Reformele lui Constantin Mavrocordat

Constantin Mavrocordat a fost numit domn al Ţării Româneşti şi a domnit de şase ori în
Ţara Românească şi de patru ori în Moldova. În această vreme are loc războiul ruso-
austro-turc care aduce realipirea Olteniei la Ţara Românească, dar totodată şi sarcini
grele asupra populaţiei şi risipirea contribuabililor, ceea ce a impus luarea de măsuri
fiscale şi administrative noi. În aceste împrejurări economice grele, domnul a încercat să
obţină sprijinul întregii boierimi pentru înfăptuirea reformelor preconizate, în domnie.
 Reformele lui erau destinate să întărească situaţia acestei clase, iar când domnul şi
boierii au acordat concesii ţărănimii, le-au făcut siliţi de situaţia grea a vistieriei şi a
administraţiei ţării. 
Reformele lui Constantin Mavrocordat se compun dintr-o serie de măsuri luate succesiv.
Ele încep cu scutirile acordate boierilor din Moldova, în 1734, urmate de măsurile mai
complexe din 1740 în Ţara Românească. 
Analiza reformelor arată dublul lor aspect, de privilegii pentru întărirea boierimii şi de
măsuri de urgenţă împotriva luptei de clasă a ţărănimii.
Prin reforma din 1741 sunt scutite de dări mănăstirile, preoţii şi toţi boierii. În ce priveşte
perceperea dărilor, se revine la vechiul sistem al lui Constantin Brâncoveanu, adică la
desfiinţarea dărilor multiple şi percepute neregulat şi înlocuirea lor cu o dare fixă şi
împărţită în patru rate. Se desfiinţează răspunderea colectivă faţă de fisc; ţăranul era
răspunzător acum numai pentru partea lui. 
Aceleaşi măsuri se iau şi în Moldova. Aici se reintroduc şi cărţile pecetluite, cuprinzând
sumele de plată. Această reformă fiscală, care corespunde cu o vreme de creştere a pieţei,
consfinţeşte înlăturarea dărilor în natură şi înlocuirea lor cu dări în bani. 
Reforma fiscală este completată cu o reformă administrativă. Boierii, scutiţi acum de
dări, primesc pentru prima oară leafă pentru slujba lor.
Reforma administrativă a lui Constantin Mavrocordat însemna o încercare de
modernizare a administraţiei. Numirea ispravnicilor în ţinuturi şi judeţe ca şefi ai
administraţiei locale constituia un pas înainte în centralizarea statului.
 
Totodată se face şi o reformă judiciară. Se numesc judecători boieri, dintre boierii mari
fără slujbe, iar ispravnicii au şi ei atribuţii judecătoreşti. În sfârşit, toate deciziile domniei
- atât judecătoreşti, cât şi administrative - trebuiau să fie precedate de o anafora (raport) a
boierilor, în care aceştia expuneau cazul şi făceau propuneri. În noua organizare a justiţiei
se rezervau divanului pricinile însemnate: rămâneau însă în Moldova judecata hatmanului
pentru ţigani (în Ţara Românească a armaşului), a vistiernicului pentru cei ce se jeluiau
împotriva slujbaşilor, a spătarului pentru străini, iar aga judeca pe târgoveţi.
 
Reforma militară a lui Constantin Mavrocordat prevedea desfiinţarea vechii oştiri a
slujitorilor şi a curtenilor, rămânând însă câte un steag cu un căpitan la sediul fiecărei
ispravnicii, pentru paza ordinii. Încă din vremea domniei lui Brâncoveanu se redusese
mult numărul slujitorilor. Slujitorii pierduseră în mare parte caracterul lor militar şi
îndeplineau mai mult rosturi fiscale, iar numărul lor era prea mare faţă de nevoile ţării.
Constantin Mavrocordat a desfiinţat, cu unele excepţii, breslele militare, supunând pe toţi
aceşti privilegiaţi la birul obişnuit.