Mitropolia Moldovei

Mitropolia Moldovei - întemeierea (1381 - 1401)

Contextul istoric, în care s-a înfiinţat mitropolia Moldovei, a fost cu totul altul decît în Muntenia.
Statul medieval Moldova s-a înfiinţat prin descălecatul voievozilor maramureşeni, la est de
Carpaţi, unde se organizase o marcă de apărare a Transilvaniei şi Ungariei, în faţa tătarilor. Prin
anul 1352, în fruntea acestei unităţi administrative era voievodul român, din Maramureş, Dragoş.
El şi-a stabilit reşedinţa la Baia, domnind cîţiva implicit sub suzeranitate ungară. Urmaşii săi, Sas
şi Balc sau Baliţă, nu au reuşit să coaguleze forţele locale împotriva regelui maghiar, de care
depindea.

Existenţa unei ierarhii în Moldova, în această perioadă, este confirmată şi de faptul că fiica şi
soţia lui Laţcu, Anastasia şi Ana, erau bune ortodoxe, ceea ce irita pe papa Urban V, în anul
1372. Nu se putea să nu fi fost sfătuite de un ierarh de la curte. Sau dacă aveau vre-un preot, la
curte, acesta fusese hirotonit de un ierarh local. Trebuie să mai menţionăm faptul că pînă în
secolele XIII-XIV exista o numeroasă populaţie românească în părţile Haliciului, cu o organizare
politică şi bisericească independentă.

Dar cel care avea să se ocupe oficial de problema înfiinţării unei mitropolii autohtone a fost
domnitorul Petru I Muşat (1375-1391).

Precizăm mai întâi că problema începuturilor mitropoliei Moldovei a frământat mulţi istorici şi
certitudinea a venit abia în urma descoperirii unui Manual de cancelarie bizantin, intitulat Ectesis
nea –Εκθεσις νεα, în anul 1969 . Ultimul manual de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, a pr.
prof. Mircea Păcurariu, exploatînd această descoperire, consemnează: „potrivit ultimelor
cercetări, Mitropolia Moldovei a luat fiinţă, cu statut canonic recunoscut de Patriarhia
ecumenică, înainte de septembrie 1386, cînd este atestată documentar pentru prima oară
într-un Manual de cancelarie bizantin, intitulat Εκθεσις νεα – Expunere nouă. Se
presupune că acest eveniment s-a petrecut prin anii 1381-1386, deci în timpul domniei lui
Petru I Muşat (1375-1391) şi a patriarhului ecumenic Nil (1379-1388)”. Menţionăm faptul că
Manualul trebuia să ofere celor ce alcătuiau actele şi scrisorile patriarhale modele de adresare şi
avea înşirate scaunele patriarhale, mitropolitane, arhiepiscopale şi episcopale în fiinţă. Aici se
găsesc două ştiri care privesc biserica românească: prima, despre recenta înfiinţare a două
mitropolii în Muntenia şi a doua cu următorul text: „ Εγενετο εφ’ ημον και μητροπολιτης Βιδυνης
και Μαυροβλαχιας ετερος”, adică „a fost făcut în timpul nostru un mitropolit la Vidin şi altul la
Moldovlahia”. De aici deducem că cererea pentru înfiinţarea noii mitropolii nu putea să vină decît
din partea lui Petru I Muşat, care, în cei 16 ani de domnie, s-a dovedit un priceput organizator al
noului stat, reuşind să-i ridice puterea şi prestigiul, dar şi ctitor de biserici şi mănăstiri, dintre care
amintim numai mănăstirea Neamţ. Credem că el a cerut patriarhiei ecumenice două lucruri, în
acelaşi timp: aprobarea înfiinţării unei mitropolii şi recunoaşterea unui mitropolit autohton. Cea
dintîi cerere a fost satisfăcută, dar cea de a doua contravenea uzanţelor patriarhiei ecumenice,
care, atunci cînd aproba înfiinţarea unei unităţi ecleziale, îşi trimitea propriul ierarh. Un act
patriarhal, din anul 1355, prevedea ca pe viitor să nu se mai numească ierarhi locali, în eparhiile
nou înfiinţate, ci această cinste să fie rezervată exclusiv pentru clerul ridicat şi binecuvântat de
Dumnezeu din slăvita cetate a Constantinopolului. Cum domnitorul Petru I Muşat nu a renunţat la
dorinţa sa, între Moldova şi Patriarhia ecumenică, a izbucnit o schizmă, care va dura mai bine de
un deceniu. Dar iată cum s-au petrecut lucrurile: