STRATEGII DE FORMARE A COMPORTAMENTULUI DE ASCULTĂTOR

La intrarea în clasa pregătitoare, copilul și-a însușit deja fundamentele comunicării în

limba maternă. Stăpânește intuitiv regulile gramaticale, care îi asigură posibilitatea de
comunicare, adică de a înțelege și a se face înțeles.

Noul curriculum, prin abordarea sa comunicativ funcțională, pune accentul pe formarea

și exersarea în condiții practice a capacității de comunicare. Avantajul este dezvoltarea
capacității de comunicare în situații concrete.

Sistemul instituționalizat este primul care pune în fața copilului problema formării
comportamentului de ascultător, atât ca normă de politețe, cât și condiție fără de care nu se
poate realiza comunicarea.

Copilul de clasă pregătitoare a evoluat în ceea ce privește capacitatea de concentrare a

atenției. Dacă la vârsta de 3 ani, se concentra doar 10 minute, la 6 ani, el se poate concentra 30-35
de minute, în condițiile unui conținut adecvat, cu mijloace didactice atractive și strategii activ-
participative.

Capacitatea de a asculta mesaje evoluează în continuare. Pentru aceasta, învățătorul trebuie

să realizeze anumite activități specifice:

1. Este el însuși un model de cod lingvistic la cele mai înalte standarde. Copiii îl vor copia și
își vor însuși și ei elementele codului lingvistic.

2. Povestirile trebuie realizate într-o manieră atractivă. Vorbim aici de ton, intonație, ritm,
mimică, gestică, într-o manieră care să îi ajute pe copii să asculte cu atenție fără a resimți
acest lucru ca pe o corvoadă.

3. Analiza și sinteza fonetică îi ajută să exerseze aparatul fono-articular.

4. Activitățile în perechi, în care sunt puși în situația de a-și pune unul altuia întrebări sau de a-și
povesti unul altuia un eveniment din viața personală.

5. Jocurile în care au ocazia să comunice în diferite feluri.

6. Jocurile de rol, care îi pun în rolurile de emițător și receptor de mesaje: la telefon, medic-
pacient, la librărie, etc.Aici, învățătorul poate cere copiilor să rețină elementele semnificative
ale diferitelor situații de conversație, ca marcă a stilurilor lingvistice (ton familiar între prieteni,
oficial la medic...)

7. Vizitele la muzee și expoziții, când conștientizează că este o ocazie să asculte explicații cu

rolul de a își lărgi orizontul cultural. Aceste vizite îi ajută să își dezvolte motivația intrinsecă
pentru învățare.
Structura lecției de comunicare orală:

Un rol important în realizarea eficientă a unor situații de învățare pentru dezvoltarea

capacității de ascultător, îl are proiectarea didactică pe unități de învățare. Lecția de comunicare
orală trebuie să preceadă lecția de comunicare scrisă, iar în cadrul lecției să existe un echilibru între
activitățile de receptare de mesaje și cele de emitere de mesaje, iar pe de altă parte între activitățile de
comunicare orală și cele de comunicare scrisă.n model de predare eficientă poate fi următorul:

EVOCARE REALIZAREA SENSULUI REFLECȚIA

Evocarea=reactualizarea cunoștințelor anterioare cu scopul de a le valorifica în lecție

 Cuprinde și captarea atenției și motivarea elevilor pentru învățare

Realizarea (constituirea) sensului este etapa cea mai importantă a lecției

 Se poate realiza prin demersuri inductive, deductive, analogice și combinate

Reflecția întregește lecția

 Oferă posibilitatea reluării pașilor anteriori

 Are scopul de a realiza retenția, transferul cunoștințelor, deprinderilor și abilităților

Evaluarea capacității de ascultător

Capacitatea de ascultător poate fi evaluată doar în clasă, pe baza unei fișe de observare ce poate urmări
felul în care elevul:

Abilități:

 Ascultă ceea ce i se transmite

 Participă la discuții
 Înțelege registrul lingvistic al situației de comunicare
 Se implică în realizarea unei sarcini formulate oral
 Acceptă alte puncte de vedere
 Înțelege elementele nonverbale, paraverbale și efectele lor
 MODALITĂȚI DE OPERARE A RELAȚIILOR SEMANTICE ÎN RECEPTAREA MESAJELOR
ORALE

(sinonimie, antonimie, omonimie, polisemie)

Resursele de expresivitate ale limbii

Comunicarea orală este expresivă datorită repertoriului de cuvinte, dar mai ales prin alegerea lor
adecvată. Fiecare cuvânt are un sens de bază și sensuri secundare care se pot preciza prin context.
Expresivitatea este ajutată și de figurile de stil, care îmbogățesc și amplifică forța cuv. /
sintagmelor.
Vocabularul este format din totalitatea cuvintelor dintr-o limbă. După frecvența de circulație a
cuvintelor, există vocabularul de bază (aprox. 1500 cuvinte fără de care comunicarea nu s-ar putea
realiza) și masa vocabularului (restul de cuvinte, aprox. 90%).
După sens, cuvintele pot fi monosemantice și polisemantice.

Categorii semantice:
Omonimele (omofone și omografe)
Antonime
Sinonime
Paronime

Modalități de schimbare a sensului cuvintelor:

Cuvintele au un sens principal dar și unul sau mai multe sensuri secundare.
Prin transferul de la sensul propriu la cel figurat se obțin metafore, personificări, hiperbole,
sinecdoca.
Operarea relațiilor semantice în receptarea mesajelor, înseamnă valorificarea cuvintelor la
potențialul maxim, cunoscându-i sensurile și dovedind fluiditate în folosirea lor.

I. În ciclul achizițiilor fundamentale (CP, cls. I, cls. a II-a), conținuturile care vizează comunicarea
orală (în contexte practice, fără teoretizări, preferându-se situațiile de comunicare concretă) se
intersectează cu conținuturile care vizează elemente de construcție a comunicării (elemente de
vocabular și elemente de fonetică). Și acestea din urmă au aplicabilitate mare; se oferă fără teoretizări.
Singurele cuvinte aparținând terminologiei de specialitate sunt cuvinte cu înțeles asemănător, cuvinte
cu înțeles opus.
Demersul metodologie de activizare, îmbogățire și nuanțare a vocabularului, trebuie să se realizeze
sistematic, în mod specific, pentru a se obține rezultate optime.

Modalități de îmbogățire a vocabularului la copilul de vârstă școlară mică

Învățătorul are un rol hotărâtor în cultivarea unei exprimări îngrijite și corecte. Va urmări variate
forme de achiziționare a elementelor de lexic, prin:
 Însușirea de noi cuvinte și expresii
 Precizarea sensului unor cuvinte cunoscute până atunci cu un sens particular
 Trecerea unor cuvinte din vocabularul pasiv în cel activ
Metodele pentru a realiza acest lucru sunt: exercițiul, jocul, explicația
Exerciții de: 1. Compunere a unor cuvinte din mai multe silabe date
2. Ex. de descoperire a unor cuvinte în cuvinte
3. Descoperirea unor cuvinte noi prin înlăturarea / adăugarea unei litere / silabe noi
4. Citirea unor cuvinte în sens invers
5. Completarea unor cuvinte cu grupuri de sunete / litere care lipsesc
6. Extinderi de propoziții
7. Ex. de derivare și compunere (inclusiv familii de cuvinte)
8. Gruparea unor cuvinte în funcție de înțeles
 9. Înlocuirea în texte a unor cuvinte cu altele care au același înțeles
Jocuri: 1. Jocuri de atribuire de însușiri
2. Jocul sinonimelor („Cuvinte prietene”) / antonimelor („Cuvinte certărețe”, „Dacă nu e așa,
atunci cum e?”)/ omonimelor
3. Jocuri de atribuiri de acțiuni
4. Jocuri de atribuiri de însușiri
5. Rebusuri și careuri în care să găsească ascunse cuvinte
6. „Scara cuvintelor” – pornind de la o silabă dată, compuneţi cuvinte formate din 2, 3, 4, 5
silabe:

ma-ca-ra-le-le
re-pa-ra-tă ma-ca-ra-ua
re-pa-ra ma-ca-ra
re-ce ma-ma
re ma

7. Jocuri de rol. ,,Imaginează-ți că ești o pasăre călătoare. Povestește pe unde ai fost și ce ai

văzut.”

Explicarea conținutului semantic al unui cuvânt sau expresii:

1. Prezentarea obiectelor (direct sau pe planșe)
2. Explicarea cu ajutorul sinonimelor
3. Explicarea prin raportare la antonime
4. Sugerarea altor sensuri
5. Folosirea perifrazei (grup de cuvinte cu înțeles asemănător)
6. Explicarea în context (formă superioară care dă posibilitatea realizării unor asociații; elevii pot
descoperi sensurile unui cuvânt în funcție de context)

Contactul cu textul deschide o nouă lume pentru copii, cu efect direct și spectaculos în îmbogățirea
vocabularului. Cuvintele folosite vor fi folosite în enunțuri care să se îndepărteze tot mai mult de textul
din care au provenit. Grija aceasta trebuie să fie permanentă, noile achiziții trebuie să fie folosite în lecțiile
următoare, în contexte diferite. Simpla povestire a textului nu este suficientă pentru a realiza toate
dezideratele privind însușirea unui vocabular bogat, nuanțat, expresiv. Este necesar ca învățătorul să
prezinte sensurile cuvintelor și expresiilor noi pentru copii. Poate porni de la experiența copiilor sau poate
folosi dicționarul. Pentru realizarea acestei sarcini, sunt necesari următorii pași:

1) Citirea textului
2) Selectarea cuvintelor presupuse necunoscute
3) Explicarea lor
4) Notarea în carnețelul vocabular
5) Introducerea cuvintelor noi în enunțuri formulate de elevi
6) Completarea unor propoziții eliptice cu cuvinte noipentru a verifica dacă elevii au înțeles

II. În clasele a III-a și a IV-a, conținuturile care vizează domeniul lexico-semantic sunt:
 Cuvântul; sensurile cuvintelor
 Cuvinte cu sens identic / asemănător și opus
 Sensul propriu și sensul figurat al cuvintelor
 Cuvinte polisemantice
 Familii de cuvinte
 Activitățile din clasele anterioare, se continuă și se diversifică cu:
 Alcătuiri de propoziții în care un cuvânt să aibă sens propriu și sens figurat
 Obținerea unor sensuri figurate prin includerea unor cuvinte în structuri deosebite și alcătuire de
enunțuri noi cu aceste expresii
 Realizarea unor compuneri cu expresii în care anumite cuvinte au sens figurat
 Pe baza unor texte ca conțin fenomenul polisemiei, se pot face exerciții cu multitudinea sensurilor
unui cuvânt (precum a ține, a trece, a face) Copiii vor fi solicitați să explice și să alcătuiască
enunțuri cu fiecare înțeles. Exemplu:
o A ține o carte, untul se ține în frigider, vara ține trei luni, el ține la familie, bateria a
ținut o lună, colegul a ținut secretul, el a ținut să ne ajute
 Exerciții pentru descoperirea sensurilor din context ale unor omonime (dar, car, nouă)

În cei cinci ani ai ciclului primar, nr. exercițiilor de acest fel este foarte mare. Copiii ajung să
reacționeze corect la aceste cerințe școlare, apoi să înțeleagă din ce în ce mai bine mesajul textelor
școlare și să se exprime nuanțat.
 FORME DE ACTIVITĂȚI CARE CONTRIBUIE LA SESIZAREA ELEMENTELOR
SEMNIFICATIVE ALE UNUI MESAJ ASCULTAT

Analiza unui mesaj, poate face referire la conținutul informațional cu semnificațiile acestuia
pentru cei doi actori ai comunicării
formă (orală/scrisă, în imagini/în cuvinte etc)

În formarea capacității de receptare a mesajelor orale, un rol important îl au activitățile care

dezvoltă: răbdarea
spiritul de observație
memoria
gândirea
limbajul

În ciclul achizițiilor fundamentale, competențele specifice merg de la identificarea

semnificațiilor mesajelor, la identificarea unor informații variate, identificarea sunetelor și silabelor
în cuvinte, a cuvintelor în propoziții și exprimarea interesului pentru receptare.
Sarcina învățătorului este de a asigura o ofertă variată de activități de învățare.
1. Jocurile, oferă copilului modalitatea perfectă de a exersa în condiții distractive. Fără a lăsa
învățarea să cadă în plan secundar, ea poate fi ajutată de elementele de joc, pentru a dezvolta
răbdarea, spiritul de observație și procesele cognitive.
Exemple de joc: „Spune într-un cuvânt ...” (pentru clase de obiecte)
„Cine este ...?” (găsirea obiectului, având ca suport perifraza)
„Ajută cuvântul să meargă la locul lui” (integrarea unei noțiuni în structuri
superioare)

2. Povestirea învățătoarei și audierea de povești este foarte utilă în formarea capacității de sesizare
a elementelor semnificative ale unui mesaj, atunci când este completată de întrebări la final.
Întrebările trebuie să vizeze elementele de conținut, semnificațiile informației, relațiile dintre
personaje, expresii și cuvinte considerate a fi noi.

3. Conversațiile pe teme de interes pentru copii le stimulează gândirea. Valențele în sesizarea

sensului se arată în special în cadrul conversației euristice.

4. Vizionarea unor secvențe din emisiuni pentru copii

5. Realizarea unor desene, respectiv selectarea unor imagini potrivite unui text audiat.

Formele de organizare pot fi frontale, deoarece informația ajunge într-un timp scurt la toți copiii
pe grupe, deoarece elevii sunt puși în situația de a asculta unii pe
alții, alternând rolurile de emițător-receptor și disciplinând astfel
ascultarea

În ciclul de dezvoltare, competențele specifice sunt extragerea unor informații sau realizarea
de deducții pe baza audierii unui text, deducerea sensului unui cuvânt prin raportare la situație,
sesizarea regularităților limbii și abaterilor de la acestea, manifestarea atenției și curiozității față de
tipuri de mesaje, dar și a interesului pentru receptarea mesajului oral.
Activitățile de învățare, respectiv metodele, pot fi:
a) Exercițiul:
a) Ex. de completare de tabele cu informații din textele audiate
b) Ex. de observare a unor mărci specifice (de nr., gen)
c) Extragerea și notarea unor informații considerate importante într-un text audiat
2. Conversația euristică. Cadrul didactic conduce prin conv.euristică elevii să
a) Formuleze predicții pe baza unor texte audiate
b) Intuiască sensul unui cuvânt dintr-o secvență audiată sau vizionată
3. Audiția / vizionarea
a) Scenete de teatru radiofonic pentru copii-identificarea persoanelor care comunică
b) Emisiuni pentru copii
4. Jocul de rol - pentru sesizarea unor mesaje bruiate, trunchiate, articulate defectuos
5. Jocurile concurs cu rezolvare de sarcini simple pornind de la textele audiate
 STRATEGII DE FORMARE A CÂMPULUI AUDITIV
(propoziție, cuvânt, silabă, sunet)

Ciclul achizițiilor fundamentale

citit/scris
îi familiarizează pe copii cu elementele de bază ale limbii convenționale com.orală/scrisă
calcul matem.
este perioada în care elevii învață să diferențieze sunetele de litere
să scrie

Procesul familiarizării elevului cu cititul se realizează într-o perioadă largă. Anterior acestui
proces, pregătindu-l, este perioada formării câmpului auditiv (propoziție-cuvânt-silabă-sunet), perioada
preabecedară. Introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar, a determinat deplasarea unor conținuturi
(mai ales învățarea literelor de tipar) de la clasa I la clasa pregătitoare.

Ce învață elevul? Ce face învățătorul?

 să asculte un mesaj
 să răspundă corect la întreb. din univ. copilăriei
 să povestească întâmplări pers., evenimente
 să alcătuiască propoziții pe baza unor cuvinte de
sprijin, a unei ilustrații, obiect sau im. cu ob. Cun
 să împartă propoziția în cuvinte, cuv. în silabe
 să extragă sunetul din silabă
 să stabilească nr. și ordinea silabelor în cuvânt
 să stabilească nr. și ordinea sunetelor în cuvânt
 să formeze cuvinte noi din sunete date
 în primele 2 săpt. de școală, organizează
activitatea de cunoaștere și evaluare a copiilor,
urmărind: cunoașterea gradului de inteligență, a
cunoștințelor și a eventualelor defecte de vb.
 activități de evaluare:
a) probe pt. depistarea defectelor de
pronunție și audiție („Deschide
urechea…”, „Cum e corect?”, „Telef. fără
fir”, „Repetă după mine”)
b) probe pt. a stabili volumul vocabularului
(„Spune cât mai multe cuv. care încep/se
termină cu sunetul...”, „Cine știe mai
multe ...?”)
c) probe pt. verificarea expresivității vorbirii
(jocuri de situație care valorifică teme
apropiate universului copilului)
d) probe pt. cun. comportamentelor vb. („Eu
spun una, tu spui multe”)

Strategii de formare a câmpului auditiv

Metoda considerată de didacticienii români ca fiind cea mai adecvată, este cea fonetică, analitico-
sintetică, deoarece pune în evidență caracterul fonetic al limbii române, respectând în același timp
particularitățile de vârstă ale copiilor.
Algoritmul metodei:
1. Organizarea unei conversații pornind de la ilustrații, desene animate, un fragment de film pe o
temă accesibilă copiilor
2. Desprinderea unei propoziții din răspunsurile elevilor, prop. în care se regăsește în interiorul unui
cuvânt sau al mai multor cuvinte, sunetul ce urmează a fi studiat
3. Împărțirea propoziției în cuvinte
4. Separarea cuvântului în care se află sunetul nou
5. Despărțirea cuvântului în silabe
6. Separarea silabei care conține sunetul nou
7. Împărțirea silabei în sunete
8. Separarea sunetului nou
9. Oferirea unor exemple de cuvinte cu sunetul nou, în poziție inițială, mediană, finală
 10. Observarea literei de tipar care corespunde sunetului; planșa cu litera trebuie să conțină doar litera
care trebuie învățată. Studiile arată faptul că elevii de această vârstă nu rețin decât în aceste
condiții.
11. Recunoașterea literei în ziare, reviste, abecedar și în alfabetar.
12. Alcătuiri de cuvinte la alfabetar cu silaba nouă
13. Observarea și organizarea unei conversații despre ilustrația din abecedar, ocazie cu care copiii sunt
monitorizați în pronunția cuvintelor care conțin sunetul nou.
14. Citirea cuvintelor din coloane în șoaptă și cu voce tare. Cuvintele de citit se aleg cu grijă, a.î. să nu
conțină aglomerări de consoane în silabe. Citirea se face pe silabe, etapă importantă în formarea
câmpului vizual.
15. Citirea individual în șoaptă.
16. Citirea model a învățătorului
17. Organizarea unei convorbiri despre conținutul și înțelesul textului
18. Povestirea textului
19. Exerciții de cultivare a limbii

Schema la tablă:

Condițiile unei activități reușite:

 Cuvintele trebuie să fie cunoscute de copii și să fie formate din 2-3 vocale, fără aglomerări de
consoane.

Jocul didactic este o altă metodă de dezvoltare a câmpului auditiv.

„Spune mai departe”, „Jocul silabelor”, „Completează propoziția”, „Caută greșeala”, „Domino cu imagini
și litere”, „Ce sunet se potrivește?”

Mijloace didactice
 Videoproiector imagini utilizate ca punct de plecare în discuții premergătoare
videoclipuri
 Planșe
 Jetoane (inclusiv jetoane pentru Domino)
 Jucării muzicale

Forme de organizare
Se folosește preponderent activitatea frontală, deoarece permite lucrul cu întreaga clasă, a.î. toți
elevii au acces în același timp la aceeași informație. Timpul de transmitere este mai scurt, iar elevii au
posibilitatea să audă răspunsurile altor colegi.
 COMUNICAREA ÎN IMAGINI

Privită ca proces, comunicarea este transmisia și schimbul de informații (mesaj alcătuit din cuvinte
și semne, imagini), instituită între emițător și receptor, printr-un canal de transmitere a mesajului. Mesajul
este transpus intr-un cod (sistem de semne si reguli de combinare), care trebuie sa fie comun cel putin în
parte emițătorului și receptorului. Limba reprezintă codul fundamental, împreună cu mijloacele neverbale
de exprimare (mimica, gesturi etc.). Emițătorul realizează operația de codare, iar receptorul efectuează
o operație de decodare a elementelor informaționale din cod.
După tipul de cod utilizat verbală (orală și scrisă)
paraverbală
nonverbală
Comunicare nonverbală; se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale (corpul uman, spa-
ţiul sau teritoriul, imaginea)
Imaginea are cîteva caracteristici care pot fi exploatate în situațiile de învățare:
 se impune aproape instantaneu în câmpul vizual alreceptorului şi nu necesită o prelucrare cerebrală 
elaborată pentru constituirea înţelesului, ca în cazul ideii („imaginea vorbește de la sine”);
 imaginea este puternic conectată la structurile emoţional-afective ale receptorului şi are o mare
rezonanţă pe acest palier, răspunsul acestuia venind mult mai repede (uimire, bucurie, tristeţe),
comparativ cu ideea, care se adresează în primul rând raţiunii
Aceste caracteristici fac ca imaginea să fie ușor de receptat, să se impună vizual și să fie utilă ca
material didactic.
Când se folosește comunicarea prin imagini în lecțiile de limbă și literatură română?
1. În perioada preabecedară, însoțind lectura după imagini, povestire, metoda fonetică analitico-
sintetică, jocul didactic, jocurile diverse;
2. În perioada învățării literelor, fiecare literă este desenată pe o planșă alături de o imagine
reprezentativă (albină pentru a, balon pentru b etc)

3. În educația rutieră, indicatoarele stradale.

4. În stabilirea unor reguli (câte o imagine pentru fiecare situație).

5. În dramatizări și jocurile de rol, pot fi materiale adjuvante, elemente din recuzită.

6. În manual, există imaginile care însoțesc textele literare, nonliterare, situațiile sociale.

7. Planșele utilizate în orele de învățare a elementelor de limbă (în special în orele de recapitulare),
care conțin scheme, tabele și orice fel de organizatori grafici

8. Schițele specifice unor metode, pe care copiii le recunosc după un număr de utilizări ale metodei
(ciorchinele, harta textului, explozia stelară...)

Avantajele utilizării comunicării prin imagini:

 Îmbogățesc și ajută lecția
 Sporesc atractivitatea lecției
 Stârnesc emoții, ceea ce face ca lecția să fie mai eficientă, prin leg. informației de emoțional
 Ajută memoria

Utilizată cu măsură, comunicarea prin imagini nu face decât să îi determine pe copii să învețe mai
bine, mai repede și să le placă.