Facultatea de Economie și Drept

CONDUCEREA SOCIETĂȚII. PUTERE

ȘI GUVERNARE

SOCIOLOGIA GUVERNĂRII, APP anul II

Titular de disciplină: Prof. Maria-Ana GEORGESCU

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Conținut
1. Conducerea societății
2. Puterea și autoritatea
3. Concepția weberiană despre exercitarea puterii și
legitimitatea autorității
4. Putere politică și guvernare
5. Alte perspective asupra puterii
1. Conducerea vieții sociale
Conducerea – accepțiuni (cf.I.Mihăilescu, 2000, p.397):
• Activitate de organizare și coordonare a acțiunilor indivizilor în
vederea realizării unui scop,
• Grupul care se ocupă cu realizarea acestei activități,
• Rețea de instituții sociale, de norme și valori prin care se
asigură armonizarea intereselor și acțiunilor indivizilor.

Conducerea este o activitate necesară rezultată de pe urma

diviziunii sociale a muncii și a complexității relațiilor sociale.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Etimologie
• cuvântul guvernare derivă din verbul
grecesc kubernaein [ kubernáo ] (care
înseamnă a conduce, sensul metaforic fiind
atestat mai întâi la Platon.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Caracteristici ale conducerii în prezent

Se vorbește despre o adevărată știință a conducerii,

rezultată ca urmare a dezvoltării științelor sociale care:
- Permit o cunoaștere obiectivă a realității sociale și
oferă explicații asupra organizării și funcționării
acesteia,
- Dispun de procedee de prognoză și de evaluare a
consecințelor unor decizii,
- Au elaborate tehnici de analiză și modelare a
sistemelor sociale,
- Și-au extins capacitatea de acumulare și prelucrare
rapidă a informațiilor.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Interdisciplinaritatea ştiinţei conducerii
societăţii

• Știința conducerii are caracter interdisciplinar și

studiază condițiile conducerii eficiente în
concordanță cu normele și valorile promovate în
societate.
• Ea apelează la abordarea sistemică.
• Baza teoretică o reprezintă sociologia, psihologia
socială și macroeconomia, iar cea metodologică e
dată de utilizarea metodelor statistico-matematice.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

• O disciplină pe care se bazează știința conducerii este
sociologia.
• „Sociologia s-a născut în primul rând ca sociologie
politică, adică o ştiinţă a modelării societăţii prin acţiune
a guvernanţilor, iar primii gânditori consideraţi în prezent
ca întemeietori sau clasici ai sociologiei – Auguste
Comte, Karl Marx, Emile Durkheim, Max Weber, Vilfredo
Pareto – au fost preocupaţi în primul rând de
problematica cunoaşterii societăţii pentru a o schimba.”
(Pasti, 2013, p.6)
Contexte sociale actuale

• Conducerea științifică a societății este o necesitate generată

de procese precum:
Creşterea complexităţii problemelor sociale,
Dinamica accelerată a mediului social,
Trecerea la societatea bazată pe cunoaştere,
Adoptarea paradigmei dezvoltării durabile,
Creşterea gradului de incertitudine,
Procesul globalizării,
Viețuirea în societatea riscului: nuclear, demografic,
sanitar, al sustenabilității, etc.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Funcții și stiluri ale conducerii
Funcții:
• Funcția de organizare,
• Funcția de luare a deciziilor,
• Funcția de motivare.
(M.Vlăsceanu, 1993, pp.207-308)
Stiluri de conducere după modul luării deciziilor (Kurt
Lewin):
• Stilul autoritar sau autocratic,
• Stilul democratic,
• Stilul liber.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

2. Puterea și autoritatea
• PUTEREA
• Puterea este capacitatea de a îndeplini scopurile chiar în
situația când ceilalți manifestă rezistență, adesea prin
folosirea forței. (Max Weber)
• Puterea este capacitatea unei persoane de a determina pe
altcineva să facă ceva. (Roskin et al, 2011, p.23)
• Puterea este o conexiune între oameni, capacitatea unei
persoane de a-i determina pe alții să-i îndeplinească
ordinele.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 AUTORITATEA
• Reprezintă o relație prin care o persoană sau un grup
acceptă faptul ca deciziile și acțiunile sale să fie ghidate
de o influență exterioară considerată legitimă (Zamfir,
Vlăsceanu, 1993, p.60).
• Funcțiile autorității:
• De a impune interesele sociale în raport cu interesele
individuale,
• De a simplifica și face posibil accesul la decizie,
• De a oferi un cadru pt activitatea organizată a unui grup/
colectivități/ organizații.
• Deși nu este impusă coercitiv, ci prin acceptare
voluntară, autoritatea este dublată de o coerciție
implicită, de un sistem de sancțiuni.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

3. Concepția weberiană despre exercitarea
puterii și legitimitatea autorității
• Weber distinge două forme de exercitare a puterii:
coercitivă și autoritară.
• Referitor la autoritate, deosebeşte trei forme de bază
ale legitimității acesteia:
• Datina - autoritatea bazată pe tradiție, pe caracterul sacru al
acesteia;
• Harul - autoritatea carismatică, expresie a unor lideri care inspiră
încredere;
• Legalitatea - autoritatea raţională, bazată pe legitimitatea unui set de
reguli, pe ascultarea față de norme nu față de anumiți conducători.
• Acestea sunt construcţii teoretice, tipuri ideale, pe când
modurile concrete de manifestare a autorității se
prezintă ca nişte formule mixte.
(Georgescu, 2005, pp.266-267)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Autoritatea având la bază tradiția
• Se bazează pe încrederea în justeţea unor dispoziţii transmise de-a
lungul timpului. Tradiţia îi conferă legitimitate deţinătorului autorităţii (dacă
o familie a fost din vechime la putere, descendenții ei sunt acceptați în
mod firesc la conducere).
• Se întemeiază pe o relaţie personalizată: ascultarea, care este o datorie
faţă de persoana deţinătoare a autorităţii. Îmbracă forma respectului.
• Deţinătorul autorităţii, care poate fi o persoană anume sau un grup, îşi
exercită atribuţiile împărţind favorurile şi dizgraţia şi acordând protecţie
unor supuşi. Este o relaţie de tip senior - supuşi.
• Autoritatea tradiţională nu ține cont de calificarea persoanelor pt a primi
funcţii. Favorurile sunt acordate după bunul plac, ca recompensă în
schimbul unor servicii şi a loialității, devenind apoi durabile prin
transmitere ereditară.
• Ierarhia nu este funcţională, ci axată pe legături de dependenţă
personală.
• Se bazează pe Dreptul cutumiar.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Autoritatea carismatică
• Se întemeiază pe valoarea exemplară a unei
persoane şi pe recunoaşterea caracterului ei sacru,
extraordinar, chiar eroic (de exemplu – Isus).
• Este o relaţie similară aceleia dintre un profet şi
adepţi, care implică revelarea unui erou şi venerarea
sa (cazul Gregorian Bivolaru).
• Caracterul acestei autorități este foarte instabil, spre
deosebire de tipul precedent, în cadrul cărora
dreptul şi tradiţia asigurau o anumită stabilitate.
Dacă deţinătorul puterii pare să-şi fi pierdut harul,
autoritatea lui dispare.
• Gupul alcătuit din conducătorul carismatic şi adepţii
lui formează o comunitate emoţională (Socrate,
Gandhi, Hitler).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Autoritatea raţional-legală
• Este întemeiată pe norme de drept. Dreptul este conceput ca
un ansamblu de reguli abstracte, aplicabile în cazurile
particulare.
• Este impersonală. Cel care ascultă de ea se supune dreptului
sau regulamentului şi nu persoanei celui care dă ordine.
• Este organizată după o ierarhie a funcţiilor, care implică
exercitarea din partea instanţei superioare a unui control asupra
instanţei inferioare, dar care le lasă subordonaţilor posibilitatea
de a „ataca prin recurs” deciziile superiorilor.
• Se bazează pe competenţele celor care exercită funcţii.
• Presupune o separare strictă între funcţie şi persoana care o
exercită.
• Titularii unui post nu sunt proprietarii lui şi au obligaţia să
răspundă de modul în care folosesc mijloacele încredinţate.
Resursele funcţiei sunt distincte de resursele private. Locul de
exercitare a activităţii se află în afara domiciliului.
• Este rațională și eficientă, generând organizarea birocratică.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

4. Putere politică și guvernare

• Politica o abordăm ca „artă a guvernării” – adică

politica văzută/concepută ca activitate
de guvernare.

• GUVERNĂMÂNT s.n. 1. (Rar) Puterea executivă a

unui stat; guvern. ◊ Formă de guvernământ =
formă de conducere politică a unui stat. (Dex online)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Puterea politică (PP)
• Puterea politică reprezintă funcția socială generalizată de a
lua decizii pentru ansamblul societății globale, în
conformitate cu interesele celor care domină în sistemul
puterii, dar și de a le asigura îndeplinirea, prin autoritatea
suverană și prin mijloace publice. (Măgureanu, 1997, p.61)
• PP este autoritatea deținută de un grup într-o societate,
ceea ce permite administrarea resurselor publice și punerea
în aplicare a politicilor pentru societate. Puterea poate fi
dobândită ca un mijloc de guvernare sau în opoziție cu un
grup guvernamental.
(http://www.businessdictionary.com/definition/political-power.html)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Scopul puterii politice

• Constă în asigurarea funcționalității corpului

social. (Măgureanu, 1997, p.117)
• Puterea politică urmărește menținerea ordinii
și coeziunii societății.
• În realizarea scopurilor sale, puterea politică
exercită constrângeri diferite asupra indivizilor
și grupurilor.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Temă de gândire
• „Există două moduri de a-ți face o profesie din politică:
fie să trăiești pentru politică fie, din politică. Aceste
contrarii nu se exclud însă total.”
(M. Weber, Politica o vocație și o profesie, 1992, p.14)
• Politicul este o modalitate de dominație precizată printr-o
formă de autoritate, bazată pe o sursă de legitimitate.
(M. Weber, apud Denni, Lecomte, 2004, p.109)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

5. Alte perspective asupra puterii (I)

• Sociologul St.Lukes, în lucrarea “Power: A Radical View”,

(McMillan, London, 1974) prezintă o abordare
tridimensională a conceptului putere:
1. Puterea în sensul capacității de a lua decizii;
2. Puterea ca limitare a alternativelor de care dispun
alții;
3. Puterea ca manipulare a dorințelor celorlalți.
• Definiția oferită de acest autor:
„Subiectul A exercită putere asupra lui B atunci când A îl
afectează pe B într-o manieră contrară intereselor lui B.”

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Alte perspective asupra
puterii (II)

• Sociologul Michel Faucault consideră că puterea nu este

concentrată într-o singură înstituţie, aşa cum este statul, sau
deţinută de un singur grup din societate, aşa cum era
considerată clasa dominantă.
• Trebuie depășită acea viziune depăşită despre putere, care se
baza pe entități fixe.
• Puterea se manifetă la toate nivelele interacţiunii sociale, în
toate instituţiile şi în toate grupurile.
• Viziunea lui Foucault demontează viziunea asupra puterii
divizată în forme coercitive sau autoritare.
• El înțelege puterea ca pe ceva care se regăsește în toate
relațiile sociale.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Model test

Alegeți varianta corectă!

• Care dintre următoarele forme de autoritate se
manifetă în statele moderne și contemporane?
a. Autoritatea carismatică,
b. Autoritatea tradițională,
c. Autoritatea rațional-legală.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Bibliografie

• Denni, Bernard; Lecomte, Patrick. Sociologia politicului, Ed.Eikon, Cluj-Napoca, 2004.

• Giddens, Anthony (Coord.) Sociologie, Ed.ALL, București, 2010.
• Georgescu, M.A. Sociologie, Ed.casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2005.
• Măgureanu, Virgil. Studii de Sociologie politică. Ed.Albatros, București, 1997.
• Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală, Ed.Universității București, 2000.
• Pasti, Vladimir, Sociologie politică, Disponibil:
https://vpasti.files.wordpress.com/2013/11/sociologie-politica.pdf , 2013.
• Roskin, M.et al. Știința politică. O introducere. Polirom, Iași, 2011.
• Weber, Max. Politica o vocaţie şi o profesie, Editura Anima, Bucureşti, 1992.
• Zamfir,Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr. Dicționar de sociologie, Ed.Babel, București, 1993.
• http://www.businessdictionary.com/definition/political-power.html

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.