Genul Corynebacterium

Specia Corynebacterium diphtheriae – 3 subtipuri:

• gravis
• intermedius
• mitis

C. diphtheriae poate fi producatoare sau nu de toxina difterica. Doar tulpinile producatoare de toxina
produc difterie.
Difteria se mai numeste “angina cu false membrane”, deoarece principala sa localizare este cea
faringiana.
* angina = amigdalita
Depozitele purulente se pot extinde de la nivelul faringelui pana la nivel glotic, fiind posibila moartea
prin asfixiere.

Diagnosticul de laborator al difteriei

I. Diagnosticul bacteriologic
• consta in izolarea si identificarea germenilor potential patogeni in produsele recoltate de la pacienti
1. Recoltarea produselor patologice
- in suspiciunea de difterie se recolteaza minimum 3 tampoane de exudat faringian si 3 tampoane de
exudat nazal:
• un tampon din fiecare produs se foloseste pentru efectuarea unor frotiuri colorate Gram (in campanii
se poate recolta un tampon suplimentar din fiecare produs, ce va fi folosit pentru frotiuri colorate cu
coloratia Del Vecchio)
• un tampon din fiecare produs se introduce in eprubete cu mediul lichid OCST = ou cisteina ser telurit
de K  mediu de imbogatire pentru bacilii difterici
• un tampon din fiecare produs se foloseste pentru insamantare pe medii solide : geloza-sange, Tinsdale,
Löffler
- se lucreaza cu materiale si instrumente sterile, folosind tehnici aseptice
- se respecta normele generale si specifice de recoltare a exudatului faringian si nazal
2. Transportul probelor la laborator
- se respecta cu strictete recomandarile OMS
- trebuie sa fie cat mai rapid
- se recomanda in max. 1-2h, daca nu se foloseste un mediu de transport
- se asigura identitatea probei
- se respecta cu strictete securitatea microbiologica
3. Examenul macroscopic
- consta in examinarea cu ochiul liber a secretiilor
se pot examina secretiile faringiene, dar mult mai relevant este aspectul depozitelor faringiene: sunt
albe, foarte aderente, sangereaza la recoltare si au aspect de false membrane
4. Examenul microscopic direct
- consta in efectuarea unor frotiuri colorate Gram si eventual Del Vecchio
- caracterele morfo-tinctoriale ale bacililor difterici in coloratia Gram sunt:
• dimensiunea: lungime 2-8-10 µm si grosime 0.2-0.6 µm
• forma: bacili maciucati la unul sau ambele capete, au aspect de haltere, de bat de chibrit sau racheta
de tenis
• mod de grupare: bacilii se dispun sub forma de linii frante cu aspectul literelor unghiulare (M, N, W, L,
Y etc.) sau aspectul specific este dispunerea sub forma de litere chinezesti sau in palisade
• capsula: nu prezinta
• spori: nu prezinta
• localizarea: extracelulara
• tinctorialitatea: Gram pozitivi la limita  intre rosu si violet – au un aspect tigrat cu zone intens
colorate, alternand cu zone palide; zonele intens colorate = corpusculi metacromatici Babes-Ernst:
acumulari de polifosfati si markerii difteriei
5. Cultivarea in vitro
- au pretentii nutritive, de aceea necesita medii cu adaus de lichide biologice sau alti factori nutritivi
specifici (medii speciale pentru ei)
- in practica curenta de laborator, pentru izolarea bacililor difterici se folosesc urmatoarele medii:
• geloza-sange
1 / LP 8 M
 • Tinsdale
• Löffler
- mediile insamantate se incubeaza in aerobioza la 37°C 24h
- pe geloza sange: formeaza colonii cu aspect diferit in functie de tip, de culoare gri, nehemolitice
- pe mediul Tinsdale:
• formeaza colonii negre cu un halou grun in jur
= mediu selectiv pentru genul C.
• celelalte specii din cadrul germenului, numite uzual difterimorfi/corinebacterii nepatogene, formeaza
pe acest mediu colonii negre, dar fara halou in jur
• cultura trebuie obligatoriu comparata cu o cultura martor obtinuta in laborator dintr-o tulpina de
referinta
- mediul Löffler:
= mediu electiv pentru C. diphtheriae, care se va dezvolta cu usurinta, exprimandu-si toate
caracteristicile speciei
• de pe acest mediu se ia cultura pentru a face testele de identificare
• cultura este alba, semigranulara
6. Identificarea
- pentru stabilirea speciei C. diphtheriae se pot utiliza:
• fermentarea zaharurilor: se utilizeaza oligo- si monozaharide
• testul pe mediul PISU:
- se pune in evidenta producerea de cisteinaza
- mediu solid
- culoarea galbuie
- se insamanteaza prin intepare pana in profunzime cu ansa ac incarcata cu cultura de testat si se
incubeaza 24h la 37°C
 C. diphtheriae creste de-a lungul liniei de insamantare, formand o cultura de culoare neagra
- pentru stabilirea subtipului se testeaza comportamentul tulpinii fata de anumite polizaharide sau
dizaharide  de obicei se testeaza comportamentul la dextrina, amidon si glicogen:
dextrina amidon glicogen
gravis + + +
intermedius + - -
mitis +- - -
↓
 fermenteaza uneori
- pentru evidentierea tulpinilor producatoare de toxina difterica se foloseste testul ELEK – tehnica:
• se utilizeaza o placa Petri cu mediul Tinsdale
• se taie un sant cu ansa bucla pe diametrul placii si se scoate agarul din sant
• se introduce in sant ser antitoxina difterica
• se asteapta pana cand serul difuzeaza in mediu si santul se usuca complet
• se toarna in sant agar topit refacandu-se suprafata mediului
• se asteapa pana cand se solidifica
• se insamanteaza cultura de testat perpendicular pe sant sub forma de striuri in zig zag
• se incubeaza 24h la 37°C in aerobioza
 rezultatul pozitiv = aparitia unor arcuri albe de precipitate pe suprafata mediului  daca bacteria
produce toxina difterica (antigenul toxina), aceasta va reactiona cu anticorpii din serul difuzat in mediu
7. Antibiograma
- este utila pentru ca poate dobandi rezistenta la unele antibiotice
- nu este obligatorie
- pentru terapia bolii se asociaza antibiotico-terapia cu sero-terapia
II. Diagnosticul serologic
- consta in detectia anticorpilor specifici in ser
- nu se practica de rutina datorita evolutiei acute a bolii

2 / LP 8 M