Suport de Curs Competente Antreprenoriale

SUPORT DE CURS
COMPETENȚE ANTREPRENORIALE
ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

(4) 0 247 317 551 FAX (4) 0 247 317 995 www.romfra.ro , e-mail : cirfro@dnt.ro
Str. Mihail Kogălniceanu nr. 46-48, 0700 ALEXANDRIA, Jud. TELEORMAN, ROMÂNIA
MODULUL I
CARACTERIZAREA ANTEPRENORULUI SI INFIINATAREA UNEI FIRME
CAPITOLUL I – Antreprenorul și antreprenoriatul
Antreprenoriatul ca subiect de discuție și analizǎ a fost introdus de economiști în secolul al

XVIII-lea și a continuat sǎ atragǎ interesul economiștilor până în zilele noastre.
În Franța secolului al XVIII-lea, când economistul Richard Cantillona asocia asumarea de

riscuri în economie cu antreprenoriatul, în Anglia, Revoluția Industrialǎ își fǎcea simțitǎ
prezența, iar antreprenorii beneficiau de primele oportunitǎți de a juca un rol din ce în ce
mai vizibil în transformarea și valorificarea resurselor; înregistrându-se primele influențe
asupra indicatorilor macroneconomici. Joseph Schumpeter, considerat de unii un geniu al
economiei secolului XX, spunea: „În antreprenoriat existǎ o înțelegere pe care o facem în
legaturǎ cu un anumit tip de comportament care include: inițiativǎ, organizarea și
reorganizarea mecanismelor socio-economice și acceptarea riscului și a eșecului”.
Pentru a completa lista de informații despre profilul și competențele antreprenorilor s-au

întreprins numeroase studii care au dus la urmatoarea concluzie comunǎ: toți antreprenorii
de succes dețineau control interior și capacitate de planificare, își asumau riscuri, foloseau
inovația, foloseau feedback-ul, luau decizii și erau independenți. Aceastǎ listǎ de calități se
aflǎ într-un proces de îmbunǎtǎțire continuǎ prin adǎugarea de noi caracteristici.
Elementele ce caracterizeazǎ profilul antreprenorilor sunt acelea de: inovatori, lideri,

asumatori de riscuri, independenți, creatori, tenaci, energici, originali, optimiști, orientați
spre rezultate, flexibili, materialiști.
Gradul de adaptabilitate și flexibilitate a personalitǎții antreprenorului este foarte important.

Astfel, un antreprenor care are cunoștințe solide în domeniul resurselor umane va da dovadǎ
de tact și diplomație în cazul unei crize de personal. În aceeași mǎsurǎ un antreprenor care
nu se informeazǎ despre legislația care îi reglementeazǎ activitatea, chiar dacǎ beneficiazǎ
de consiliere juridicǎ, se va afla în imposibilitatea deschiderii și menținerii unui dialog
productiv cu statul sau va obține cu dificultate o finanțare de la societǎți financiar-bancare
sau prin instituții europene.
Relația antreprenor – furnizor/client bazatǎ pe încredere, pornește de pe poziții egale și în

care, fiecare element urmǎrește pǎstrarea subunitarǎ a raportului economic: minimum de
efort/maximum de efect.
Relația antreprenor – intraprenor sau anagajator – angajat este reglementatǎ în primǎ

instanțǎ de Codul Muncii și de către Drepturile de Proprietate Intelectualǎ. Factorul uman
are un rol determinant în derularea unei afaceri. Așa cum un angajat bun contribuie la
bunǎstarea și extinderea unei afaceri, un angajat mai puțin competent poate da un sens

negativ unor parteneriate de afaceri care pânǎ la momentul respectiv se desfǎșurau în bune
condiții.
Caracteristici – competențe ale antreprenorilor :
Determinare și perseverențǎ: Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totalǎ cǎtre succes
ca antreprenor poate depǎși obstacolele. Determinarea puternicǎ și perseverența pot face
un antreprenor sǎ facǎ fațǎ oricǎror greutǎți pe care alte persoane le-ar considera
insurmontabile și chiar pot compensa lipsa de experiențǎ și de îndemânare a personalului
angajat.
Dorința de a câștiga: Antreprenorii examineazǎ o situație, determinǎ cum își pot mǎri
șansele de câștig și trec mai departe. Ca rezultat riscurile considerate mari de persoanele
obișnuite sunt riscuri mari pentru antreprenori.
Cǎutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea de

a învǎța repede și dorința puternicǎ de a ști cât de bine se descurcǎ și cum își pot îmbunǎtați
rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus sǎ învețe din
greșeli și din experiențele anterioare.
Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidați de situații dificile.

Încrederea în sine și optimismul general îl fac sǎ vadǎ imposibilul ca pe ceva ce doar necesitǎ
mai mult timp pentru a fi rezolvat. Antreprenorii sunt extrem de persistenți însǎ sunt realiști
în a aprecia ceea ce pot și ceea ce nu pot sǎ facǎ și unde au nevoie de ajutor pentru
rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.
Inițiativǎ și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane

independente, ei cautǎ și preiau inițiativa, se pun în situații în care sunt personal
rǎspunzǎtori pentru succesul sau eșecul întregii operațiuni. Le place sǎ se implice în
probleme în care impactul lor personal sǎ poatǎ fi mǎsurat.
Orientare spre oportunitǎți: Un lucru care îi diferențiazǎ clar pe antreprenori este

concentrarea spre oportunitate mai mult decât spre resurse, structurǎ sau strategie. Când se
hotǎrǎsc sǎ întreprindǎ o acțiune o fac într-un mod calculat, încearcǎ sǎ facǎ totul pentru a
obține cât mai multe șanse de câștig, dar evitǎ sǎ-și asume riscuri ce nu sunt necesare.
Toleranțǎ pentru eșec: Antreprenorii folosesc eșecul ca pe o experiențǎ din care pot învǎța
ceva. Cei mai eficienți antreprenori sunt cei care se așteaptǎ la dificultǎți și nu sunt
dezamǎgiți, descurajați sau deprimați de un eșec.
Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpinǎ adesea obstacole majore

încrederea în abilitǎțile personale îi determinǎ sǎ le depǎșeascǎ și îi face pe ceilalți sǎ-și
menținǎ propriul optimism.
Realizarea de viziuni: Antreprenorii știu unde vor sǎ ajungǎ. Ei au o viziune sau concept
despre ceea ce vor sǎ devină ideea lor. Nu toți antreprenorii au viziuni predeterminate
pentru ideile lor, unii își dezvoltǎ viziunea în timp, conștientizând ce este și ce poate ajunge
ideea de afacere de la care au pornit.
Nivelul mare de energie: Cantitatea mare de muncă depusǎ de antreprenori presupune din
partea acestora existența unei energii superioare. Mulți antreprenori își dozeazǎ cantitatea
de energie monitorizând cu grijǎ ce mǎnâncǎ, ce beau, fac exerciții fizice și știu când sǎ se
retragǎ pentru relaxare.
Creativitatea și spiritul de inovație: Creativitatea a fost privitǎ timp îndelungat ca ceva

genetic, cu care te naști și nu o poți dobândi. Una dintre teoriile celebre apǎrute spre
sfârșitul secolului al-XX lea afirmǎ cǎ aceasta poate fi învǎțatǎ.
Independența: Frustrarea în fața sistemelor birocratice, împreunǎ cu dorința de a face o

„diferență” îi face pe antreprenori niște persoane foarte independente care doresc sǎ facǎ
lucrurile în felul lor. Totuși antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea
publică sǎ le ia pe cele importante.
Lucrul în echipǎ: Dorința de independențǎ și autonomie nu îl oprește pe antreprenor sǎ

doreascǎ lucrul în echipǎ. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se aflǎ firma (sau
unde ar dori sǎ se afle) personalul se ocupǎ de activitǎțile de „zi cu zi” din firmǎ.
Abilitǎți manageriale: Un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip de cunoaștere

pentru ca afacerea lui să fie eficientă.
Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piațǎ. Rolurile și

contribuția antreprenorilor se amplificǎ substanțial, simultan cu manifestarea lor pe plan
calitativ superior.
În sensul modern al economiei de piațǎ, un antreprenor este un agent economic care adoptǎ
un comportament activ și novator, care acceptǎ deliberat riscuri financiare pentru a dezvolta
proiecte noi. Astăzi, în mare parte și datoritǎ aportului pe care îl aduc antreprenorii la
evoluția mediului antreprenorial și a influenței pe care o au asupra indicatorilor
macroeconomici, se acordǎ tot mai mult o atenție și recunoaștere ridicată acestui sector.
Vorbim așadar astăzi despre un antreprenoriat competitiv și despre un antreprenoriat social.
Un alt tip de antreprenor este ANTREPRENORUL SOCIAL - un vizionar pragmatic care

produce schimbări sociale sustenabile, sistemice şi pe scară largă printr-o nouă invenţie, o
abordare diferită, o aplicare mai riguroasă a tehnologiilor şi strategiilor cunoscute, sau
printr-o combinaţie a celor menţionate mai sus.
Antreprenorii sociali:
- sunt ambiţioşi: antreprenorii sociali confruntă probleme sociale majore, de la creşterea
costurilor de înscriere la universitate pentru studenţii cu venituri reduse până la lupta
împotriva sărăciei în ţările în dezvoltare. Aceşti lideri antreprenoriali operează în toate
tipurile de organizaţii: organizaţii non-profit inovatoare, companii cu scop social cum ar fi

bănci cu scop lucrativ pentru dezvoltarea comunităţii şi organizaţii hibrid care combină
caracteristicile organizaţiilor non-profit cu cele ale celor cu scop lucrativ.
- au o misiune precisă: criteriul principal al antreprenorilor sociali de succes este crearea de
valoare socială, nu de bogăţie propriu-zisă. Deşi crearea bogăţiei poate fi o parte a
procesului, ea nu este scopul în sine. Promovarea unei schimbări sociale sistemice este
obiectivul real.
- au o gândire strategică: ca şi antreprenorii obişnuiţi, antreprenorii sociali văd şi acţionează
în virtutea unor observaţii care celorlalţi le scapă: oportunităţi de a îmbunătăţi sistemul,
crează soluţii şi produc noi abordări care generează valoare socială. Ca cei mai buni
antreprenori de afaceri, antreprenorii sociali sunt foarte concentraţi şi neobosiţi în urmărirea
unei viziuni sociale.
- sunt generatori de resurse: pentru că antreprenorii sociali operează într-un context social
mai degrabă decât în lumea afacerilor, ei au un acces limitat la capital şi la sistemele
tradiţionale de sprijin al pieţelor. În consecinţă antreprenorii sociali trebuie să fie foarte
pricepuţi în a aduna şi mobiliza resurse politice, financiare şi umane.
- sunt orientați către rezultate: în definitiv, antreprenorii sociali pornesc de la ideea de a
produce rezultate măsurabile. Aceste rezultate transformă realităţile existente, deschid noi
căi pentru cei marginalizaţi şi dezavantajaţi şi declanşează potenţialul societăţii de a genera
schimbări sociale.
Un antreprenor social este cineva care recunoaşte o problemă socială şi utilizează principii
antreprenoriale pentru a crea, organiza şi gestiona o entitate care să producă o schimbare
socială. În timp ce antreprenorii de afaceri măsoară de obicei performanţa în termeni de
profit şi valoare adăugată, antreprenorii sociali îşi măsoară succesul prin impactul pe care îl
au asupra societăţii. Deşi antreprenorii sociali lucrează deseori prin intermediul organizaţiilor
non-profit şi a grupurilor cetăţeneşti, mulţi dintre ei lucrează în sectorul guvernamental şi
privat.
Antreprenorii sociali sunt persoane ce oferă soluţii inovatoare celor mai presante probleme
sociale ale societăţii. Sunt persoane ambiţioase şi talentate, adresând probleme sociale
majore şi oferind noi idei pentru transformări pe scară largă. Antreprenorii sociali identifică
ceea ce nu funcţionează şi rezolvă problema schimbând sistemul, multiplicând soluţia şi
convingând întreaga societate să facă un salt înainte, mai degrabă decât lăsând nevoile
societăţii în mâinile autorităţilor sau a sectorului privat. Antreprenorii sociali sunt deseori
pasionaţi de ideile lor, dedicându-şi viaţa modificării parcursului în sectorul lor. Sunt în
acelaşi timp vizionari şi realişti, preocupaţi de implementarea practică a viziunii lor dincolo
de orice altceva. Antreprenorul social prezintă idei care sunt uşor de folosit, uşor de înţeles,
etice şi care implică sprijin larg pentru a maximiza numărul persoanelor locale care vor
acţiona, vor prelua ideea şi o vor implementa. Cu alte cuvinte, fiecare antreprenor social
este un recrutor în masă al unor transformatori în plan local – un model care demonstrează
că cetăţenii care-şi canalizează pasiunea în acţiune pot face aproape orice. În ultimele două
decenii, sectorul societăţii civile/cetăţenesc a învăţat ceea ce sectorul privat a înţeles cu mult
timp în urmă: nu este nimic mai puternic decât o nouă idee în mâinile unui antreprenor
priceput.

1. Cum trebuie să fie un Antreprenor de succes?
Pentru întreprinzător, încrederea in propriile abilităţi antreprenoriale este o forţa

conducătoare care te ghidează prin diferitele etape ale iniţierii și dezvoltării afacerii.
Încrederea în propriile abilităţi antreprenoriale este o consecinţă naturală a expunerii
prelungite la modele pozitive de antreprenoriat. O persoană cu ambiţii antreprenoriale
poate câștiga încrederea necesară în propriile abilităţi antreprenoriale prin contactul
personal direct cu persoane care au reușit cu succes să pună bazele propriilor afaceri.
Mai jos găsești câteva trăsături definitorii, la care mai poţi adăuga și tu personal pe cele pe
care le cunoști. Antreprenorul trebuie să fie o persoană:
- Independentă și cu multă iniţiativă
- Creativă, inventivă, cu capacităţi bune de planificare
- Ambiţioasă, hotărâtă în reușită
- Curajoasă, capabilă de a învăţa din eșecuri și de a-și asuma riscuri
- Perseverentă, puternică și rapidă în luarea deciziilor
- Flexibilă, ușor adaptabilă la diverse schimbări
- Descurcăreaţă și activă în rezolvarea problemelor și găsirea soluţiilor
- Responsabilă și optimistă
- Clară în exprimare, cu putere de convingere
- Sociabilă și bună ascultătoare
- Realistă și cu încredere în forţele proprii
- Să dispună de gândire pozitivă
- Receptivă la noi provocări etc.
Trăsături care nu aparțin unui antreprenor de succes:
Neîncrederea în oameni. Este foarte greu să reușești în afaceri fără ajutor. De aceea,
întreprinzătorul este înconjurat de parteneri, salariaţi, furnizori, clienţi etc. Multe nereușite
în afaceri se datorează aprecierii greșite a acestora. Concentrarea pe aparenţe și nu pe
realizări, credulitatea unor vorbe și ignorarea faptelor reale pot avea consecinţe destul de
grave pentru un antreprenor.
Lăcomia. Lăcomia antreprenorului poate avea diferite forme: refuzul de a plăti angajaţilor
salariul la timp și corespunzător; micșorarea calităţii produsului în folosul unui profi t pe
termen scurt; implicarea concomitentă în mai multe afaceri etc. Toate acestea pot avea
drept consecinţe pierderea controlului asupra afacerii în întregime, precum și careva
consecinţe parţiale cum ar fi îndeplinirea iresponsabilă a funcţiilor de către angajaţi sau chiar
plecarea acestora, pierderea clienţilor și altele. Lăcomia, în cele din urmă, poate duce chiar și
la falimentarea propriu-zisă a afacerii.
Incorectitudinea. Afacerea merge bine cât timp întreprinzătorul este corect în relaţiile sale cu
partenerii, angajaţii, reprezentanţii instituţiilor financiare, autorităţile publice și, mai ales, în
relaţiile cu clienţii.

Lipsa de răbdare. Uneori este nevoie de un timp mai îndelungat pentru dezvoltarea unei
afaceri. Nerăbdarea la încheierea unui contract sau la acceptarea unei comenzi rapide,
urgenţa în angajarea sau eliberarea din funcţie a unui salariat, închirierea în grabă a unui
local pot avea efecte dezastruoase asupra afacerii.

Mituri despre antreprenori
2. 1. Mitul 1 – Antreprenorii se nasc, nu se fac.
3. Realitatea - În timp ce antreprenorii se nasc cu o anumita inteligență nativă, un fler
pentru a crea, și energie, prin ele însele aceste talente sunt ca și ceramica neformată sau
pânza nepictată. Crearea unui antreprenor se face prin acumularea de abilitați relevante,
know-how, experiențe, și contacte pe o perioadă de ani și include și doze mari de
dezvoltare de sine.
4. 2. Mitul 2 – Oricine poate începe o afacere.
5. Realitatea - Antreprenorii care fac diferența între o idee și o oportunitate, și care
tind destul de sus, încep afaceri care au o șansa mai bună de succes.
6. 3. Mitul 3 – Antreprenorii sunt jucători de noroc.
7. Realitatea - Antreprenorii de succes își asuma riscuri calculate și cu mare grijă.
8. 4. Mitul 4 – Antreprenorii vor tot spectacolul pentru ei
9. Realitatea – Deținerea și derularea întregului spectacol pune efectiv o limită
superioară dezvoltării. Antreprenorii individuali de obicei reușesc să supraviețuiască.
10. 5. Mitul 5 – Antreprenorii sunt proprii lor șefi și sunt complet independenți
11. Realitatea - Antreprenorii sunt departe de a fi independenți și trebuie să servească
mulți stăpâni. Aceste părți implicate (stakeholders) includ parteneri, investitori, clienți,
furnizori, creditori, angajați, familii, și aceia față de care exista obligații sociale și
comunitare.
12. 6. Mitul 6 – Antreprenorii lucrează mai mult și mai greu decât managerii din companiile
mari
13. Realitatea - Nu este nici o dovadă că toți antreprenorii lucrează mai mult decât
substituții din corporații. Unii da, alții nu. Unii chiar spun că lucrează mai puțin.
14. 7. Mitul 7 – Antreprenorii au de a face cu un stress imens și plătesc un preț mare pentru
succes
15. Realitatea - Nu este nici o îndoială în asta. A fi un antreprenor este stresant și
solicitant.
16. 8. Mitul 8 – Începerea unei afaceri este riscanta și deseori se termină cu eșec

17. Realitatea - Antreprenorii talentați și cu experiență -deoarece ei urmăresc
oportunități atractive și sunt capabili să atragă persoanele potrivite și finanțarea
necesară și alte resurse pentru a face afacerea să meargă -deseori dezvoltă afaceri de
succes. În plus, unele afaceri pot eșua, dar antreprenorii pot merge mai departe. Eșecul
este deseori focul care călește oțelul experienței de învățare al unui antreprenor.
18. 9. Mitul 9 – Banii sunt ingredientul cel mai important în demararea unei afaceri.
19. Realitatea - Dacă talentul și celelalte ingrediente sunt acolo, banii vor veni,dar nu
este sigur că dacă un antreprenor are destui bani, el va reuși.
20. Banii sunt unul dintre cele mai puțin importante ingrediente într-o noua afacere de
succes.
21. 10. Mitul 10 – Antreprenorii ar trebui să fie tineri și energici.
22. Realitatea - În timp ce aceste calități ajută, vârsta nu este o barieră. Vârsta medie a
antreprenorilor care încep afaceri cu potențial ridicat este cam pe la 30 de ani, și sunt
numeroase exemple de antreprenori care încep afaceri la vârsta de 60 de ani.
23. 11. Mitul 11 – Antreprenorii sunt motivati doar de căutarea succesului financiar.
24. Realitatea - Antreprenorii care caută afaceri cu potențial sunt mai atrași de
construirea de întreprinderi și realizarea unui câstig de capital de lungă durată decât de
bucuria imediată oferită prin salarii mari și bonusuri.
25. 12. Mitul 12 – Antreprenorii vor să aibă control și putere asupra celorlalți.
26. Realitatea - Antreprenorii de succes sunt motivați de căutarea responsabilității,
reușitei, și rezultatelor, și mai puțin de putere în sine.
27. 13. Mitul 13 – Dacă un antreprenor este talentat, succesul va apărea într-un an sau doi.
28. Realitatea - O maxima veche printre oamenii de afaceri capitaliste spune totul:
Lamâile se coc în doi ani și jumătate, dar pentru perle este nevoie de șapte sau opt ani.
Rareori o afacere nouă se stabilește solid în mai puțin de trei sau patru ani.
29.
30. 14. Mitul 14 – Orice antreprenor cu o idée bună poate să strânga capital pentru o
afacere.
31. Realitatea - Din afacerile antreprenorilor cu idei bune care caută capital pentru
afacere, doar 1 până la 3 din 100 sunt finanțate.

32. 15. Mitul 15 – Dacă un antreprenor are destul capital de început, el sau ea nu poate da
greș
33. Realitatea - Opusul este de regulă adevărat; asta fiind, prea mulți bani la început
deseori crează euforie și sindromul copilului răsfățat. Lipsa de disciplină și cheltuielile
impulsive de obicei duc spre probleme serioase și spre eșec.
Primii pași spre o afacere reușită!

- în primul rând, este câștigul financiar,
- în al doilea rând este o realizare de succes pe plan profesional și
- în al treilea rând este dorinţa de a conduce.
Indiferent de pretext, este absolut cert faptul că aceste motive sunt mai mult de ordin
personal și nu au o legătură directă cu produsele sau serviciile pe care le-ai putea produce în
calitate de antreprenor. Primul pas este acela de a trece pe o listă ideile pe care crezi că le-
ai putea transforma într-o afacere. Orice idee, indiferent cât „de trăsnită”, trebuie acceptată
și trecută pe lista posibilităţilor.
Ideile de afaceri care pot fi transpuse în realitate reprezintă oportunităţile de afaceri.

Antreprenorul trebuie să fie permanent atent la noi idei de afaceri pe care le poate găsi
oriunde în jurul lor:
• Stilul personal de viaţă și experienţa acumulată (viața de zi cu zi)
• Locul de muncă
• Pasiunile/Hobby-ul
• Educaţia
• Căutările sistematice etc.
Descoperirea ideilor de afaceri este doar o parte a procesului de iniţiere a afacerii. Ideile
trebuie să fi e evaluate pentru a le determina pe cele ce necesită o investigare ulterioară mai
avansată și minuţioasă. Dacă ai făcut deja o listă de idei, citește atent această listă și alege
ideile pe care le consideri a fi cele realizabile în timpul apropiat - fie într-un an, o jumătate de
an, trei luni sau poate chiar o lună și mai puţin. După prima evaluare, încearcă să elaborezi o
listă mai scurtă prin ierarhizarea ideilor identificate încercând să răspunzi la următoarele
întrebări:
- Ești pregătit să renunţi la anumite lucruri pe care le consideri importante, pentru a
realiza ce ţi-ai propus?
- Ce poţi face tu personal în această afacere? Familia și prietenii în care ai încredere vor
susţine oare afacerea ta?
- Consideri că ai putea porni o afacere folosind experienţa acumulată în domeniul în care
activezi sau ai studiat?

Ce produse sau servicii nu erau disponibile atunci când aveai cel mai mult nevoie de
-
ele?
- Ce produse au fost greu sau chiar imposibil de găsit în regiunea sau localitatea ta?
- Care este modalitatea de organizare a procesului de producţie sau distribuţie a
acestora pe piaţa locală ?
- Ce produse sau servicii sunt solicitate de întreprinderile locale?
- Există oare potenţial pentru activităţi de import și export?
- Poţi să abordezi o idee deja existentă într-un mod nou?
- Ce poţi face de la domiciliu?
Atenție în alegerea ideii de afaceri:
- În loc de a alege prima afacere care îti vine în minte, acorda-ți timp pentru a analiza mai
multe opțiuni.
- Descoperă ce tip de afacere te atrage cel mai mult.
- Alege o afacere care iți va aduce satisfacții personale dar și profitabilitate.
- Gândește-te dacă poți și dacă vrei să te ocupi de toate aspectele afacerii.
- Proiectează un plan general al activităților pentru a vedea cum se încadrează în spațiul
fizic si în intervalul de timp pe care dorești să îl aloci.
- Asigura-te ca afacerea va respecta niște standarde de siguranță, în special daca ai copii
acasă.
- Informează-te cu privire la o posibila poliță de asigurare a afacerii sau a investiției.
- Verifică legalitatea activității și necesitatea obținerii unor aprobări, inclusiv costurile
acestora.
- Alege o afacere ale cărei cerințe organizaționale sunt compatibile cu familia ta.
- Implică membrii familiei in activitatile afacerii si lucrati cu voie buna impreuna, pentru
succesul vostru
- Verifică în mod autocritic aptitudinile tale personale, inclusiv și calificarea profesională.
- Analizează minuţios piaţa și posibilităţile de desfacere a produselor sau serviciilor pe care
intenţionezi să le plasezi pe piaţă.
- Analizează ce este mai indicat - înfiinţarea unei firme noi sau preluarea-cumpărarea unei
firme existente.
- Alege cu grijă viitorii parteneri și personalul de angajat.
- Alege cea mai potrivită formă de organizare juridică pentru afacerea ta.
- Analizează reglementările ce ţin de domeniul ales.
- Determină cu exactitate necesarul de surse financiare necesare.
- Alege cu grijă amplasamentul afacerii și dotarea cu echipament, utilaj etc.
- Planifică cu prudenţă cifra de afaceri, costurile și profiturile viitoare.
- Apelează la un specialist calificat care te va ghida în alegerea sistemului de evidenţă
contabilă.

- Verifică posibilităţile de utilizare a tehnicii de calcul.
- Informează-te cu privire la obligaţiunile tale fiscale imediate și de perspectivă.
- Evaluează riscurile posibile și asigură-te că există măsuri de diminuare a acestora.
- Îndeplinește cu grijă toate formalităţile legale ce ţin de pornirea afacerii.
CAPITOLUL II - Demararea afacerii proprii
1. Înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată(S.R.L.):
Suma necesară pentru capitalul social minim este de 200 de lei, care vor fi depuși într-un
cont bancar. Împreuna cu actele, dovezile și cazierele necesare, suma totală necesară pentru
înființarea unui SRL cu un singur asociat este de aproximativ 500 de lei.
Documentele necesare sunt:
- Cererea de înregistrare;
- Dovada verificării disponibilității și rezervării firmei;
- Dovada verificării calității de asociat unic într-o singura societate cu răspundere limitată
sau dovada verificării privind îndeplinirea condiției ca societatea cu răspundere limitată
cu asociat unic să nu fie asociat unic în altă societate cu răspundere limitată;
- Actul constitutiv;
- Documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu
social, înregistrat la administrația financiară cu destinație de sediu social;
- Certificatul emis de administrația financiară competentă, care certifică faptul că pentru
imobilul cu destinație de sediu social nu a fost înregistrat un alt document ce atesta
înstrăinarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil, cu titlu oneros sau gratuit;
- Dovada privind vărsămintele în contul capitalului social al firmei în valoare de 200 lei;
- Actele privind proprietatea pentru aporturile în natura subscrise și vărsate la constituire;
- Declarații pe propria raspundere de către fondatori/administratori/ cenzori din care să
rezulte că îndeplinesc condițiile legale pentru deținerea acestor calități;
- Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor
persoane fizice;
- Specimenele de semnătura ale reprezentanților societății;
- Cazierul fiscal pentru asociații sau reprezentanții legali ai societății;
- Declarație pe propria răspundere din care să rezulte că firma îndeplinește condițiile de
funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protecției mediului și muncii;
- Costurile de aproximativ 500 lei.

2. Înființarea unei Persoane fizice autorizate (PFA):
Înființarea unui PFA implică cheltuieli mai reduse, deoarece se plătesc doar 250 lei. În
ambele situații, certificatul de inregistrare a firmei este eliberat în trei zile lucratoare de la
data inregistrarii cererii. Documentele necesare pentru crearea de PFA:
- Cererea de înregistrare;
- Dovada verificării disponibilității și rezervării firmei;
- Actul de identitate;
- Documente care atestă drepturile de folosință asupra sediului
profesional/punctelor de lucru;
- Specimenul de semnătura al persoanei fizice autorizate;
- Cazierul fiscal;
- Declarație pe propria raspundere care să ateste îndeplinirea condițiilor din
domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului și protecției muncii;
- Documentele care atesta pregătirea și experiența profesională;
- Costurile de aproximativ 250 lei.
3. Constituirea unei întreprinderi individuale (ÎI). Aceasta este definită ca

„întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător persoană fizică şi care are posibilitatea de a avea salariaţi şi (spre
deosebire de alte forme de desfăşurare a activităţilor economice) se poate înfiinţa în
baza unui singur cod CAEN (desfăşurarea unor activităţi care se circumscriu mai
multor coduri CAEN presupune deschiderea mai multor întreprinderi individuale).
Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi

autorizarea funcţionării întreprinzătorilor persoane fizice titulari ai întreprinderilor
individuale:
- cererea de înregistrare;
- Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei (original);
- Carte de identitate sau paşaport titulari întreprindere individuală (fotocopie
certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
- Documente care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor
de lucru (copie legalizată sau copie certificată de parte);
- Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de
locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);
- Specimenul de semnătură al întreprinzătorului persoană fizică titulară a întreprinderii
individuale (original);
- informaţiile din cazierul fiscal;
- Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de
funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii (original - model 1 sau model 2, după caz);

- Dacă este cazul: precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate
înţelege să afecteze folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al
întreprinderii individuale (declaraţie, etc); declaraţia privind patrimoniul de
afectaţiune, în original, şi documentele care atestă efectuarea vărsămintelor sau
calitatea de proprietar, după caz (copii certificate); documentele care atestă
pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf); documentele care atestă
experienţa profesională (fotocopii certificate olograf);
- În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activitate economică autorizată şi
recunoscută într-un alt stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European,
documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat (fotocopie şi
traducere în limba română certificată olograf).
- Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.
4. Înființarea unei întreprinderi familiale (ÎF): întreprinderea economică, fără personalitate

juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa” 1; şi care
poate avea angajaţi, dar numai persoane din cadrul aceleiaşi familii2, indiferent de numărul
acestora, nu şi terţe persoane. Documentele necesare pentru înfiinţarea IF:
cerere tip;
-
rezervarea de denumire;
-
cazierul fiscal pentru toţi membrii (în format electronic);
-
o copie după actul de identitate al fiecărui membru;
-
documentele aferente sediului (contract de închiriere şi/ sau titlul de proprietate);
-
specimenul de semnătură al reprezentantului IF;
-
acordul de constituire încheiat de membrii familiei;
-
procură specială pentru reprezentantul întreprinderii desemnat prin acordul de
-
constituire (sub semnătură privată), prin care acesta este împuternicit să o
reprezinte.
- Dacă este cazul, pentru înregistrare se pot depune şi documente care atestă
pregătirea profesională şi cele care atestă experienţa profesională a membrilor.
Costurile de înregistrare variază între 500 de lei şi 1.000 de lei.
Deosebirile dintre II, PFA şi IF:
Toate cele trei forme de organizare au aceleaşi principii de funcţionare, însă Întreprinderea
Individuală be neficiază de o serie de avantaje, spre deosebire de Persoana Fizică Autorizată
şi Întreprinderea Familială. Consultanţii fiscali cred că unul dintre avantajele unei ÎI în
comparaţie cu PFA sau IF este că, în eventualitatea extinderii şi dezvoltării afacerii, se poate
angaja personal. De asemenea, poate avea relaţii comerciale cu alte ÎI, PFA şi IF, precum şi cu
orice persoană juridică. O altă diferenţă majoră este aceea că ÎI poate avea mai multe
1 Idem art. 2, lit. h

2 Soţ, soţie, copiii care au împlinit vârsta de 16 ani, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv
domenii de activitate, pe când PFA şi IF doar activitatea pentru care s-au autorizat. ÎI şi
membrii IF pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane cu care colaborează
pentru efectuarea unei activităţi economice.
Însă, spre deosebire de II, în Întreprinderea Familială nu pot exista angajaţi, aceasta fiind
constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei familii, până la gradul IV de rudenie.
5. O altă formă de inițiere a unei afaceri proprii este preluarea unei francize:
Franciza este operațiunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită
francizor îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat, dreptul de exploatare
a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de
producție sau de comercializare a anumitor tipuri de produse și/sau de servicii. Obținerea
unei francize implică plata unei taxe de intrare în sistem precum și a unor redevențe anuale,
de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri
Avantaje:
Beneficiarul unei francize are avantajul de a exploata o marcă de prestigiu, și de a intra pe o

piață concurențială folosind tehnici de producție, comercializare și marketing perfecționate
în timp, și cu un grad înalt de rentabilitate.
Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziționarea sau utilizarea unui
produs sau serviciu consacrat.
De obicei, în faza de demarare a afacerii, resursele de capital ale unui întreprinzător sunt
destul de limitate. Capacitățile de împrumut de fonduri ale întreprinzătorului sunt, de obicei,
foarte reduse. Formarea unei relații cu o afacere în franciză îi permite francizatului aspirant
să își îmbunătățească abilitatea de a obține asistență financiară.
Dezavantaje:
Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lângă taxa de acordare a francizei și
redevențele anuale, care diminuează profitul beneficiarului, acesta trebuie să mențin
permanent un anumit standard de calitate.
Franciza este una dintre operațiunele folosite pe scară largă în comerțul internațional. În
contractul de franciză participă două persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul și,
pe de altă parte, beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din
concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asistența tehnică și toate
cunoștințele necesare pentru exploatarea acesteia. Cunoștințele transmise pot avea atât
natură industrială cât și comercială întrucât în desfășurarea activității sale, beneficiarul
francizei poate fi atât producător cât și distribuitor.
Pentru desfășurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente

de engineering și know-how privind amenajarea și organizarea întreprinderii, elemente de
marketing cuprinzând metodele, mijloacele și tehnicile de comercializare a produsului sau
serviciului, și mijloacele pentru pregătirea profesională a personalului. Francizorul este ținut
să acorde asistență tehnică pe toată durata de desfășurare a contractului de franciză.
Prin Ordonanța nr. 52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei în România, se
definesc următorii termeni:
„Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane

fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană,
denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata
sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”
Francizorul este un comerciant care:

- este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, cu condiția ca drepturile să fie
exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză;
- conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau
un serviciu;
- asigură beneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
- utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării și
inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului.
Beneficiar este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecționat de francizor, care
aderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea definită de către
francizor.
Pe piața românească ar fi loc pentru francize, mai ales că o asemenea afacere are, din start,
80% șanse de reușită. În România, principala piedică în dezvoltarea acestui sistem este costul
mare al finanțării. Așa că astfel de afaceri au, deocamdată, o pondere de numai 7% din
totalul comerțului. Majoritatea băncilor percep dobânzi și comisioane foarte mari și, în plus,
sunt foarte reticente în a împrumuta o firmă care „împrumută“, la rândul ei, o afacere. Există
chiar companii care își vând brandurile numai celor care își deschid o firma nouă,
considerând că în acest fel se reduce riscul de compromitere a mărcii pe piață.
În România acordurile de franciză de servicii sunt cele mai răspândite, între ele numărându-
se: FAST-FOODS, MC DONALD’S, PIZZA HUT, HERTZ, AVIS, RENT A CAR, SHERATON, HILTON,
HOLIDAY INN, etc.
Atenție!
Mai întâi de toate, înainte de a înregistra o firmă, companie, întreprindere, trebuie să

cunoști legislaţia. Pentru a consulta textele acestora, îţi recomandăm permanent să accesezi
site-ul cu pagini gratuite unde poţi găsi legislaţia României în vigoare.
Apoi trebuie să fii pregătit să lucrezi zilnic peste program. Un antreprenor trebuie să fie
capabil să lucreze independent și să ia decizii rapide de unul singur. De asemenea, va trebui
să aloci obună parte de timp în căutarea clienţilor și în procesul de negocieri. Dacă tehnica
vânzărilor și relaţiile cu clienţii nu fac parte din abilităţile tale personale, trebuie să te
gândești la persoane, parteneri sau angajaţi, oameni de încredere care au aceste aptitudini.
De asemenea, trebuie să fii absolut sigur că există o piaţă de desfacere pentru produsul sau
serviciul pe care intenţionezi să-l oferi consumatorilor, în condiţiile specifi ce businessului
ales. Spre exemplu, deși deschiderea unui magazin poate fi deseori o afacere profitabilă,
totuși, plasarea acestora în apropierea unui supermarket poate fi o decizie nu prea bună și
merită o evaluare adiţională.
Un sprijin financiar suficient este absolut necesar pentru succesul tău în afaceri. De obicei,
sursele financiare proprii învestite în afacerea ta pot fi un argument eficient atunci când vei
avea nevoie de surse suplimentare și vei solicita un împrumut de la o instituţie de finanţare
sau de la o bancă comercială.
Este foarte importat să cunoști că majoritatea instituţiilor financiare îţi pot solicita și un plan
de afaceri pentru a obţine împrumutul necesar. Toate acestea contează, deoarece instituţia
financiară vrea să se asigure de viabilitatea afacerii tale și de faptul că împrumutul solicitat
va fi rambursat în termenii și în condiţiile stabilite.

MODULUL II
ELEMENTE GENERALE DE DERULARE A UNEI AFACERI
CAPITOLUL III - PLANUL DE AFACERI
Etapele procesului de planificare:
Pentru a identifica elemente definitorii care trebuie luate în considerare în planificarea

activităţilor se răspunde la următoarele întrebări:
Ce trebuie făcut?
Când trebuie făcut?
Unde trebuie făcut?
De către cine trebuie făcut?
Cum trebuie făcut?
Cu ce resurse trebuie făcut?
Etapele procesului de planificare

Etapele procesului de planificare se pot defini pe scurt astfel:
Obiectivele stabilite trebuie să se adreseze problemei centrale pe care dorim să o

soluţionăm şi trebuie definite în termeni de beneficii durabile pentru grupul (grupurile) de
persoane care sunt afectate.
După analiza problemelor şi conturarea unei imagini generale a cauzelor şi consecinţelor

generate, următorul pas, în mod logic, este identificarea opţiunilor pentru problema majoră
identificată. Dacă opţiunile nu sunt definite corect şi nu răspund problemelor identificate,
toate etapele ulterioare de definire a activităţilor, resurselor necesare nu vor fi de ajutor şi
vor genera o risipă de resurse sau alte greşeli.
Această etapă presupune:
✓ Stabilirea unor criterii clare pentru generarea opţiunilor
✓ Formularea opţiunilor posibile pentru îndeplinirea totală sau parţială a
obiectivelor selectate
✓ Alegerea unei opţiuni de soluţionare a problemelor

Pentru a elabora activităţile prin care se atinge un obiectiv, se răspunde la următoarele
întrebări:
✓ ce anume aveţi de făcut pentru atingerea obiectivului?
(răspunzând la această întrebare identificaţi activităţile ce trebuie întreprinse);
✓ ce sarcini trebuie îndeplinite în cadrul fiecărei acţiuni?
(răspunzând la această întrebare identificaţi sub-activităţile ce trebuie întreprinse);
✓ ce resurse sunt necesare pentru îndeplinirea fiecărei sarcini?
(răspunzând la această întrebare identificaţi secvenţele în timp şi materiale);
✓ cum se vor selecta participanţii?
(răspunzând la această întrebare identificaţi dacă veţi avea oamenii necesari pentru
ducerea activităţilor la bun sfârşit).
Pentru a planifica activităţile cea mai simplă variantă este aceea de a urmări paşii de mai jos:
✓ Stabiliţi strategia optimă şi activităţile pe care le implică atingerea obiectivului
propus
✓ Întocmiţi o listă a tuturor activităţilor principale necesare
✓ Împărţiţi activităţile în sub-activităţi şi sarcini realizabile. Se recomandă împărţirea
activităţilor doar până la un nivel la care au destule informaţii pentru a deduce
resursele necesare.
✓ Pentru fiecare activitate, estimaţi durata şi resursele necesare
✓ Clarificaţi dependenţa şi succesiunea între activităţile principale Acest aspect
reprezintă succesiunea logică şi secvenţialitatea activităţilor. Totuşi, unele activităţi
pot avea loc în paralel.
✓ Pentru exemplificare, procedaţi la realizarea legăturilor între activităţile propuse,
pentru determina secvenţa şi dependenţa. Activitatea depinde de începerea sau
încheierea altei activităţi?
✓ Se evaluează dependenţa activităţilor de resurse. Unele activităţi care, teoretic, pot
avea loc concomitent, în realitate nu vor putea să aibă loc simultan deoarece
necesită aceeaşi resursă (umană sau materială). Acestea vor trebui reordonate în
succesiune.
✓ Se stabilesc termene pentru fiecare sarcină. Fiecare sarcină trebuie să aibă o dată de
începere, o durată şi o dată de încheiere.
✓ Odată specificate termenele sarcinilor individuale, următorul pas constă în
planificarea termenului pentru întreaga activitate principală.
✓ Se identifică repere („milestones”) care sunt evenimente cheie care oferă o măsură a
progresului activităţilor pe care echipa le are de realizat
✓ Se defineşte expertiza în cadrul echipei. Nivelul şi tipul expertizei necesare trebuie
hotărâte separat pentru fiecare sarcină.
✓ Se alocă sarcini în cadrul echipei prin distribuirea responsabilităţilor în consultare cu
membrii echipei. Fiecare sarcină este atribuită unui individ care şi-o asumă ca un scop
pe termen scurt.

Diagrama Gantt este o reprezentare grafică a activităţilor care se realizează sub forma unei
bări orizontale, a cărei lungime este egală cu durata de timp necesară pentru realizarea
activităţii respective.
Diagrama Gantt este instrumentul care stabileşte planificarea în timp a fiecărei activităţi şi
responsabilul fiecăreia. Controlul se poate realiza foarte uşor prin utilizarea unei diagrame
Gantt, măsurarea contribuţiei fiecărui membru al echipei organizatoare fiind foarte simplă.
Exemplu de reprezentare a unui diagrame Gantt:

Timp 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Activ./eveniment
Eveniment start
A1
A2
A3
eveniment
◼activitate ◼eveniment
Graficul nu arată cum trebuiesc ordonate activităţile, ci pur şi simplu arată când trebuie să
înceapă şi să se termine fiecare activitate.
În planificarea activităţilor trebuie să se aibă în vedere succesiunea logică şi toate

dependenţele care există între activităţi în vederea atingerii obiectivului într-o perioadă de
timp şi cu resursele alocate.
Planificarea resurselor
Dacă din punct de vedere al condiţionărilor de tip precedenţă (temporale) existenţa
activităţilor paralele este corectă din punct de vedere logic, putând exista oricâte activităţi
care se desfăşoară în acelaşi timp, dacă nu se intercondiţionează între ele, din punct de
vedere practic, este clar că o zi în care se desfăşoară în acelaşi timp 10 activităţi este mult
mai intensă din punct de vedere al organizării resurselor. Deci, dacă se ţine cont doar de
condiţionările temporale pot apărea dezechilibre foarte mari în desfăşurarea proiectului
şi/sau pot apărea zile în care necesarul de resurse ar fi mai mare decât disponibilul acestora.
Pentru a realiza obiectivelor propuse, managerul va avea la dispoziție anumite resurse:

• resurse umane
• resurse materiale
• resurse informaționale
• resurse financiare
• resurse de timp

Resursele alocate trebuie să fie corelate direct cu activitățile, să fie condiții necesare şi
suficiente pentru realizarea activităților, să fie definite precis şi să fie verificabile
Cunoscând foarte bine toate activităţile necesare, caracteristicile acestora (implică

cunoştinţe tehnice de specialitate, sau, dimpotrivă, este vorba despre activităţi care necesită
multă creativitate), timpul necesar pentru realizarea lor se pot planifica şi resursele umane.
Exemplu
Moment
Responsab
Cod Activitate Durata început şi Dependenţa Resurse
il
sfârşit
1 Recrutarea şi 2 Luna 1 - Managerul specialist RU,
selecţia săptămân materiale
echipei de i consumabile, birou,
pescari calculator
2 Achiziţie 1 lună Luna 1 -
instrumente
şi a
materialelor
pescăreşti
3 Instruirea 1 Luna 1 1
echipei de săptămân
pescari ă
4 Aranjarea 2 Luna 2 2
locului pentru săptămân
pescuit i
Monitorizare şi controlul planificării reprezintă o etapă importantă pentru ajustarea

activităţilor în vederea atingerii obiectivelor stabilite pe de o parte, şi chiar revizuirea
obiectivelor în măsura în care acestea nu pot conduce la soluţionarea problemelor şi
deservirea nevoilor identificate.

Planul de afaceri este prezentarea scrisă a ceea ce dorim să realizăm cu afacerea, precum
și a modului în care intenționăm să folosim resursele pentru atingerea scopului propus.
Avantajele unui plan de afaceri:

- conferă o imagine de ansamblu a întregii afaceri, evitând să se acorde o atenție doar spre
anumite aspecte punctuale;
- oferă sprijin în evaluarea unei noi idei de afaceri sau a unei afaceri aflată în curs de
implementare. Planul de afaceri resprezintă studiul de fezabilitate al afacerii noastre;
- este un instrument care sprijină conducerea afacerii mult mai bine și mai organizat;
- asigură mijloacele necesare pentru o comunicare mai bună a ideii de afaceri persoanelor
din afara firmei atunci când vrei să o promovezi sau să obți o finanțare;
Deci AFACERILE CONDUSE PE BAZA UNUI PLAN ȘI NU PE BAZA REACȚIEI LA EVENIMENTE

AU ȘANSE MAI MARI DE SUCCES
Atunci când ești copleșit de detaliile legate de lansarea sau conducerea unei afaceri, planul
ne va menține pe direcția de acțiune stabilită și vă ajută să ne concentrăm energia pentru
atingerea țelului propus.
Situaţia economică instabilă și nesigură, cadrul regulatoriu incert, concurenţa dură,

schimbările frecvente de pe piaţa financiară, tehnologiile care avansează rapid, inflaţia,
impozitele care uneori se schimbă anual odată cu adoptarea legii bugetului, etc. necesită o
atenţie deosebită din partea ta și oferă o importanţă vitală planificării viitoarei tale afaceri.
Un plan de afaceri prezintă multe provocări și oportunităţi pentru un antreprenor începător

și reprezintă șansa de a-ţi testa ideile, de a structura mai întâi toate oportunităţile și riscurile

pe hârtie. Este un instrument de simulare a dezvoltării atât a succesului în afacere, cît și a
situaţiei de eșec.
Planul de afaceri te va ajută să-ţi organizezi activitatea și să prognozezi cum se va desfășura

afacerea ta. Elaborând un plan de afaceri, nu riști cu nimic. Acesta reprezintă doar un avantaj
în asigurarea succesului tău, care te va ajută să prezinţi în formă scrisă ideea de afacere și te
ghidează să fii atent la momentele sensibile pe care le implică o activitate antreprenorială.
Planul de afaceri te ajută să ei decizii mai bune și să anticipezi problemele care pot să apără,
inclusiv să determini opţiunile de afaceri potrivite. Investigaţiile efectuate la etapa de
elaborare a planului te ajută să anticipezi problemele viitoare astfel încât să poţi prevedea
din timp soluţiile posibile înainte de apariţia acestora, simulând pe hârtie diferite căi de
dezvoltare a afacerii, atât optimiste cât și pesimiste. Acest fapt îţi oferă oportunitatea să
elaborezi diferite strategii pentru a te asigura că afacerea ta va răspunde circumstanţelor,
presiunilor sau schimbărilor imprevizibile din mediul de afaceri, concurenţial și din
comportamentul consumatorilor.
34.
Etapele în realizarea planului de afaceri:
35.
Trebuie să avețin în minte atunci când elaborați planul de afaceri următoarea idee:
Trebuie să porniți de UNDE VĂ AFLAȚI ACUM și să stabiliți UNDE DORIȚI SĂ AJUNGEȚI

peste 5 ani.
Planul de afaceri este o HARTĂ în care trebuie să stabiliți toate detaliile, punând pe hârtie tot
ce știi despre ideea ta de afacere. Elaborarea planului de afaceri necesită timp, disciplină și
multă cercetare.
Conținutul planului de afaceri:
AFACEREA FIRMA
DOMENIUL DE ACTIVITATE
OBIECTIVELE
PIAȚA PRODUSUL / SERVICIUL

CLIENȚII
CONCURENȚA
SEGMENTUL DE PIAȚĂ
CONDUCEREA ORGANIZAREA
CONDUCEREA
PERSONALUL

FINNANȚELE VENITURI
CHELTUIELI
SURSELE ȘI UTILIZAREA FONDURILOR
PREVIZIUNI FINANCIARE
AFACEREA:
Această parte a planului de afaceri este importantă pentru a ne defini clar obiectivele atunci
când dorim să contactăm parteneri din afara firmei: bancheri, investitori, potențiali clienți,
etc.
Înainte de a decide dacă doresc să lucreze cu noi ei trebuie să ne cunoască mai bine și să afle
intențiile noastre. Astfel, pentru aceasta este important ca în secțiunea „Afacerea” din planul
nostru de afaceri să se ofere răspunsuri la următoarele întrebări:
A. FIRMA:
a. Cum și când a fost înființată firma?
b. Ce fel de activitate desfășoară firma?
c. Ce produse / servciii oferă?
d. De ce credeți că această afacere are șanse de succes?
e. Care sunt perspectivele de dezvoltare ale afacerii?
B. DOMENIUL DE ACTIVITATE:
a. În ce domeniul de activitate veți intra în concurență?
b. În ce stadiu de viață se află domeniul de activitate ales?
C. OBIECTIVELE:
a. Ce strategie adoptăm în afacerea nsoatră?
b. Care sunt obiectivele pe termen mediu și lung ale afacerii?
Piaţa. Clienţii potenţiali şi concurenţa
Piața este locul de întâlnire a agenților economici – vânzători și cumpărători, care schimbă
între ei bunuri sau servicii, deci este locul de întâlnire a ofertei cu cererea, prima
reprezentând forma sub care se înfățișează rezultatele finale ale producției, cea de-a doua
exprimând nevoile umane solvabile. Cunoașterea pieței presupune cunoașterea cererii,
ofertei, prețului și concurenței.

Consumatorii
Piaţa este formată din cumpărători. Se impun aici douã remarci:

i) nu întotdeauna cumpărătorul se identifică cu consumatorul unui produs. De
exemplu, părinții cumpără jucãrii, în timp ce utilizatorii sunt copiii;
ii) prin client, se înțelege un cumpărător care repetă actul de cumpărare. Însă acest
cumpărător va repeta actul de cumpărare al unui produs oferit de către un anumit
ofertant (devenind deci, client) dacă va fi satisfăcut, adică dacă produsul cumpărat îi
va produce satisfacție.
O întreprindere de succes va începe prin a cunoaște potențialul consumator și nevoile sale

prin așa numita “cercetare de piață”, pe care întreprinzătorul o va face înainte de apariţia
produsului.
De abia după etapa de identificare a valorii cerute de către potențialul consumator, se poate
trece la stabilirea clară a caracteristicilor produsului sau serviciului, a preţurilor şi a modului
de distribuţie. În cea de-a treia etapă se realizează comunicarea valorii produsului. Acum
apar alte elemente legate de utilizarea forţei de vânzare, promovarea vânzărilor, publicitate
şi alte activităţi menite să furnizeze pieţei informaţii asupra ofertei.
Clienţii potenţiali şi concurenţa
Pentru a avea succes în afacere, este recomandat să renunțăm la abordarea pieței

consumatorilor la modul unitar, tradiţional ci să cunoaștem și să înțelegem caracteristicile și
treele fiecărei categorii în parte și să elaborăm produse şi tehnici de vânzare în funcţie de
specificul fiecăreia.
a) Segmentarea pieţei.
Piaţa este formată din cumpărători care diferă între ei în privinţa dorinţelor, a puterii de
cumpărare, a localizării geografice, a comportamentului de cumpărare şi a practicilor de
cumpărare. Oricare dintre aceste elemente poate fi folosit pentru a segmenta o piaţă. Un
segment (tip) de piațã cuprinde un grup de consumatori (individuali sau industriali) cu
caracteristici și nevoi comune sau cât mai apropiate, ca de exemplu cumpărătorii de maşini
interesaţi de capacitatea de transport, de performanţe superioare, de siguranţă, etc.
Identificarea acestora are loc prin investigarea structurii pieței.
Din multitudinea de segmente de piațã, pe baza unor criterii de evaluare a acestora,

întreprinderea va selecta segmentele considerate a fi mai avantajoase și promițătoare, prin
prisma criteriilor stabilite și ale obiectivelor urmãrite. Aceste segmente selectate constituie
segmente țintã. Fiecare categorie de consumatori are preferinţe şi caracteristici de consum
proprii şi este abordată prin canale specifice de comunicare şi distribuţie.
Întrebări la care trebuie să răspundem:

- Unde este situată piața afacerii noastre?
- Cât de mare este piața noastră?
- Este o piață în dezvoltare? Ce ritmuri de creștere înregistrează?
- Care sunt tendințele segmentului nostru de piață?
- Există caracteristici specifice pieței noastre?
b) Profilul și comportamentul consumatorului
Producătorul de bunuri şi servicii poate rezista pe piața numai dacă produce bunul sau
serviciul cu cheltuieli mai mici decât preţul la care-l poate vinde şi dacă găseşte clienţi care
să-l cumpere. De aceea, pentru producător este important să cunoască motivele pentru care
se cumpără bunurile şi serviciile lui și să afle: cine, ce, de unde, de ce, când, cum şi cât de
mult cumpără şi cât de des, altfel spus să afle de ce oamenii răspund într-un anume fel la
produsele şi serviciile care le sunt oferite, de ce au o anumită atitudine faţă de ele.
Această conduită a oamenilor în cazul cumpărării şi/sau consumării bunurilor şi serviciilor se

reflectă în comportamentul consumatorului. Acesta se referă la comportamentul
consumatorilor finali, care cumpără bunuri şi servicii pentru consum personal prin care îşi
satisfac cerinţele curente sau îşi indică rolul în societate.
Studierea comportamentului consumatorului este utilă și importantă pentru că astfel,
antreprenorul, poate afla cum își aleg cumpăratorii bunurile și serviciile necesare satisfacerii
multiplelor nevoi, care sunt stimulii, factorii care le influențeaza alegerea.
Cercetarea comportamentului consumatorului reprezintă un mod mai mult sau mai puţin
organizat şi metodic de identificare a unor răspunsuri mai mult sau mai puţin pertinente şi
obiective la genul de întrebări simple pe care şi le pune antreprenorul:
• Cine sunt clienţii actuali şi/sau potenţiali?
• Ce fel de oameni sunt ei? Ce educaţie au? Ce stil de viaţă au?
• Unde locuiesc? Cum se îmbracă? Ce credinţe au?
• Pot ei să cumpere? Vor cumpăra?
• Le sunt oferite oare produsele şi /sau serviciile pe care ei le doresc? Ce le-ar mai
putea fi oferit?
• Oferta întreprinderii se află la locul potrivit, în cantitatea şi la calitatea dorită?
• Sunt preţurile produselor în concordanţă cu preţul psihologic asociat lor de către
clienţi?
Categorii care pot ajuta la structurarea și cunoașterea pieței consumatorilor

1. Grupa de vârstă determină nevoile de consum. Populaţia poate fi împărţită în şase
grupe de vârstă: preşcolarii, copii de vârstă şcolară, adolescenţii, adulţii tineri între
25-40 de ani, adulţii cu vârstă medie între 40-65 ani şi adulţii vârstnici, peste 65 ani.
2. Educația. Populaţia se împarte în cinci categorii educaţionale: analfabeți, persoane cu
studii elementare, persoane cu studii medii, persoane cu studii superioare şi
persoane cu studii post-universitare.
3. Numărul de membrii ai familiei. Se consideră că familia tradiţională este compusă
din soţ, soţie şi copii. În prezent, familiile sunt formate din persoane necăsătorite
care trăiesc singure, adulţi care locuiesc împreună, familii cu un singur părinte,
cupluri căsătorite fără copii şi părinţi ai căror copii mari s-au mutat la casele lor.
4. Localizare. Potențialii consumatori pot locui în mediul rural, urban sau periurban.
Condițiile de locuire sunt diferite dar și accesibilitatea serviciilor de infrastructură,
educație, sănătate sau a locurilor de muncă este diferită.
5. Deplasări geografice ale populaţiei. Integrarea europeană se caracterizează prin
masive mişcări migratorii între ţări, precum şi în interiorul unei ţări. Perioada de
ședere în țară, impactul economic și social al migrației influențează mult decizia de
cumpărare a populației.
Orientarea spre nevoile consumatorilor
A satisface mai bine și mai eficient decât concurența presupune evident a cunoaște și
anticipa nevoile și dorințele piețelor țintă. Este simplu de înțeles cã vânzările unei
întreprinderi au ca surse: cumpărătorii (consumatorii) și clienții. Se consideră că este mai
costisitor să atragi noi cumpărători decât să păstrezi clienții existenți. Dar, păstrarea
clienților este mai critică decât atragerea de noi cumpărători.
Satisfacția este un sentiment post - cumpărare pe care consumatorul îl trăiește și apreciază
în procesul utilizării produsului. Gradul de satisfacție este strâns condiționat de nivelul
aspirației consumatorului. Satisfacerea unui consumator are efecte benefice atât pentru el,
cât și pentru ofertant. Un consumator satisfăcut:
• va repeta actul de cumpărare, transformându-se în client;
• transmite acest sentiment și altora - prieteni, rude, colegi punând într-o luminã
favorabilă firma ofertantă;
• acordă o mai mică atenție produselor concurente și publicității acestora;
• acceptă și cumpără mult mai ușor alte produse de la aceeași firmă,
• îi sporește încrederea în sine, privind alegerea fãcută;
Pentru ofertant, satisfacerea unui consumator are drept efecte:

• câștigarea și transformarea acestuia în client;
• sporirea volumului de vânzări (și implicit a profitului) prin lărgirea pieței
(cumpărătorilor), ca urmare a acțiunilor promoționale realizate de către
consumatorul satisfăcut;
• crearea unei imagini favorabile și notorietăți, a unui prestigiu pe piață.

- cine sunt clienții și caracteristicile lor?
- Ce îi determină să cumpere produsele / serviciile oferite de afacere?
- Cât de des cumpără de obicei?
- Câți bani cheltuiesc de obicei?
- Ce caracteristici ale produselor / serviciilor îi interesează?
- De ce credem că vor cumpăra de la noi?
Concurența
Regulatorul pieței este concurența, astfel că fiecare își urmărește propriul interes,
satisfacerea cât mai avantajoasă a necesităților de producție sau de consum și obținerea de
câștig. Concurența desemnează relațiile de competiție, de rivalitate dintre agenții economici
în calitate de producători sau cumpărători, relații specifice economiei de piață.
În condițiile concurenței, crește eficiența economică a producătorului (maximizarea

profitului) și a consumatorului (maximizarea satisfacţiei). Ca orice competiție, concurența se
soldează cu învingători și învinși. Învingători sunt agenții economici care produc bunuri la
costuri joase, sau bunuri de calitate superioară. Capacitatea de a produce mai ieftin și de a
vinde mai ieftin pentru a învinge concurența stimulează inovația, conduce la realizarea de
noi produse, la folosirea de noi tehnici de fabricație, la ridicarea nivelului general de
calificare a personalului, la mai buna organizare a producției și muncii. Astfel, concurența
transformă progresul într-o condiție de existență.
Cunoaşterea concurenţei joacă un rol hotărâtor în planificarea unei întreprinderi. O firmă

trebuie să-şi compare în mod constant produsele, preţurile, canalele de distribuţie şi
dezavantajele pe care le are în lupta cu alte întreprinderi, lansând atacuri mai precise asupra
concurenţei şi apărându-se mai bine de atacurile acesteia. Acest lucru presupune
identificarea principalilor concurenţi şi analizarea forţei lor și comportamenului lor.
Concurenţa actuală şi potenţială a unei firme este mult mai numeroasă și necesită o analiză
amănunțită care presupune:
a) Identificarea strategiilor concurenților. Cei mai importanţi concurenţi ai unei firme
urmăresc cucerirea celorlalte pieţe ţintă, prin utilizarea aceleiaşi strategii. O
companie trebuie să analizeze periodic strategiile concurenţilor săi. Aceasta
deoarece acei concurenţi care dau dovadă de multă inventivitate îşi revizuiesc
strategiile de-a lungul timpului.
b) Determinarea obiectivelor concurenţilor. Fiecare concurent încearcă să-şi maximizeze
profiturile. Chiar şi în acest caz, companiile diferă în ceea ce priveşte importanţa pe
care o acordă profiturilor pe termen lung şi celor pe termen scurt. De asemenea,
fiecare întrepridnere urmăreşte realizarea unui mix de obiective. În acest caz va
trebui să cunoaştem importanţa relativă pe care un concurent o acordă
profitabilităţii sale actuale, creşterii cotei de piaţă, fluxului de numerar, întâietăţii pe
plan tehnologic.

- Care sunt principalii concurenți?
- Ce calitate au produsele / serviciile lor?
- Ce reputație au concurenții pe piață?
- Le sunt clienții fideli?
- Cum își distribuie produsele / serviciile?
- Cât de mare este segmentul lor de piață?
- Ce avantaje au ei vs. noi: fonduri, parteneri, investirori?
Un element esențial al unei afaceri de succes este POLITICA DE MARKETING
În sens general, marketingul reprezintă „știinţa și arta de a convinge clienţii să cumpere”. În

acest context, marketingul este una din componentele de bază a planului tău de afaceri și
mai mult ca atât marketingul va fi necesar de aplicat pe tot parcursul dezvoltării afacerii tale.
El este unul din principalele instrumente utilizate actualmente de toate companiile care au
obţinut succes, vânzări mari, profituri mai înalte. Ţinta marketingului sunt consumatorii:
satisfacerea necesităţilor consumatorului, previzionarea nevoilor acestora, deoarece fără
clienţi nu există vânzări și, prin urmare, nu poţi obţine nici profit. Planul de marketing va
descrie toate activităţile de marketing legate de producerea și vânzarea unui anumit produs
sau serviciu, inclusiv bugetele alocate.
Marketingul are 4 politici esențiale cunoscute sub numele de mix-ul de marketing:
POLITICA DE PRODUS,
POLITICA DE PREŢ,
POLITICA DE PROMOVARE,
POLITICA DE PLASARE.
Politica de produs
Pentru a defini clar produsul sau serviciul tău, în sensul elaborării unei politici de produs pe
care o vei promova în continuare, va trebui să întreprinzi câteva acţiuni de bază și anume:
- Enumeră caracteristicile specifice și beneficiile produsului sau serviciului și concentrează-
te asupra conferirii unicităţii acestuia pe piaţa respectivă de desfacere!
- Identifică care sunt motivele principale care vor determina clienţii să se orienteze spre
produsele sau serviciile tale!
- Află la ce se gândește, în primul rând, un potenţial client atunci când ia decizia de
cumpărare a produselor sau serviciilor tale?
- Verifică încă odată care sunt produsele sau serviciile similare oferite de concurenţi?
- Identifică care sunt deosebirile și asemănările dintre produsele tale și cele oferite de
concurenţi?
- Află cum produsele sau serviciile tale pot satisface necesităţile clientului mai ieftin și mai
rapid sau mai eficient decât cele ale concurenţilor?
- Investighează dacă mai există și alte probleme sau necesităţi pe care tu le poţi soluţiona,
iar concurenţii nu.
Politica de preţ
Odată ce produsul sau serviciul tău este bine definit, trebuie să stabilești un preţ competitiv
al acestuia. La stabilirea preţului trebuie să ei în considerare următorii factori:
- existenţa mediului competitiv și informaţiile primare despre preţul cerut de concurenţi;
- considerarea preţului de piaţă și luarea în calcul a studiului de piaţă efectuat;
- stabilirea unui nivel al preţului care va asigura nivelul dorit de profit;
- prognoza vânzărilor, pentru a te asigura că preţul pe care-l ceri acoperă toate cheltuielile
etc.
Nu este mai puţin important să găsești răspuns și la următoarele întrebări:

- Care poate fi ponderea vânzărilor produselor sau serviciilor tale pe piaţă?
- Cine dintre concurenţii tăi se afl ă la limita de sus a preţurilor de vânzare?
- Cine dintre concurenţi se afl ă la limita de jos a preţurilor de vânzare?
- Prin ce se deosebesc produsele oferite de concurenţi?
- Care este limita preţului pe care poţi s-o ceri pentru produsele sau serviciile oferite?
- Există oare limite de preţ pentru produsele sau serviciile tale?
- Vei putea oferi reduceri de preţ (luând în considerare volumul, caracterul sezonier etc)?
Politica de distribuţie
Plasarea produsului se referă la strategia de distribuţie a acestuia, care include amplasarea

afacerii și modul în care vei distribui produsul sau serviciul. Indiferent de canalul de
distribuţie ales pentru produsul sau serviciul oferit, trebuie să te asiguri că clienţii îl vor
accesa cu maximă ușurinţă.
Întrebările care trebuie analizate minuţios la amplasarea în teritoriu a afacerii:

- Cine este responsabil de luarea deciziilor privind procesul de vânzare a produselor sau
serviciilor?
- Produsele sau serviciile sunt distribuite prin intermediari sau direct consumatorilor?
- Care este situaţia în domeniul promovării? Cine se ocupă de promovarea produselor sau
serviciilor tale?
- Care este cererea actuală la produsele sau serviciile similare pe piaţă?
- Cum vei promova produsele sau serviciile?
- Care din firmele concurente deţin cea mai mare cotă de piaţă la moment și de ce?
- Care este mărimea cotei de piaţă deţinută de cel mai important concurent?
Dacă nu există cerere pentru produsele sau serviciile oferite, schimbă IMEDIAT genul de
activitate al firmei sau gândește o nouă modalitate de stimulare a cererii pentru aceste
produse sau servicii!
Alte elemente importante de analizat pentru amplasarea afacerii ar fi :

- Accesul la materia primă,
- Distanţa până la pieţele de desfacere,
- Puterea de cumpărare a populaţiei,
- Accesul la energia electrică,

- Accesul la comunicaţii (serviciile poștale, telefon, internet etc.),
- Posibilităţi de alimentare cu apă,
- Acces la reţeaua de canalizare,
- Starea drumurilor și accesul la drumurile centrale,
- Compatibilitatea cu planul de urbanism din localitatea unde-ţi planifici afacerea,
- Posibilitatea angajării personalului calificat,
- Transportul public (autobuz, microbuz, cale ferată),
- Băncile comerciale din zonă,
- Prezenţa unor afaceri similare.
Politica de promovare
Promovarea este un element la fel de important al strategiei de marketing, prin care

comunicaţi cu clienţii și consumatorii de pe piaţă, pentru a-i familiariza cu produsul sau
serviciul pe care-l oferiţi. Există diverse tactici pentru a cuceri o cotă de piaţă, inclusiv
publicitate prin intermediul mass media, TV, radio, panouri, reclamă pe autobuze și
microbuze, vânzări promoţionale etc.
Majoritatea strategiilor de promovare includ o combinare a acestor tactici în funcţie de

grupul ţintă pe care dorești să-l abordezi și de bugetul pe care l-ai stabilit pentru acţiunile de
promovare. De aceea pentru a alege o politică eficientă de promovare trebuie să definești
următoarele:
- Care sunt preferinţele cele mai importante ale clienţilor atunci când decid să cumpere un
produs sau serviciu?
- Care sunt beneficiile clientului?
- Care este principala idee pe care dorești să o comunici potenţialilor cumpărători?
- Poţi prezenta ideea sau mesajul dorit în 20-30 de secunde?
- Cum îţi dorești să acţioneze clientul: să achiziţioneze mai multe produse/servicii sau să
cumpere un singur produs/serviciu?
Dacă vei răspunde la întrebările menţionate, atunci neapărat vei reuși să elaborezi și să
realizezi propriul plan de marketing, care la rândul său va contribui esenţial la reușita afacerii
tale. Gândește bine o schemă de lucru, pe care o vei putea revizui după anumite intervale de
timp în funcţie de situaţia din cadrul afacerii: lunar, trimestrial și anual. Acest plan trebuie să
fi e perfecţionat, modifi cat și ajustat la schimbările care vor apărea în activitatea
întreprinderii tale.
În anexa nr. 1 este prezentat un model de plan de afaceri.

CAPITOLUL IV - BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
Realizarea obiectului de activitate al oricărei întreprinderi, presupune eforturi materiale, de

muncă și bănești concretizate, de regulă, în cheltuieli și obținerea unui surplus, concretizat în
venituri.
Cheltuieli :
Cheltuielile reprezintă “ieșiri”, expresia în bani a consumului de factori de producție necesar

producerii și vânzării de bunuri materiale și servicii, concretizat în cheltuieli pentru materii
prime, materiale, combustibil, energie, salarii, mașini unelte, utilaje, instalații, chirii,
întreținere, conducere, administrație etc., pe care le suportă agenții economici.  
Potrivit legii contabilității, cheltuielile se urmăresc pe feluri de cheltuieli (după natura lor),
care se grupează în cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare, cheltuieli excepționale,
cheltuieli cu amortizările și provizioanele, cheltuieli cu impozitul pe profit.
În cadrul cheltuielilor de exploatare se cuprind: cheltuielile privind consumurile de materii
prime, materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de
plantat, furaje și alte materiale consumabile; costul de achiziție al materiarelor nestocate,
trecute direct asupra cheltuielilor; costul de achiziție al energiei și apei consumate; costul de
achiziție al animalelor și păsărilor; costul mărfurilor vândute; cheltuielile cu lucrările și
serviciile executate de terți (întreținere și reparații; chirii; cheltuieli de protocol, reclamă și
publicitate; transportul de bunuri și persoane; deplasări, poștă și taxe de telecomunicații;
servicii bancare și altele), cheltuieli cu impozite, taxe; cheltuielile cu personalul (salariile și
alte drepturi de personal, asigurările și protecția sociala, contribuţia unităţii la asigurările
sociale și respectiv pentru şomaj, cheltuieli cu perfecționarea profesională și alte cheltuieli
cu personalul suportate de unitate); alte cheltuieli din exploatare (pierderi din creanțe și alte
cheltuieli de exploatare).
Tipologia costurilor :
a) cheltuieli fixe - acele cheltuieli ale întreprinderii care, pe termen scurt, sunt relativ
independente de volumul producţiei obţinute.
Exemple de costuri fixe: cheltuielile cu chiriile, energia și apa, telecomunicațiile, asigurările,
dobânzile, amortizarea. În situații specifice, cheltuielile cu salariile și asigurările sociale sunt
clasificate tot ca și costuri fixe.
b) cheltuieli variabile - acele cheltuieli ale întreprinderii care se modifică în funcție de
volumul producției, pe ansamblu, adică drept cost global total, ca sumă a tuturor
cheltuielilor suportate de catre întreprindere.  
Exemple de costuri variabile: cheltuielile cu marfa vândută, cu transportul de aprovizionare
și distribuție a mărfii.
Venituri
Veniturile semnifică o „îmbogățire” - totalitatea sumelor bănești din încasarea contravalorii
produselor, semifabricatelor, mărfurilor, lucrărilor și serviciilor valorificate la preț de
vânzare, respectiv a sumelor cu care au fost facturate și încasate de la clienți. Potrivit legii
contabilității, veniturile se grupează în venituri din exploatare, venituri financiare și venituri
excepționale.
Veniturile din exploatare cuprind: venituri din vânzarea mărfurilor - sunt întâlnite la
întreprinderile comerciale, dar și la alte tipuri de întreprinderi cu activitate de distribuție;
venituri din producția vândută - includ veniturile din vânzarea de produse finite,
semifabricate, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri din locații de gestiune și
chirii.
Însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute, evaluate la preț de vânzare, exclusiv

reducerile de preţ acordate clienților și TVA, duce la obținerea indicatorului cifra de afaceri,
utilizat în caracterizarea mărimii întreprinderii și în analiza situației economico-financiare a
acesteia.
Profitul
Este un indicator sintetic ce reprezintă venitul sau câștigul obținut ca urmare a unei activități
eficiente din punct de vedere economic. Generic vorbind, profitul reprezintă beneficiul
obținut ca rezultat al investirii de capital.
Profitul = Venitul total minus cheltuieli totale.

MODULUL III Evidenta contabila, resurse umane si intocmirea unui plan de afaceri
CAPITOLUL V - EVIDENȚA CONTABILĂ ȘI IMPOZITAREA
Contabilitatea a apărut din necesitatea estimării cantitative a resurselor și în prezent

îndeplinește un șir de funcţii, principale fiind cea informaţională, de control și analitică.
Pentru obţinerea și prezentarea informaţiilor despre starea patrimoniului întreprinderii și
rezultatele financiare, evidenţa contabilă se bazează pe principii specifice, care sunt utilizate
în toate ţările cu economie de piaţă.
Informaţiile din rapoartele financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici

calitative: să fie simple, clare, obiective, complete și utile. Conţinutul, de asemenea, trebuie
să fie prioritar faţă de formă.
Patrimoniul întreprinderii este constituit de totalitatea bunurilor care aparţin firmei și au fost
procurate din surse proprii sau străine. Sursele proprii reprezintă drepturile firmei, iar
sursele străine sunt datoriile care trebuie să fie rambursate.
Patrimoniul în limbaj contabil este numit activ, iar drepturile și datoriile sunt pasivul.
Așadar, deducem că elementele principale ale evidenţei contabile sunt patrimoniul,

drepturile și datoriile fiecărui antreprenor. Însă, evidenţa contabilă nu se limitează doar la
studierea bunurilor întreprinderii și surselor de procurare. Utilizarea patrimoniului în
activitatea întreprinderii conduce la apariţia cheltuielilor și veniturilor, care, la rândul lor,
conduc la diminuarea sau creșterea patrimoniului. De aceea, evidenţa contabilă studiază și
procesele întreprinderii care duc la modificarea patrimoniului.
Deci, cheltuielile sunt mijloacele folosite de întreprindere pentru asigurarea activităţii sale,
iar veniturile sunt avantajele economice obţinute de întreprindere din rezultatul activităţii
sale.
Diferenţa dintre venituri și cheltuieli este rezultatul financiar. Rezultatul financiar poate fi
pozitiv – profit și negativ – pierdere.
Venituri – Cheltuieli = Rezultat financiar
Situaţiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată a poziţiei financiare a unei

întreprinderi şi a tranzacţiilor efectuate de aceasta. Obiectivul situaţiilor financiare generale
este de a oferi informaţii despre poziţia financiară, performanţă şi fluxurile de numerar ale
unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Situaţiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredinţate
conducerii întreprinderilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situaţiile financiare oferă
informaţii despre:

• activele;
• datoriile;
• capitalurile proprii;
• veniturile şi cheltuielile;
• fluxurile de numerar ale întreprinderii.
Aceste informaţii, împreună cu alte informaţii din notele la situaţiile financiare, ajută
utilizatorii la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar ale întreprinderii şi, în special, a
momentului şi gradului de certitudine a generării numerarului şi echivalentelor de numerar.
Responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare revine Consiliului de

Administraţie şi/sau altui organ de conducere al unei întreprinderi.
Un set complet de situaţii financiare include următoarele componente:
• bilanţul;
• contul de profit şi pierdere;
• situaţia fluxurilor de trezorerie;
• situaţia modificărilor capitalului propriu;
• politicile contabile şi notele explicative.
Întreprinderile sunt încurajate să prezinte, în afara situaţiilor financiare, o analiză financiară

efectuată de conducere care descrie şi explică caracteristicile principale ale performanţei
financiare şi poziţiei financiare ale întreprinderii, precum şi principalele incertitudini cu care
se confruntă.
La întocmirea situaţiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea întreprinderii

de a îşi continua activitatea. Situaţiile financiare trebuie întocmite pe baza continuităţii
activităţii, cu excepţia cazului în care conducerea fie intenţionează să lichideze
întreprinderea sau să înceteze activitatea, fie nu are o altă alternativă.
Situaţiile financiare trebuie prezentate cel puţin anual. Atunci când, în circumstanţe
excepţionale, data bilanţului unei întreprinderi se schimbă şi situaţiile financiare anuale sunt
prezentate pentru o perioada mai lungă sau mai scurtă de un an, întreprinderea trebuie să
prezinte, în plus faţă de perioada acoperită de situaţiile financiare:
• motivul folosirii unei perioade diferite de un an;
• faptul că sumele comparative pentru contul de profit şi pierdere, modificările
capitalurilor proprii, fluxurile de numerar şi notele aferente nu sunt
comparabile.
• Informaţii ce trebuie prezentate în bilanţ:
• imobilizări corporale;
• imobilizări necorporale;
• imobilizări financiare;
• stocuri;

• creanţe;
• investiţii financiare pe termen scurt;
• numerar şi echivalente de numerar;
• datorii comerciale şi similare;
• datorii şi active fiscale;
• provizioane;
• capitaluri proprii.
• Informaţii ce trebuie prezentate în contul de profit şi pierdere:
• venituri din exploatare;
• cheltuieli din exploatare;
• rezultatul activităţii de exploatare;
• venituri financiare;
• cheltuieli financiare;
• rezultatul financiar;
• rezultatul curent;
• venituri extraordinare;
• cheltuieli extraordinare;
• rezultatul extraordinar
• rezultatul brut;
• impozitul pe profit;
• rezultatul net.
Modificări ale capitalurilor proprii. Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă

separată a situaţiilor sale financiare, o situaţie care să evidenţieze:
• profitul net sau pierderea netă a perioadei;
• fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care este recunoscut
direct în capitalurile proprii şi totalul acestor elemente;
• efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile şi corecţia erorilor
fundamentale.
Situaţia fluxurilor de numerar - Informaţiile privind fluxurile de numerar sunt folositoare

utilizatorilor situaţiilor financiare, oferind o bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii
de a genera numerar şi echivalente de numerar, precum şi a necesităţilor întreprinderii
pentru utilizarea fluxurilor de numerar respective.
Glosar terminologic în domeniul contabilității:
Bilanţul contabil este un raport financiar, aplicat pentru sistematizarea, generalizarea și

gruparea în expresie valorică la o dată anumită a activelor și pasivelor.
Contul contabil reprezintă o modalitate de înregistrare și grupare a activelor și pasivelor.

Evaluarea este procedeul de determinare a valorii elementelor contabile la recunoașterea
iniţială și la întocmirea bilanţului contabil.
Calculaţia este o metodă de stabilire ulterioară a valorii elementelor contabile prin aplicarea
metodelor matematice.
Documentele contabile se împart în documente primare și registre contabile. Documentul

primar se elaborează la momentul înfăptuirii operaţiunii economice sau nemijlocit după
finalizarea ei. Cumularea, sistematizarea și prelucrarea informaţiei din documentele primare
se efectuează în registrele contabile.
Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii de verificare a existenţei și

stării bunurilor întreprinderii. Inventarierea îndeplinește 2 funcţii:
- stabilește existenţa efectivă a patrimoniului;
- controlează corespunderea dintre datele contabile și realitate.
Registrele contabile. Datele ce ţin de activitatea antreprenorială se acumulează și se

prelucrează în registrele contabile. Registrele contabile pot avea forme diverse: i) Formă de
carte; ii) Foi separate; iii) Cartele; iv) Documente electronice.
Nomenclatorul și structura registrelor contabile se stabilesc de fi ecare întreprindere de sine

stătător, pornind de la necesităţile informaţionale proprii, ţinându-se cont de normele
metodologice și prezenţa elementelor obligatorii.
Registrele contabile se elaborează pe suport de hârtie sau în formă electronică. Elementele

obligatorii ale registrelor sunt: I) Denumirea registrului, II) Denumirea întreprinderii, III)
Perioada de înregistrare, IV) Data efectuării operaţiilor economice, V) Cantitatea și valoarea
operaţiilor economice, VI) Funcţia, numele, prenumele și semnătura persoanelor
responsabile.
La completarea registrelor contabile se utilizează următoarele documente justificative:

factura de expediţie, factura fiscală, bonul de plată, chitanţa la intrarea (procurarea) și/sau
ieșirea (vânzarea) produselor, materialelor, mărfurilor, mijloacelor fixe, serviciilor, listelor de
inventariere, întocmite la începutul, sfârșitul activităţii economico-financiare și la finele
fiecărei perioade de gestiune, pentru a determina mijloacele fixe, materialele, mărfurile,
produsele, obiectele de mică valoare și scurtă durată existente efectiv, etc.
Impozitarea. Impozitele și taxele fac parte din categoria de plăţi obligatorii, pe care orice
agent economic trebuie să le efectueze în conformitate cu legislaţia în vigoare. Acestora li se
alătură contribuţiile de asigurări sociale și asistență medicală.

CAPITOLUL 6 - RESURSE UMANE. RECRUTAREA ŞI SELECŢIA ANGAJAŢILOR
Recrutarea şi selecţia angajaţilor

Scopul general al procesului de recrutare şi selecţie de personal trebuie sa fie acela de a
obţine, cu costuri minime, efectivul necesar de angajaţi de calitate, adică cu pregătirea şi
aptitudinile necesare postului, pentru a satisface necesarul de resurse umane al companiei.
Previzionarea necesarului de resurse umane

Necesarul de resurse umane este abordat atât în termeni cantitativi, cât şi în termeni
calitativi, ceea ce presupune răspunsul la următoarele întrebări :
• De câţi oameni avem nevoie?
• Ce fel de oameni?
Recrutarea este procesul de identificare şi atragere a persoanelor care întrunesc criteriile

necesare pentru ocuparea unui anumit post.
Selecţia reprezintă procesul prin care se aleg, din totalul candidaţilor, aceia care sunt
potriviţi postului în urma interviurilor, testelor şi evaluărilor, dar şi a profilului organizaţional.
Etapele recrutării şi selecţiei

• definirea cerinţelor: întocmirea fişelor şi specificaţiilor posturilor, a termenilor şi condiţiilor
contractului de muncă, a profilului candidatului;
• recrutarea candidaţilor: găsirea unor surse alternative de candidaţi, atât din interiorul cât
şi din exteriorul companiei;
• alegerea candidaţilor sau selecţia: trierea aplicanţilor, intervievarea, testarea şi evaluarea
lor, obţinerea referinţelor.
Elaborarea profilului candidatului

Întocmirea fişelor şi specificaţiilor posturilor nu reprezintă altceva decât alcătuirea profilului
candidatului căutat. Acest lucru se realizează prin analiza postului care este un proces de
examinare detaliată şi sistematică a postului.
Analiza postului se poate face prin:
• Observaţie (pt. activităţi manuale şi repetitive)
• Interviu cu:
o Deţinătorul postului
o Şeful acestuia
• Aplicarea chestionarelor
• Liste de verificare
Fişa postului este documentul care descrie conţinutul obţinut în urma analizei postului.
Poate conţine diverse arii care pot fi descrise despre postul analizat, dar cele mai frecvente
sunt:
• Denumirea postului şi locul acestuia în organizaţie
• Relaţiile interne: cărui post raportează şi care sunt posturile care raportează acestei
poziţii

• Relaţiile externe ale respectivului post (cu instituţii din afara companiei)
• Principalele responsabilităţi ale postului
• Responsabilităţile specifice postului
Fişa postului se întocmeşte pentru un post şi nu pentru o persoană (adică nu pentru

persoana care ocupă respectivul post). Cu alte cuvinte, trebuie să se ţină seama în analiza
postului şi alcătuirea fişei postului de specificul şi necesităţile companiei şi nu ale persoanei
care ocupă respectivul post.
Specificaţia postului se constituie într-o listă de “criterii de selecţie” care se utilizează în:
• Procesul de recrutare şi selecţie pentru a diferenţia între candidaţi
• Procesul de evaluare a performanţelor pentru cuantificarea nivelului performanţelor
angajaţilor
Specificaţia postului conţine o serie de atribute necesare ocupantului postului pentru ca
activitatea desfăşurată de acesta să aibă toate premisele pentru a fi una eficientă şi eficace.
Aceste atribute (a căror necesitate în cadrul postului este exprimată prin prezenţa lor
dezirabilă – de dorit – sau prezenţa lor obligatorie) pot fi:
• Studiile şi calificările necesare
• Experienţa şi aptitudinile profesionale cerute
• Structura psihologică (trăsăturile de personalitate, calităţi, etc.)
În urma alcătuirii fişei şi specificaţiei postului se poate construi anunţul de recrutare. Acesta
poate fi distribuit intern (pentru a recruta pe cineva din interiorul companiei) sau extern
(prin intermediul mijloacelor media).
Anunţul trebuie să fie concret ,corect şi relevant şi să conţină următoarele elemente:

• Titlul postului,exprimat în termeni pe care cititorul să-i poată înţelege
• Numele organizaţiei, natura activităţii sale şi localizarea postului
• Scopul şi responsabilităţile postului
• Calificarea pretinsă şi experienţa necesară
• Salariul şi beneficiile suplimentare (unde este posibil)
• Şansele reale de promovare
• Modalitatea prin care se face solicitarea de angajare :
o Trimiterea unui CV
o Se solicită în scris sau telefonic formularul de angajare şi alte detalii
suplimentare...
• Termenul limită,dacă există, pentru depunerea cererilor
Printre cele mai utilizate metode de selecţie se numără interviul. Acesta este o metodă
subiectivă de selecţie şi de aceea ar fi bine să fie combinat şi cu alte metode obiective de
secţie cum ar fi: testele de aptitudini fizice şi mentale, testele de personalitate şi cele

analogice (exerciţiul mapei de intrare, expuneri publice, redactarea unor rapoarte, portofoliu
de lucrări, interviul situaţional).
Recrutarea obiectivă necesită pregătire şi conştientizarea tendinţei recrutorilor de a privi în
mod pozitiv similitudinile cu ei înşişi şi de a aprecia negativ diferenţele.
Abordarea pe baza compatibilităţii persoană-post se concentrează pe cuantificarea

atributelor candidatului în raport cu cele aferente postului pentru care candidează.
Abordarea pe baza compatibilităţii persoană-organizaţie ia în considerare cât de compatibil

este candidatul cu organizaţia respectivă.
Principalele aspecte care asigură eficacitatea interviului de selecţie sunt următoarele:

- instruirea intervievatorilor;
- pregătirea pentru interviu, inclusiv detalii privind cine va pune întrebările;
- planificarea în timp;
- stabilirea rolului fiecărui membru în comisie, dacă este cazul;
- desfăşurarea interviului astfel încât candidatul să dea cât mai multe informaţii;
- punerea unor întrebări deschise, care să dezvăluie comportamentul candidatului;
- adresarea de întrebări relative la compatibilitatea cu organizaţia;
- dirijarea discuţiei;
- folosirea aptitudinilor de ascultare;
- încheierea corectă a interviului;
- utilizarea specificaţiei de personal pentru a se ajunge la deciziile finale.

Anexa 1
MODEL PLAN DE AFACERI
I. Date de identificare întreprindere
I.1. Numele întreprinderii (propus sau existent)

I.2. Punctul de lucru al întreprinderii:
II. Justificarea sectorului economic şi a publicului ţintă
II.1.Descrieţi caracteristicile comunităţii în care va activa întreprinderea

a. Problemele socio-economice specifice ale comunităţii locale
b. Avantajele socio-economice ale comunităţii locale ce vor fi fructificate în
întreprindere
II.2. Cum aţi ajuns la ideea de afacere prezentată în cadrul competiţiei?
II.3. De ce o astfel de întreprindere?
II.4. Descrieţi punctele tari şi punctele slabe, precum şi oportunităţile şi ameninţările pe

care le poate întâmpina entitatea pe care o reprezentaţi dvs. în dezvoltarea întreprinderii.
Analiza SWOT:
Puncte tari (strong points) Puncte slabe (weak points)

ex. avantajul dat de infrastructură ex. tehnologie uzată moral
1. 1.
2. 2.
Oportunităţi (opportunities) Ameninţări (threats)
ex. extinderea pieţei în segmentul/sectorul.... ex. fluctuaţie personal
1. 1.
2. 2.
III. Strategia întreprinderii

III.1. Descrieţi întreprinderea pe care propuneţi să o înfiinţaţi/dezvoltaţi, detaliind
următoarele aspecte:
a. domeniul de activitate;
b. oportunităţi existente la nivel local (imobile, facilităţi fiscale etc.);
c. resursele persoanei juridice participante alocate dezvoltării întreprinderii
(resurse umane, materiale etc.)
III.2. Analizaţi pe scurt piaţa ţintă a întreprinderii, profilul clienţilor, estimaţi nivelul cererii,
prezentaţi concurenţa existentă în plan regional (includeţi orice studiu actual de
piaţă/cercetare/sondaj efectuat pe plan local sau regional în domeniul de activitate ales):
III.3. Prezentaţi detaliat gama de produse sau servicii pe care întreprinderea le va

comercializa, precum şi modul de stabilire a preţurilor acestora .
III.4. Prezentaţi modalitatea de distribuţie pe care o aveţi în vedere pentru beneficiul

economic al întreprinderii.
III.5. Prezentaţi măsurile de promovare a activităţii întreprinderii în mediul extern
III.6. Descrieţi fazele pe care le veţi parcurge până la lansarea propriu-zisă a activităţii de
producţie a întreprinderii:
Luna Descrierea acţiunilor

I. ex. înfiinţarea întreprinderii
II ex. angajarea personalului de coordonare
III ex. amenajarea spaţiului de producţie
IV ex. selectarea şi formarea personalului din grupuri vulnerabile
V ex. angajarea personalului

III.7. Prezentaţi numărul total de angajaţi, numărul de angajaţi, calificările necesare în
cadrul întreprinderii şi măsurile de promovare a coeziunii în cadrul colectivului creat în
întreprindere
III.8. Care sunt obiectivele financiar-economice şi sociale ale întreprinderii pe perioada

primului an de la înființare?
III.9. Informaţii privind capacitatea de a asigura sustenabilitatea întreprinderii:

▪ domeniile în care profitul va fi reinvestit
▪ activităţile dezvoltate care vor asigura continuitatea întreprinderii după primul an de
activitate;
▪ posibilitatea de a deschide întreprinderi similare şi în alte localităţi, posibilitatea de a
implica şi alte entităţi în vederea dezvoltării afacerii.
III.10 Descrieţi cum poate întreprinderea afecta mediul, şi ce soluţii aţi gândit pentru
eliminarea acestor efecte? (Dacă a fost elaborat se poate ataşa un Studiu de Impact)
IV. Bugetul investiţiei în întreprindere
Completaţi bugetul de mai jos potrivit tipurilor de cheltuieli ale întreprinderii dvs. Liniile
bugetare sunt orientative; puteţi elimina liniile de buget care nu sunt necesare funcţionării
întreprinderii sau puteţi adăuga altele noi, în măsura în care acestea sunt justificate de
specificul întreprinderii dvs. Vă rugăm să menţineţi capitolele bugetare principale.

Valoarea investiţiei efectuate în perioada ……..
Preţ unitar Preţ total
Tip de cheltuieli Unitate
(RON) (RON)
Cheltuieli cu organizarea
întreprinderii (ORC, Min.Justiţiei
etc)
Cheltuieli cu amenajarea spaţiului
dedicat întreprinderii
Cheltuieli cu personalul 3
Manager Lună
Maistru/inginer Lună
….. Lună
Angajat 1 Lună
Angajat 2
...
Cheltuieli operaţionale
Stocul de materie primă iniţial
Cheltuieli cu combustibili 3
Chirie Lună
Utilităţi
Materiale promoţionale nr.
Cheltuilei de administrare
.
Cheltuieli de investiţii
...
..
Costuri extraordinare (2%)
Impozite şi taxe locale
Total investiţie4
3
Se introduc în tabel separat pentru fiecare angajat şi reprezintă suma dintre salariile brute acordate plus
costurile aferente impozitelor pe salarii şi contribuţiilor sociale
4
Totalul investiţiei trebuie să fie identic cu valoarea investiţiei de la punctul I.3.
Bugetul estimat de venituri şi cheltuieli al întreprinderii
Indicatori Trim I Trim II Trim III Trim IV
Total venituri
Vânzări
Valoarea premiului
Alte venituri
Total cheltuieli
Cheltuieli cu materia primă
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli de operare
Cheltuieli cu investiţii şi
amortizare
Amortizare
Investiţii noi -
Cheltuieli extraordinare inclusiv
cheltuieli nedeductibile (2 %)
Dobânzi şi alte cheltuieli

financiare
Profit brut


Suport de Curs Competente Antreprenoriale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Competente Antreprenoriale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT DE CURS

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

CAPITOLUL I – Antreprenorul și antreprenoriatul

Antreprenoriatul ca subiect de discuție și analizǎ a fost introdus de economiști în secolul al

În Franța secolului al XVIII-lea, când economistul Richard Cantillona asocia asumarea de

Pentru a completa lista de informații despre profilul și competențele antreprenorilor s-au

Elementele ce caracterizeazǎ profilul antreprenorilor sunt acelea de: inovatori, lideri,

Gradul de adaptabilitate și flexibilitate a personalitǎții antreprenorului este foarte important.

Relația antreprenor – furnizor/client bazatǎ pe încredere, pornește de pe poziții egale și în

Relația antreprenor – intraprenor sau anagajator – angajat este reglementatǎ în primǎ

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

Caracteristici – competențe ale antreprenorilor :

Cǎutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea de

Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidați de situații dificile.

Inițiativǎ și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane

Orientare spre oportunitǎți: Un lucru care îi diferențiazǎ clar pe antreprenori este

Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpinǎ adesea obstacole majore

Creativitatea și spiritul de inovație: Creativitatea a fost privitǎ timp îndelungat ca ceva

Independența: Frustrarea în fața sistemelor birocratice, împreunǎ cu dorința de a face o

Lucrul în echipǎ: Dorința de independențǎ și autonomie nu îl oprește pe antreprenor sǎ

Abilitǎți manageriale: Un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip de cunoaștere

Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piațǎ. Rolurile și

Vorbim așadar astăzi despre un antreprenoriat competitiv și despre un antreprenoriat social.

Un alt tip de antreprenor este ANTREPRENORUL SOCIAL - un vizionar pragmatic care

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

Pentru întreprinzător, încrederea in propriile abilităţi antreprenoriale este o forţa

Trăsături care nu aparțin unui antreprenor de succes:

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

Primii pași spre o afacere reușită!

Ideile de afaceri care pot fi transpuse în realitate reprezintă oportunităţile de afaceri.

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

Atenție în alegerea ideii de afaceri:

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

CAPITOLUL II - Demararea afacerii proprii

1. Înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată(S.R.L.):

Documentele necesare sunt:

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

3. Constituirea unei întreprinderi individuale (ÎI). Aceasta este definită ca

Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

4. Înființarea unei întreprinderi familiale (ÎF): întreprinderea economică, fără personalitate

1 Idem art. 2, lit. h

Beneficiarul unei francize are avantajul de a exploata o marcă de prestigiu, și de a intra pe o

Pentru desfășurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente

„Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane

Francizorul este un comerciant care:

Mai întâi de toate, înainte de a înregistra o firmă, companie, întreprindere, trebuie să

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

CAPITOLUL III - PLANUL DE AFACERI

Etapele procesului de planificare:

Pentru a identifica elemente definitorii care trebuie luate în considerare în planificarea

Etapele procesului de planificare

Obiectivele stabilite trebuie să se adreseze problemei centrale pe care dorim să o

După analiza problemelor şi conturarea unei imagini generale a cauzelor şi consecinţelor

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

ASOCIATIA DE PRIETENIE ROMÂNO - FRANCEZA « ROMFRA »

Exemplu de reprezentare a unui diagrame Gantt:

În planificarea activităţilor trebuie să se aibă în vedere succesiunea logică şi toate

Pentru a realiza obiectivelor propuse, managerul va avea la dispoziție anumite resurse: