nabucodonosor și Istoria
Suzanei.

Pravila lui Vasile Lupu tradusa din grecește de logofătul Eustatie are la bază
Corpul de legi al împăratului Justinian.
IBOR - Mitropolitul Anastasie Crimca (1608-1617, 1619-1629)

Familia lui Anastasia Crimca primește danie satul Dragomirești lângă Suceava în 1589-
1590 de la domnitorul Petru Schiopul care a domnit între 1574-1579, 1582-1591. Dania a
fost primită pentru ”slujba dreapta” a tatalui lui Anastasie Crimca cand au fost atacati de
cazari. Acesta se numea Ioan Crimca căsătorit cu Cristina soră sau nepoată a lui Luca Stroici.
Mama lui Anastasie a murit în 1594 si a fost înmormântată la biserica din Patrauti.

Luca Stroici, unchiul lui Anastasie a fost unul din cei mai distinși cărturar moldoveni.

Anastasie Crimca s-a călugărit În 1587 la mănăstirea Putna.

În iunie 1600 este pus episcop de Rădăuți de către Mihai Viteazul în urma unei mărturisiri
de credință scrisă în care făgăduia să nu se abată de la învățătura Bisericii și că va fi supus
domnitorului tarii. Anastasie a condus episcopia vreo două luni până ce Movileștii s-au
reîntors în țară și au pus pe vechii ierarhi. Anastasie s-a retras la Dragomirna ridicând în
scurtă vreme (1602) o bisericuța de lemn pe locul unei vechi așezări monahale.

Între 1602 și 1605 ajutat de Logofătul Lupul Stroici a ridicat biserica Mare de la
Dragomirna Aici a rămas până în 1606 când a fost ales Episcop al Romanului.

In 1608 a fost numit Mitropolit al Moldovei, domnitor fiind Constantin Movila care a
domnit între 1607 și 1611.

În 1617 a fost demis de domnitorul Radu VODA Mihnea din motive politice până la 1619
când este repus în slujbă de domnitorul Gașpar Gratiani care a domnit intre 1619-1620.
Între 1617 și 1619 a fost pus în locul lui Teofan. A păstorit din 1619 până la moartea lui în
1629 când a murit probabil de un spasm cerebral chiar în fața domnitorului Barnovschi
și a fost îngropat în pronaosul bisericii mari de la mănăstirea Dragomirna.

Activitatea sa poate fi urmărită pe cinci planuri:

1. îndrumător al vieții bisericești 

2. apărător al identității neamului romanesc 

3. fondatorul celui dintâi spital 

4. ctitor de locașuri sfinte 

5. caligrafie și miniaturist 


1 Îndrumător al vieții bisericești

Din acest punct de vedere a întocmit un regulament pentru disciplină monastică alături de
domnitorul țării Miron Barnovschi în anul 1626 pentru care a intrunit un sobor al ierarhiilor
din Moldova alaturi de domnitorul Miron Barnovschi (1626-1629)
Prin acest regulament se hotăra ca viețuitorii din mănăstire să nu aibă averi, să nu
împrumute bani cu dobândă, egumenul să fie ales din soborul mănăstirii pe un an cu
dreptul de a putea fi reales, egumentul să mănânce cu toți la masa de obște, să nu se
primească călugărițe sau alte femei in mănăstirile de călugări, de asemenea se prevedea
tot aici să nu fie primiți ungureni adică români din Transilvania în mănăstirile din
Moldova. Se estimează că să nu să nu se doreau ungureni pentru ca să nu se aducă practici
catolice sau protestante în mănăstiri fie pentru a evita neplăcerile cu principii maghiari care se
plângeau că iobagii lor plecau și se călugăreu în mănăstirile de peste munți.
Acest regulament are importanță deosebită din punct de vedere al dreptului bisericesc
deoarece alături de cel din 1620 ”Pravila Sfinților Părinți după Învățătura Marelui
Vasile” sunt cele mai vechi de acest fel din câte s-au păstrat. Regulamentul se referă la
obște, egumeni, străini, sihaștrii, mâncarea la chilie etc

Un al doilea lucru important făcut pentru biserică a fost în anul 1627 cand domnitorul
Miron Barnovschi la solicitarea Mitropolitului a hotărat scutirea tuturor slujitorilor
mănăstirilor de orice dări în afară de cele către domnie.

Al treilea lucru de scos în evidență este Mitropolitul Andrei Crimca a lăsat prima hotărâre
de divorț autentică cunoscuta în Moldova de la un mitropolit pronunțata în 1623 unui
oarecare Platon care ar fi fost un făcător de rău și care după ce a risipit toate bunurile își
părăsește soția.
După prevederile vechiului drept romanesc bisericesc căsătoria nu era valabilă dacă nu se
oficia după rânduielile impuse de biserică și dacă nu era binecuvântată de slujitorii ei și după
cum nici divorțul nu era valabil dacă nu era pronunțată de biserică. Episcopul sau Mitropolitul
delega un număr de preoți să faca anchete la fața locului și să raporteze. Pe baza unui raport
făcut de aceștia episcopul sau Mitropolitul admitea sau respingerea cererea de divorț.

2 Apărător al identității neamului romanesc

Între anii 1600-1630 s-au succedat 12 domnitori si țara a fost secătuită de bani puteri și a
ajuns într-o stare jalnică. Averile mănăstirești au început să fie pradate iar dezordinea să se
infiltreze si in manastriri. In această vreme grea păstoria lui Anastasie Crimca s-a dovedit
una cu multa înțelegere față de păstoriți ei si s-a dovedit deasemenea un iubitor de
neam, de aici conflictul cu Radu Mihnea 1617. Acesta ca să îmbunătățească condițiile de
viață ale călugărilor greci din Imperiul Otoman le-a inchinat mai mai multe mănăstiri inclusiv
mănăstirea Galata despre care a spus că se află într-o mare ”slăbiciune și sărăcie” insă aceasta
era una din cele mai bogate din toate mănăstirile. Astfel Anastase nefiind de acord si
opunandu-se vehement domnitorului a fost nevoit sa se retraga din scaun.

Una din multele probleme cu care se confrunta Anastasie în timpul arhipastoririi sale
năvălirea cazacilor in Moldova. Odată Mitropolitul a încercat să ridice moaștele Sfântului
Ioan cel Nou de la Suceava și să părăsească Moldova însă nu a reușit acest lucru deoarece
nu a fost voia Sfântului racla acestuia îngreunând-se peste măsură.

3 Fondatorul celui dintâi spital

În 1602 în satul Dragomirna pe lângă biserica de lemn ridicată de el acesta a pus bazele unui
spital numit bisericuța bolniță
Ca mitropolit al Moldovei în 1619 Anastasie Crimca zidește în orașul Suceava un spital
sub domnia lui Gașpar Gratianii. Acesta îi dăruiește pentru ca să asigure cheltuielile
operaționale operaționale in 1620 un vad de moară la Suceava. Ultima atestare documentara
acestui spital este la 1641.

4 Ctitor de locașuri sfinte

Prima ctitorie a fost bisericuță mică de lemn de la Dragomirna făcută la 1602 cu hramul
Sfântului Enoh, Sfântului Ilie si Sfântului Ioan Teologul.
A doua ctitorie importanta este biserica mare a Mănăstirii Dragomirna cu hramul
Pogorarea Duhului Sfânt inceputa la 1602 la care el a contribuit cu terenul, banii din tinerețe
si a fost ajutat consistent de rudele sale boierii Lupu și Simion Stroici, de domnitorul Miron
Vodă Barnovschi, și grecul arhitect Dima. Biserica este o capodopera arhitectnonica zidită în
stilul bizantin moldovenesc a lui Stefan cel Mare.

În timpul domniei lui Miron Barnovschi Mitropolitul Anastasie Crimca a mai zidit o
eclesiarhie în curtea Mitropoliei din Suceava

5 Caligraf și miniaturist

Odată cu terminarea si sfințirea Bisericii mari de la Dragomirna cu hramul Pogorarea Duhului

Sfant, Anastasie Crimca a făcut acolo o școală cu scopul de a copia si împodobi
manuscrise bisericești. S-au păstrat până azi exemplare de Evangheliar,
Tetraevangheliar, Liturghier, Psaltire si Apostol, impodobite la Dragomirna.

Este primul autor autoportretist. Aprope toate manuscrisele de la Dragomirna au

portretul mitropolitului Crimca stand îngenuncheat fie în fața bisericuței schitului a
Sfinților Patroni Enoh, Ilie și Ioan, a Sfinților Evangheliști, a Sfinților Ierarhi Liturghisitori,
sau a Sfintei Treimi. Mitropolitul este îmbrăcat întotdeauna in vesminte arhierești, tine
mâinile în poziție de rugăciune, poartă în ele un pergament deschis sau prezintă o carte.

Mitropolitul Petru Movilă (1633-1646) n. la Suceava
21 dec. 1596

Rude care l-au influențat pentru viitorul său: fiul lui Simion Movilă(fost pârcălab de Hotin, apoi portar al
Sucevei și hatman al oastei moldovei) și al Marghitei(fiica boierilor români Hâra),
. nepotul lui  Gheorghe Movilă(mitropolitul de atunci)
.  Ieremia Movilă(voievodul contemporan)

bunicul său, Ioan Movilă(la Mănăstirea Sucevița)

bunica sa, Marina Hâra(la M. Pătrăuți )

Alte rude care s-au călugărit: sora mamei, se călugărește cu numele Singhitichia

Marele vornic Nestor Ureche , s-a căl. cu numele de Nicodim

Mitr. Teofan al II-lea al Moldovei

Despre ȘCOALĂ: în casa părinteascăla Suceava(un dascăl de la Lvov, dar și dascăli localnici) în 1607 a
plecat în Polonia și a urmat Academia Zamosciană;

Despre CARIERA MILITARĂ: 1617 primește cetățenie polonă, intră sub tutela nobilului Zolkiewski
deprinde arta militară și bunele maniere1620, participă la bătălia de la Țuțora, devenind comandant
subaltern1621, bătălia de la Hotin1622 este recomandat de regele Poloniei pentru domnia Moldovei,
dar în acea perioadă se retrage la moșia sa aproape de Kiev;

Despre CĂLUGĂRIE: în 1627 se călugărește la Mănăstirea Lavra Pecerskaeste ales stareț cu rangul de
arhimandritprimește titlul de exarh al Patriarhiei Ecumenice;

Element important: purta pe sub haine cămașa pocăinței(păr aspru, nasturi care lăsau umflături)
. (vezi descriere pg 212, aliniat 1 )

!!! Împiedică pe arhiepiscopul Meletie Smotrițki să publice un Catehism colorat catolic și dă în utilizare
tiparnița de la Lavra !!!

Participă în calitate de reprezentant la lucrările Dietei , care au dus la alegerea ca rege pe Vladislav al IV-
lea, care a recunoscut o serie de drepturi creștinilor ortodocși polonezi la 28 aprilie 1633 este
ales și hirotonit (la catedrale Adormirii Maicii Domnului din Lvov), Mitropolit al Kievului, al Galiției și al
întregii Rusii(mică)

Să întărească Ortodoxia împotriva propagandei catolice

Prin tipografie și școală să lumineze poporul ucrainian

A sprijinit înființarea de tiparnițe în Țara Românească și Moldova

Misiunea ca mitropolit: A zidit spitale, s-au făcut traduceri însemnate

Au fost lucrări de restaurare a catedralei din Kiev, Sf. Sofia și a Lavrei Pecerska

A mărit numărul Frățiilor Ortodoxe și le-a intensificat

 A luat măsuri referitoare la căsătoria preoților, a reorganizat ierarhia din biserică, a oprit femeile
creștine să lucreze la evrei și a fost un apărător dârz al Ortodoxiei(motivul canonizării)

Despre ACTIVITATEA CĂRTUREASCĂ:

 Molitfelnicul/Evhologhionul (1640, Lavra Pecerska) [necesară pentru că în edițiile vechi existau

unele greșeli] + a adăugat și unele explicații cu privire la pregătirea preoților
 Octoihul (1630, Lvov)
 Canonul ce se citește de preot înainte de împărtășirea cu Sfânta Euharistie Cărți de
 Canonul la ieșirea sufletului sujbă
 Canonul pentru creația lumii
 Canonul pentru plângerea strămoșilor izgoniți din Rai
 Rugăciunea pentru mântuirea creștinilor ortodox De suferințele ce vin de la eretici

 Capitolele parenetice ale diaconului Agapet Cărți în scopul

 Așezămintele ascetice ale lui Dorotei zidirii
 Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul duhovnicești a
 Istoria lui Varlaam și Ioasaf păstoriților
 Minunile peșterilor Kievului

Principala operă polemică scrisă de Petru Movilă împotriva catolicilor intitulată Lithos sau Piatra
din praștia adevărului al Sfintei Biserici Ortodoxe Ucrainene (Kiev, 1644, în limba polonă)

Mărturisirea de credință o lucrare care a primit girul întregii Ortodoxii, fiind un

catehism pentru creștinii ortodocși, respunsuri la catehismele celorlalte confesiuni

Versiunea 1: Expositio fidei ecclesiae Russiae Minoris cercetat de un sinod local în 1640nu s-a
căzut de acord pentru 2 idei: purgatoriul + Momentul prefacerii sinod la Iași în 1642;

(De ce la Iași? Constantinopol era sub turciKiev era sub influență catolică Mitropolitul era
moldoveanla Iași era domnitorul Vasile Lupu iubitor al ortodoxiei și Mitr. Varlaam, un mare om
de cultură)
de ce îl putem numi sinod?
Argumente contra: Contra argumente la argumente contra:
numărul mic de participanți = din anul 1643 a fost acceptată rând pe rând de toate bisericile
 nu s-a dat niciun canon = nici la sinodul V nu s-au dat canoane
Știri avem de la Meletie Sirigul și din scrisoarea în limba italiană, a medicului danez Scocardi aflat la
curtea lui Vasile Lupu

Fără rezultate s-a pus problema anatemizării în 18 puncte a Mărturisirii puse sub numele lui Chiril
Lucaris
Cuprinsul Mărturisirii lui Petru Movilă : 261
de întrebări și răspunsuri împărțite în 3 părți
1) Credința{tâlcuindu-se Simbolul Credoinței }
 2) Nădejdea{Lămurea Rugăciunea Domnească și cele 9 fericiri}
3) Dragostea{datoriile creștinilor față de Dumnezeu și de aproapele}

Au fost corectate cele două puncte care au fost contestate și la Kiev și publicată în 1643 la
Amsterdam, în limba latină

Această lucrare devine a 3 a Mărturisire de credință a Bisericii Ortodoxe, după Simbolul Credinței și
Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin

În 1646 simțindu-și sfârștul , își scrie testamentul în care își lasă jum. pt Renovarea
bisericilor
A fost înmormântat , într-un chip simplu, în Catedrala Adormirii Maicii
Domnului , la 9 martie 1647
Înființarea
Despre el ca SFÂNT: școlilor la Kiev

o făcea metanii zilnic;

o se ruga cu lacrimi;
o ținea post foarte aspru în Postul Mare;
o când slujea Sf. Liturghie, trei zile nu mânca nimic;
o purta cămașa pocăinței pe sub hainele obișnuite;
o umbla încins cu un lanț;

APRECIERI:

o monahul Iosif Kalimon „ai fost binefăcătorul nostru, noi nu numărăm binefacerile tale, e
greu să le numeri, tu nu vrei să auzi numerele”
o un colaborator al mitropolitului Lazăr Baranovici ”El a fost părintele nostru și păstorul
iubitor...”
o Patriarhul Nectarie al Constantinopolului s-a exprimat „a fost un bun păstor și viteaz
apărător al credinței ”

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană la 6 decembrie 1996

 Sfântul Ierarh Ilie
Iorest (1600-1678)

Contextul religios în sec. 17: (apare Reforma care patrunde și în Transilvania)

sașii au îmbrățișat luteranismul

maghiarii- unitarismul + calvinismul (recunoscută religie de stat)

romanii au ramas în credința ortodoxă

Se urmărea ca românii să devină calvini => maghiarizarea românilor

numirea unor episcopi calvini români

Metode tipărirea de cărți calvine în românește

masuri de îngrădire a autorității mitropolitului ortodox

Păstoria lui Ilie Iorest

Ierarh al Transilvaiei (1640-1643) care a luptat împotriva încercărilor de

calvinizare și de înstrăinare de neam a românilor.
Informații despre viața sa:

1) Două însemnări pe manuscrise slavone din Mănăstirea Putna ;

2) O scrisoare a ierarhilor moldoveni prin care-l recomandau țarului Rusiei ;(din ea
aflăm):
 “născut în părțile ungurești”
 “a fost dat la învățătură în Mănăstirea Putna”
 “în aceeași mănăstire a fost călugărit”
 “iar după un timp oarecare, ridicat la treapta preoției” 1625 era ieromonah
3) Câteva știri ale unor cronicari transilvăneni;

-din izvoare putem aprecia că: s-a născut pe la 1600,deoarece în 1640 era mitr.

La 3 sept. 1640 mitropolitul Ghenadie al II-lea al Translivaniei moare => Din scrisoarea
superintendentului confesiunii calvine din Transilvania, care îl informa pe principele Gheorghe
Rakoczy I despre decesul mitropolitului, aflăm: Ilie Iorest VS.
Geleji-protopopul
Meletie Macedoneanul de Hațeg
egumenul Mân. Govora
 În scrisoarea din data de 8 martie 1640, superintendentul își exprimă nemulțumirea că
principele Gheorghe Rakoczy a recunoscut ca mitropolit în Transilvania „un moldovean”.

Noul mitropolit a fost hirotonit la Târgoviște de mitropolitul Teofil

Matei Basarab i-a făcut daruri (cum era obiceiul)

În februarie 1643  înlăturat din scaun  prin uneltirea cârmuitorilor calvini.

Cauzele înlaturării :
 Nu a îndeplinit niciuna dintre îndatoririle care i-au fost
impuse la numire, ci a rămas statornic în credința ortodoxă,
împreună cu păstoriții săi;
 S-a împotrivit difuzării printre preoți și credincioși a
„Catehismului Calvinesc”
 Înăsprirea relațiilor dintre Gheorghe Rakoczy și Vasile Lupu,
care îl recomandase la ocuparea scaunului mitropolitan;

 Din Scrisoarea ierarhilor moldoveni (2 iunie 1645) aflăm că “i-au făcut

mare nedreptate și i-au luat tot ce avea, l-au legat și l-au închis în
temniță 9 lui și a suferit în surghiun și împreună cu el mulți preoți
creștini” ”însuși craiul Rakoczy i-a dat - cu garanția a 24 de chezași
- 1000 de taleri, ca să-i restituie de grabă în vistieria crăiască și l-a
eliberat, ca să adune și să plătească pentru acei chezași”
 Din lucrarea “Scurtă cunoștință a istoriei românilor” de Samuil Micu
aflăm:

Că acuzația îl prezenta „ca și cum ar fi fost cu viață necuviincioasă și scăndălos”

 Deoarece cârmuitorii calvini nu puteau lua singuri hotărâri împotriva lui,

au înscenat un proces în care acuzatorii au fost chiar proprii săi
protopopi, dintre aceia care erau interesați sub raport material de
acțiunea prozelitistă calvină, aspect care reiese din Diploma de
confirmare a lui Simeon Ștefan ca mitropolit.
 După ce a fost eliberat din închisoare, a plecat în Rusia în iunie
1645 pentru a strânge cei 1000 de taleri pe care îi datora, avand cu el 2
acte: α) act de la Vasile Lupu;

β) scrisoarea de recomandare către țarul Rusiei;

Oferă țarului părticele din Moaștele Sf.Dumitru din Tesalonic 

și primește banii pe care îi restituie în visteria principelui
Transilvaniei.

Și-a petrecut restul vieții la Mănăstirea Putna.

La sfârșitul unui Minei Manuscris citim: „Ca să se știe când a murit

Vlădica Iorist, în anul 1678, luna martie 12”

A fost canonizat în 1955 sărbătorit alaturi de Sf. Brâncovici

la 24 aprilie.

OPERĂ: în timpul său apare Evanghelia cu învățătură (1641, Alba

Iulia) dată la tipar încă din timpul înaintașului său, fiind o retipărire a Evangheliei
cu învățătură tipărită de diaconul Coresi la Brașov, 1580;
 Sf.Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei
(1656-1660;1662-1680)

Date biografice:
 A păstorit când propaganda calvină a atins apogeul în Transilvania
 Avem multe informații care provin din „Cronica sârbească” scrisă de fratele său,
Gheorghe. De aici aflăm:
 Făcea parte dintr-o familie sârbească , originală din părțile Harțegovinei, din
localitatea Korenici, refugiată în secolul 15 în părțile Aradului, românizându-se
 Din această parte au făcut parte mai mulți episcopi care i-au fost modele

 S-a născut în 1620, în Ineu, fiind botezat cu numele Simeon

 A învățat acasă, apoi a călătorit în Ungaria, Serbia, Bulgaria și apoi a rămas să învețe la

Mănăstirea Comana unde era vlădica Loghin, unchiul său

tatălui, a 2 frați și a unei
 După moartea s-a reîntors acasăs-a căsătorit + a avut
surori
copii care au murit de mici 
 La insistențele credincioșilor devine protopop în Ineu, dar cu puțin timp înainte de

hirotonie, îi moare soția 

 După moartea Mitropolitului Simion Ștefan al Transilvaniei, soborul de preoți și mireni îl

aleg mitropolitîn vara anului 1656 este călugărit în catedrala din Târgoviște , iar pe
16 sept.1656 este hirotonit arhiereu în aceeași catedrală;
 Datorită tulburărilor politice din perioada 1657-1662, domnii s-au schimbat foarte des și

Mitropolitul Sava a fost înlăturat din scaun în iulie 1660, fiind înlocuit cu un
cleric rus (care moare în vara aceluiași an), dotorită tendințelor lui antiotomane
 La 23 aprilie 1662 Mihail Apaffi îi acordă o nouă diplomă de confirmare în scaun.
 Face o călătorie în Rusia după ajutoare( descrisă pe larg în Cronica fratelui său)

Câștigă în dar bani și un hrisov prin care el și urmașii lui în scaun, să mearga la

fiecare 7 ani în Rusia după milostenie

  La întoarcere, o perioadă de timp, a fost asuprit, fiind suspectat că s-a dus în această
călătorie în Rusia cu interese politice ascunse, având ca urmare acordarea de către
principele M. Apaffi a unui decret prin care mitropolitul era supus supraintendentului
calvin;
 În 1670, călătorește în Țara Românească și primește o danie anuală de 6000 de aspri

 În 1675 a convocat un sobor cu toți „jurații scaunului și protopopii” la mănăstirea de

reședinăță din Alba-Iulia , care a luat o serie de hotărâri , care au ajuns până la noi sub
forma a două „așezăminte sobornicești”
Categorii de legi aprobate:
1) Românizarea slujbelor bisericești
2) Hotărâri privind disciplina clerului pedepse pentru cei care nesocoteau
canoanele și rânduielile tradiționale ortodoxe
înlăturarea superstițiilor, mai ales cele
legate de cultul morților
3) Hotărâri privind măsuri pentru întărirea vieții religios-morale a
credincioșilor  aveau datoria de a merge la biserică în duminici și
sărbători, de a învăța Tatăl nostru, Crezul și Cele 10 porunci, să se
împărtășească de 4 ori pe an , să respecte preoții, etc.

Anul 1680- finalul unei frumoase lucrări

naționale , bisericești și misionare.
A fost acuzat de Mihai Tofoi,
predicator la curtea lui
Judecat la Alba Iulia, Apaffi, un calvin convins
participând 101 persoane

Procesul s-a desfășurat simultan cu un complot împotriva lui Apaffi la care a participat și
Gheorghe Brancovici, astfel fiind bănuit și Mitr. Sava
și tipografia
a neglijat mănăstirea
viață imorală
Alba Iulia

Canoanele 80 și 81 ale Bis. un mitr. Ortodox judecat

Calvine și canonul 75 al legii după „canoanele confesiunii
românești calvine maghiare”
 Au fost sigilate obiectele din casa celor 2 frați printre care s-au găsitȘ
 3 traiste cu cărți românești,
 o „ladă mare pestriță” cu 14 saci de cărți
 tipografia cu intrumentele și literele românești
 alt sac cu cărți romanești , maghiare și latine, 66 la număr
 un ziar cusut în piele (probabil jurnalul său personal)

De la cronicarul Mihail Cserei aflăm că protopopul Ioan Zoba a fost mituit cu daruri de principe
pt a-l acuza pe mitropolit de imoralitate

Cronicarul sas Andrei Gunesch a relatat că mitropolitul a fost bătut crud, aceasta fiind și cauza
morții sale
Și-a dat sufletul în aprile
A fost eliberat, dar 1683

Canonizarea lui a fost susținută de August Laurian, în 1850, la un sfert de veac după , de
prof. Ioan Al. Lapedatu , fiind canonizat abia în anul 1955 și
pomenit în
24 aprilie
 Mitropolitul Dosoftei ( 1671-1674; 1675-1693)

Izvoare și surse biografice:

 Ion Neculce, „Letopisețul” său, „multe limbi știa”

„deplin călugăr și cucernic și blând ca un miel”
 Se acceptă de toți că s-a născut la 26 octombrie 1624, și că numele de
mirean era Dimitrie Barila.
 Declară pe când era călugăr la Probota: numele părinților
Tatăl=Leontari 
Datorită numelor Mama=Misira

Nicolae Iorga afirmă că s-ar trage dintr-o familie de greci

Ștefan Ciobanu a descoperit în arhive:

 Un pomelnic al Bisericii liovene Sf. Ioan Teologul
 În pomelnicul Mănăstirii Iazeniți
Erau pomeniți membrii
fam. Papară rude ale Era un venit din Galiția în Mold.
mitropolitului

Hasdeu –afirmă o origine macedo-română

G. Călinescu va acorda credit „ipotezei aromânești”
N. Cartojan afirmă că avem motive să spunem că era român
macedonean;
o Problema originii o rezolvă o lucrare semnată în 1958 de
Pr.Prof.Teodor Bodogae, care descoperă semnătura mitr. „Anul
7195, iunie 8, în Stryj, pe când mă aflam printre străini din pricina
vremurilor nepașnice, Smeritul Dosoftei, mitropolit al
Sucevei”concluzia că a fost rod al pământului Moldovenesc.

Alte detalii biografice:

 Feciorul unor mazili, români din părțile Sucevei;

 La început a învâțat în casa părintească, apoi a continuat la una din școlile
care funcționau în capitala țării( școala de la Sf. Trei Ierarhi);
  A urmat să studieze la „Școala Frăției Ortodoxe Adormirea MD”, la Lvov, aici
a învățat limbile clasice, slavona, polona, ucrainiana, devenind unul dintre
poligloții vremii;
 După terminarea studiilor, s-a călugărit la Mănăstirea Probota;
 1658-episcop al Hușilor;
 1660-episcop al Romanului;
 1671-mitropolit al Moldovei;
 1674, din cauza războaielor poloni-turci, s-a refugiat în Polonia, fiind
înlocuit cu Mitr. Teodosie, episcop de Rădăuți;
 1675-revine în scaun;
 La 29 martie 1677, Antonie Ruset a dat un hrisov prin care hotăra ca
reședința să rămână definitiv la Iași, pe lângă Biserica Sf. Nicolae Domnesc
 S-a stins din viață la 13 decembrie 1693;
 După ce a trecut la cele veșnice, unele documente al Mitropoliei s-au
pierdut în Polonia, fiind păstrate acolo de el;

Activitate cărturească
La Probota A tradus Istoriile de Herodot

Pateric grecesc, Mântuirea păcătoșilor

fragmente din Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou

În timpul păstoririi la Roman  a revizuit traducerile Vechiului Testament

făcută de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol. Această revizuire se va tipări
în Biblia de la București în 1688

Viața și petrecerea sființilor

Psaltirea în versuri (1673) tipărită la

mănăstirea ucraniană din Uniev, Polonia-deoarece tiparnița din Moldova nu mai
funcționa-lucrarea fiind alcătuită pe perioada a 5 ani
 Alte detalii despre această lucrare:

a fost făcută într-o perioadă în care în Eruopa exita acest curent al

versificării- DAAAR ..... lucrarea este prima versificare într-o limbă națională în
cadrul Bisericii Ortodoxe;

psalmii versificați de Dosoftei prezintă elemente din poezia populară

românească;

a căutat să împiedice difuzarea Psaltirilor versificate în manieră calvină

sau catolică(  SCOPUL VERSIFICĂRII )

în Transilvania, unii psalmi ai săi au ajuns texte de colindă sau cântece de
stea

Particularități ale Psaltirii:

 Între psalmii 131-132 sunt inserate 8 versuri în care se arată

binefacerea păcii
 La sfârșitul Psaltirii se găsesc 18 versuri ale lui Miron Costin
referitoare la originea română
 Urmează 12 versuri ale lui Dosoftei despre zbuciumul celor ce aleargă
după bunuri pământești
 Pe ultima pg. Se afla imnul Sf. Niceta de Remesiana, Te-Deum
Laudamus

în prezent există 20 de exemplare cunoscute ale acestei opere

Alte lucrări: traduce și tipărește Dumnezeiasca Liturghie(1679) (însoțită de 2

prefețe)

 1680-apare Psaltirea de-nțăles , și apoi trimite o

scrisoare Patriarhului Ioachim al Moscovei în care cere teasc tipografic și
litere, și primește o tipografie întreagă pe care o instalează la Biserica Sf.
Nicolae Domnesc
 1681-Molitvelnic de-nțăles- cu prefață un Poem
cronologic despre domnii Moldovei,în 136 de versuri, alcătuit de Dosoftei

1683-o nouă ediție a Liturghiei, și Paremiile preste an cu

Poemul cronologic (amintit) și cu 14 versuri de laudă pt. Patriarhul Ioachim

1682-1686-Viața și petrecerea svinților, în 4 vol., colecție

care a stat la baza Sinaxarelor de mai târziu, fiind un izvor important

-----------activitatea culturală este întreruptă de tulburările politice--------

Activitatea literară în Polonia

Deoarece refuză să se întoarcă în țară la propunerea lui Constantin
Cantemir, acesta îi obține caterisirea de la Patriarhul de Constantinopol ,
dar Dosoftei continuă să se numească Mitropolit al Moldovei
 Realizează o nouă versiune a Poemului despre domnii Moldovei,
continuând lista lor până la C-tin Cantemir, având 79 de versuri în plus,și o
notiță de 26 de rânduri în care vorbește despre continuitatea populației
daco-romane, precum și despre legătura poporului nostru cu întreaga
„romanitate răsăriteană”
 Traduce: Cronograful lui Matei Ciglas, Povestea lui Afrodițian Persul, Viața
și petrecerea preacuviosului părintelui nostru Vasilie Novii
 Începe traducerea lucrării Sf.Ioan Damaschin, Expunerea credinței
ortodoxe
 Datorită tulburărilor dogmatice din Biserica Ortodoxă Rusă, a fost solicitat
să traducă din grecește în slavo-rusă mai multe lucrări dogmatice-
Păstrate în original și copii la Moscova

polemice:
 12 scrisori ale Sf. Ignatie Teoforul
 Constituțiile Sf. Apostoli
 Istoria bisericească și privirea mistică a Sf. Gherman patriarhul Constantinopolului
 Dialog împotriva ereziilor și despre credința noastră, de Sf. Simion
 Mărgăritarele(o colecție de cuvântări ale unor Sf. Părinți)
 Despre prefacerea Sfintelor Daruri(colecție de texte patristice și liturgice)
Biserica din Ungrovlahia în timpul
mitropoliților Teofil (1636-1648) și Ștefan
(1648-1653)

Matei Basarab – 1632-1654 – cea mai strălucită

domnie ⇒ activitate bogată a Bisericii

Au fost doi mitropoliți importanți: TEOFIL →1636-1648 ȘI ȘTEFAN →1648-1653

TEOFIL: Scrie ulterior slujba și viața Sf.

Grigorie Decapolitul
Parcursul până la rangul de mitropolit:
• Egumen la Mănăstirea Bistrița din Oltenia, aici ascunde într-o peșteră
moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul + învățatul mitropolit Matei al
Mirelor Lichiei(pe atunci egumen la M. Dealu) și alte odoare de-ale
mănăstirii. Le ascunde de ostașii principelui Gabriel Bathory al Transilvaniei
(ei intraseră în Ț. Romănească)
• Episcop de Râmnic → misiuni diplomatice: ex. 1631 → trimis de domnitorul
Leon Tomșa pentru a lua legătura cu Matei Aga și cu boierii pribegi spre a-I
sfătui să se reîntoarcă în țară. ex. 1632 → merge alături de
Matei Basarab la Cosntantinopol când a fost recunoscut domn de turci.
• Mitropolit de Ungrovlahia → trimis într-o misiune diplomatică la principele
Transilvaniei Gheorghe Rakoczy, la Alba Iulia în 1640. → cu această ocazie
îl cercetează pe mitropolitul Ghenadie, Teofil îi dă o tipografie.

Tipografia:
• Plan cultural legat de tipografie și de introducerea limbii române în
Biserică, sprijinit fiind de Matei Basarab și familia domnitoare, soția lui
doamna Elina, alături de fratele soției → Udriște Năsturel.
• Trei curente culturale: cel slavon → susținut de familia domnitoare+Udriște
Năsturel ; cel grecesc → susținut de ierarhi, clerici și dascăli greci veniți în
Ț. Românească; cel românesc → susținut de clerul de mir, monahal și de
credincioși. Ultimul current se impune, evoluție firească a poporului nostru
și a aspirațiilor lui.
• Ajutați de Petru Movilă, mitropolitul moldovean de la Kiev. Acum se
tipăresc, în Muntenia, primele cărți în limba română.

În limba română:
Trimite o
Învățătură preste toate zilele, tipografie și
tradusă din grecește - 1642 câțiva meșteri
Tipografia de la tipografi (Timotei
În limba slavă s-au tipărit: Verbițki șef) și e
Câmpulung așezată la
Evhologhionul - 1635 Câmpulung.
Antologhionul - 1643
Psaltirea - 1650
 • Tipografia de la Govora, înființată în 1637. Au ieșit următoarele lucrări:

o Colecție de legiuiri
În limba slavonă: canonice și civile
o Făcută după o traducere
Psaltirea, Psaltirea cu Ceaslov, slavonă scrisă după un
Ceaslovul, Paraclisul Precistei nomocanon bizantin
o Necesară preoților pt.
În limba română: 1640 Taina Spovedaniei,
intstrument de lucru în
Ceaslov → prima carte românească de activitatea pastorală
cult tipărită o A apărut în două tiraje:
Tipografia de la unul pt. Ț. Românească,
Pravila cea mică sau Pravila de la
Govora Govora
iar altul pt. Transilvania(se
deosebește pt. că apare
Evanghelia învățătoare→ 1642, are 600 numele mitr. Ghenadie)
de pagini. Cuprinde cazanii la duminicile o Adresată și credincioșilor
anului, tradusă de Ieromonahul Silvestru: din Transilvania
de pre limba rusacă pre limbă
rumânească cu voia și cheltuiala
creștinului domn Matheiu Basarab
voevod.

• Tipografia de la Mănăstirea Dealu. Aici s-a transportat întregul material

tipografic de la Govora. Au ieșit următoarele lucrări: În 1644 → se
reeditează Evanghelia învățătoare. Apoi se tipărește un Liturghier slavon
în 1648 și Urmarea lui Hristos a lui Thomas von Kempten (lângă Koln),
care a fost tradusă din latină în slavonă de Udriște Năsturel.

Activități culturale:
• Udriște Năsturel înființează o școală slavonă pe lângă Mitropolie, la
Târgoviște, asemănătoare cu școala movileană de la Kiev.
Functionează până în 1654.
• Prima școală de nivel superior din Ț. Românească→ după 1646 este
înființat un colegiu umanist cu sprijinul lui Constantin Cantacuzino și
Matei Basarab, după modelul occidental cu numele schola greca e
latina. Funcționează până în 1654
• Hirotonește pe Ilie Iorest ca mitropolit în Transilvania.
• Raporturi bune cu mitr. Varlaam al Moldovei, în ciuda tensiunilor
dintre Vasile Lupu și Matei Basarab.
 • Varlaam al Moldovei găsește în biblioteca lui Udriște Năsturel un
exemplar din Catehismul calvinesc, apărut la Prisaca, lângă Alba Iulia,
în 1642 + Răspunsul la catehismul calvinesc scris de Udriște Năsturel

ȘTEFAN

Parcursul până la mitropolit:
• Neam român, din Râmești-Vâlcea
• Pr. Păcurariu afirma că: se pare că a fost copist la Mănăstirea Bistrița,
apoi s-a călugărit la Tismana, unde a ajuns și egumen.
• A fost trecut sufragan precum mitr. Varlaam al Moldovei.
• Continuă lucrarea predecesorului său.

Lucrări apărute la tipografie:
• Triod-Penticostar, 1649, lb. slavă
Două părți importante:
• Cartea ce să cheamă pogribania preoților mireni și a diaconilor,
I→ Îndreptarea legii: 1650, tipicul în românește și rugăciunile în slavonește. A fost scoasă
cuprinde extrase din de diaconul Mihai din Târgoviște
Nomocanonul lui Manuil • Mistrio sau Sacrament, 1651, cuprinde slujba Botezului și a
Malaxos (versiune Mirungerii, tipicul și învățătura în română, iar slujba în slavonă.
completă, alcătuită în • Târnosania, 1652, slujba sfințirii bisericii. Tipicul în română, iar
16000 de mitr. Porfirie al slujba în slavonă.
Niceiii) și Pravila lui • Îndreptarea legii sau Pravila cea mare sau Pravila de la Târgoviște,
Vasile Lupu (în intregime,
1652, lucrarea are 800 de pagini, colecție de legi, tradusă din grecește
tipărită în 1646 la Iași de
de Daniil Panoneanul, ajutat de doi dascăli greci. Conține două părți
mitr. Varlaam)
mari și un apendice (conține întrebările și răspunsurile lui Atanasie
II→ Nomocanon: cuprinde, Sinaitul, sec. VI)
cu mici excepții, colecția • Slujebnic, un Liturghier arhieresc în slavonă, greacă și română, rămas
canonică a lui Alexiu în manuscris
Aristen (sec. al XII-lea în • Condica Sfântă a Mitropoliei, 1668?, consemnate toate evenimentele
care se găsesc comentariile importante ale mitropoliei.
acestuia la canoane),
canoanele unor Sf. Părinți Detronarea mitropolitului Ștefan:
și un fragment din tipicul
lui Nichifor Mărturisitorul În urma războaielor dintre Vasile Lupu și Matei Basarab și a răscoalei
(patr. Constantinopolului,
seimenilor și a dorobanților (1653) + amestecul mitr. de partea
sec. XI)
răsculaților ⇒ Matei Basarab a cerut part. Ecumenic îndepărtarea lui
Ștefan⇒ om de rând și I se spunea Ștefan monahul.

Ctitorii: biserica din Râmești Bălănești (Paul de Alep

spune că în 1657 era în construcție); biserica Sf. Dumitru
din Craiova și biserica de lemn din Pietreni (comuna
Costești-Vâlcea
Epoca MATEI BASARAB

➢ Generalități:
• Sprijină Biserica din Ungrovlahia
• În timpul lui apare ideea de unitate națională
• Menține limba slavă în cult (sprijină Ortodoxia)
• Relații cu principii Transilvaniei (chiar dacă erau calvini)
• Inițierea „istoriografiei românești”. Letopisețul Cantacuzinesc nu este altceva decât
continuarea cronicii începute încă din vremea lui Matei Basarab.
• Nicolae Iorga în Istoria literaturii române vechi spune: domnia se împarte în două

Până la 1641 - curentul slavon

După 1641 – curentul românesc; Udriște Năsturel devine apologet al lb.

române
• Au funcționat mai multe tipografii (cu ajutorul lui Petru Movilă): la Câmpulung și Govora (ultima
mutată la Dealu, apoi la Târgoviște, apoi iar la Dealu); 21 de cărți tipărite
• Arhitectură: modele de la Craiovești și Basarabi (înaintașii săi). Interferență între stilul clasic și cel
inovator. Icoanele capătă caracter realist, dar sacralitatea rămâne. Pictura lui Matei Basarab se
prelungește până la Șerban Cantacuzino. Trei biserici se mai păstrează cu pictura originală: Mănăstirii
Arnota (1644), Dobreni (1646), Mănăstirii Plătărești (1649). Manifestare benefică în sculptură,
argintărie, miniatură – atrage cea mai mare înfloritură.
• Paul de Alep: Voievodul a zidit multe biserici și felurite mănăstiri, toate din piatră, boltite, din temelii
desăvârșit; și le-a făcut toate de câte aveau nevoie, ca odoare sfinte, prețioase și le-a făcut danii
bogate... A zidit în multe locuri.

➢ 3 note definitorii pentru epoca sa:

• 1: prezența unui element nou la câteva dintre pisaniile bisericilor și mănăstirilor ridicate de marele
voievod – stema țării (corbul cu o cruce în cioc)

• 2: poziția fermă de apărător al intereselor țării, manifestată atât prin atitudinea diplomatică, politică și
militară, cât și prin interzicerea închinării așezămintelor monahale românești locurilor sfinte (se evita
astfel înstrăinarea de bunuri)

• 3: deși domnitorul Matei Basarab nu era un domn foarte învățat, meritul lui mare este acela că a știut
să se înconjoare de mari învățați, la loc de cinste fiind Udriște Năsturel

Ctitorii interne: Reparații: Ctitorii externe:

Arnota – 1638
M. Brebu Prahova – 1640/50
Curtea domnească și biserica și
m. Brâncoveni – Olt (1634/35/40)
Clădirile și biserica Episcopiei
din Buzău (1649) – important
M. Căldărușani (1637/38)
M. Negru Vodă din Câmpulung
(1635/36)
M. Drăgănești, Teleorman(1647)
M. Soveja, Vrancea (1645)
În total sunt 30 de ctitorii
M. Curtea de Argeș (1635) Bis. Sf. Parascheva și Sf.
M. Govora – Vâlcea (tipografie) Pantelimon din Vidin
Ep. Râmnciu Vâlcea Pictura la Cutlumuș
Schitul Slătioarele – Ocnele Mari (1646) Chiliile de la M. Pantocrator
M. Tismana, Gorj Si altele
Curtea domnească din Târgoviște
Cetatea Târgoviștei
Mitropolia din Târgoviște
MITROPOLITUL TEODOSIE al ȚĂRII
ROMÂNEȘTI (1658-1672; 1679-1707)

Viața:

 Ierarh de seamă al Ungrovlahiei  Candidează pt. Scaunul episcopal de Buzău

 Născut în august 1620  Mitropolitul Ștefan moare și vin 3 candidați la scaun. Teodosie
 Intră în monahism la mânăstirea câștigă voturile
Cozia  Hirotonit mitropolit în ziua hramului catedralei – 21 mai 1688
 Egumen la mânăstirea Argeș -  Se implică în politică
1662 Teodosie ia parte
Teodosie + boierii cer Domnitorul e mazilit 1669 și la procesul
domnitorului Radu Leon să îl înlocuiește Antonie Vodă ucigașilor
alunge grecii din țară din Popești (1669-16729) postelnicului
Constanin
Zile negre pentru
Cantacuzino
mitropolit și pt.
Domnitorul Antonie este (omorât din
susținătorii lui
mazilit (1672) și îi urmează la ordinul lui
Cantacuzino, Ghica îi
domnie Grigorie Ghica Grigorie Ghica)
prigonește. „atuncea și
pe părintele vlădica-l Teodosie este înlocuit cu După ce Grigorie
scoaseră din scaun cu Dionisie, egumen la Radu Ghica și Gheorghe
mare necinste și-l Vodă în București. Teodosie Duca (1673-1678),
trimiseră la zatocenie, este trimis la Tismana, Cozia, vine la domnie
aruncându-i și multe apoi iar Tismana (7 ani). Șerban
prihăni” Cantacuzino
(1678-1688).
De aici păstorește Acesta din urmă îl
29 de ani în
Domnul, cu binecuvântarea lui Dionisie (are
delegați: mitr. Maroniei și Ioan Cariofil, logofăt al „marei readuce pe
fruntea țării, iar în
vremea lui biserici”), convoacă un sinodîn 1679, la Teodosie în
Constantin București, se discută cazul lui Teodosie și scaunul
Brâncoveanu mitropolitan
este repus în funcție.
tipărește cărți.
(Șerban îi era
protector).

 Trăiește cu durere dezbinarea Bisericii Ortodoxe din

 15 hirotoniri de arhierei
Transilvania prin uniația din 1701, sub mitr. hirotonit
 Moare la 27. 01. 1708, în vremea
de el, Atanasie Anghel. Și își exprimă dezamăgirea în
lui Constantin Brâncoveanu
două scrisori:
 Este îmormântat la catedrala din
 Scrisoarea de la 8 mai 1700 către patriarhul Adrian al
Buc. lângă proscomidie
Moscovei
 A păstorit 39 de ani și 9 luni
 Scrisoarea de la 3 mai 1702 către Atanasie Anghel
Neamul și apelativele lui:
❖ Se trăgea din neamul Cantacuzinilor (după cercetătorii:
G. Sion, I.D. Petrescu, V.A. Urechia ș.a.)

Traduce lucrarea lui D. Fotino – Istoria Vechii Dacii, a Transilvaniei, Valahiei și

Moldovei. Teodosie
În ea scrie că: urgie a lovit și pe Mitropolitul Teodosie, ca unul ce era partizan al nu era
Cantacuzinilor.
cantacuzin
G. Sion traduce din grecește: Persecutarea aceasta se întinse până și asupra
Mitropolitului Teodosiu, fiindcă se trăgea din familia Cantacuzinilor.

❖ Apelative din documente: veștemeanul, vlădica Teodosie, Teodosie Este întâlnit pentru prima oară la
Mitropolitul, cozian, argeșan și bucureșteanul. (ultimele trei cf. Timotei Cipariu (mort în 1887) în
mânăstirilor) 1858, când a citit copia de la
Condica sfântă a Mitropoliei din
• Figură interesantă a vieții ardelene (sec. XIX) București. Copia a fost scrisă de
• Leagă prietenii cu muntenii refugiați din Brașov – 1821 Vasile Popp – doctor
• Legătura cu Ț. Românească îl ajută să vadă multe acte
Inițiată în 1668 de mitr. Ștefan al
istorice între care și Condica sfântă
Ungrovlahiei și se scriu actele de
• A făcut copii (600) la acele documente
alegere, hirotonire și înscăunare
• Nicolae Șerbănescu spune că Vasile Popp folosește
ale tuturor vlădicilor hirotoniți la
termenul de veștemeanul (apelativ dat mitr. Sava
București.
Brancovici, contemporan cu Teodosie, și pt. ardeleni în
general) în loc de vlădica (care este de fapt scris în
Condică) ✓ Publică o mică parte din
copiile lui Popp
✓ Își scrie cărțile după copia
făcută de fostul D. Bas. Popu
❖ Ipoteza asupra numelui de veștemeanul:
Originea în localitatea Veștem, de lângă Sibiu 
Problema originii lui
Teodosie originar din Transilvania, confirmat de Teodosie: Pr. Nicolae
Ghenadie Enăceanu, N. Iorga, N. Dobrescu, I. Lupaș Șerbănescu aduce argumente cum
Fundamentare nefirească pt. că întâi se dă numele, apoi că Teodosie a fost de origine din
se caută originea. părțile Râmnicului, nu ardelean

În părțile Râmnicului existau rude
de-ale mitropolitului (11 – 12 ).
Veri primari și nepoți cu
proprietăți în Vâlcea și argeș.
Unii au intrat în călugărie. Nu
poate fi vorba de emigrare din
Transilvania pt. că erau în număr
mare și pt. că nu începuseră
presiunile politice, desfășurate
mai târziu.
Unii membrii ai familiei au intrat
în monahism în Ț. Românească,
nu în Transilvania. Puteau să se
ducă la mânăstirea Prislop, să își
aducă aminte de vlădica Ioan,
mitropolitul lui Mihai Viteazul.
Refacerea bisericii Sf.
Gheorghe din Râmnic de
către Teodosie. Biserică
cel mai probabil ctitorită
de unul din membrii
familiei.
Rezidește schitul Cetățuia
și îi dă multe proprietăți.
❖ Despre Mitropolitul Varlaam, înlocuitor al
lui Teodosie cât a fost depărtat din scaun
✓ Din părțile Piteștiului
✓ Monah și egumen la Cozia
✓ 1665 – se duce în Rusia, atras de
faima cultural începută de Petru
Movilă
✓ La intoarcere aduce odoare și
sfinte cărți – Cheia înțelesului și
Cerul nou ale lui Ioanichie
Galeatovschi – le traduce în
română
✓ Egumen la mânăstirea Glavacioc
✓ Episcop de Râmnic, epsicopul
Serafim îl cheamă să îi ia locul
✓ 1672 – devine mitropolit al
Ungrovlahiei
✓ Păstorește 7 ani
✓ În favoarea preoților de mir, mai
îngreuiați decât toate celelalte,
supuși la fel de fel de biruri
✓ A cumpărat multe proprietăți
✓ Ctitorește locașuri sfinte – schitul
Trivalea, lângă Pitești și schitul
Fedeleșoiu în jud. Vâlcea.
✓ A înfiat o tipografie la București
în și aduce meșteri tipografi din
Rusia
✓ Tipărește o singură carte Cheia
înțelesului (volum de predici) –
1678
✓ 1679 – este scos din scaun de
cantacuzini
✓ Trece munții în Transilvania la
Sibiu, Făgăraș, Alba Iulia și
Brașov
✓ 1682 – este întâlnit la Iași
✓ Se reîntoarce în Ț. Românească
✓ Face un pelerinaj în Țara Sfântă și
Muntele Sinai și apoi la Trivale și
iar la Cozia
✓ 18 noiembrie 1702 – moare
➢ Traducerea nu este perfectă, dar are
semne bune de abilitare a lb. românești
➢ Document care marchează cooperarea
dintre laici și clerici, între umanism
(Milescu) și creștinism
➢ Nicolae Iorga – monument literar fără
pereche
Realizări tipografice:
Liturghierul – 1680 , cu tipicul în românește,
slujba în slavonă
Evanghelia – 1682
Apostolul – 1683
Biblia de la București sau Biblia lui Șerban
Cantacuzino – 1688
Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur – 1691
, tradusă de frații Radu și Șerban Greceanu, ajutați
de stolnicul Constantin Cantacuzino
Evanghelia greco – română – 1693
Psaltirea – 1694
Noul Testament – 1703
Manual împotriva schismei papistașilor – 1690 al
ieromonahului Maxim Peloponesianul
Întâmpinare la principiile catolice și la
problemele lui Chiril Lucaris – scrisă de Meletie
Sirigiul
Manualul împotriva rătăcirii calvine – patriarhul
Dositei al Ierusalimului
Învățătură dogmatic ortodoxă – Sevastos
Kimenitul
Biblia de la București – 1688:
➢ Tipărirea a început la 5 noiembrie 1687 și s-a
încheiat în septembrie 1688
➢ Constatin Brancoveanu a urcat pe tron în
octombrie după moartea lui Șerban
Cantacuzino. Constantin dă ordin ca, în
noiembrie, să se pună o nouă foaie de titlu pe
care să scrie că tipărirea s-a terminat sub el.
➢ 944 de pagini, text mărunt pe două coloane.
➢ Două prefețe. Una de Șerban Cantacuzino
(urmărea prestigiu – urmaș al împăratului
bizantin) și alta de Dositei al Ierusalimului
(1669 – 1707), ultimul pt. a da autoritate în fața
lumii
➢ Se consideră că prefețele se datorează fraților
Greceanu. S- ajutat și de traducerea lui Milescu
➢ Consultanți: episcopul Gherman de Nissa, fost
director al Academiei grecești din Const., și alți
oameni ai locului
➢ Pr. Mircea Păcurariu spune că faptul că
muntenii au revizuit edițiile anterioare, aduce
acesti Biblii o valoare mai mare, incununare a
tuturor strădaniilor de până atunci
➢ Grecenii pun după III Macabei tratatul lui Iosif
Flaviu – Despre rațiunea dominantă, drept
comentariu.
MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL (1708-1716) Captivitatea lui Antim:
Figură enigmatică în preajma legendei • Luat rob de turci
• Răscumpărat ori de Patriarhia
Viața: Ecumenică, ori de georgieni din P.
Balcanică
✓ Născut în Iviria, Gruzia sau Georgia de astăzi, în • Nicolae Iorga se îndoiește de
1650/1660 captivitatea lui deoarece în acea
✓ Nume de botez: Andrei vreme nu a existat vreun război.
✓ Ipoteze ale originii lui Antim: • Antim, în predicile sale, vorbește de
1. I. D. Petrescu: Antim se trăgea dintr-o slobozirea sa.
familie de emigranți români, stabiliți la Azov
2. Athanasie Mironescu: Antim a venit la noi Talentul său tipografic:
din copilărie. Pribegind o vreme prin
Moldova  Unii spun că ar fi învățat la Constantinopol
3. Al. I. Odobescu: Antim era un călugăr român (unde tiparul era privit cu ostilitate), alții
de la Mânăstirea Ivir din Muntele Athos spun că de la episcopul Mitrofan (Huși și
4. Florentinul Del Chiaro (secretarul lui C-tin Buzău)
Brâncoveanu): Antim ar fi provenit dintr-o  E posibil ca domnul muntean să-l fi adus pe
familie înstărită și că, printr-o întorsătură a Antim tocmai pentru că știa acest meșteșug.
soartei, ajunsese rob la turci.  Ar fi fost instruit la Tbilisi, sub regele Arcil,
✓ Ilie Miniat (prof. de filosofie la Academia funcționase o tipografie la Amsterdam. 
Patriarhiei) a fost audiat de Dimitrie Cantemir de  Antim fie a deprins meștesugul în Iviria, ori
Antim Ivireanul. Ilie și Antim – mari oratori în Ț. Românească.
✓ În vremea lui Brâncoveanu are o ascensiune rapidă
prea sfidătoare pentru vitregia vremurilor de atunci
✓ 10 iunie 1691→ conducătorul tipografiei din
– datorită talentelor sale neobișnuite.
București (Tipografia domnească)
✓ Persoane importante de la curte (context cultural):
✓ 1696→ egumen la M. Snagov
Dionisie al IV-lea Seroglanul, Dositei al
✓ 1705-1708→ episcop de Râmnic
Ierusalimului, Hrisant Notara, Gherasim Palladas,
Athanasie al IV- lea Dabbas, Mitrofan Grigoraș, ✓ 1709→ mitropolit al Ungrovlahiei
Ioan Comnen ✓ Conflict cu Constantin Brâncoveanu din
✓ Starea Ț. Românești (context): cauze politice:
➢ Centrul ortodoxismului, mai degrabă decât la
Constantinopol (Nicolae Iorga)
➢ Tiparnița e bine primită față de Stanbul, unde Brâncoveanu, era
Antim, în urma diplomat în relațiile cu
era la putere Coranul și Padișahul (Florin adolescenței sumbre, a turcii, datorându-se
Faifer – îngrijitorul Didahiei din 1983)
năvălilior turcilor sfetnciului său
✓ Școli în Ț. Românească (context): asupra Georgie, a robiei Constantin Cantacuzino.
➢ Academia domnească de la Mânăstirea Sf. sale, este ostil realțiilor În ciuda angajamentelor
Sava cu otomanii. El vede ca militare, Brâncoveanu nu
➢ Școala domnească de slovenie de la biserica
singură scăpare alianța trimite ajutor țarului
Sf. Gheorghe Vechi
cu rușii împotriva Petru I în bătălia de la
➢ Școala de la Colțea – înființată de Matei
turcilor. Stănilești – 1711
Cantacuzino
➢ Profesori iluștri: Sevastos Kimenitul, Ioan
Comnen, Gheorghe Maiota, Gheorghe + obraze mari bisericești și mirenești
Trapezuindul, Maxim Peloponezianul) răstălmăcesc atitudinea lui Antim Brâncoveanu
✓ Talente lui Antim: sculptor, xilograf, zugrav de îi cere să facă parețisis, ca să nu fie caterisit.
biserici, caligraf, miniaturist, topograf, orator și Antim se apără prin două scrisori către domn, 13
poliglot. ianuarie și 3 februarie 1712  cearta se rezolvă
Conflictul cu Hrisant Notara, patriarhul
Ierusalimului
✓ Antim: Și mai de râs este să zici că se găsesc în
Ungrovlahia mânăstiri supuse patriarhului de la
Ierusalim sau altui patriah...fiindcă nici nu a fost
vreodată, nici nu vor fi în Ungrovlahia mânăstiri supuse
vreunui patriarh dintr-o eparhie străină, ci toate acestea
se află sub ocârmuirea noastră – esența
conflictului→Antim nu permite lui Hrisant să ia aceste
mânăstiri sub control. Atitudine apreciată de Nicolae
Iorga și Florin Faifer.
Canonizarea:
1916 – se propune canonizarea lui
1966 – se obține ridicarea caterisirii de la Patriarhia Ecumenică
1992 – trecerea lui în rândul sfinților – 27 septembrie
Patron al orașului Râmnicu Vâlcea
15 martie 1716 – își scrie testamentul (Învățături pentru
așezământul cinstitei Mânăstiri a Tuturor Sfinților).
Opera culturală:
 Tipărește la: București (1691-1694, 1701-1705, 1715-
1716); Snagov (1696-1701); Râmnic (1705-1707);
Târgoviște (1709-1715).
 64 de cărți – 38 de mâna lui făcute (ornate cu arabescuri,
flori stilizate, viniete grațioase și gravuri în lemn)
 30 greacă, 24 română, 1 slavonă, 5 slavo-română, 2 greco-
arabe, 1 greco-română, 1 greacă română și slavă
 4 cărți importante (îl au ca autor):
1. Chipurile Vechiului și Noului Testament
2. Învățătură pre scurt pentru taina pocăinții
3. Învățătură bisericească
4. Capete de poruncă
 10 cărți a pus prefețe, 5 a compus (ca și Dosoftei) versuri
la stemă, 6 le-a tălmăcit din greacă: Molitfelnic, Octoih,
Liturghier, Pide filosofești, Catavasier și Ceaslov.
 Cărți de apărare a ortodoxiei în fața catolicismului:
1. Manual despre câteva nedumeriri și dezlegări –
Ioan Cariofil
2. Mărturisirea ortodoxă – Petru Movilă
3. Carte sau lumină – Maxim Peloponesianul
4. Eortologhion
5. Învățătură dogmatică – Sevastos Kimenitul
6. Tomul bucuriei – Fotie
7. Panoplia dogmatică – Alexie Comnen
 Trimite pe Mihail Iștvanovici (ucenciul său) să apere
ortodoxia: tipărește la Belgrad (1699) Bucoavnă și
Chiriacodromion
Sfârșitul lui Antim: cauzat de un zvon –
austriecii intră în țară
După doi ani de domnie ai lui Ștefan Cantacuzino
(1714-1716), Antim și Ștefan își găsesc sfârșitul
din cauza unei alarme false/zvon :
Austriecii intră în țară (zvonul) domnitorul
fuge la raialele Dunării pt. sprijin→Antim nu îl
urmează și spune că nu mai are nimic în comun
cu domnitorul și Ț Românească.
Pt. că austriecii nu au venit, Mavrocordat vine la
București și pedepsește primul e Antim
caterisit de Patriarhia Ecumenică pt. revoltă și
conspirare→ condamnat la surghiun în
Mânăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai.  pe
drum este ucis și aruncat în râul Tundja, afluent al
Mariței. Ipoteze ale morții:
Del Chiaro spune: omorul s-ar fi petrecut la
Galiopole (fluviul Marița, Marea Egee, orașul
Enos
D. Fotino și Odobescu spun: moare aruncat în
Dunăre
Relatare grecească: Snagov, locul tragediei
 La rugămintea lui Athanasie Dabbas, împreună
cu evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu
tipărește: Litrurghier și Ceaslov
 Trimite tiparniță la Alep, Siria, apoi se mută la
Liban
 Trimite pe Mihail Iștvanovici în Georgia unde
tipărește: Evanghelie, Liturghier și Apostol și
Omul în piele de tigru
 Cărți laice:
1. Paralele grecești și romane – Plutarh –
tradusă de C-tin. Brâncoveanu
2. Pilde filozofești – transpuse în italiană
de Anton Maria Del Chiaro
3. Floarea darurilor
 Naționalizarea serviciului divin – introducerea
lb. române în cult - creator al lb. liturgice
 Opera fundamentală: DIDAHIILE – 28 de
predici la duminici și sărbători însemnate, ținute
la București și Târgoviște între anii 1708 – 1716
și 7 predici ocazionale: înscăunarea ca
mitropolit, 3 funebre, 1 parastas și 2 la
spovedanie.
 Odată cu Antim, predica se consacră la noi ca
gen de mare efect și audiență – Florin Faifer
 Se preuspune că modelul său oratoric a fost Ilie Activitatea de ctitor și de filantrop:
Miniat (N. Iorga – Demostene cu anteriu al
grecității de cădelniță), dar nu e așa pt. că Antim  Are o singură citorie: Mânăstirea Tuturor
nu a cunoscut predicile lui Ilie, întrucât ele au Sfinților ( Mânăstirea Antim)
apărut postum în 1718(Leipzig) și traduse la noi în  În Așezământul său se referă atât la mânăstire,
1724. cât și la activiatea filantropică
 Cunoscuse arta oratorică creștină și medievală,  El dădea dispoziții pt. îngrijirea mânăstirii: să
citise VT, dar și scrieri apocrife. A citit marii sfinți nu fie supusă, ci slobodă, nesupusă și
părinți (Sf. Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, nestăpânită nici de domnul țării, nici de
Grigorie de Nazianz, Dionisie Areopagitul, Efrem arhiereul care va veni după vremi, nici de
Sirul, Theofilact, Eusebiu de Cezareea și Sf. vreunul din boieri.
Vasile cel Mare)  Planul edificiului: stil brâncovenesc, desenată
 Critici opționale ale istoricilor: vezi pag. 260 de însuși mitropolitul, ușă de stejar făcută de el
pe care stă emblema Ivireanului (un melc sub
 Titlul testamentului (1716): Învățături pentru razele unei stele, într-o cunună de lauri).
așezământul cisntitei mânăstiri a Tuturor  Adăpostea o tipografie, greacă și română.
Sfinților, adecă Capete 32, întru carele se
cuprinde toată chiverniseala mânăstirii și
rânduiala milelor ce s-au hotărât să se facă pe
an la săraci și la lipsiți din venitul casei.
 În testament se amintește de această milă față de
semeni, rânduială cu privire la săraci:
1. Cap. 6: să se întrețină în școală, 4 în 4
ani, 3 copii săraci dornici de carte, între
10 și 15 ani și să li se dea 6 bani pe zi
2. Cap. 7-11:
• să dea 300 de taleri pt. îngroparea
oamenilor săraci;
• să ajute cu bani, sâmbăta și
duminica, pe cei din temniță;
• să cumpere haine la 3 oameni și la
3 fete sărace în fiecare an la Joia
Patimilor;
• să se dea 15 taleri pt. măritatul
unei fete sărace;
• să întrețină, pe rând, câte 3 zile pe
trei străini din altă țară care vin la
noi pentru milă;
3. Cap. 22: să cerceteze pe cei bolnavi,
inclusiv și pe țigani pt. că și ei sunt
botezați în numele Sf. Troițe și sunt
creștini ca și noi
4. Cap. 31: în cazul înmulțirii veniturilor
mânăstirii, să se îndoiască și această
rânduială a milosteniei ce s-au hotărât să
se dea la săraci și la altele câte scriem
într-aceste capete.
Epoca „brâncovenească”
 Ctitorii:
Generalități:
 Radu Greceanu, în Istoria domniei lui
Constantin Brâncoveanu, spune că
domnitorul și-a împodobit viața cu bunele
fapte și a câștigat mare nume, urmând pilda
lui Constantin cel Mare și a lui Justinian.
 Dezvoltare spirituală înaltă în țară: se ridică
biserici, activitate tipografică, dezvoltarea
vieții monahale, sunt martirizați domnul și
mitropolitul țării (+cei 4 copii și sfetnicul
Ianache)
 Păstrează semiautonomia Moldovei și Țării
Românești și intensifică sprijinul românilor
din Transilvania (vezi mai jos).
 Din tinerețe are pasiune pentru cărți. Când
era spătar (1682 – 1684) dăruiește cărți
mânăstirilor (Bistrița, dintr-un lemn și
Surpatele) – le dă Evanghelia în română din
1682. A alcătuit un fond filologic și teologic
pentru traducătorii Bibliei din 1688.
Biblioteca sa o mută la mânăstirea Hurezi,
între care sunt 425 de volume și manuscrise,
decoperite de Al. I. Odobescu în 1861,
printre care și lucrări de ale lui Chrles du
Cange. Fiilor lui li s-au publicat lucrări sau
traduceri.
 „stilul brâncovenesc” – ea incepe o nouă eră
în care mai trăim, ea înseamnă începutul
maturității noastre artistice.
 Face daruri la Sf. Munte la îndemnul
ierarhilor și după exemplul bazileilor. În
1702, cf. Condicii de porunci, se totalizau
132.333 de bani (aspri) și 107 taleri către
Țara Turcească și Svetagora. M. Vatoped
(1692 câte 20.000 de aspri/an); M.
Pantocrator (1692 – 1697 câte 3000 de
aspri/an); M. Dionisiu (1692-1695/1713 câte
4000 de aspri/an); M. Xenofon (1713 –
10.000 de aspri); M. Sf. Pavel (reparații)
 Pt. Biserica Răsăriteană a tipărit 31 de căți
grecești și a proiectat înființarea unei
tipografii la Academia din Fanar, proiect
nerealizat. Luptă împotriva luteranilor,
calvinilor și catolicilor sub îndrumarea lui
Dositei al Ierusalimului.
 25 de ani de domnie
• biserica de la Potlogi (Dâmbovița) – 1683
• biserica de la Mogoșoaia – 1688
• Mânăstirea Hurezi – Vâlcea , 1693 – cel
mai mare ansamblu architectural medieval
din Țara Românească. Construită ca o
cetate cu turnuri de apărare. Paraclisul făcut
de domn în 1697, Schitul Sf. Apostoli
ridicat de egumenul Ioan, schitul Sf. Ștefan
ridicat de fiul Ștefan, Schitul Ioan
Botezătorul și bolnița ridicată de d-na Maria
• Mânăstirea Mamul – rezidită din temelie de
frații Buzești
• M. Brâncoveni
• M. Sf. Ioan cel Mare – București
• M. Sf. Sava – București (ultimele două
demolate în sec. XIX)
• M. Sf. Gheorghe Nou – Bucrești, așezate
osemintele domnitorului în 1720
• Biserica Doicești – Dâmbovița
• M. Râmnicu Sărat – 1697 - ridicată
împreună cu unchiul său, spătarul Mihai
Cantacuzino
 Restaurări:
• M. Cozia, • M. Dintr-un lemn
• M. Arnota • M. Argeș
• M. Bistrița • M. Dealu
• M. Strehaia • M. Snagov
• M. Sadova • Biserica Domnească
• M. Gura Motrului • Biserica Sf. Dumitru
 Soția sa:
• Biserica Dintr-o zi – București (pe alta
din lemn)
• Bolnița de la Hurezi
• Biserică nouă din zid și chilii la M.
Surpatele
• Reface M. Viforâta – Dâmbovița
 Tipografii: București, Buzău, Râmnic, Snagov
(Liturghier greco – arab și Ceaslov greco – arab
în 1701) și Târgoviște și dincolo de hotare: Alep
(până în 1724, apoi mutată în Liban) – 1706 –
Psaltire arabă cu stema Ț. Românești, Evanghelia
– 1706/1708, Penticostar – 1711. (patriarhia
Antiohiei) și la Tbilis (Iviria Georgia).
 A avut grijă permamentă față de Academia
de la Sf. Sava. O școală înaltă de obște,
pentru școlarii localnici și străini. Din
1701, profesorii erau plătiți cu dobânda de
810 taleri de la cei 30.000 de taleri depuși la
o bancă din Veneția. Dă 50 de lei anual
pentru elevii străini și săraci
 Contextul presiunii habsburgice și
deznaționalizarea prin uniatism. Oferă
multe daruri noului mitropolit al
Transilvaniei, Atanasie Anghel, la hirotonie
în 1698. Dă anual 6000 de aspri mitropoliei
ardelene, supunându-se astfel lui Kir
Teodosie.
 La Făgăraș s-a cerut construirea unei
biserici înainte de lupta catolică a iezuiților
vs. români (17 iunie 1697 – 30 septembrie
1698, 50 de taleri/an din venitul vămii
domnești de la Rucăr pentru preoți).
Biserica a fost luată de uniți.
 To la Făgăraș înființează M. Sâmbăta de
Sus (1701). Călugării și călugărițele au fost
împotriva unirii. Situația mânăstirii s-a
înrăutățit , în 1761 fiind demolată de
generalul Bukow. 1918 – Mitropolitul
Ardealului Nicolae Bălan o rezidește.
Acum, sub actualul mitropolit, s-a ridicat un
complex mare. Aici sunt înmormântați
mitropoliți.
 Preocupare culturală: Trimite la Alba Iulia
pe meșterul tipograf Mihail Ștefan
(Iștvanovici) să tipărească lucrări religioase
și didactice. Bucoavnă – 1699, Bălgrad,
cele 10 porunci, Crezul și explicația
ortodoxă a celor 7 taine. Chiriacodriomul –
1699, retipărire a Cazaniei lui Varlaam,
carte de predici duminicale, în prefață se
amintește de domnul muntean cum că este
patron și că are dragoste pentru sfintele
biserici.
 După unire, cărțile lui Brâncoveanu erau
foarte căutate, oamenii le cumpărau din
puținul lor. Au fost semnalate peste 1100 de
cărți religioase din Ț. Românească și
Moldova, în afară de cele descoperite de N.
Iorga.
 Sub domnitor, Mihai Cantacuzino și
Constantin Cantacuzino au luat ființă
ateliere de piatră (Hurez – pietrarul Vucașin
Caragea, Buzău – pietrarul Lupu Sărățan)
 Sculptori în lemn creează uși, strane,
tetrapoade, sfeșnice, mobilier și jilțuri:
• Iconostasul bisericii Cotroceni – 1680
• Iconostasul + mobilierul bisericii
Arnota – 1694
• Paraclisul de la M. Arnota – 1697
• Iconostasul bisericii Polovragi – 1699
/1703
• Ușile M. Tismana – 1698 lucrate de
meșterul Nichita.
• Iconostasele + mobilier de la Colțea –
1699
• Sf. Gheorghe Nou – 1707
• Stavropoleos – 1724
• Mobilierul de la M. Hurez.
 Cel mai cunoscut atelier de broderie a fost la
Hurez, condus de Despineta adusă de la
Constantinopol.
 Pictori renumiți: Constantin – zugrav la Hurez;
Pârvu Mutu – zugrav la curțile Cantacuzinilor,
un adevărat Ienăchiță Văcărescu al picturii
românești, pictează la Colțea, Surpatele și
bisericile Cantacuzinilor.
 Argintăria e în relație cu Biserica, obiectele de
cult sunt în stil brâncovenesc. Ateliere: Brașov,
Sibiu, Nurenberg, Augsburg, Dantzig și
Veneția.
 „Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor
de cultură de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin
cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni și
o figură de seamă din istoria nemului
omenesc.” – Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Sfinții
daco – romani