CURS BIOFIZICA

Şef lucrări Dr.

Sorin-Dan MIRON
TEORIA GENERALǍ A
SISTEMELOR
(GENERAL SYSTEM THEORY)
CELULA CA SISTEM - reprezentare
schematică
Carburant Membrana

Lucru
metabolic
Citoplasma
Mitocondrie
(centrala
energetică)

Nucleu
Informaţie ADN Informaţie

Ribozom
(fabrica de
proteine)

Materie Deşeuri
Macrofag circulând într-un capilar sanguin

Neuroni
din
scoarţa
cerebrală

CELULA CA SISTEM:
 Bacterii Bordetella pertusis
(tuse convulsivă) galbene, la baza
cililor (x 12 000)
Bacili Koch (x 8 000) - tuberculoză

CELULA CA SISTEM:
 CELULA CA SISTEM

Macrofag ‘luptându-se’ cu
celule tumorale

Limfocit T infectat cu
HIV eliberează particule
virale (în roşu, x 10 000)
1. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
2. Delimitarea structurală şi funcţională a unui
sistem
3. Deosebirile dintre sistemele deschise vii şi nevii
4. Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor
5. Caracteristici generale ale biosistemelor
6. Cibernetica şi biocibernetica
În cunoaşterea ştiinţifică se disting 2 tendinţe:

1. Tendinţa ANALITICĂ, reducţionistă,

de caracterizare exhaustivă (raţionament
clasic sau cartezian)

2. Tendinţa de SINTEZĂ a datelor

obţinute în vederea descrierii/explicării
ansamblului unei structuri, a unei funcţii

Teoria generală a sistemelor elaborată

de Ludwig von Bertalanffy (SUA) după
1950 reprezintă cea mai importantă
expresie a tendinţei de sinteză.
 Ludwig von Bertalanffy
“Teoria generală a sistemelor
- o nouă abordare a unităţii
ştiintei” 1951

“Un sistem poate fi definit

ca un complex de elemente
în stare de interacţiune”.

Un sistem reprezintă un ansamblu de componente (de

natură fizică, chimică, sau alcătuite din structuri vii) care
se află aranjate şi interconectate într-un anumit mod. Un
sistem prezintă funcţii şi proprietăţi noi, care nu sunt
caracteristice componentelor izolate ale sistemului.
Ex.: molecula, celula, sistemul cardio-vascular etc.
X1, X2, X3 Y1, Y2, Y3

Un sistem este definit de cinetica componentelor sale, dar si de

relatiile sale cu mediul extern. De aceea intervin multimile X ale
intrarilor si Y ale iesirilor, care variabile fiind determina o serie de
stari S1, S2 sau S3.
1. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
2. Delimitarea structurală şi funcţională a unui
sistem
3. Deosebirile dintre sistemele deschise vii şi nevii
4. Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor
5. Caracteristici generale ale biosistemelor
6. Cibernetica şi biocibernetica
Un sistem se delimitează STRUCTURAL şi FUNCŢIONAL.

STRUCTURAL
1. O frontieră mai mult sau mai puţin permeabilă
2. Componentele sale pot fi identificate, denumite şi
clasificate
3. O reţea de relaţii, transport şi comunicare, care
vehiculează materie, energie sau informaţie sub
diverse forme
4. Rezervoare în care se află stocate materie,
energie, informaţie
 FUNCŢIONAL
1. Fluxuri de materie diversă

R
materie produşi,
energie transformări deşeuri
informaţie

2. Centrii de decizie care primesc

informaţii şi le transformă în
acţiuni.
3. Bucle de feed-back

INTRARE SISTEM IEŞIRE

4. Un timp de raspuns – pentru efectuarea

ajustărilor sau a corecţiilor necesare
funcţionării optime a sistemului
D.p.d.v. al conexiunilor şi interacţiunilor
cu sistemele înconjurătoare se pot
distinge 3 categorii de sisteme:
- izolate (teoretic)
- închise (numai schimburi energetice,
nu şi materiale cu mediul înconjurător)
- deschise (sisteme biologice şi
anorganice)

Sisteme sumative – o gramada de nisip

Sisteme integrale - molecula
Organismul este alcătuit dintr-o serie
de subsisteme, sisteme şi
supersisteme ierarhizate.
Ex.: 3 supersisteme
- nervos,
- imun
- endocrin
1. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
2. Delimitarea structurală şi funcţională a unui
sistem
3. Deosebirile dintre sistemele deschise vii şi nevii
4. Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor
5. Caracteristici generale ale biosistemelor
6. Cibernetica şi biocibernetica
III. Deosebirile dintre sistemele deschise vii
(biosisteme) şi sistemele nevii (anorganice)
Deosebiri:
 Schimburile de materie şi energie
- vitale pentru biosisteme
- produc dezagregarea sistemelor nevii
 Cunoaşterea structurilor şi funcţiilor
- insuficientă pentru biosisteme
- suficientă în cazul sistemelor nevii
 Toate biosistemele sunt cibernetice - dar numai o parte a
sistemelor nevii
 Deosebiri d.p.d.v. energetic
Toate sistemele se supun principiilor termodinamicii, dar
biosistemele prezintă o serie de particularităţi
legea I – a conservării energiei legea II – a entropiei (gr. entropus)
1. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
2. Delimitarea structurală şi funcţională a unui
sistem
3. Deosebirile dintre sistemele deschise vii şi nevii
4. Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor
5. Caracteristici generale ale biosistemelor
6. Cibernetica şi biocibernetica
Studiul diferitelor tipuri de transformări de energie care se
produc în organismele vii se numeşte bioenergetică. Prin
energie (E, W) în fizică se înţelege mărimea care măsoară
capacitatea unui sistem de a modifica starea altor sisteme cu
care acesta intră în interacţiune. Ca urmare a acestei
interacţiuni se pot produce efecte: mecanice (E mecanică),
calorice (E termică), electrice (E electronică), magnetice
(E magnetică), sonore (E sonoră), chimice (E chimică),
nucleare (E nucleară). Energia se exprimă prin posibilitatea pe
care o are corpul de a efectua un anumit lucru mecanic şi se
măsoară în jouli (J).
Termodinamica reprezintă studiul modificărilor energetice
care însoţesc diferitele evenimente din univers.
Termodinamica biologică reprezintă acelaşi studiu concentrat
asupra biosistemelor.
 Primul principiu
Legea conservării
energiei
ΔU = Q + W
U = suma energiilor particulelor din
sistem
Q = variaţie a U prin agitaţie termică
W (sau L) = variaţie a U prin mişcări
ordonate ale unui număr mare de
particule (osmotic, chimic, electric).
Muşchiul - generator de Q
Orice insulă de viaţă -- > generează entropie
Principiul al II-lea
Formula lui Boltzmann
S = k ln N
Entropia unui cristal perfect
este nulă, ln 1 = 0
Cu cât sistemul e mai
dezordonat, cu atât S creşte.
In natură -> tendinţă la entropie
maximă (la dezordine). Ori,
organismele vii îndeosebi în prima
parte a vieţii îşi măresc gradul de
ordine, iar entropia lor în loc să
crească scade.
 ΔU = variatia energiei interne
Principiul I Q = căldura absorbită, schimbată
ΔU = Q + L cu mediul
L = lucrul mecanic efectuat variaţie a U
prin mişcări ordonate ale unui număr mare de
particule (osmotic, chimic, electric).

Sistem izolat:
Q = 0, L = 0  ΔU = 0 Energia totală a unui sistem izolat se conservă.

Marea majoritate a proceselor biologice se desfăşoară

la presiune constantă: H = U + pV

ΔH = ΔU + p ΔV = ΔU + Lp = Qp
Variaţia entalpiei între 2 stări reprezintă căldura
schimbată de sistem într-un proces izobar.
ΔH = Qp
ΔH creşte atunci când primeşte Q.
ΔH scade atunci când cedează Q mediului
înconjurător.

Reacţiile chimice (biochimice) sunt exoterme -

degajă Q, deci ΔH scade.
Reacţiile chimice (biochimice) sunt endoterme -
absorb Q, deci ΔH creşte.
Q = ΔU + L = ΔU + p ΔV = Δ(U + pV) = ΔH

APLICAŢIE - contracţia musculară

Muşchiul - generator de Q:
Q1, Q5 - căldura de repaus
Q2 - căldura de menţinere a forţei
Q3 - căldura de menţinere + căldura de scurtare
Q4 - căldura de relaxare

ΔU = Q + FΔx
ΔU apare ca rezultat al unor reacţii biochimice:
hidroliza ATP, reacţia creatin-kinazei, reacţia
miokinazei.
Calcul: ΔU mol x nr. de moli reactanţi consumaţi.
Experimental se constată:
- variaţia energiei
libere (entalpiei)
Muşchiul produce din reacţiile
mai multă căldură decât chimice,
şi mai mult lucru - şi din procesele
mecanic fizice cunoscute
în muşchi

Concluzie: în muşchi au loc şi alte

procese, necunoscute încă.
 Primul principiu
Legea conservării
energiei
ΔU = Q + W
U = suma energiilor particulelor din
sistem
Q = variaţie a U prin agitaţie termică
W (sau L) = variaţie a U prin mişcări
ordonate ale unui număr mare de
particule (osmotic, chimic, electric).
Muşchiul - generator de Q
Orice insulă de viaţă -- > generează entropie
Principiul al II-lea
Formula lui Boltzmann
S = k ln N
Entropia unui cristal perfect
este nulă, ln 1 = 0
Cu cât sistemul e mai
dezordonat, cu atât S creşte.
In natură -> tendinţă la entropie
maximă (la dezordine). Ori,
organismele vii îndeosebi în prima
parte a vieţii îşi măresc gradul de
ordine, iar entropia lor în loc să
crească scade.
 Ordine =
entropie nulă

Dezordine, haos =
entropie maximă

Organismele vii sunt

antientropice.
ENTROPIA este deci o măsură a DEZORDINII
unui sistem.
Cu cât sistemul este mai ordonat cu atât
entropia lui este mai mică.

Dat fiind că într-un proces ireversibil o parte

din Q absorbită este folosită pentru creşterea
entropiei rezultă că lucrul maxim posibil este
produs atunci cand sistemul se desfăşoară
reversibil.
Orice insulă de viaţă -> generează entropie

Organismele
- preiau din mediu hrana - molecule
complexe cu entropie variată (primesc
din mediu entropie negativa =
negentropie),
-- elimină în mediu molecule simple ce
rezultă din arderea primelor (molecule
cu entropie pozitiva)
1. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
2. Delimitarea structurală şi funcţională a unui
sistem
3. Deosebirile dintre sistemele deschise vii şi nevii
4. Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor
5. Caracteristici generale ale biosistemelor
6. Cibernetica şi biocibernetica
V. Caracteristici generale ale biosistemelor
BIOSISTEMELE prezintă o serie de caracteristici generale:
 Sunt rezultatul unei evoluţii
Consecinţă - nu este suficientă cunoaşterea parametrilor actuali,
- este necesară şi cunoaşterea trecutului - evoluţia
sistemului
Exemple:
- medic - anamneza
- studiul personalităţii umane (genotip, fenotip) - ereditate + mediu
 Au caracter informaţional
 în sistemele tehnice generarea unor forme de energie din alte
forme de energie; Ex.: ins. transmite inform. la celulele ţintă
 în biosisteme -> transformările energetice -> recepţia,
prelucrarea, acumularea şi transmiterea informaţiilor.
 Integralitatea
Proprietăţile unui biosistem nu se reduc la suma însuşirilor
părţilor sale componente.

 Programul - orice modificare posibilă pe viitor pe baza

schimbului de ENERGIE, SUBSTANTA, INFORMATIE

TIPURI DE PROGRAME:
- programul propriu - autoconservarea sistemului
(digestie, apărare, reproducere);
- programe inferioare - ale sistemelor subordonate
(formatiuni intracelulare);
- programe superioare - ale suprasistemelor din care face
parte sistemul (se pot obs. in tesuturi in raport cu celulele).
Exemple: - capilare cerebrale se deosebesc de cele musculare prin
permeabilitatea lor (mai putin oermeabile); celule suşă.
  Echilibrul dinamic sau starea staţionară
(steady-state): consecinţa faptului că biosistemele întreţin
permanent schimburi de substanţe, energie şi informaţie.
Exemplu: biopotenţialul de repaus.
 Complexitatea sistemelor:
 sisteme fuzzy,
 procese cu dinamică non-lineară (teoria catastrofelor),
 ordine, dezordine, autoorganizare,
 teoria haosului determinist (HAOS - structural, funcţional),
 la baza unor funcţii şi structuri se află module moleculare complexe.
 Autoreglarea:
La nivelul biosistemelor se disting procese de reglare şi de control
datorită capacităţii acestora de a recepţiona, produce şi emite
informaţie.
Prelucarea optimă a informaţiei şi rezistenţa biosistemelor la diverse
perturbări este asigurată prin mecanisme de tip cibernetic.
1. Conceptul de sistem: definiţie, clasificări, exemple
2. Delimitarea structurală şi funcţională a unui
sistem
3. Deosebirile dintre sistemele deschise vii şi nevii
4. Principiile termodinamicii în cazul biosistemelor
5. Caracteristici generale ale biosistemelor
6. Cibernetica şi biocibernetica
CIBERNETICA
[gr. kibernan = a dirija, kibernat = a dirija o corabie, a guverna; kibernitis = pilot,
guvernator] Etimologic, deci, cibernetica ar fi ştiinţa pilotajului, a guvernării, a controlului.
Arthuro Rosenblueth, fiziolog la
Facultatea de Medicină a
Universităţii Harvard, colaborator
CIBERNETICA
al lui Walter Cannon (conceptul
(dec. 4, sec. XX) de homeostazie – menţinerea
unor condiţii constante ale
mediului intern).

Norbert Wiener, matematician

 ISTORIC

1. WIENER – Cibernetica sau ştiinţa

comenzii şi comunicării la
1948 - 2 lucrări fiinţe şi maşini
fundamentale
2. SHANNON - Teoria matematică a comunicării
 DEFINIŢIE
Norbert Wiener:
Ştiinţa modurilor de recepţie,
păstrare, transformare şi utilizare a
informaţiei de către maşini,
organisme vii sau asocieri ale
acestora.
O definiţie actuală:
Studiul proceselor de comandă şi
de comunicare la fiinţele vii, la
maşini şi în sistemele sociologice
sau economice.
Se disting: cibernetica
teoretică şi cibernetica
aplicată.
Elementele de bază ale
ciberneticii teoretice sunt
teoria informaţiei, teoria
algoritmilor şi teoria sistemelor cu
reglare automată. Aceste teorii
au ca obiect studiul sistemelor
destinate elaborării de informaţii.
SISTEME CIBERNETICE

Sisteme închise sau şi cu reglare automată

sunt prevăzute cu un transport de informaţie, de
la ieşire spre intrare, prin care se compară
efectul produs cu mărimea de intrare. Acest
transport recurent de informaţie este denumit în
cibernetică feedback (în engl. – „a alimenta
înapoi”) sau conexiune inversă (alte sinonime în
română: aferentaţie inversă, aferentaţie
recurentă, retroreacţie, retroacţiune etc.).
Există 2 tipuri de feedback:
1. negativ – care compensează
variaţiile mărimii de ieşire
2. pozitiv – amplifică variaţiile
mărimii de ieşire
HIPOTALAMUS
nucleul paraventricular

TRH
+/- HIPOFIZA
celulele tirotrope

TIROIDA

T3 T4
 INFORMAŢIE

Definiţie: Câteva definiţii ale informaţiei:

- dată inteligibilă, de orice natură,
Este extrem de dificil
măsura noutăţii conţinutului unui
de definit informaţia,
mesaj recepţionat,
ca în cazul tuturor
- formulare ce descrie un element
noţiunilor de mare
dintr-un sistem structurat,
generalitate (cum
- în informatică: element de
sunt materia, energia,
cunoaştere care poate fi codificată
timpul, spaţiul, viaţa).
pentru conservare (stocare), tratare
(procesare) sau pentru
comunicare.
Natura informaţiei:
Informaţia nu este nici materie, nici energie, dar
pentru a fi transmisă sau recepţionată are nevoie
de un suport material şi de un consum de
energie. Informaţia leagă între ele părţi
determinante ale unui sistem şi nu poate exista
în lipsa evenimentelor care se petrec în sistem.

Cantitatea de informaţie:
Cantitatea de informaţie furnizată de realizarea unui
eveniment este legată de probabilitatea de
realizare a evenimentului respectiv şi anume:
ea este cu atât mai mare cu cât probabilitatea este
mai mică (adică nedeterminarea este mai mare).
Shannon a stabilit formula cantităţii de informaţie:

Deci cantitatea de informaţie este invers

proporţională cu probabilitatea pe scară
logaritmică.
Informaţia adusă de realizarea
evenimentului este sigur nulă (ştim dinainte
că se va realiza cu siguranţă), iar cea adusă
de evenimentul imposibil este infinită.
Unitatea de măsură a cantităţii de informaţie:
Se consideră cazul cel mai simplu, când probabilitatea
de realizare a unui mesaj este ½ (înlăturarea
nedeterminării cu privire la un experiment cu două
posibilităţi echiprobabile):
Pentru motivul că s-a considerat cazul binar,
unitatea a fost denumită bit, acronim de la
binary digit. S-a încercat şi introducerea
unor unităţi pe baza logaritmilor naturali sau
zecimali (nit-ul sau dit-ul), dar caracterul binar
al componentelor elementare ale circuitelor
logice utilizate la calculatoare a impus
păstrarea bit-ului.

În cazul organismului este important fluxul de

informaţie (cantitatea de informaţie pe unitatea
de timp). Debitul de informaţie se exprimă în
unitatea denumită baud:
1 baud = 1 bit/secundă
Exemple:

- fluxul de informaţie transmis prin

vorbirea curentă este de circa 200
bauds,

- fluxul de i. sub formă de semnale

recepţionate de organismul uman a fost
evaluat la 107 bauds, din care 2 x 104
bauds pe calea analizorului vizual.
Bibliografie selectivă

 Aurengo A., Grémy F., Petitclerc T. - Biophysique, Médecine-Sciences Flammarion,

Paris, 1998.
 Dimoftache C., Herman S. – Principii de Biofizică umană, Ed. Universitară “Carol
Davila”, Bucureşti, 2003.
 Goldfarb D. Biophysics DeMYSTiFieD. McGraw-Hill Companies, 2011.
 Rusu V., Baran T., Brănişteanu D. D. - Biomembrane şi patologie, vol. I, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1988, 63-92, 286-292.
 Rusu V. Note de curs. 2010.
 Rusu V. – Nobel – Retrospectivă 1905 – 1995 – Laureaţii premiului pentru fiziologie şi
medicină, Ed. Omnia, Iaşi, 1996.
 Rusu V si colab. Lucrări practice şi demonstraţii de Biofizică şi Fizică Medicală, Ed. „Gr.
T. Popa” Iaşi, 2003.
 Rusu V. – Dicţionar medical, Ed. Medicală, Bucureşti, ed. IV, 2011.
 Ştefănescu C, Rusu V. Biophysics and Medical Physics: An Introduction, Ed.
Tehnopress, 2008.
 http://en.wikipedia.org/wiki/Systems_biology