UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

ANUL I, SEMESTRUL I

Disciplina: Istoria administraţiei publice

Tema : Evoluția principiului descentralizării administrative

în România modernă

Student : Macavei Vasile Valentin

Anul I, Adm. Publică, Grupa I, ID

SIBIU, 2021

1
 Introducere:

Secolul al XVIII-lea prezintă în cele trei principate române o complexitate de structuri

de civilizație care lasă să se întrevadă zorii lumii moderne pe un fond social încă puternic
feudal. În urma Revoluției din 1821 condusa de Tudor Vladimirescu, Țările Române au
început un dificil proces de trecere de la feudalism la Epoca Moderna înregistrând astfel o
noua etapa in dezvoltarea lor. Scopul principal al revoluției era înlăturarea domniilor fanariote
și împreuna cu acestea a unui lung șir de abuzuri ale administrației fanariote .

Proiecte de reforma administrativa

Deși au existat încercări de reforma atât in Țara Românească cat și in Moldova din
păcate vechile practici deprinse in timpul administrației fanariote nu au putut fi înlăturate
(vânzarea slujbelor aducătoare de mari profituri ,darurile pentru numirea în funcție etc).
Nici in Moldova nu era diferit Ionița Sandu Sturdza continuând practica vânzării
funcțiilor publice ,practic dublând numărul dregătorilor (de la 460 in 1810 la 902 in 1827)
Starea jalnica a serviciilor publice ,corupția , abuzurile cât și influenta liberalismului
burghez apusean printre boieri au dus la apariția a numeroase proiecte de reforma.
Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 urmărește să pună capăt aberațiilor
regimului fanariot și prin cel mai cunoscut program al său.
Cererile norodului romanesc cere încetarea cumpărării dregătoriilor, abolirea
hămăiturilor ,introducerea unor salarii fixe pentru dregători ,accesul la funcții publice doar a
pământenilor cu excluderea expresa a grecilor
Constituția cărbunarilor cerea ocuparea slujbelor pe merit și cerea ca măsura a
stârpirii corupției schimbarea tuturor funcționarilor cu anul. Din păcate cu aceasta măsura in
loc sa se elimine corupția s-a obținut o creștere a ei pentru ca practic odată ajunși in funcție
interesul dregătorilor era să profite cât mai mult de puținul timp pe care îl avea la dispoziție.
In 1828 când rușii au ocupat din nou Principatele au găsit o situație la fel de
dezastroasă ca în timpul perioadei fanariote fapt care ne arată ca deși au fost mai multe
proiecte de reforma nu s-a reușit aplicarea lor in așa fel încât sa aducă vre-un beneficiu.

Regulamentele organice

Deși în textul Convenției de la Akkerman Rusia impunea turcilor o reforma radicala a

administrației publice romanești in realitate datorită opoziției Porții și a conservatorilor
romani nu se ajunge la nici un rezultat.
Întocmirea Proiectelor Regulamentelor Organice se începe după 1828 cu ocazia
ocupării principatelor de către ruși și sunt terminate și trimise la Petersburg pentru a fi
aprobate de guvernul rus in 1830.Dupa o dezbatere și un vot rapid al unor adunări
extraordinare romanești intra in vigoare in 1831 in Tara Românească si în 1832 in Moldova.
Administrația publica centrala are dedicat cate un capitol in fiecare Regulament.

Administrația publica in Epoca regulamentara

Județele/Ținuturile
Ispravnicii-administratori se ocupau cu păstrarea ordinii și liniștii publice, cercetarea
pricinii breslelor, aprovizionarea cu hrana a populației, informarea asupra prețurilor
produselor, alcătuirea de statistici, protecția pădurilor, creșterea șeptelului, ameliorarea
culturilor agricole, a pășunilor, supravegherea poștelor ocnelor și vămilor.

2
 Plașele/ocoalele
În Moldova se precizează îndatoririle supraveghetorilor de ocoale
Iar în Țara Românească s-a pus problema alegerea unui sub cârmuitor pentru a stopa
abuzurile

Orașele
In 1831 se țin alegeri pentru primul Sfat orășenesc al Bucureștilor. În perioada imediat
următoare se constituie Sfaturi și la Focșani, Buzău, Ploiești, Rm-Vâlcea, Craiova,
Câmpulung și Curtea de Argeș.se aduc și o serie de precizări in ceea ce privește competențele
consiliilor comunale

Satele
Vorniceii împreuna cu jurații executau poruncile rânduite de stăpânire, vegheau la
întreținerea drumurilor și podețelor...

În concluzie de-a lungul întregii epoci marea majoritate a masurilor s-a luat fie de
către domn și guvern fie de către Adunare în spirtul celui mai desăvârșit centralism
administrativ. Cu toate ca Regulamentele acordau principatelor toate șansele realizării unor
reforme administrative concrete la toate nivelele, vechile obiceiuri și contextul politic au
împiedicat transformările reale in administrația centrala și locala.

Revoluția de la 1848 și administrația publică

Anul 1848 surprinde o românie cuprinsă de fierberile ce aveau loc în toată Europa.
Deși in vestul Europei elementele burgheze reușiseră să aducă mari schimbări instituționale in
Țările Române în ciuda reformelor introduse de regulamentele organice încă mai funcționau
instituțiile de tip feudal.
În Moldova datorită apartenenței revoluționarilor la clasa marii boierimi proiectul de
reformă se concentreze mai mult pe ideea de aplicare corectă a Regulamentelor Organice.
În „Dorințele partidei naționale in Moldova ”redactat de Mihail Kogălniceanu și
inspirat din programele revoluționare muntene la punctul 29 se solicită dreptul fiecărui ținut
oraș și comuna de a- și controla administrațiile prin sfaturi ținutale municipale și comunale,
astfel prin distincția moderna între administrația publica centrala și locală Kogălniceanu făcea
primele precizări doctrinare.
Spre deosebire de Moldova in Țara Românească programele pleca de la înlăturarea
Regulamentului privilegiator și neromânesc și crearea unei organizări statale după principiul
liberalismului burghez.
Prima referire la principiile organizării administrației publice locale apare într-o Petiție
anonima înaintată domnitorului Țarii Romanești în martie 1848.În această petiție boierii și
burghezia liberala solicitau independența sfaturilor orășenești .
Din păcate cele două mișcări revoluționare sfârșesc destul de tragic și prin Convenția
de la Balta-Liman Regulamentele Organice au fost păstrate împreună vechile obiceiuri cum ar
fi traficul de ranguri boierești.
In Transilvania situația era mai complicată întrucât dorința romanilor de a obține
independența contrasta cu dorințele revoluționarilor maghiari de a uni Transilvania cu
Ungaria. În cea de-a doua proclamație de la Blaj (4/16 mai 1848) se cerea dreptul națiunii
române de a avea dregători în toate ramurile administrației, în aceeași proporție cu celelalte
națiuni, precum și utilizarea limbii române în toate treburile atingătoare de națiunea română
atât în legislație cât și în administrație. De asemenea, hotărârii Dietei de la Cluj (29 mai) de a

3
uni Transilvania cu Ungaria, revoluționarii români i-au răspuns printr-o a treia proclamație de
la Blaj prin care respingeau cu fermitate acest act și își afirmau fidelitatea față de împăratul
austriac și reprezentantul său în provincie: înaltul general-comandant de la Sibiu. Nu se
renunță însă la ideea reprezentării proporționale a românilor atât în Dieta transilvăneană cât şi
în Guvernul provizoriu ce se propunea a se înființa.

Epoca construirii statului național modern(1856-1866)

Lucrările divanurilor ad-hoc se axează za pe ideea construirii unui stat național unitar
modern bazat pe principiile liberalismului burghez dar și pe ideea păstrării tradiției
instituționale românești acolo unde era necesar.
Propunerile romanești urmăreau: Admisibilitatea tuturor românilor în toate funcțiile
de stat. Prin aceasta se urmărea să se pună capăt accesului exclusiv al clasei privilegiate
boierești la funcțiile statului, inclusiv în cele administrativ, separarea clară a puterilor
legislativă și executivă, Independentă magistraților de administrația propriu-zisă,
Responsabilitatea ministerială. Concret, în vederea instaurării unei monarhii constituționale
parlamentare, se cerea acordarea Parlamentului a dreptului de a trage la răspundere miniștrii și
renunțarea la simplul drept regulamentar acordat legislativului de a sesiza domnului
eventualele abateri ale miniștrilor săi.
Propunerile Comisiei europene au vizat câteva aspecte organizatorice legate de
ministerul de interne, justiție și instrucție publică. În materie de administrație publică locală
diversele subcomisii au propus consacrarea unei descentralizări administrativ-teritoriale la
nivelul comunelor, orașelor și județelor. Comisia europeană a acceptat consacrarea
descentralizării administrative doar la nivelul comunelor și municipiilor.
Un interes aparte al comisiei a fost pentru conducătorii administrativi ai
subdiviziunilor județelor și ținuturilor(sub ocârmuitori ,privighetori)care erau executanții
finali ai ordinelor guvernului. Alegerea acestora se recomanda a fi făcută de către guvern și nu
pe plan locale.
În privința municipiilor comisia propune limitată rea puterilor acordate Ministerului de
Interne in privința administrației municipale. Orașele libere din principate deși erau organizate
în regulamente după principiile descentralizării administrative nu aveau o viața administrativa
autonomă.

Convenția de la Paris (7/19 august 1858)

Inspirata sub anumite asprește din Constituția belgiana din 1831 încerca să contureze
principiul separației puterilor in stat limitând arbitrarul domniei regulamentare de fapt in
textul ei se întâlnesc puține prevederi ca să schimbe caracterul regimului politic
regulamentar.
Domnul rămânea un element activ in administrarea principatului ca unic titular al
puterii executive contrasemnătura miniștrilor servea pentru autentificarea semnăturii
domnului.Ca urmare miniștrii erau pasibili de răspundere juridica individuală pentru violarea
legilor și risipirea banilor publici.
In privința administrației publice locale Convenția stabilea doar principiul dezvoltării
urbane și rurale, lăsând la latitudinea legiuitorului organizarea efectiva.

4
 Perioada 1859-1862

După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate reformele
din perioada 1859-1862 au avut ca scop atât crearea premiselor necesare unirii principatelor
cât și crearea unei administrații. publice moderne.
În Moldova se înlocuiește Sfatul administrativ cu consiliul de miniștri și in cele din
urmă se accepta de către Turcia crearea unui guvern unic pe perioada domniei lui Cuza.
În urma acestui proces de unificare administrativa are loc o întărire fără precedent a
autorității statale.

Perioada 1862-1864

După proclamarea unirii administrative a celor două țări a fost formant primul guvern
unic al României iar Bucureștiul datorită poziției strategice și importanței economice devine
capitala noului stat.
Ministerele rămân aceleași păstrând-se din Moldova Ministerul Lucrărilor Publice și
din Tara Româneasca Ministerul Controlului cel mai important minister rămânând Ministerul
de interne ministrul sau fiind organul superior de tutelă pentru administrațiile locale
autonome.

Perioada 1844-1866

Principiile regimului parlamentar se instaurează in viața constituționala românească iar

Cuza se implica mai puțin in administrarea țării preferând sa lase guvernelor sale această
sarcină.
Pe lângă efortul de a îmbunătăți mecanismele administrative s-a depus un efort pentru
eliminarea funcționarului public adesea analfabet pus in funcție datorita poziției sale sociale
sau prin cumpărarea postului absolvirea unei școli fiind necesară pentru ocuparea postului.
Cea mai importantă reforma la nivel local a fost consacrarea legislativa a
descentralizării administrativ teritoriale, apariția unor instituții ca: primarul ales ,consiliul
județean și comunal au deschis promovarea intereselor locale și posibilitatea ieșirii din
înapoierea economica și culturala .

1866-1918

Aducerea dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen în fruntea României reprezintă in

exterior o garanție a continuității existenței statului unitar român construit de Cuza
In această perioada ideea descentralizării administrativ-teritorială preluată ca principiu
constituțional de constituția liberală de la 1866 este asumata de mai toate programele politice
ale partidelor aflate la guvernare.
La finalul epocii au fost chemate la o viața politica și administrativă proprie toate
satele și cătunele romanești fără să li se acorde personalitate juridică. Acest lucru a pregătit
calea pentru introducerea votului universal.

1916-1918

Pentru scurt timp in această perioadă doua treimi din teritoriul

României(Oltenia ,Muntenia ,Dobrogea, sud vestul Moldovei au fost ocupate de Germania și
aliații săi.

5
 Teritoriul a fost împărțit in 14 districte militare conduse de Comandaturi militare
administrația militară și civilă a României fiind condusă de la București .
În Transilvania în această epoca a dualismului numărul funcționarilor romani este
scăzut iar puținii români prezenți erau numiți în funcții inferioare și obligați să folosească
limba maghiara.

1918-1938

O dată cu trecerea euforiei pentru reîntregirea neamului cu un teritoriu și o populație

care se dublase marea problemă o reprezenta unificarea legislației.
Perioada interbelica a fost marcata de o creștere treptata a interesului legiuitorului
roman pentru reglementarea precisa a modului de recrutare a organelor politice ale
administrației publice locale descentralizate sau deconcentrate astfel încât persoanele alese
prin cultura și prestigiul lor să asigure prestigiul administrației și să își îndeplinească corect
atribuțiile .

1938-1944

Noul regim instaurat in urma loviturii de stat din 10 februarie 1938 noul regim are la
baza ideea de „salvare a nației” iar unul dintre „mijloacele eroice ”pentru realizarea acestui
obiectiv a fost adoptarea unei noi Constituții care in urma unui plebiscit „organizată fost
promulgata la 27 februarie de Carol al II-lea .
Aceasta epoca a marcat începutul decăderii și în final eliminarea sistemului
administrației publice introdus in 1864.Chiar daca se vehicula si acum ideea descentralizării
administrative condițiile noului regim politic au determinat alterarea acestui vechi deziderat.
Apariția Frontului Renașterii Naționale ca singura organizație politica din Romania
duce la intrarea administrației publice desconcentrata si „descentralizata” sub controlul
frontului. In consecința rezidenții legali ,prefecții, subprefecții, pretorii, primarii si toți
funcționarii subordonați lor trebuiau sa devina membri de partid.
După abdicarea lui Carol al II-lea si preluarea puterii de către generalul Ion Antonescu
s-a pus un accent deosebit pe simplificarea și raționalizarea formalităților birocratice
desconcentrarea administrativa sta la loc de cinste. În materie de descentralizare
administrativa s-a revenit la cele specifice interbelice.

1944-1948

Se revine la constituția din 1923 prin Decretul regal 1626 din 31 august 1944,acesta
anula toate puterile excepționale dobândite de Conducătorul statului si reda regelui rolul
sau .Puterea executiva si legislativa erau încredințate regelui si Consiliului de Miniștri pana
momentul întrunirii Reprezentantei Naționale.
In perioada 1945-1946 sprijiniți de armata rusa comuniștii dobândesc treptat controlul
asupra aparatului de stat si întreaga structura guvernamentala va începe sa fie organizata după
modelul instituțional sovietic.

6
 Bibliografie:

Istoria administrației publice romanești ediția a 2-a revăzuta si adăugita Manuel Guțan,
editura Hamangiu 2006
Suport de curs “Istoria și reformele constituției”