CAPITOLUL 1: ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTESTATIA LA EXECUTARE

1.4 CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE

Sub titulatura „condiții de admisibilitate”, art. 712 dispune cu privire la cazuri și motive de
inadmisibilitate a contestației la executare și, totdată, fixează limite procedurale în utilizarea
acestei proceduri.
Alineatul (1) al articolului pe care l-am analizat reglementează, într-o formă susceptibilă de
îmbunătațiri, principiul potrivit căruia, pe calea contestației la executare nu se pot invoca motive
de drept și de fapt care ar fi putut fi invocate în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale
de atac, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească sau arbitrală.
Deși legiuitorul se referă exclusiv la debitor, putem afirma, fără teama de a greși, că nici
creditorul sau alt participant la executarea silită, care a fost parte în procesul finalizat prin
hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nu va putea invoca motivele pe care le-ar
fi putut invoca pe parcursul procesului până în momentul rămânerii definitive a hotărârii. Pe
calea contestației la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o hotărâre
judecătorească sau arbitrală.
Instanțele care soluționeaza o contestație la executare sunt ținute a respecta, la fel ca și
părțile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu, atât în
privința celor stabilite prin dispozitiv, cât și în privinșa celor explicate în considerente.
Prin intermediul contestației la executare se pot invoca motive de drept sau de fapt
privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu doar dacă sunt indeplinite cumulativ
două condiții, și anume: titlul executoriu pus în executare silită nu este o hotărâre judecătorească
sau arbitrală; legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale specifică pentru
desființarea lui.
În legătură cu a doua condiție, consider că respectiva „cale specifică de desființare” trebuie
să fi fost accesibilă părții care formulează contestația la executare. Spre exemplu, avem cazul în
care calea procesuală specifică pentru desființarea unui titlu executoriu reprezentat de un proces
verbal de contravenție este plângerea contravențională. Apoi, cererea în anulare formulată
împotriva unei ordonanțe de plată are caracterul unei căi procesuale specifice pentru desființare.
În schimb, acțiunea în anulare avută la îndemână de părțile unui act juridic autentificat de notar
și care este titlu executoriu nu are semnificația unei căi procesuale specifice de desființare.
Aceasta, deoarece acțiunea în anulare, ca mijloc procesual pentru protecția dreptului subiectiv,
este generală, pe cand alin. (2) al art. 712 face trimitere la o cale procesuală specifică de
desființare a titlului executoriu.
Noul Cod de procedură civilă consacră inclusiv în materia contestației la executare un
principiu pe care vechea reglementare îl enunța doar în cazul contestației în anulare. Este vorba
de principiul enunțat în alin. (3) al art. 712, potrivit căruia nu se poate face o nouă contestație la
executare de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații.
Interdicția pe care o are partea de a formula o nouă contestație operează indiferent de felul
titlului executoriu și are același efect cu decăderea părții respective din dreptul de a invoca
neregularitățile executării sau ale titlului executoriu existente la momentul formulării primei
contestații.
Întrucât contestația la executare se judecă după procedura prevăzută pentru judecata în
primă instanță, contestatarul îsi poate completa motivele de contestație până la închiderea
dezbaterilor în fața primei instanțe, moment procesual reglementat prin art. 394, Noul Cod de
procedură civilă. Indiferent de momentul la care contestatorul își completează cererea, instanța
care soluționează contestația va verifica respectarea termenului pentru exercitarea contestației cu
privire la fiecare motiv completator în parte, raportându-se la data completării, și nu la data
cererii inițiale.
Condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare diferă după cum executarea silită
se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau în temeiul unui alt titlu executor .
Astfel, în primul caz, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau
de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce
i-a fost deschisă. Aceasta deoarece debitorul a avut deja posibilitatea în judecata în primă
instanţă sau în calea de atac recunoscută de lege să invoce aceste motive.
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre
judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare
la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel
titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.
Contestaţia la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării silite
şi care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse într-un titlu
executoriu. De aceea, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate acte sau împrejurări de
natură a diminua sau stinge datoria, dacă asemenea acte sau împrejurări existau la data
soluţionării cauzei. Asemenea împrejurări pot constitui doar temei pentru exercitarea căilor
legale de atac, iar nu pentru exercitarea contestaţiei la executare .
Dacă a mai fost pronunţată o hotărâre într-o contestaţie la executare, aceasta se bucură de
autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi
parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Cu toate acestea, contestatorul îşi
poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în privinţa acestora din
urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare1.
Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori
pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a bunurilor
debitorului. Referitor la această situaţie, în literatura juridică s-au afirmat rezerve faţă de
consacrarea acestei dispoziţii procedurale în materia contestaţiei la executare, locul său firesc
fiind în secţiunea privitoare la „intervenţia altor creditori”.
O terţă persoană poate introduce contestaţie la executare în cadrul procedurii urmăririi
silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, însă numai dacă
aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
Contestaţiile se fac cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de chemare
în judecată şi vor trebui să cuprindă toate menţiunile privitoare la identificarea părţilor, la
identificarea titlului pe baza căruia se face executarea, la motivele contestaţiei, la dovezile
invocate de contestator şi semnătura acestuia. În determinarea elementelor contestaţiei la
1
C. Roşu, op. cit., p. 470.
executare va trebui să se ţină seama şi de natura acesteia, respectiv dacă este o contestaţie la
executare propriu-zisă sau o contestaţie la titlu.

CAPITOLUL 2: REGULI PROCEDURALE PRIVIND SOLUȚIONAREA

CONTESTAȚIEI LA EXECUTARE

2.1 INSTANȚA COMPETENTĂ

2.1.1 Competența alternativă. Competentă să soluționeze contestația la executare este

instanța de executare, la fel ca și în vechea reglementare.
Alineatul (2) al art. 713 reglementează cazuri de competență alternativă, când alegerea
uneia dintre instanțele deopotrivă competente aparține contestatorului, potrivit regulii înscrise în
art. 116 al Noului Cod de procedură civilă.
Contestația la executare poate fi introdusă și la altă instanță decât instanța de executare în
trei situații, și anume:
a) în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află
în circumscripția altei curți de apel decât cea ăn care se află instanța de executare, contestația se
poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorului.
Incidența acestei dispoziții nu este influențată de titularul contestației la executare sau de
domiciliul creditorului ori al terțului poprit. Dacă domiciliul sau sediul debitorului se află doar în
raza teritorială a altui tribunal, contestația la executare nu se poate introduce decât la instanța de
executare. Nu este caz de competență alternativă atunci când debitorul are domiciliul sau sediul
în afara țării;
b) în cazul urmăririi silite a imobilelor sau al urmăririi silite a fructelor și a
veniturilor generale ale imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel
decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de
la locul situării imobilului. Dacă imobilul este situat în raza teritorială a altei judecătorii, dar în
circumscripția aceleiași curți de apel, nu există competență alternativă;
c) în cazul predării silite a bunurilor imobile sau, altfel spus, în cazul executării
silite directe imobiliare, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în
care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul
situării imobilului.
Competența teritorială este alternativă între instanța de executare și una dintre judecătoriile
arătate expres ca fiind deopotrivă competente pentru fiecare situație. Întrucât art.(2) vorbește
expres de judecătorii, pe când art. (1) vorbește de instanța de executare, care, după cum s-a
arătat, poate fi tribunalul, apreciem că art. 713 reglementează un caz singular în care competența
teritorială este alternativă între un tribunal și o judecătorie.

2.1.2. Contestația la titlu. Instanța de executare nu este competentă să soluționeze

contestațiile privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu atunci când
acesta este reprezentat de o hotărâre judecătorească, o hotărâre arbitrală sau o hotărâre a altui
organ de jurisdicție. În cazul altor titluri executorii decât cele arătate anterior, instanța de
executare este competentă să soluționeze inclusiv contestațiile la titlu.
 Având în vedere rațiunea care a determinat stabilirea competenței de soluționare a
contestațiilor la titlu în favoarea instanțelor care au pronunțat titlul, și anume că cea mai bună
lămurire sau clarificarea provine de la emitent, cosiderăm că alin. (3) al art. 713 are în vedere
atât instanțele judecătoreși, cât și instanțele arbitrale, atunci când se referă la instanța care a
pronunțat hotărârea ce se execută.
Contestația la titlu va fi soluționată de instanța care a pronunțat hotărârea, aceasta putând
fi atât o judecătorie, cât și un tribunal, curte de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă
titlul executoriu este pronunțat într-o materie în care există secții sau complete specializate,
contestația la titlu se va soluționa cu respectarea specializării secției sau completului.
În cadrul contestației la titlu se contestă titlul executoriu, dar nu din perspectiva
validității, ci din perspectiva înțelesului, întinderii și aplicării sale 2. Pe calea contestației la titlu 3
nu se poate modifica sau anula hotărârea pusă în executare, deoarece nu ne aflăm în prezența
unei căi de atac de reformare sau de retractare a hotărârii care constituie titlu executoriu.
Dacă unele motive de contestație vizează lămurirea titlului executoriu, iar altele vizează
actele de executare efectuate, instanța de executare va disjunge capetele de cerere subsumate
contestației la titlu și va declina competența soluționării acestora în favoarea instanței care a
pronunțat titlul executoriu.

2.2 NATURA JURIDICĂ A TERMENELOR

Termenul pentru formularea contestației împotriva executării silite propriu-zis este de 15
zile. Pentru contestațiile împotriva încheierilor executorului judecătoresc s-a stabilit un termen
de 5 zile. Termenele reglementate de art. 714 sunt de decădere.
Contestația la executare formulată cu depășirea termenului va fi respinsă ca tardivă, chiar
dacă, prima facie, ar părea că art.185 alin. (1) teza a II-a trimite la soluția declarării nulității
contestației. Raționamentul se justifică prin aceea că decăderea este prima sancțiune enunțată
[art. 185 alin.(1) teza I], iar nulitatea este sancțiunea subsecventă [art. 185 alin. (1) teza a II-a]
care intervine doar „dacă se ignoră o decădere deja dispusă de instanță”. Decăderea afectează
exercițiul dreptului de a formula contestația la executare și trebuie dispusă cu prioritate față de
nulitate, care afecteză actul de procedură concret în care s-a materializat dreptul.
Calculul termenului în cadrul căruia poate fi formulată contestația la excutarea propriu-
zisă se face potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), art.182 și art. 183 conform Noului Cod de
procedură civilă.

2.2.1 Data de la care curge termenul. Luarea la cunoștință, comunicare, înștiințarea sau
primirea sunt sintagmele folosite de legiuitor pentru ca, ținând seama de titularul contestației și
de obiectul acesteia, să stabilească momentul de când începe să curgă termenul de 15 zile.
Comunicarea, înștiințarea sau primirea sunt aspecte care se dovedesc în condițiile art.
666, art. 667 și art. 671, Noul Cod de procedură civilă și trebuie să rezulte din actele dosarului de
executare, pe când luarea la cunnoștință este un aspect care, ca orice fapt juridic, poate fi dovedit
prin orice mijloace de probă4.
2
S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op.cit., 2005, pag. 257
3
Idem, pag. 258
4
D. Dascălu, C. Alexandru, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti,
București, 2005, p.414
 a) Astfel, în cazul contestațiilor la executare propriu-zise, prin care se contestă un
anumit act de executare, termenul începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință
de actul contestat.
b) În cazul popririi, termenul începe să curgă de la data la care debitorul sau terțul
garant (nu terțul poprit) au fost înștiințați cu privire la înființarea popirii. Dacă se popresc
venituri periodice, termenul va începe să curgă pentru debitor cel mai târziu de la data efectuării
primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit. Precizăm că debitorul nu trebuie să fie
înștiințat de data efectuării primei rețineri.
Preluând, cuvânt cu cuvânt, prevederile vechii reglementări relative la data de când începea
să curgă termenul pentru formularea contestației, la pct. 2 al alin. (1) al art. 714 s-a păstrat
inclusiv ipoteza în care termenul începe să curgă de când cel interesant a primit comunicarea
înființării popririi. Această ipoteză se referea la terțul poprit care putea formula contestație la
executare. Actualmente, după cum s-a mai arătat, terțul poprit nu poate formula contestație la
executor, iar dispozițiile de la poprire nu permit identificarea altor persoane interesate, cărora li
se comunică adresa de înființare a popririi, pentru a se justifica menținerea ipotezei.
c) În cazul contestației împotriva executării silite înseși, termenul de 15 zile începe
să curgă de când debitorul a primit încheierea de încuviințare a excutării sau somația. Dacă
executare se face fără somație ori dacă, indiferent de motiv, aceasta sau încheierea de
încuviințare nu au fost comunicate debitorului, termenul începe să curgă de la data când acesta a
luat cunoștință de primul act de executare.
d) Împotriva încheierilor executorului judecătoresc, dacă acesta nu sunt definitive,
se poate face contestație în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Per a contrario, nu se
poate face contestație împotriva încheierilor executorului care sunt definitive. Reamintim că,
potrivit art. 656 alin. ultim din Noul Cod de procedură civilă, încheierile se comunică părților și
pot fi atacate numai cu contestație la executare. Caracterul definitiv al încheierii trebuie stabilit
prin lege și nu rezultă din faptul respingerii anterioare a unei contestații la executare formulate de
altă parte.

2.2.2 Contestația la titlu. În cazul contestației privind lămurirea înțelesului, întinderii sau
aplicării titlului executoriu legiuitorului nu a stabilit un termen, dar a prevăzut că aceasta poate fi
formulată oricând înlăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
Practic, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 3 ani de la data nașterii
dreptului de a obține executare silită. Dacă titlul executoriu a fost emis în materia drepturilor
reale, contestația la titlu va putea fi formulată cel mai târziu în 10 ani de la data nașterii dreptului
de a obține executare silită.
Ambele termene vor începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești în cazul unui astfel de titlu executoriu. Precizăm că termenul în cadrul căruia se
poate formula contestație la titlu este de decădere, chiar dacă este egal ca durată cu termenul de
prescripție, și că decăderea operează chiar pentru situațiile în care dreptul de a obține obligarea
pârâtului este imprescriptibil5.

5
D.-P. Popa, C.-N. Popa, Contestația la executare silită în lumina Codului de procedură fiscală, în Dreptul nr.
4/2004, p.19.
 2.2.3 Terțul care invocă un drept real. Terțul care invocă un drept de proprietate sau un
alt drept real asupra bunului urmărit poate formula contestație la executare în tot cursul
executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la data vânzării ori de la data predării silite a
bunului.
La fel ca în vechea reglementare, legiuitorul prevede expres că neintroducerea
contestației în termenul prevăzut la alin. (4) al art. 714 nu îl împiedică pe cel de-al treilea să își
realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condițiile legii.
Noua reglementare prevede, în plus, că respectiva realizare pe cale separată a dreptului se
va face sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terții adjudecatari în cadrul vânzării
silite a bunurilor urmărite.
Prin urmare, terțul nu își va putea realiza dreptul de proprietate sau drepul real în situația în
car bunul a fost definitiv dobândit de un terț adjudecatar. Per a contrario, dacă bunul a fost
adjudecat, în urma vânzării silite, de către creditorul urmăritor, terțul își va putea realiza dreptul
pe cale separată.

2.2.4 Condiţii de formă. Contestația la executare trebuie formulată în scris, cu respectarea

dispozițiilor art.194, art. 195, art. 197-199 din Noul Cod de procedură civilă.
Dispozițiile articolului 196 referitoare la nulitate sunt aplicabile contestației la excutare,
deoarece vizează neregularități formale ale cererii de chemare în judecată. Contestația la
executare se depunde la instanță, în una dintre modalitățile prevăzute de articolul 199 al Noului
Cod de procedură civilă și nu la executorul judecătoresc.
Alegerea de domiciliu sau sediu în localitatea de reședință a instanței este facultativă, dar
este valabilă doar dacă se arată persoana căreia urmează să i se facă comunicările. Contestatorul
cu domiciliul ales în străinătate va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă
toate comunicările privind procesul [art. 194 lit. a) teza ultimă a Noului Cod de procedură
civilă].
În cazul contestației la executare, întâmpinarea este obligatorie. Nedepunerea
întâmpinării în termenul prevăzut de art. 201 alin.(1) și (5) este sancționată conform dispozițiilor
art. 208, Noul Cod de procedură civilă, și anume decăderea din dreptul de a mai propune probe și
de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.