Universitatea ”Ovidius” Din Constanța

Facultatea de Istorie și Științe Politice

Specializarea Științe Politice

Proiect
Democrație

                     Profesor:                                                           Student:
Lect. Univ. Dr. Răzvan Victor Pantelimon                           Cataraga Vasile

Constanța, 2021
Un punct bun în povestea democrației este atunci când poporul face un mic ”asasinat”. Se
intâmplă așa de des că aproape e tradiție. De regulă într-o țară înainte de democrație, situația
economică și politică nu e cea mai favorabilă.. Aproape toate democrațiile se nasc printr-un
”asasinat politic„, făcut pe motiv de dictatură insuportabilă societății. Adică nu există democrație
până cei responsabili de pereclitarea ei sunt pedepsiți. Fie prin vot, fie prin presiune socială sau
lovitură de stat.

În mod paradoxal, fără tirani nu am avea nicio democrație. Aparent pare destul de simplu. De
fapt, democrația e o noțiune care a existat mult înainte de așa numita ”asasinare politică”. De
fapt, povestea ei începe chiar înainte să se nască tiranul. Și e așa de complicată încât nu poate fi
înțeleasă complet nici măcar după trei ani de facultate.

Democrația e un concept plin de noțiuni grecești, cu elemente împrumutate de la monarhie,

creștinism și capitalism. Plus mult alte aspecte care variază de la o țară la alta.

Să ne imaginăm că acest telefon este democrația.

Modul în care este construit și funcționează este extraordinar de complicat și tot la fel de
neinteresant. Nu ne interesează cum a fost construit, dar este destul de important să înțelegem
cum să-l folosim și ce putem face cu el. La fel și cu democrația. Iar în continuare voi încerca să
explic în cel mai simplu mod posibil ce este democrația și la ce folosește ea.

Proveniența democrației

Toată lumea știe că democrația este un lucru ce le aparține grecilor antici. De fapt nu e! Ideea
este de la grecii antici, dar ei niciodată nu au avut democrație. Ce-i drept, s-au jucat de-a
democrația din 510 î.Hr. până în 23 î.Hr. – moment în care i-a cucerit Alexandru cel Mare. Dar
chiar și înainte de Alexandru, Grecia nu era tocmai o democrație. Femeile nu aveau drept de vot,
ca exemplu. Adică eliminăm din start jumătate din populație. Nici sclavii nu aveau drept de vot –
și apropo, existau sclavi. Adică cel mult un sfert din populație alegea pentru toată lumea. Iar
aceste lucruri demonstrează că nu era tocmai democrație.

Meritul grecilor stă ca de obicei în cărți, nu în practică. Ei au gândit pentru prima oară societatea
în care trăim noi azi. După cum am spus, marele merit grecesc vine din cuvintele și ideile apărute
pe vremea respectivă. Grecii au sistematizat politica, au împărțit totul într-un mod foarte deștept
pe categorii și democrația este doar una dintre variante. Conform grecilor, un teritoriu poate fi
condus fie de un om, fie de câțiva oameni, fie de mulți, mulți oameni, aproape toți oamenii.
Dacă un singur om conduce – e monarhie. De la ”monos” (singur) + ”arhon” (conducător). Dacă
sunt câțiva oameni – e aristrocrație, de la ”arhistos” (cel mai bun, nobil) + ”cratos” (putere).Dacă
la conducere sunt oameni mulți – e democrație, de la demos (popor) + cratos (putere). Întrebarea
e, regimurile democratice sunt ceva bun sau ceva rău? Grecii au clarificat și acest lucru.

În cazul nostru, au zis că regimul politic bun este acel în care conducătorii, conduc în interesul
public și e rău când conduc în interesul propriu. Monarhie, aristrocrație și democrație e atunci
când e bine.
Când monarhul e rău, avem tiranie, de la tiranos (liderul fracțiunii populare din cetate). Când
aristrocrația e rea, avem oligarhie, de la Oligo (puțin)1. Și când democrația e rea, avem
democrație. Din moment ce oamenii se conduc singuri, dacă e rău, e tocmai tot bine din moment
ce ei au ales să fie rău.

Platon – un filozof al Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena2, zice că democrația e un
regim dublu. ”E cel mai rău dintre regimurile bune și e cel mai bun dintre regimurile rele”3. Din
moment ce fiecare alege ce vrea să facă, e bine că e rău și e rău că e bine. Pentru multă vreme,
lumea credea că dacă democrația e rea, atunci se transformă încet de la un regim unde mulți
conduc, la un regim în care nimeni nu conduce. Dacă nimeni nu e la control, se cheamă –
anarhie.

Când un singur om conduce, termenul e – autocrație. Autocrația poate fi monarhia, despotism și

dictatura. Toate au un singur conducător. Exemple de sisteme autocratice sunt monarhia
absolutistă, exemplu: Arabia Saudită și Belgia, Danemarca – sunt monarhii, doar că nu conduce
un singur om. Sau dictaturi, exemplu: Coreea de Nord, Turkmenistan sau Germania Nazistă.
Atunci când spunem că aristrocrația e atunci când puțini conduc, defapt e atunci când elitele
conduc. Mai există plutocrația – în care conduc cei bogați ș.a.m.d.

Deocamdată știm că e democrația atunci când toată lumea conduce. Din start avem o problemă.
Dintre cei mulți care conduc, întotdeauna se vor găsi unii care vor să aibă mai multă putere. Din
cauza asta, democrația este într-o stare permanentă de tensiune între cei mulți și cei puțini. Unii
mai fură putere, unele instituții mai pierd din putere. Democrația se clatină și probabil e cale de
dispariție. Asta e starea naturală a democrației.
Din cauza asta, rareori găsești state cu un indice de 100% democrație unde puterea e împărțită
cum trebuie, exclusiv, pe baza voturilor. Dacă vrem să vedem cât de bine stă o țară la nivelul
democrației, trebuie să identificăm indicele democrației. În 2020 pe locul 1 era Norvegia, cu nota
9,814. Pe locul 2, Islanda cu 9,37 5 și apoi Suedia cu 9,26.6 SUA – e pe locul 25 și intră la

1
https://dexonline.net/definitie-oligo
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Platon
3
Cătălin Avramescu, 2012, Cum alegem? Un portret al democrației pe interestul tuturor. Edit. Humanitas, pag.32
4
https://www.economist.com/graphic-detail/2021/02/02/global-democracy-has-a-very-bad-year
5
ibidem
6
ibidem
categoria viciată7. Unde este și România, doar că pe locul 62, cu nota 6,40. 8Ne trag în jos multe.
Dar dintre toate, cel mai prost stăm la capitolul cultură politică, unde am luat 4,38.

Dacă trăiești într-o democrație, cultura politică este importantă. Chiar mai importantă decât
corupția. De ce? Pentru că în democrație tu alegi. E bine să înțelegem cum funcționează și să
alegem. Spre deosebire de monarhie și tot restul, democrația e mai mult decât un regim politic. E
și o stare socială. Ceva ce simți și dorești. Nu îți alegi regele, dar alegi să trăiești într-o
democrație. Și o țară democratică, rămâne așa din dorința tuturor de a nu avea un rege, dictator,
voievod sau orice altceva ce presupune a avea un om ce deține puterea totală. Adică, într-o
democrație ideală, oamenii ar fi destul de educați pentru a vrea să fie conduși democratic și să
știe care sunt valorile democratice. Când oamenii nu înțeleg ce se întâmplă, democrația e
șubredă. Iar pentru ca democrația să fie la cel mai înalt nivel, e nevoie de un sistem de valori
democratice precum: respect față de lege, o economie liberă, instituții puternice, separarea
puterilor în stat, egalitatea cetățenilor în fața legii, legitimitatea puterii și o constituție sănătoasă.

Dacă ne uităm cu atenție, valorile anterior menționate sunt în mare parte să țină tiranii departe de
putere. Sunt o urmare firească a ”asisanutului” cu care am început povestea.

După cum spuneam, democrația are nevoie de multe pentru a exista. Nici nu știm care sunt
condițiile general în care un stat devine democratic. Tot ce știm este că, democrația este
imposibilă în sărăcie. Se crede că nu poate exista în țările cu un venit pe cap de locuitor pe cap
de locuitor de 5 000$ pe an9. În aceste condiții de sărăcie, nimeni nu stă să se gândească cum
poate contribui la o mai bună stare socială o statului. Viața e o luptă mult mai dificilă în astfel de
condiții și e ușor să vină cineva să promită marea cu sarea, să preia puterea și să facă ce vrea.

De exemplu, Germania din anii 20-30 era săracă și chinuită de pierderea primului război
mondial. În condițiile acestea, democrația s-a prăbușit și a venit Hitler la putere. Este important
de înțeles, că Hitler nu a luat puterea cu forța. El a fost ales democratic pentru că zicea tot ce vrea
să audă lumea.

Pericolul acesta există în orice democrație, inclusiv în zilele noastre, înclusiv în România. Până
acuma am stabilit că democrația apare atunci când lumea se satură de un tiran. Îl elimină de la

7
ibidem
8
ibidem
9
Cătălin Avramescu, 2012, Cum alegem? Un portret al democrației pe interestul tuturor. Edit. Humanitas, pag.64
putere prin metodele sus menționate și decide să se conducă singură. E o formă de guvernare și
în același timp, un sistem de valori. Cât timp, majoritatea susține valorile democratice, avem
democrație. Când majoritatea e prost informată, nepăsătoare sau sărăcită, riscăm să pierdem
democrația.

În 2017, venitul pe cap de locuitor în România a fost de două de 25.150$. 10Adică destul de
departe de pragul de 5 000$. Asta nu înseamnă că România stă bine la capitolul democrație. Sunt
multe alte lucruri de care depinde democrația. Până la urmă, cei din Emiratele Arabe au mult mai
mulți bani decât România și zero democrație. Ca să înțelegem și mai bine ce este democrația
trebuie să înțelegem cum s-a dezvoltat această formă de guvernare de-a lungul timpului.

Citat: ”Democrația modernă nu provine în linie dreaptă din democrația orașelor grecești.
Instituțiile și valorile sale au o istorie complicată, însă cele mai multe dintre acestea își au
punctul de plecare în Anglia secolelor XVII-XVIII. Astfel spus, atunci când dorim să înțelegem
democrația modernă, trebuie să înțelegem și rostul unor instituții și al unor practici care, cu mult
timp în urmă, erau proprii altor tipuri de regim: monarhia și aristrocrația.” 11

Parlamentul – De ce există parlamentul și cum a apărut?

Parlamentul a apărut în secolul XI, când regele Angliei și-a dat seama că într-o țară sunt multe
decizii de luat12. Și că nu ar fi rău să se sfătuiască cu unii să ia o decizie sau chiar să-i lase pe alții
să ia deciziile în locul lui. Să presupunem că regele dorește să dea o lege despre munca țăranilor
pe pământul nobilor. Nobilii cred că țăranii merită bătuți. Țăranii susțin că merită plătiți. Pentru a
se înțelege, regele cheamă niște nobili și niște țărani. Îi pune într-o cameră și îi lasă să se certe
până o să ajungă la o concluzie. Cu siguranță, nu ar reuși niciodată să se înțeleagă. Certurile sunt
neplăcute pentru rege, într-un final oricum nu contează pentru că decizia o ia el. Întâlnirea are loc
doar cu scop informativ și atât. De ce să stea regele acolo să se uite cum se ceartă? - Acest
exemplu este o fantezie. Pe acea vreme nimeni nu se consulta cu țăranii, să fim conștienți. În
situația noastră imaginară, regele în loc să-i lase să se certe, pune fiecare grupă într-o cameră
separată și îi ascultă pe rând. După care ia o decizie în funcție de ce a auzit de la fiecare. E pur și
simplu cea mai la îndemână soluție.
10
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?
title=Archive:GDP_per_capita,_consumption_per_capita_and_price_level_indices/ro&oldid=111949
11
Cătălin Avramescu, 2012, Cum alegem? Un portret al democrației pe interestul tuturor. Edit. Humanitas, pag.37
12
ibidem, pag.87
Inițial parlamentul avea trei camere – adică era tricameral. Dar în secolul XIV, clericii și-au
pierdut camera. 13De atunci parlamentul englez e bicameral. Și în România este la fel – Camera
Deputaților și Senatul. Deci, până acum avem stratul grecesc și cel provenit din monarhie. După
cum am spus la început, parlamentul era un consiliu al regelui. De ce? Pentru că nu avea putere.
Pentru că regele avea toată puterea. Dar ce legătura are puterea regelui cu democrația? Putem
găsi indicii pe steagurile de azi.

• Anglia are crucea roșie a lui Sfântul Gheorghe, pe un fundal alb.

• Scoția are crucea lui Sfântul Andrei.

• Iar Marea Britanie are o combinație în cele două cruci.

De aceea, Danemarca, Suedia, Norvegia, Islanda, Finlanda, Grecia, Slovacia, Lituania, Elveția au
cruci pe steag.

Concluzia – democrațiile nu apar de nicăieri, ele se nasc în contextul creștinismului european. Și

tot în contextul ăsta se explică și puterea regelui. Regele zicea că puterea lui e dată de
Dumnezeu. Dacă nu-l credeai pe cuvânt nu aveai decât să-l găsești pe Dumnezeu și să-l întrebi.
Puterea regelui are și un nume special – suveranitate. Care de vine de la suveranos (deasupra).
Printre altele, suveranul putea să declare război, să încheie pacea, să bată monedă cu fața lui pe
13
ibidem, pag.91
ea și să acorde o onoruri și titluri14. Aproape aceeași poveste este folosită și de biserică. Papa – e
trimisul lui Dumnezeu.

Ideea este că la început, regele era suveran și își trăgea puterea direct de la Dumnezeu. Și puterea
asta nu putea fi pasată mai departe decât prin material genetic-divin al suveranului. Încetul cu
încetul, după răscoale și războaie civile, unii ca francezii și-au ucis regii. Alții pur și simplu i-au
detronat sau le-au luat puterea. Și o noua idee a ieșit la suprafață. O idee care se leagă de fosta
suveranitate a regelui – doctrina suveranității poporului. Adică poporul are acum puterea. De
unde are puterea asta? Tot de la Dumnezeu. Problema este că poporul este mare și are chestii de
făcut, nu are timp de condus. Așa că poporul alege reprezentanți care să lucreze pentru el. Ceea
ce ne întoarce la ideea de parlament. Aproape aceeași instituție ca pe vremea regelui doar că de
data aceasta, are și putere. Scopul parlamentului este acela de reprezentare.

”Reprezentant – este un alt termen-cheie din teoria politică. A reprezenta pe cineva înseamnă să
îi prezinți punctul de vedere și să îi aperi interesele. Mai înseamnă și altceva: să-i semeni la chip,
să prezinți o imagine asemănătoare. Treptat, sursele tradiționale ale autorității au lăsat loc
Autorității Derivate de la Popor. Spunem astăzi că parlamentul reprezintă poporul. Asta
înseamnă că poporul este deasupra parlamentului, iar acesta din urmă trebuie să vorbească în
numele său și să decidă în acord cu interesele sale.”.15

Pe scurt, în democrație, poporul e suveran și parlamentul reprezintă poporul. Dacă vrea poporul
ceva, parlamentul trebuie să se supună. Poporul poate dori ceva la referendum, atunci când este
întrebat direct sau prin inițiativă legislativă. 16Prin referendum se adoptă o nouă constituție, o
nouă formă de guvernare sau se declară independența de stat. Tot prin referendum a decis Anglia
să iasă din UE.

Cu acordul poporului, parlamentul are puterea. Toată puterea? Nu. Dacă ar avea toată puterea, ar
păstra-o la nesfârșit și nu ar mai organiza alegeri.

Democrația modernă e organizată pe principiul cum să împărțim puterea în așa fel încât să aibă
mai mulți și să nu poată pune mâna pe ea un singur om sau o singură instituție. Asta e ideea de
bază din spatele faimoasei separație a puterilor în stat. Nu poți să dai o lege după care tot tu să o

14
ibidem, pag.121
15
ibidem, pag.125
16
https://lege5.ro/Gratuit/gq4deojv/referendumul-constitutia?dp=gqztemrwgyytq
aplici și tot tu să o judeci dacă a fost respectată. În situația asta, dacă unul ar da legea, altul ar
executa și altul ar judeca.

În linii mari, avem trei brațe ale puterii. Legislativă, executivă și judiciară.

Ca aceste puteri să-și exercite puterea la nivel maxim, ele trebuie să fie independente. Adică să
existe instituții diferite pentru fiecare. Dacă ar fi toate o singură instituție, ar avea același șef și el
ar avea toată puterea. Din acest motiv avem atâte instituții. Cea legislativă de regulă este
parlamentul, cea executiv e guvernul și judiciară este corpul judecătorilor.

Nici un om și nici o instituție nu are putere nelimitată. În acest mod se evită abuzurile. De fapt,
la modul ideal, puterile ar trebui să fie limitate și să se afle în echilibru unul față de cealaltă. Să
se controleze reciproc.

Știm că puterea e împărțită prin separarea puterilor în stat. Și mai știm că principala formă de
manifestare a suveranității e puterea legislativă. Adică puterea de a face legi. Ea este o putere
foarte specială. Puterea legislativă este specială pentru că ne afectează pe toți. E generală, ca și
cum cineva dă ordine la toată țara. Exact asta face parlamentul.

În România, alegerile parlamentare sunt cele mai importante alegeri, chiar dacă lumea se agită
mai mult la cele prezidențiale. Trebuie de menționat că există mai multe tipuri de democrații. Și
grade diferite de putere ale instituțiilor statului.
De exemplu, România, este o republică semi-prezidențială, SUA – prezidențială și Germania –
parlamentară.

Într-un sistem prezidențial, șeful ramurilor executive, șeful la guvern, care poate fi prim-
ministru sau președinte, este ales de popor sau de partidul care a câștigat alegerile și nu răspunde
în fața legislativului, totodată nu poate fi dat afară din parlament. Într-un sistem parlamentar,
legislativul – alege prim-ministrul.

Iar într-un sistem semi-prezidențial, cum e România, președintele propune și parlamentul

votează sau nu. Mai mult decât atât în regimurile prezidențiale, parlamentul nu are ultimul
cuvânt de spus când vine vorba de legi. Președintele este liderul armatei, șeful pe politica
externă a țării și are drept de veto asupra legilor date de parlament.

În sistemele parlamentare – guvernul este acolo să execute legile date de parlament, chiar dacă
în spiritul eficienței, poate să dea ordonanțe de urgență ca să poată trece mai departe la treabă.
Misiunea lor principală este una de executare. Și puterea executivă, nu e în mâinile președintelui,
ci în a prim-ministrului. Toată lumea a auzit de Anghela Merke, cancelarul germaniei, aleasă în
funcție de parlamentul Germaniei. Cine în schimb de Frank-Walter Steinmeier, președintele
Germaniei? Foarte puțini îl cunosc. Pentru că nu contează. Nu are putere. România e undeva la
mijlocul dintre aceste două modele.

Există mai multe tipuri de parlament. Chiar mai multe de putere legislativă. Cineva trebuie să
implementeze legile făcute de parlament, iar acesta este guvernul. Guvernul e condus de
ministere, ministerele de miniștri iar miniștri de prim-ministru.

Cinci lucruri pe care le face guvernul.

1. Conduce administrația publică locală și cea centrală.

2. Inițiază proiecte de legi și le supune parlamentului spre adopotare.
3. Reprezintă statul pe plan inter și externe și administrează proprietatea statului.
4. Negoaciază convenții și tratate.
5. Poate să emită și legi, folosindu-se de ordonanțe de urgență sau de guvern.17

Președintele României – El nu are prea multă putere. Mai ales ținânt cont de faptul că România
este o republică semi-prezidențială. Educatiacivică.ro spune că: ”Președintele reprezintă statul, în
17
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3
timp ce Parlamentul reprezintă poporul. Președintele nu dă legi, de exemplu, dar promulgă legile
adoptate de Parlament (adică le face oficiale și aplicabile); Președintele nu guvernează (avem
prim-ministru și cabinet de miniștri), dar este comandatul suprem forțelor armate.” 18

Președintele are tot felul de puteri mai mici printre care și cea de mediere. Dacă o autoritate ca
Parlamentul a ajuns în conflict cu o altă autoritate, atunci președintele trebuie să intervină. Tot
președintele numește guvernul, dizolvă parlamentul ș.a.m.d.19

De fapt, președintele propune un prim-ministru, care trebuie să fie validat de parlament și dat
afară tot de parlament. Iar guvernul se supune parlamentului care poate să se supere și să depună
moțiune de cenzură și să-i dea afară pe toți. Din acest motiv e greu să avem o separație a
puterilor în stat, cum e de exemplu la Americani. În principiu, dacă ai majoritate în parlament,
poți avea majoritate și în guvern, că altfel îi dai afară. Președintele trebuie să guverneze alături de
un guvern cu care nu este de acord, se numește coabitare și e preluată de la francezi de unde
avem și cea mai mare a constituției, a sistemului politic și a sistemului legal care aparent pare
foarte defectuoasă.

18
https://educatiecivica.ro/presedintele/
19
https://www.presidency.ro/ro/presedinte/rol-si-atributii