Anamneza:

1. Dispnee
Dispneea poate fi determinată de patologii cardiace, pulmonare, neuromusculare, metabolice,
hematologice.

2. Tuse
 lipsa reflex -> AVC, Parkinson -> risc aspiratie
 tuse cronica cu expectoratie > 200ml -> suspiciune bronsiectazie
 debut, productiva, tip si cantitate sputa, simptome asociate.
3.Hemoptizia
 mica(50ml),medie(50-100ml),mare(100-300ml),masiva(>300ml)

4.Durerea toracica – eval in fc de respir-> nemodif -> eval in fc de miscari -> acc -> musculoscheletala
 caracterul, localizarea, radiația, severitatea, factorii exacerbatori și amelioratori și relația cu
mișcarea (respirația sau tusea).
 durerea de tip pleuritic - ascuțită, cu caracter de junghi și este agravată de mișcare sau
respirația profundă
 debut brusc - embolia pulmonară, infarctul pulmonar sau pneumotorax.
 debut în decurs de ore - pneumonie, pleurezie.
 debut insidios - empiem, patologie neoplazică, pleurezia tuberculoasă.
Examen obiectiv:
Inspectie – torace emfizematos, pectus excavatum, pectus carinatum, cifoscolioza dorsala
Palpare
 ampliatii respiratorii cu pliu -> reduse apical = tb, neo, pahipleurita; reduse bazal – pleurezie,
pneumonie, pneumotorace, pahipleurita, nevralgie.
 Freamat pectoral(treizeci si trei) – accentuat in obstruc bronsice, emfizem, perete toracic
gros, pleurezii, pneumotorace.
Percutie

Semiologia zgomotelor respiratorii:

 suflu tubar fiziologic – audibil in laringe, trahee, fosa jugulara, fose supraclaviculare, fosa
subclaviculara median, manubriu sternal, fosa interscapulara, varful axilei
 Suflu tubar patologic – condensari pulmonare cu contiguitate la nivelul peretelui
toracic(pneumonia lobara, infarct pulmonar suficient de extins, tb infiltrativ, tu pulmonare),
cavitati pulmonare
 Suflu pleuretic – condensare pulmonara + pleurezie secundara(parapneumonica, infarct, tu)
 Suflu cavernos – caverne tb, abces pulm, neo abcedat, chist hidatic langa peretele toracic
 MV accentuat – hiperventilatie(tahipnee), plaman contralateral pleurezie
masiva/pneumotorace, bronsiolite
 MV diminuat
o cauze obstructive
 înalte: corpi străini, edem glotic asociat cu stridor
 joase: BPOC, criza de astm bronșic, tumori endobronșice asociat cu
wheezing;
o cauze restrictive:
 pneumonii, pneumopatii interstițiale difuze, modificări ale peretelui toracic
(cifoscolioză)
 pleurezii mici, pneumothorax.
 lama fina pleurezie/pahipleurita
o alveole hipoventilate
 reducere amplit misc resp de cauza parietala - fracturi costale, deformari
torace, pareza musculatura
 complianta scazuta – emfizem, BPOC, fibroza
 BPOC – obstacol bronsii, emfizem, scade compl pulm, hipomotil diafr dat
hiperinfl
 Silentiu respirator – obstructie bronsica completa(tu, criza severa astm), atelectazie,
pleurezie masiva, hidrotorace, pneumotorace masiv, pahipleurita masiva, pneumonie
completa, tu pulmonare
 MV cu expir prelungit – criza de astm, bpoc, bronsiolita.
 Raluri crepitante:
o Pneumonie lobara(faza initiala si finala), congestie pulmonara, bronhopneumonie,
infarct, IVS, EPA, atelectazie, de decubit, post-hemoptizie
o Manevra accentuare raluri crepitante -> respir profund 3 ori + tuse la finalul
ultimului expir
o Raluri buloase(subcrepitante) – exudare lichid in bronsii
o Raluri atelectatice – fara lichid la nivelul alveolelor(dispar dupa tuse)
o Crepit bronsiolitice – in prima jum a inspir, pneumonice/EPA – in a 2-a jum inspir
 Raluri bronsice
o Buloase – secretii fluide
 Mici(subcrepit) – bronsiolita, congestie/edem pulm, resorbtie pneumonie.
 Mijlocii – bronsita acuta, cronica, edem, bronhopneumonie
 Mari – bronsita acuta/cronica, bronsiectazii
o Uscate – secretii fluide + ingustare lumen prin spasm, edem, strictura
 Ronflante – ambele faze; mai ales prin ingustarea decat prin exudatie
 Sibilante – ambele faze, indeosebi expir, mai ales prin mecanism obstructiv
 Manevra accentuare – expiratie suplimentara – bolnav sufla ca
pentru a stinge o lumanare la distanta.
 Prezenta ambelor
 inspir initial ronflant->sibilant, dupa in expir invers.
 La varfuri -> tuberculoza
 La baze -> bronsiectazie
Presiuni:

Prin scăderea pH-ului, (deplasarea curbei spre dreapta), nivelul saturației pentru un anumit PaO2
scade. Invers, în cazul alcalozei saturația hemoglobinei pentru un anumit PaO2, crește.
Scăderea temperaturii corporale determină deplasarea curbei spre stânga, crescând afinitatea
hemoglobinei pentru oxigen. Odată cu creșterea temperaturii, curba este deviată spre dreapta,
scăzând afinitatea hemoglobinei pentru oxigen.

Teste de ventilatie pulmonara:

 Inaintea testarii:
o Nu fumat, nu alcool – 4h anterior testarii
o Nu efort fizic intens – 30 min anterior testarii
o Nu mese importante – 2h anterior testarii
o Nu haine ce previn expansiunea toracelui/abdomenului
 Spirometria

Aprecierea severității disfuncției respiratorii: consensul privind strategiile de interpretare a

explorărilor funcționale recomandă utilizarea VEMS exprimat procentual din valoarea prezisă.
Disfuncție ventilatorie
 Ușoară > 70%
 Moderată 60 - 70%
 Moderat-severă 50 - 59%
  Severă 35 - 49
 Foarte severă < 35%

Teste de bronhodilatare (BD)

Se efectuează în scop diagnostic (evidențierea spasmului bronșic și reversibilitatea acestuia)
sau terapeutic (aprecierea eficacității tratamentului specific).
 prin administrare de medicamente beta-adrenergice (400 mcg Salbutamol = 4 puff
Ventolin) sau parasimpaticolitice (40 mcg ipratropiu) cu durată scurtă de acțiune.
 test pozitiv: VEMS post BD >12% și 200 ml, față de valorile inițiale.
 reversibilitate parțiala ( 8-11%)->testul la corticosteroizi: corticoterapie orală 7-10 zile, sau
inhalatorie 3-4 săptămâni, apoi reevaluare prin spirometrie cu test bronhodilatator.
  creșterea semnificativă a VEMS-ului indică un test pozitiv.

Teste de bronhoprovocare
 la pacienti cu simptome de bronhospasm, cu parametrii spirometrici normali sau rezultate
neclare după efectuarea testului bronhodilatator.

 Se administreaza aerosoli 2 min sau dozimetrie cu 5 respiratii.

 Scaderea VEMS > 20% -> test pozitiv.

Peak-flowmetrie – NU poate inlocui spirometria.

 automonitorizarea pacienților astmatici la domiciliu(control + raspuns la tx)
 Controlat (zona verde) : valori normale, PEF > 80% din prezis sau personal „best” cu o
variaţie circadiană < 20%;
 Parţial controlat (zona galbenă): valori de atenționare, PEF de 50 – 80 % din prezis sau
personal „best” şi variaţii circadiene de 20-30%;
 Necontrolat (zona roşie) : zonă de urgență, valori ale PEF < 50% din prezis sau personal
„best” şi o variaţie circadiană > 30%.

Body-pletismografia – permite masurarea volumelor pulmonare absolute(statice) – cap

functionala reziduala, volum rezidual, capacitatea pulmonara totala.
Indicații
 diagnosticul unei boli pulmonare restrictive;
 măsurarea volumelor pulmonare pentru a distinge între procesele restrictive și obstructive;
 evaluarea bolilor obstructive pulmonare, cum ar fi emfizemul bulos și fibroza chistică, care
pot produce rezultate artificiale scăzute dacă sunt măsurate cu alte metode;
 măsurarea volumelor pulmonare atunci când sunt necesare mai multe studii repetate sau
atunci când subiectul nu este în măsură să efectueze teste cu mai multe respirații;
  evaluarea rezistenței la fluxul de aer;
 determinarea răspunsului la bronhodilatatoare, după cum se reflectă în modificările
rezistenței căilor respiratorii, conductanței căilor respiratorii și volumul de gaz toracic;
 determinarea hiperreactivității bronșice ca răspuns la metacolină, histamină sau
hiperventilație izocapnică, după cum se reflectă în modificările volumului gazului toracic,
rezistenței căilor respiratorii și conductanței căilor respiratorii;
 evaluarea ulterioară a evoluției bolii și răspunsul la tratament.
Contraindicații relative
 confuzie mentală, incoordonare musculară sau alte condiții care împiedică subiectul să intre
încabina pletismografului sau să efectueze în mod adecvat manevrele necesare (gâfâirea
împotriva unui obturator închis);
 claustrofobie care poate fi agravată de intrarea în cabina pletismografului;
 prezența asupra pacientului a unor dispozitive sau a altor condiții, precum perfuzii
intravenoase continue cu pompe sau alte echipamente care nu pot fi întrerupte sau care ar
putea interfera cu presiunea din cabină;
 alte modificări (prezența unui tub toracic, O2 transtracheal, catetere sau timpan perforat);
 terapie continuă cu oxigen care nu poate fi întreruptă temporar.

Tehnica se bazează pe Legea lui Boyle: volumul de aer variază în proporție inversă cu presiunea
asupra căreia este supusă, în condiții de izotermie (temperatură constantă).

Interpretare: CPT şi VR valori normale 80 - 120%

Afectare ușoară 120 - 150%
Afectare moderată 150 - 180%
Afectare severă > 180%

Disfuncţiile ventilatorii restrictive parenchimatoase (rezecţii pulmonare; creşterea recului elastic

din: pneumopatii interstiţiale difuze, pneumoconioze, colagenoze, sarcoidoză, tuberculoză, etc.)
sau extraparenchimatoase (patologie pleurală sau a peretelui toracic, boli neuromusculare,
limitarea mişcărilor diafragmului) se caracterizează prin reducerea volumelor pulmonare, în
principal CV şi CPT ( tabelul 6).
Determinarea transferului gazos prin membrana alveolo-capilară pulmonară (difuziunea
pulmonară) pentru monoxidul de carbon (DLCO)
 singura investigaţie efectuată în mod uzual care poate detecta anomaliile microcirculaţiei
pulmonare.
 Transferul gazos la nivelul membranei alveolo-capilare este dependent de:
o factorii de membrană: suprafață, grosime, eficiență funcțională;
o factorii circulatori: volum de sânge în capilare, valoarea hemoglobinei (valoarea
DLCO se corectează la concentrația hemoglobinei actuale a pacientului).
 DLCO = produsul dintre rata de transfer prin membrana alveolo-capilară şi volumul de aer
alveolar
 Kco (constanta de transfer) = DLCO împărțit la valoarea obținută pentru VA
Indicații: evaluarea bolilor pulmonare parenchimatoase și non-parenchimatice coroborate cu
spirometria; determinarea severității bolilor pulmonare obstructive și restrictive, a bolii vasculare
pulmonare; determinarea riscului preoperator.
Contraindicații
Absolute:
 Toxicitate cu monoxid de carbon
 Niveluri periculoase de desaturare a oxihemoglobinei fără oxigen suplimentar
Relative
 confuzie mentală sau incoordonare musculară care împiedică subiectul în efectuarea
adecvată a manevrei sau incapacitatea de a obține sau de a menține o etanșare adecvată a
buzelor pe piesa bucală a instrumentului;
 masă copioasă sau un exercițiu cu consum energic mare anterior testării
 fumatul cu de 24 de ore anterior efectuării testului
 volume pulmonare scăzute care pot influența validitatea testării
Valori normale DLCO: 80-120% din valorile prezise (pe baza vârstei, înălţimii şi sexului).
Scăderea DLCO:
 uşoară >60%
 moderată între 40-60%
 severă < 40%.
Scăderea DLCO poate fi întâlnită în trei tipuri mari de afecţiuni:
 Boli interstiţiale pulmonare: micşorarea suprafeței membranei de difuziune, respectiv a
volumului de sânge din circulaţia pulmonară, date de fibroza unităţilor funcţionale.
 Emfizem: diminuarea suprafeței membranei alveolare prin distrucția pereților alveolari.
 Boli vasculare pulmonare (hipertensiunea pulmonară, embolia pulmonară, etc.) prin
reducerea volumului patului vascular.
ASTRUP
Valori normale:
 PaO2 80-100 mmHg
 PaCO2 35-45 mmHg
Calcularea gradientului alveolo-arterial al oxigenului (PAO2-PaO2), se foloseşte o formă
simplificată a ecuaţiei gazului alveolar: PAO2=150-1,25 x PaO2
Valori normale:
 < 15 mmHg (sub 30 ani)
 creşte cu 3 mm Hg pentru fiecare decadă de viaţă peste 30 ani.
Hipoxemia poate fi indusă prin următoarele mecanisme fiziopatologice:
 scăderea nivelului PO2 inspirat (altitudine crescută);
 hipoventilaţia alveolară globală (boli neuromusculare, tulburări centrale de reglare);
 şuntul arterio-venos (atelectazie pulmonară, pneumonie, edem pulmonar, cardiopatii
congenitale cu şunt);
 dereglarea raportului ventilaţie/perfuzie (bolile căilor respiratorii, boli pulmonare
interstiţiale, afecţiuni alveolare, boală vasculară pulmonară).
 datorată alterării difuziunii (situații clinice aparte).
Puls-oximetria
Valori normale: > 95-97%
Limite:
 Există discrepanțe între PaO2 si SaO2, puls-oximetrul are o sensibilitate relativ
scăzută la schimbările de presiune parţială, astfel saturații de 90% pot corespunde cu
PaO2 de 60 mmHg
 În cazul vasoconstricţiei periferice cutanate (debit cardiac scăzut sau folosirea de
vasoconstrictoare), semnalul de la puls-oximetru poate fi mai puţin exact sau
nepreluat.
 Existența altor forme de hemoglobină (carboxihemoglobina şi methemoglobina)
determină valori măsurate ale SaO2 neacurate.
 Nu oferă date asupra nivelului PaCO2, acesta poate fi modificat chiar și în cazul unei
saturații periferice SaO2 ≥ 90%.

Testarea cardiopulmonară la effort - evaluarea capacității adaptării la efort a bolnavilor cu

patologie pulmonară reprezintă „standardul de aur”.
Avantaje:
 utilă în diferenţierea dispneei de etiologie pulmonară de cea cardiacă sau de altă cauză;
 unele tulbrări funcționale incipiente nu pot fi depistate decât în condiţii de solicitare fizică;
 este evaluată atât capacitatea de adaptare la efort a bolnavilor cu tulburări pulmonare
clinico-funcţionale, cât și limitele antrenamentului fizic din cadrul programului de
recuperare pulmonară;
 oferă date asupra evoluţiei şi a prognosticului unor boli pulmonare cronice, precum şi a
rezultatelor programelor de reabilitare pulmonară;

 pragul anaerob (nivelul de efort la care metabolismul muscular devine predominent

anaerob)
 consumul de O2 (VO2)
 rezerva ventilatorie ([capacitate ventilatorie maximă – VE]/capacitatea ventilatorie maxima)
 ventilaţia/minut (VE)
Testul de mers de 6 minute
Pacienților cu patologie pulmonară cronică în vederea
 evaluării capacității funcționale
 determinarea hipoxiei din timpul efortului
 de ajutor în decizia asupra administrării oxigenoterapiei la domiciliu.
Metoda:
 anterior testării se notează următoarele: SaO2, frecvența cardiacă, tensiunea arterială,
respectiv nivelul dispneei și fatigabilității validate pe scala Borg.
 pe un coridor lung de 30 m, lipsit de obstacole, pacientul este rugat să meargă în pas grăbit,
în timp ce este cronometrat
 parametrul cel mai important urmărit fiind distanţa parcursă care se compară cu valoarea
prezisă în funcţie de o serie de parametrii antropometrici (vârstă, înălţime, greutate) şi sex,
respectiv valorile post-test ale parametrilor enumerați.

Radiografia toraco-pulmonara – tips n tricks

 bronhograma aerică permite diagnosticul diferențial al pneumoniei cu atelectazia
pulmonară, ce nu beneficiază de acest semn.
 in cazul pacienților examinați în poziția de decubit dorsal, pleurezia unilaterală va apărea ca
o scădere difuză a transparenței hemitoracelui afectat comparativ cu partea opusă
 lipsa de ameliorare a parametrilor respiratori la pacientii IOT, radiografia toracică poate
decela introducerea sondei distal de bifurcația traheală cu colaps pulmonar
 CT-ul de torace rămâne metoda imagistică de elecție în confirmarea suspiciunii și în
stadializarea TNM a cancerului pulmonar
 pneumotoraxul - hipertransparența, fără desen vascular încadrată de o linie de demarcare
pleurală -> determina colabarea la hil a plămânului homolateral
 dx pneumotorace in decubit dorsal -> deep sulcus sign – un SCD este mult mai
hipertransparent decat celalalt + mai coborat
Computer tomografia
 principalele indicații pentru adminstrare de SDC sunt:
o masă mediastinală/pulmonară;
o un proces pneumonic fără rezoluție;
o screening-ul cancerului pulmonar/metastaze;
o empiem sau leziuni de perete toracic;
o hemoptizie sau disfonie;
o probabilitate clinică înaltă de trombembolism pulmonar (TEP);
o suspiciunea unei disecții de aortă.
 examinarea nativă își găsește utilitatea în:
o dispnee de cauză neprecizată;
o suspiciune/monitorizare pneumopatiilor interstițiale difuze (ILD);
o bronșiectazii;
o BPOC.
 Pattern-uri
o de crestere a densitatii
 sticla mata – covid, pneumonie hipersensib
 pneumonic - cu bronhograma aerica
 pneumonita in organizare – subpleurala/peribronhovasculara
  atelectatic – fara bronhograma aerica + deplasare scizura de partea afectata
o de scadere a densitatii
 emfizem pulmonar – fara perete
 chiste pulmonare – cu perete
o reticular
 edem cardiogen – ingrosare septe interlobulare
 limfangita cc, sarcoidoza – ingrosare nodulara septe interlobulare +
ingrosare interst peribronhovasc
 fibroza pulm idiopatica/secundara – ingrosare arciforma septe intralobulare
si interlobulara
 overlap=suprapunere de 2 sau mai multe modele lezionale pulmonare
 crazy-paving = suprapunere creștere densitate (sticla mata) și
reticulație (îngroșarea septelor inter și intralobulare)
 proteinoza alveolara, hemoragia difuza(Goodpasture), Pneumocistis
carinii, EPA, SADR
o nodular
 dupa dimensiune
 micronoduli (<3 mm) - tip sticlă mată, care nu se află în contact cu
pleura scizurală (nodulii acinari/centrilobulari) sunt substratul
modificărilor de la nivelul bronșiolelor respiratorii.
 mici (< 10 mm și >3 mm);
 noduli mari (>10 mm și < 30 mm);
 mase(>30mm)
 dupa distributie
 centrilobulari - pot fi noduli denși care iau forma unui arbore înflorit
(“tree in bud”)
 care interesează bronșiolele terminale
 perilimfatici
 vasculari
Ecografia toracica

 cu cât cantitatea de aer scade, cu atât plămânul poate fi vizualizat direct

 plaman normal aerat - reverberații de tip linii A, orizontale, paralele cu linia pleurală.
 înlocuiri parțiale a aerului - reverberații verticale – linii B, ce pornesc de la linia pleurală și
pot genera aspectul de “plămân alb” când componenta aerică scade până la 10%.
 hepatizatie pulmonara - condensarea pulmonară de tip pneumonic/atelectatic ce determina
vizualizarea directă a parenchimului pulmonar
 semnul alunecării plămânului
o plămânul participă la excursile respiratorii
o redus în cazul hiperinflației pulmonare (emfizem) sau absent în cazul unui
pneumotorax sau al unei pleurezii.

Sindroame:
1. Sindromul interstițial:
 reprezintă înlocuirea parțială a aerului din compartimentul alveolar;
 îngroșarea spațiului interstițial în cazul fibrozei sau prezenței fluidului;
  apariția artefactelor verticale, liniile B, care dacă sunt în număr mai mare de 3 la nivelul unui
spațiu intercostal, sunt considerate patologice

2. Sindromul alveolar
 înlocuirea cvasicompletă a aerului din compartimentul alveolar.
 în peste 95% din cazuri, are un contact pleural, ceea ce permite vizualizarea sa directă.
 conturul poate fi difuz, acompaniat de linii B perilezionale.
 consolidări cu bronhogramă aerică sau fluidă, se observă arii hiperecogene (aerice),
punctiforme sau liniare, cu dinamică respiratorie.
3. Atelectazia pulmonara
 se prezintă fără bronhogramă aerică, deseori asociată cu colecțiile pleurale mari.
 plamanul atelectaziat seamănă cu un cioc de pasăre și prezintă o mișcare sincronă cu bătăile
cordului transmise prin lama de lichid pleural.
4. Pneumotorace
 acuratețea diagnosticului prin tehnica ecografică e similară cu cea a computer tomografiei
 lipsa liniilor B și a alunecării pulmonare în modul 2D de analiză ecografică ridică suspiciunea
 se certifică în modul M dinamic de evaluare, cu apariția semului “codului de bare” - mișcarea
peretelui toracic prezentă, fără înregistrarea mișcării pulmonare datorită interpunerii aerului
la nivelul pleurei
5. Colectii fluide
 mai mici de 500 ml pot fi omise la rgf -> ecografia are o Se și Sp de aproape 100%.
 lama de lichid intrapleural este dependentă cu gravitație și este vizualizată în regiunea
inferioară sau posterioară a toracelui
 aspectul anechoic între diafragm și peretele toracic este sugestiv pentru lichid
 cuantificarea pleureziei se poate face înmulțind grosimea lamei de lichid (mm) cu 20, astfel
obținându-se valoarea cantitativă în ml de lichid
 semnal anecogen pledează pentru un transudat
 prezența de microparticule - semnul planctonului, sugerează exudat sau hemoragie acută.
 vizibil doar la ecografie - prezența complicațiilor colecților pleurale = septe sau plurisepte
semne ale unui exudat sau empiem pleural

6. Diafragmul
 grosimea medie (Gm) % este egală cu Gi – Ge x 100/Ge
 VN între 0,22– 0,28 cm
 sub 0,2 cm reprezintă o tulburare a mușchiului diafragm:
o patologie cronică pulmonară
o paralizia de nerv frenic
o atrofierea mușchiului diafragmatic
7. Sindromul interstitial
 prezența a mai mult de 3 linii B la nivelul unui spațiu intercostal, în mai mult de 2 zone
pulmonare bilaterale
 distanță de până la 7 mm între liniile B sugerează un sindrom interstițial pur -> aspect
sugestiv reticulatie
 distanță mai mică de 3 mm între aceste linii - sindrom alveolo-interstițial și aspectul de
plămân alb din pneumonia interstițială nespecifică
 evaluarea grosimii liniei pleurale este luată în considerare ca marker de severitate a fibrozei.
o linie pleurală îngroșată (>2 mm, mai ales >5mm), neregulată, fragmentată, reducere
a semnului alunecării pulmonare - sugestiv forme moderate și severe
o numărul liniilor B este direct proporțional cu severitatea fibrozei
Bronhoscopie
Indicaţii:
 confirmarea neoplasmului bronhopulmonar și stadializarea sa
 stabilirea etiologiei adenopatiilor hilare sau mediastinale
 confirmarea unei fistule sau a unei leziuni ale căilor aeriene posttraumatice
 clasificarea unei pneumopatii interstițiale difuze
 evaluarea unei pneumonii recurente în același teritoriu sau a unor aspecte radiologice
anormale.
 hemoptizie;
 tuse, wheezing, dispnee cu etiologie neprecizata;
 sindroame obstructive (atelectazie, emfizem obstructiv, sindroame respiratorii infectioase
recidivante, atelectazii postoperatorii şi/sau infecţii postoperatorii prin bronhoplegie);
 afecţiuni toracice (pleurezii, traumatisme toracice, disfagia, sindroame algice toracice);
 afecţiuni extratoracice (disfonia, sindromul de cavă superioară, insuficienţa respiratorie
manifestă, adenopatii, osteoartopatia hipertrofiantă pneumică Pierre-Marie, neuropatii,
miopatii eic.).
Vize terapeutice:
 bronhoaspirația, extragerea corpilor străini
 hemostaza unor hemoptizii masive
 administrarea locală a unor medicamente
 rezecții ale unor procese proliferative endotraheale/bronșice prin laserterapie, electrocauter
sau crioterapie,
 dilatarea stenozelor traheale/bronșice
 stentare traheală/bronșică
 montarea de valve unidirecționale pentru emfizemul sever, termoplastie pentru astmurile
refractare
Contraindicatii:
Singura contraindicație absolută este reprezentată de refuzul pacientului.
Contraindicațiile relative:
 astmul bronșic în criză
 VEMS<25%,
 hemoptizii masive recent oprite
 sindrom de venă cavă superioară
 infarct miocardic sau accident vascular cerebral recent (<3 luni)
 angină pectorală instabilă
 aritmii majore
 deficit de coagulare
 hipertensiune intracraniană
Biopsia bronsică necesită întreruperea temporară a tratamentului anticoagulant sau antiagregant.
Complicatii:
 desaturare
 tuse excesivă
 laringo- sau bronhospasmul
 aritmii cardiace
 hemoragii
  excepțional edemul pulmonar acut sau infarctul miocadic
 Biopsia transbronșică poate conduce rar la complicații majore precum pneumotoraxul sau
hemoragie masivă

Lavajul bronhoalveolar
Permite evaluarea teritoriului alveolar prin analiza constituenților celulari și non-celulari din căile
respiratorii inferioare.
Complicatii:
 tusea în timpul procedurii
 febra tranzitorie, frisoane si stare de rău, care apar la câteva ore după procedură. Febra
apare în câteva ore de la procedură prin
 eliberare de mediatori proinflamatori (TNF-α) de către macrofagele alveolare.
 bronhospasmul (mai frecvent la pacienții cu hiperreactivitate bronșică)
 wheezingul
 ralurile crepitante și bronșice
 infiltratele alveolare (pneumonite) care se resorb spontan în 24 de ore
 odinofagie și ragușeală
 ritm cardiac neregulat
 episod de exacerbare in pneumopatiile interstitiale
 hipoxemia este consecința lavajului excesiv și poate persista până la 24 de ore.
Contraindicațiile absolute ale BAL:
 absența consimțământului scris
 lipsa de experiență a personalului medical
 absența facilităților și oxigenarea inadecvată în timpul procedurii
 aritmie cardiacă malignă
 coloană cervicală instabilă.
Contraindicațiile relative ale BAL:
 lipsa cooperării pacientului
 hipoxemie refractară,
 hipercapnie
 funcție respiratorie afectată semnificativ (FEV1 <1 L)
 sindrom de venă cavă superioară
 aritmii cardiace cu risc vital
 infarct miocardic recent sau angină pectorală instabilă
 tulburări refractare de coagulare
 instabilitate hemodinamică
 hipertensiune pulmonară severă.
Valori normale lavaj
 persoanele sănătoase nefumătoare
o 80-90% macrofage alveolare
o 5-15% limfocite
o 1-3% neutrofile polimorfonucleare
o <0,5-1% eozinofile și <0,5-1 % mastocite.
 fumatorii sanatosi
o numărul total de celule este de 3-4 ori mai mare prin creșterea numărului de
macrofage
 o numărul absolut de neutrofile este mai mare, dar procentul este același ca la
nefumători
o procentul de limfocite este mai mic, iar raportul celulelor T CD4:CD8 este modificat
(redus la jumătate) în comparație cu nefumătorii sănătoși, dar numarul absolut este
neschimbat
Pacienții care prezintă modificări pulmonare interstițiale sau infiltrate pneumonice nesistematizate,
indiferent de cauza presupusă, au indicație de efectuare a unui lavaj bronhoalveolar.
Datele obținute la analiza BAL pot stabili un diagnostic cert sau pot orienta clinicianul spre un anumit
diagnostic. Un rezultat normal al BAL ne duce de multe ori spre un diagnostic de excludere.