Subiecte Rezolvate 2021-2011

CONȚIU CLAUDIU DAN
Subiecte rezolvate 2021-2011

Examenul național de titularizare la disciplina educație fizică și sport
CONȚIU CLAUDIU DAN
Subiecte rezolvate
2021-2011
Examenul național de titularizare la disciplina educație fizică și sport
CĂLĂRAȘI-GARĂ
2022
ISBN 978-973-0-36254-1
CUPRINS
Argument………………………………………………………………………………………………….…..pag. 5
Subiect 2021
I.1. Definiți calitatea motrică rezistența……………………………………………………………………………….……..pag. 7

I.1. Specificați patru factori de condiționare a îndemânării…………………………………………………………….…....pag. 7
I.1. Prezentați trei forme de manifestare a calității motrice viteza…………………………………………………….……..pag. 8
I.2. Menționați trei caracteristici ale deprinderilor motrice………………………………………………………………......pag. 9
I.2. Prezentați etapa perfecționării deprinderilor motrice…………………………………………………………………....pag. 11
I.2. Prezentați cele două tipuri de deprinderi motrice, în funcţie de gradul de automatizare………………………………..pag. 12
II.1. Definiţi efortul fizic…………………………………………………………………………………………………......pag. 14
II.1. Prezentaţi volumul efortului………………………………………………………………………………………….…pag. 15
II.1. Prezentaţi intensitatea efortului………………………………………………………………………………………….pag. 15
II.1. Prezentaţi complexitatea efortului…………………………………………………………………………………….…pag. 16
II.2. Clasificaţi lecția de educație fizică și sport, în funcţie de etapele învățării motrice…………………………………......pag. 16
II.2. Menționați durata și trei obiective ale verigii Influențarea selectivă a aparatului locomotor……………………….…...pag. 17
II.2. Prezentaţi dinamica efortului în lecția de educație fizică, pe parcursul primelor trei verigi…………………………….pag. 17
III.1. Creaţi un complex pentru d. f. a., format din opt exerciţii, executate la scara fixă……………………………………..pag. 18
III.2. Creaţi o secvenţă de p. didactic pentru o verigă tematică destinată dezvoltării v. de reacție…………………………...pag. 20
Subiect 2020
I.1. Definiți calitatea motrică forța…………………………………………………………………………………………….pag. 22

I.1. Prezentați trei forme de manifestare ale F, în funcție de caracterul contracției musculare………………………………..pag. 22
I.1. Specificați șase factori de condiționare a forței…………………………………………………………………………....pag. 23
I.2. Definiți exercițiul fizic……………………………………………………………………………………………………..pag. 24
I.2. Prezentați conținutul și forma exercițiului fizic………………………………………………………………………...….pag. 25
I.2. Clasificați exercițiile fizice, în funcție de trei criterii de clasificare diferite…………………………………………….....pag. 28
II.1. Precizaţi importanța principiului sistematizării și continuității în procesul de instruire…………………………………..pag. 31
II.1. Detaliaţi una dintre metodele clasice de instruire folosite în cadrul aplicării principiului intuiţiei în procesul de
instruire………………………………………………………………………………………………………………………...pag. 32
II.1. Prezentaţi două dintre cerinţele ce trebuie respectate în aplicarea principiului accesibilității…………………………....pag. 33
II.2. Definiţi motricitatea……………………………………………………………………………………………………….pag. 34
II.2. Prezentaţi cele trei elementele componente/de structură ale motricităţii………………………………………………....pag. 35
II.2. Daţi câte un exemplu pentru fiecare element component al motricităţii………………………………………………….pag. 36
III.1. Creaţi o structură de cinci exerciţii, eşalonate metodic, pentru învăţarea alergării de rezistență………………………..pag. 37
III.2. Creaţi o secvenţă de p. didactic pentru o verigă tematică, destinată dezv. capacităţii coordinative – îndemânarea…….pag. 39
Subiect 2019
I.1. Definiți educația fizică. ……………………………………………………………………………………………………pag. 41

I.1. Prezentați cele trei elemente ale motricității.………………………………………………………………………………pag. 42
I.1. Scrieți trei clasificări diferite ale sporturilor……………………………………………………………………………….pag. 44
I.1. Prezentați tipologia capacității motrice. …………………………………………………………………………………...pag. 47
I.2. Definiţi priceperile motrice.………………………………………………………………………………………………..pag. 48
I.2. Menționați cinci caracteristici ale priceperilor motrice.…………………………………………………………………...pag. 48
I.2. Prezentaţi tipologia priceperilor motrice…………………………………………………………………………………..pag. 49
II.1. Definiți calitatea motrică viteza.…………………………………………………………………………………………..pag. 51
II.1. Prezentați trei forme de manifestare a calității motrice rezistența……………………………………………………..….pag. 51
II.1. Specificați cinci factori de condiționare a calității motrice forța.………………………………………………………….pag. 53
II.1. Precizați cinci factori de condiționare a calității motrice îndemânarea………………………………………………...….pag. 55
II.2. Menționați aspectele generale ale acestui principiu (sistematizării și continuității)…………………………………….…pag. 56
II.2. Prezentați cele patru cerințe evidențiate în respectarea acestui principiu………………………………………………….pag. 57
III.1. Creaţi un complex pentru d. f. a., format din douăsprezece exerciţii executate în perechi……………………………....pag. 58
III.2. Scrieţi cinci exerciții pentru dezvoltarea forței membrelor superioare…………………………………………………...pag. 60
2
Subiect 2018
I.1. Definiţi funcţiile educaţiei fizice……………………………………………………………………………………………pag. 61

I.1. Prezentaţi funcţia de optimizare a potenţialului biologic…………………………………………………………………...pag. 62
I.1. Prezentaţi funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice…………………………………………………………………....pag. 63
I.2. Definiți deprinderile motrice……………………………………………………………………………………………..…pag. 66
I.2. Prezentaţi trei caracteristici ale deprinderilor motrice……………………………………………………………………....pag. 68
I.2. Clasificați deprinderile motrice, în funcţie de trei criterii de clasificare diferite…………………………………………….pag. 70
II.1. Numiţi trei metode verbale utilizate în educaţia fizică…………………………………………………………………...…pag. 73
II.1. Prezentaţi fiecare dintre metodele verbale numite la punctul a……………………………………………………………..pag. 73
II.2. Clasificaţi lecția de educație fizică și sport, în funcţie de etapele învățării deprinderilor și/sau priceperilor motrice…..….pag. 76
II.2. Menționați durata și trei obiective ale verigii Influențarea selectivă a aparatului locomotor……………………………….pag. 76
II.2. Prezentaţi dinamica efortului în lecția de educație fizică………………………………………………………………....…pag. 77
III.1. Creaţi un complex pentru dezvoltare fizică armonioasă, format din douăsprezece exerciţii executate liber………………pag. 80
III.2. Creați o secvență de proiect didactic pentru o verigă tematică destinată consolidării alergării de viteză……………….…pag. 83
Subiect 2017
I.1. Specificaţi cinci obiective de dezvoltare structural-funcţională a organismului………………………………………………pag. 85

I.1. Specificaţi cinci obiective psihomotorii ale educaţiei fizice…………………………………………………………………...pag. 86
I.1. Specificaţi cinci obiective cognitive ale educaţiei fizice………………………………………………………………………pag. 87
I.2. Numiţi trei metode verbale utilizate în educaţia fizică………………………………………………………………………...pag. 87
I.2. Prezentaţi fiecare dintre aceste metode…………………………………………………………………………………………pag. 88
II.1. Menționaţi trei dintre funcţiile evaluării…………………………………………………………………………………….…pag. 90
II.1. Specificaţi trei tipuri de evaluare prezente în educaţia fizică şcolară………………………………………………………….pag. 92
II.1. Precizaţi trei criterii de evaluare, în activitatea de educaţie fizică……………………………………………………………..pag. 92
II.2. Precizarea rolului intuiţiei în procesul de predare……………………………………………………………………………..pag. 93
II.2. Descrierea a două cerinţe ale respectării acestui principiu…………………………………………………………………….pag. 94
II.2. Descrierea a trei metode intuitive folosite în educaţie fizică şi sport………………………………………………………….pag. 94
III.1. Creaţi un circuit format din cinci staţii, pe grupe de șase elevi, pentru dezvoltarea F principalelor grupe musculare……….pag. 95
III.2. Creaţi o secvenţă de proiect didactic pentru o verigă tematică, destinată dezvoltării calităţii motrice
coordonarea/îndemânarea………………………………………………………………………………………………………...…pag. 96
Subiect 2016
I.1. Definiţi efortul fizic……………………………………………………………………………………………………………..pag. 97

I.1. Prezentaţi specificitatea stimulilor……………………………………………………………………………………………....pag. 98
I.1. Prezentaţi volumul efortului……………………………………………………………………………………………………..pag. 99
I.1. Prezentaţi intensitatea efortului………………………………………………………………………………………………….pag. 99
I.1. Prezentaţi complexitatea efortului…………………………………………………………………………………………….pag. 100
I.2. Motricitatea în etapa pubertară (10-14 ani): principalele caracteristici ale dezvoltării somatice;……………………………..pag. 101
I.2. Motricitatea în etapa pubertară (10-14 ani): principalele caracteristici ale dezvoltării funcţionale;………………………..…pag. 101
I2. Motricitatea în etapa pubertară (10-14 ani): comportamentul motric…………………………………………………………..pag. 101
II.1. Precizarea importanței acestui principiu (Principiul sistematizării și continuității) în procesul de instruire……………….…pag. 102
II.1. Prezentarea celor patru cerințe care trebuie îndeplinite în respectarea acestui principiu (Principiul sistematizării și continuității)
………………………………………………………………………………………………………………………………………pag. 103
II.2. Menționați trei dintre factorii care condiționează dezvoltarea forței………………………………………………………..…pag. 105
II.2. Clasificați forța după criteriul participării grupelor musculare în efort…………………………………………………..……pag. 105
II.2. Precizați două modalități de exersare a exercițiilor în cadrul circuitului………………………………………………………pag. 105
II.2. Menționați trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească exercițiile selectate în circuit………………………………….…pag. 106
III.1. Creați un sistem de cinci exerciții, pentru învățarea unei acțiuni tactice individuale de atac, dintr-un joc sportiv la alegere..pag. 106
III.2. Creați o secvenţă de plan de lecţie pentru veriga netematică destinată Pregătirii organismului pentru efort…………………pag. 108
3
Subiect 2015
I.1. Motricitatea la vârsta şcolară mică - perioada antepubertară (6-10/11 ani): principalele caracteristici ale planului somatic, funcţional
şi cognitiv……………………………………………………………………………………………………………………………pag. 111
I.1. Motricitatea la vârsta şcolară mică - perioada antepubertară (6-10/11 ani): principalele aspecte ale consolidării a trei deprinderi
motrice fundamentale………………………………………………………………………………………………………………..pag. 112
I.2. Definiţi rezistenţa……………………………………………………………………………………………………………..…pag. 113
I.2. Prezentaţi trei forme de manifestare a rezistenţei……………………………………………………………………………….pag. 113
I.2. Precizaţi cinci factori de condiţionare a rezistenţei……………………………………………………………………………...pag. 115
II.1. Principiul accesibilităţii: precizarea particularităţilor de care se ţine cont în practicarea exerciţiilor fizice;…………………..pag. 117
II.1. Principiul accesibilităţii: descrierea a trei dintre acţiunile pe care trebuie să le întreprindă profesorul de educaţie fizică în aplicarea
acestui principiu;…………………………………………………………………………………………………………………..…pag. 117
II.1. Principiul accesibilităţii: prezentarea a trei cerinţe care se impun în respectarea acestui principiu……………………………pag. 118
II.2. Definiţi exerciţiul fizic………………………………………………………………………………………………………….pag. 120
II.2. Prezentaţi conţinutul exerciţiului fizic………………………………………………………………………………………..…pag. 120
II.2. Prezentaţi forma exerciţiului fizic…………………………………………………………………………………………….…pag. 122
II.2. Clasificaţi exerciţiile fizice, în funcţie de trei criterii…………………………………………………………………………...pag. 123
III.1. Elaboraţi un complex pentru d.f.a., format din opt exerciţii, executate cu bastoane…………………………………………..pag. 126
III.2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică destinată învăţării alergării de rezistenţă………………….…pag. 128
Subiect 2014
I. Ilustraţi două procedee metodice folosite pentru dezvoltarea vitezei……………………………………………………………...pag. 130

II.1. Elaboraţi un complex format din opt exerciţii, pentru dezvoltare fizică armonioasă, executate liber……………………….....pag. 131
II.2. 2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică, destinată învăţării săriturii în lungime cu 1 ½ paşi la groapa cu
nisip…………………………………………………………………………………………………………………………………..pag. 134
Subiect 2013
I.a. Prezentaţi o situaţie de instruire destinată dezvoltării forţei principalelor grupe musculare, în care acest principiu )principiul
accesibilității) să-şi găsească aplicativitatea, (forma de manifestare a F, particularitățile bio-motice 12 an)……………………….pag. 136
I.b. Elaboraţi cinci exerciţii destinate aplicării principiului accesibilităţii, în situaţia de instruire prezentată………………………pag. 137
II.1. Elaboraţi un complex pentru d. f. a., format din opt exerciţii, executate la banca de gimnastică………………………………pag. 138
II.2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică destinată dezvoltării calităţii motrice viteza………………….pag. 140
Subiect 2012
I. Ilustraţi două procedee metodice bazate pe variaţia intensităţii efortului (rezistență) prin câte un exemplu……………………..pag. 142
II.1. Elaboraţi un complex pentru d. f. a., format din şase exerciţii, executate cu bastoane………………………………………....pag. 143
II.2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică destinată învăţării săriturii în lungime cu elan………………..pag. 145
Subiect 2011
I.1. Enumerați cinci obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului…………………………………………………pag. 147

I.1. Enumerați cinci obiective psihomotorii ale educației fizice……………………………………………………………………..pag. 148
I.1. Enumerați cinci obiective cognitive ale educației fizice…………………………………………………………………………pag. 149
I.2. Prezentați cinci caracteristici ale deprinderilor motrice………………………………………………………………………….pag. 150
I.2. Clasificați deprinderile motrice după cinci criterii diferite………………………………………………………………………pag. 151
I.2. Prezentați noțiunile de transfer și de interferență in învățarea motrică…………………………………………………………..pag. 153
II.1. Definiți conceptul de proiectare didactică……………………………………………………………………………………....pag. 154
II.1. Precizați etapele proiectării didactice…………………………………………………………………………………………...pag. 155
II.1. Prezentați cele cinci norme care stau la baza definirii obiectivelor operaționale ale unei lecții………………………………...pag. 156
II.2. Prezentați cerințele care trebuie îndeplinite in respectarea acestui principiu (p. participării conștiente și active)……………...pag. 157
III.1. Elaborați o structură de șapte exerciții, pentru însușirea unui proc. th. de atac, dintr-un joc sportiv la alegere……………pag. 159
III.2. Elaborați o secvență de plan de lecție pentru o verigă netematică, destinată dezvoltării fizice armonioase…………………..pag. 160
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….....pag. 165
4
Argument
Lucrarea își propune să vină în sprijinul colegilor proaspăt absolvenți sau profesori de educație
fizică care participă la examenul de național de titularizare la disciplina educație fizică. Nu în ultimul
rând, ea poate fi un sprijin și pentru profesorii corectori implicați în acest examen, pentru că oferă
citate ample ale răspunsurilor, din mai multe surse bibliografice.
Pregătirea unui astfel de examen important semnifică și o muncă de studiere a surselor
bibliografice obligatorii. În realizarea multor itemi din subiectele de examen se observă după
formulare din ce autor a fost concepută întrebarea. În cazul cerințelor de detaliere, în unele surse
informațiile sunt ușor de reținut iar în altele sunt prezentate mai profund, mai ”filozofic”, dacă putem
spune așa.
Programa aprobată pentru examen conține surse bibliografice dificil de procurat, în special
pentru ”teoria” educației fizice. Dacă cărțile autorilor Cârstea (1999, 2000) și Dragnea (1999, 2002)
sunt disponibile pe internet, cele ale doamnei Firea E. (2003) și Șerbănoiu S. (2004) nu apar nici în
bibliotecile centrale din Cluj Napoca și București. Existând pe internet variante de aceeiași autori din
ani diferiți, au fost folosite, pe lângă principalii autori Cârstea și Dragnea, în rezolvarea subiectelor.
Astfel răspunsurile la itemi au fost citate din mai mulți autori, pentru a sublinia faptul că nu
există un singur răspuns corect. Anumite conținuturi sunt identice în toate sursele bibliografice dar,
când vorbim de definiții sau detalieri ale unor concepte există diferențe între autorii din bibliografie.
Deci, din punctul de vedere al corectării nu există o rezolvare standard preluată doar dintr-o
singură sursă bibliografică. Legislația prevede ca și conceperea subiectelor și corectarea acestora să se
facă după bibliografia valabilă la examen. Acest lucru nu înseamnă că nu există și alte surse
bibliografice care să conțină răspunsuri corecte.
Există însă surse, în special în ce privesc subiectele ”practice”, de metodică a disciplinelor
sportive, care conțin erori. Exemplu, la învățarea deprinderii alergare de rezistență, într-o carte sunt
prezentate formații de lucru ”în linie”, care sunt potrivite de fapt pentru alergarea de viteză. La
alergarea de rezistență formațiile in care se exersează sunt grupele de elevi în coloană (pluton).
Subiectele III, din ultimii ani, conțin în cazul deprinderilor motrice specifice disciplinelor
sportive, secvențe de proiect didactic formate din cinci exerciții. Sursele bibliografice conțin de cele
mai multe ori mai mult de cinci exerciții, fiind situații în care sunt mai puțin de cinci exerciții.
Astfel, și în cazul subiectelor ”practice” nu există un răspuns corect standard. Candidatul va
trebui să aleagă doar cinci exerciții care se potrivesc cel mai bine cerinței. Exemplu, în cazul învățării
deprinderii săritura in lungime cu 1 și ½ pași în aer, primul exercițiu ar trebui să pregătească aterizarea,
apoi din multitudinea exercițiilor existente în sursele bibliografice vor trebui alese doar patru exemple.
În unele cărți de metodică a atletismului aterizarea nu este prezentată ca prima etapă în învățarea
săriturii în lungime cu 1 și ½ pași in aer, dar aterizarea face parte din așa zisa ”școală a săriturii” care
precede de fapt învățarea deprinderilor de sărituri în lungime și în înălțime. Caz asemănător existând și
la săriturile pe/la aparatele de gimnastică unde deasemenea există o ”școală a aterizării” care precede
învățarea deprinderilor de săritură.
5
Un alt aspect important este respectarea cerințelor. Verbele definiți, specificați, precizați,
menționați, clasificați, necesită un răspuns scurt și la obiect. În schimb verbele prezentați, detaliați,
descrieți, implică un răspuns cât mai vast, care să acopere tot conținutul solicitat de item.
În cazul creării unor secvențe de lecții, nu se precizează că este necesară realizarea tabelului
specific unui proiect didactic care să conțină indicatori de recunoaștere gen școala de proveniență sau
mai grav, numele cadrului didactic. Din păcate, lucrările candidaților care conțin aceste informații sunt
anulate.
Spor la învățat și succes la examen!
Profesor metodist al
Inspectoratului Școlar Județean Cluj,
Conțiu Claudiu Dan
6
CONCURSUL NAŢIONAL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR
VACANTE/REZERVATE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
21 iulie 2021
Probă scrisă EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROFESORI
Varianta 2
SUBIECTUL I
1. Calitățile motrice fac parte din capacitatea motrică a individului uman
a. Definiți calitatea motrică rezistența
(Gh. Cârstea 1999, pag. 69):
Rezistenţa, ca una dintre calităţile motrice de bază, este “capacitatea organismului uman de a
depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare, menţinând indici constanţi de
eficacitate optimă”. Deci, este ”capacitatea umană de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală
(senzorială, emoţională, fizică) sau prin învingerea acestui fenomen” (4, p.94). Unii autori menţionează
şi faptul că rezistenţa presupune şi “capacitatea ridicată de restabilire rapidă a organismului după
anumite eforturi obositoare” (2.., p.47).
(Dragnea, A. Bota, Teoria activităților motrice, pag. 234):
Rezistența se definește ca fiind capacitatea psiho-fizică a organismului de a realiza un efort de

o anumită intensitate, prelungit, cu învingerea oboselii specifice activității depuse.
b. Specificați patru factori de condiționare a îndemânării.
(Gh. Cârstea, 1999, pag. 66):
• calitatea sistemului nervos central şi - mai ales - capacitatea de coordonare a centrilor din acest
sistem;
• plasticitatea scoarţei cerebrale, adică proprietatea acesteia de a combina mai multe stereotipuri
elementare pentru a elabora un răspuns complex, conform cu situaţiile noi intervenite;
• capacitatea analizatorilor de a capta selectiv informaţia şi de a realiza sinteza aferentă pentru
analiza situaţiei;
• calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
• calitatea inervaţiei musculare, care determină contracţia şi relaxarea;
7
• capacitatea de anticipare, atât sub aspectul desfăşurării tehnice, cât şi a celorlalte condiţii
(reacţia adversarilor sau partenerilor, factorii climaterici etc.);
• memoria de scurtă durată şi de lungă durată;
• gândirea de tip creativ;
• volumul şi complexitatea deprinderilor şi priceperilor motrice stăpânite de subiect;
• nivelul de manifestare a celorlalte calităţi motrice.
(Dragnea, Teoria activităților motrice, pag. 244):
• nivelul de dezvoltare a celorlalte aptitudini motrice; orice scarcină motrică presupune un

anumit nivel al vitezei, forței sau rezistenţei. determinante pentru o adaptare rapida, eficientă și
economică a individului;
• volumul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect; repertoriul motric
înmagazinat determină programul de acțiune care, cel puțin parțial determină un răspuns
adecvat prin modele (semi) automatizate;
• calitatea funcțională a analizatorilor care recepționează informația;
• calitatea transmiterii nervoase și a inervației musculare;
• plasticitatea scoarței cerebrale, instanță superioară cu rol in retro-informația corectivă
permanentă a mișcării;
• capacitatea de anticipare rapidă bazată pe experiența individuală are la bază răspunsuri reflexe,
dobândite prin repetare îndelungată;
• calitatea proceselor cognitive și mnemice.
c. Prezentați trei forme de manifestare a calității motrice viteza.
a) Viteza de reacţie
Este o formă de manifestare menţionată de toţi specialiştii-autori. I se mai zice şi "timpul latent al
reacţiei motrice".
Reacţiile motrice sunt de două feluri: simple, care constau în răspunsuri (însuşite, exersate) la
excitanţi cunoscuţi, dar care apar spontan, inopinat (de exemplu: pocnetul pistolului la startul pentru
alergările atletice în competiţii);complexe, care implică elaborarea răspunsurilor, în sensul alegerii,
combinării sau corectării acestora; acţiunea de răspuns nu a fort exersată în prealabil în aceeaşi relaţie
cu semnalul; răspunsurile sunt în funcţie de acţiunile partenerilor sau adversarilor, condiţiile de
întrecere (suprafaţa spaţiului, luminozitate, culoare etc.) şi alte variabile concrete; uneori situaţiile în
raport de care se aleg acţiunile de răspuns trebuie anticipate, pregătindu-se răspunsurile înaintea
8
semnalelor; se întâlnesc în jocurile sportive bilaterale, sporturile de luptă, schi, unele jocuri de
mişcare, ştafete şi parcursuri aplicative etc.
Este dependentă de următoarele elemente:
• apariţia excitaţiei în receptor sau receptori;
• transmiterea pe cale aferentă;
• analiza semnalului (care durează cel mai mult! );
• transmiterea pe cale eferentă;
• excitarea muşchilor.
Nu este identică pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare
înregistrându-se cei mai buni indici.
b)Viteza de execuţie
Este capacitatea de a efectua un act motric sau o acţiune motrică, dar şi mai multe asemenea acte
sau acţiuni motrice "singulare", adică ne repetabile (cum este, de exemplu, şi cazul liniilor acrobatice).
Se măsoară prin timpul care trece de la începerea execuţiei şi până la încheierea acesteia.
Este determinată - în mod evident - şi de nivelul însuşirii tehnicii de execuţie a deprinderilor şi
priceperilor motrice sau a unor acte motrice implicate.
Este, una din formele fundamentale de manifestare a vitezei, ea este cea mai incomplet studiată,
atât teoretic, cât şi experimental sau constatativ.
c) Viteza de repetiţie
Constă în capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare (act motric sau acţiune motrică) într-o unitate
de timp prestabilită; deci, ea se referă la mişcările ciclice (nu la cele "singulare" sau "separate" valabile
pentru viteza de execuţie).
Se mai numeşte şi "frecvenţa mişcării", fiind - după opinie personală - o variantă a vitezei de
execuţie.
Este condiţionată de tempoul şi ritmul mişcării; tempoul este densitatea mişcării pe unitatea de
timp; ritmul se referă la periodicitatea repetării mişcării, la succesiunea intervalelor de timp şi
accentele rezultate din desfăşurarea mişcării respective; ritmul defineşte efectuarea mişcărilor în timp
şi spaţiu, determinând cursivitatea acestor mişcări, cursivitate evaluată - prin arbitraj în multe întreceri
sportive (la. sol, cal cu mânere, bară fixă, bârnă, paralele, patinaj artistic, schi artistic, înot sincron
etc.).
Are legături şi cu "capacitatea de accelerare ", adică cu această capacitate de a se atinge o viteză
maximă într-un timp cât mai scurt; numita "viteză de accelerare", sau "viteză de demaraj".
d) Viteza de deplasare
Este menţionată de puţini specialişti-autori ca formă de manifestare distinctă, deşi cele mai multe
confuzii conceptuale şi metodice se datorează acestei forme. Foarte mulţi specialişti - mai ales
practicieni - reduc calitatea motrică viteză doar la "viteza de deplasare" şi, în consecinţă:
• se confundă calitatea motrică "viteza" cu deprinderea şi priceperea motrică "alergarea de
viteză";
• se consideră că deplasarea în spaţiu se face doar prin alergare (de aceea, aproape toate
mijloacele concepute pentru dezvoltarea/educarea vitezei sunt de tip "alergare"! );
• se consideră că în spatii de lucru improvizate (coridoare, săli de clasă cu bănci etc.) nu se poate
dezvolta/educa viteza.
Este, în fond, o variantă a vitezei de repetiţie, concretizându-se în următoarele două modalităţi:
- parcurgerea unui spaţiu prestabilit (între 15 - 20 m şi 100 - 150 m) contratimp;
9
- parcurgerea, într-un timp prestabilit (aproximativ între 10 şi 30 secunde), a unei distanţe (pe
uscat, zăpadă, gheaţă, apă etc.).
e) Viteza uniformă şi neuniformă
Se manifestă, de fapt, pe fondul altor forme (mai ales viteza de repetiţie ai viteza de deplasare).
În execuţia mişcărilor se menţine foarte rar o viteză uniformă, constantă. Atunci când viteza creşte se
vorbeşte de "acceleraţie", iar când descreşte se vorbeşte de "deceleraţie". Este foarte important să ştiut
când să "accelerezi" şi când să reduci viteza (să "decelerezi"), adică să fie formată capacitatea "de a
menţine o viteză optimă în funcţie de necesităţi", capacitate numită "simt al vitezei".
f)Viteza în ritmul altor calităţi motrice
Se concretizează în următoarele:
- viteza în regim de forţă, numită şi detentă de cei mai mulţi specialişti autori;
- viteza în regim de îndemânare;
- viteza în regim de rezistenţă.
2. Deprinderile motrice reprezintă rezultate ale învăţării.
a. Menționați trei caracteristici ale deprinderilor motrice.
(G. Cârstea, 2000, pag. 67):
• Se însuşesc în practica vieţii, mai ales în copilărie, sau în procese de instruire special organizate
(educaţie fizică, antrenament sportiv etc.). Diferenţa constă în aceea că în practica vieţii se pot însuşi,
de multe ori, şi deprinderi motrice greşite ca mecanism de execuţie, ceea ce nu ar trebui să se întâmple
în procesele de instruire special organizate.
• Deprinderile motrice se însuşesc prin repetări multiple, care au ca rezultat formarea legăturilor
temporale, a stereotipurilor dinamice şi - ca atare - a reflexelor condiţionate. În baza fenomenului
fiziologic al conexiunii dintre anumiţi centri din scoarţa cerebrală. Dacă dispare excitantul, dispar - în
timp - şi reflexele condiţionate, deşi, pe plan motric, se păstrează serioase "urme".
• Deprinderile motrice sunt elemente ale activităţii voluntare umane, consolidându-se şi
perfecţionându-se neuniform (adică progresele sunt din ce în ce mai mici cu cât ne aflăm într-un stadiu
mai avansat).
• După ce se consolidează, deprinderile motrice se execută cu indici superiori de precizie,
stabilitate, cursivitate, expresivitate, coordonare, uşurinţă şi rapiditate, toate pe fondul unui consum
minim de energie.
10
• În faza for superioară de însuşire, când se vorbeşte de "măiestrie" motrică, conduc la formarea
unor senzaţii complexe, denumite expresiv "simţuri" (simţul mingii, simţul apei, simţul zăpezii, simţul
ştachetei etc.).
• Unele elemente sau părţi ale deprinderilor motrice se pot automatiza. fenomenul fiind valabil şi
pentru unele deprinderi în totalitatea lor. În această fază, controlul scoarţei cerebrale asupra efectuării
deprinderii respective se păstrează, dar atenţia nu mai este îndreptată spre succesiunea mişcărilor
specifice, ci spre modificările din contextul ambiental şi asupra rezolvării creatoare a sarcinilor motrice
în funcţie de condiţiile concrete.
• Elementele componente ale unei deprinderi motrice se înlănţuiesc logic. depind unele de altele,
se combină raţional. Ele nu sunt rezultatul unei simple însumări. Elanul, prin alergare, pentru o săritură
în lungime sau în înălţime determină calitatea bătăii şi desprinderii; acestea - la rândul lor - determină
calitatea zborului etc.
• Deprinderile motrice sunt unice şi ireversibile, adică nici o execuţie nu seamănă cu alta şi
elementele componente se înlănţuiesc într-un singur sens (elan - bătaie şi desprindere - zbor - aterizare,
la orice săritură, de exemplu). Deci, deprinderile motrice se învaţă. Fenomenul sau acţiunea respectivă
a primit denumirea de "Învăţare motrică".
După M. Epuran - 1994, principalele caracteristici ale deprinderilor motrice (reformulate de noi) sunt:
a) Deprinderile motrice fac parte din conduita voluntară a omului, căpătând uşurință şi precizie pe baza
efortului voluntar.
b) Deprinderile motrice fac parte din diferite "familii de mişcări, ele nu sunt ”în general", ci aparţin
unor comportamente motrice bine definite.
c) Deprinderile motrice se integrează în ”sisteme de mişcări" ca unități mai simple.
d) Deprinderile motrice se comportă ca sisteme ce dispun de feed-back corectiv ori de câte ori în
efectuarea lor intervin inexactități.
e) Deprinderile motrice implică o capacitate sporită de diferenţiere fină a mişcărilor, pe baza unor
informaţii senzorial-perceptive.
f) Deprinderile motrice (ca şi celelalte tipuri de deprinderi) au o stabilitate, relativă chiar în condiții
variabile de execuție, motiv pentru care se impun în conduita motrică. Din acest motiv, este foarte
important ca acestea să se însuşească corect de la început, corectarea fiind foarte dificilă.
11
g) Deprinderile motrice îmbracă caracteristicile subiecților care le execută, fapt care face posibil să se
discute, despre "stil", la anumite niveluri (superioare) de învățare şi aplicare.
h) Formarea deprinderilor este condiţionată de factori obiectivi şi subiectivi, dintre care amintim:
aptitudinile, atitudinea, motivaţia, ambianța şi condiţiile educaţionale, capacitatea de autoapreciere,
etc.
(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag. 75):
Caracteristicile deprinderilor motrice:

• sunt componente ale conduitei voluntare umane ce se formează în mod conştient;
• sunt rezultatul calitativ al exersării mişcărilor;
• sunt structuri de mişcări coordonate care constau în integrarea sistemică a mişcărilor însuşite anterior;
• valorifică, prin capacitatea de diferenţiere fină informațiile senzorial-perceptive, rezultând o dirijare a
acţiunilor;
• prezintă o aferentaţie inversă, rapidă şi eficientă;
• dovedesc o relativă stabilitate în condiţii constante, și plasticitate în condiţii variabile;
• sunt condiţionate de aptitudinile motrice, motivaţie nivelul instruirii etc.
Acestor caracteristici le pot fi adăugate cele ale mişcărilor compun deprinderile :
• unele elemente, sau chiar întreaga deprindere, se pot automatiza complet, asigurând o eficienţă
deosebită a mişcărilor şi un control redus al scoarţei cerebrale, ceea ce permite reorientarea atenţiei
către alţi factori implicaţi în acţiune;
• elmentele componente ale deprinderilor sunt legate logic, precis. intr-un sistem unic şi ireversibil din
punct de vedere al posibilităţii de a exista execuţii identice sau de a fi modificată succesiunea
mişcărilor:
• chiar dacă deprinderile pot fi automatizate complet (la nivelul mecanismului de realizare) există
situaţii în care ele se manifestă original, adaptându-se la modificările condiţiilor de execuţie.
12
b. Prezentați etapa perfecționării deprinderilor motrice.
Etapa perfecţionării deprinderii motrice, are următoarele principale obiective:

• sporirea variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi, prin desăvârşirea procedeelor tehnice
specifice;
•exersarea deprinderii motrice cu precădere în condiţii cât mai variate şi apropiate de cele
întâlnite în practică, mai ales în cea competiţional-sportivă;
• includerea deprinderii în înlănţuiri de alte deprinderi motrice şi executarea acestor "combinaţii"
cu uşurinţă, cursivitate şi eficienţă.
În această etapă intervine - cu aport substanţial - şi complexitatea efortului fizic la realizarea
obiectivelor propuse. Este etapa în care se face - de fapt şi trecerea de la deprinderi la priceperi motrice
complexe.
Etapa a IV-a: a perfecționării şi ”supraînvățării” - e caracterizată de efectuarea mișcării în condiții

variate, cu indici superiori de eficiență. Mai poate fi numită și etapa declanşării "priceperilor
superioare", în care subiectul poate să-si adapteze execuția în funcție de cerințele mediului sau
contextul problematic în care trebuie efectuată mişcarea.
Etapa perfecționării deprinderilor motrice

Obiective:
- creșterea numărului variantelor de execuție a fiecărei deprinderi
- executarea unor combinații tehnice sau alte înlănțuiri de elemente
- asigurarea premiselor pentru trecerea la priceperile motrice
Caracteristicile exersării:
- exersarea in condiții cât mai variate, apropiate de practica competițională
- exersarea unor legări de elemente sau scheme tehnico-tactice
- crește complexitatea efortului
13
c. Prezentați cele două tipuri de deprinderi motrice, în funcţie de gradul de automatizare.
a) Deprinderi motrice elementare. care sunt complet automatizate. Ele au un lanţ de mişcări cu
caracter fazic, care se repetă în aceeaşi succesiune (este cazul deprinderilor motrice cu caracter ciclic:
mers, alergare, înot, ciclism etc.).
b) Deprinderi motrice complexe care sunt parţial automatizate. Ele sunt formate din deprinderi
elementare şi alte mişcări neautomatizate sau incomplet automatizate (este cazul unor deprinderi din
jocurile sportive şi din alte ramuri sau probe aciclice: gimnastică, sărituri, lupte, aruncări etc.
SUBIECTUL al II-lea
1. Efortul fizic stă la baza oricărei activităţi motrice.
a. Definiţi efortul fizic.
(Dragnea, 2002, pag.54):
Efort fizic - stimul predominant biologic adecvat care obligă organismul să răspundă prin manifestări
electrice, biochimice, mecanice, termice etc., acestea conducând la forme diverse de solicitare,
corespunzătoare parametrilor săi. (C. Bota, 1999)
”Efortul reprezintă o conduită conativă de mobilizare, concentrare și accelerare, a forțelor

fizice și psihice, in cadrul unui sistem de autoreglaj conștient și aconștient in vederea depășirii unui
obstacol, a învingerii unei rezistențe a mediului și a propriei persoane.” (Paul Popescu-Neveanu,
dicționar de psihologie).
Efortul este un proces de învingere conștientă de către individ a solicitărilor mediului, pentru
autodezvoltare morfofuncțională și psihică.
(Șerbănoiu S, 2007, pag. 125):
Trăsătura comună a tuturor acțiunilor unui individ o reprezintă consumul energetic, care atunci
când atinge un anumit nivel, determină starea de oboseală.
14
Acțiunile motrice specifice educației fizice implică o suprasolicitare (stres) somato-funcțională
și psihică a individului, care printr-o dozare și dirijare adecvată induce perfecționarea organismului la
nivele diferite.
În acest fel putem defini efortul sportiv, cel mai important consumator de energie al activității
noastre.
b. Prezentaţi volumul efortului.
Volumul efortului este reprezentat de cantitatea totală de activitate motrică desfășurată,

exprimată în unități de măsură diferite. Astfel distanțele, repetările, greutățile ridicate sau manevrate,
timpul (durata) de activitate, reprizele, starturi, etc. sunt caracteristici după care se apreciază volumul
efortului. În procesul de evaluare complexă a activităților motrice, de mare importanță sunt unitățile de
măsură folosite, care prin extensia acordată lor pot forma imagini reale, veridice sau false. De pildă:
numărul de zile de activitate devine nesemnificativ in condițiile in care nu sunt fixați și alți parametrii
ca: tipul de activitate, structura mișcărilor, gradul de solicitare, etc.
Volumul efortului este extrem de important de cunoscut, deoarece oferă imaginea întinderii
efortului sau eforturilor și departajarea dintre diferite tipuri de efort.
(Șerbănoiu S, 2007, pag. 126):
Volumul reprezintă cantitatea totală de repetări apreciată prin: distanțe parcurse, greutăți
ridicate, timp de lucru (efectiv și pauze), execuții parțiale sau integrale ale unui exercițiu, execuții ale
structurilor tehnico-tactice, acțiuni complexe, număr de lecții.
c. Prezentaţi intensitatea efortului.
Intensitatea efortului este factorul cel mai important de progres in dezvoltarea capacității de
performanță. Se definește ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp. Adică
numărul de acte și acțiuni motrice efectuate într-un timp dat.
Intensitatea este factorul care permite aprecierea efortului în trepte, pornind de la valorile mici,
medii, submaximale și maximale.
15
Se impune a face o diferență între intensitatea efortului, care reprezintă caracteristica travaliului
prestat de către subiecți, independentă de posibilitățile acestora și intensitatea solicitării dată de prețul
plătit de organism pentru a efectua efortul programat.
Pentru măsurarea intensității efortului se folosesc valorile consumului maxim de oxigen (VO2
max) și se calculează echivalentul mecanic al acestuia. În domeniul sportului intensitatea este apreciată
prin viteza de execuție, viteza de deplasare, tempoul de desfășurare al luptei sau acțiunilor tehnico-
tactice etc.
d. Prezentaţi complexitatea efortului.
Complexitatea efortului este reprezentată de numărul acțiunilor motrice efectuate simultan în

timpul unei activități motrice și așa cum spune Neumann și Moles, ”originalitatea configurației
topologice a elementelor”.
Complexitatea unui sistem sau element apare ca fiind determinată de numărul substructurilor
constitutive și mai ales de densitatea (saturarea) relațiilor informaționale ale sistemului. De asemenea,
diversitatea actelor motrice are o mare importanță. În sinteză apreciem că numărul și diversitatea
actelor motrice, aparatele și sistemele organismului, ce intră in activitate, procesele biochimice și
sursele energetice determină complexitatea efortului. Aceasta permite a aprecia comuniunea dintre
activitatea motrică, substratul morfo-funcțional și psihic ca un sistem sinergic sui-generis.
2. În învăţământul românesc, lecția este forma de bază a procesului instructiv-educativ.
a. Clasificaţi lecția de educație fizică și sport, în funcţie de etapele învățării motrice.
• lecţii de însuşire-iniţiere primară;

• lecţii de consolidare;
• lecţii de perfecţionare;
• lecţii de verificare;
• lecţii mixte/combinate (care rezultă din combinarea celor patru etape ale învăţării, luate - cel
puţin - câte două: consolidare cu perfecţionare, consolidare cu verificare etc.).
16
b. Menționați durata și trei obiective ale verigii Influențarea selectivă a aparatului locomotor.
(Firea, Didactica specialității in efs, pag. 57):
Dozare: 6-8 min

- prelucrarea („încălzirea”) masei musculare şi a articulaţiilor, astfel încât să se poată evita orice gen de
accidente
- educarea atitudinii corporale corecte,
- educarea reflexului neuro-psihic postural
- tonificarea musculaturii de postură
- autocunoaşterea propriului corp, a „schemei corporale”
- educaţia respiratorie
- educarea percepţiilor spaţiale şi a capacităţii de orientare spaţială
c. Prezentaţi dinamica efortului în lecția de educație fizică, pe parcursul primelor trei verigi.
În primele trei verigi, dinamica efortului înregistrează o curbă continuu ascendentă. Se pleacă,
în efort, de la valori ale FC în jur de 70-80 pulsaţii pe minut şi ale FR în jur de 16-18 respiraţii pe
minut, ajungându-se la aproximativ 120-130 pulsaţii pe minut şi 20-22 respiraţii pe minut. Este vorba -
mai ales - de subiecţi elevi aflaţi în vârsta post pubertară. În ultimii ani au fost înregistrate pe parcursul
şi la sfârşitul verigii numărul 3 şi unele valori ale FC şi FR mai mici decât cele din veriga numărul 2,
dar înregistrările respective nu sunt semnificative; cel puţin prin prisma numărului de protocoale
realizate.
Pe parcursul primelor trei verigi, evoluția efortului înregistrează un drum ascendent evidențiat
de valorile FC și FR, care pornind de la aproximativ 70 pulsații/ minut, respectiv 16-18 respirații/
minut, pot atinge cote de 120-130 pulsații/ minut, respectiv 20-22 respirații/ minut, in finalul verigii a
treia. Această situație corespunde încălzirii organismului, care exprimă o stare de preparație psiho-
fizică, senzorială și chinestezică optimă, ce previne posibilele accidente.
17
SUBIECTUL al III-lea
1. Creaţi un complex pentru dezvoltare fizică armonioasă, format din opt exerciţii, executate la
scara fixă. În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi:
a. acţiunea motrică;
b. dozarea.
* Se punctează eșalonarea metodică a exercițiilor în complex.
(V.Grigore, Gimnastică. Manual pentru cursul de bază)

I. Stând cu fața la scara fixă
T1,3- ridicarea și îndoirea brațelor cu apucarea unei șipci la nivelul umerilor (flotare)
T2,4- revenire
(8x4 timpi)
II. Stând cu fața la scara fixă, brațele înainte ușor îndoite, de șipcă la nivelul umerilor apucat
T1- îndoirea piciorului drept/stg și așezarea tălpii pe șipcă
T2- trecere în stând pe scară
T3- pas înapoi (jos) cu piciorul drept/stg
T4- revenire
(8x4 timpi)
III. Stând cu umărul drept spre scara fixă, brațul drept lateral ușor îndoit, de șipcă apucat
T1-2- fandare spre stânga/dr cu ridicarea brațului stâng/dr prin lateral sus
T3-4- revenire
(8x4 timpi)
IV. Stând depărtat cu brațele înainte, de șipcă la nivelul stomacului apucat

T1- aplecarea trunchiului înainte
T2-3- arcuire
T4- revenire
(8x4 timpi)
V. Stând cu fața la scara fixă, brațele înainte de șipcă la nivelul umerilor apucat
18
T1- balansul piciorului drept înapoi
T2- revenire
T3-4- idem cu celălalt picior
(8x4 timpi)
VI. Așezat cu spatele la scara fixă, picioarele îndoite, brațele sus, de șipcă apucat
T1-2- ridicare în stând cu trunchiul în extensie
T3-4- revenire
(8x4 timpi)
VII. Atârnat cu spatele la scara fixă

T1- ridicarea genunchilor la piept
T2- revenire
T3-4- idem
(8x4 timpi)
VIII. Stând cu umărul drept/stg la scara fixă, brațul drept/stg îndoit, de șipcă la nivelul pieptului
apucat
T1-4- pas înainte cu piciorul drept/stg cu ridicarea brațului stâng/dr prin înainte sus, cu inspirație
T5-8- revenire
(8x8 timpi)
19
2. Creaţi o secvenţă de proiect didactic pentru o verigă tematică destinată dezvoltării vitezei de
reacție (clasa la alegere, condiţii materiale optime, aceeași formație de lucru). Secvența trebuie
să cuprindă cinci exerciții. Veţi urmări:
a. descrierea exercițiilor;
b. precizarea dozării efortului;
c. specificarea formației de lucru.
(GRIGORE, G., DINȚICĂ, G., 2011. Metodica dezvoltării calităților motrice la copiii de 7 – 11
ani. Editura Discobolul, exercițiile I-IV):
Clasa a IV-a, 20 de elevi
I.
a. Descrierea exercițiului: elevii se deplasează, fiind atenți la semnalul profesorului, la care vor
reacționa astfel:
- la un sunet al fluierului, poziția ghemuit
- la două, stând pe un picior
- la bătaie din palme, sprijin pe palme și vârful picioarelor
b. Dozare: 45”, pauză activă: mers 45”
c. Coloană câte unul
II.
a. Descrierea exercițiului: deplasare în jurul terenului, la semnal, întoarcere cu fața spre interiorul
terenului și alergare de viteză până la latura opusă. (nu se va da comandă cînd se află elevi pe turnantă)
b. Dozare: 2 x, pauză activă: mers 1ʾ
III.
a. Descrierea exercițiului: deplasare în jurul terenului, la un fluierat schimbarea direcției de deplasare,
la două, alergare cu genunchii sus, la trei, sărituri pe un picior. (4 secunde alergarea cu genunchii sus și
săriturile)
b. Dozare: 45”, pauză activă: mers 1ʾ
20
IV.
a. Descrierea exercițiului: elevii se deplasează, urmărindu-l cu privirea pe profesor, când acesta ridică
brațul drept, elevii se opresc în poziția ghemuit, când profesorul ridică brațul stâng, elevii se opresc în
stând pe un picior, când profesorul ridică ambele brațe, elevii iau poziția culcat facial, sprijin pe palme
și vârful picioarelor.
V.
a. Descrierea exercițiului: elevii se deplasează, urmărindu-l cu privirea pe profesor, când acesta ridică
brațul drept, elevii execută o săritură înaltă pe loc, când profesorul ridică brațul stâng, elevii execută o
săritură cu genunchii sus, când profesorul ridică ambele brațe, elevii execută o săritură înaltă cu
întoarcere 180° .
21
29 iulie 2020
Varianta 3
SUBIECTUL I - 30 PUNCTE
1. Forța este o calitate motrică de bază. - 15 puncte

a. Definiți calitatea motrică forța. - 3 puncte
(Cârstea 1999, pag. 73): Toţi specialiştii – autori din domeniu – denumesc forţa ca fiind
“capacitatea organismului uman de a învinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul
contracţiei musculare”
(Dragnea, Teoria activităților motrice, pag. 228): Capacitatea de a realiza eforturi de învingere,
menţinere sau cedare în raport cu o rezistenţă externă sau internă, prin contracția uneia sau a mai
multor grupe musculare.
2. Prezentați trei forme de manifestare ale forței, în funcție de caracterul

contracției musculare. - 6 puncte
(Cârstea 1999, pag. 74):
După “caracterul contracţiei musculare” avem:
─ forţă statică, când – prin contracţie – nu se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în
efectuarea actelor sau acţiunilor motrice, un tip special de forţă statică este cea “izometrică”, care
se manifestă atunci când “rezistenţa” de învins este mai mare decât capacitatea de forţă maximă a
musculaturii executantului (a încerca să “dărâmi” un zid sau să ridici o greutate de peste 100kg sau
150 kg. etc, înseamnă “izometrie”; a efectua cumpăna înainte sau cumpăna laterală înseamnă efort
static etc.);
22
─ forţă dinamică, numită – corect – şi izotonică, când prin contracţie se modifică dimensiunile
fibrelor musculare angajate în efortul fizic respectiv; dacă fibrele musculare se scurtează, pe baza
intrării în acţiune a muşchilor agonişti (motorii), forţa dinamică este de tip învingere (regim
miometric); uneori, în acelaşi regim miometric, fibrele musculare se alungesc; dacă fibrele se
alungesc prin intrarea în acţiune a muşchilor antagonişti (frenatori), atunci forţa dinamică este de
tip cedare (regim pliometric), în contracţiile dinamice se modifică elementele contractile ale
muşchilor, iar cele elastice nu–şi modifică dimensiunile; ─ forţa mixtă (combinată sau
auxotonică), când pentru învingerea “rezistenţei” se produc atât contracţii statice cât şi dinamice,
alternând în funcţie de natura actelor şi acţiunilor motrice
a. Specificați șase factori de condiționare a forței. – 6 puncte
─ capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia);
─ capacitatea de reglare a sistemului nervos central asupra funcţiilor vegetative ale organismului; ─
numărul de fibre musculare angajate în efort şi – mai ales – suprafaţa secţiunii fiziologice a acestora;
─ calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice existente în muşchi (adică, compoziţia

biochimică a acestora);
─ durata contracţiei musculare; specialiştii consideră, pe bază de cercetări experimentale, că în cazul

contracţiilor musculare de aproximativ 15–20 secunde se obţin rezultate mult mai bune ca atunci când
contracţiile musculare durează doar 3 –5 secunde;
─ starea de funcţionare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor şi articulaţiilor;
─ valoarea unghiulară a segmentelor corporale implicate în efort (se apreciază, de exemplu, că

ridicarea picioarelor – întinse – din culcat dorsal este mult mai eficientă – pentru dezvoltarea/educarea
forţei – dacă se face doar până la 45° , nu până la 90° !);
─ vârsta subiecţilor (forţa se dezvoltă/educă mai bine după perioada pubertară, după 14- 15ani!); ─
sexul subiecţilor (la fete, se afirmă, forţa se dezvoltă/educă doar cu o eficienţă de aproximativ 75% faţă
de băieţi)
─ nivelul celorlalte calităţi motrice de bază, mai ales viteza şi rezistenţa;
23
─ unii factori psihici: motivaţia, stările emoţionale, concentrarea atenţiei, voinţa (în cazul forţei în
regim de rezistenţă, mai ales!) etc.;
─ ritmurile diurne: maximum de forţă – a rezultat în urma cercetărilor ştiinţifice – se poate obţine pe la
orele 9,00 – 10,00 şi 18,00 – 19,00, iar minimum de forţă se obţine ia orele 4,00 – 5 ,00 dimineaţa.
- capacitatea de concentrare a proceselor nervoase;
- numfirul de fibre musculare care participă la contracție şi grosimea (secțiunea transversală) a

acestora. Cu cât hipertrofia funcțională creşte, cu atât forța de contracție progresează;
- resursele de energie intramusculară (ATP și CP) sunt importante în special în dezvoltarea forței
maximale ce se menține doar câteva secunde;
- lungimea fibrei musculare și valoarea unghiulară a segmentelor care lucrează; se consideră că

lungimea optimă de lucru a unui mușchi este de 80-90% față de lungimea acestuia în repaus, iar
valoarea unghiului articular optim este de 80-120° (după Zatiorski, 1977);
- coordonarea intr și intermusculară joacă un rol important în forța maximală izometrică și respectiv în
formele de manifestare a forței dinamice;
- viteza de contracție a fibrelor musculare influiențează în special forța explozivă;
- intensitatea și durata contracției musculare; gradul de solicitare optim (pentru avansați) este de 80-90
% din posibilitățile maxime iar durata de 20-30 s a contracțiilor, favorizează o creștere rapidă a forței.
- vârsta, sexul, ritmurile diurne;
- factorii psihici (motivația, stările emoționale, concentrarrea atenției)
3. Exercițiul fizic este mijlocul specific de bază în educație fizică și sport. - 15 puncte
a. Definiți exercițiul fizic. - 3 puncte
(Cârstea 1999, pag. 22): Este un act motric special şi specializat, numit și gest motric, care se
efectuează în mod sistematic şi conştient, după reguli metodologice riguros ştiinţifice, pentru a fi
îndeplinite obiectivele specifice unui tip de activitate motrică din domeniu (educaţie fizică, antrenament
24
sportiv, activităţi competiţional–sportive, activităţi fizice recuperatorii, activităţi fizice de timp liber
etc.)
(Dragnea 2002, pag. 54): Exerciţiu fizic - acţiune motrică cu valoare instrumentală, conceput şi
programat în vederea realizării obiectivelor proprii educaţiei fizice şi sportului. (A.Dragnea, A.Bota,
1999)
(Dragnea 2002, pag. 178): I. Șiclovan consideră că: ”exercițiul fizic reprezintă o acțiune preponderent
corporală, efectuată sistematic și conștient in scopul perfecționării dezvoltării fizice și a capacității
motrice a oamenilor. Fără îndoială, indicii superiori ai dezvoltării morfologice și funcționale a
organismului precum și cei ai priceperilor, deprinderilor și calităților motrice, nu pot fi obținuți fără
repetarea sistematică, conștientă a unor exerciții fizice anume orientate în acest scop”.
b. Prezentați conținutul și forma exercițiului fizic. - 6 puncte
(Dragnea 2002, pag. 178): Conținutul exercițiului fizic este astfel structurat încât să conducă la
realizarea scopului final al educației fizice sau sportului. Acesta cuprinde:
Mișcările corpului sau ale segmentelor (translație, rotație, balansare, răsucire etc.);
Efortul fizic solicitat apreciat prin volum, intensitate, complexitate, densitate, etc;
Efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice
(exercițiul fizic este un act voluntar, intențional și orientat conștient, înfluiențând benefic
comportamentul uman in ansamblul său).
Forma exercițiului fizic reprezintă modul in care se succed mișcările componente, precum și
relațiile dintre acestea. Forma este legată de aspectul exterior vizibil, care dă atributul calitativ al
mișcării. Dacă conținutul înseamnă coordonări interne și procese energetice intense, forma exprimă
plastica mișcării, ritmul, forța de redare, semnificația sa.
După Martin, citat de J. Weineck, forma exercițiului fizic are o structură cinematică și o structură
dinamică.
Structura cinematică reunește aspectele de articulare spațio temporală a mișcării și anume:
repartizarea pe faza mișcării

25
caracteristicile de viteză
reperele temporale ale fazelor mișcării
lungimile și traiectoriile mișcării
Structura dinamică se referă la forțele interne și externe ale mișcării:
relația dintre puseele de forță și frânare

coordonarea impulsurilor parțiale care permit însumarea forțelor.
Un concept foarte apropiat de forma exercițiului fizic îl reprezintă tehnica, definită ca ansamblu de
procedee structurale eficiente și raționale pentru îndeplinirea anumitor sarcini motrice.
(Cârstea 1999, pag.43): Conţinutul exerciţiului fizic primeşte două principale accepţiuni:
a) ”totalitatea elementelor (mişcărilor globale sau segmentare) care îl compun”;
b) ”influenţele asupra organismului uman”, influenţe relativ uşor de determinat dacă se au în vedere
următoarele:
─ să se ţină seama că efectele se obţin numai în timp, nu ”de azi pe mâine”!;
─ să se respecte, inclusiv în analiza efectelor, particularităţilor colectivelor de subiecţi şi – în consecinţă

– prevederile unor documente oficiale (programe, manuale, instrucţiuni etc.);
─ să se urmărească toate obiectivele educaţiei fizice sau ale altor activităţi motrice specifice, adică
polivalenţa exerciţiului fizic pentru realizarea obiectivelor specifice.
Conţinutul exerciţiului fizic este analizat, în mod logic, numai după eficienţa sa, adică după finalitatea
realizată. Între intenţie sau scop şi finalitate trebuie să fie corespondenţă, în perspectiva termenilor de
analiză logică. De aceea, între intenţie sau scop şi finalitate trebuie luate în consideraţie elementele care
reprezintă – de fapt – esenţa conţinutului exerciţiului fizic. Este vorba de următoarele:
Efortul fizic solicitat de actul motric respectiv sau de acţiunea motrică respectivă. Acest efort fizic
poate fi foarte bine apreciat prin prisma celor trei indicatori specifici: volum, intensitate şi
complexitate. Cei trei indicatori specifici mai sunt consemnaţi în literatura de specialitate şi sub
denumirea de “parametrii” efortului fizic. Cod: ”V.I.C.”
Efortul psihic depus pentru efectuarea actelor sau acţiunilor motrice respective. Nu poate exista efort
fizic, în nici o situaţie, fără implicarea şi a unor elemente de efort psihic. De fapt, nici o contracţie
26
musculară nu se poate realiza fără aportul psihicului uman, fără participarea scoarţei cerebrale, într–o
măsură mai mare sau mai mică.
Mişcările corpului sau ale segmentelor acestuia. Aceste mişcări, fiind subordonate realizării
scopurilor urmărite, sunt condiţionate – ca execuţie numai pe plan competiţional– sportiv – de unele
prevederi regulamentare naţionale sau internaţionale. În educaţia fizică predomină reglementările
naţionale, în timp ce în antrenamentul sportiv sau în activitatea competiţional–sportivă, predomină
reglementările internaţionale în rest, ele sunt evaluate – cu mai mult sau mai puţin subiectivism – de
fiecare specialist în parte.
Între cele trei elemente, care vizează esenţa conţinutului exerciţiului fizic, sunt strânse şi logice
legături. Cele trei elemente reprezintă doar o parte din “componentele” care intră în procesul
(“sistemul”) instructiv–educativ specific. Alături sau împreună cu ele se situează şi mijloacele,
metodele sau procedeele metodice, metodologia utilizată (“strategiile” instructiv– educative), subiecţii
(“materia primă”) supuşi “prelucrării” etc.
Concluzie: orice analiză a conţinutului exerciţiului fizic – în general – trebuie să se realizeze pe toate
“reperele” menţionate: intenţie (scop), finalitate, efort fizic, efort psihic, mişcări ale corpului sau
segmente ale acestuia etc., toate raportate la particularităţile subiecţilor şi condiţiile materiale sau
climato–geografice
Forma este, în consecinţă, aspectul exterior al unui exercţiu fizic, al unei mişcări, aspect observabil cu
“ochiul liber” şi care poate avantaja sau dezavantaja evaluarea actului sau acţiunii motrice respective.
Pentru aprecierea formei exerciţiului fizic se propun, de către specialişti şi autori, mai multe elemente.
Dintre aceste propuneri am considerat ca fiind semnificative doar următoarele: Ion Şiclovan propune ca
elemente: “poziţia corpului în raport cu aparatul sau obiectul de lucru; direcţia în care sunt acţionate
segmentele corpului de–a lungul efectuării mişcărilor; amplitudinea acţiunii segmentelor; relaţia
respectivă dintre segmentele angrenate în efectuarea mişcărilor; tempoul şi ritmul executării mişcărilor;
sistemul de dispunere în raport cu partenerii de grup sau cu ”adversarii”, etc.(12 p.l36).
Disciplinele de Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului din A.N.E.F.S (indiferent de ce denumire
sau “soartă” se preconizează – de către factorii decizionali – în perspectivă) consideră, prin prezenta
carte, că în aprecierea formei exerciţiului fizic trebuie să se ţină seama de următorii principali factori:
a. poziţia corpului şi segmentelor corporale (iniţială, intermediară şi finală); poziţia corpului – uneori –
şi faţă de obiect sau aparat;
27
b. direcţia mișcării;
c. amplitudinea mişcării şi relaţia între segmentele corporale participante;
d. tempoul mișcării;
e. ritmul mișcării;
f. sistemul de dispunere a executanţilor exerciţiilor fizice în spaţiul de lucru
Sintetizând sau exprimând o concluzie parţială, se poate aprecia că exerciţiul fizic are, cel puţin, patru
categorii de caracteristici:
1) caracteristici spaţiale (poziţii, direcţii, amplitudine, distanţă, interval etc.);
2) caracteristici temporale (ritm, tempo, durată etc.);
3) caracteristici spaţio–temporale (determinate de vitezele cu care se efectuează),
4) caracteristici dinamice (determinate de forţele interne şi externe care influenţează execuţia)
c. Clasificați exercițiile fizice, în funcție de trei criterii de clasificare diferite. - 6 puncte
(Cârstea 1999, pag. 47): Literatura de specialitate consemnează mai multe clasificări clasice ale
exerciţiului fizic, dintre care menţionăm:
─ clasificarea după criteriul anatomic: exerciţii fizice pentru segmente corporale (cap, gât, membre
superioare, trunchi, abdomen, spate, membre inferioare etc.) şi exerciţii fizice pentru întregul corp
uman;
─ clasificarea după poziţia faţă de aparatele la care se lucrează: exerciţii fizice la aparate, exerciţii
fizice cu aparate etc.;
─ clasificarea după calităţile motrice de bază pe care le dezvoltă preponderent: exerciţii fizice pentru
viteză, exerciţii fizice pentru îndemânare, exerciţii fizice pentru rezistenţă şi exerciţii fizice pentru
forţă;
28
─ clasificarea după tipul deprinderilor şi priceperilor motrice care se învaţă: exerciţii fizice pentru
deprinderile şi priceperile motrice de bază şi utilitar–aplicative şi exerciţii fizice pentru deprinderile şi
priceperile motrice specifice probelor sau ramurilor sportive;
─ clasificarea după caracterul succesiunii mişcărilor componente: exerciţii fizice ciclice, exerciţii
fizice aciclice şi exerciţii fizice combinate/mixte (ciclice şi aciclice);
─ clasificarea după intensitatea efortului fizic: exerciţii fizice supramaximale, exerciţii fizice
maximale, exerciţii fizice submaximale, exerciţii fizice de intensitate medie, exerciţii fizice de
intensitate mică;
─ clasificarea după natura contracţiei musculare: exerciţii fizice statice, exerciţii fizice dinamice şi
exerciţii fizice combinate/mixte (statice şi dinamice) ş.a.
Nici o clasificare a exerciţiului fizic nu poate fi completă, exhaustivă, absolută. Toate clasificările sunt
bune, sunt funcţionale pe măsură ce corespund necesităţilor celor care selecţionează exerciţii fizice
pentru scopuri sau intenţii precise.
(Dragnea 2002, pag. 180):
• Din punct de vedere al structurii și formei:

- exerciții analitice și globale
- exerciții simple și complexe
- exerciții standardizate și variabile
- exerciții speciale
• După gradul de codificare:
- exerciții cu codificare internă
- exerciții cu codificare externă
- exerciții cu codificare mixtă
- exerciții fără codificare
- exerciții cu codificare strictă
• După natura efectelor pe care le induc:
- exerciții pregătitoare
- exerciții specifice
- exerciții de concurs
29
• După calitățile motrice:
- exerciții pentru forță, viteză, rezistență, coordonare, suplețe, cu multiplele lor combinații.
• După tipul de încărcătură adiţională:
- exerciţii cu partener, cu haltere, cu mingi medicinale, saci cu nisip etc.
• După tipul de pregătire :
- exerciţii pentru egătirea tehnică, tactică, fizică, artistică etc.
• După sistemele biologice solicitate:
- exerciţii neuro-musculare, exercitii cardio-respiratorii, exerciţii endocrino-metabolice.
• După natura contracţiei musculare:
- exerciţii statice, exerciţii dinamice şi exerciţii mixte.
• După intensitatea efortului fizic:
- exerciţii maximale, submaximale, medii etc.
• Cel mai important criteriu de clasificare îl reprezintă natura obiectivelor. În acest context se
poate identifica următoarea tipologie:
- exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice;
- exerciţii pentru dezvoltarea fizică armonioasă (analitice şi sintetice);
- exerciţii pentru învăţarea și perfecţionarea deprinderilor motrice (exerciţii fragmentare, globale sau
ajutătoare);
- exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de efort (anaerob alactacidă 1-20 s, anaerob lactacidă - 21-120
s, aerob-anaerobă - 121-300 s, aerobă peste 301 s).
• După funcţiile îndeplinite, exerciţiile fizice pot fi:
- introductive (pregătitoare-de încălzire), repetitive (de fixare a mecanismului de bază), asociative
(de favorizare a transforului), aplicative, creative (sub formă de joc aleator), de întrecere, de
recuperare (compensatorii), de expresie corporală etc.
• După structura socială de efectuare a exerciţiilor, acestea pot fi :
- individuale, în grup, mixte sau demixtate.
• După gradul de constrângere, exerciţiile pot fi:
- tipizate, semitipizate şi libere.
30
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
1. Organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv trebuie să se efectueze în concordanţă cu
anumite cerinţe, norme, reguli, directive etc., pe care le impune comanda socială. - 15 puncte
a. Precizaţi importanța principiului sistematizării și continuității

în procesul de instruire. - 4 puncte
(Cârstea 2000, pag. 82): Este principiul cu cea mai mare importanţă mai ales pentru elaborarea corectă
şi eficientă a documentelor necesare de planificare/programare şi de evidenţă ale activităţilor de
educaţie fizică şi sport.
Sistematizarea şi continuitatea reprezintă - în fond - condiţiile principale pentru asigurarea
reuşitei în programarea stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de alte variabile de ordin
material, spaţial sau temporal.
(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag. ): În esenţă, acest principiu exprimă necesitatea predării
integrate a cunoştinţelor, prin corelarea informaţiilor interdisciplinare şi transdisciplinare, folosindu-se
experienţa anterioară a individului. Aplicabilitatea principiului se regăseşte la nivelul documemelor de
programare şi planificare.
Acţiunea de sistematizare a conţinutul activităţii prestipune din partea profesorului organizarea
informaţiilor într-un sistem, a cărui coerenţă trebuie să asigure condiţiile psiho-pedagogice -favorabile
integrării acestora în experienţa anterioară a individului.
Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecinţă firească a sistematizării,
decât ca o condiție necesară progresului, întrucât aceasta nu vizează numai ritmicitatea panicipării
elevilor la programul de pregătire propus, ci se remarcă mai ales prin logica internă a educaţiei fizice şi
a locului ei în cadrul disciplinelor formative din planul de învăţământ.
Respectarea acestui principiu conduce la formarea deprinderilor de muncă sistematică, întărirea
trăsăturilor de voință, perseverență, conștiinciozitate, ordonarea și disciplinarea gândirii și acțiunii, în
vederea desfășurării unei activități cât mai eficiente.
31
b. Detaliaţi una dintre metodele clasice de instruire folosite în cadrul aplicării principiului
intuiţiei în procesul de instruire. - 5 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.80): Pentru stimularea principalilor analizatori,
specifici treptei I de semnalizare umană, se folosesc cele trei modalităţi clasice de instruire în acest
sens:
a) Demonstraţia/demonstrarea celor ce urmează să fie însuşite;
b) Prezentarea unor materiale (planşe, schiţe, diapozitive, filme, casete video etc.), care redau
imaginea celor ce trebuie învăţate;
c) Observarea execuţiei altor subiecţi, din acelaşi grup sau din alte grupuri; observarea dirijată
tematic.
Urmărirea celor prezentate (prin demonstraţie/demonstrare sau prin materiale "intuitive") să fie
posibilă, la nivel optimal, tuturor subiecţilor cu care se desfăşoară activitatea (condiţie care se referă şi
la plasamentul celui care face demonstraţia sau la cel al materialelor intuitive)
Să nu fie folosite abuziv modalităţile prin care se stimulează primul sistem de semnalizare, fiindcă în
acest fel se împiedică abstractizarea şi generalizarea - procese ale gândirii foarte importante în educaţie
fizică şi sport.
(Șerbănoiu S. TMEFS, 2007, pag. 86):
- imaginile utilizate sau realizarea demonstraţiei, necesită un plasament optim, care să permită
urmărirea în bune condiţii pentru toţi membrii colectivului;
- explicaţiile să fie făcute pe un ton adecvat situației;
- în exersare trebuie să se asigure o localizare exactă a solicitărilor pentru a se forma la toţi elevii
aceleași repere senzoriale
Simpla observare a materialului intuitiv nu produce efectele scontate: este nevoie ca elevii să opereze
concret cu elementele prezentate, pentru a le supune propriei gândiri şi experienţe.
Reprezentarea mentală provocată de intuiţie trebuie să asigure atât declanşarea acţiunii elevului, cât şi
suportul unei execuţii corecte. prin clarificarea elementelor mecanismului de hază.
În încercarea de a respecta acest principiu, profesorul de educaţie fizică trebuie să se asigure că
folosirea elementelor intuitive nu se face în mod abuziv (în special cele cnrc se adresează
32
analizatorului vizual), lucru care se poate repercuta negativ asupra capacităţii de abstractizare şi
generalizare a elevului.
c. Prezentaţi două dintre cerinţele ce trebuie respectate în aplicarea

principiului accesibilității. - 6 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 80): Pentru respectarea acestui principiu se impun
următoarele cerinţe:
1) Necesitatea cunoaşterii permanente a subiecţilor cuprinşi în procesul de practicare a exerciţiilor
fizice.
2) Stabilirea unui ritm adecvat de lucru, în funcţie de reacţia subiecţilor la stimuli.
3) Necesitatea cunoaşterii şi aplicării celor trei reguli clasice ale practicii didactice, care se regăsesc şi
în cazul altor principii de instruire:
a) trecerea de la uşor la greu, în care funcţionează prioritar criteriul forţei necesare pentru efectuarea
actelor şi acţiunilor motrice;
b) trecerea de la simple la complex, în care funcţionează prioritar criteriul îndemânării necesare pentru
efectuarea actelor şi acţiunilor motrice;
c) trecerea de la cunoscut la necunoscut, adică de la elemente deja însuşite la altele noi, care să se
bazeze - ca mecanisme de execuţie - pe cele deja însuşite.
Conform acestui principiu, sunt necesare următoarele acţiuni ale celui care conduce instruirea sau ale
celui ce se "autoinstruieşte" (în activitatea independentă):
• selecţionarea cu atenţie a stimulilor, a exerciţiilor fizice cu precădere;
• stabilirea unei dozări corespunzătoare a efortului fizic;
• folosirea unor reglatori metodici pentru a accelera procesul de însuşire a unor acte sau acţiuni motrice
de către subiecţi;
• adaptarea metodelor şi procedeelor metodice de instruire şi educaţie la nivelul de înţelegere şi de
dezvoltare psiho - motrică a subiecţilor;
• diferenţierea evaluării randamentului subiecţilor
(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 86):
• adaptarea metodologiei de acţionare, în funcţie de fiecare colectiv sau grupă alcătuită pe

criterii bio-motrice, prin:
33
- alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalităţilor de exersare şi formaţilor de lucru
adecvate;
- selecţionarea mijloacelor şi dozarea lor optimă, în vederea generării unei dificultăţi a
conţinutului, accesibilă nivelului înregistrat de colectiv, care să stimuleze şi să mobilizeze elevul în
direcţia abordării sale;
- utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea şi eficientizarea procesului de instruire;
• aplicarea regulilor impuse de practica domeniului:
- trecerea de la cunoscut la necunoscut se referă în special la formarea deprinderilor şi priceperilor
motrice, folosind elementele însuşite anterior;
- de la uşor la greu, prin raportare la volumul de efort implicat în procesul exersării specifice;
- de la simplu la complex, cu referire la dificultatea şi complexitatea mijloacelor şi structurilor
folosite în procesul de învăţare specific.
2. Motricitatea este una dintre noţiunile fundamentale ale domeniului. - 15 puncte

a. Definiţi motricitatea. - 3 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.19):

Mişcarea omului - se mai numeşte şi "motricitatea omului", adică capacitatea acestuia de a efectua
mişcări care implică un predominant efort fizic. Această noţiune se referă la totalitatea mişcărilor
efectuate de om, evident numai cu ajutorul muşchilor scheletici, pentru întreţinerea relaţiilor sale cu
mediul natural sau social în care există, inclusiv prin practicarea unor sport.
(Dragnea, Teoria activ motrice, pag. 33):

Motricitatea reunește totalitatea actelor motrice efectuate pentru întreținerea relațiilor cu mediul
natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive. Este vorba de
actele motrice realizate cu ajutorul mușchilor scheletici.
(Dragnea, 2002, pag. 51):

Motricitate - caracteristică fundamentală a fiinţelor vii, care facilitează percepţia mediului natural
şi asigură, în final, comportamentele necesare autonomiei şi supravieţuirii subiectului.
34
Motricitatea este o activitate integrată, adaptată ce reuneşte ''totalitatea actelor motrice efectuate
pentru întreţinerea relaţiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor
specifice ramurilor de sport." (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978).
Motricitatea exprimă o caracteristică globală, cuprinzând ansamblul de procese şi mecanisme prin
care corpul uman sau segmentele sale se deplasează, detaşându-se faţă de un substrat (prin contracţii
fazice sau dinamice) sau îşi menţin o anumită poziţie (prin contracţii tonice sau statice). (A. Dragnea
A. Bota, 1999)
b. Prezentaţi cele trei elementele componente/de structură ale motricităţii. - 9 puncte

Actele motrice, care sunt fapte simple de comportare realizate în mod voluntar (de regulă! )
pentru îndeplinirea unor acţiuni sau activităţi motrice. Termenul poate indica şi actele reflexe
instinctuale şi automatizate.
Acţiunile motrice, care sunt ansambluri de acte motrice astfel structurate încât realizează toturi
unitare în scopul realizării unor sarcini imediate.
Activităţile motrice, care sunt ansambluri de acţiuni motrice încadrate într-un sistem coerent de
idei, reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului
uman şi de perfecţionare a dinamicii acestuia, în concordanţă cu obiective bine precizate.

Act motric - element de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul adaptării imediate sau al
construirii de acţiuni motrice. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978)
Acţiune motrică - sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat unic sau integrat
într-o activitate motrică. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului. 1978)
Activitate motrică - ansamblu de mişcări sau de acţiuni produse de organism, o mulţime de
operaţii, acte sau gesturi motrice orientate în vederea îndeplinirii unui anumit obiectiv, în general în
scop adaptativ.

Mişcarea umană ca ansamblu poate fi dezarticulată în scop didactic, în secvenţele sale
componente, actul, acţiunea şi activitatea motrică. Acestea reprezintă micro-, mezo- şi macro structura
35
mişcării, cu conţinut şi intenţii din ce în ce mai elaborate, cu diferite niveluri de structurare şi integrare,
alcătuind împreună un sistem funcţional ierarhic.
Actul motric este definit ca fiind elementul de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul adaptării
imediate sau al construirii de acţiuni motrice. Acesta se prezintă de regulă ca act reflex, instinctual.
Acţiunea motrică desemnează un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic
sau integrat într-o activitate motrică. Acţiunea este determinată de integrarea factorilor energetici,
cinematici şi cognitivi ai mişcării. Acţiunea motrică are în acelaşi timp caracteristici de constanţă
(posibilitatea de a realiza o anumită sarcină motrică în repetate rânduri, de exemplu, scrisul) şi
caracteristici de unicitate (mişcarea nu se repetă niciodată identic, ci există mici variaţii ale ei, la
fiecare repetare).
Se poate deduce că actul și acțiunea motrică sunt niveluri ”concentrice” ale mișcării. Trebuie remarcat
însă că nivelul superior al mișcării nu reprezintă o simplă însumare a nivelurilor inferioare, ci o reunire
de tip sistemic care se realizează după reguli bine precizate ce conduc la efecte globale
Activitatea motrică, nivelul ierarhic superior, exprimă ansamblul de acţiuni motrice, articulate
sistemic, pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, având drept rezultantă adaptarea complexă a
organismului pe termen lung.
Descompunerea mișcărilor în aceste secvențe este realizată cu două intenții: prima de a delimita
acțional și noțional componentele mișcărilor, in general pentru a putea fi studiate din punc de vedere
structural și a doua, pentru a oferi o alternativă științifică activității practice de construcție efectivă a
mișcărilor.
(pag. 39): În sinteză, definim activitatea motrică drept proces al satisfacerii unei necesități (cerință
funcțională) sau, din perspectivă structurală, o mulțime de acțiuni, operații, acte sau gesturi orientate in
vederea împlinirii unui anumit obiectiv.
c. Daţi câte un exemplu pentru fiecare element component al motricităţii. - 3 puncte

Un act motric special este exerciţiul fizic.
Deprinderile şi priceperile motrice, de exemplu, sunt acţiuni motrice reprezentative.
Activităţile motrice fundamentale din domeniu sunt: "educaţia fizică", "antrenamentul sportiv",
"activitatea competiţional/sportivă", "activitatea motrică recuperatorie" şi alte "activităţi motrice de
timp liber".
36
Act motric - o mișcare de pompare a mingii in sol, in cazul driblingului, sau retragerea bruscă a unui
segment la atingerea unei suprafețe fierbinți
Acţiune motrică - mersul, alergarea, ”serviciul”, driblingul, contraatacul, etc.

(pag. 37): Acțiunile sunt manifestări concrete: organizarea grupelor de elevi în anumite momente ale
lecţiei, secvențe de mişcări efectuate cu membrele superioare, inferioare sau cu tot corpul, mersul,
alergarea şi toate celelalte deprinderi motrice.
Activitate motrică - În acest sens, vorbim despre activitatea de educație fizică sau despre activitatea
elevilor în lecție, activitatea competiţională sau despre activitatea motrică a fiinţei umane.
SUBIECTUL al III-lea - (30 de puncte)

1. Creaţi o structură de cinci exerciţii, eşalonate metodic, pentru învăţarea alergării de
rezistență. În descrierea fiecărui exerciţiu, precizaţi: - 18 puncte
a. acţiunea motrică - 5 puncte
b. dozarea efortului - 5 puncte
c. formaţia de lucru. - 5 puncte
Se punctează eşalonarea metodică a exerciţiilor în structură. - 3 puncte
(adaptare după: BARBU, C., STOICA, M., 2000. Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie
fizică, pag.53)
Clasa a VI-a
1. Mers obișnuit până la semn (15 m), mers rapid cu pasul întins (35 m)
Dozare: 2 X 50 de m, pauză activă realizată prin mers- revenire la linia de pornire
Formația de lucru: grupe de 6-10 elevi în coloană
37
2. Mers cu pasul întins din ce în ce mai rapid ( 15 m), urmat de trecere în alergare ușoară
3. alergare în tempo moderat
4. alergare în tempo moderat (și pe turnantă)
Dozare: 1 X 200 de m, pauză 1 minut
5. alergare în pluton strâns
Dozare: 1 X 300 de m, pauză 2 minute
Formația de lucru: grupe de 6-10 elevi
38
2. Creaţi o secvenţă de proiect didactic pentru o verigă tematică, destinată dezvoltării
capacităţii coordinative - îndemânarea (clasa la alegere, condiţii materiale optime).
Secvența trebuie să cuprindă cinci exerciții. Veţi urmări: - 12 puncte
a. descrierea exercițiilor - 5 puncte
b. precizarea dozării efortului - 5 puncte
c. specificarea formațiilor de lucru. - 2 puncte
(adaptare după: G.Grigore, G.Dințica, Metodica dezv c.m. la copii de 7-11 ani, pag. 98):
Clasa a IV-a
Exerciții pe banca de gimnastică (dus-întors):
1.Mers în echilibru, la capatul băncii întoarcere 180°, revenire prin deplasare cu pași încrucișați
Dozare: 3 X, pauză 30” (așteptarea în coloană)
Formația de lucru: grupe de 4-5 elevi în coloană, la o bancă de gimnastică
2.Mers (alergare) aruncând și prinzând o minge
3.Mers (alergare) cu trecere peste obstacole așezate pe bancă
4.Mers pe varfuri cu brațele întinse lateral, (revenire în mers cu spatele)
39
5.Banca de gimnastică întoarsă, mers pe vârfuri cu brațele întinse lateral
40
17 iulie 2019
Varianta 3
SUBIECTUL I - (30 de puncte)
1. Noțiunile fundamentale sunt aspecte abordate primordial de Teoria Educației
Fizice și Sportului. - 15 puncte
a. Definiți educația fizică. - 2 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 13): În lucrarea “Terminologia educaţiei fizice şi sportului” se prezintă
următoarea definiţie pentru educaţia fizică, “activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor
de practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal (n,n. – deci nu exclusiv!) a potenţialului
biologic al omului în concordanţă cu cerinţele sociale”.
(Dragnea A., 2002, pag. 53): Educaţie fizică.
1. Tip de activitate motrică, constituită din acţiuni motrice sistematizate conform unor criterii specifice
subiecţilor pentru care este proiectată şi programată.
2. Componentă a educaţiei generale, realizată în cadrul unui proces instructiv - educativ sau în mod
independent, în vederea dezvoltării armonioase a personalităţii şi creşterii calităţii vieţii. Educaţia
fizică cuprinde un complex de stimuli ce influenţează procesele de dezvoltare somato-funcţională,
motrică şi psihică.
3. Ansamblu de idei, norme şi reguli, reunite într-o concepţie unitară de organizare şi aplicare la
diferite categorii de subiecți.
4. Ansamblu de forme de organizare ce valorifică sistematic exerciţiile fizice în scopul realizării
obiectivelor sale.
5. Sistem complex de instruire care se exercită simultan asupra individului favorizând ameliorarea
condiţiei fizice, psihice şi integrarea socio-culturală.
41
(Dragnea A., 2002, pag. 63): Educația fizică reprezintă o componentă a educației generale, exprimată
printr-un tip de activitate motrică (alături de antrenament sportiv, competiție, activități de timp liber,
activități de expresie corporală și activități de recuperare), desfășurată organizat sau independent, al
cărui conținut conceput specific viziează optimizarea potențialului biomotric al individului, precum și
a componentelor cognitivă, afectivă și social-relațională determinând creșterea calității vieții.
(Șerbănoiu S., Tmefs, pag. 13): Educația fizică este ”un proces deliberat construit și dirijat, în
vederea perfecționării dezvoltării fizice, a capacității motrice, în concordanță cu particularitățile de
vârstă, de sex, cu cerințele de integrare socială a tinerilor, cu solicitările fizice ale profesiilor și cu
menținerea condiției fizice”(Șiclovan I.)
b. Prezentați cele trei elemente ale motricității. - 6 puncte

Actele motrice, care sunt fapte simple de comportare realizate în mod voluntar (de regulă! )
pentru îndeplinirea unor acţiuni sau activităţi motrice. Termenul poate indica şi actele reflexe
instinctuale şi automatizate. Un act motric special este exerciţiul fizic.
Acţiunile motrice, care sunt ansambluri de acte motrice astfel structurate încât realizează toturi
unitare în scopul realizării unor sarcini imediate. Deprinderile şi priceperile motrice, de exemplu, sunt
acţiuni motrice reprezentative.
Activităţile motrice, care sunt ansambluri de acţiuni motrice încadrate într-un sistem coerent de
idei, reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului
uman şi de perfecţionare a dinamicii acestuia, în concordanţă cu obiective bine precizate. Activităţile
motrice fundamentale din domeniu sunt: "educaţia fizică", "antrenamentul sportiv", "activitatea
competiţional/sportivă", "activitatea motrică recuperatorie" şi alte "activităţi motrice de timp liber".

Act motric - element de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul adaptării imediate sau al
construirii de acţiuni motrice. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978)
Acţiune motrică - sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat unic sau integrat
într-o activitate motrică. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului. 1978)
42
Activitate motrică - ansamblu de mişcări sau de acţiuni produse de organism, o mulţime de
operaţii, acte sau gesturi motrice orientate în vederea îndeplinirii unui anumit obiectiv, în general în
scop adaptativ.

Mişcarea umană ca ansamblu poate fi dezarticulată în scop didactic, în secvenţele sale
componente, actul, acţiunea şi activitatea motrică. Acestea reprezintă micro-, mezo- şi macro structura
mişcării, cu conţinut şi intenţii din ce în ce mai elaborate, cu diferite niveluri de structurare şi integrare,
alcătuind împreună un sistem funcţional ierarhic.
Actul motric este definit ca fiind elementul de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul adaptării
imediate sau al construirii de acţiuni motrice. Acesta se prezintă de regulă ca act reflex, instinctual.
Act motric - o mișcare de pompare a mingii in sol, in cazul driblingului, sau retragerea bruscă a unui
segment la atingerea unei suprafețe fierbinți.
Acţiunea motrică desemnează un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic
sau integrat într-o activitate motrică. Acţiunea este determinată de integrarea factorilor energetici,
cinematici şi cognitivi ai mişcării. Acţiunea motrică are în acelaşi timp caracteristici de constanţă
(posibilitatea de a realiza o anumită sarcină motrică în repetate rânduri, de exemplu, scrisul) şi
caracteristici de unicitate (mişcarea nu se repetă niciodată identic, ci există mici variaţii ale ei, la
fiecare repetare).
Se poate deduce că actul și acțiunea motrică sunt niveluri ”concentrice” ale mișcării. Trebuie remarcat
însă că nivelul superior al mișcării nu reprezintă o simplă însumare a nivelurilor inferioare, ci o reunire
de tip sistemic care se realizează după reguli bine precizate ce conduc la efecte globale. Acţiune
motrică - mersul, alergarea, ”serviciul”, driblingul, contraatacul, etc.
(pag. 37): Acțiunile sunt manifestări concrete: organizarea grupelor de elevi în anumite momente ale
lecţiei, secvențe de mişcări efectuate cu membrele superioare, inferioare sau cu tot corpul, mersul,
alergarea şi toate celelalte deprinderi motrice.
Activitatea motrică, nivelul ierarhic superior, exprimă ansamblul de acţiuni motrice, articulate
sistemic, pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, având drept rezultantă adaptarea complexă a
organismului pe termen lung.
Descompunerea mișcărilor în aceste secvențe este realizată cu două intenții: prima de a delimita
acțional și noțional componentele mișcărilor, in general pentru a putea fi studiate din punc de vedere
structural și a doua, pentru a oferi o alternativă științifică activității practice de construcție efectivă a
mișcărilor.
43
(pag. 39): În sinteză, definim activitatea motrică drept proces al satisfacerii unei necesități (cerință
funcțională) sau, din perspectivă structurală, o mulțime de acțiuni, operații, acte sau gesturi orientate in
vederea împlinirii unui anumit obiectiv.
Activitate motrică - În acest sens, vorbim despre activitatea de educație fizică sau despre
activitatea elevilor în lecție, activitatea competiţională sau despre activitatea motrică a fiinţei umane.
c. Scrieți trei clasificări diferite ale sporturilor. - 3 puncte

Sportul pentru toţi (fostul "sport de masă")
Baza de masă a sportului de performanţă (sau "sportul la copii şi juniori"),
Sportul de performanţă
Sportul de înaltă performanţă
(Dragnea A., 2002, pag. 119):
Din punct de vedere pedagogic și psihologic (M Baquet, 1948 – citat de M Epuran):

- jocurile copiilor sau jocuri școlare
- sporturi colective;
- sporturi individuale;
- sporturi de luptă
După consumul energetic fizic și psihic (Chappuis, 1964 – citat de M. epuran):
- sporturi care necesită un mare consum energetic și o mare concentrare nervoasă;
- sporturi care necesită consum mic energetic și o mare concentrare nervoasă;
- sporturi care necesită un mare consum energetic și o redusă concentrare nervoasă;
- sporturi cu consum energetic mic și o concentrare nervoasă redusă.
În funcție de limitele pe care sportivul trebuie să le depășească in concurs (Hubbard A 1965 – citat de
M. Epuran):
- sporturi în care se depășește spațiul, timpul etc.;
- sporturi în care se depășește adversarul.
În funcție de finalitățile urmărite in activitatea pedagogică (Chappuis, 1964 – citat de M. Epuran,
2001):
- stăpânirea mediului;
- stăpânirea corpului;
44
- îmbunătățirea calităților fizice și a raporturilor cu ceilalți.
După tipul de solicitare și de stres (Cratty, 1973 – citat de M. Epuran, 2001):
- sporturi care solicită coordonarea ochi-mână și stabilitatea proceselor psihice;
- sporturi care solicită expresia artistică;
- sporturi cu mobilizare totală a energiei;
- sporturi ce presupun anticiparea mișcărilor adversarilor.
După numărul de competitori (M. Epuran, 1992):
- sporturi individuale (solitare, cu participare succesivă, in paralel, opozive);
- sporturi in cuplu (cu acțiuni coordonate, cooperant simultane și contraechipă).
După obiective:
- sport de performanță;
- sport pentru toți;
- sport adaptat.
După calitățile motrice implicate:
- sporturi care solicită prioritar viteza, rezistența, capacitățile coordinative, forța, etc.
După structură:
- sporturi ciclice;
- sporturi acciclice;
- sporturi combinate.
- sporturi cu monostructură;
- sporturi cu polistructură;
- complexe de exerciții (Matveev).
După ponderea factorilor care determină performanța:
- sporturi bazate pe componentă biologică;
- sporturi bazate pe componentă tehnologică.
După acțiunea tactică din competiții (D. Harre):
- sporturi individuale (cu incomodarea sau influiențarea adversarului);
- sporturi in doi (cu incomodarea sau influiențarea adversarului);
- sporturi pe echipe (cu incomodarea sau influiențarea adversarului).
După contactul între competitori:
- sporturi cu contact direct;
- sporturi fără contact direct.
În funcție de direcțiile de acțiune a tacticii (J. Weineck):
45
- sporturi bazate pe procedee tehnice cu parametrii spațiali și dinamici;
- sporturi bazate pe caracteristicile temporale și dinamice ale actelor și acțiunilor motrice;
- sporturi bazate pe variabilitatea acțiunilor și procedeelor de rezolvare a problemelor tactice.
In funcție de caracteristicile efortului:
- sporturi anaerobe;
- sporturi aerobe;
- sporturi mixte.
După caracteristicile prioritare ale solicitării – sporturi cu solicitare preponderent:
- neuropsihică, neuromusculară;
- cardiorespiratorie; neuromusculară, metabolică;
- neuromusculară, endocrinometabolică, cardiorespiratorie.
După condițiile de desfășurare:
- sporturi in diverse medii (sol, apă, aer);
- sporturi desfășurate la altitudine;
- sporturi de sezon.
După criteriul de evaluare a performanței in competiție (P de Hillerin):
- sporturi cu limitare spațială și condiții de mediu standardizate;
- sporturi cu limitare spațială standardizată sau nestandardizată și condiții de mediu
nereproductibile;
- sporturi cu performanță măsurabilă direct, ca mărime fizică;
- sporturi cu performanță măsurabilă fizic direct, dar cu criterii arbitrare de precizare a
condițiilor de concurs;
- sporturi cu performanțe evaluate de către arbitrii prin notare;
- sporturi individuale ”de luptă” in care criteriul performanței conduce la maximizarea
realizărilor tehnico-tactice proprii.
După factorul care induce incertitudinea in situațiile competiționale (P. Parlebas):
- mediu, partener, adversar;
- fără incertitudine.
După gradul de risc:
- sporturi cu risc calculat;
- sporturi extreme.
După compararea performanțelor:
- sporturi cu comparare directă a performanțelor, in care sportivii iau startul simultan;
46
- sporturi cu comparare indirectă, in care sportivii iau startul succesiv.
In funcție de modul de apreciere a performanței (Goirand, Metzler, 1986):
- sporturi in care practicanții realizează o performanță prin căutarea de a ”face mai mult” sau a
”face mai puțin” decât ceilalți;
- sporturi in care practicanții nu realizează performanțe dar produc forme corporale prin care
caută să producă plăcere și încântare;
- sporturi in care participanții nu realizează întotdeauna performanțe deoarece ei acționează
pentru a stăpâni un raport uman, acțiune și reacțiune, in impunerea unuia (unora) asupra
celuilalt.
In funcție de includere in programul J.O.:
- sporturi olimpice;
- sporturi neolimpice.
d. Prezentați tipologia capacității motrice. - 4 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 13): Din definiţie rezultă că avem două tipuri de capacitate motrică;
GENERALĂ şi SPECIFICĂ.
Capacitatea motrică generală este formată din calităţile motrice de bază şi din deprinderile şi
priceperile motrice de bază şi utilitar–aplicative.
Capacitatea motrică specifică se bazează pe capacitatea motrică generală şi este formată din calităţi
motrice şi din deprinderi şi priceperi motrice specifice unor sporturi.
În educaţia fizică, la toate subsistemele sale, perfecţionarea capacității motrice (generale, mai ales) se
constituie în preocupare prioritară şi intră în categoria obiectivelor de rangul 1, fiind şi una din cele
două laturi ale obiectului de studiu sau de cercetare specific “Teoriei şi Metodicii educaţiei fizice”.
47
2. Priceperile motrice reprezintă, alături de deprinderile motrice,
rezultate ale învățării motrice. - 15 puncte
a. Definiţi priceperile motrice. - 4 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 23): Sunt acţiuni motrice însuşite în ontogeneza umană, prin exersare
sistematică, constând în capacitatea de folosire eficientă a deprinderilor motrice cunoscute în condiţii
variabile şi neprevăzute. Exprimă, în ultimă instanţă, măiestria motrică a indivizilor umani, mai ales în
situaţii competitive.
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 155): Priceperile motrice formează baza comportamentului
învățat, caracterizat printr-un grad superior de adaptabilitate la situațiile in care este supus subiectul
(M. Epuran, 1986). Priceperile sunt foarte strâns legate de deprinderi, ele fiind discutate separat doar
din rațiuni didactice. Omul posedă priceperi elementare, care reprezintă prima fază a învățării, când se
confundă, într-o oarecare măsură cu aptitudinile și priceperi complexe superioare care constau in
valorificarea (aplicarea in condiții variate) a deprinderilor învățate (stăpânite).
b. Menționați cinci caracteristici ale priceperilor motrice. - 5 puncte
(O posibilă greșeală de concepere a subiectului, de redactare sau de folosire ca sursă a unei cărți
care nu se află in bibliografia pentru examen!. În nici o sursă bibliografică a programei, priceperile
motrice nu au caracteristici clar prezentate. Deprinderile motrice, în schimb, au caracteristici bine
punctate)
In Cârstea Gh. (2000) Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti, Editura
ANDA, pag. 73, sunt prezentate sub o formă mai greu de reținut următoarele:
”Priceperile motrice sunt componente neautomatizate ale activităţii motrice voluntare umane,
deoarece sunt dependente de condiţii variabile, nestandardizate. Principala cale de formare a
priceperilor motrice este deci, de tip euristic, modalitatea cea mai frecvent folosită fiind
problematizarea. Priceperile motrice sunt condiţionate, în primul rând, de volumul de deprinderi
motrice cunoscute însuşite de individul uman, adică de experienţa motrică anterioară……. De aceea,
se apreciază - pe bună dreptate - că nivelul de stăpânire a priceperilor motrice exprimă măiestria
practică în condilii variabile, necunoscute, imprevizibile.”
Care de fapt ar putea fi patru caracteristici, nu cinci!!!
In sursa Teoria activităților motrice, Dragnea A, pag. 156 se face referire la:
48
Priceperea elementară, cu o singură caracteristică: ”caracteristica principală a priceperii elementare
și anume controlul conștient al execuției in situația inițială de efectuare (încercare) a acesteia prin
alegerea celor mai potrivite gesturi motrice.
La pagina 157, se face referire la priceperile superioare care ”sunt caracterizate de o mare
complexitate structural-funcțională, înglobând cunoștințe, fondul de imagini (memoria imagistică),
experiență, deprinderi care pot fi actualizate, combinate și selecționate pentru rezolvarea unor situații
noi (originale) nestereotipe, in continuă schimbare. (o singură caracteristică)
Prin comparație, tot in Teoria activităților motrice la pag. 159 sub titlul ”Caracteristicile
deprinderilor motrice” sunt prezentate 8 caracteristici al deprinderilor motrice.
c. Prezentarea tipologiei priceperilor motrice. - 6 puncte
(G. Cârstea, 2000, pag. 73): Este un punct de vedere şi se referă la aşa-numita "pricepere motrică
elementară/simplă", care ar consta spun autorii respectivi - în capacitatea individului uman de a
recepţiona, de a "percepe" ceva nou (de exemplu, o deprindere motrică care urmează să se înveţe).
Majoritatea specialiştilor-autori (de data aceasta din domeniu) consideră priceperea motrică ca
pe o fază de valorificare conştientă - în condiţii variabile şi neprevăzute - a deprinderilor motrice
cunoscute însuşite de subiect. În această ipostază, deprinderile motrice cunoscute însuşite trebuie să fie
selectate de subiect, întrunite şi efectuate cursiv în raport de condiţii, obţinându-se o eficienţă maximă.
Aceiaşi posibilitate de folosire conştientă, în strânsă concordanţă ce mediul ambiental, trebuie să se
manifeste şi în cazul unei singure deprinderi motrice. În această ipostază se vorbeşte de " priceperea
motrică complexă". Punctul de vedere al autorului acestei publicaţii este acela că ultima ipostază
menţionată exprimă adevărata pricepere motrică.
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 155): Omul posedă pricerperi elementare, care prezintă
prima fază a învățării, când se confundă, într-o oarecare măsură cu aptitudinile și priceperi complexe
superioare care constau in valorificare (aplicarea in condiții variate) a deprinderilor învățate
(stăpânite).
Priceperile elementare sunt modalități de acțiune în care se organizează un răspuns motric pe baza
cunoștințelor și a unor capacități motrice, în condițiile inițiale ale învățării (M. Epuran). Am preciza că
priceperea se manifestă la un individ, când acesta începe să efectueze primele încercări în învățarea
unor noi mișcări. Din acest motiv, credem că priceperea motrică face manifestă aptitudinea unui
49
subiect pentru una sau alta din categoriile de mișcări in care este inițiat. Din această perspectivă,
pricepereaelementară devine o fază pe care o putem numi predeprindere, fază ce se manifestă în toate
situațiile in care avem in față o situație problematică creată de efectuarea unei noi mișcări (inițierea
copiilor in diferite sporturi și chiar reînvățarea unor mișcări prin mijloacele kinetoterapiei).
Priceperile superioare sunt caracterizate de o mare complexitate structural-funcțională, înglobând
cunoștințe, fondul de imagini (memoria imagistică), experiență, deprinderi care pot fi actualizate,
combinate și selecționate pentru rezolvarea unor situații noi (originale) nestereotipe, in continuă
schimbare.
În cazul jocurilor sportive, a sporturilor de luptă, a deplasărilor pe teren variat, etc., măiestria este cea
care dă eficiența activității, în sensul că subiectul selectează și combină, din deprinderile cunoscute, pe
cele care rezolvă cel mai bine situația respectivă.
Deci, priceperile superioare apar ca post-deprinderi, ele reprezintă capacitatea de a combina acte și
acțiuni motrice cunoscute, ele răspund nevoii de comportare complexă, dictate de situațiile
problematice ce sunt întâlnite in mediu.
(Șerbănoiu S., Tmefs, pag. 79): Tipuri de priceperi motrice:

• Elementare – asigură răspunsul motric in faza inițială a învățării sau exersării unei acțiuni; ele
reprezintă un produs al învățării prin imitație
• Complexe (superioare) – reunesc in rezolvarea unei situații variabile, cunoștințe teoretice,
deprinderi cunoscute, experiență motrică
Specific celor două tipuri de priceperi, este aspectul conștientizării situației motrice și alegerea in
consecință, a mijloacelor optime pentru rezolvarea acesteia.
Realizarea priceperilor motrice reprezintă o finalitate a pregătirii specifice activității de educație fizică
și sport.
50
SUBIECTUL al II-lea - (30 de puncte)
1. Calitățile motrice reprezintă însușiri ale organismului, concretizate în capacitatea de a efectua

acțiuni de mișcare cu anumiți indici de forță, viteză, îndemânare și rezistență.
- 15 puncte
a. Definiți calitatea motrică viteza. - 2 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 58): Viteza este capacitatea organismului uman de a executa acte sau acţiuni
motrice, cu întregul corp sau numai cu anumite segmente (părţi) ale acestuia într–un timp cât mai
scurt, cu rapiditate (repeziciune, iuţeală) maximă, în funcţie de condiţiile existente.
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 225): Viteza se referă în principal la rapiditatea efectuării
uneia sau mai multor mișcări într-o unitate de timp. Ea se determină prin lungimea distanței parcurse
în timp sau prin timpul de efectuare a unei mișcări.
b. Prezentați trei forme de manifestare a calității motrice rezistența. - 3 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 69):
A. După criteriul “ponderea participării în efort a grupelor musculare şi a marilor funcţii

organice”:
─ rezistența generală, reprezentată de capacitatea organismului uman de a efectua timp îndelungat acte
şi acţiuni motrice, cu eficienţă şi fără apariţia stării de oboseală, care angrenează principalele grupe
musculare (aproximativ 70%) şi solicită mult sistemul nervos central, sistemul cardio–vascular şi
sistemul respirator;
─ rezistenţa specifică, reprezentată de capacitatea organismului uman de a depune eforturi fizice, cu
eficienţă şi fără apariţia stării de oboseală, pe care le implică probele sau ramurile sportive. Această
formă de manifestare poate fi de două feluri: rezistenţă “regională”, când în efort se angrenează între 1
/3 şi 2 /3 din grupele musculare ale organismului uman şi rezistenţă “locală”, când în efort se
angrenează mai puţin de 1 /3 din musculatura corpului uman (reputatul specialist J. Weineeck zice că
până la 1 /6 – 1 /7 din musculatura corpului uman!).
B. După criteriul “sursele energetice, intensitatea şi durata efortului”:
51
─ rezistenţa anaerobă (alactacidă), care este specifică pentru eforturile fizice cuprinse între 45 secunde
şi 2 minute, intensitatea efortului fiind de 95 – 100%. Unii autori (Adrian Dragnea, de exemplu) o
numesc “rezistenţă scurtă”;
─ rezistenţă aerobă, care este specifică pentru eforturile fizice ce depăşesc 8 minute, adică eforturi de
lungă durată; de aceea, i se mai spune şi “rezistenţă lungă”;
─ rezistenţă mixtă, care este specifică pentru eforturile cuprinse între 2 şi 8 minute, adică eforturile cu
durată medie , de aceea, i se mai spune şi “rezistenţă medie”; în această formă de manifestare, spre
limita inferioară de 2 minute predomină eforturile fizice anaerobe, iar spre limita superioară de 8
minute predomină eforturile fizice aerobe; se mai numeşte şi “rezistenţă anaerobă lactacidă”;
intensitatea efortului este de 80–90% din posibilităţile maxime individuale.
C. După criteriul “natura efortului”:
─ rezistenţă în efort cu intensitate constantă;
─ rezistenţă în efort cu intensitate variabilă.
D. După criteriul “modul de combinare cu alte calităţi motrice”:
─ rezistenţă în regim de viteză;
─ rezistenţă în regim de îndemânare;
─ rezistenţă în regim de forţă (numită şi rezistenţă musculară locală).
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 235): Forme de manifestare a rezistenței
Criteriu Tipuri
Participarea grupelor -rezistență generală – implică peste 2/3 din întreaga musculatură;
musculare
-rezistența regională – implică între 1/3 și 2/3 din musculatură;
-rezistența locală – implică mai puțin de 1/3 din musculatură
Sursele de energie -anaerobă – energia e mobilizată pe cale neoxidativă;
-aerobă – energia e mobilizată pe cale oxidativă.
Durata efortului -de scurtă – 45 sec-2 min;
-de durată medie – 2-8 min;
52
-de lungă durată (RLD) mai mult de 8 min;
-RLD I – până in 30 de min (metabolismul glucidic);
-RLD II – 30-90 min (metabolismul glucidc și lipidic);
-RLD III – peste 90 de min (metabolismul lipidic).
Specificul activității - generală (de bază) – independentă de tipul de activitate;

motrice
-specifică (specială) – dependentă de datele unei ramuri sportive sau tip
de activitate.
Modul de combinare -rezistență-forță;

cu alte calități
-rezistență-detentă;
motrice
-rezistență-viteză.
c. Specificați cinci factori de condiționare a calității motrice forța. - 5 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 75):

─ capacitatea de reglare a sistemului nervos central asupra funcţiilor vegetative ale organismului;
─ numărul de fibre musculare angajate în efort şi – mai ales – suprafaţa secţiunii fiziologice a
acestora;
─ calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice existente în muşchi (adică, compoziţia
biochimică a acestora);
─ durata contracţiei musculare; specialiştii consideră, pe bază de cercetări experimentale, că în cazul
contracţiilor musculare de aproximativ 15–20 secunde se obţin rezultate mult mai bune ca atunci când
contracţiile musculare durează doar 3 –5 secunde;
ridicarea picioarelor – întinse – din culcat dorsal este mult mai eficientă – pentru dezvoltarea/educarea
forţei – dacă se face doar până la 45° , nu până la 90° !);
53
─ vârsta subiecţilor (forţa se dezvoltă/educă mai bine după perioada pubertară, după 14- 15ani!);
─ sexul subiecţilor (la fete, se afirmă, forţa se dezvoltă/educă doar cu o eficienţă de aproximativ 75%
faţă de băieţi)
─ nivelul celorlalte calităţi motrice de bază, mai ales viteza şi rezistenţa;
─ unii factori psihici: motivaţia, stările emoţionale, concentrarea atenţiei, voinţa (în cazul forţei în
regim de rezistenţă, mai ales!) etc.;
─ ritmurile diurne: maximum de forţă – a rezultat în urma cercetărilor ştiinţifice – se poate obţine pe la
orele 9,00 – 10,00 şi 18,00 – 19,00, iar minimum de forţă se obţine ia orele 4,00 – 5 ,00 dimineaţa.
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 229):

- numărul de fibre musculare care participă la contracție și grosimea (secțiunea transversală a acestora.
Cu cât hipertrofia funcțională crește, cu atât forța de contracție progresează;
- resursele de energie intramusculară (ATP și CP) - sunt importante in special in dezvoltarea forței
maximale ce se menține doar câteva secunde;
- lungimea fibrei musculare și valoarea unghiulară a segmentelor care lucrează; se consideră că
lungimea optimă de lucru a unui mușchi este de 80-90% față de lungimea acestuia in repaus, iar
- coordonarea intra și intermusculară joacă un rol important in forța maximală izometrică și respectiv
in formele de manifestare a forței dinamice;
- viteza de contracție a fibrelor musculare influiențează in special forța explozivă;
-intensitatea și durata contracției musculare; gradul de solicitare optim (pentru avansați) este de 80-
90% din posibilitățile maxime, iar durata de 20-30 de s a contracțiilor, favorizează o creștere rapidă a
forței.
- factorii psihici (motivația, stările emoționale, concentrarea atenției).
54
d. Precizați cinci factori de condiționare a calității motrice îndemânarea. - 5 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 66):
─ calitatea sistemului nervos central, capacitatea de coordonare a centrilor din acest sistem;
─ plasticitatea scoarţei cerebrale, adică proprietatea acesteia de a combina mai multe stereotipuri
elementare pentru a elabora un răspuns complex, conform cu situaţiile noi intervenite;
─ capacitatea analizatorilor de a capta selectiv informaţia şi de a realiza sinteza aferentă pentru analiza
situaţiei;
─ calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
─ calitatea inervaţiei musculare, care determină contracţia şi relaxarea;
─ capacitatea de anticipare a subiectului, atât sub aspectul desfăşurării tehnice, cât şi al celorlalte
condiţii (reacţia adversarilor sau partenerilor, factorii climaterici etc.);
─ memoria de scurtă şi de lungă durată a subiectului;
─ gândirea subiectului, mai ales cea de tip creativ;
─ volumul şi complexitatea deprinderilor şi priceperilor motrice pe care le stăpâneşte subiectul, deci
experienţa motrică anterioară a acestuia;
─ nivelul de manifestare a celorlalte calităţi motrice de bază ale executantului/subiectului.
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 244): Factorii care condiționează capacitatea coordinativă țin
de aspectul fizic al performanței motrice, de particularitățile biologice și psihice:
- nivelul de dezvoltare a celorlalte aptitudini motrice; orice sarcină motrică presupune un anumit nivel
al vitezei, forței sau rezistenței determinante pentru o adaptare rapidă, eficientă și economică a
individului;
- volumul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect; repertorul motric înmagazinat
determină programul de acțiune care, cel puțin parțial determină un răspuns adecvat prin modele
(semi) automatizate;
- calitatea funcțională a analizatorilor care recepționează informația;
- calitatea transmiterii nervoase și a inervației musculare;
- plasticitatea scoarței cerebrale, instanță superioară cu rol in retro-informația corectivă permanentă a
mișcării;
- capacitatea de anticipare rapidă bazată pe experiența individuală are la bază răspunsuri reflexe,
dobândite prin repetare îndelungată;
- calitatea proceselor cognitive și mnemice.
55
2. Principiul sistematizării și continuității contribuie, alături de celelalte principii, la realizarea
normativității activității didactice în educație fizică. - 15 puncte
a. Menționați aspectele generale ale acestui principiu. - 3 puncte
(G. Cârstea, 2000, pag. 82): Este principiul cu cea mai mare importanţă mai ales pentru elaborarea
corectă şi eficientă a documentelor necesare de planificare/programare şi de evidenţă ale activităţilor
de educaţie fizică şi sport. Sistematizarea şi continuitatea reprezintă - în fond - condiţiile principale
pentru asigurarea reuşitei în programarea stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de
alte variabile de ordin material, spaţial sau temporal.
(Șerbănoiu S., Tmefs, pag. 79): În esență, acest principiu exprimă necesitatea predării integrate a
cunoștințelor, prin corelarea informațiilor interdisciplinare și transdisciplinare, folosindu-se experiența
anterioară a individului.
Aplicabilitatea principiului se regăsește la nivelul documentelor de programare și planificare.
Acțiunea de sistematizare a conținutului activității presupune din partea profesorului
organizarea informațiilor intr-un sistem, a cărui coerență trebuie să asigure condițiile psiho-pedagogice
favorabile integrării acestora in experiența anterioară a individului.
Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecință firească a sistematizării,
decât ca o condiție necesară progresului, întrucât aceasta nu vizează numai ritmicitatea participării
elevilor la programul de pregătire propus, ci se remarcă mai ales prin logica internă a educației fizice și
a locului ei in cadrul disciplinelor formative din planul de învățământ.
Trebuie evitată transmiterea informațiilor în mod secvențial, izolat, fără legătură cu achizițiile
dobândite in cadrul educației fizice sau a altor discipline de studiu. Predarea și respectiv învățarea se
recomandă a fi realizate inițial in mod global, prin asigurarea unei legături între cunoștințele
vehiculate, care implică și valorifică, în același timp, capacitatea de generalizare a elevului.
Respectarea acestui principiu conduce la formarea deprinderilor de muncă sistematică, întărirea
trăsăturilor de voință, perseverență, conștiinciozitate, ordonarea și disciplinarea gândirii și acțiunii, în
vederea desfășurării unei activități cât mai eficiente.
56
b. Prezentați cele patru cerințe evidențiate în respectarea acestui principiu. - 12 puncte
(G. Cârstea, 2000, pag. 82):
a) Materialul de învăţat/însuşit trebuie să fie grupat, ordonat şi programat în concordanţă cu logica

internă pe care o impune fiecare componentă sau subcomponentă a modelului de educaţie fizică şi
sport.
b) Întotdeauna materialul nou predat trebuie să se sprijine pe cel însuşit de subiecţi în activităţile
anterioare şi să pregătească pe cel ce va fi predat în activitatea care urmează. În consecinţă,
programarea materialului de învăţat trebuie să se realizeze pe "cicluri sau sisteme tematice" continue,
iară întreruperi cu abordarea altor teme.
c) Conţinutul procesului de instruire trebuie să fie programat/planificat încât să se asigure o legătură
logică nu numai între lecţii sau alte forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice, ci şi între
etapele de pregătire (trimestre, semestre, sezoane etc.) sau între anii de pregătire, ciclurile de
învăţământ etc., în ordinea lor crescândă.
d) Participarea ritmică a subiecţilor la procesul de instruire şi educaţie. Întreruperile, deci absenţele de
la procesul de pregătire, produc perturbări în însuşirea materialului predat, rămâneri în urmă greu de
recuperat şi uneori stări de suprasolicitare nebenefice pentru organismul subiecţilor.
(Șerbănoiu S., Tmefs, pag. 79):
• Materialul care urmează a fi predat trebuie să fie grupat, ordonat și programat in concordanță
cu logica internă a componentelor vizate;
• Materialul nou predat trebuie să pornească de la cunoștințele însușite anterior și să pregătească
elevul pentru cele care urmează a fi predate;
• În planificarea conținutului trebuie să se țină cont de necesitatea continuității și coerenței între
lecții, semestre, ani;
• Participarea ritmică a elevilor la procesul instructiv-educativ.
57
1. Creaţi un complex pentru dezvoltare fizică armonioasă, format din douăsprezece exerciţii
executate în perechi. În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi acţiunea motrică şi dozarea,
respectând eşalonarea metodică a exerciţiilor în complex. - 15 puncte
(Grigore V. (2003) Gimnastica. Manual pentru cursul de bază, pag. 92):
I. Stând față în față, brațele jos, de mâini reciproc apucat

T1- fandare spre dreapta/stânga cu ridicarea brațelor lateral
T2- revenire
T-3-4- aceeași mișcare spre stânga/dreapta
II. Stând umăr lângă umăr cu fața de aceiași parte, brațul din interior jos, brațul din exterior sus, de
mâini reciproc apucat
T1- fandare spre exterior cu îndoirea trunchiului spre interior
T2-3- arcuire
T4- revenire
III. Stând depărtat față în față cu brațele înainte

T1-2- rotarea brațelor spre înapoi începând în jos
T3-7- aplecarea trunchiului înainte cu așezarea palmelor pe umerii partenerului și arcuire
T8- revenire
IV. Stând față în față cu brațele înainte, palmele pe umerii partenerului

T1- îndoirea genunchilor (ghemuire)
T2- ridicarea în stând pe un picior, cu celălalt întins înapoi, susținut
T3-4- aceiași mișcare cu ridicarea celuilalt picior înapoi
(8x4 timpi)
V. Stând depărtat, spate în spate cu brațele sus, de mâini reciproc apucat

T1-2- aplecarea trunchiului înainte (elevul a) simultan cu extensia trunchiului pe spatele partenerului
(elevul b)
T3-4- revenire
58
T5-8- aceiași mișcare schimbând rolurile
VI. Așezat depărtat față în față, talpă în talpă, brațele înainte, de mâini reciproc apucat
T1- trecere în culcat dorsal (elevul a), îndoirea trunchiului înainte (elevul b)
T2-3- arcuire
T4- revenire
VII. Așezat față în față, cu picioarele îndoite, talpă în talpă, sprijin pe antebrațe
T1,3- întinderea picioarelor
T2,4- revenire
VIII. Culcat facial, cap la cap, brațele întinse spre partener, de mâini apucat
T1,3- extensia picioarelor
T2,4- revenire
IX. Stând depărtat, înclinat înapoi, sprijinit spate în spate, la nivelul coatelor apucat
T1,3- îndoirea simultană a genunchilor până în așezat
T2,4- revenire
(POPESCU, G., 2005. Gimnastica: pregătirii, educării, dezvoltării fizice generale, pag. 252):
X. Stând depărtat, față în față, brațele înainte, de mâini apucat
T1,3,5,7- Săritură scurtă înainte, trecere în ghemuit
T2,4,6,8- Revenire prin săritură în stând depărat pe călcâie
XI. Stând față în față

T1,3,5,7- săritură cu lovirea palmelor partenerului
T2,4,6,8- revenire
(Grigore V. (2003) Gimnastica. Manual pentru cursul de bază, pag. 92):
XII. Stând umăr lângă umăr, cu fața de aceiași parte, brațele jos, brațul din interior de mâini
reciproc apucat
59
T1-4- pas înainte cu piciorul din exterior, cu ridicarea brațelor prin înainte sus, inspirație
T5-8- revenire cu expirație
T1-8- idem cu piciorul celălalt
2. Scrieţi cinci exerciții pentru dezvoltarea forței membrelor superioare. Pentru fiecare exercițiu,
se va urmări: - 15 puncte
a. descrierea acţiunii motrice - 10 puncte
1. Stând depărtat înclinat cu mâinile sprijinite pe perete, îndoiri și întinderi ale brațelor (flotări).
Dozare: 4 x 20 repetări
2. Culcat facial pe banca de gimnastică, tracțiuni alternative cu brațele.
Dozare: 4 x 2 lungimi de bancă
3. Călcâile sprijinite pe sol, palmele pe bancă, indoirea brațelor fară ca șezutul să atingă solul, revenire
prin întinderea brațelor.
4. Sprijin culcat facial, îndoiri și întinderi ale brațelor (flotări).
5. Atârnat simplu la bară, îndoiri și întinderi ale brațelor
60
11 iulie 2018
Varianta 3
1. Funcţia caracterizează măsura orientării unei activități în vederea atingerii scopului.
- 15 puncte
a. Definiţi funcţiile educaţiei fizice. - 5 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 30): Funcţiile sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din
ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Deci, prin funcţii se realizează idealul educaţiei fizice.
(Dragnea, 2002, pag. 127): Funcția reprezintă esența unei activități, o realitate ce caracterizează
măsura in care aceasta este orientată in vederea atingerii scopului. Particularizând, funcțiile educației
fizice și sportului realizează o corespondență între practicarea exercițiilor fizice in diverse forme și
efectul (impactul) acestora in ansamblul vieții sociale.
”Prin funcțiile educației fizice și sportului se ințeleg acele destinații (roluri, influiențe) ale activităților
in cauză, care au caracter constant, răspunzând unor nevoi ale dezvoltării și vieții omului” (I. Șiclovan,
1979)
(Șerbănoiu S., Tmefs, pag. 36): Funcţia este esenţa unei activităti, este o realitate ce caracterizează
măsura orientării acesteia în vederea atingerii scopului. Particularizând, funcţiile educaţiei fizice şi
sportului realizează o corespondenţă între practicarea exerciţiilor fizice, sub diverse forme, şi efectul
acestora asupra ansamblului vieţii sociale.
61
b. Prezentaţi funcţia de optimizare a potenţialului biologic. - 5 puncte
(Dragnea, 2002, pag. 129): Această funcție reprezintă punctul de plecare al influiențelor exercitate
prin exerciții fizice asupra organismului uman. Omul este (in primul rând) o ființă biologică, ale cărei
componente structural funcționale (sfera somatică, marile funcții, rezerve energetice, resurse psihice,
etc.) sunt in mod general și specific influiențate prin educație fizică și sport. Un bun potențial biologic
condiționează și o stare optimă de sănătate, întreținută permanent prin practicarea exercițiilor fizice.
O solicitare adecvată din punct de vedere calitativ și cantitativ, atât in educația fizică cât și in
antrenamentul sportiv, conduce la modificări morfologice și funcționale relevante, cum ar fi:
tonificarea musculaturii cardiace și respiratorii, creșterea volumului sistolic și al volumului respirator,
scăderea frecvenței cardiace in repaus și efort, atitudine corporală corectă, îmbunătățirea calității
proceselor de reglare neuromusculară. De asemenea Kiphard (1973) demonstrează că practicarea
exercițiilor fizice in procese bine dirijate, conduce la creșterea capacității funcționale a neuronilor din
ariile motorii corticale, iar la copilul mic, conduce la îmbogățirea ramificațiilor sinaptice din structurile
nervoase centrale.
Activitățile de educație fizică și sport constituie un stimul direct, aproape exclusiv al dezvoltării
morfo-funcționale, iar absența acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv, ale căror dimensiuni
sunt greu de anticipat.
J. Weineck (1992) afirma ca talia și capacitatea funcțională a organelor importante pentru
performanța fizică depind in proporție de 60-70% de factorii genetici și 30-40% de calitatea și
cantitatea solicitărilor specifice. În consecință, numai o solicitare musculară adecvată permite să se
ajungă la o evoluție completă a posibilităților de dezvoltare genetică a copilului sau adolescentului.
Organele reacționează la lipsa de stimulare motrică nu numai printr-o diminuare a capacității lor de
performanță ci și printr-o mare sensibilitate la boală și scăderea posibilităților de compensare.
Statisticile au demnonstrat o creștere a deficiențelor posturale și a deformărilor posturale pe timpul
școlarității copiilor, fenomen datorat și numărului insuficient de lecții de educație fizică pe săptămână.
De asemenea, factorul obezitate, este un factor de risc in ceea ce privește modificările degenerative ale
vaselor sangvine, chiar și la copii, fenomen amplificat in ultimii ani – un copil din cinci este obez!
Educația fizică școlară și sportul școlar trebuie să aibă o contribuție mai mare in compensarea
lipsei de activitate fizică a copilului și a efectelor acesteia. Ele oferă informațiile relevante privind rolul
benefic al exercițiilor fizice asupra organismului, propunând forme de organizare atractive in regimul
zilei de școală (altele decât lecția), creând motivația pentru practica sportului in afara școlii, in
cooperare cu federațiile sportive și, nu in ultimul rând, cu părinții.
62
Această funcţie reprezintă punctul de plecare al influențelor exercitate prin exerciţii fizice
asupra organismului uman. Omul este o fiinţă biologică ale cărei componente structural-funcţionale
(sfera somatică, marile funcții, rezerve energetice, resurse psihice) sunt, în mod general şi specific
influiențate prin educație fizică și sport. Un bun potențial biologic condiționează și o stare optimă de
sănătate, întreținută permanent prin practicarea exerciţiilor fizice.
O solicitare adecvată din punt de vedere calitativ și cantitativ, și în educație fizică și în
antrenamentul sportiv, conduce la modificări morfologice și funcționale relevante, cum ar fi:
tonificarea musculaturii cardiace și respiratorii, creșterea volumelor sistolic și respirator, scăderea
frecvenței cardiace în repaus și în efort, atitudinea corporală corectă, îmbunătățirea calității proceselor
de reglare neuromusculară. Kiphard (1973) demonstrează că practicarea exercițiilor fizice în procese
bine dirijate, duce la creșterea capacității funcționale a neuronilor din ariile motorii corticale, iar la
copilul mic conduce la îmbogățirea ramificațiilor sinaptice din structurile nervoase centrale.
Activitățile de educație fizică și sport constituie un stimul direct aproape exclusiv, al dezvoltării
morfo-funcționale, iar absența acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv, ale căror dimensiuni
sunt greu de anticipat.
J. Weineck (1992) spune că talia și capacitatea funcțională a organelor importante pentru
performanța fizică depind în proporție de 60-70% de factorii genetici și de 30-40% de calitatea și
cantitatea solicitărilor specifice. Astfel, numai o solicitare musculară adecvată permite să se ajungă la o
evoluție completă a posibilităților de dezvoltare genetică a copilului (adolescentului).
Organele reacționează la lipsa de stimulare motrică prin diminuarea capacității de performanță,
printr-o mare sensibilitate la boală și prin scăderea posibilităților de compensare.
Prin urmare, educația fizică și sportul școlar trebuie să aibă o contribuție mai mare la
compensarea lipsei de activitate fizică a copilului și a efectelor acesteia.
c. Prezentaţi funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice. - 5 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 30): Funcția de perfecționare a capacității motrice generale face parte tot din
categoria funcțiilor specifice educației fizice. Prin această funcție sunt vizate cele două elemente
componente ale capacității motrice: calitățile motrice și deprinderile și/sau priceperile motrice. Rolul
capacității motrice generale pentru un randament sporit pe toate planurile vieții din ontogeneză și in
întregirea personalității umane nu mai trebuie argumentat.
63
(G. Cârstea, 2000, pag. 29): Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice face parte tot din categoria
funcţiilor specifice educaţiei fizice şi sportului. Prin această funcţie sunt vizate cele două elemente
componente ale capacităţii motrice: calităţile motrice şi deprinderile şi/sau priceperile motrice. În sport
este importantă atât capacitatea motrică generală, dar - mai ales - capacitatea motrică specifică pentru
subsistemele performanţiale.
(Dragnea, 2002, pag. 131): Motricitatea reprezintă elementul central pentru temele care vizează
conținutul instructiv al oricărei programe de educație fizică.
Această activitate contribuie esențial la dezvoltarea motrică, influiențând conduita in general, in
procesul de integrare a subiectului in mediu. Astfel, ereditatea combinată cu condițiile specifice de
mediu (oportunități de exersare, încurajare, condiții optime de instruire) și cu particularitățile
biomecanice – funcționale ale acțiunii motrice, determină măsura in care se însușesc (perfecționează)
deprinderile motrice sau se îmbunătățește nivelul capacității motrice in general, asigurându-se și un
bun nivel al condiției fizice. Capacitatea de mișcare include deci o gamă variată de deprinderi și
priceperi motrice și un bun nivel al condiției fizice.
Deprinderile motrice sunt consolidate și rafinate până la punctul in care subiectul operează cu
ele cu ușurință, in mod eficient, in orice condiții ambientale.
In adolescență și tinerețe, deprinderile de mișcare sunt aplicate ca deprinderi utilitare și
specifice ramurilor de sport, dansului, activităților recreative (Gallahuc, 1993). Importantă este
însușirea corectă (in special in primii ani ai copilăriei) a deprinderilor de locomoție, manipulare și
stabilitate-echilibru, ca elemente-pivot ale comportamentului motric de mai târziu.
Nivelul fitnes-ului condiționează ansamblul abilităților și motivația subiectului de a se
”desfășura” liber, in orice tip de activitate, posibilitatea de a realiza zilnic sarcini motrice variate fără a
resimți oboseala, posesia unor ample rezerve energetice pentru scopuri recreative sau pentru nevoi
neprevăzute. Toate acestea constituie in același timp note definitorii pentru starea de bine fizic, motic,
psihic pe care o implică fitness-ul. Forța musculară, rezistența cardiovasculară, rezistența musculară,
mobilitatea articulară și compoziția corporală sunt componente ale capacității de mișcare condiționate
in mod special de starea de sănătate. Echilibrul, coordonarea segmentară, agilitatea, viteza, puterea
musculară, sunt componenete ale capacității de mișcare aflate in relații de condiționare cu eficiența
mișcării (deprinderile performante). Cele două tipuri de componente se potențează reciproc, favorizând
o integrare superioară a subiectului pe toate planurile.
Se vorbește astfel despre o capacitate motrică generală, care cuprinde calități motrice
generale și deprinderi motrice de bază, specifică educației fizice, și o capacitate motrică specifică,
care include calități motrice și deprinderi motrice specifice ramurilor de sport. Diferențele dintre aceste
64
două profiluri de mișcare nu sunt neglijabile, in primul caz subiectul dobândind competențe largi in
toate tipurile de acțiuni motrice, în vreme ce in antrenamentul sportiv acesta își însușește un sistem
specializat de structuri motrice, constituite potrivit regulamentelor fiecărei ramuri sau probe sportive.
Dacă în educația fizică se urmărește o practică optimală, în antrenamentul sportiv scopul îl reprezintă
practica maximală care conduce la obținerea rezultatelor – record, in condițiile dificile ale
competiției. În antrenamentul sportiv, perfecţionarea capacităţii de mişcare este condiţionată de un
conţinut complex de mijloace care se adresează pregătirii tehnico-tactice (în special), pregătirii fizice,
psihologice, artistice şi pregătirii biologice pentru concurs. Această capacitate presupune mişcări
economice şi eficace, mişcări expresive sau ingenioase. Astfel, în sporturile de precizie şi expresie,
tehnica trebuie să se caracterizeze prin acurateţe, în timp ce în jocurile sportive de exemplu, aceasta
conduce la rezolvarea creativă a situaţiilor tactice complexe. Prin funcţia de perfecţionare a capacităţii
motrice, educaţia fizică şi sportul presupun învăţarea mişcărilor, precum şi învăţarea prin mişcare
(prin stimularea structurilor perceptiv - motorii, cognitive, a imaginii de sine şi a socializării)
Motricitatea este elementul central pentru temele vizând conținutul instructiv al unei programe
de educație fizică. Această activitate contribuie esențial la dezvoltarea motrică, influiențând conduita
subiectului, în procesul de integrare a acestuia în mediu.
Deprinderile motrice sunt consolidate și rafinate până la punctul în care subiectul operează cu
ele cu ușurință, în mod eficient, în orice condiții ambientale.
Nivelul fitness-ului condiționează ansamblul abilităților și motivația subiectului de a se
”desfășura” liber, în orice tip de activitate, posibilitatea lui de a realiza zilnic sarcini motrice variate,
fără a resimți oboseala, posesia unor ample rezerve energetice în scopuri recreative sau pentru nevoi
neprevăzute. Toate acestea constituie note definitorii pentru starea de bine fizic, motric și psihic pe
care o implică fitness-ul. Forța musculară, rezistența cardio-vasculară și cea musculară, mobilitatea
articulară și compoziția corporală sunt componente ale capacității de mișcare condiționate în special de
starea de sănătate.
Echilibrul, coordonarea segmentară, agilitatea, viteza, puterea musculară sunt componente ale
capacității de mișcare aflate în relații de condiționare cu eficiența mișcării (deprinderile performante).
Capacitatea motrică este de două feluri:
- generală- cuprinde calități motrice de bază și deprinderi motrice de bază specifice educației fizice;
- specifică- include calități motrice și deprinderi motrice specifice ramurilor de sport.
65
Dacă educația fizică vizează o practică optimală, scopul antrenamentului sportiv este practica
maximală, care conduce la obținerea rezultatelor-record, în condițiile dificile ale competiției.
Prin funcția de perfecționare a capacității motrice, educația fizică și sportul presupun învățarea
mișcărilor și învățarea prin mișcare (prin stimularea structurilor perceptiv-motorii, cognitive, a
imaginii de sine și a socializării).
2. Deprinderile motrice sunt componente ale modelului structural
de educație fizică și sport. - 15 puncte
a. Definiți deprinderile motrice. - 3 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 23):
Sunt acţiuni motrice umane însuşite în ontogeneză, prin exersare sistematică, fiind bazate pe
stereotipuri dinamice formate la nivelul scoarţei cerebrale. Se formează/însuşesc atât în practica vieţii
(mai ales deprinderile de bază şi utilitar aplicative: mers, alergare, săritură etc.) dar şi în procese
instructiv–educative special organizate (mai ales deprinderile specifice sporturilor: rostogoliri, pase,
dribling, aruncare la coş sau la poartă etc.)
(G. Cârstea, 2000, pag. 18):
Sunt acţiuni motrice umane însuşite pe parcursul vieţii individuale (ontogeneză), prin exersare
conştientă şi sistematică. Oricum, omul nu se naşte (cum afirmă fiziologul şi fostul sportiv Andrei
Demeter) cu nici un fel de deprinderi motrice! Ele se bazează pe stereotipuri dinamice formate la
nivelul scoarţei cerebrale. Se formează/însuşesc atât în practica vieţii (mai ales unele din deprinderile
de bază şi utilitar-aplicative: mers, alergare, transport de obiecte/ "greutăţi", săritură etc.), dar şi în
procese instructiv-educative special organizate, de tip educaţie fizică sau antrenament sportiv (mai ales
deprinderile specifice sporturilor: pase, dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coş, şuturi la
poartă, lovituri de atac la volei etc.).
66
Definiția larg generalizată a deprinderilor, cuprinde în mod obligatoriu două aspecte:

a) deprinderea este rezultatul învățării;
b) deprinderea este o manieră de comportare dobândită prin repetare (exersare), ca sinteză realizată pe
plan cognitiv şi senzorial-motric (M. Epuran, 1994).
Deprinderea este o componentă automatizată a activității, caracterizată prin desfăşurarea în
afara sau prin reducerea controlului conştient, realizare spontană şi facilă (P. Popescu - Neveanu,
1978). Se fundamentează pe un stereotip dinamic, rezultat din exersare, sau pe matricea funcțională în
care sunt reunite veriga aferentă şi cea efectorie a reflexelor. Deprinderea este o achiziție care în ultimă
instanță, reprezintă adaptarea la mediu. Autorii de limbă engleză o numesc ”skill”, iar cei francezi
"habitude” (G.Zapan, - P. Popescu-Neveanu, Al. Roşca) și caracterizează deprinderea ”ca rezultând
din consolidarea prin exercițiu şi învățare a anumitor operații”. Ea este un act voluntar de un anumit
fel, fiind o componentă a activității ajunsă la un anumit stadiu de organizare şi stabilitate funcțională
(M. Epuran, 1994).
Deprinderile motrice reprezintă caracteristicile de ordin calitativ ale actelor și actiunilor
motrice învăţate. Formarea deprinderilor motrice (în unele cazuri reformarea – reconstrucția)
reprezintă obiectivul fundamental al activității de educație fizică şi antrenament sportiv sau al
kinelolerapiei. Deprinderea motrică rezultată din procesul învățării se integrează în structuri motrice
(pattern-uri) ce corespund anumitor situații. Mişcările învățate (deprinderile motrice) sunt caracterizate
de precizie, eficienţă, şi cursivitate, orice mișcare (acte, gesturi, etc.) bine învăţată se transformă în
deprindere (vezi capitolul: Exercițiul fizic, în care un exercițiu poate deveni deprindere şi invers, în
funcție de obiectivele urmărite), deci, deprinderile pot fi definite ca trăsături sau caracteristici ale
actelor motrice învățate prin repetare, ce posedă indici calitativi superiori de executie (coordonare,
precizie, cursivitate, viteză. automatism, etc.).
Deprinderile motrice se prezintă drept componente voluntare ale motricităţii individului care se
formează în ontogeneză, ca rezultat al solicitărilor vieţii cotidiene şi ocupaţionale, sau urmare a
instruirii într-un proces specializat.
Odată formate, acestea se perfecţionează neuniform, în funcţie de tipul şi nivelul solicitărilor,
prezentând grade diferite de precizie, cursivitate, coordonare, viteză, uşurinţă, plasticitate,
automatizare, consum energetic.
67
Mecanismul de formare a deprinderilor motrice are la bază formarea reflexelor condiţionate prin
intermediul repetării multiple, ceea ce conduce în cele mai multe situaţii, la formarea stertotipurilor
dinamice şi o eficientizare a proceselor energetice.
b. Prezentaţi trei caracteristici ale deprinderilor motrice. - 6 puncte
(G. Cârstea, 2000, pag. 67):
• Se însuşesc în practica vieţii, mai ales în copilărie, sau în procese de instruire special organizate
(educaţie fizică, antrenament sportiv etc.). Diferenţa constă în aceea că în practica vieţii se pot însuşi,
de multe ori, şi deprinderi motrice greşite ca mecanism de execuţie, ceea ce nu ar trebui să se întâmple
în procesele de instruire special organizate.
• Deprinderile motrice se însuşesc prin repetări multiple, care au ca rezultat formarea legăturilor
temporale, a stereotipurilor dinamice şi - ca atare - a reflexelor condiţionate. În baza fenomenului
fiziologic al conexiunii dintre anumiţi centri din scoarţa cerebrală. Dacă dispare excitantul, dispar - în
timp - şi reflexele condiţionate, deşi, pe plan motric, se păstrează serioase "urme".
• Deprinderile motrice sunt elemente ale activităţii voluntare umane, consolidându-se şi
perfecţionându-se neuniform (adică progresele sunt din ce în ce mai mici cu cât ne aflăm într-un stadiu
mai avansat).
• După ce se consolidează, deprinderile motrice se execută cu indici superiori de precizie,
stabilitate, cursivitate, expresivitate, coordonare, uşurinţă şi rapiditate, toate pe fondul unui consum
minim de energie.
• În faza for superioară de însuşire, când se vorbeşte de "măiestrie" motrică, conduc la formarea
unor senzaţii complexe, denumite expresiv "simţuri" (simţul mingii, simţul apei, simţul zăpezii, simţul
ştachetei etc.).
• Unele elemente sau părţi ale deprinderilor motrice se pot automatiza. fenomenul fiind valabil şi
pentru unele deprinderi în totalitatea lor. În această fază, controlul scoarţei cerebrale asupra efectuării
deprinderii respective se păstrează, dar atenţia nu mai este îndreptată spre succesiunea mişcărilor
specifice, ci spre modificările din contextul ambiental şi asupra rezolvării creatoare a sarcinilor motrice
în funcţie de condiţiile concrete.
68
• Elementele componente ale unei deprinderi motrice se înlănţuiesc logic. depind unele de altele,
se combină raţional. Ele nu sunt rezultatul unei simple însumări. Elanul, prin alergare, pentru o săritură
în lungime sau în înălţime determină calitatea bătăii şi desprinderii; acestea - la rândul lor - determină
calitatea zborului etc.
• Deprinderile motrice sunt unice şi ireversibile, adică nici o execuţie nu seamănă cu alta şi
elementele componente se înlănţuiesc într-un singur sens (elan - bătaie şi desprindere - zbor - aterizare,
la orice săritură, de exemplu). Deci, deprinderile motrice se învaţă. Fenomenul sau acţiunea respectivă
a primit denumirea de "Învăţare motrică".
După M. Epuran - 1994, principalele caracteristici ale deprinderilor motrice (reformulate de

noi) sunt:
a) Deprinderile motrice fac parte din conduita voluntară a omului, căpătând uşurință şi precizie pe baza
efortului voluntar.
b) Deprinderile motrice fac parte din diferite "familii de mişcări, ele nu sunt ”în general", ci aparţin
unor comportamente motrice bine definite.
c) Deprinderile motrice se integrează în ”sisteme de mişcări" ca unități mai simple.
d) Deprinderile motrice se comportă ca sisteme ce dispun de feed-back corectiv ori de câte ori în
e) Deprinderile motrice implică o capacitate sporită de diferenţiere fină a mişcărilor, pe baza unor
informaţii senzorial-perceptive.
f) Deprinderile motrice (ca şi celelalte tipuri de deprinderi) au o stabilitate, relativă chiar în condiții
variabile de execuție, motiv pentru care se impun în conduita motrică. Din acest motiv, este foarte
important ca acestea să se însuşească corect de la început, corectarea fiind foarte dificilă.
g) Deprinderile motrice îmbracă caracteristicile subiecților care le execută, fapt care face posibil să se
discute, despre "stil", la anumite niveluri (superioare) de învățare şi aplicare.
h) Formarea deprinderilor este condiţionată de factori obiectivi şi subiectivi, dintre care amintim:
aptitudinile, atitudinea, motivaţia, ambianța şi condiţiile educaţionale, capacitatea de autoapreciere,
etc.
69
Caracteristicile deprinderilor motrice:

• sunt componente ale conduitei voluntare umane ce se formează în mod conştient;
• sunt rezultatul calitativ al exersării mişcărilor;
• sunt structuri de mişcări coordonate care constau în integrarea sistemică a mişcărilor însuşite anterior;
• valorifică, prin capacitatea de diferenţiere fină informațiile senzorial-perceptive, rezultând o dirijare a
acţiunilor;
• prezintă o aferentaţie inversă, rapidă şi eficientă;
• dovedesc o relativă stabilitate în condiţii constante, și plasticitate în condiţii variabile;
• sunt condiţionate de aptitudinile motrice, motivaţie nivelul instruirii etc.
Acestor caracteristici le pot fi adăugate cele ale mişcărilor compun deprinderile :
• unele elemente, sau chiar întreaga deprindere, se pot automatiza complet, asigurând o eficienţă
deosebită a mişcărilor şi un control redus al scoarţei cerebrale, ceea ce permite reorientarea atenţiei
către alţi factori implicaţi în acţiune;
• elmentele componente ale deprinderilor sunt legate logic, precis. intr-un sistem unic şi ireversibil din
punct de vedere al posibilităţii de a exista execuţii identice sau de a fi modificată succesiunea
mişcărilor:
• chiar dacă deprinderile pot fi automatizate complet (la nivelul mecanismului de realizare) există
situaţii în care ele se manifestă original, adaptându-se la modificările condiţiilor de execuţie.
c. Clasificați deprinderile motrice, în funcţie de trei criterii de clasificare diferite.

- 6 puncte
a) După nivelul automatizării: deprinderi motrice elementare, deprinderi motrice complexe;

b) După finalitatea folosirii: deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative (în programele școlare
actuale sunt denumite deprinderi de locomoție- de bază și combinate, de manipulare- de tip propulsie,
de tip absorție și de stabilitate- de tip axial, posturi statice sau dinamice), deprinderi motrice specifice
ramurilor şi probelor sportive;
70
c) După nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea deprinderilor: deprinderi
motrice propriu-zise, deprinderi perceptiv-motrice, deprinderi inteligent-motrice.
(Sinteză după M. Epuran, 1994):
Criteriul Tipurile de deprinderi motrice
1. Componente senzoriale dominante a) Perceptiv motrice (se mai numesc și

cognitiv-motrice) - (Sintezele operationale,
actionale realizate pe percepţiile externe -
stimuli şi reactii motrice corespunzătoare).
b) Motrice (propriu-zise) - (Sinteze
chinestezice reglate pe baza aferentaţiei
proprioreceptive). Gest motric învătat ca
programul mişcării: Reglarea prin capacitatea
anticipativă a efectului.
2. Modul de conducere. a) Autoconduse în care succesiunea mişcărilor

este dictată de programul mental pe baza
prelucrării informatiilor interne.
b) Heteroconduse - în care succesiunea
mişcărilor e dată şi de influențele din mediu
(se apropie de priceperi)
3. Sistemic a) Deschise - reglarea dependentă de variaţiile
situăţiilor.
b) Închise - se manifestă în situații standard
preponderent proprioceptive.
4. Dupi indicatorii pe care se bazează (Cratty) a) Interni (internal clues)

b) Externi (external clues)
5. Modul de desfăşurare a) Continuu - se desfăşoară lin (ca o ”melodie

cinetică")
b) Discontinu :: cu mişcări rapide, ezitări,
miscări lente - variate.
6. Complexitatea situațiilor și răspunsurilor a) Elementare - deprinderi ce se automatizează

complet: stereotipe (în condiții neshimbate).
Mişcările ciclice şi cele din gimnastică. Se
caracterizează prin: scăderea numărului de
semnale, excluderea semnalelor exteroceptive,
o mişcare devine semnal pentru următoarea,
71
eliminarea timpilor morţi
b) Complexe - deprinderi parţial automatizate.
Stereotipuri cu mai multe verigi (jocuri
sportive, box, etc.).
7. După efectorii care realizează a) Fine (muşchii mâinilor).

comportamentul motric
b) Intermediare (segmente ale corpului).
c) Mari (mari grupe de muşchi).
8. După sensul utilizării a) Tehnice - specifice diferitelor domenii de

activitate şi ramuri de sport.
b) Tactice - efectuarea mai mult sau mai putin
standardizată a deprinderilor tehnice, în situații
tipice.
9. După obievtivele de realizat în educația a) De bază (mers, alergare , săritură, etc.).

fizică școlară
b) Aplicative ( cățărare, târâre, etc.).
10. De comportament 3) De a concura.

b) De a se încălzi.
c) Igienice
d) De odihnă, etc.
• în funcţie de componentele senzoriale implicate în activitate:

- perceptiv-motrice (cognitiv-motrice), constau în adaptarea comportamentului motric la situaţiile
schimbătoare (scrimă, lupte, jocuri sportive. etc)
- motrice (propriu-zise), sunt sinteze chinestezice care se reglează pe baza aferentaţiei proprioceptive
(atletism, patinaj, gimnastică, etc.).
• în funcţie de gradul de automatizare
- elementare, complet automatizate, dezvoltând stereotipii ( mers, alergare, săritură)
- complexe, parţial automatizate, unele elemente (cele care se desfăşoară pe baza unui control
exteroceptiv), perfeţionîndu-se în sensul detectării şi diferenţierii precise şi prompte a semnalelor din
mediul de desfăşurare a acţiunilor (jocuri sportive, sporturi de luptă, etc.).
• în funcţie de finalitâţile urmărite:
- de bază, reprezentate de mers, alergare, săritură
72
- utilitar-aplicative, reprezentate de aruncare-prindere, târâre. căţărare, escaladare, transport de greutăţi,
tracţiune-împingere)
- specifice disciplinelor sportive, reprezentate de elementele şi procedeele tehnice.
1. Metodele verbale contribuie la realizarea obiectivelor specifice de instruire. - 15 puncte
a. Numiţi trei metode verbale utilizate în educaţia fizică. - 3 puncte
• Expunerea verbală: povestirea, explicația, prelegerea

• Conversația
• Brain-stormingul
• Descriere
• Explicație
• Conversație
• Expozitive: descrierea, explicația, prelegerea

• Conversative: conversția, discuția colectivă, problematizarea
b. Prezentaţi fiecare dintre metodele verbale numite la punctul a. - 12 puncte
Expunerea verbală, care se realizează prin limbaj şi, de aceea, trebuie să fie accesibilă,
nivelului de înţelegere a colectivelor de subiecţi. Această metoda există în realitate prin cel puţin
următoarele trei procedee metodice mult folosite în educaţie fizică şi sport:
Povestirea, cu eficienţă mai ales la subiecţii până la opt-nouă ani. Ea trebuie să fie "plastică",
sugestivă şi să se bazeze pe elemente cunoscute de subiecţi (direct din viaţa cotidiană sau, indirect,
prin mass-media).
73
Explicaţia, cu cea mai mare frecvenţă de folosire la toate categoriile de subiecţi de peste zece
ani. Mulţi specialişti - autori reduc metodele verbale doar la explicaţie! Pentru a fi eficientă, explicaţia
- la orice nivel - trebuie să îndeplinească minimal următoarele patru condiţii: - să fie clară; - să fie
logică; - să fie concisă; - să fie oportună.
În relaţia cu o altă metodă clasică de instruire, valabilă la vârste mai tinere şi la cei cu
"chemare" către domeniul practicării exerciţiilor fizice, şi anume cu demonstraţia, explicaţia poate
avea următoarele "plasamente":
- să urmeze demonstraţiei;
- să preceadă demonstraţia;
- să se realizeze concomitent cu demonstraţia (situaţie frecventă, dar mai puţin recomandată în
învăţarea unor elemente şi procedee tehnice din jocurile sportive!).
Esenţa explicaţiei constă în aceea că ea trebuie să asigure formarea unor cunoştinţe profunde,
care capătă caracter de norme sau, reguli călăuzitoare privind însuşirea deprinderilor şi priceperilor
motrice, dezvoltarea calităţilor motrice sau influenţarea indicilor somatici/morfologici şi
funcţionali/fiziologici ai organismului uman.
Prelegerea, care se foloseşte cu precădere în învăţământul superior. Ea poate fi întâlnită şi la
vârsta şcolară, în cazul claselor cu profil de educaţie fizică şi sport unde trebuie predate - prin prelegeri
cunoştinţe teoretice de specialitate (de teoria şi metodica antrenamentului la ramurile şi probele
sportive implicate). La baza oricărei prelegeri ar trebui să stea (semnal pentru colegii care realizează
asemenea prelegeri, nu numai în învăţământul preuniversitar!) o argumentare ştiinţifică a temelor
abordate şi - în consecinţă – folosirea unei terminologii corespunzătoare.
Conversaţia, care se realizează - normal - tot prin limbaj şi se referă la dialogul permanent care
trebuie să aibă loc între conducătorul procesului instructiv-educativ şi subiecţi. Ea trebuie axată numai
pe probleme specifice instruirii, nu pe altele colaterale (de timp liber, preferinţe etc.). De exemplu,
conversaţia/dialogul poate purta pe problemele obiectivelor instruirii (mai ales cele de performanţă, dar
nu numai!), criteriilor de evaluare, cauzelor greşelilor de execuţie, nivelului de înţelegere a procedeelor
metodice folosite în predare, tehnicii de execuţie a unor deprinderi motrice, combinaţiilor tactice
pentru situaţii competitive clasice etc.
Brain-stormingul, după denumirea preluată de la englezi (brain = creier; storm = furtună,
asalt) se deduce că această metodă verbală se foloseşte pentru stimularea participării active şi creatoare
a subiecţilor în dezbaterea unor probleme de instruire. La noi, în educaţia fizică şi sportivă, se foloseşte
cam rar. Conform acestei metode a "asaltului de idei", se admit - în dezbatere orice fel de păreri,
afirmaţii, argumentări etc. ale "combatanţilor", cu condiţia ca acestea să fie argumentate. Nu contează
74
calitatea argumentării şi, de aceea, nu se respinge nimic! Peste câteva zile de la dezbaterea iniţială se
reiau "lucrările", se emit din nou păreri, presupuneri etc. şi apoi (să nu întrebaţi după câte zile! ) un
grup sau microgrup format din cei mai buni cunoscători ai problemei dezbătute - coordonat de
conducătorul procesului instructiv-educativ decide asupra celor mai eficiente soluţii.
• Descriere - trebuie să fie realizată într-un limbaj accesibil nivelului de cunoaştere al

colectivului, clar, concis, uneori plastic şi sugestiv, apelndu-se la elementele deja cunoscute de
subiecti. Se întâlneşte în cazul predării mecanismelor specifice unor derprinderi sau priceperi motrice,
al modalităţilor de acţionare, regulamentelor de desfăşurare al unor jocuri de mişcare sau discipline
sportive, etc.
• Explicaţie - este forma cea mai des întâlnită în educatie fizică fiind folosită la toate categoriile
de subiecți. Pentru a fi eficientă aceasta trebuie să îndeplinească următoarele conditii:
- să fie clară;
- să fie concisă;
- să fie logică;
- să fie oportună.
In timpul desfăşurării activităţii profesorul poate folosi explicaţia înainte, în timpul, sau după
realizarea demonstraţiei actelor sau acţiunilor motrice supuse învăţării.
• conversaţie - se referă la dialogul permanent care trebuie să aibă loc între profesor şi subiecţi.
Acesta se poate desfăşura cu un singur, interlocutor, sau cu întregul colectiv (discuţia colectivă) şi
aduce în discuţie elementele de strictă specialitate care pot contribui la grăbirea însuşirii cunoştinţelor
şi înlăturarea greşelilor de învăţare.
75
2. Lecția este forma de bază a procesului de practicare a exercițiilor fizice. - 15 puncte
a. Clasificaţi lecția de educație fizică și sport, în funcţie de etapele învățării deprinderilor și/sau
priceperilor motrice.
(G. Cârstea, 1999, pag. 87):
După etapele învăţării motrice a deprinderilor şi/sau priceperilor motrice abordate tematic, putem
avea:
• lecţii de învăţare sau de “iniţiere primară” (în care tema sau temele se însuşesc în prima fază);
• lecţii de consolidare sau de fixare (în care tema sau temele se află în o a doua fază de
“învăţare”);
• lecţii de perfecţionare (în care tema sau temele se află în ultima fază de “învăţare”, fază în care
se ajunge la automatizarea unor deprinderi motrice, la generalizarea deprinderilor motrice însuşite, cu
uşurinţă şi eficienţă);
• lecţii de verificare (rare sau chiar inexistente la specialiştii care se “respectă”; din punct de
vedere şi de acţionare al specialiştilor pot fi lecţii integrale de verificare, dar nu şi din punct de vedere
şi de acţionare al subiecţilor!;
• lecţii mixte/combinate (în care – existând minim două teme – se combină patru “posibilităţi”
luate câte două: “iniţiere primară” cu consolidare/fixare, “iniţiere primară” cu perfecţionare; “iniţiere
primară” cu verificare; consolidare/fixare cu perfecţionare; consolidare/fixare cu verificare;
perfecţionare cu verificare).
b. Menționați durata și trei obiective ale verigii Influențarea selectivă a aparatului locomotor. - 7
puncte
(Firea E, Didactica specialității, pag. 57, 58):
Durata: 6-8 minute

Obiective:
- să stimuleze în mod progresiv marile funcţii ale organismului fără a produce oboseala;
- să asigure influenţarea tuturor părţilor şi segmentelor corporale;
- să asigure pregătirea organismului din toate punctele de vedere pentru temele şi obiectivele lecţiei.
76
c. Prezentaţi dinamica efortului în lecția de educație fizică. - 3 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 92):
Dinamica efortului fizic în lecţia de educaţie fizică înseamnă “curba” acestuia, adică
“traiectoria” sa în prezentare grafică conform secvenţelor structurale. Această dinamică a fost stabilită,
la modul general, pe baza multor înregistrări concrete. S–au efectuat, în acest scop, multe protocoale
de densitate funcţională, cu aportul evident şi al disciplinelor de Teoria şi metodica educaţiei fizice din
ANEFS Bucureşti.
Constatarea de esenţă este că dinamica efortului fizic înregistrează, în primele trei verigi ale
lecţiei de educaţie fizică, o curbă continuu ascendentă. Se porneşte, de regulă, de la valori ale
frecvenţei cardiace în jur de 70–80 pulsaţii pe minut şi ale frecvenţei respiratorii de 16–18 respiraţii pe
minut, ajungându–se la aproximativ 120–130 pulsaţii pe minut şi 20–22 respiraţii pe minut. În ultima
perioadă de timp s–au înregistrat în veriga nr.3 şi unele valori ale F.C. şi F.R. mai mici decât cele din
veriga de “pregătire a organismului pentru efort”, dar înregistrările respective nu sunt semnificative!
În veriga tematică sau în verigile tematice (deci, în funcţie de numărul temelor abordate), curba
efortului fizic înregistrează, de regulă, un “platou”, adică o relativă stabilitate, în funcţie de obiectivele
operaţionale şi de metodologia folosită. În general, se înregistrează “creşteri” atunci când se
dezvoltă/educă calităţile motrice sau se consolidează/fixează deprinderile şi/sau priceperile motrice,
mai ales când se folosesc jocurile de mişcare/dinamice sau bilateral– sportive, parcursurile/traseele
aplicative şi ştafetele, toate sub formă de întrecere.
În ultimele două verigi se înregistrează, normal o scădere/coborâre a curbei efortului.
Niciodată, însă, nu se revine la indicii funcţionali (F.C. şi F.R.) înregistraţi la începutul lecţiei. Acest
fenomen de “nerevenire” la indicii funcţionali de la care s–a plecat nu are efect negativ privind
randamentul subiecţilor în activităţile care urmează (aşa cum se subliniază în unele lucrări de
specialitate şi – mai ales – în “Metodica educaţiei fizice şcolare” a specialiştilor – autori Gh.Mitra şi
Alexandru Mogoş).
La modul general, fără să se ţină seama de numărul temelor abordate, curba sau dinamica
efortului fizic în lecţia de educaţie fizica se reprezintă grafic în felul următor:
77
Este o reprezentare grafică “simbolică”, deoarece oscilaţiile din platou ar trebui să corespundă,
logic, numărului de teme. Reprezentarea grafică corectă pentru o lecţie de educaţie fizică cu trei teme,
la nivelul “mediei” frecvenţei cardiace (F.C.) de exemplu, poate avea cel puţin următoarele variante:
78
Nu am luat în considerare, pentru reprezentările grafice anterioare, posibilitatea ca F.C., ca
indice fiziologic de referinţă, să scadă în finalul verigii nr.3, faţă de finalul verigii nr.2!
În totalitate, autorii reprezentativi ai domeniului, sunt de acord că aprecierea dinamicii efortului

in educație fizică poate fi apreciată avînd in vedere posibilitățile de care dispune un profesor in timpul
lecției prin evoluția parametrilor frecvență cardiacă și frecvență respiratorie.
79
Evoluția demonstrată practic, dar și cerută de fiziologia efortului, pentru angrenarea treptată și
cu un bun randament al organismului în efort, evidențiază un traseu al efortului in lecție de forma unei
curbe ale cărei cote de reprezentare sunt stabilite prin valorile indicatorilor funcționali menționați.
Astfel, pe parcursul primelor trei verigi, evoluția efortului inregistrează un drum ascendent
evidențiat de valorile FC și FR, care pornind de la aproximativ 70 pulsații/ minut, respectiv 16-18
respirații/ minut, pot atinge cote de 120-130 pulsații/ minut, respectiv 20-22 respirații/ minut, in finalul
verigii a treia. Această situație corespunde încălzirii organismului, care exprimă o stare de preparație
psiho-fizică, senzorială și chinestezică optimă, ce previne posibilele accidente.
Acționarea in vederea rezolvării obiectivelor operaționale specifice lecției atrage după sine
solicitările cele mai importante exercitate la nivelul organismului. Urmare acestui fapt, in verigile
corespondente (IV, V, in funcție de numărul unităților de învățare abordate) se înregistrează o
aparentă stabilizare a efortului la cote crescute, puse in evidență de valori ale FC in jurul la 160
pulsații/ min.
Spunem aparentă stabilizare întrucât natura clementelor de conţinut, metodologia şi mijloacele
folosite, durata şi natura pauzelor, rcprczintă variabile in funcţie de care efortul ,poate înregistra mici
variaţii, dovedite de alternanţa valorilor FC între 140-180 pulsaţii/min şi care conferă imaginea unui
platou cu unele oscilaţii.
Evoluţia descendentă, a valorilor parametrilor funcţionali este una fiziologic normală, asigurată
de mijloacele ultimelor două verigi care urmăresc revenirea organismului la o stare optimă continuării
activităţii şcolare sau cotidiene. Acest fapt generează un aspect descendent al curbei de efort până la
cote apropiate de cele înregistrate înaintea începerii lecţiei.
1. Creaţi un complex pentru dezvoltare fizică armonioasă, format din douăsprezece exerciţii
executate liber. În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi acţiunea motrică şi dozarea,
I. Stând depărtat, mâinile pe șolduri

T1-2-aplecarea capului spre înainte, arcuire
T3-4-extensia capului, arcuire
80
T5-6- răsucirea capului spre dreapta, arcuire
T7-8-răsucirea capului spre stânga, arcuire
(4x8 timpi)
II. Stând depărtat, mâinile pe șolduri

T1-8-rotarea capului spre dreapta
T1-8-rotarea capului spre stânga
(4x8 timpi)
III. Stând depărtat, mâinile pe lângă corp

T1-2-ridicarea umărului drept, revenire
T3-4-ridicarea umărului stâng, revenire
T5-6- ridicarea simultană a umerilor, revenire
T7-8- ridicarea simultana a umerilor, revenire
(4x8 timpi)
IV. Stând depărtat, mâinile îndoite la nivelul pieptului

T1-2- extensia brațelor, arcuire
T3-4- întinderea brațelor în lateral, cu palmele spre în sus, arcuire
T5-8- același exercițiu
(4x8 timpi)
(adaptare după Grigore V. (2003) Gimnastica. Manual pentru cursul de bază, pag. 89):
V. Stând
T1-2- ridicarea brațelor prin înainte sus
T3- îndoirea ușoară a genunchilor și coborârea brațelor lateral
T4- revenire
(4x4 timpi)
VI. Stând
T1-2- fandare spre dreapta cu ridicarea bratelor lateral
T3-4- revenire
T5-8- idem spre stânga
81
(4x8 timpi)
VII. Stând depărtat

T1-2- ridicarea brațelor prin înainte sus
T3-4- îndoirea trunchiului înainte, palmele pe sol
T5-6- extensia trunchiului și a capului, mâinile pe șolduri
T7-8- revenire
(4x8 timpi)
VIII. Pe genunchi, pe călcâie așezat

T1- răsucirea trunchiului spre stânga cu ridicarea brațelor lateral
T2- arcuire
T3-4- aceiași mișcare spre dreapta
(4x4 timpi)
IX. Culcat facial cu mâinile la ceafă

T1-2- extensia trunchiului cu întinderea brațelor lateral
T3-4- revenire
(4x4 timpi)
X. Culcat dorsal, sprijin pe antebrațe

T1- îndoirea genunchilor la piept
T2- întinderea picioarelor în echer
T3- îndoirea genunchilor la piept
T4- revenire
(4x4 timpi)
XI. Stând
T1,3,5,7- săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor prin lateral sus
T2,4,6,8- revenire prin săritură
(4x8 timpi)
XII. Stând
82
T1-4- ridicare pe vârfuri cu ridicarea brațelor prin lateral sus cu inspirație
T5-8- revenire cu expirație
(4x8 timpi)
2. Creați o secvență de proiect didactic pentru o verigă tematică destinată consolidării alergării
de viteză. Secvența trebuie să cuprindă cinci exerciții eșalonate metodic și desfășurate în aceeași
formație de lucru. Veţi urmări: - 15 puncte
c. specificarea formației de lucru - 2 puncte
Se punctează eşalonarea metodică a exerciţiilor în secvență. 3 puncte
(adaptare după Barbu C., Stoica M. (2000) Metodica predării ex de atletism în lecţia de ed. f,
pag. 77):
1. Mișcarea brațelor ca în faza de alergare, pe loc și din mers, pentru corectarea deficiențelor
Dozare: 2 x 20 secunde pe loc + 25 m mers
Formație de lucru: 6-8 elevi in linie
2. Alergare cu ridicarea înaltă a coapselor
Dozare: 2 x 25 m
3. Alergare pe semne marcate pe sol în vederea determinării unei lungimi favorabile a pasului alergător
Dozare: 2 x 25 m
4. Start de jos, alergare cu corpul înclinat înainte primii 10 m
Dozare: 2 x 25 m
83
5. Alergări sub formă de concurs cu start de jos
Dozare: 2 x 50 m
84
12 iulie 2017
Varianta 3
1. Obiectivele educaţiei fizice evidențiază modul de realizare a funcțiilor sociale și cerințele

modelului de educație fizică. - 15 puncte
a. Specificaţi cinci obiective de dezvoltare structural-funcţională a organismului. - 5 puncte
- armonia între indicii somatici şi funcţionali ;

- armonia şi proporţionalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici;
- menţinerea unui tonus muscutar optim;
- formarea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte;
- prevenirea şi corectarea deficienţelor de postură şi fizice;
- combaterea excesului ponderal şi a obezităţii.

- dezvoltarea lateralității și a armoniei laterale;
- prevenirea şi corectarea deficienţelor posturale şi fizice;
85
b. Specificaţi cinci obiective psihomotorii ale educaţiei fizice. - 5 puncte
- dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor; ca nucleu al imaginii
de sine . Ea reflectă disponibilităţile corpului uman, structurile sale, acceptarea de sine etc.
- dezvoltarea coordonărilor senzorimotorii normale;
- dezvoltarea echilibrului static şi dinamic;
- realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;
- formarea coordonatelor de timp ale mişcării: ritm, tempou, durată, elemente ce conferă eficienţă
mişcării;
- dezvoltarea lateralităţii şi armoniei laterale;
- formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de a opera cu ele;
- educarea capacităţii de relaxare generală şi selectivă;
- dezvoltarea capacităţii de diferențiere kinestezică.
După V. Horghidan, acestea sunt:

- dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor şi ca nucleu al imaginii
de sine;
- dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;
- formarea coordonatelor de timp ale mişcării (ritm, tempou. durată, elemente ce conferă eficienţa
mişcării):
- dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;
- dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică.
86
c. Specificaţi cinci obiective cognitive ale educaţiei fizice. - 5 puncte
La nivelul cunoaşterii senzoriale:

- conştientizarea şi dezvoltarea sensibilităţii proprioceptive.
La nivelul atenţiei :
- dezvoltarea calităţilor atenţiei - concentrare, volum, distribuţie
La nivelul cunoaşterii logice :
- dezvoltarea memoriei mişcărilor şi a memoriei topografice;
- dezvoltarea inteligenţei motrice (practice);
- dezvoltarea unor aspecte ale gândirii -·capacitate de anticipare, rapiditate, intuitiv-operativitate;
- dezvoltarea creativităţii motrice.

La nivelul atenţiei:
- dezvoltarea calităţilor atenţiei (concentrare, distribuţie, volum).
La nivelul cunoaşterii logice:
- dezvoltarea unor aspecte ale gândirii ( capaciate de anticipare, rapiditate, intuiţie, operativitate);
2. Metodele verbale contribuie la realizarea obiectivelor specifice de instruire. - 15 puncte
a. Numiţi trei metode verbale utilizate în educaţia fizică. - 3 puncte
• Expunerea verbală: povestirea, explicația, prelegerea

• Conversația
• Brain-stormingul
87
• Descriere
• Explicație
• Conversație
• Expozitive: descrierea, explicația, prelegerea

• Conversative: conversția, discuția colectivă, problematizarea
b. Prezentaţi fiecare dintre aceste metode. - 12 puncte
Expunerea verbală, care se realizează prin limbaj şi, de aceea, trebuie să fie accesibilă,
nivelului de înţelegere a colectivelor de subiecţi. Această metoda există în realitate prin cel puţin
următoarele trei procedee metodice mult folosite în educaţie fizică şi sport:
Povestirea, cu eficienţă mai ales la subiecţii până la opt-nouă ani. Ea trebuie să fie "plastică",
sugestivă şi să se bazeze pe elemente cunoscute de subiecţi (direct din viaţa cotidiană sau, indirect,
prin mass-media).
Explicaţia, cu cea mai mare frecvenţă de folosire la toate categoriile de subiecţi de peste zece
ani. Mulţi specialişti - autori reduc metodele verbale doar la explicaţie! Pentru a fi eficientă, explicaţia
- la orice nivel - trebuie să îndeplinească minimal următoarele patru condiţii: - să fie clară; - să fie
logică; - să fie concisă; - să fie oportună.
În relaţia cu o altă metodă clasică de instruire, valabilă la vârste mai tinere şi la cei cu "chemare" către
domeniul practicării exerciţiilor fizice, şi anume cu demonstraţia, explicaţia poate avea următoarele
"plasamente":
- să urmeze demonstraţiei;
- să preceadă demonstraţia;
- să se realizeze concomitent cu demonstraţia (situaţie frecventă, dar mai puţin recomandată în
învăţarea unor elemente şi procedee tehnice din jocurile sportive!).
Esenţa explicaţiei constă în aceea că ea trebuie să asigure formarea unor cunoştinţe profunde, care
capătă caracter de norme sau, reguli călăuzitoare privind însuşirea deprinderilor şi priceperilor motrice,
88
dezvoltarea calităţilor motrice sau influenţarea indicilor somatici/morfologici şi funcţionali/fiziologici
ai organismului uman.
Prelegerea, care se foloseşte cu precădere în învăţământul superior. Ea poate fi întâlnită şi la
vârsta şcolară, în cazul claselor cu profil de educaţie fizică şi sport unde trebuie predate - prin prelegeri
cunoştinţe teoretice de specialitate (de teoria şi metodica antrenamentului la ramurile şi probele
sportive implicate). La baza oricărei prelegeri ar trebui să stea (semnal pentru colegii care realizează
asemenea prelegeri, nu numai în învăţământul preuniversitar!) o argumentare ştiinţifică a temelor
abordate şi - în consecinţă – folosirea unei terminologii corespunzătoare.
Conversaţia, care se realizează - normal - tot prin limbaj şi se referă la dialogul permanent care
trebuie să aibă loc între conducătorul procesului instructiv-educativ şi subiecţi. Ea trebuie axată numai
pe probleme specifice instruirii, nu pe altele colaterale (de timp liber, preferinţe etc.). De exemplu,
conversaţia/dialogul poate purta pe problemele obiectivelor instruirii (mai ales cele de performanţă, dar
nu numai!), criteriilor de evaluare, cauzelor greşelilor de execuţie, nivelului de înţelegere a procedeelor
metodice folosite în predare, tehnicii de execuţie a unor deprinderi motrice, combinaţiilor tactice
pentru situaţii competitive clasice etc.
Brain-stormingul, după denumirea preluată de la englezi (brain = creier; storm = furtună,
asalt) se deduce că această metodă verbală se foloseşte pentru stimularea participării active şi creatoare
a subiecţilor în dezbaterea unor probleme de instruire. La noi, în educaţia fizică şi sportivă, se foloseşte
cam rar. Conform acestei metode a "asaltului de idei", se admit - în dezbatere orice fel de păreri,
afirmaţii, argumentări etc. ale "combatanţilor", cu condiţia ca acestea să fie argumentate. Nu contează
calitatea argumentării şi, de aceea, nu se respinge nimic! Peste câteva zile de la dezbaterea iniţială se
reiau "lucrările", se emit din nou păreri, presupuneri etc. şi apoi (să nu întrebaţi după câte zile! ) un
grup sau microgrup format din cei mai buni cunoscători ai problemei dezbătute - coordonat de
conducătorul procesului instructiv-educativ decide asupra celor mai eficiente soluţii.
• Descriere - trebuie să fie realizată într-un limbaj accesibil nivelului de cunoaştere al

colectivului, clar, concis, uneori plastic şi sugestiv, apelndu-se la elementele deja cunoscute de
subiecti. Se întâlneşte în cazul predării mecanismelor specifice unor derprinderi sau priceperi motrice,
89
al modalităţilor de acţionare, regulamentelor de desfăşurare al unor jocuri de mişcare sau discipline
sportive, etc.
• Explicaţie - este forma cea mai des întâlnită în educatie fizică fiind folosită la toate categoriile
de subiecți. Pentru a fi eficientă aceasta trebuie să îndeplinească următoarele conditii:
- să fie clară;
- să fie concisă;
- să fie logică;
- să fie oportună.
In timpul desfăşurării activităţii profesorul poate folosi explicaţia înainte, în timpul, sau după
realizarea demonstraţiei actelor sau acţiunilor motrice supuse învăţării.
• conversaţie - se referă la dialogul permanent care trebuie să aibă loc între profesor şi subiecţi.
Acesta se poate desfăşura cu un singur, interlocutor, sau cu întregul colectiv (discuţia colectivă) şi
aduce în discuţie elementele de strictă specialitate care pot contribui la grăbirea însuşirii cunoştinţelor
şi înlăturarea greşelilor de învăţare.
1. În cadrul culturii educaționale, conceptul de evaluare cunoaște, în societatea contemporană, o

multitudine de valențe, utilizări și actualizări. - 15 puncte
a. Menționaţi trei dintre funcţiile evaluării. - 3 puncte
Prin raportare la derularea unei secvenţe de învăţare, se pot desprinde următoarele trei funcţii
ale evaluării:
- verificarea sau identificarea achiziţiilor subiecţilor; a.2.
- perfecţionarea şi regularizarea căilor de formare a subiecţilor, adică identificarea celor mai
lesnicioase şi pertinente căi de instruire şi educaţie;
- sancţionarea sau recunoaşterea socială a schimbărilor operate asupra subiecţilor aflaţi în formare.
Prin raportare la nivelul unui grup de subiecţi, se disting următoarele funcţii ale evaluării:
- orientarea deciziilor pedagogice în vederea asigurări unui proces armonios şi continuu al subiecţilor;
90
- informarea subiecţilor şi familiei acestora asupra stagiului formării şi a progreselor actuale sau
posibile în perspectivă;
- stabilirea unei ierarhii implicite sau explicite, prin atribuire – în funcţie de rezultate – a unui loc sau
rang valoric în grup.
Prin coroborarea celor două clasificări anterioare (adică nivelurile macro şi micro sistemice) se
propun următoarele şase funcţii ale evaluării:
- funcţia de constatare dacă o activitate s–a desfăşurat în condiţii optime, sau în ce fel de condiții;
- funcţia de informare a societăţii, prin diferite modalităţi, asupra stadiului şi evoluției pregătirii
diferitelor eşaloane de subiecţi (mai ales “populaţia” şcolară şi universitara);
- funcţia de diagnosticare a cauzelor care au condus – eventual – la o eficienţă necorespunzătoare a
acţiunilor instructiv–educative;
- funcţia de prognosticare asupra evoluţiei viitoare a grupului de subiecţi, însoţită şi de sugestii privind
deciziile necesare pentru a optimiza procesul instructiv–educativ;
- funcţia de decizie asupra poziţiei sau integrării unui subiect într-o ierarhie sau într-o formă sau nivel
al pregătirii sale;
- funcţia pedagogică, în perspectiva subiectului (elev, student, etc.) şi în perspectiva conducătorului
procesului instructiv–educativ, pentru a şti ce au făcut şi ce au de realizat!
- funcţia de constatare - precizeaza rezultatele obţinute şi modul în care s-a desfăşurat o activitate;
- funcția de diagnosticare - relevă elementele care au favorizat desfăşurarea activităţii, precum şi pe
cele care au împiedicat îndeplinirea totală a obiectivelor;
- funcţia de prognosticare - privind evoluţia ulterioară J a unui proces, plecând de la situaţia concretă;
- functia de informare (socială) - confirmă sau infirmă nivelul de pregătire al diferitelor categorii de
subiecţi;
- funcția de decizie - prin care se conferă o anumită poziţie unui element într-o ierarhie, sau se acceptă
încadrarea într-o anumita categorie;
- funcţia pedagogică - prin care este stabilită calitatea procesului didactic, cât şi nivelul de realizare a
obiectivelor propuse.
91
b. Specificaţi trei tipuri de evaluare prezente în educaţia fizică şcolară. - 6 puncte
Tipologia evaluării se poate analiza după mai multe criterii, dintre care menţionăm:
a.1. evaluarea parţială;
a.2. evaluarea globală
b.1. evaluare iniţială;
b.2. evaluare intermediară;
b.3. evaluare finală.
c.1. evaluarea cumulativă (sumativă);
c.2. evaluarea continuă (formativă).
d.1. evaluare normativă;
d.2. evaluarea criterială.
În educaţia fizică şcolară evaluarea activitătii elevilor poate îmbrăca una din următoarele
forme:
- evaluarea inițială (diagnostică)
- evaluarea formativă (continuă)
- evaluarea sumativă
c. Precizaţi trei criterii de evaluare, în activitatea de educaţie fizică. - 6 puncte
Tipologia evaluării se poate analiza după mai multe criterii, dintre care menţionăm:
a) După cantitatea informaţiei: (a.1. evaluarea parţială; a.2. evaluarea globală)
b) După dimensiunea temporală: (b.1. evaluare iniţială; b.2. evaluare intermediară; b.3. evaluare
finală)
92
c) Prin coroborarea celor două criterii anterioare rezultă ca tipologie: (c.1. evaluarea cumulativă
(sumativă); c.2. evaluarea continuă (formativă).
d) După nivelul de raportare a subiectului faţă de obiectivele propuse rezultă: (d.1. evaluare
normativă; d.2. evaluarea criterială)
2. Prezentaţi Principiul intuiţiei, ca principiu de instruire în educaţie fizică, având în vedere

următoarele aspecte: - 15 puncte
a. precizarea rolului intuiţiei în procesul de predare - 3 puncte
Subliniază, în esenţă, rolul pe care îl are primul sistem de semnalizare (adică treapta senzorială)
în cunoaşterea umană.
În educaţie fizică şi sport, indiferent de vârsta subiecţilor, acest principiu este fundamental. La
vârste mai mici rolul său este şi mai important, deoarece nu este, încă, bine "pusă la punct" treapta
logică a cunoaşterii şi se "merge" prin compensare.
Intuiţia presupune o cunoaştere a realităţii cu ajutorul simţurilor, analizatorilor, receptorilor
organismului uman. Trebuie să delimităm intuiţia implicată de acest principiu fără de acţiunea umană -
cu mult suport psihic - de a ghici, de a "nimeri" o soluţie optimă pentru rezolvarea unor situaţii sau de
a prevedea desfăşurarea unor evenimente individuale sau colective.
În educaţie fizică şi sport, indiferent de subsistemele acestora, principiul intuiţiei presupune
stimularea a cât mai multor analizatori, pentru a se forma o imagine cât mai exactă despre ceea ce se
învaţă. La subiecţi normali, ca dezvoltare psiho-fizică, cel mai solicitat analizator este cel vizual. La
subiecţii cu deficienţe vizuale este solicitat, mai ales, analizatorul tactil. Evident că în procesul de
învăţare motrică este solicitat foarte mult şi analizatorul auditiv. În aceste cazuri se trece dincolo de
treapta senzorială a cunoaşterii umane, se trece la treapta logică, deoarece se foloseşte limbajul specific
celui de al doilea sistem de semnalizare. De aceea, foarte mulţi specialişti - autori din domeniu când
vorbesc despre principiul intuiţiei abordează - fără să facă precizarea necesară - şi problema explicaţiei
sau a celorlalte procedee metodice de expunere verbală.
93
b. descrierea a două cerinţe ale respectării acestui principiu - 6 puncte
a) Urmărirea celor prezentate (prin demonstraţie/demonstrare sau prin materiale "intuitive") să fie
posibilă, la nivel optimal, tuturor subiecţilor cu care se desfăşoară activitatea (condiţie care se referă şi
la plasamentul celui care face demonstraţia sau la cel al materialelor intuitive).
b) Să nu fie folosite abuziv modalităţile prin care se stimulează primul sistem de semnalizare, fiindcă
în acest fel se împiedică abstractizarea şi generalizarea - procese ale gândirii foarte importante în
educaţie fizică şi sport.
c. descrierea a trei metode intuitive folosite în educaţie fizică şi sport. - 6 puncte
a) Demonstraţia/demonstrarea celor ce urmează să fie însuşite;

b) Prezentarea unor materiale (planşe, schiţe, diapozitive, filme, casete video etc.), care redau imaginea
celor ce trebuie învăţate;
c) Observarea execuţiei altor subiecţi, din acelaşi grup sau din alte grupuri; observarea dirijată tematic.
- Imaginile utilizate sau realizarea demonstraţiei, necesită un plasament optim, care să permită
urmărirea în bune condiţii pentru toţi membrii colectivului. Explicaţiile să fie făcute pe un ton adecvat
situației. În exersare trebuie să se asigure o localizare exactă a solicitărilor, pentru a se forma la toţi
elevii aceleași repere senzoriale.
- Simpla observare a materialului intuitiv nu produce efectele scontate: este nevoie ca elevii să
opereze concret cu elementele prezentate pentru a le supune propriei gândiri şi experienţe.
94
1. Creaţi un circuit format din cinci staţii, pe grupe de șase elevi, pentru dezvoltarea forței
principalelor grupe musculare. Veți urmări: - 15 puncte
b. precizarea dozării efortului. - 5 puncte
(adaptat după V. Tudor, Capacități condiționale, coordinative și intermediare, pag. 74):
1. Tracțiuni în brațe din atârnat la scara fixă

Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză
2. Genuflexiuni
3. Ridicări ale trunchiului la 90° din culcat dorsal
4. Din culcat facial, flotări in brațe
5. Extensii ale spatelui din culcat facial
2 x, pauză 3 minute între circuite
95
2. Creaţi o secvenţă de proiect didactic pentru o verigă tematică, destinată dezvoltării calităţii
motrice coordonarea/îndemânarea. Secvența trebuie să cuprindă cinci exerciții. Veţi urmări: -
15 puncte
c. specificarea formațiilor de lucru. - 5 puncte
(adaptare după GRIGORE, G., DINȚICĂ, G., 2011. Metodica dezvoltării calităților motrice la copiii de 7 – 11
ani. Editura Discobolul, București, pag. 97):
1. Sărituri cu coarda pe două picioare cu deplasare înainte

Dozare: 1 x 10 metri, pauză 45”
Formații de lucru: linie de 5-6 elevi
2. Sărituri cu coarda pe un picior cu deplasare înainte
Dozare: 1 x 10 metri (5 m pe un picior, 5 pe celălalt), pauză 45”
3. Sărituri cu coarda cu picioarele încrucișate cu deplasare înainte
Dozare: 1 x 10 metri, pauză 45”
4. Sărituri cu coarda, cu depărtarea și apropierea picioarelor cu deplasare înainte
Dozare: 1 x 10 metri, pauză 1 minut
5. Sărituri cu coarda, alternative pe un picior și pe celălalt, cu fandare cu deplasare înainte
Dozare: 1 x 10 metri, pauză 1 minut
96
20 iulie 2016
Varianta 1
1. Efortul fizic stă la baza oricărei activităţi motrice. - 15 puncte
a. Definiţi efortul fizic. - 3 puncte
Efort fizic - stimul predominant biologic adecvat care obligă organismul să răspundă prin
manifestări electrice, biochimice, mecanice, termice etc., acestea conducând la forme diverse de
solicitare, corespunzătoare parametrilor săi. (C. Bota, 1999)
”Efortul reprezintă o conduită conativă de mobilizare, concentrare și accelerare, a forțelor

fizice și psihice, in cadrul unui sistem de autoreglaj conștient și aconștient in vederea depășirii unui
obstacol, a învingerii unei rezistențe a mediului și a propriei persoane.” (Paul Popescu-Neveanu,
dicționar de psihologie)
Sau
Efortul este un proces de învingere conștientă de către individ a solicitărilor mediului, pentru
autodezvoltare morfofuncțională și psihică.
Sau
97
În domeniul activităților motrice sportive şi nu numai, efortul urmăreşte o ameliorare morfo-
funcţională şi psihică cu scopul creşterii potențialului vital al organismului şi a capacității de a
răspunde eficient la stimulii externi
Trăsătura comună a tuturor acțiunilor unui individ o reprezintă consumul energetic, care atunci
când atinge un anumit nivel, determină starea de oboseală.
Acțiunile motrice specifice educației fizice implică o suprasolicitare (stres) somato-funcțională
și psihică a individului, care printr-o dozare și dirijare adecvată induce perfecționarea organismului la
nivele diferite.
În acest fel putem defini efortul sportiv, cel mai important consumator de energie al activității
noastre.
b. Prezentaţi specificitatea stimulilor. - 3 puncte
Specificitatea stimulilor este determinată de caracteristicile lor şi de reacţiile provocate, în

raport cu un anumit tip de activitate motrică (vezi ramurile de sport). Specificitatea se apreciază şi în
raport de caracteristicile subiectului (vârstă, sex, pregătire) şi, condițiile ambientale .
Nota cea mai importantă de specificitate este dată însă de structura motrică care selecționează
grupele musculare şi pârghiile. Durata solicitării, tipul de acțiune neuro-musculară, metabolică,
solicitarea structurilor osteo-tendinoase sunt alte aspecte pe baza cărora se pot stabili diferite grade de
specificitate ale structurilor.
Specificitatea stimulului este dată de structura mişcarii care selecţionează grupele musculare,
durata acestor solicitări, tipul de acţiune neuro-musculară, metabolică și de adaptare a structurilor
osteo-tendinoase, precum și de ansamblul funcțiilor activate.
98
c. Prezentaţi volumul efortului. - 3 puncte
Volumul efortului este reprezentat de cantitatea totală de activitate motrică desfăşurată,

exprimată în unități de măsură diferite. Astfel, distanţele, repetările, greutățile ridicate sau manevrate,
timpul (durata) de activitate, reprizele, starturi, etc. sunt caracteristici după care se apreciază volumul
efortului. În procesul de evaluare complexă a activităților motrice, de mare importanță sunt unitățile de
măsură folosite care prin extensia acordată lor pot forma imagini reale, veridice sau false. De pildă:
numărul de zile de activitate devine nesemnificativ în condițiile în care nu sunt fixați şi alți parametrii
ca: tipul de activitate, structura mişcărilor, gradul de solicitare etc.
Volumul efortului este extrem de important de cunoscut, deoarece oferă imaginea întinderii
efortului sau eforturilor şi departajarea dintre diferite tipuri de efort.
d. Prezentaţi intensitatea efortului. - 3 puncte
Intensitatea efortului este factorul cel mai important de progres în dezvoltarea capacității de
performanță. Se defineşte ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp. Adică
numărul de acte și acțiuni motrice efectuate într-un timp dat.
lntensitatca este factorul care permite aprecierea efortului în trepte pornind de la valorile mici,
medii, submaximale și maximale.
Se impune a face o diferență între intensitatea efortului, care reprezintă caracteristica travaliului
prestat de către subiecți, independentă de posibilitățile acestora și intensitatea solicitării date de prețul
plătit de organism pentru a efectua efortul programat.
Pentru măsurarea intensități efortului se folosesc valorile consumului maxim de oxigen (V02
max) şi se calculează echivalentul mecanic al acestuia. În domeniul sportului intensitatea este apreciată
prin viteza de execuție, viteza de deplasare, tempoul de desfăşurare a luptei sau acțiunilor tehnico-
tactice etc.
99
e. Prezentaţi complexitatea efortului. - 3 puncte
Complexitatea efortului este reprezentată de numărul acțiunilor motrice efectuate simultlan în

timpul unei activități motrice şi aşa cum spune Neumann şi Moles, "originalitatea configurației
topologice a elementelor. Complexitatea unui sistem sau element apare ca fiind determinată de
numărul substructurilor constitutive şi mai ales de densitatea (saturarea) relațiilor informaționale ale
sistemului. De asemenea, diversitatea actelor motrice are o mare importanță.
In sinteză, apreciem că numărul și diversitatea actelor motrice, aparatele și sistemele
organismului, ce intră în activitate, procesele biochimice și sursele energetice determină complexitatea
efortului. Aceasta permite a aprecia comuniunea dintre activitatea motrică, substratul morfo-functional
şi psihic ca un sistem sinergic sui-generis.
Aprecierea completă a efortului se realizează ”din interior”, mai bine-zis, prin cunoaşterea
reacției complexe a organismului la activitatea motrică desfășurată. Pentru a realiza aceasta este nevoie
de cunoaşterea reactivității neuro-musculare, a activității bioelectrice a muşchilor, a frecvenței
cardiace, frecventei respiratorii, consumului de oxigen a cantității de lactat, etc.
De menționat, legătura indisolubilă dintre reacțiile interne și manifestările externe, obiective,
vizibile, care se modifică de la o activitate motrică la alta si de la un individ la altul, în funcție de
condițiile mediului ambiant.
Efectuarea aceluiași efort ca volum şi intensitate provoacă reacții variate, în diferite momenten
ale zilei, în diferite stadii de antrenament, în condiții de oboseală sau odihnă, cu restricții la altitudini
etc.
Complexitatea efortului rezultă din numărul acţiunilor motrice efectuate în timpul unei
activităţi şi de originalitatea înlănţuirii acestora.
Acestor parametrii le sunt adăugaţi indicatorii ce oferă o perspectivă din interior modificărilor
generate de efortul prestat la nivelul organismului: timpul de reacţie şi de execuţie, date despre
frecvența respiratorie şi cea cardiacă etc.
100
2. Motricitatea în etapa pubertară (10-14 ani) are o serie de caracteristici somatice, funcţionale,
motrice etc. Pentru această etapă de vârstă, prezentaţi: - 15 puncte
a. principalele caracteristici ale dezvoltării somatice; - 6 puncte
Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării somatice, (în special între
12-14 ani) caracterizată prin dimorfism sexual, dezechilibre între proporțiile diferitelor segmente şi
între sferele morfologică şi vegetativă.
Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire dar forța relativă nu înregistrează
creşteri evidente. Accelerarea creşterii taliei rezultă în special din dezvoltarea în lungime a membrelor
față de trunchi, ceea ce conduce la un aspect aşa-zis caricatural al puberului.
Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute atât la fete, cât și la băieţi.
b. principalele caracteristici ale dezvoltării funcţionale; - 6 puncte
Datele literaturii de specialitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții, în ciuda

rezervelor funcționale încă reduse ale aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o
”creştere” substanțială, indicii ohiectivi de creştere demonstrând că rezistența aerobă poate fi
dezvoltată cu succes în etapa pubertară.
Tânărul trebuie să se adapteze unei existențe corporale diferite pe care nu întotdeauna o
stăpânește ușor, dovadă fiind fluctuațiile, inconsecvențele in relizarea eficientă a diverselor sarcini
motrice.
c. comportamentul motric. - 3 puncte
Puberul nu are o conduită motrică egală, ci una marcată de discontinuitați, în care mişcările
sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice.
Propria imagine (schema) corporală, insuficient conştientizată în copilărie se focalizează progresiv,
reprezentând atât un nucleu al conştiinței de sine, cât şi o instanță-rcpcr în reglarea acțiunilor motrice.
101
Integrarea în grupul social pare să fie o dominantă a vieții psihice a puberului, acesta având o
mare disponibilitate pentru angajarea în relații școlare, profesionale, familiale, de cartier, etc.
Conduitele ludice de până acum sunt treptat înlocuite prin conduite de inserție socială, care pot avea o
componentă motrică importantă (în cazul unui anturaj care ”promovează” activitățile motrice sau
sportive sistematice). Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învățarea majorității
deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport precum și pentru dezvoltarea calităților: viteză,
rezistență, coordonare.
Pe lângă perfecționarea deprinderilor motrice de bază, însușite în etape anterioare, inițierea in
practicarea unor ramuri și probe sportive prin însușirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora,
reprezintă unul din obiectivele importante ale acestei etape. Acesta trebuie dublat și de creșterea
capacității de aplicare a sistemului de deprinderi și priceperi motrice in condiții diversificate și de timp
liber.
1. Prezentați Principiul sistematizării și continuității, ca principiu de instruire în lecția de

educație fizică și sport, având în vedere următoarele aspecte: - 15 puncte
a. Precizarea importanței acestui principiu în procesul de instruire. - 3 puncte
Este principiul cu cea mai mare importanţă mai ales pentru elaborarea corectă şi eficientă a
documentelor necesare de planificare/programare şi de evidenţă ale activităţilor de educaţie fizică şi
sport. Sistematizarea şi continuitatea reprezintă - în fond - condiţiile principale pentru asigurarea
reuşitei în programarea stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de alte variabile de
ordin material, spaţial sau temporal.
102
În esenţă, acest principiu exprimă necesitatea predării integrate a cunoştinţelor, prin corelarea
informaţiilor interdisciplinare şi transdisciplinare, folosindu-se experienţa anterioară a individului.
Aplicabilitatea principiului se regăseşte la nivelul documemelor de programare şi planificare.
b. Prezentarea celor patru cerințe care trebuie îndeplinite în respectarea acestui principiu.
- 12 puncte
a) Materialul de învăţat/însuşit trebuie să fie grupat, ordonat şi programat în concordanţă cu logica

internă pe care o impune fiecare componentă sau subcomponentă a modelului de educaţie fizică şi
sport.
b) Întotdeauna materialul nou predat trebuie să se sprijine pe cel însuşit de subiecţi în activităţile
anterioare şi să pregătească pe cel ce va fi predat în activitatea care urmează. În consecinţă,
programarea materialului de învăţat trebuie să se realizeze pe "cicluri sau sisteme tematice" continue,
iară întreruperi cu abordarea altor teme.
c) Conţinutul procesului de instruire trebuie să fie programat/planificat încât să se asigure o legătură
logică nu numai între lecţii sau alte forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice, ci şi între
etapele de pregătire (trimestre, semestre, sezoane etc.) sau între anii de pregătire, ciclurile de
învăţământ etc., în ordinea lor crescândă.
d) Participarea ritmică a subiecţilor la procesul de instruire şi educaţie. Întreruperile, deci absenţele de
la procesul de pregătire, produc perturbări în însuşirea materialului predat, rămâneri în urmă greu de
recuperat şi uneori stări de suprasolicitare nebenefice pentru organismul subiecţilor.
• materialul care urmează a fi predat trebuie să fie grupat, ordonat şi programat în concordanţă cu
logica internă a componentelor vizate; ;
• materialul nou predat trebuie să pornească de la cunoştinţele însuşite anterior, şi să pregătească
elevul pentru cele care urmează a fi predate;
• în planificarea conţinutului trebuie să se ţină cont de necesilatea continuităţii şi coerenţei între
lecţii, semestre, ani;
103
• participarea ritmică a elevilor la procesul instructiv-educativ.
2. Forța este una dintre calitățile motrice de bază.
În lecția de educație fizică, procedeul metodic în circuit este des utilizat pentru dezvoltarea forței
principalelor grupe musculare. - 15 puncte
a. Menționați trei dintre factorii care condiționează dezvoltarea forței. - 6 puncte

─ capacitatea de reglare a sistemului nervos central asupra funcţiilor vegetative ale organismului;
─ numărul de fibre musculare angajate în efort şi – mai ales – suprafaţa secţiunii fiziologice a
acestora;
─ calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice existente în muşchi (adică,
compoziţia biochimică a acestora);
─ durata contracţiei musculare; specialiştii consideră, pe bază de cercetări experimentale, că în
cazul contracţiilor musculare de aproximativ 15–20 secunde se obţin rezultate mult mai bune ca
atunci când contracţiile musculare durează doar 3 –5 secunde;
ridicarea picioarelor – întinse – din culcat dorsal este mult mai eficientă – pentru
dezvoltarea/educarea forţei – dacă se face doar până la 45° , nu până la 90° !);
─ vârsta subiecţilor (forţa se dezvoltă/educă mai bine după perioada pubertară, după 14- 15 ani!);
─ sexul subiecţilor (la fete, se afirmă, forţa se dezvoltă/educă doar cu o eficienţă de aproximativ
75% faţă de băieţi);
104
- numărul de fibre musculare care participă la contracție şi grosimea (secțiunca transversală) a
acestora. Cu cât hipertrofia funcțională creşte, cu atât forța de contracție progresează;
- resursele de energie intramusculară (ATP și CP)- sunt importante în special în dezvoltarea forței
maximale ce se meține doar câteva secunde;
- lungimea fibrei musculare şi valoarea unghiulară a segmentelor care lucrează; se consideră că
lungimea optimă de lucru a unui muşchi este de 80-90% fată de lungimea acestuia în repaus, iar
- coordonarea intra şi intermusculară joacă un rol important în forța maximală izometrică şi respectiv
în formele de manifestare a forței dinamice;
- viteza de contractie a fibrelor musculare influiențează în special forța explozivă;
- intensitatea şi durata contracției musculare; gradul de solicitare optim (pentru avansați) este de 80-90
% din posibilitățile maxime iar durata de 20-30 s a contracțiilor, favorizează creşterea rapidă a forței.
- factorii psihici (motivația, stările emoționale, concentrarea atenției.
b. Clasificați forța după criteriul participării grupelor musculare în efort. - 2 puncte
─ forţă statică, (izometrică)

─ forţă dinamică, (izotonică - de tip învingere, regim miometric; de tip cedare, regim pliometric) ─
forţa mixtă (combinată sau auxotonică).
c. Precizați două modalități de exersare a exercițiilor în cadrul circuitului. - 4 puncte
- frontal
- pe grupe
105
d. Menționați trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească exercițiile selectate în circuit.
- 3 puncte
─ să fie simple;
─ să fie cunoscute de subiecţi;
─ să se cunoască posibilităţile maxime ale fiecărui subiect la exerciţiile respective;
─ să fie astfel dispuse, ca ordine de efectuare, încât să nu se angajeze succesiv musculatura aceluiaşi
segment corporal (deci, dacă la “atelierul” sau “staţia” de lucru nr.3 se efectuează genoflexiuni, nu este
permis ca la “atelierul” sau la “staţia” de lucru nr.4 să se efectueze – de exemplu – sărituri peste o
bancă de gimnastică etc.).
1. Creați un sistem de cinci exerciții, pentru învățarea unei acțiuni tactice individuale de atac,
dintr-un joc sportiv la alegere. În descrierea fiecărui exercițiu, menționați acțiunea motrică,
dozarea, formațiile de lucru, respectând eșalonarea metodică a exercițiilor în sistem. - 12 puncte
(adaptare după MOANȚĂ, A., 2005. Baschet – metodică. Editura Alpha, Buzău, pag.65):
Baschet - demarcajul
1. Pornire bruscă – oprire – sprint - schimbare de direcție scurtă – piruetă – sprint - oprire, la
semnal auditiv
Dozare: 2 x L terenului de baschet, pauză pasivă: așteparea în coloană
Formații de lucru: linie de 5 elevi
2. Alergare – piruetă - prindere – aruncare la coș
106
Dozare: 5 x, pauză pasivă: așteptarea în coloană
Formații de lucru: coloană câte unul la un panou (6 panouri) , un pasator cu schimbul după
aruncare;
3. Grupe de 3 elevi, unul în posesia mingii, ceilalți în relația atacant-apărător. Jucătorul în atac la
fiecare demarcare va primi mingea
Dozare: 1 x 3 min, pauză activă: dribling – pase, 3 minute (în timpul așteptării pentru intrarea la
panou)
Formații de lucru: grupe de 3 elevi la un panou (6 panouri)
4. Joc 5 x 5 la două panouri cu temă: fără dribling
Dozare: 2 x 3 min, pauză pasivă 3 min
Formații de lucru: 6 echipe la 4 panouri (joc prin rotație)
5. Joc 5 x 5 la două panouri cu temă: aruncarea la coș se execută numai precedată de demarcaj
Dozare: 2 x 3 min, pauză pasivă 3 min
Formații de lucru: 6 echipe la 4 panouri (joc prin rotație)
107
2. Creați o secvenţă de plan de lecţie pentru veriga netematică destinată Pregătirii organismului
pentru efort, clasa la alegere, condiţii materiale optime. Veţi urmări:
- 18 puncte
a. descrierea exerciţiilor utilizate; - 8 puncte
b. succesiunea metodică a exerciţiilor; - 4 puncte
c. precizarea dozării efortului; - 4 puncte
d. menţionarea formaţiilor de lucru. - 2 puncte
Clasa a V-a
1. Mers
Dozare: 1 L (teren 40/20 m)
Formații de lucru: coloană câte 2
2. Mers pe vârfuri cu brațele întinse sus

Dozare: 1 diagonală (teren 40/20 m)
3. Mers pe călcâie cu mâinile la spate

Dozare: 1 l (teren 40/20 m)
4. Alergare ușoară
Dozare: 1 tur (teren 40/20 m)
5. Alergarea cu joc de glezne

108
6. Mers
7. Alergare cu pendularea gambelor înapoi

8. Mers
9. Alergare cu genunchii sus

10. Mers

11. Pas săltat („pasul ștrengarului”)

12. Pas adăugat cu balansarea brațelor

Dozare: ½ tur (teren 40/20 m)
13. Alergare accelerată

14. Mers
109
Dozare: 1 L (teren 40/20 m)
110
15 iulie 2015
Varianta 3
1. Motricitatea la vârsta şcolară mică - perioada antepubertară (6-10/11 ani) are o serie de
caracteristici somatice, funcţionale, cognitive etc. Pentru această etapă de vârstă, prezentaţi: -
15 puncte
a. principalele caracteristici ale planului somatic, funcţional şi cognitiv. - 3 puncte
În această perioadă creșterea și dezvoltarea morfo-funcțională a școlarilor sunt mai rapide și în

general mai uniforme decât în etapele anterioare.
Masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce
favorizează efectuarea unor mișcări cu amplitudine în diverse articulații. Forța musculară este relativ
redusă, iar menținerea echilibrului necesită un efort suplimentar.
Activitățile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă, influiențată și de o
plasticitate deosebită a sistemului nervos – avantaj funcțional ce conferă copilului o mare receptivitate
în comparație cu adulții.
De mare utilitate este la această vârstă prezentarea noțiunilor noi, inclusiv a structurilor motrice
prin intermediul ambelor sisteme de semnalizare.
Predominanța excitației corticale face ca stimulii externi să producă reacții motrice exagerate,
insuficient coordonate, explicabile și printr-o slabă inhibiție de diferențiere.
Motricitatea în această etapă este debordantă, capacitatea de învățare motrică – remarcabilă, dar
posibilitățile de fixare a mișcărilor noi sunt reduse. În consecință, doar repetarea sistematică integrează
și stabilizează structura nouă în repertoriul motric al copilului.
Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare-perfecționare.
111
b. principalele aspecte ale consolidării a trei deprinderi motrice fundamentale. - 12 puncte
Alergarea are un aspect apropiat de cel optim; odată cu creșterea și cu îmbunătățirea repartiției
de forțe, deplasarea verticală a centrului general de greutate crește, ceea ce corespunde unei mai mari
extensii a piciorului de impulsie. De asemenea, piciorul liber are o cursă mai amplă, cu ridicarea mai
accentuată a genunchiului.
Prinderea mingii se caracterizează printr-o poziție de așteptare mai suplă, brațele sunt semi-
flectate , iar picioarele depărtate. La începutul perioadei (7 ani), copilul are dificultăți de plasare în
spațiu în raport de traiectoria mingii. La 9-11 ani deplasările la minge sunt mai sigure și se
caracterizează prin menținerea stabilității posturale verticale.
Aruncarea mingii în această etapă cunoaște o fază pregătitoare în care piciorul opus brațului
de aruncare avansează, brațul liber este ridicat pentru a echilibra rotația trunchiului ce are drept
consecință un recul al acestui braț și o flexie lejeră laterală și antero-posterioară a trunchiului. Această
deprindere motrică fundamentală se realizează printr-o acțiune pluri-articulară (scapulo-humerală,
coxo-femurală).
Săritura în lungime – una dintre cele mai utilizate deprinderi (ce face parte, de altfel și din
conținutul instructiv al programei școlare de educație fizică) implică o acțiune concentrată a diferitelor
segmente corporale – brațe, membre inferioare, trunchi, cap – în funcție de orientarea lor în spațiu și de
amplitudinea mișcării fiecăruia dintre acestea.
Copilul care a căpătat un plus de forță față de etapa de vârstă anterioară, este capabil să
realizeze o impulsie puternică a piciorului de bătaie, o relativ bună ”cooperare” a forțelor orizontale și
verticale, o acțiune coordonată a brațelor, o extensie completă a piciorului de impulsie în timpul
zborului, elemente importante în executarea deprinderilor motrice de bază.
Defrancois (1988) studiază evoluția reglării elanului în săritură în lungime la copiii de 7-11 ani.
Dezvoltarea acestei capacități a fost determinată prin observarea fazelor de accelerare și decelerare a
vitezei în elan și prin măsurarea amplitudinii fuleurilor. La 7 ani se manifestă tendința de modificare a
ritmului, insuficient structurată însă. La 9 ani copilul începe să conștientizeze necesitatea ruperilor de
ritm, variind accelerarea cu decelerarea.
La 11 ani, se atinge o formă eficientă, în sensul realizării unei curse uniform accelerate și
anticipării reglării fuleului înainte de prag (din timp și în mod precis).
Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achiziționării de structuri motrice, trebuie
exploatate în mod just în vederea învățării tehnicilor fundamentale coordonate grosier la început, dar
112
consolidate ulterior. În probele sportive ce necesită o însușire precoce a tehnicii (înot, gimnastică),
copiii își perfecționează chiar repertoriul gestual specific.
Dozarea corectă a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării,
trebuie să asigure o valorificare completă a capacității reale de efort și posibilități crescute de progres.
2. Rezistenţa este una dintre calităţile motrice de bază ale organismului. - 15 puncte
a. Definiţi rezistenţa. - 4 puncte
(Gh. Cârstea 1999, pag. 69):
Rezistenţa, ca una dintre calităţile motrice de bază, este “capacitatea organismului uman de a
depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare, menţinând indici constanţi de
eficacitate optimă”. Deci, este ”capacitatea umană de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală
(senzorială, emoţională, fizică) sau prin învingerea acestui fenomen” (4, p.94). Unii autori menţionează
şi faptul că rezistenţa presupune şi “capacitatea ridicată de restabilire rapidă a organismului după
anumite eforturi obositoare” (2.., p.47).
Rezistența se definește ca fiind capacitatea psiho-fizică a organismului de a realiza un efort de

o anumită intensitate, prelungit, cu învingerea oboselii specifice activității depuse.
b. Prezentaţi trei forme de manifestare a rezistenţei. - 6 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 69):
A. După criteriul “ponderea participării în efort a grupelor musculare şi a marilor funcţii

organice”:
─ rezistența generală, reprezentată de capacitatea organismului uman de a efectua timp îndelungat acte
şi acţiuni motrice, cu eficienţă şi fără apariţia stării de oboseală, care angrenează principalele grupe
musculare (aproximativ 70%) şi solicită mult sistemul nervos central, sistemul cardio–vascular şi
sistemul respirator;
─ rezistenţa specifică, reprezentată de capacitatea organismului uman de a depune eforturi fizice, cu
eficienţă şi fără apariţia stării de oboseală, pe care le implică probele sau ramurile sportive.
Această formă de manifestare poate fi de două feluri: rezistenţă “regională”, când în efort se
angrenează între 1 /3 şi 2 /3 din grupele musculare ale organismului uman şi rezistenţă “locală”, când
113
în efort se angrenează mai puţin de 1 /3 din musculatura corpului uman (reputatul specialist J.
Weineeck zice că până la 1 /6 – 1 /7 din musculatura corpului uman!).
B. După criteriul “sursele energetice, intensitatea şi durata efortului”:
─ rezistenţa anaerobă (alactacidă), care este specifică pentru eforturile fizice cuprinse între 45 secunde
şi 2 minute, intensitatea efortului fiind de 95 – 100%. Unii autori (Adrian Dragnea, de exemplu) o
numesc “rezistenţă scurtă”;
─ rezistenţă aerobă, care este specifică pentru eforturile fizice ce depăşesc 8 minute, adică eforturi de
lungă durată; de aceea, i se mai spune şi “rezistenţă lungă”;
─ rezistenţă mixtă, care este specifică pentru eforturile cuprinse între 2 şi 8 minute, adică eforturile cu
durată medie , de aceea, i se mai spune şi “rezistenţă medie”; în această formă de manifestare, spre
limita inferioară de 2 minute predomină eforturile fizice anaerobe, iar spre limita superioară de 8
minute predomină eforturile fizice aerobe; se mai numeşte şi “rezistenţă anaerobă lactacidă”;
intensitatea efortului este de 80–90% din posibilităţile maxime individuale.
C. După criteriul “natura efortului”:
─ rezistenţă în efort cu intensitate constantă;
─ rezistenţă în efort cu intensitate variabilă.
D. După criteriul “modul de combinare cu alte calităţi motrice”:
─ rezistenţă în regim de viteză;
─ rezistenţă în regim de îndemânare;
─ rezistenţă în regim de forţă (numită şi rezistenţă musculară locală).
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 235): Forme de manifestare a rezistenței
Criteriu Tipuri
Participarea grupelor -rezistență generală – implică peste 2/3 din întreaga musculatură;
musculare
-rezistența regională – implică între 1/3 și 2/3 din musculatură;
-rezistența locală – implică mai puțin de 1/3 din musculatură
Sursele de energie -anaerobă – energia e mobilizată pe cale neoxidativă;
-aerobă – energia e mobilizată pe cale oxidativă.
114
Durata efortului -de scurtă – 45 sec-2 min;
-de durată medie – 2-8 min;
-de lungă durată (RLD) mai mult de 8 min;
-RLD I – până in 30 de min (metabolismul glucidic);
-RLD II – 30-90 min (metabolismul glucidc și lipidic);
-RLD III – peste 90 de min (metabolismul lipidic).
Specificul activității - generală (de bază) – independentă de tipul de activitate;

motrice
-specifică (specială) – dependentă de datele unei ramuri sportive sau tip
de activitate.
Modul de combinare -rezistență-forță;

cu alte calități
-rezistență-detentă;
motrice
-rezistență-viteză.
d. Precizaţi cinci factori de condiţionare a rezistenţei. - 5 puncte
(G. Cârstea, 1999, pag. 70):
Cei mai importanţi dintre aceşti factori sunt:

─ stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, în sensul menţinerii unui raport
constant între acestea, dar în favoarea excitaţiei, pe un timp cât mai lung;
─ posibilitatea de activitate a sistemelor şi funcţiilor organismului uman, mai ales pe planurile cardio–
vascular (circulaţia sângelui, capilarizarea şi reglarea periferică, compoziţia sângelui etc.) şi respirator
(capacitatea pulmonară, ritmul respirator etc.);
─ culoarea fibrelor musculare implicate în efort (fibrele roşii sunt lente, deci favorabile eforturilor de
rezistenţă);
─ resursele energetice ale organismului (glicogen – mai ales), calitatea metabolismului şi mecanismele
hormonale de reglare;
115
─ calitatea proceselor volitive, determinate motivaţional, şi – mai ales – nivelul de perseverenţă şi
dârzenie.
(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 234):
- tipul de fibră musculară implicată in activitate; se consideră că fibrele roșii și albe acționează
diferențiat in funcție de intensitatea efortului, respectiv gradul de solicitare. Astfel, in efortul de
rezistență aproape 90 % din absorția maximă de O 2 este realizată de fibrele roșii ST (”slow twitch”);
- rezervele energetice; fosfații macroergici, glicogenul și tigliceridele sunt mobilizate in mod
diferențiat in funcție de intensitatea și durata efortului. In paralel cu creșterea rezervelor energetice se
îmbunătățește și activitatea enzimelor iar mecanismele hormonale de reglare devin mult mai eficiente;
- parametrii cardio-vasculari; minut-volum cardiac, elasticitatea vasculară și reglarea periferică
capilară prezintă diferențieri importante la subiecții antrenați și neantrenați. Compoziția sângelui și
capacitatea pulmonară crescută determină pătrunderea unei cantități mai mari de O 2 în sânge, fixat de o
hemoglobină mai bogată;
- factorii psihici; procesele volitive dinamizează sfera biologică, favorizând efectuarea unui effort
deseori istovitor.
116
1. Prezentaţi Principiul accesibilităţii, ca principiu de instruire în educaţie fizică, având în vedere

următoarele aspecte: - 15 puncte
a. precizarea particularităţilor de care se ţine cont în practicarea exerciţiilor fizice;
- 3 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 80):
Subliniază necesitatea desfăşurării activităţilor de practicare a exerciţiilor fizice în funcţie şi de

particularităţile subiecţilor (mai ales de vârstă, sex şi nivel de pregătire). Dacă, activităţile respective
s-ar putea desfăşura cu fiecare subiect în parte (practic posibil dar nerentabil pentru sistemul nostru
organizatoric şi financiar), accesibilitatea ar putea merge până la individualizare sau "personalizare".
Cu alte cuvinte, individualizarea/personalizarea reprezintă faza superioară a accesibilităţi şi nu un
principiu de instruire de sine stătător (cum îl prezintă mulţi specialişti - autori în probleme de
antrenament sportiv!).
b. descrierea a trei dintre acţiunile pe care trebuie să le întreprindă profesorul de educaţie fizică
în aplicarea acestui principiu; - 3 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 81):

117
• Adaptarea metodologiei de acționare, în funcție de fiecare colectiv sau grupă alcătuită pe

- alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalităților de exersare și formațiilor de lucru
adecvate;
- selecționarea mijloacelor și dozarea lor optimă, în vederea generării unei dificultăți a conținutului,
accesibilă nivelului înregistrat de colectiv, care să stimuleze și să mobilizeze elevul în direcția
abordării sale;
- utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea și eficientizarea procesului de instruire.
• Aplicarea regulilor impuse de practica domeniului:
- trecerea de la cunoscut la necunoscut, se referă în special la formarea deprinderilor și priceperilor
motrice, folosind elemente însușite anterior;
- de la ușor la greu, prin raportare la volumul de efort implicat în procesul exersării specifice;
- de la simplu la complex, cu referire la dificultatea și complexitatea mijloacelor și structurilor
folosite în procesul de învățare specific.
Accesibilizarea conținutului nu înseamnă o subsolicitare a elevilor prin propunerea unor situații
deosebit de ușoare, ci dimpotrivă implică o dificultate realistă a acestora, care se înscrie în limitele
posibilului și necesarului, invitând elevul la interogație, exersare și aplicare în practică.
c. prezentarea a trei cerinţe care se impun în respectarea acestui principiu. - 9 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.80): Pentru respectarea acestui principiu se impun
următoarele cerinţe:
1) Necesitatea cunoaşterii permanente a subiecţilor cuprinşi în procesul de practicare a exerciţiilor
fizice.
2) Stabilirea unui ritm adecvat de lucru, în funcţie de reacţia subiecţilor la stimuli.
3) Necesitatea cunoaşterii şi aplicării celor trei reguli clasice ale practicii didactice, care se regăsesc şi
în cazul altor principii de instruire:
a) trecerea de la uşor la greu, în care funcţionează prioritar criteriul forţei necesare pentru efectuarea
actelor şi acţiunilor motrice;
118
b) trecerea de la simple la complex, în care funcţionează prioritar criteriul îndemânării necesare pentru
efectuarea actelor şi acţiunilor motrice;
c) trecerea de la cunoscut la necunoscut, adică de la elemente deja însuşite la altele noi, care să se
bazeze - ca mecanisme de execuţie - pe cele deja însuşite.
Conform acestui principiu, sunt necesare următoarele acţiuni ale celui care conduce instruirea sau ale
celui ce se "autoinstruieşte" (în activitatea independentă):
(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 86):
• adaptarea metodologiei de acţionare, în funcţie de fiecare colectiv sau grupă alcătuită pe

- alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalităţilor de exersare şi formaţilor de lucru
adecvate;
- selecţionarea mijloacelor şi dozarea lor optimă, în vederea generării unei dificultăţi a
conţinutului, accesibilă nivelului înregistrat de colectiv, care să stimuleze şi să mobilizeze elevul în
direcţia abordării sale;
- utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea şi eficientizarea procesului de instruire;
• aplicarea regulilor impuse de practica domeniului:
- trecerea de la cunoscut la necunoscut se referă în special la formarea deprinderilor şi priceperilor
motrice, folosind elementele însuşite anterior;
- de la uşor la greu, prin raportare la volumul de efort implicat în procesul exersării specifice;
- de la simplu la complex, cu referire la dificultatea şi complexitatea mijloacelor şi structurilor
folosite în procesul de învăţare specific.
119
2. Exerciţiul fizic reprezintă un mijloc de îmbunătăţire a capacităţii motrice. - 15 puncte
a. Definiţi exerciţiul fizic. - 2 puncte
(Cârstea 1999, pag. 22): Este un act motric special şi specializat, numit și gest motric, care se
efectuează în mod sistematic şi conştient, după reguli metodologice riguros ştiinţifice, pentru a fi
îndeplinite obiectivele specifice unui tip de activitate motrică din domeniu (educaţie fizică, antrenament
sportiv, activităţi competiţional–sportive, activităţi fizice recuperatorii, activităţi fizice de timp liber
etc.)
(Dragnea 2002, pag. 54): Exerciţiu fizic - acţiune motrică cu valoare instrumentală, conceput şi
programat în vederea realizării obiectivelor proprii educaţiei fizice şi sportului. (A.Dragnea, A.Bota,
1999)
(Dragnea 2002, pag. 178): I. Șiclovan consideră că: ”exercițiul fizic reprezintă o acțiune preponderent
corporală, efectuată sistematic și conștient in scopul perfecționării dezvoltării fizice și a capacității
motrice a oamenilor. Fără îndoială, indicii superiori ai dezvoltării morfologice și funcționale a
organismului precum și cei ai priceperilor, deprinderilor și calităților motrice, nu pot fi obținuți fără
repetarea sistematică, conștientă a unor exerciții fizice anume orientate în acest scop”.
b. Prezentaţi conţinutul exerciţiului fizic. - 5 puncte
(Cârstea 1999, pag. 43): Conţinutul exerciţiului fizic primeşte două principale accepţiuni:
a) ”totalitatea elementelor (mişcărilor globale sau segmentare) care îl compun”;
b) ”influenţele asupra organismului uman”, influenţe relativ uşor de determinat dacă se au în vedere
următoarele:
─ să se ţină seama că efectele se obţin numai în timp, nu ”de azi pe mâine”!;
─ să se respecte, inclusiv în analiza efectelor, particularităţilor colectivelor de subiecţi şi – în consecinţă
– prevederile unor documente oficiale (programe, manuale, instrucţiuni etc.);
─ să se urmărească toate obiectivele educaţiei fizice sau ale altor activităţi motrice specifice, adică
polivalenţa exerciţiului fizic pentru realizarea obiectivelor specifice.
Conţinutul exerciţiului fizic este analizat, în mod logic, numai după eficienţa sa, adică după
finalitatea realizată. Între intenţie sau scop şi finalitate trebuie să fie corespondenţă, în perspectiva
termenilor de analiză logică. De aceea, între intenţie sau scop şi finalitate trebuie luate în consideraţie
elementele care reprezintă – de fapt – esenţa conţinutului exerciţiului fizic. Este vorba de următoarele:
120
Efortul fizic solicitat de actul motric respectiv sau de acţiunea motrică respectivă. Acest efort fizic
poate fi foarte bine apreciat prin prisma celor trei indicatori specifici: volum, intensitate şi
complexitate. Cei trei indicatori specifici mai sunt consemnaţi în literatura de specialitate şi sub
denumirea de “parametrii” efortului fizic. Cod: ”V.I.C.”
Efortul psihic depus pentru efectuarea actelor sau acţiunilor motrice respective. Nu poate exista
efort fizic, în nici o situaţie, fără implicarea şi a unor elemente de efort psihic. De fapt, nici o contracţie
musculară nu se poate realiza fără aportul psihicului uman, fără participarea scoarţei cerebrale, într–o
măsură mai mare sau mai mică.
Mişcările corpului sau ale segmentelor acestuia. Aceste mişcări, fiind subordonate realizării
scopurilor urmărite, sunt condiţionate – ca execuţie numai pe plan competiţional– sportiv – de unele
prevederi regulamentare naţionale sau internaţionale. În educaţia fizică predomină reglementările
naţionale, în timp ce în antrenamentul sportiv sau în activitatea competiţional–sportivă, predomină
reglementările internaţionale în rest, ele sunt evaluate – cu mai mult sau mai puţin subiectivism – de
fiecare specialist în parte.
Între cele trei elemente, care vizează esenţa conţinutului exerciţiului fizic, sunt strânse şi logice
legături. Cele trei elemente reprezintă doar o parte din “componentele” care intră în procesul
(“sistemul”) instructiv–educativ specific. Alături sau împreună cu ele se situează şi mijloacele,
metodele sau procedeele metodice, metodologia utilizată (“strategiile” instructiv– educative), subiecţii
(“materia primă”) supuşi “prelucrării” etc.
Concluzie: orice analiză a conţinutului exerciţiului fizic – în general – trebuie să se realizeze pe
toate “reperele” menţionate: intenţie (scop), finalitate, efort fizic, efort psihic, mişcări ale corpului sau
segmente ale acestuia etc., toate raportate la particularităţile subiecţilor şi condiţiile materiale sau
climato–geografice
(Dragnea 2002, pag. 178): Conținutul exercițiului fizic este astfel structurat încât să conducă la
realizarea scopului final al educației fizice sau sportului. Acesta cuprinde:
Mișcările corpului sau ale segmentelor (translație, rotație, balansare, răsucire etc.);
Efortul fizic solicitat apreciat prin volum, intensitate, complexitate, densitate, etc;
Efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice
(exercițiul fizic este un act voluntar, intențional și orientat conștient, înfluiențând benefic
comportamentul uman în ansamblul său).
121
c. Prezentaţi forma exerciţiului fizic. - 5 puncte
(Cârstea 1999, pag. 43): Forma este, în consecinţă, aspectul exterior al unui exercţiu fizic, al unei
mişcări, aspect observabil cu “ochiul liber” şi care poate avantaja sau dezavantaja evaluarea actului sau
acţiunii motrice respective.
Pentru aprecierea formei exerciţiului fizic se propun, de către specialişti şi autori, mai multe
elemente.
Dintre aceste propuneri am considerat ca fiind semnificative doar următoarele: Ion Şiclovan
propune ca elemente: “poziţia corpului în raport cu aparatul sau obiectul de lucru; direcţia în care sunt
acţionate segmentele corpului de–a lungul efectuării mişcărilor; amplitudinea acţiunii segmentelor;
relaţia respectivă dintre segmentele angrenate în efectuarea mişcărilor; tempoul şi ritmul executării
mişcărilor; sistemul de dispunere în raport cu partenerii de grup sau cu ”adversarii”, etc.(12 p.l36).
Disciplinele de Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului din A.N.E.F.S (indiferent de ce
denumire sau “soartă” se preconizează – de către factorii decizionali – în perspectivă) consideră, prin
prezenta carte, că în aprecierea formei exerciţiului fizic trebuie să se ţină seama de următorii principali
factori:
a. poziţia corpului şi segmentelor corporale (iniţială, intermediară şi finală); poziţia corpului – uneori –
şi faţă de obiect sau aparat;
b. direcţia mișcării;
c. amplitudinea mişcării şi relaţia între segmentele corporale participante;
d. tempoul mișcării;
e. ritmul mișcării;
f. sistemul de dispunere a executanţilor exerciţiilor fizice în spaţiul de lucru
Sintetizând sau exprimând o concluzie parţială, se poate aprecia că exerciţiul fizic are, cel puţin,
patru categorii de caracteristici:
1) caracteristici spaţiale (poziţii, direcţii, amplitudine, distanţă, interval etc.);
2) caracteristici temporale (ritm, tempo, durată etc.);
3) caracteristici spaţio–temporale (determinate de vitezele cu care se efectuează),
4) caracteristici dinamice (determinate de forţele interne şi externe care influenţează execuţia)
(Dragnea 2002, pag. 178): Forma exercițiului fizic reprezintă modul in care se succed mișcările
componente, precum și relațiile dintre acestea. Forma este legată de aspectul exterior vizibil, care dă
122
atributul calitativ al mișcării. Dacă conținutul înseamnă coordonări interne și procese energetice intense,
forma exprimă plastica mișcării, ritmul, forța de redare, semnificația sa.
După Martin, citat de J. Weineck, forma exercițiului fizic are o structură cinematică și o structură
dinamică.
Structura cinematică reunește aspectele de articulare spațio temporală a mișcării și anume:
repartizarea pe faza mișcării
caracteristicile de viteză
reperele temporale ale fazelor mișcării
lungimile și traiectoriile mișcării
Structura dinamică se referă la forțele interne și externe ale mișcării:
relația dintre puseele de forță și frânare
coordonarea impulsurilor parțiale care permit însumarea forțelor.
Un concept foarte apropiat de forma exercițiului fizic îl reprezintă tehnica, definită ca ansamblu de
procedee structurale eficiente și raționale pentru îndeplinirea anumitor sarcini motrice.
d. Clasificaţi exerciţiile fizice, în funcţie de trei criterii. - 3 puncte
(Cârstea 1999, pag. 47): Literatura de specialitate consemnează mai multe clasificări clasice ale
exerciţiului fizic, dintre care menţionăm:
─ clasificarea după criteriul anatomic: exerciţii fizice pentru segmente corporale (cap, gât, membre
superioare, trunchi, abdomen, spate, membre inferioare etc.) şi exerciţii fizice pentru întregul corp
uman;
─ clasificarea după poziţia faţă de aparatele la care se lucrează: exerciţii fizice la aparate, exerciţii
fizice cu aparate etc.;
─ clasificarea după calităţile motrice de bază pe care le dezvoltă preponderent: exerciţii fizice pentru
viteză, exerciţii fizice pentru îndemânare, exerciţii fizice pentru rezistenţă şi exerciţii fizice pentru
forţă;
─ clasificarea după tipul deprinderilor şi priceperilor motrice care se învaţă: exerciţii fizice pentru
deprinderile şi priceperile motrice de bază şi utilitar–aplicative şi exerciţii fizice pentru deprinderile şi
priceperile motrice specifice probelor sau ramurilor sportive;
─ clasificarea după caracterul succesiunii mişcărilor componente: exerciţii fizice ciclice, exerciţii
fizice aciclice şi exerciţii fizice combinate/mixte (ciclice şi aciclice);
123
─ clasificarea după intensitatea efortului fizic: exerciţii fizice supramaximale, exerciţii fizice
maximale, exerciţii fizice submaximale, exerciţii fizice de intensitate medie, exerciţii fizice de
intensitate mică;
─ clasificarea după natura contracţiei musculare: exerciţii fizice statice, exerciţii fizice dinamice şi
exerciţii fizice combinate/mixte (statice şi dinamice) ş.a.
Nici o clasificare a exerciţiului fizic nu poate fi completă, exhaustivă, absolută. Toate clasificările
sunt bune, sunt funcţionale pe măsură ce corespund necesităţilor celor care selecţionează exerciţii
fizice pentru scopuri sau intenţii precise.
• Din punct de vedere al structurii și formei:

- exerciții analitice și globale
- exerciții simple și complexe
- exerciții standardizate și variabile
- exerciții speciale
• După gradul de codificare:
- exerciții cu codificare internă
- exerciții cu codificare externă
- exerciții cu codificare mixtă
- exerciții fără codificare
- exerciții cu codificare strictă
• După natura efectelor pe care le induc:
- exerciții pregătitoare
- exerciții specifice
- exerciții de concurs
• După calitățile motrice:
- exerciții pentru forță, viteză, rezistență, coordonare, suplețe, cu multiplele lor combinații.
• După tipul de încărcătură adiţională:
- exerciţii cu partener, cu haltere, cu mingi medicinale, saci cu nisip etc.
• După tipul de pregătire :
- exerciţii pentru egătirea tehnică, tactică, fizică, artistică etc.
• După sistemele biologice solicitate:
124
- exerciţii neuro-musculare, exercitii cardio-respiratorii, exerciţii endocrino-metabolice.
• După natura contracţiei musculare:
- exerciţii statice, exerciţii dinamice şi exerciţii mixte.
• După intensitatea efortului fizic:
- exerciţii maximale, submaximale, medii etc.
• Cel mai important criteriu de clasificare îl reprezintă natura obiectivelor. În acest context se
poate identifica următoarea tipologie:
- exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice;
- exerciţii pentru dezvoltarea fizică armonioasă (analitice şi sintetice);
- exerciţii pentru învăţarea și perfecţionarea deprinderilor motrice (exerciţii fragmentare, globale sau
ajutătoare);
- exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de efort (anaerob alactacidă 1-20 s, anaerob lactacidă - 21-120
s, aerob-anaerobă - 121-300 s, aerobă peste 301 s).
• După funcţiile îndeplinite, exerciţiile fizice pot fi:
- introductive (pregătitoare-de încălzire), repetitive (de fixare a mecanismului de bază), asociative (de
favorizare a transforului), aplicative, creative (sub formă de joc aleator), de întrecere, de recuperare
(compensatorii), de expresie corporală etc.
• După structura socială de efectuare a exerciţiilor, acestea pot fi :
- individuale, în grup, mixte sau demixtate.
• După gradul de constrângere, exerciţiile pot fi:
- tipizate, semitipizate şi libere.
125
1. Elaboraţi un complex pentru dezvoltarea fizică armonioasă, format din opt exerciţii, executate
cu bastoane.
În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi acţiunea motrică, dozarea, formaţia de lucru,

(V.Grigore, Gimnastică. Manual pentru cursul de bază, pag. 65):
I. Stând depărtat cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat

T1- ridicarea brațelor prin inainte sus
T2-3- extensia brațelor cu arcuire
T4- revenire
Dozare: (4x4 timpi); Formație de lucru: linie pe patru rânduri
II. Stând cu brațele înainte, bastonul de ambele capete apucat

T1-2- îndoirea genunchilor și trecere în sprijin ghemuit cu bastonul pe sol
T3-4- ridicare în stând pe piciorul stâng, cu piciorul drept întins înapoi susținut
T5-6- idem timpii 1-2
T7-8- revenire
Dozare: (4x8 timpi, alternativ cu ambele picioare); Formație de lucru: linie pe patru rânduri
III. Stând cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat

T1- ridicarea brațelor prin înainte sus
T2- îndoirea trunchiului spre dreapta
T3- arcuire
T4- revenire
IV. Stând cu bastonul vertical, în față, sprijinit pe sol, ținut cu mâna dreaptă de capătul de sus și
brațul stang lateral
T1-2- ridicarea piciorului drept și trecerea lui peste baston, spre linia mediană a corpului
T3-4- aceiași mișcare în sens invers
126
Dozare: (4x4 timpi, alternativ și cu partea opusă); Formație de lucru: linie pe patru rânduri
V. Culcat dorsal cu brațele sus, bastonul de ambele capete apucat

T1- ridicare în așezat
T2- îndoirea trunchiului înainte, bastonul peste vârful picioarelor
T3- arcuire
T4- revenire
VI. Culcat facial cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat

T1- extensia trunchiului și a capului
T2- revenire
T3- extensia picioarelor
T4- revenire
VII. Stând cu bastonul frontal așezat pe sol în fața picioarelor

T1,3,5,7- săritură înainte peste baston
VII. Stând depărtat cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat

T1-4- ridicare pe vârfuri cu ridicarea brațelor prin înainte și inspirație
T-5-8- revenire cu expirație
127
2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică destinată învăţării alergării de
rezistenţă, clasa la alegere. În elaborare, se va urmări: - 20 de puncte
(adaptare după: BARBU, C., STOICA, M., 2000. Metodica predării exerciţiilor de atletism în
lecţia de educaţie fizică, pag.53):
Clasa a VI-a
1. Mers obișnuit până la semn (15 m), mers rapid cu pasul întins (35 m)
2. Mers cu pasul întins din ce în ce mai rapid ( 15 m), urmat de trecere în alergare ușoară
3. alergare în tempo moderat
4. alergare în tempo moderat (și pe turnantă)
Dozare: 1 X 200 de m, pauză 1 minut
128
5. alergare în pluton strâns
Dozare: 1 X 300 de m, pauză 2 minute
129
21 iulie 2014
Varianta 3
Metodele practice sunt fundamentale în predarea conţinuturilor specifice educaţiei fizice.

Ilustraţi două procedee metodice folosite pentru dezvoltarea vitezei (forma de manifestare la
alegere) prin câte un exemplu, menţionând:
- denumirea procedeelor metodice utilizate; - 6 puncte
- exerciţiul aferent fiecărui procedeu; - 10 puncte
- formaţiile de lucru; 6 puncte - numărul de serii şi de repetări; - 10 puncte
- tempoul/intensitatea; - 10 puncte
- durata pauzelor. - 3 puncte
(Cârstea 1999, pag. 62): procedee metodice de dezvoltare/educare: efectuarea actelor şi acţiunilor
motrice în tempouri maximale, folosindu–se condiţii normale de lucru; efectuarea actelor şi acţiunilor
motrice în tempouri supramaximale, folosindu–se condiţii uşurate de lucru; efectuarea actelor şi
acţiunilor motrice în tempouri submaximale, folosindu–se condiţii uşor îngreuiate de lucru; efectuarea
actelor şi acţiunilor motrice în tempouri alternative.
1. Dezvoltarea vitezei de execuție: efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri maximale,

folosindu–se condiţii normale de lucru
Exercițiul aferent: dribling multiplu din alergare cu mingea de baschet
Formația de lucru: linie 6-8 elevi (fiecare elev cu o minge)
Intensitate: maximală, 4 x 20 m (10 dus, 10 întors)
130
Durata pauzelor: 45 secunde, pauză pasivă
2. Dezvoltarea vitezei de reacție și de deplasare: Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în

tempouri submaximale, folosindu–se condiţii uşor îngreuiate de lucru
Exercițiul aferent: starturi de jos urmate de pași săriți pe distanța de 10 m
Formația de lucru: 4 elevi în linie
Intensitate: submaximală, 4 x 10 m
Durata pauzelor: 1 minut, pauză pasivă
1. Elaboraţi un complex format din opt exerciţii, pentru dezvoltare fizică armonioasă, executate
liber. În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi acţiunea motrică, formaţia de lucru, dozarea,
(HIDI, I., DINA, L., CORLACI, I., 2010. Metodica dezvoltării fizice armonioase. Editura Discobolul, București, pag. 55):
I. P.I. Stând
T1- pas înainte cu piciorul stâng, extensia brațelor lateral și a capului
T2- revenire în stând
T3- pas înainte cu piciorul drept, extensia brațelor sus și a capului
T5- fandare lateral stânga cu brațele pe diagonal
T7- idem 5, spre dreapta
II. P.I. Stând

T1- pas lateral cu piciorul stâng, ridicarea brațelor înainte
T2- ridicare pe vârfuri cu ducerea brațelor lateral
131
T3- demi-plie, îndoirea brațelor cu mâinile la ceafă
T5-8- idem 1-4 spre dreapta
III. P.I. Stând depărtat, brațele îndoite cu mâinile pe șold

T1- îndoirea laterală a trunchiului spre stânga
T3- îndoirea laterală a trunchiului spre stânga, cu brațul drept coroană sus și brațul stâng coroană
înapoi-jos
T4- îndoirea laterală a trunchiului spre dreapta, cu brațul stâng coroană sus și brațul drept coroană
înapoi-jos
T5- îndoire răsucită a trunchiului spre stânga, cu întinderea brațelor lateral
T6- idem dreapta
T7- îndoirea trunchiului înainte cu palmele pe sol
T8- revenire în PI
IV. P.I. Stând depărtat, brațele îndoite cu mâinile la piept

T1- răsucirea trunchiului spre stânga
T2- răsucirea trunchiului spre dreapta
T3- răsucirea trunchiului spre stânga cu întinderea brațelor lateral
T4- răsucirea trunchiului spre dreapta cu brațele lateral
T5-7- rotarea trunchiului spre stânga cu ridicarea brațelor sus
T8- revenire în P.I.
Dozare: (4x8 timpi, alternativ și partea opusă); Formație de lucru: linie pe patru rânduri
V. P.I. Pe genunchi
T1- întinderea piciorului stâng lateral cu ridicarea brațelor lateral
T2- îndoirea răsucită a trunchiului spre stânga cu ducerea brațelor înainte, mâinile ating vîrful
piciorului
T3- extensia răsucită a trunchiului cu brațele lateral, pumnul strâns
T4- revenire pe genunchi pe călcâie așezat
132
T5-7- idem spre dreapta
T8- revenire pe genunchi
VI. P.I. Așezat depărtat cu brațele lateral

T1- îndoirea răsucită a trunchiului spre stânga, îndoirea brațelor cu sprijinul mâinilor la nivelul
pieptului, atingerea solului cu pieptul
T2- revenire în așezat cu extensia brațelor lateral
T3- idem T1 spre dreapta
T4- idem T2
T5- îndoirea picioarelor în așezat echer grupat
T6- întinderea picioarelor cu brațele lateral în așezat echer
T7- idem T5
VII. P.I. Culcat facial, brațele îndoite la nivelul pieptului sprijinit

T1- întinderea brațelor
T2- revenire
T3- întinderea brațelor cu depărtarea picioarelor
T4- revenire
T5- întinderea brațelor cu ridicare în sprijin culcat și îndoirea piciorului stâng cu genunchiul la piept
T6- revenire
T7- idem 5 cu genunchiul drept la piept
T8- revenire
VIII. P.I. Stând

T1- săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor înainte
T2- săritură în stând cu ducerea brațelor lateral
T3- săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor sus
T4- săritură în stând cu coborârea brațelor prin înainte jos
133
T5- săritură în stând depărtat cu picioarul stâng înainte, bătaia palmelor sus
T6- săritură în stând depărtat cu picioarul drept înainte, bătaia înainte-jos
T7-săritură în stând depărtat cu piciorul stâng înainte, bătaia palmelor sus
T8- săritură în stând cu bătaia palmelor înapoi-jos
2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică, destinată învăţării săriturii în
lungime cu 1 ½ paşi la groapa cu nisip. În elaborare, se va urmări:
- 27 de puncte
(adaptare după STOICA, M., IVAN, C., 2011. Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București,
pag.70):
1. Sărituri în lungime fără elan cu aterizare grupată, elastică, prin flexia progresivă în articulații
Dozare: 4 x pauză pasivă 30 de secunde
Formații de lucru: 3 coloane (desprindere pe lățimea gropii cu nisip cu aterizare în groapă)
2. Sărituri cu elan de 3, apoi 5 pași de alergare, desprinderi în pas săltat și aterizare pe piciorul de
bătaie
Dozare: 4 x, pauză pasivă 45 de secunde
Formații de lucru: coloană câte unul (se lucrează pe lungimea gropii cu nisip)
3. Sărituri cu elan de 3, apoi 5 pași, desprindere în pas sărit lung și aterizare pe piciorul de avântare
134
4. Alergare 5-7 pași, urmați de desprinderi în pas sărit menținut, cu aterizare în fandat
5. Alergare 5-7 pași, urmați de desprinderi în pas sărit menținut, peste o ștachetă sau un gard de 30-40
cm înălțime, la o distanță de 60-80 cm față de locul de bătaie, aterizare pe ambele picioare
6. Sărituri cu elan format dintr-un număr precis de pași (13-15)

7. Sărituri cu elan complet, sub formă de concurs

135
30 iulie 2013
Varianta 2
Principiul accesibilităţii contribuie, prin aplicarea sa, la participarea subiecţilor în lecţia de

educaţie fizică, indiferent de particularităţile individuale ale acestora.
a. Prezentaţi o situaţie de instruire destinată dezvoltării forţei principalelor grupe musculare, în

care acest principiu să-şi găsească aplicativitatea. Se va lua în considerare o grupă de elevi-
băieţi, clasa a VI-a, cu un nivel mediu de dezvoltare a acestei calităţi, menţionând:
- forma/formele de manifestare a forţei, stabilită/stabilite pentru această situaţie de instruire; - 5

puncte
- particularităţile bio-motrice ale grupei valorice alese. - 5 puncte
b. Elaboraţi cinci exerciţii destinate aplicării principiului accesibilităţii, în situaţia de instruire

prezentată. - 35 de puncte
a.
- Dezvoltarea forței dinamice segmentare în regim de rezistență
- Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării somatice, caracterizată prin
dimorfism sexual, dezechilibre între proporțiile diferitelor segmente și între sferele morfologică și
vegetativă.
Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire dar forța relativă nu înregistrează
creșteri evidente. Accelerarea creșterii taliei rezultă în special din dezvoltarea în lungime a membrelor
față de trunchi, ceea ce conduce la un aspect așa zis caricatural al puberului.
136
Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute (atât la fete, cât și la băieți).
Datele literaturii de specialitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții, în ciuda
rezervelor funcționale încă reduse ale aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o
”creștere” substanțială, indicii obiectivi de creștere demonstrând că rezistența aerobă poate fi
dezvoltată cu succes în etapa pubertară.
Tânărul trebuie să se adapteze unei existențe corporale diferite pe care nu întodeauna o
stăpânește ușor, dovadă fiind fluctuațiile, inconsecvențele în realizarea eficientă a diverselor sarcini
motrice.
Puberul nu are o conduită motrică egală, ci una marcată de discontinuități, în care mișcările
sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice.
Propria imagine (schema) corporală, insuficient conștientizată în copilărie se focalizează
progresiv, reprezentând atât un nucleu al conștiinței de sine, cât și o instanță reper în reglarea acțiunii
motrice.
Conduitele ludice de până acum sunt treptat înlocuite prin conduite de inserție socială, care pot
avea o componentă motrică importantă (în cazul unui anturaj care ”promovează” activitățile motrice
sau sportive sistematice). Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învățarea majorității
deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport, precum și pentru dezvoltarea calităților: viteză,
rezistență, coordonare.
Pe lângă perfecționarea deprinderilor motrice de bază, însușite în etape anterioare, înițierea în
practicarea unor ramuri și probe sportive prin însușirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora,
reprezintă unul din obiectivele importante ale acestei etape. Acesta trebuie dublat și de creșterea
capacității de aplicare a sistemului de deprinderi și priceperi motrice în condiții diversificate și de timp
liber.
b.
(adaptat după V. Tudor, Capacități condiționale, coordinative și intermediare, pag. 74):
1. Tracțiuni în brațe pe banca de gimnastică

2. Genuflexiuni
3. Ridicări ale trunchiului la 90° din culcat dorsal
137
4. Din culcat facial, flotări in brațe
5. Extensii ale spatelui din culcat facial
2 x, pauză 3 minute între circuite
1. Elaboraţi un complex pentru dezvoltarea fizică armonioasă, format din opt exerciţii, executate
la banca de gimnastică. În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi acţiunea motrică, dozarea,
formaţia de lucru, respectând eşalonarea metodică a exerciţiilor în complex. - 18 puncte
I. P.I. Așezat transversal, călare pe banca de gimnastică

T1- îndoirea brațelor, mâinile la piept
T2- întinderea brațelor lateral
T3- arcuire
T4- revenire
Dozare: (4x4 timpi)
Formații de lucru: grupe de 4-5 elevi la o bancă
II. P.I. Stând cu fața la bancă

T1- îndoirea piciorului drept și așezarea tălpii pe bancă
T2- trecere în stând pe bancă
T3- pas înapoi (jos) cu piciorul drept
T4- revenire
Dozare: (4x4 timpi)
138
III. P.I. Stând cu umărul drept spre bancă pe piciorul stâng, cu piciorul drept întins pe bancă
sprijinit, brațele lateral
T1- îndoirea trunchiului spre dreapta, brațul stâng urcă cel drept coboară
T2-3- arcuire
T4- revenire
Dozare: (4x4 timpi)
IV. P.I. Stând cu umărul stâng spre bancă, pe piciorul drept, cu piciorul stăng pe bancă sprijinit,
brațele lateral
T1-răsucire spre stânga
T2-3- arcuire
T4- revenire
T5-8- aceiași mișcare spre dreapta
Dozare: (4x8 timpi)
V. P.I. Sprijin culcat facial cu mâinile pe bancă

T1-2- rotunjirea spatelui cu bărbia în piept
T3-4- extensia trunchiului și a capului
Dozare: (4x4 timpi)
VI. P.I. Așezat longitudinal cu picioarele întinse, pe sol sprijinite și mâinile de marginea
îndepărtată apucat
T1-3- îndoirea genunchilor la piept
T2-4- revenire
Dozare: (4x4 timpi)
VII. P.I. Stând cu umărul stâng spre bancă
139
T1,3- săritură peste bancă cu îndoirea genunchilor
T2,4- revenire
Dozare: (4x4 timpi)
VIII. P.I. Așezat transversal, călare pe banca de gimnastică

T1-4- ridicarea brațelor lateral cu inspirație
T5-8- revenire
Dozare: (4x8 timpi)
2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică destinată dezvoltării calităţii
motrice viteza, clasa la alegere. În elaborare, se va urmări: - 27 de puncte
Dezvoltarea vitezei de reacție:
(adaptare după TUDOR, V., 2000. Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale
capacității motrice. Editura Rai-Coresi, București, pag. 43)
1. Stând depărtat, cu spatele la direcția de alergare, la un semnal sonor întoarcere și alergare pe 10 m,

Dozare 2 – 4x; tempo 100%, pauză 1 min, pasivă;
Formații de lucru 6 linii de câte 5
2. Ghemuit, cu spatele la direcția de alergare, la un semnal sonor întoarcere și alergare pe 10 m,
Dozare 2 – 4x; tempo 100%, pauză 1 min, pasivă;
Formații de lucru 6 linii de câte 5
140
3. Doi parteneri, față în față, unul dintre parteneri are un baston de capete apucat. Celălalt se află cu
mâna la 15 cm deasupra bastonului; partenerul cu bastonul poate da drumul bastonului oricând dorește,
celălalt trebuie să prindă bastonul înainte ca acesta să atingă solul.
Dozare 10 – 15x (după care se schimbă rolurile), tempo 100%, pauza între repetări 15” (pasivă),
Formația de lucru: 15 perechi așezate în linie.
(adaptare după GRIGORE, G., DINȚICĂ, G., 2011. Metodica dezvoltării calităților motrice la copiii de 7 – 11
ani. Editura Discobolul, București, pag. 69):
4. Elevii aflați în cerc la o distanță de 1-2 metri între ei, țin câte un baston în sprijin vertical pe sol. La
semnal auditiv fiecare elev lasă bastonul și prin deplasare laterală (spre dreapta sau stânga) iau locul
colegului și încearcă să prindă bastonul înainte ca acesta să cadă
Dozare 10 – 15x, tempo 100%, pauza între repetări 15” (pasivă), Formația de lucru: 15 perechi așezate
în linie.
5. Elevii dispuși în formație de cerc, fiecare având un număr, un alt elev stă în mijlocul cercului ținând
un baston în poziție verticală, cu un capăt sprijinit pe sol, celălalt capăt ținut cu mâna. Elevul din
mijloc strigă un număr și în același timp eliberează bastonul. Elevul căruia îi corespunde numărul
respectiv trebuie să prindă bastonul înainte ca acesta să cadă.
Dozare 1x fiecare elev (după care se schimbă elevul din mijloc), tempo 100%, pauza între repetări 15”
(pasivă),
Formația de lucru: grupe de 6-8 elevi așezați în cerc.
141
2 august 2012
Varianta 3
Procedeele metodice utilizate pentru dezvoltarea rezistenţei se bazează pe variaţia parametrilor

efortului fizic. Ilustraţi două procedee metodice bazate pe variaţia intensităţii efortului prin câte
un exemplu, menţionând:
- denumirea procedeelor metodice utilizate; - 6 puncte
- exerciţiul aferent fiecărui procedeu; - 10 puncte
- formaţiile de lucru; - 6 puncte
- numărul de serii şi de repetări; - 10 puncte
- tempoul/intensitatea; - 10 puncte
- durata pauzelor. - 3 puncte
(Cârstea 1999, pag. 71): ”Procedee metodice bazate pe variaţia intensităţii efortului fizic:
- procedeul eforturilor variabile, când se menţine aceeaşi distanţă, aceeaşi durată (“repriză”) sau acelaşi
număr de repetări (adică se menține volumul efortului!), dar se modifică intensitatea (în sens de
creştere, dar şi de descreştere);
- procedeul eforturilor progresive, când se menţine aceeaşi distanţă, aceeaşi durată (“repriză”) sau
acelaşi număr de repetări (adică se menține volumul efortului fizic!), dar se modifică intensitatea
numai în sens de creştere (fie pe parcursul “unităţii” de efort, fie de la o “unitate” de efort la alta;
precizăm că unitatea de efort este distanţa, durata sau numărul de repetări!”
1. Denumirea procedeului metodic: procedeul eforturilor variabile
142
Exercițiul aferent: alergare
Dozare: 3 serii x 2 repetări x 1, 30 minute
Tempoul: 2/ 4 prima serie, ¾ seria doi, 2/ 4 seria trei
Durata pauzelor: 30 secunde mers între repetări, 1 minut între serii
2. Denumirea procedeului metodic: procedeul eforturilor progresive
Exercițiul aferent: alergare
Dozare: 2 serii x 2 repetări x 3 minute
Tempoul: 2/ 4 prima serie, ¾ seria doi
Durata pauzelor: 1 minut mers între repetări, 2 minute între serii
SUBIECTUL II - (45 de puncte)
1. Elaboraţi un complex pentru dezvoltarea fizică armonioasă, format din şase exerciţii,
executate cu bastoane. În descrierea fiecărui exerciţiu, menţionaţi acţiunea motrică, dozarea,
formaţia de lucru, respectând eşalonarea metodică a exerciţiilor în complex.
- 18 puncte
I. P.I. Stând depărtat cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat

T1- ridicarea brațelor prin inainte sus
T2-3- extensia brațelor cu arcuire
T4- revenire
143
II. P.I. Stând cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat

T1- ridicarea brațelor prin înainte sus
T3- arcuire
T4- revenire
III. P.I. Culcat dorsal cu brațele sus, bastonul de ambele capete apucat
T1- ridicare în așezat
T2- îndoirea trunchiului înainte, bastonul peste vârful picioarelor
T3- arcuire
T4- revenire
IV. P.I. Culcat facial cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat
T1- extensia trunchiului și a capului
T2- revenire
T3- extensia picioarelor
T4- revenire
V. P.I. Stând cu bastonul frontal așezat pe sol în fața picioarelor

T1,3,5,7- săritură înainte peste baston
VI. P.I. Stând depărtat cu brațele jos, bastonul de ambele capete apucat
T1-4- ridicare pe vârfuri cu ridicarea brațelor prin înainte și inspirație
T-5-8- revenire cu expirație
144
2. Elaboraţi o secvenţă de plan de lecţie pentru o verigă tematică destinată învăţării săriturii în
lungime cu elan, clasa la alegere. În elaborare, se va urmări: - 27 puncte
(adaptare după STOICA, M., IVAN, C., 2011. Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București,
pag.70):
1. Sărituri în lungime fără elan cu aterizare grupată, elastică, prin flexia progresivă în articulații
Dozare: 4 x pauză pasivă 30 de secunde
Formații de lucru: 3 coloane (desprindere pe lățimea gropii cu nisip cu aterizare în groapă)
2. Sărituri cu elan de 3, apoi 5 pași de alergare, desprinderi în pas săltat și aterizare pe piciorul de
bătaie
3. Sărituri cu elan de 3, apoi 5 pași, desprindere în pas sărit lung și aterizare pe piciorul de avântare
4. Alergare 5-7 pași, urmați de desprinderi în pas sărit menținut, cu aterizare în fandat
5. Alergare 5-7 pași, urmați de desprinderi în pas sărit menținut, peste o ștachetă sau un gard de 30-40
cm înălțime, la o distanță de 60-80 cm față de locul de bătaie, aterizare pe ambele picioare
6. Sărituri cu elan format dintr-un număr precis de pași (13-15)

145
7. Sărituri cu elan complet, sub formă de concurs

146
13 iulie 2011
Varianta 3
1. Obiectivele educației fizice anticipează rezultatul educației, în termenii comportamentului

uman. – 15 puncte
a. Enumerați cinci obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului – 5 puncte

- prevenirea şi corectarea deficienţelor de postură şi fizice;

- dezvoltarea lateralității și a armoniei laterale;
- prevenirea şi corectarea deficienţelor posturale şi fizice;
147
b. Enumerați cinci obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului – 5 puncte
- dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor; ca nucleu al imaginii
de sine . Ea reflectă disponibilităţile corpului uman, structurile sale, acceptarea de sine etc.
- dezvoltarea coordonărilor senzorimotorii normale;
- formarea coordonatelor de timp ale mişcării: ritm, tempou, durată, elemente ce conferă eficienţă
mişcării;
- dezvoltarea lateralităţii şi armoniei laterale;
- dezvoltarea capacităţii de diferențiere kinestezică.
După V. Horghidan, acestea sunt:

- dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor şi ca nucleu al imaginii
de sine;
- dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;
- formarea coordonatelor de timp ale mişcării (ritm, tempou. durată, elemente ce conferă eficienţa
mişcării):
- dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;
- dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică.
148
c. Enumerați cinci obiective cognitive ale educației fizice – 5 puncte

La nivelul atenţiei :
- dezvoltarea calităţilor atenţiei - concentrare, volum, distribuţie
La nivelul cunoaşterii logice :
- dezvoltarea unor aspecte ale gândirii -·capacitate de anticipare, rapiditate, intuitiv-operativitate;

La nivelul atenţiei:
- dezvoltarea calităţilor atenţiei (concentrare, distribuţie, volum).
La nivelul cunoaşterii logice:
- dezvoltarea unor aspecte ale gândirii ( capaciate de anticipare, rapiditate, intuiţie, operativitate);
149
2. Deprinderile motrice reprezintă componente automatizate care se formează în
ontogeneză. – 15
a. Prezentați cinci caracteristici ale deprinderilor motrice – 5 puncte
a) deprinderile motrice fac parte din conduita voluntară a omului, căpătând ușurință și precizie pe
baza efortului voluntar
b) deprinderile motrice fac parte din diferite ”familii de mișcări”, ele nu sunt ”în general”, ci
aparțin unor componente motrice bine definite.
c) Deprinderile motrice se integrează in ”sisteme de mișcări”, ca unități mai simple.
d) Deprinderile motrice se comportă ca sisteme ce dispun de feed-back corectiv, ori de câte ori in
e) Deprinderile motrice implică o capacitate sporită de diferențiere fină a mișcărilor, pe baza unor
informații senzorial-perceptive.
f) Deprinderile motrice (ca și celelalte tipuri de deprinderi) au o stabilitate relativă, chiar in
condiții variabile de execuție, motiv pentru care se impun îîn conduita motrică. Din acest motiv, este
foarte important, ca acestea să se însușească corect de la început, corectarea fiind foarte dificilă.
g) Deprinderile motrice îmbracă caracteristicile subiecților care le execută, fapt care face posibil
să se discute despre ”stil”, la anumite niveluri (superioare) de învățare și aplicare.
h) Formarea deprinderilor este condiționată de factori obiectivi și subiectivi, dintre care amintim:
aptitudinile, atitudinea, motivația, ambianța și condițiile educaționale, capacitatea de autoapreciare,
etc.
• Sunt componente ale conduitei voluntare umane ce se formează în mod conștient;

• Sunt rezultatul calitativ al exersării mișcărilor;
• Sunt structuri de mișcări coordonate care constau în integrarea sistemică a mișcărilor însușite
anterior;
• Valorifică, prin capacitatea de diferențiere fină informațiile senzorial-perceptive, rezultând o
dirijare a acțiunilor;
• Prezintă o aferentație inversă, rapidă și eficientă;
• Dovedesc o relativă stabilitate în condiții constante și plasticitate în condiții variabile;
150
• Sunt condiționate de aptitudinile motrice, motivație, nivelul instruirii, etc.
Acestor caracteristici le pot fi adăugate cele ale mișcărilor care compun deprinderile:
• Unele elemente, sau chiar întreaga deprindere, se pot automatiza complet asigurând o eficiență
deosebită a mișcărilor și un control redus al scoarței cerebrale, ceea ce permite reorientarea
atenției către alți factori implicați în acțiune;
• Elementele componente ale deprinderilor sunt legate logic, precis, într-un sistem unic și
ireversibil, din punct de vedere al posibilității de a exista execuții identice sau de a fi
modificată succesiunea mișcărilor;
• Chiar dacă deprinderile pot fi automatizate complet (la nivelul mecanismului de realizare),
există situații în care ele se manifestă original, adaptându-se la modificările condițiilor de
execuție.
b. Clasificați deprinderile motrice după cinci criterii diferite. – 5 puncte
a) După nivelul automatizării: deprinderi motrice elementare, deprinderi motrice complexe;

b) După finalitatea folosirii: deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative (în programele școlare
actuale sunt denumite deprinderi de locomoție- de bază și combinate, de manipulare- de tip propulsie,
de tip absorție și de stabilitate- de tip axial, posturi statice sau dinamice), deprinderi motrice specifice
ramurilor şi probelor sportive;
c) După nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea deprinderilor: deprinderi
motrice propriu-zise, deprinderi perceptiv-motrice, deprinderi inteligent-motrice.
(Sinteză după M. Epuran, 1994):
Criteriul Tipurile de deprinderi motrice
1. Componente senzoriale dominante a) Perceptiv motrice (se mai numesc și

cognitiv-motrice) - (Sintezele operationale,
actionale realizate pe percepţiile externe -
stimuli şi reactii motrice corespunzătoare).
b) Motrice (propriu-zise) - (Sinteze
chinestezice reglate pe baza aferentaţiei
proprioreceptive). Gest motric învătat ca
151
programul mişcării: Reglarea prin capacitatea
anticipativă a efectului.
2. Modul de conducere. a) Autoconduse în care succesiunea mişcărilor

este dictată de programul mental pe baza
prelucrării informatiilor interne.
b) Heteroconduse - în care succesiunea
mişcărilor e dată şi de influențele din mediu
(se apropie de priceperi)
3. Sistemic a) Deschise - reglarea dependentă de variaţiile
situăţiilor.
b) Închise - se manifestă în situații standard
preponderent proprioceptive.
4. După indicatorii pe care se bazează (Cratty) a) Interni (internal clues)

b) Externi (external clues)
5. Modul de desfăşurare a) Continuu - se desfăşoară lin (ca o ”melodie

cinetică")
b) Discontinu :: cu mişcări rapide, ezitări,
miscări lente - variate.
6. Complexitatea situațiilor și răspunsurilor a) Elementare - deprinderi ce se automatizează

complet: stereotipe (în condiții neshimbate).
Mişcările ciclice şi cele din gimnastică. Se
caracterizează prin: scăderea numărului de
semnale, excluderea semnalelor exteroceptive,
o mişcare devine semnal pentru următoarea,
eliminarea timpilor morţi
b) Complexe - deprinderi parţial automatizate.
Stereotipuri cu mai multe verigi (jocuri
sportive, box, etc.).
7. După efectorii care realizează a) Fine (muşchii mâinilor).

comportamentul motric
b) Intermediare (segmente ale corpului).
c) Mari (mari grupe de muşchi).
8. După sensul utilizării a) Tehnice - specifice diferitelor domenii de

activitate şi ramuri de sport.
b) Tactice - efectuarea mai mult sau mai putin
standardizată a deprinderilor tehnice, în situații
tipice.
9. După obievtivele de realizat în educația a) De bază (mers, alergare , săritură, etc.).

fizică școlară
b) Aplicative ( cățărare, târâre, etc.).
152
10. De comportament 3) De a concura.
b) De a se încălzi.
c) Igienice
d) De odihnă, etc.
• în funcţie de componentele senzoriale implicate în activitate:

- perceptiv-motrice (cognitiv-motrice), constau în adaptarea comportamentului motric la situaţiile
schimbătoare (scrimă, lupte, jocuri sportive. etc)
- motrice (propriu-zise), sunt sinteze chinestezice care se reglează pe baza aferentaţiei proprioceptive
(atletism, patinaj, gimnastică, etc.).
• în funcţie de gradul de automatizare
- elementare, complet automatizate, dezvoltând stereotipii ( mers, alergare, săritură)
- complexe, parţial automatizate, unele elemente (cele care se desfăşoară pe baza unui control
exteroceptiv), perfeţionîndu-se în sensul detectării şi diferenţierii precise şi prompte a semnalelor din
mediul de desfăşurare a acţiunilor (jocuri sportive, sporturi de luptă, etc.).
• în funcţie de finalităţile urmărite:
- de bază, reprezentate de mers, alergare, săritură
- utilitar-aplicative, reprezentate de aruncare-prindere, târâre. căţărare, escaladare, transport de greutăţi,
tracţiune-împingere)
- specifice disciplinelor sportive, reprezentate de elementele şi procedeele tehnice.
c. Prezentați noțiunile de transfer și interferență în învățarea motrică – 5 puncte
În educaţie fizică şi sport, conform principiului sistematizării şi continuităţii, ceea ce se execută

tematic în activităţile curente (lecţii sau alte forme organizatorice) trebuie să se sprijine pe ceea ce s-a
însuşit anterior şi să pregătească conţinutul tematic al activităţilor următoare/viitoare. Deprinderile
motrice deja însuşite pot avea fie o influenţă pozitivă, fie una negativă, asupra deprinderii care se
învaţă în activitatea curentă, în funcţie de mecanismul de execuţie al acesteia din urmă. Influenţa
153
(pozitivă sau negativă) este prezentă numai în cazurile când se repetă, în activităţile curente,
deprinderile deja însuşite de subiecţi.
Atunci când influenţa este pozitivă, fenomenul se numeşte transfer şi este foarte bine dacă
poate fi valorificat la maximum, în funcţie de competenţa profesională a conducătorului procesului de
instruire (dacă, de exemplu, s-a încheiat ciclul/sistemul tematic pentru săritura în lungime cu elan, ar fi
o greşeală să se programeze, în continuare, un alt ciclu/sistem tematic pentru săritura în înălţime cu
elan!).
Când influenţa deprinderilor motrice deja însuşite, asupra celei/celor care se învaţă în
activităţile curente, este negativă, fenomenul se numeşte interferenţă. El, ca fenomen educaţional, ar fi
bine să fie evitat, dacă se lucrează cu "profesionişti" în domeniu. Interferenţa este, de fapt, un fenomen
de transfer negativ.
SUBIECTUL al II- lea - (30 de puncte)
1. Proiectarea didactică este o activitate proprie managementului educațional – 18 puncte
a. Definiți conceptul de proiectare didactică – 4 puncte
Proiectarea este specifică celor mai multe domenii de activitate umană. În învăţământ,
proiectarea se realizează de cadrele didactice în scopuri instructiv educative sau "didactice". De aici şi
denumirea de "proiectare didactică”
Proiectare didactică - numită şi design instrucţional, constă dintr-un aranjament eficient de

etape, operaţiuni, demersuri, măsuri metodologice, în stare să asigure rezolvarea eficientă a
finalităţilor. (D. Colibaba-Evuleţ, I.Bota, 1998)
154
Design-ul instrucțional (proiectarea didactică) reprezintă un model, o încercare de a valorifica

sistematic realizările şi descoperirilc cercetării psihopedagogice…….
În mod tradiţional, prin proiectare se înţelege împărţirea timpului şi eşalonarea materiei sub
forma planului calendaristic, planului tematic, proiectului de lecție etc.
Proiectarea didactică vizează întreg procesul de educaţie fizică desfăşurat pe parcursul unui
ciclu şcolar, sau mai adesea a unui an din cadrul său. Urmare a procesului de proiectare se elaborează
toate documentele de planificare cunoscute (planul tematic anual, planul calendaristic semestrial,
unitatea de învăţare, planul de lecţie).
b. Precizați etapele proiectării didactice – 4 puncte
Etapa I: precizarea obiectivelor (în programele actuale vorbim de dezvoltarea competențelor)

Etapa a II-a: analiza resurselor
Etapa a III-a: stabilirea strategiilor optime (sisteme coerente de metode, materiale și mijloace)
Etapa a IV-a: evaluarea eficienței activității curente
1. Ce vrem să realizăm? - precizarea obiectivelor instruirii (în programele actuale vorbim de

dezvoltarea competențelor)
2. Cu cine și cu ce vom realiza cele propuse? – analiza resurselor umane, materiale, climaterice,
geografice
3. Cum vom proceda pentru realizarea celor propuse? – elaborarea de strategii metodico-organizatorice
4. Care este posibilitatea de cunoaștere a nivelului de îndeplinire a celor propuse? – stabilirea unui
sistem concret de evaluare
155
Etapa I: Ce voi face? – precizarea prealabilă a obiectivelor educaționale (în programele actuale vorbim
de dezvoltarea competențelor)
Etapa II: Cu ce voi face? – analiza resurselor educaționale de care se dispune
Etapa III: Cum voi face? – elaborarea strategiilor educaționale potrivite pentru realizarea obiectivelor
Etapa IV: Cum voi ști dacă s-a realizat ce trebuia? – Stabilirea unui sistem de evaluare a eficienței
activității care se realizează.
c. Prezentați cele cinci norme care stau la baza definirii obiectivelor operaționale ale unei lecții –
10 puncte
(Pentru că programele actuale se axează pe dezvoltarea competențelor generale și specifice, sunt

șanse foarte mari ca subiectele pentru examen să nu mai conțină întrebări cu privire la obiectivele
operaționale)
(Cârstea 2000, pag. 153): Pentru definirea unui obiectiv s–au stabilit, de către specialiști, următoarele
norme:
a) Obiectivul nu vizează activitatea specialistului, ci schimbarea care se aşteaptă să se producă în urma
instruirii subiecţilor. Deci, sunt obiective informative (ce trebuie să ştie subiecții) şi obiective
formative (ce trebuie să ştie să facă subiecții);
b) Obiectivul trebuie să fie formulat în termeni expliciţi, prin folosirea unor verbe de acţiune, care să
indice un comportament observabil al subiecţilor;
c) Fiecare obiectiv trebuie să vizeze o operaţie singulară, pentru a uşura măsurarea şi evaluarea; d) Un
obiectiv trebuie să fie descris în cât mai puţine cuvinte, pentru a uşura referirea la conţinutul său
specific; e) Obiectivul trebuie să fie integrat şi derivabil logic, pentru a fi asociat construcţiei logice a
conţinutului informaţional şi situațiilor instructive.
Pentru acţiunile curente (cum este şi lecţia), obiectivele se mai numesc şi scopuri imediate, adică
obiective operaţionale.
În formularea obiectivelor operaționale, De Landsheere impune prezența a cinci elemente:

156
• Cine produce comportamentul dorit;
• Care comportament observabil va demonstra că obiectivul este atins;
• Care va fi produsul acestui comportament;
• In ce condiții trebuie să aibă loc comportamentul;
• Ce criterii vor servi pentru a determina eficiența produsului.
(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag. 143): Tot în vederea,definirii ohiectivelor unei lecții pot fi
prezentate şi următoarele norme:
• sunt obiective care vizează activitatea elevilor şi care urmăresc două direcţii, cea informativă
(ce trebuie să știe elevii) şi cea formativă (ce trebuie să ştie să facă elevii);
• obiectivul trebuie formulat în termeni expliciți, prin folosirea verbelor de acţiune care să indice
un comportament observabil al elevilor;
• fiecare obiectiv să vizeze o singură operaţie pentru a uşura evaIuarea;
• descrierea obiectivului să se realizeze cât mai succint și relevant
• obiectivul trebuie să fie integrat și derivabil logic, in concordanță cu situațiile instructive și
conținutul informațional al acestora
2. Principiul participării conștiente și active este unul dintre cele mai importante principii
aplicate in activitatea de educație fizică
Prezentați cerințele care trebuie îndeplinite in respectarea acestui principiu – 12 puncte
a) Înţelegerea corectă şi aprofundată a obiectivelor specifice procesului de practicare a exerciţiilor

fizice. Subiecţii trebuie să fie conştienţi în privinţa efectelor practicării sistematice a exerciţiilor fizice
asupra organismului propriu, dozării precise a efortului în funcţie de particularităţile individuale şi de
obiectivele urmărite, corelării corecte între stimuli şi efecte, necesităţii unei succesiuni de mijloace sau
sisteme de acţionare (chiar dacă nu întotdeauna acestea sunt şi atractive) etc. Cu alte cuvinte, trebuie
formată - la subiecţi - o motivaţie puternică şi corectă pentru practicarea exerciţiilor fizice conform
unor norme sau reguli. Aceste norme sau reguli se referă inclusiv la pauzele dintre repetări (ca durată
157
şi conţinut), rolul condiţiilor igienice şi al factorilor naturali de călire a organismului, refacerea după
efort etc.
b) Înţelegerea clară şi memorarea actelor şi acţiunilor motrice care se învaţă. Subiecţi trebuie să
înţeleagă mecanismul de bază al execuţiei actelor şi acţiunilor motrice care se însuşesc, concomitent cu
memorarea acestui mecanism. De aceea, este foarte important cum este transmis ceea ce trebuie
învăţat, cum este programat materialul respectiv, cât de atractiv şi accesibil este pentru subiecţi şi dacă
are şi i se prezintă şi valenţele formative. Nu este suficient să se execute bine un act motric sau o
acţiune motrică, ci trebuie ca subiecţii respectivi să cunoască cel puţin fazele fundamentale de execuţie
biomecanică (de exemplu, "elan - bătaie/desprindere - zbor şi aterizare" pentru orice săritură!), să
aleagă varianta sau soluţia cea mai bună în raport de condiţii şi să motiveze această alegere etc.
c) Manifestarea unei atitudini responsabile a subiecţilor pentru însuşirea materialului predat. Foarte
important este "activismul" subiecţilor, conştiinciozitatea for în executarea actelor şi acţiunilor motrice
(dar o execuţie conştientă, nu mecanică!). În acelaşi sens, subiecţii trebuie să manifeste iniţiativă, să
aibă autonomie în alegerea unei soluţii, să adapteze la propriile particularităţi ce se predă, să aibă o
atitudine critică - dacă este cazul - faţă de ceea ce se predă şi cum se realizează predarea etc.
d) Formarea capacităţii subiecţilor de apreciere obiectivă a propriului randament. Este vorba de

capacitatea de apreciere corectă a propriilor execuţii şi rezultate, adică - de fapt - capacitatea de
autoapreciere obiectivă. Propriile execuţii şi rezultate nu trebuie nici supraapreciate, dar nici
subapreciate. În explicarea sau justificarea succeselor şi insucceselor nu trebuie să se facă apel la
argumente de ordin relativ subiectiv (calitatea arbitrajului, comportamentul spectatorilor, calitatea
instalaţiilor - materialelor - bazei sportive, lipsa de fairplay din partea "adversarilor" etc.).
- cunoașterea și înțelegerea obiectivelor educației fizice și sportului, ceea ce va conduce la o mai bună
motivare și conștientizare a acțiunilor elevilor;
- înțelegerea mecanismului de bază al actelor și acțiunilor motrice supuse învățării, în vederea formării
unei reprezentări cît mai exacte și a ușurării memorizării mișcărilor;
- stimularea autonomiei și inițiativei elevilor în alegerea soluțiilor motrice la problemele create de
profesor, în vederea menținerii unei stări de implicare cât mai ridicată;
- implicarea elevilor în procesul de evaluare a propriilor acțiuni și a celor desfășurate de colegii lor.
158
SUBIECTUL al III - lea - (30 de puncte)
1. Elaborați o structură de șapte exerciții, pentru însușirea unui procedeu tehnic de atac,
dintr-un joc sportiv la alegere. În descrierea fiecărui exercițiu, menționați acțiunea
motrică, dozarea, formațiile de lucru, respectând eșalonarea metodică a exercițiilor în
structură – 14 puncte
(adaptare după IGOROV-BOSSI, M, HANTĂU, C.,CARACAŞ, V., 2014. Fundamentele

ştiinţifice al jocurilor sportive – Handbal, Editura BREN, Bucureşti, pag. 127):
Aruncarea la poartă din săritură (handbal)
1. Acțiunea motrică: câte doi la distanța de 6 - 9 m pase din săritură cu elan de un pas
Dozarea: 10 x, pauză pasivă 5 sec
Formații de lucru: perechi
2. Acțiunea motrică: câte doi la distanța de 6 - 9 m pase din săritură cu elan complet, pentru jucătorii
dreptaci stâng-drept-stâng
Dozarea: 10 x, pauză pasivă 8 sec
Formații de lucru: perechi
3. Acțiunea motrică: suveică simplă cu pase din săritură
Dozarea: 10 x, pauză activă alergare la capătul șirului, 10 sec
Formații de lucru: două coloane de câte 4-6 elevi față în față
4. Acțiunea motrică: poziția jucătorului inter: pasă-reprimire-aruncare la poartă din săritură
Dozarea: 10 x, pauză activă alergare la capătul șirului, 10 sec
Formații de lucru: două coloane de câte 6-8 elevi pe poziția interului stânga și dreapta
5. Acțiunea motrică: dribling-aruncare la poartă din săritură, pe lungimea terenului
Dozarea: 6 x, pauză activă mers și aștepare la capătul rândului ,45 de secunde
159
Formații de lucru: 12-15 elevi în coloană câte unul pentru o poartă
6. Acțiunea motrică: pase în doi din alergare cu aruncare la poartă din săritură, pe lungimea terenului
Dozarea: 6 x, pauză activă mers și aștepare la capătul rândului ,30 de secunde
Formații de lucru: 12-14 elevi în coloană câte doi pentru o poartă
7. Acțiunea motrică: pase în trei cu schimb de locuri cu aruncare la poartă din săritură, pe lungimea
terenului
Dozarea: 6 x, pauză activă mers și aștepare la capătul rândului, 30 de secunde
Formații de lucru: 12-15 elevi în coloană câte trei pentru o poartă
2. Elaborați o secvență de plan de lecție pentru o verigă netematică, destinată dezvoltării fizice
armoniase. În elaborare se va urmări: - 16 puncte
a. descrierea exercițiilor utilizate – 8 puncte
b. succesiunea metodică a exercițiilor – 2 puncte
c. precizarea dozării efortului – 3 puncte
d. menționarea formațiilor de lucru – 3 puncte
(adaptare după HIDI, I., 1999. Gimnastica. Gimnastica de bază. Gimnastica în ramurile
sportive. Editura ANEFS, Bucureşti, pag. 31):
I. P.I. Stând
T1- pas înainte cu piciorul stâng, extensia brațelor lateral și a capului
T3- pas înainte cu piciorul drept, extensia brațelor sus și a capului
T5- fandare laterală stânga cu brațele pe diagonală
160
Dozare: (4x8 timpi); Formație de lucru: în trepte, câte 4
II. P.I. Stând

T1- pas lateral cu piciorul stâng, ridicarea brațelor înainte
T2- ridicare pe vârfuri cu ducerea brațelor lateral
T3- demi-plie, îndoirea brațelor cu mâinile la ceafă
T5-8- idem T1-T4 spre dreapta
III. P.I. Stând depărtat, brațele îndoite cu mâinile pe șold

T1- îndoirea laterală a trunchiului spre stânga
T2- îndoirea laterală a trunchiului spre dreapta
T3- îndoirea laterală a trunchiului spre stânga cu brațul drept coroană sus și brațul stâng coroană
înapoi-jos
T4- îndoirea laterală a trunchiului spre dreapta cu brațul stâng coroană sus și brațul drept coroană
înapoi-jos
T5- îndoire răsucită a trunchiului cu întinderea brațelor lateral, spre stânga
T6- îndoire răsucită a trunchiului cu întinderea brațelor lateral, spre dreapta
T7-indoire înainte cu palmele pe sol
IV. P.I. Stând depărtat, brațele îndoite cu mâinile la piept

T1- răsucirea trunchiului spre stânga
T2- răsucirea trunchiului spre dreapta
T3- răsucirea trunchiului spre stânga cu întinderea brațelor lateral
T4- răsucirea trunchiului spre dreapta cu brațele lateral
T5-7- rotarea trunchiului spre stânga cu ridicarea brațelor sus
161
Dozare: (4x8 timpi, idem pe partea opusă); Formație de lucru: în trepte, câte 4
V. P.I. Pe genunchi
T1- întinderea piciorului stâng lateral cu ridicarea brațelor lateral
T2- îndoirea răsucită a trunchiului spre stânga cu ducerea brațelor înainte, mâinile ating vîrful
piciorului
T3- extensia răsucită a trunchiului cu brațele lateral, pumnul strâns
T4- revenire pe genunchi pe călcâie așezat
T5-7- idem spre dreapta
T8- revenire pe genunchi
VI. P.I. Așezat depărtat cu brațele lateral

T1- îndoirea răsucită a trunchiului spre stânga, îndoirea brațelor cu sprijinul mâinilor la nivelul
pieptului, atingerea solului cu pieptul
T2- revenire în așezat cu extensia brațelor lateral
T4- idem T2
T5- îndoirea picioarelor în așezat echer grupat
T6- întinderea picioarelor cu brațele lateral în așezat echer
T7- idem T5
VII. P.I. Culcat facial, brațele îndoite la nivelul pieptului sprijinit

T1- întinderea brațelor
T2- revenire
T3- întinderea brațelor cu depărtarea picioarelor
T4- revenire
T5- întinderea brațelor cu ridicare în sprijin culcat și îndoirea piciorului stâng cu genunchiul la piept
T6- revenire
T7- idem 5 cu genunchiul drept la piept
162
T8- revenire
VIII.P.I. Stând
T1- săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor înainte
T2- săritură în stând cu ducerea brațelor lateral
T3- săritură în stând depărtat cu ridicarea brațelor sus
T4- săritură în stând cu coborârea brațelor prin înainte jos
T5- săritură în stând depărtat cu picioarul stâng înainte, bătaia palmelor sus
T6- săritură în stând depărtat cu picioarul drept înainte, bătaia înainte-jos
T7-săritură în stând depărtat cu piciorul stâng înainte, bătaia palmelor sus
T8- săritură în stând cu bătaia palmelor înapoi-jos
163
Bibliografie
1. Barbu C., Stoica M. (2000) Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie fizică,
Bucureşti, Edit. Printech
2. Cârstea Gh. (1999) Metodica educaţiei fizice şcolare, Bucureşti, A.N.E.F.S.
3. Cârstea Gh. (2000) Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti, Editura ANDA
4. Dragnea A. (coord.) (2002) Teoria educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti, Editura FEST
5. Dragnea A., Bota A. (1999) Teoria activităţilor motrice, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
6. Firea E. Didactica specialității in educație fizică și sport. Sinteză de curs, world wide web
7. GRIGORE, G., DINȚICĂ, G., 2011. Metodica dezvoltării calităților motrice la copiii de 7 – 11 ani. Editura
Discobolul, București
8. Grigore V. (2003) Gimnastica. Manual pentru cursul de bază, Bucureşti, Editura Bren
9. HIDI, I., DINA, L., CORLACI, I., 2010. Metodica dezvoltării fizice armonioase. Editura Discobolul,
București
10. HIDI, I., 1999. Gimnastica. Gimnastica de bază. Gimnastica în ramurile sportive. Editura ANEFS,
Bucureşti
11. IGOROV-BOSSI, M, HANTĂU, C.,CARACAŞ, V., 2014. Fundamentele ştiinţifice al jocurilor sportive –
Handbal, Editura BREN, Bucureşti
12. MOANȚĂ, A., 2005. Baschet – metodică. Editura Alpha, Buzău
13. POPESCU, G., 2005. Gimnastica: pregătirii, educării, dezvoltării fizice generale. Editura Elisavaros,
București
14. STOICA, M., IVAN, C., 2011. Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București
15. Şerbănoiu S. Tudor V (2007) Teoria și metodica educației fizice și sportului,
16. TUDOR, V., 2000. Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale capacității
motrice. Editura Rai-Coresi, București
164
ISBN 978-973-0-36254-1

Subiecte Rezolvate 2021-2011 - Examenul Național de Titularizare La Disciplina Educație Fizică Și Sport-2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte Rezolvate 2021-2011 - Examenul Național de Titularizare La Disciplina Educație Fizică Și Sport-2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONȚIU CLAUDIU DAN

I.1. Definiți calitatea motrică rezistența……………………………………………………………………………….……..pag. 7

I.1. Definiți calitatea motrică forța…………………………………………………………………………………………….pag. 22

I.1. Definiți educația fizică. ……………………………………………………………………………………………………pag. 41

I.1. Definiţi funcţiile educaţiei fizice……………………………………………………………………………………………pag. 61

I.1. Specificaţi cinci obiective de dezvoltare structural-funcţională a organismului………………………………………………pag. 85

I.1. Definiţi efortul fizic……………………………………………………………………………………………………………..pag. 97

I. Ilustraţi două procedee metodice folosite pentru dezvoltarea vitezei……………………………………………………………...pag. 130

I.1. Enumerați cinci obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului…………………………………………………pag. 147

Spor la învățat și succes la examen!

VACANTE/REZERVATE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Probă scrisă EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROFESORI

1. Calitățile motrice fac parte din capacitatea motrică a individului uman

a. Definiți calitatea motrică rezistența

(Gh. Cârstea 1999, pag. 69):

(Dragnea, A. Bota, Teoria activităților motrice, pag. 234):

Rezistența se definește ca fiind capacitatea psiho-fizică a organismului de a realiza un efort de

b. Specificați patru factori de condiționare a îndemânării.

(Gh. Cârstea, 1999, pag. 66):

(Dragnea, Teoria activităților motrice, pag. 244):

• nivelul de dezvoltare a celorlalte aptitudini motrice; orice scarcină motrică presupune un

c. Prezentați trei forme de manifestare a calității motrice viteza.

(Gh. Cârstea, 1999, pag. 60):

2. Deprinderile motrice reprezintă rezultate ale învăţării.

a. Menționați trei caracteristici ale deprinderilor motrice.

(G. Cârstea, 2000, pag. 67):

(Dragnea, Teoria activităților motrice, pag. 159):

(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag. 75):

Caracteristicile deprinderilor motrice:

(Gh. Cârstea, 2000, pag. 71):

Etapa perfecţionării deprinderii motrice, are următoarele principale obiective:

(Dragnea, Teoria activităților motrice, pag. 163):

Etapa a IV-a: a perfecționării şi ”supraînvățării” - e caracterizată de efectuarea mișcării în condiții

(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag. 78):

Etapa perfecționării deprinderilor motrice

(Gh. Cârstea, 2000, pag. 71):

1. Efortul fizic stă la baza oricărei activităţi motrice.

a. Definiţi efortul fizic.

(Dragnea, 2002, pag.54):

(Dragnea, A. Bota, Teoria activităților motrice, pag. 183):

”Efortul reprezintă o conduită conativă de mobilizare, concentrare și accelerare, a forțelor

(Șerbănoiu S, 2007, pag. 125):

b. Prezentaţi volumul efortului.

(Dragnea, A. Bota, Teoria activităților motrice, pag. 185):

Volumul efortului este reprezentat de cantitatea totală de activitate motrică desfășurată,

(Șerbănoiu S, 2007, pag. 126):

c. Prezentaţi intensitatea efortului.

(Dragnea, A. Bota, Teoria activităților motrice, pag. 186):

d. Prezentaţi complexitatea efortului.

(Dragnea, A. Bota, Teoria activităților motrice, pag. 187):

Complexitatea efortului este reprezentată de numărul acțiunilor motrice efectuate simultan în

2. În învăţământul românesc, lecția este forma de bază a procesului instructiv-educativ.

a. Clasificaţi lecția de educație fizică și sport, în funcţie de etapele învățării motrice.

(Gh. Cârstea, 2000, pag. 114):

• lecţii de însuşire-iniţiere primară;

(Firea, Didactica specialității in efs, pag. 57):

Dozare: 6-8 min

(Gh. Cârstea, 2000, pag. 118):

(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag. 127):

* Se punctează eșalonarea metodică a exercițiilor în complex.

(V.Grigore, Gimnastică. Manual pentru cursul de bază)

IV. Stând depărtat cu brațele înainte, de șipcă la nivelul stomacului apucat