Publicata in 1881, intr-o perioada de deplina maturitate, cand a inteles natura femeii si sistemul ei de

functionare a acestui spirit bland, poezia "Gelozie" alcatuieste un tablou panoramic al starilor de delir
emotional, a caror vibratii sunt tranzitate de oceanul suferintelor interioare si servite unui suflet bolnav
de gelozie.Tema poeziei o constituie gelozia eului fata de persoana iubita, reprezentata de sexul feminin,
cel care trezeste in strafundul sufletului eului stari de nevrozism, de razvratiri ale orgoliului masculin, ce
tanjeste dupa linistea si frumusetea launtricului femeii.

Insa, cu toate ca afectul eului este parazitat de virusul geloziei, el are o atitudine rece, distanta, privind
"cu un ochi recede mort" toata gingasia, siretenia feminina, datorita formatiuniii sale sufletesti
cugetative si zdruncinata de umbra mortii.Titlul poeziei are o conotatie sugestiva, trimitand direct la
semnificatul conceptului de "gelozie"- sentiment chinuitor si obsedant pe care il provoaca in sufletul
cuiva banuiala sau certitudinea ca fiinta iubita ii este necredincioasa.

Poezia debuteaza cu confesiunea eului catre iubita sa, careia ii dezvaluie sentimentele care i-au incercat
sufletul, in momentul in care privirea i-a fost acaparata de chipul femeii.Desi numele iubitei nu este
prezentat cititorilor, eul liric I se adreseaza acesteia cu apelativul "femeie", ca semn al respectului pentru
dansa, si inflacarat de dorul de a creea o atmosfera ambienta, zavoraste portile sufletului care tanjeste
dupa libertate si mangaiere.Astfel ca, afectul eului se lasa prada confesiunii, replicandu-I femeii acele
ganduri numai de sine stiute si inchistate in diametrul cugetului, fiind ferm convins ca fiinta ei nu va
intrezari prilejul de a patrunde "vreodata ilauntrul astei inimi".

Hotarat si stapan pe decizia luata, refuza sa-I ofere sufletului sansa ca acesta sa fie descoperit de iubita,
actionand ca o pavaza buna impotriva atacatorilor, punand "usii mele zavoare grele", prin care sa nu
acceada in "casa-mi zambirea ta din treacat".Speriat de fiorul unui "zambet din treacat", el se inarmeaza
vehement cu scuturi de protectie. Eul liric adreseaza intrebari retorice pentru a afla misterul unui lucru
de care s-a ferit cu ardoare "si cum? Dar intelegi tu cum?" Insa aprofunzand problema, dezleaga firul
incalcit al destinului, argumentand ca sursa propriei nenorociri o constituie " acea gelozie/ cu gandurile-ti
arde si inima-ti sfasaie".

Problematizand chestiunea in cauza, pune pe altarul adevarului toate particularitatile femeii care conduc
spre instalarea sentimentului de iubire "se poate e atat de impodobita/ cu inima si mintea, sa nu fie
iubita?".Adjectivul la superlativ absolut "atat de impodobita" reprezinta acea cheie care descuie usa
zavorata a sufletului eului si acel element decorativ care ansambleaza matricea feminina in formatul
perfect al fiintei "cu inima si mitea".Eul liric isi justifica iesirile comportamentale motivand ca frumusetea
femeii i-a incitat ochiul sufletului si s-a lasat pe unda zbuciumului, fiind incapabil de a-I egala frumusetea
"caci prea, prea e frumoasa".