[Type text]

Dacă structurile sunt relativizate și complexe relaționale de constrângeri / oportunități sociale,

atunci analiza puterii va implica atribuirea „responsabilității unor acte specifice de către
agenți specifici pentru realizarea unei game specifice de efecte în orizonturi temporale și
spațiale specifice. Dacă puterea implică producerea unui agent de efecte care altfel nu s-ar
produce, este esențial atât să se identifice constrângerile structurale și oportunitățile
conjuncturale cu care se confruntă acești agenți, cât și acțiunile pe care le-au efectuat și care,
prin realizarea anumitor oportunități, mai degrabă decât altele, au făcut diferența. SRA
contestă totuși relatările ortodoxe ale puterii în două privințe. Ea nu numai că vede
exercitarea puterii ca pe un explanandum mai degrabă decât ca pe un principiu al explicației,
ci și o relativizează radical, tratând-o ca pe o problemă de atribuire. Căci domeniul de
aplicare al explicandumului va varia în funcție de strângerea relativă a definiției spațiale și
temporale a conjuncturii în care anumiți agenți „au făcut diferența” și a câmpului de posibile
efecte și repercusiuni care se răspândesc în timpul și spațiul social. În plus, dacă analiza
relațiilor de putere pune probleme de atribuire, adică identificarea acelor forțe sociale sau
acțiuni presupuse responsabile pentru realizarea unui anumit set de efecte, înseamnă și
absolvirea altor forțe de responsabilitate”1.
Dar astfel de analize pot fi anulate prin redefinirea conjuncturii în care s-a produs un
presupus exercițiu de putere (lărgirea sau strângerea în continuare a domeniului său de
aplicare) și / sau prin concentrarea asupra formării prealabile a agenților ale căror acțiuni se
presupune că au făcut diferența. Acest lucru nu înseamnă că acțiunile individuale nu „fac o
diferență”, dar subminează discuțiile necalificate și necontextualizate despre putere. Nici
SRA nu înseamnă că forțele sociale nu pot realiza efectele scontate într-o măsură
semnificativă. Acestea pot face acest lucru într-un context circumscris în care pot modela
conjuncturi și astfel pot constrânge acțiunile altora. Este de la sine înțeles, desigur, că
repercusiunile rezultate vor scăpa mai devreme sau mai târziu nu numai de controlul, ci și de
cunoștința actorilor2 care au pregătit scena realizării lor inițiale.

1.3.2 Puterea socială

În știința socială și politică, puterea este capacitatea unui individ de a influența

acțiunile, convingerile sau comportamentul (comportamentul) altora. Termenul de autoritate
este adesea folosit pentru puterea care este percepută ca legitimă sau aprobată social de către
structura socială, care nu trebuie confundată cu autoritarismul. Puterea poate fi văzută ca

1
Ibidem.
2
Ibidem.
[Type text]

fiind rea sau nedreaptă; cu toate acestea, puterea poate fi văzută și ca bună și ca ceva moștenit
sau dat pentru exercitarea obiectivelor umaniste care îi vor ajuta, mișca și îi vor împuternici și
pe alții. Abraham Maslownotează că „în mâinile celor imaturi, vicioși sau bolnavi emoțional,
puterea este un pericol oribil”3. În general, puterea este derivată de factorii de interdependență
dintre două entități și mediu. Utilizarea puterii nu trebuie să implice forța sau amenințarea cu
forța (coerciție). Un exemplu de utilizare a puterii fără opresiune este conceptul de „putere
moale”, în comparație cu puterea tare. În mediile corporative, instrumentul etic al puterii este
realizarea și, ca atare, este un joc cu sumă zero. O mare parte din cele recente
sociologicedezbaterea despre putere se învârte în jurul problemei mijloacelor sale de a
permite – cu alte cuvinte, puterea ca mijloc de a face posibile acțiunile sociale în măsura în
care le poate constrânge sau împiedica4.

3
Chin, Jean Lau; Trimble, Joseph E.; Garcia, Joseph E. (2017). Global and Culturally Diverse Leaders and
Leadership: New Dimensions and Challenges for Business, Education and Society.
4
Theobald, Robert (1972). Futures Conditional. Bobbs-Merrill Company. p. 320.