SIMBOLISM GEORGE BACOVIA PLUMB

Estetica simbolista se defineste prin conturarea unor sentimente indecise prin sinestezie, sugestie,
principiul corespondentelor si muzicalitate, formate cu ajutorul refrenului si al lait motivului.

Simbolismul este curentul literar aparut la sf sec 19 in Franta ca o reactiune impotriva parnasianismului si
a romantismului retoric, reprezentantul acestui curent fiind Charles Boudlaire. Teoreticianul simbolist
roman este Alexandru Macedonski, iar reprezentantii acestui curent sunt Stefan Petica, Ion Minulescu si
Dimitrie Anghel ce isi gasesc inspiratie in operele lui George Bacovia. Universul bacovian este bazat pe o
constiinta tragica, unde, in viziunea acestuia, metafizicul este echivalent cu neantul. In operele lui se pot
observa simbolul "plumbului" si nenumarate elemente mortuare.

Criticul literar Eugen Lovinescu afirma: "Exista intradevar o atmosfera bacoviana in toamne reci, ploi
putrede si arbori cangrenati. Un peisaj limitat intre cimitir si abator in care pluteste obsesia mortii si
neantului".

Poezia emblematica simbolista este cea care deschide si da titlul volumului aparut in 1916, "Plumb".
Metalul saturnian, plumbul, impune un simbol referential plurisemnficativ, ce in operele bacoviene, ajuta
la formarea esteticii simboliste. Acest metal este plasat in regnul mineral si are ca atribut incremenirea,
inghetarea sevelor vitale. In creatia bacoviana, termenul "plumb" devine un lait motiv : "Plumb de
toamna", "Plumb de iarna", "zarea de plumb", "iarba de plumb". Metalul alchimistilor devine in
simbolismul bacovian o metafora a vietii nepasatoare, incapabile de a depasi anumite limite.

Tema principala a operei "Plumb" este conditia poetului. Poezia este formata din 2 catrene. In primul
catren se prezinta unviersul exteriror, iar in al doilea se prezinta universul interior.

Titlul este alcatuit dintr-un substantiv comun si reprezinta un element paratextual ce este in stransa
legatura cu campul semantic al operei. Termenul "plumb" se repeta de 6 ori pe parcursul poemului si
creeaza o stare de anxietate, melancolie si mai ales de singuratate. Acesta este alcatuit din punct de
vedere sintactic din 4 consoane si o vocala inchisa ce accentuaza sentimentul apasator de solitudine.
Criticul Ion Caraion descrie opera lui George Bacovia ca "sfarsitul continuu". S-a constatat ca poetul a
scris aceasta poezie in urma unei vizite facute la cavoul sturzestilor.

Incipitul debuteaza sub forma unei personificari cu valente metaforice : "Dormeau adacanc sicriile de
plumb". Imaginarul poetic este dominat de prezenta verbelor la imperfect si la prezent. Intr-o imagine
stilizata intr-un tablou impresionist se figureaza un spatiu simbolic al somnului si al mortii si isi fac
aparitia termenii funerari: sicriile de plumb, cavou, flori de plumb si funerar vestmant. Toate aceste
elemente sunt simboluri ale vidului existential. O simetrie intre cele doua catrene se formeaza din
versurile: "Stam singur in cavou" si "Stam singur langa mort", ce ajuta pentru o muzicalitate mai buna.
Solitudinea eului liric este asociata cu cavoul, alcatuind universul exterior si semnificand camera lui,
gandurile lui si chiar si trupul in care se zbate sufletul acestuia. Daca pana acum poetul a folosit doar
imagini vizuale, in ultimul vers din prima catrena: "Si scartaiau coroanele de plumb", apeleaza la o
imagine auditiva ce ofera un sentiment de neliniste, un fior al singuratatii, al solitudinii. Vantul este
singurul simbol dinamic ce are ca atribut aducerea frigului si conturarea unei atmosfere mortuare.

In a doua strofa sentimentul autorului devine coplesitor si un accent expresionist prin motivul tipatului.
In poezia lui Bacovia nu mai exista cale de scapare, fiind captiv atat in spatiul exterior cat si in cel interior.
Moartea iubirii este sinonima cu pierderea sperantei de a depasi limitele, de a scapa din neant. Reactia
poetului surprinde principiul poetic simbolist al corespondentelor. Participiul verbal "intors" in versul
"Dormea intors amorul meu de plumb" este inspirat din poeziile lui Lucian Blaga in care acest termen se
folosea pentru a descrie moartea ca o intoarcere cu fata catre apus. Daca la romantism domina speranta
la dragoste, in operele simboliste predominante sunt sentimentele de singuratate si anxietate.