Tema 11.

Puterea şi

influenţa
OBIECTIVELE TEMEI:

1. Conceptul de putere.
2. Corelaţia putere-influenţă
3. Tipurile şi sursele de putere
 BIBLIOGRAFIE

 ARĂDĂVOAICE G., Comandantul şi arta de a

conduce, Ed. Silvi,Bucureşti, 2000
 ARĂDĂVOAICE G., Liderul militar, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,
2011
 DUŢU P., Leadership şi management în armată,
Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
Bucureşti, 2008;
OBIECTIVELE TEMEI:

 să definească conceptele de putere şi

influenţă;
 - să identifice sursele şi tipurile puterii;
 - să analizeze modalităţi de manifestare a
puterii în activitatea militarului.
1. Conceptul de putere

PUTEREA- capacitatea pe care o are

sau o dobândeste un om sau un grup de
oameni de a-şi impune voinţa altora în
vederea efectuării unor activităţi cu o anumită
finalitate, privind dirijarea societăţii spre
anumite scopuri.
Puterea sub aspect interpersonal:

Puterea este o relaţie socială caracteristică

oricarei comunităţi umane, indiferent de
dimensiunile ei (familie, trib, popor,
naţiune), atât la scara naţională, cât şi la
scara internaţionala.
Puterea sub aspect individual:

 PUTEREA reprezintă capacitatea de a

controla mintea şi acţiunile altora, a-i
determina să facă ce doreşti tu, sau ceea ce,
altfel, nu ar face.
Puterea este definită eterogen:

abilitatea de a acţiona, de a influenţa

un rezultat, de a face să se întâmple
ceva sau a înfrânge o rezistenţă.
Ascendentele puterii
 forţa fizică (în cazul puterii primitive), aspectul fizic (ca
parte a carismei );
 calităţile personale (personalitate, caracter,
temperament, prestigiu, vârsta);
 priceperea într-un anumit domeniu (cunoştinţe,
informaţii, deprinderi, priceperi), ca parte a carismei;
 accesul la resurse (materiale, financiare, umane,
informaţionale);
 autoritatea instituţională (în special în cazul funcţiilor
numite, nu a celor elective sau de patronat).
Bazele cercetării asupra nevoii de putere au
fost puse de David McClelland.
 El defineşte nevoia de putere ca dorinţa de a avea
influenţă asupra altora materializată, concomitent în:
 antrenarea altor persoane în acţiuni iniţiate şi
desfăşurate;
 ajutor sau sfaturi acordate altora;
 controlul efectuat asupra altora;
 acţiuni care produc emoţii în alţii;
 preocuparea pentru reputaţie, prestigiu (în acest
sens constatăm că în acţiunea de dobândire a puterii
carisma poate fi cultivată).
Elementele puterii
(HANS MORGENTHAU):
 Geografia;
 Resursele naturale;
 Populaţia;
 Capacitatea industrială;
 Pregătirea militară;
 Caracterul şi moralul naţional;
 Calitatea diplomaţiei şi guvernării.
 PUTEREA

 portretul căutătorului de putere aplicabil şi în

cadrul instituţiei militare exprimă că acesta
este un om de acţiune, competitiv şi agresiv,
liderul unui grup interesat să deţină controlul.
 În cadrul acestei instituţii puterea este dată
de: autoritate, reguli, legi, controlul
resurselor, relaţiile sociale, profesionalism şi
trăsăturile personale.
 Concluzie:

 Puterea se înfăptuieşte într-o relaţie socială caracteristică,

conducere-supunere, care constituie cele două laturi
inseparabile ale oricărui fenomen de putere.
 “Între cei care exercită puterea şi ceilalţi membri ai grupului
se stabileşte o relaţie specifică; ea constă în comunicarea şi
exercitarea hotărârilor... A comunica o hotărâre pentru
executare îseamnă a conduce. A răspunde acestei
comunicări, efectuând acţiunile cerute prin hotărâre
înseamnă a te supune.''
2. Corelaţia putere-influenţă

 Principalul în procesul conducerii este eficacitatea

folosirii statutului de lider, influenţa personală şi
puterea conducătorului.
 Trebuie menţionat că liderii eficienţi nu
întotdeauna sunt şi conducători eficienţi, şi invers.
 Conducătorul contemporan e obligat să cunoască
şi să folosească în lucrul său calităţile liderului, să
dezvolte puterea sa neformală.
Influenţă

 acţiune exercitată de o entitate socială

(persoană, grup etc.) orientată spre
modificarea opţiunilor şi manifestărilor
alteia
 este asociată cu domeniul relaţiilor de
putere şi control social, de care se
deosebeşte întrucât nu apelează la
constrângere.
În sens negativ, influenţa este percepută
ca manipulare, ca acţiune desfăşurată fără
scrupule. Aceasta poate fi întâlnită la liderii
informali, la cei care doresc să aibă putere
dar nu o deţin, transformându-se astfel în
căutători de putere.
INFLUENŢA

 Sensul pozitiv acordat influenţei este dat de

calitatea de a sancţiona şi limita lipsa de
eficienţă şi ambiguitatea normelor ca urmare
a prestigiului, puterii pe care o deţin anumiţi
indivizi. Aceasta aparţine de regulă celor care
deţin puterea legitimă, respectiv
comandanţilor.
Forme de influenţă:

Se pot distinge forme de influenţă, după natura

şi scopurile grupului care o exercită:
 ca fenomen social, influenţa poate fi personală
sau impersonală,
 ea poate aparea în relaţiile interpersonale sau
ierarhice şi, întrucât aceleaşi persoane pot fi, în
acelaşi timp, influenţate, exercitând, la rândul
lor, influenţa, ea este, de asemenea, intercursivă.
Concluzii:
 Capacitatea de a-i influenţa pe ceilalţi este una dintre
competenţele esenţiale ale oricarui conducător.
 În destule cazuri, influenţa şi puterea sunt folosite ca
sinonime.
 Totuşi, cei doi termeni trebuie consideraţi ca fiiind distincţi,
căci există deosebiri evidente în aplicarea puterii şi
exercitarea influenţei.
 Ex: Cel mai adesea, într-o relaţie de putere, cei care o
suportă  (sau care trebuie să se supună ) îşi schimbă voinţa,
dar nu şi preferinţele, însă, exercitarea influenţei determină
o schimbare autentică a preferinţelor.
Concluzii:

 Robert Bierstedt distinge, între putere şi

influenţă, dupa efectul acestora şi mecanismul
lor de realizare.
“Ne supunem în mod voluntar influenţei , dar
puterea ne pretinde supunerea; influenţa poate
fi mai importantă decât puterea, dar este
ineficace dacă nu este transformată în putere”.
3. Tipurile şi sursele de putere

 Pentru ca o persoană să deţină puterea

trebuie să aibă acces la sursele acesteia şi
să fie în măsura să le utilizeze,
transformându-le, prin ceea ce
întreprinde, în puterea propriu-zisă.
 Sursele şi tipurile puterii:
 legea,
 competenţa de recompensă
sau a pedepsi,
 competenţă profesioală
 competenţa de specialist şi de
lider,
 relaţiile din mediul social,
 accesul la informaţii,
 competenţa de a stabili
dispunerea în organizaţie .
 puterea legitimă,
 puterea recompensatorie sau
coercitivă,
 puterea de expert,
 puterea de referinţă
 puterea de coaliţie
 puterea iformaţională sau
asupra resurselor rare
 puterea de amplasare
Moduri de utilizare a puterii:

 voluntar sau inconştient,

 colaborativ sau coercitiv

 evident sau implicit.

Concluzii:

 Analiza oricarui sistem de influenţare din

interiorul instituţiei militare va releva prezenţa
unor elemente caracteristice mai multor tipuri de
putere din cele mai sus prezentate.
 În cadrul instituţiei militare acelaşi tip de
influentare presupune, în unele cazuri, utilizarea
cu prioritate a unui tip de putere şi diminuarea
gradului de intrebuinţare al altuia.
Concluzii:

 Desi, în ansamblu, exercitarea puterii

poate fi apreciată ca fiind constantă,
combinaţiile tipurilor de putere se
modifică, fapt ce produce reacţii specifice
ale subordonaţilor faţă de modul în care
conducătorul încearcă să îi influenţeze.
Concluzii
 Aceşti doi termeni trebuie consideraţi ca fiind
distincţi, căci există deosebiri evidente în aplicarea
puterii şi exercitarea influentei. Cel mai adesea, într-o
relaţie de putere, cei care o suportă  (sau care trebuie
să se supună ) îşi schimbă voinţa, dar nu şi
preferinţele. Ei procedeaza aşa pentru că rezistenta a
devenit mai scumpă, prohibitivă sau chiar imposibilă.
Dar exercitarea influenţei este schimbarea autentică
a preferinţelor. Ne supunem în mod voluntar
influenţei, dar puterea ne pretinde supunerea;
influenţa poate fi mai importantă decât puterea, dar
este ineficace dacă nu este transformată în putere.
  
CONCLUZII
 Putem afirma că liderul performant este o persoană cu
reale calităţi în ceea ce presupune managementul de
calitate, o persoană care cunoaşte, la nivel teoretic arta
motivării şi care doreşte să pună în practică această artă.
 Nu putem afirma că o persoană este un bun lider
dacă nu cunoaşte sursele de putere de care dispune şi
care nu înţelege cum să le folosească. Un nou model de
lider este cel care prin calităţi şi statut tinde să transforme
organizaţia din care face parte, transformare care se
înscrie în modificările şi prefacerile contextului în care
organizaţia activează.
Întrebări?