SOCIOLOGIE GENERALĂ

CURS 3: STRUCTURA SOCIALĂ

Aliona CHIRA, drd., lect. univ.

Unități de conținut

Mobilitatea socială • mobilitatea

• Statusul
Status și rol • Rolul

• Structura socială
Structura socială • Organizarea socială
 Structura societății

Complexitatea proceselor
şi a legăturilor pe care le
presupune societatea
impune necesitatea creării
unui sistem structural: Instituții Statusuri
atât în plan organizatoric
sociale și roluri
(organizarea socială)
cât şi în plan social
(structura socială). Grupuri
sociale
 Structura socială
Structura socială
■ Se referă la modul de alcătuire a
realității sociale, la modul în care
elementele sistemului social se
ordonează și se ierarhizează între
ele, la relațiile necesare, esențiale
ce se stabilesc între aceste
elemente.
■ Structura socială este ansamblul
de relații cuprinzând o
multitudine de elemente (poziții
sociale, grupuri, pături, clase
sociale, instituții sociale) ce
posedă însușiri de totalitate, de
transformare și de autoreglaj.
Organizarea socială
■ Organizarea socială este definită ca un
sistem de roluri și instituții sociale, de
modele comportamentale, de mijloace
de acțiune și de control care asigură
satisfacerea nevoilor unei colectivități,
coordonează acțiunile membrilor
acesteia, reglementează relațiile între
ei și asigură stabilitatea și coeziunea
colectivului.
■ Termenul de organizare socială este
utilizat pentru a desemna un
ansamblu de metode folosite în
realizarea efectivă a uni scop:
modalități de acțiuni, mijloacele de
coordonare și mijloace de control.
 Structura socială
■ Termenul de structură provine din limba latină; substantivul „structura” are înţelesul de „
construcţie”, „ aşezare” şi „ ordine”, iar verbul „struo-struere” înseamnă a clădi; deci ,
structura desemnează o configuraţie.
■ Sensul etimologic al termenului de „structură” implică, iniţial ordinea de aşezare a
elementelor constitutive, legăturile care se stabilesc între ele, precum şi poziţia pe care o
ocupă în cadrul întregului. Structura semnifică şi interacţiune determinată, constelaţie de
elemente în anumite relaţii determinate.
■ Prin urmare conceptul de structură presupune ansamblul relaţiilor dintre şi în interiorul
diferitor forme de asociere umană (comunităţi umane, colectivităţi, grupuri, clase, categorii)
care asigură convețuirea și activitatea membrilor lor.
■ A.R.Radcliffe-Brown susține că „structura reprezintă reţeaua complexă de relaţii sociale reale
care reunesc fiinţele umane individuale într-un anumit mediu natural”.
■ După Jean Piaget „vom spune că există structură, atunci când elementele sunt reunite într-o
totalitate care prezintă anumite proprietăţi în calitate de ansamblu unitar şi atunci când
proprietăţile elementelor depind în întregime sau parţial de caracterele întregului”.
■ Într-o definiţie sintetică putem spune că structura socială se referă la pattern-urile
organizate ale interacţiunii care există într-un grup sau o societate.
 Structura socială
■ Structura socială este concepută din următoarele trei perspective:
1. structura socială reprezintă totalitatea grupurilor, claselor, păturilor sociale;
2. stuctura socială desemnează totalitatea organizaţiilor sociale şi instituţiilor
sociale;
3. structura socială reprezintă totalitatea statusurilor sociale aflate în relaţii de
interdependenţă.
###
■ Structura socială este determinată de:
1. structura economică a societății;
2. de nivelul de dezvoltare a forțelor de producție;
3. de diviziunea socială a muncii;
4. de tipul și forma de proprietatea asupra mijloacelor de producție.
 Structura socială
Structura unei societăţi are câteva caracteristici de bază:
■ din punct de vedere sociologic, structura este un tot unitar în devenire; ea
reflectă o realitate conjuncturală şi de aceea stabilitatea sa nu poate fi decât
relativă;
■ structura socială se află într-un echilibru instabil, care se reface fără încetare
într-o multitudine de ierarhii ce se schimbă într-un cadru societal printr-o
mişcare de structurare şi restructurare;
■ în interiorul structurii orice schimbare adusă unui element atrage
modificări în celelalte.
Componentele Structura socială - rețeaua de statusuri și roluri
interdependente care ghidează interacțiunea
majore ale umană, oferă societății caracteristicile sale durabile
structurii sociale și fac modele de interacțiune umane predictibile.

Status - o poziție
Rol -
definită social într-
comportamentul
un grup sau într-o
așteptat de la
organizație, care
cineva care ocupă
atașat unul sau mai
un anumit statut.
multe roluri.
 Status social
■ Statusul implică un ansamblu legitim de aşteptări faţă de cei ce ocupă alte
poziţii în cadrul aceluiaşi sistem. Privit din această perspectivă, statusul reflectă
ansamblul comportamentelor la care individul se poate aştepta în mod legitim
din partea celorlalţi membri ai grupului sau ai colectivităţii din care face
parte.
■ Statusul reprezintă locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem dat şi la un
moment dat. Unii sociologi folosesc termenul „poziţie” pentru a desemna
statusul.
■ Iniţial, statusul a fost folosit pentru a desemna poziţia unui individ în sistemul
de prestigiu al societăţii. Actualmente, statusul cuprinde şi poziţia individului în
celelalte sisteme: sistemul vârstă-sex, sistemul familial, sistemul activităţilor
specializate, sistemul grupurilor asociative.
 Status social - tipologii
■ Poziţia unui individ în cadrul grupului are două dimensiuni: orizontală şi
verticală.
A. Dimensiunea orizontală a statusului reprezintă reţeaua de contacte şi de
schimburi reale sau posibile pe care un individ le are cu alţi indivizi situaţi la
acelaşi nivel ca şi el.
B. Dimensiunea verticală a statusului se referă la contactele şi schimburile pe
care individul le are cu persoanele situate pe poziţii diferite – inferioare sau
superioare faţă de el.
Combinând aceste două dimensiuni, Boudon şi Bourricaud definesc statusul ca
fiind „ansamblul relaţiilor egalitare şi ierarhice ale unui individ cu alţi membri ai
grupului său”.
Status social - tipologii
 Linton face distincţie între:
■ statusurile actuale (active) şi
■ statusurile latente.
Un status este actual atunci când un individ îl exercită sau operează în cadrul său, la
un moment dat. Celelalte statusuri sunt latente în momentul respectiv.

 Astfel, Wilson distinge trei categorii de statusuri: biologice (sex, vârstă, rasă),
familiale şi extrafamiliale (profesie, venit).
 Statusurile profesionale pot fi formale sau informale. Statusurile formale sunt
cele provenite din organigramă. Statusurile informale sunt dobândite datorită
caracteristicilor intelectuale, morale ale individului.
 Status social
- tipologii
Statusurile pot fi atribuite (prescrise) şi
achiziţionate (dobândite).

Statusurile atribuite (prescrise) sunt

acelea pe care individul le are prin forţa
lucrurilor: vârstă, sex, naţionalitate.

Statusurile achiziţionate (dobândite)

sunt acelea pe care individul le obţine printr-
o iniţiativă, printr-un efort din partea sa:
statusul profesional, statusul politic, statusul
datorat unor titluri dobândite.

Decalajul între statusurile atribuite şi cele

dobândite poate contribui la măsurarea
mobilităţii sociale.
 Status social – concepte aferente
■ Set de statusuri – toate statusurile pe care o persoană le ocupă la un moment
dat.
■ Statusul global –fiecare individ deține o mulțime de statusuri care se asociază
între ele formând un ansamblu denumit status global. Acesta poate fi coerent,
unitar, dacă statusurile care îl compun sunt congruente între ele.
■ Statusul dominant – în cadrul setului de statusuri, unul dintre acestea poate
deveni atât de important încât să se impună ca status dominant, capabil să
determine identificarea existenţială a individului, statusul respectiv devenind
astfel sensul exclusiv al existenţei individului, precum în cazul marilor
specialişti, artişti şi manageri, criteriu de recunoaştere socială.
■ Statusurile se exprimă printr-o serie de simboluri şi de semne distinctive
cum sunt medaliile şi decoraţiile, uniforma de serviciu, portul naţional etc.
Uneori termenul de status este înlocuit prin simbolul său.
 Conflictele de status
■ Pe ansamblu, disensiunile dintre statusuri au loc în două cazuri :
a) atunci când indivizii ocupă o poziţie înaltă într-un grup şi o poziţie inferioară –
în cadrul altui grup;
b) atunci când drepturile şi obligaţiile aferente unui status vin în contradicţie sau
împiedică exercitarea altui status.
Cercetările sociologice concrete au arătat că modul în care persoana îşi percepe
propriul status intervine decisiv în depăşirea conflictelor inter- şi intra-status. De
asemenea, s-au găsit corelaţii semnificative între cristalizarea statusurilor şi
atitudinile politice, între statusuri şi anumite boli psihice, ca şi între statusul
profesional formal şi satisfacţia muncii.
 Rolul social
■ Orice status îşi asociază comportamente prescrise, obligaţii, drepturi, ce fac
parte din rolul social al individului ce ocupă acest status.
■ Orice status îşi asociază , de fapt, mai multe roluri sociale ( statusul de student,
bunăoară, presupune raportarea la profesor, la colegii de grupă, la colegii din
alţi ani de studii).
■ Orice rol are asociate tipuri de emoţii, acţiuni, atitudini specifice, trebuind să fie
îndeplinit conform cu aşteptările colectivităţii faţă de cei ce deţin un rol social.
 Rolul social
■ Rolul reprezintă suma totală a modelelor culturale asociate unui anumit status.
■ Rolul include atitudinile, valorile, comportamentul prescris de societate oricărei
persoane care ocupă un anumit status.
■ Dacă statusul este ansamblul comportamentelor la care individul se poate aştepta
din partea celorlalţi, rolul se referă la ceea ce face individul cu statusul pe care-l
ocupă, la ceea ce aşteaptă societatea de la el.
■ Rolul include anticipaţiile legitime ale unor persoane asupra comportamentului
faţă de ele, al persoanelor care fac parte din acelaşi sistem, dar au alte statusuri.
 Rolul social
■ Statusul îi impune individului un anumit număr de sarcini de îndeplinit, funcţii
de exercitat, drepturi de care se poate bucura. Acest ansamblu complex de
sarcini, îndatoriri şi drepturi reprezintă rolul.
■ Individul poate juca acest rol mai bine sau mai puţin bine potrivit, în funcție de:
1. capacităţile sale profesionale, intelectuale,
2. potrivit calităţilor lui fizice,
3. profilului lui psihologic şi
4. atitudinii sale generale faţă de status.
 Rolul social – concepte aferente
■ Roluri reciproce - roluri corespunzătoare care definesc modelele de interacțiune între
statusuri conexe.
■ Așteptări de rol - comportamente determinate social și așteptate de la o persoană care
îndeplinește un rol.
■ Performanța rolului - comportamentul efectiv al rolului, nu se potrivește întotdeauna
cu așteptările.
■ Set de roluri - diferitele roluri atașate unui singur statut.
■ Tensiunea de rol - apare atunci când o persoană are dificultăți în îndeplinirea
așteptărilor de rol ale unui singur statut.
■ Conflict de rol - apare între două stări atunci când se încearcă îndeplinirea așteptărilor.
■ Ieșirea din rol - descrie procesul de decuplare dintr-un rol, pentru a stabili un nou rol și
identitate. De exemplu, atunci când două persoane contractează o căsătorie, părăsesc un
rol și intră într-un alt rol de soție și soț.
■ Eșecul de rol – intervine în situațiile în care nu s-a realizat o pregătire adecvată pentru
rol, exercitarea acestuia făcându-se în mod neadecvat.
 Rolul social
S. Albouy se referă, de asemenea, la trei categorii de roluri: rol prescris, rol personal şi
rol pus în act.
■ Rolul prescris constă în sistemul aşteptărilor existente în mediul social al
deţinătorului, aşteptări referitoare la comportamentul său cu privire la cei ce ocupă o
altă poziţie.
■ Rolul personal se referă la acele aşteptări specifice pe care deţinătorul unei poziţii
le percepe ca aplicabile la propria conduită atunci când este în interacţiune cu
deţinătorii altor poziţii.
■ Rolul pus în act constă în conduitele efective ale unui deţinător al unei poziţii,
atunci când el este în interacţiune cu deţinătorii altor poziţii.
S. Albouy arată că între aceste roluri există o legătură. Într-un sistem social bine
integrat, rolul prescris şi rolul personal sunt asemănătoare. Comportamentul efectiv al
indivizilor tinde să corespundă cu ceea ce se aşteaptă de la ei.
Astfel, rolul social reprezintă ansamblul modurilor de a acţiona, care, într-o
societate dată, caracterizează conduita persoanelor care ocupă o poziţie
determinată.
 Rolul social
După A.M. Rocheblave-Spenlé există trei categorii de roluri:
■ instituţionale (roluri biosociale – vârstă, sex, roluri profesionale, roluri de asociaţie);
■ roluri în grupuri restrânse (lider, membru al grupului);
■ roluri personale.

T.Parsons a insistat asupra variantei constrângerilor normative asociate rolurilor. El a

construit unele perechi de variabile, care exprimă extremele între care oscilează acţiunea
în raport cu valorile cuprinse între aceste limite şi anume:
■ universalism-particularism;
■ specificitate - difuziune;
■ afectivitate - neutralitate afectivă;
■ calitate (atribuire) – realizare (performanţă).
 Rolul social
■ Dacă individul este nevoit să joace simultan mai multe roluri, precum femeia cu
roluri de angajată, de gospodină, de soţie şi de mamă, astfel încât capacitatea de efort
şi resursele de timp îi sunt tensionate maximal, el riscă să fie marcat de tensiuni de
rol.
■ Dacă individul încearcă să joace simultan roluri concurente, precum cele de mare
manager, specialist cu cele de soţ, părinte şi gospodar, sau roluri incompatibile,
precum cele de marinar de cursă lungă şi de voijor comercial cu rolurile domestice
amintite, el riscă să fie marcat de conflicte inter-roluri .
■ Chiar şi în cazul în care rolurile se derulează strict succesiv, derularea fiecărui rol
riscă să fie afectată de conflicte interne, intra-rol, cauzate de :
a. discrepanţa dintre idealul de rol de la momentul modelării individului şi modul real
în care se practică rolul;
b. participarea individului la mai multe grupuri, cu valori şi modele divergente;
c. incompatibilitatea dintre potenţialul nativ al individului şi cerinţele rolului atribuite,
precum în cazul timizilor promovaţi în funcţii de conducere.
 Rolul social
Ieșirea din rol se realizează în patru etape.
1. Îndoială: prima etapă începe cu îndoială. Persoana experimentează frustrare,
insatisfacții sau pur și simplu nefericire în raport cu un rol.
2. Căutarea alternativelor: o persoană care este nemulțumită de cariera sa poate
lua concediu; un cuplu căsătorit nefericit poate începe o separare temporară.
3. Etapa de acțiune / plecare: este un punct de cotitură clar care îi face pe oameni
să părăsească rolul.
4. Crearea unei noi identități.
 Conflictul de rol
Conflictele de rol se pot manifesta în două forme:
■ între 2 sau mai multe roluri exercitate de o persoană (conflict între rolul de manager
şi soţ, între rolul de studentă şi cel de mamă);
■ sau între cerinţele care configurează acelaşi rol (în cazul rolului de profesor pot să
apară conflicte între exigenţele de moralitate, corectitudine şi dorinţa unor câştiguri
suplimentare).
Depășirea conflictelor de rol la nivel individual se realizează prin trei modalități:
I. Raționalizarea – este un proces protectiv, de redefinire a unei situații dificile în
termeni acceptabili din punct de vedere social și personal. (ex.: pierderea alegerilor
este redefinită prin fraudarea alegerilor).
II. Compartimentarea – este procesul de separare clară a setului de roluri care aparțin
unui anumit status și conformarea numai la cerințele rolului doar la un anumit timp
dat. (ex.: un polițist este foarte sever la servici, iar acasă un soț tandru, empatic ...)
III. Adjudecarea – un proces formal, conștient și intenționat de atribuire unei terțe a
responsabilității pentru o decizie dificilă. (ex.: un polițist amendează o bătrână care
vinde mărar pe stradă, invocând pe superiori și legislația).
 Rolul social
Așteptările de rol Pregătirea rolului
Așteptări
facultative

Așteptările
obligatorii
Ieșirea din
rol
Așteptările Jucarea
necesare
rolului

Socializarea
cu rolul
Rolul
 Status social vs Rolul social
Raportul dintre status şi rol ridică unele probleme.
■ Uneori, rolul atribuit cuiva nu i se potriveşte deoarece există discrepanţe între
psihologia sa şi statusul ce i se oferă, între personalitatea sa şi prescripţiile rolului.
■ Individul a fost nevoit să accepte un astfel de rol deoarece fie că era şomer şi trebuia
să-şi asigure existenţa, fie că s-a orientat spre o profesie nepotrivită. În acest caz,
individul nu poate îndeplini toate exigenţele rolului. El îşi va juca rolul cu neplăcere,
în limitele obligaţiilor profesionale.
■ Alteori, deşi individul corespunde fizic şi psihic statusului dobândit, refuză să
răspundă aşteptărilor unor roluri.
■ Sunt şi situaţii în care acceptarea rolului este atât de complexă încât individul
respectiv se acomodează desăvârşit, identificându-se cu el până la a continua să-l
joace dincolo de limitele stricte impuse de poziţia şi funcţia lui în grup. În acest caz,
sociologii vorbesc de apariţia noţiunii de „personaj” generată de faptul că individul îşi
asumă rolul dincolo de limitele statusului său.
Mobilitatea
socială
 Mobilitatea socială
■ Unul dintre conceptele sociologice care reflectă corelaţia dintre structura societăţii şi
dinamica ei este cel de mobilitate socială.
■ Mişcarea indivizilor în spaţiul social, ca urmare a dinamicii structurale a sistemului
social global sau a redistribuirii status-rolurilor în vederea unei redimensionări a
fondului socializant la nivel grupal şi individual, constituie conţinutul procesului
de mobilitate socială.
■ Problema mobilităţii sociale în toată amploarea şi importanţa sa a fost relevată iniţial
de către sociologul american Peterim Sorokin, în lucrarea sa Social Mobility, apărută
în 1927. Însă, cercetări empirice şi sistemice asupra acestui fenomen au fost efectuate
abia în perioada postbelică.
 Mobilitatea socială
■ P.Sorokin afirmă că conceptul de mobilitate socială exprimă „fenomenul de deplasare a
indivizilor în spaţiul social". Această definiţie a rămas până astăzi în cea mai mare parte
neschimbată.
■ H.Cazacu, analizând sub multiple aspecte mobilitatea socială, a dat o definiţie similară
acestui fenomen: „Mobilitatea socială este procesul de schimbare a poziţiei sociale a
persoanelor pe scala unui spaţiu social dat.”
■ Jan Szcze-panski: „Prin acest termen desemnăm seria de fenomene care rezidă în
deplasarea indivizilor sau a grupurilor din loc în loc în spaţiul social.”
■ S.M. Lipset şi R.Bendix consideră că „mobilitatea socială se referă la procesele prin
intermediul cărora indivizii se mişcă de la o poziţie la alta în societate, poziţii cărora,
printr-un acord general, li se dau valori ierarhice specifice."
■ Raymond Aron reduce conţinutul noţiunii de mobilitate socială numai la „urcarea sau
coborârea indivizilor în ierarhia socială ".
■ Mobilitatea socială se manifestă prin constituirea unor straturi formate din categorii de
persoane având statusuri de acelaşi grad, care se suprapun în ordinea ierarhică pe care o
ocupă fiecare status, adică poziţia socială pe care o realizează diferiţi membri ai societăţii
şi membrii familiilor acestora.
 Mobilitatea socială - tipologie
■ Mobilitatea orizontală - se produce
prin deplasarea de la un status spre un alt
status de acelaşi nivel, având eventual un
prestigiu asemănător şi fără a schimba
statusul social (schimbarea locului de
muncă, dar de aceeaşi funcţie şi cu
condiţii similare).
■ Se vorbeşte de mobilitate orizontală,
atunci când:
1. sistemul poziţiilor sociale nu este decât
parţial ierarhizat, deci există poziţii de
acelaşi nivel între care au loc mişcări de
persoane;
2. straturile cuprind mai multe poziţii
fiecare şi mişcarea are loc de la una la
alta fără a ieşi din interiorul stratului;
3. are loc o mişcare teritorială ori o
schimbare a locului de muncă, fără
modificarea statusului profesional.
■ Mobilitatea verticală - constă în
trecerea indivizilor de la un status
social la altul atât spre niveluri
superioare, cât şi spre niveluri infe-
rioare după diferite grade ale
ierarhiei, adică schimbarea poziţiei
sociale de la un strat la altul, a
nivelului social, a condiţiilor de
viaţă etc, în sens ascendent sau
descendent (ocuparea unei funcţii
de conducere sau părăsirea ei,
trecerea de la situaţia de funcţionar
al statului la aceea de întreprinzător
particular etc).
■ Mobilitatea verticală poate fi deci
ascendentă şi descendentă, primul
caz corespunzând, evident, urcării
pe treptele ierarhiei sociale, iar al
doilea - coborârii.
Mobilitatea socială - tipologie
 Mobilitatea socială - tipologie
■ Mobilitatea
ascendentă reprezintă trecerea
indivizilor de la poziţii socio-
profesionale inferioare la poziţii
socio-profesionale superioare în
cadrul unei clase sau de la o clasă
socială la alta. Aceste transformări
socio-profesionale sunt însoţite de
creşterea nivelului de pregătire
profesională şi de schimbarea
calificării.
■ Mobilitatea ascendentă poate avea
loc pe parcursul unei generaţii sau în
decursul a câtorva generaţii.
■ Mobilitatea descendentă
reprezintă trecerea indivizilor de la un
status socio-profesional superior la un
status inferior. Acest tip de mobilitate
socio-profesională apare în mişcarea
intergeneraţională, dar se poate manifesta
şi în decursul activităţii unei persoane.
Mobilitatea descendentă, atât la nivelul
activităţilor, cât şi al societăţii globale, este
un simptom de patologie organizatorică şi
impune o reexaminare critică a tuturor
factorilor care ţin de organizare,
conducere şi stilul de conducere existent
în contextul respectiv.
 Mobilitatea socială - tipologie
Mobilitatea verticală poate să se
manifeste sub două forme:
■ ca schimbare de status în raport cu
cel al părinţilor,
denumită mobilitate
intergeneraţională;
■ ca schimbare de status în raport cu
poziţiile ocupate anterior
de aceeaşi persoană,
denumită mobilitate
intrageneraţională.
 Mobilitatea socială - tipologie
■ Mobilitatea instrucţională şi educaţională se referă la trecerea individului de
la un grad de instrucţie, educaţie, acumulare de informaţii, cultură, la altul (trecerea
adolescentului de la studiul liceal la cel universitar).
■ Mobilitatea ocupaţională exprimă mişcarea individului într-un spaţiu social,
format dintr-un număr oarecare de categorii socioprofesionale, spaţiu care
presupune cu obligativitate ideea ierarhizării, aceasta conturându-se o dată cu
asocierea dintre scala de ocupaţie şi cea a veniturilor, puterii, instrucţiei.
■ Mobilitatea teritorială sau geografică include, în general, fenomenele de
migraţie internă rural - urbană sau urban - rurală. Migraţia externă, determinată de
numeroşi factori economici, politici, sociali etc, poate fi încadrată, de asemenea, în
acest tip de mobilitate.
■ Mobilitatea individuală şi colectivă distinge între schimbările diverse,
referitoare la situaţia individului (schimbarea locului de muncă, părăsirea familiei,
exilul etc.) şi mişcările mari de populaţie, considerate „fenomen de masă " (exodul,
migraţia, urbanizarea etc).
Alte resurse:
■ https://www.youtube.com/watch?v=pVpmGhhtcAI
■ https://www.youtube.com/watch?v=pYcg96f9Q0E