EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV.

2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

Curs V
Diagnosticul întreprinderii

2.5. Diagnosticul financiar

Diagnosticul financiar are rolul de:

- a sintetiza concluziile rezultate din celelalte părţi ale analizei-diagnostic;
- a asigura o coerenţă în cadrul relaţiei diagnostic - metode de evaluare (în special
în cazul abordării valorii prin metodele de bazate pe venit).
Există trei scopuri/obiective ale analizei financiare, conform GEV 600 “Evaluarea
întreprinderii”:
a. să asigure înţelegerea performanţelor realizate de către firma evaluată, aprecierea
riscurilor activităţii desfăşurate, precum și a perspectivelor performanței financiare
viitoare
b. să stea la baza ajustărilor situaţiilor financiare istorice pentru a reflecta performanțele
și perspectivele de evoluție viitoare a întreprinderii.
“Ajustările situaţiilor financiare trebuie făcute, atunci când este necesar, asupra datelor
financiare raportate, pentru elementele relevante şi semnificative în evaluare” cu “scopul de a
reflecta cât mai corect realitatea economică”(GEV 600)

c. să asigure comparabilitatea cu întreprinderi similare pentru a stabili factorii cheie care ar

putea influența valoarea

Evaluatorul va selecta pe baza raționamentului său profesional acele aspecte ale analizei
financiare care sunt relevante pentru scopul evaluării, întreprinderea subiect al evaluării, precum
și abordările și metodele de evaluare aplicate.
Între modalităţile frecvente de analiză a situaţie financiare a întreprinderii se regăsesc:

1
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

- analiza structurală (a veniturilor, cheltuielilor, activelor, a cifrei de afaceri pe produse,

pieţe etc.);
- analiza dinamică - vizează atât indicatori în mărime absolută (venituri, profit, active,
datorii), cât şi cei exprimaţi în mărimi relative (de exemplu, rate financiare);
- analiza pe baza metodei ratelor

Diagnosticul situaţiilor financiare poate fi structurat astfel:

 Diagnosticul situaţiei financiar-patrimoniale, în care sunt avute în vedere ca obiective
importante:
- Situaţia patrimoniului
- Corelaţia fond de rulment – necesar fond de rulment, trezorerie netă
- Diagnosticul corelaţiei creanţe-obligaţii
- Diagnosticul lichidităţii şi solvabilităţii
- Diagnosticul pe baza ratelor de echilibru financiar

 Diagnosticul performanţelor (rentabilităţii), care are ca obiective :

- Situaţia generală a rezultatului pe baza contului de profit şi pierdere
- Diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate
- Analiza riscului – de exploatare, financiar si de faliment

A. Diagnosticul situaţiei financiar-patrimoniale

Diagnosticul situaţiei financiare se axează pe aprecierea echilibrului financiar, pe analiza
lichidităţii şi solvabilităţii, a corelaţiei creanţe-obligaţii, insa impune o analiza detaliată a poziţiei
financiare a firmei, utilizând metode ale analizei dinamicii si structurii patrimoniului si surselor
de finantare folosite in activitatea firmei.
Analiza corelaţiei fond de rulment-necesar de fond de rulment-trezoreria netă este
realizată cu ajutorul indicatorilor :
 Fond de rulment(FR)
FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate =
= ( Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung ) – Active imobilizate

2
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

sau
FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt
 Necesar de fond de rulment (NFR)
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi) – Obligaţii pe termen scurt
sau
NFR = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)
 Trezoreria netă (TN)
TN = FRN – NFR

Fondul de rulment (FR) este diferenţa dintre capitalul permanent şi activele imobilizate.
În cazul în care diferenţa este pozitivă, atunci fondul de rulment reprezintă acea parte a
capitalului permanent destinată şi utilizată pentru finanţarea activităţii curente, îndeosebi a celor
aferente exploatării. În situaţia în care diferenţa este negativă, atunci întreprinderea se confruntă
cu un deficit (insuficienţă) de fond de rulment (de capital de lucru pentru exploatare).
Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa între activele circulante (stocuri şi
creanţe) şi obligaţiile pe termen scurt (fără creditele pe termen scurt). În cazul în care diferenţa
este pozitivă, aceasta reprezintă activele circulante de natura stocurilor şi creanţelor neacoperite
din surse curente atrase, ce este necesar a fi acoperite din fondul de rulment. Atunci când
diferenţa este negativă, se înregistrează nu o “nevoie de fond de rulment”, ci o “degajare de surse
atrase”, exprimând un surplus al surselor destinate finanţării curente.
Cunoaşterea nivelului nevoii de fond de rulment (a capitalului de lucru necesar operării în
mod curent) este un aspect important în determinarea fluxului de numerar din exploatare şi,
implicit, în stabilirea valorii întreprinderii prin abordarea prin venit. Ca urmare, se impune
aprofundarea analizei acestui indicator financiar, remarcând elementele aferente exploatării
(operaţionale) care au caracter de continuitate (şi separându-le pe cele din afara exploatării/non-
operaţionale).
În estimarea unor elemente necesare în evaluarea bazată pe previzionarea fluxului de
numerar viitor este necesară înţelegerea rotaţiei necesarului de fond de rulment, care exprimă
corelaţia dintre nivelul de activitate (CA) şi necesarul de resurse financiare care trebuie să
acopere exploatarea (NFR).

3
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

Relaţia de calcul este:

NFR
Viteza de rotatie a NFR  *T
CA
Trezoreria netă se poate stabili ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond
de rulment sau ca diferenţă între trezoreria de activ (disponibilităţi/numerar) şi trezoreria de
pasiv (creditele de trezorerie) şi evidenţiază capacitatea întreprinderii de a-şi asigura numerarul
necesar continuării activităţii.

Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii:

Pentru activitatea financiară a firmei este importantă cunoaşterea evoluţiei corelaţiei dintre
creanţe şi obligaţii, întrucât aceasta influenţează în mod direct capacitatea de plată.
În ceea ce priveşte noţiunile utilizate, creanţele reprezintă drepturi băneşti, realizabile la
diferite termene. Formarea lor este în legătură directă cu rotaţia capitalului, cu momentele
parcurse în procesul schimbării substanţei acestuia. Constituirea creanţelor este determinată, în
principal, de relaţiile care se formează între firmă, în calitate de furnizor, şi clienţii săi. Opus
creanţelor, obligaţiile sunt datoriile (sub un an) firmei către terţi, formate în cadrul relaţiilor
acesteia cu furnizorii, acţionarii, salariaţii, bugetul statului etc.
Întrucât în literatura de specialitate şi în practica economică se folosesc mai multe noţiuni
referitoare la obligaţii, e necesară clarificarea termenilor:
- obligaţii curente – includ datoriile firmei către terţe persoane fizice şi juridice, inclusiv
obligaţiile fiscale (sumele înregistrate în clasa 4, solduri creditoare);
- datorii curente(< 1 an) - cuprind obligaţiile, împrumuturile pe termen scurt (creditele de
trezorerie) şi ratele scadente sub un an pentru împrumuturile pe termen mediu şi lung (deci
includ şi clasa 5, solduri creditoare şi clasa 1, respectiv ratele curente la credite pe termen lung);
- datorii totale - respectiv datoriile curente şi datoriile/împrumuturile pe termen mediu şi
lung (>1 an)
În cadrul diagnosticului se analizează în primul rând evoluţia creanţelor şi obligaţiilor, în
raport cu cifra de afaceri pentru a pune în evidenţă raportul dintre imobilizarea capitalului firmei
şi cel care priveşte folosirea surselor atrase, cu ajutorul indicatorilor:

4
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

• Durata de imobilizare a creanţelor (Di):

Sd x T
Di 
Rd sauCA

unde:
Sd - soldul mediu debitor al creanţelor;
Rd - rulajul debitor al conturilor de creanţe;
CA - cifra de afaceri;
T - perioada de timp considerată.
• Durata de folosire a surselor atrase (Df):
Sc x T
Df 
Rc sau CA
unde:
Sc - soldul mediu creditor al conturilor de obligaţii;
Rc - rulajul creditor al conturilor respective.

Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei se realizează pe baza indicatorilor:

• Rata lichidităţii generale (curente):
Active curente
Lg
Datorii curente
Se apreciază că situaţia lichidităţii curente este satisfăcătoare în condiţiile încadrării în
intervalul 1,2 şi 1,8.

• Rata lichidităţii rapide (la termen):

Active circulante  Stocuri
Lc
Datorii curente
Intervalul care poate fi considerat ca satisfăcător este cuprins între 0,65 - 1.

• Rata lichidităţii imediate (< 0,3):

Disponiblitati
Li 
Datorii curente

5
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

• Rata solvabilităţii patrimoniale:

Capital popriu
Sp
Capital propriu  Credite bancare
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze
în limitele 0,3 - 0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală.

• Rata solvabilităţii generale:

Active totale
Sg 
Datorii totale

Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite cu active imobilizate şi
active circulante. Cu cât valoarea ratei solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât
situaţia financiară de ansamblu a întreprinderii este mai bună.

Analiza pe baza ratelor financiare

Pentru exprimarea sintetică a multiplelor corelaţii implicate de echilibrul financiar,
literatura de specialitate oferă o mulţime de indicatori (uneori calculaţi în mod diferit sau sub
diverse denumiri).
În practică se utilizează cu precădere următorii indicatori:
• Rata autonomiei financiare:
Capital propriu
Raf 
Capital propriu  imprumutat

• Rata de finanţare a stocurilor:

Fond derulment
Rfs 
Stocuri
• Rata de autofinanţare a activelor:
Capital propriu
Raa 
Active fixe  Active circulante
• Rata de îndatorare a capitalului propriu:
Datorii
RiK pr 
Capital propriu

6
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

B. Diagnosticul performanţelor (rentabilităţii)

Principala sursa de informare în realizarea diagnosticului rentabilităţii o reprezintă "Contul
de profit şi pierdere" care arată modul în care s-a atins o anumită stare, un anumit rezultat, care
au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli.
Diagnosticul rentabilităţii urmăreşte indicatorii în mărimi absolute (diverse forme ale
rezultatului) sau relative (rate de rentabilitate), un rol important având şi indicatorii de estimare a
riscului de exploatare, financiar si de faliment (pragul de rentabilitate, functii scor).

Situaţia generală a rezultatului pe baza contului de profit şi pierdere

Prezentarea situaţiei generale a rezultatului vizează în special două aspecte importante
pentru operaţiunea de evaluare, respectiv evoluţia profitului şi modul de formare. Primul dintre
aspecte este necesar pentru aprecierea "trendului", iar al doilea, în formularea unor judecăţi de
valoare asupra activităţilor desfăşurate de firmă în trecut şi posibilităţile existente pentru
perioada de previziune a fluxurilor viitoare anticipate.
Informaţiile despre fluxurile de venituri si cheltuieli pot fi evidenţiate astfel încât să
exprime adecvat activitatea companiei (se pot descompune cheltuielile şi în variabile şi fixe, dacă
această delimitare facilitează previziunile care se vor efectua pentru estimarea valorii, se poate
utiliza criteriul destinaţiei cheltuielilor etc). Totuşi, de cele mai multe ori, se utilizează structura
oferită de Contul de profit şi pierdere.
Diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate
Ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparaţii în timp, în raport de anumite
norme sau standard, faţă de niveluri medii înregistrate pe sector sau faţă de firme comparabile
etc. Exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate completează diagnosticul, capacitatea
informaţională a ratelor fiind ridicată comparativ cu cea a indicatorilor valorici.
Literatura de specialitate operează cu o multitudine de rate (diferite atât prin nivelul de
profitabilitate măsurat/numărătorul, cât şi prin indicatorul care exprimă sursa
profitului/numitorul) şi evidenţiază anumite limite, considerate a fi normale, în care trebuie să se
înscrie acestea.

7
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

În diagnosticul financiar pentru evaluare se pot utiliza următoarele forme de exprimare a

rentabilităţii:
Rata rentabilităţii comerciale (Rc) care se exprimă prin raportul:
Re zultat operationa l
Rc  100
CA
în care:
Rezultatul operaţional = rezultatul exploatării (RE), profitul aferent cifrei de afaceri
CA = cifra de afaceri.
Prin conţinut, acest indicator caracterizează eficienţa întregii activităţi comerciale a firmei
în cursul exerciţiului şi este util în poziţionarea firmei pe piaţă în raport de altele cu care este în
concurenţă.
Rata rentabilităţii economice (a activului) (Re) caracterizează eficienţa elementelor
patrimoniale angajate în activitatea firmei. Opţiunea pentru o asemenea rată este dată de faptul că
întregul capital folosit de firmă este investit în elemente de activ care, într-o formă sau alta,
direct sau indirect, contribuie la obţinerea profitului. Prezintă importanţă în gestionarea
capitalului, în dimensionarea eforturilor pentru obţinerea unui anumit profit. Se poate construi
considerând ca profit: rezultatul aferent vânzărilor (operaţional), rezultatul exploatării, rezultatul
brut sau un indicator de profitabilitate de tipul marjelor (EBIT – profitul înainte de impozit şi
dobânzi sau EBITDA – profitul înainte de impozit, dobânzi, depreciere şi amortizare)

Pr CA Pr
Re   100    100
At At CA

Rata rentabilităţii economice combină efectul vitezei de rotaţie a activului total, exprimată
 CA   P 
ca număr de rotaţii   , cu efectul ratei rentabilităţii comerciale  100 
 At   CA 
Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc) (în literatura de specialitate se regăseşte
şi sub denumirea de rentabilitatea costurilor). Aceasta caracterizează eficienţa costurilor, iar în
activitatea practică prezintă importanţă în estimarea şi negocierea preţurilor de vânzare a
produselor sau tarifelor pentru prestări de servicii şi permite poziţionarea produselor în faze ale
ciclului de viaţă. Elementele de calcul ale ratei rentabilităţii resurselor consumate sunt rezultatul
exploatării (RE) şi cheltuielile de exploatare aferente cifrei de afaceri (qc).

8
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

Rc 
RE
x100
 qp   qc x100
 qc  qc
Rata rentabilităţii financiare (Rf) este calculată ca raport dintre profitul net (Pn) şi
capitalul propriu (Cpr).
Întrucât profitul net este în directă legătură cu ansamblul activităţii firmei, rata
rentabilităţii financiare poate fi evidenţiată prin modelul:

Pn Vt At Pn
Rf   100     100
Cpr At Cpr Vt
unde:

Vt Pn Pn
 100  100 , fiind rata rentabilităţii economice, construită pe baza profitului
At Vt At
net

în care:
Pn - profitul net;
Vt - venituri totale;
At - active totale.
Din model rezultă că rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu este dependentă de:
- viteza de rotaţie a activelor totale (Vt/At), care exprimă veniturile pe unitate monetară
investită. Cu cât rotaţia activelor este mai mare, cu atât sporeşte eficienţa capitalului investit,
dacă în activitatea de exploatare se obţine profit;
- pârghia financiară (At/Cpr), prin care se exprimă în mod sintetic structura financiară;
reprezintă factorul de multiplicare, legând performanţele economice de remunerarea
investitorilor; evidenţiază riscurile financiare implicate de politica de finanţare;
- rentabilitatea netă a veniturilor (Pn*100/Vt) reflectă, în principal, eficienţa activităţii şi
este utilă în poziţionarea firmei în raport de altele din aceeaşi ramură sau domeniu de activitate.
Dacă rata este peste media sectorului există un avantaj competiţional faţă de concurenţi, ceea ce
constituie un element de siguranţă în activitatea viitoare.

9
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

Analiza riscului întreprinderii

Alături de analiza rentabilităţii, un aspect esenţial pentru diagnosticarea firmei îl
reprezintă analiza riscului, oferind informaţiile necesare estimării costului capitalului şi
comparării cu alte întreprinderi din domeniu, în cadrul estimării valorii.
Deşi acest aspect reiese şi din analiza coroborată a tuturor informaţiilor evidenţiate pe
parcursul diagnosticului, in funcţie de natura riscului se poate face o clasificare a tehnicilor de
analiză a riscului1:
- analiza riscului economic (de exploatare);
- analiza riscului financiar;
- analiza riscului de faliment.
a) Analiza riscului economic
Riscul economic este legat de capacitatea întreprinderii de a se adapta la timp şi cu cel
mai mic cost la variaţiile generate de mediul economic. El exprimă sensibilitatea rezultatului la
modificarea condiţiilor de exploatare.
Cunoaşterea pragului de rentabilitate şi a intervalului de siguranţă, de exemplu, este utilă
în activitatea practică de evaluare întrucât se pot face judecăţi corespunzătoare asupra
comportamentului firmei în cazul modificării unor variabile care influenţează mecanismul de
funcţionare al acesteia.
Pragul de rentabilitate, respectiv cifra de afaceri care asigură recuperarea cheltuielilor,
este dat de relaţia:

Chf
CACR 
Chv
1
CA
în care:
CACR = nivelul de activitate critic, exprimat prin cifra de afaceri, egală cu cheltuielile
Chf = suma cheltuielilor fixe;
Chv = cheltuielile variabile;
CA = cifra de afaceri curentă

1
M. Niculescu – Diagnostic global strategic, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, p. 397

10
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

Intervalul de siguranţă (Is) reprezintă procentual diferenţa dintre nivelul de activitate al

firmei şi nivelul de activitate critic şi se determină pe baza relaţiei:
 CA 
Is 1  CR   100
 CA 
Pentru activitatea practică de evaluare, cunoaşterea unei asemenea situaţii este deosebit de
importantă în alegerea metodelor de evaluare, precum şi pentru previzionarea profitului care se
va lua în calcul.
b) Analiza riscului financiar
Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate datorită influenţei
structurii de finanţare. Ca instrumente de analiză se reţin: analiza pe baza CA critice calculate
prin adăugarea costului îndatorării (metodologie similară cu analiza punctului critic al
rentabilităţii), analiza corelaţiei rentabilitate financiară-rentabilitate economică (efectul de
pârghie financiară), analiza pe baza ratelor de îndatorare.
c) Analiza riscului de faliment (metoda scorurilor)
Riscul de faliment se referă la probabilitatea ca o entitate (întreprindere) să intre în
incapacitate de plată sau să fie declarată falimentară. În mod natural, orice investitor cunoaște că
atunci când plasează capital într-o întreprindere își asumă implicit riscul de faliment.
Scorul constituie o metodă de diagnostic care constă în măsurarea şi interpretarea riscului
la care se expune investitorul, creditorul întreprinderii şi întreprinderea în activitatea viitoare.
Tehnica statistică este numită analiza discriminantă multiplă, fiind utilizată pentru transformarea
informațiilor oferite de ratele financiare considerate relevante în identificarea riscului, într-un
scor capabil să prezică succesul sau insuccesul unei afaceri.
Pe plan mondial există o serie de modele dezvoltate în SUA (Beaver, Altman etc.), Marea
Britanie (Taffler), Franţa (Conan şi Holder, Banca Franţei etc.), Japonia (Shirata), România
(modelul Anghel, modelul Băileşteanu) s.a.
Scorul se obține printr-o funcție de tipul:
Z = a1 X1 + a2 X2 + ...........+ an Xn
unde ai reprezintă coeficienții de ponderare; Xi reprezintă variabilele (rate financiare).
Modelul Anghel a fost dezvoltat in 2002, pe întreprinderi româneşti:
A = 5,676 + 6,3718 X1 + 5,3932 X2 – 5,1427 X3 – 0,0105 X4

11
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

în care:
• rata rentabilității veniturilor (X1)
• rata de acoperire a datoriilor cu flux de numerar (X2)
• rata de îndatorare a activului (X3)
• perioada de achitare a obligațiilor (X4)
Aprecierea viabilității unei firme prin acest scor se bazează pe următoarea clasificare:
(Eșec / Faliment) 0,0 > Z > 2,05 (Situație favorabilă)

Ajustarea informaţiei financiare în evaluarea întreprinderii

Cerinţele estimării valorii întreprinderii impun ajustări diverse ale situatiilor economico-
financiare, respectiv a datelor de intrare folosite în procesul de evaluare. Ajustarea este necesară
pentru a prezenta informațiile pe baza unor standarde și principii contabile acceptate. Se
urmăreste ca informația financiar-contabilă să fie prezentată pe o bază comparabilă cu a altor
firme și să permită fundamentarea așteptărilor asupra dezvoltării viitoare a firmei.
Exista mai multe tipuri de ajustări ale informaţiei financiar-contabile2, analiza datelor
istorice, a mediului afacerii sau prognozele privind activitatea viitoare determinând necesitatea
unor ajustări precum:
1. Ajustari ca urmare a impactului unor evenimente intamplatoare (asigurarea cerintei de
reproductibilitate in viitor) – pierderi sau câștiguri atipice din vânzarea activelor, operații
discontinue, pierderi sau profituri extraordinare (incendii, inundații sau alte pierderi
fizice, greve, cheltuieli generate de litigii) etc.
2. Ajustări privind normalizarea situațiilor economico-financiare
Un actionar ce detine controlul poate intreprinde acțiuni care nu se încadrează în conduita
normală a unui investitor. De regulă aceste ajustări vor fi realizate când se urmărește evaluarea
unui pachet de control.
De exemplu:

2
A se vedea prezentarea ajustărilor în GEV 600 “Evaluarea întreprinderii”, Standardele de evaluare a bunurilor,
ANEVAR, 2022, pag.200

12
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

- excesul sau nivelul prea redus al beneficiilor managerilor; dimensionare ineficientă a

personalului;
- eliminarea operațiunilor ineficiente, care generează cheltuieli și fluxuri de numerar
anormale (contabilizarea stocurilor; cheltuieli cu materiale sau servicii atunci cand exista
diferente fata de valorile de piata a acelor materiale sau servicii; regim de amortizare
atipic);
- schimbarea structurii capitalului și a structurii activelor.

3. Ajustări privind separarea elementelor operaționale de cele non-operaționale

În unele situații întreprinderile dețin active din afara exploatării, aspect care poate genera
ajustări de felul:
a. separarea activelor redundante (non-operaționale sau în afara exploatării) de cele
operaționale;
b. identificarea și eliminarea veniturilor și cheltuielilor generate de activele neoperaționale
din contul de rezultate ajustat (retratat).
Exemple de active redundante pot fi: licenţe, drepturi de autor neutilizate, teren liber, case
de vacanta, clădiri inchiriate tertilor, echipamente în surplus, investiţii în alte întreprinderi,
stocuri depreciate, un portofoliu de acţiuni vandabile, disponibilităţile în surplus.

4. Ajustări determinate de modificari iminente in intreprindere sau mediul de afaceri

Ajustările pot fi adecvate pentru situatii care vor afecta fluxurile de venituri si cheltuieli
viitoare, fiind delimitate in cadrul analizei macro si mezo-economica, a vanzarilor firmei, a
planurilor de investitii, de creditare etc . Astfel, pot fi exemplificate ajustari precum:
- plăți compensatorii pentru salariații disponibilizați;
- creșterea sau diminuarea cifrei de afaceri determinate de situații conjuncturale (aparitia
unui concurent major ) sau de o modificare a prețurilor materiilor prime, materialelor,
combustibililor, energiei;
- ajustări cauzate de influența unor evenimente viitoare iminente, ca diminuarea iminentă a
unor elemente de cheltuieli ca urmare a achiziționării unor licențe de fabricație, a punerii
în funcțiune a unei instalații noi, a modificării politicii fiscale.

13
EVALUAREA ÎNTREPRINDERII - NOTE DE CURS (AN UNIV. 2021-2022)
LECT. UNIV. DR. DANIELA Ţ UŢUI

Bibliografie
1. Anghel I., (Coord.), Negescu M., Popescu A.M., Anica Popa A, Evaluarea intreprinderii, Economica, 2011
2. Isfanescu A., Robu V., Anghel I. – Evaluarea intreprinderii, Bucuresti, Ed. Tribuna Economica, 2001
3. Isfanescu A., Robu V., Anghel I. – Ghid practic de evaluare a intreprinderii, Bucuresti, Ed. Tribuna
Economica, 2001
4. ANEVAR, Standardele de Evaluare a Bunurilor, ediţii 2018, 2020, 2022

14