Daca v-ați întrebat vreodată care este istoria uniformei
de bucătar și cine este creatorul acestei “ținute”, va spun ca este artistul francez Marie-Antoine Careme care, la începutul anilor 1820, a lansat o schița numita „Le Maitre d’Hotel Francais”. In portret, doi bucatari sunt descrisi ca purtând toca, pantaloni, o jacheta dubla si un sort, toate de culoare alba. Uniforma a câștigat popularitate abia din anul 1878. Albul, fiind un simbol extrem de puternic al curățeniei si perfecțiunii, oferea sentimentul ca bucătarul ocupa o poziție de putere si de influenta, lucru perfect adevărat. Sortul bucătarului, care de regula este confecționat din bumbac gros, se poarta de regula in jurul taliei, fiind legat cu un șnur lung. Este una dintre piesele de rezistenta ale uniformei unui bucătar. Un sort este mai mult decât indicat pentru un bucătar datorita faptului ca îl protejează pe acesta de stropirea cu lichide fierbinți. De asemenea, sortul este extrem de important pentru ca protejează jacheta si pantalonii bucătarului. In zilele noastre bucătarii renumiți poarta sorturi brodate cu numele lor, sau cu însemnele restaurantului unde gătesc. Putem spune ca exista o moda a sorturilor, acum nu mai sunt, obligatoriu, albe ci de multe alte culori, au diverse buzunare sau aplicații care le fac sa para vesele sau care le conferă mai multa utilitate. Bunicile noastre purtau sortul de bucătărie zilnic si îl întrebuințau in diverse moduri. Le proteja hainele in timp ce făceau treaba prin bucătărie si prin gospodărie, era folosit drept cârpa de bucătărie, era perfect pentru ștergerea lacrimilor nepoților, dar îl întrebuințau si la carat diverse (mere, nuci, oua). Când frământa cozonacii si transpira, bunica se ștergea degrabă pe frunte cu un colt al sortului de bucătărie. Sortul de bucătărie al bunicii purta aroma mâncărurilor delicioase, a frunții muncite, umezita de sudoare, si a lacrimilor vărsate de griji, de dor si de oboseala.