ISTORIA SORTULUI DE BUCATARIE

Daca v-ați întrebat vreodată care este istoria uniformei

de bucătar și cine este creatorul acestei “ținute”, va spun ca
este artistul francez Marie-Antoine Careme care, la
începutul anilor 1820, a lansat o schița numita „Le Maitre
d’Hotel Francais”. In portret, doi bucatari sunt descrisi ca
purtând toca, pantaloni, o jacheta dubla si un sort, toate
de culoare alba.
Uniforma a câștigat popularitate abia din anul 1878.
Albul, fiind un simbol extrem de puternic al curățeniei si
perfecțiunii, oferea sentimentul ca bucătarul ocupa o
poziție de putere si de influenta, lucru perfect adevărat.
Sortul bucătarului, care de regula este confecționat din
bumbac gros, se poarta de regula in jurul taliei, fiind legat
cu un șnur lung. Este una dintre piesele de rezistenta ale
uniformei unui bucătar. Un sort este mai mult decât
indicat pentru un bucătar datorita faptului ca îl protejează
pe acesta de stropirea cu lichide fierbinți. De asemenea,
sortul este extrem de important pentru ca protejează
jacheta si pantalonii bucătarului. In zilele noastre bucătarii
renumiți poarta sorturi brodate cu numele lor, sau cu
însemnele restaurantului unde gătesc. Putem spune ca
exista o moda a sorturilor, acum nu mai sunt, obligatoriu,
albe ci de multe alte culori, au diverse buzunare sau
aplicații care le fac sa para vesele sau care le conferă mai
multa utilitate.
 Bunicile noastre purtau sortul de bucătărie zilnic si îl
întrebuințau in diverse moduri. Le proteja hainele in timp
ce făceau treaba prin bucătărie si prin gospodărie, era
folosit drept cârpa de bucătărie, era perfect pentru
ștergerea lacrimilor nepoților, dar îl întrebuințau si la carat
diverse (mere, nuci, oua). Când frământa cozonacii si
transpira, bunica se ștergea degrabă pe frunte cu un colt al
sortului de bucătărie. Sortul de bucătărie al bunicii purta
aroma mâncărurilor delicioase, a frunții muncite, umezita
de sudoare, si a lacrimilor vărsate de griji, de dor si de
oboseala.