Conducerea reprezintă exercitarea influenţei asupra unui grup astfel încât comportamentul grupului este

direcţionat către anumite scopuri şi rezultate.

Pentru a înțelege ce reprezintă de fapt conducerea și cum funcționează aceasta este necesar de știut câteva
noțiuni:
♦ Lider – Persoana care poate exercita influență asupra grupului și are rol important asupra procesului de
comunicare și relaționare, permite la un moment dat grupului să-şi rezolve nevoile dominante.
♦ Influență – Capacitatea unei persoane de a schimba comportamentul celorlalţi într-o anumită direcţie.

♦ Putere - Potențialul unei persoane de a exercita influență asupra altora. Cu cât o persoană deţine mai
multă putere, cu atât aria lui de influenţă este mai mare. Astfel există câteva surse de putere:
1. Puterea poziţiei – conferită funcţia deţinută
2. Puterea personală – relațiile interpersonale pe care persoana le-a cultivat de-a lungul
timpului
3. Puterea informaţională – dată de informaţie şi alte surse limitate (bani, relaţii influenţe etc.)
Oamenii de știință au studiat fenomenul conducerii și au adoptat câteva abordări teoretice ale
acesteia:
1. Centrată pe trăsături de personalitate - Nu există un set constant de particularităţi care disting
conducătorii de conduşi.
2. Centrate pe comportament – au fost determinate două aspecte importante ale conducerii și
anume: inițierea structurii (stabilirea sarcinilor, repartizarea lor, specificarea procedurii de
lucru, programarea activităţilor, clasificarea expectanţelor membrilor) și considerarea
(comportamentul orientat spre motivarea membrilor echipei pentru a accepta obiectivele
acesteia şi a lucra în direcţia dorită: menţinerea armoniei în grup şi satisfacţia membrilor)
3. Teorii tranzaționale – din perspectiva consolidării relațiilor de muncă se formează două
substraturi ale echipei. In-group (participe la discutarea şi adaptarea deciziilor importante,
sunt implicaţi în discuţii informale, personale cu conducerea, nivel de performanţă superior,
Oportunităţile de promovare sunt mai mari). Out-group (mai puţin încurajaţi şi stimulaţi,
încredere rezervată, „mână de lucru”)
4. Teoria conducerii carismatice - Liderul atrage oameni printr-o viziune care-i motivează şi
mobilizează, stăpânește tehnici de comunicare în care folosește mesaje cu încărcătură
emoţională, face apel la analogii şi metafore, anecdote şi povestioare pilduitoare, îşi
adaptează stilul de comunicare particularităților, nevoilor şi intereselor auditoriului; inspiră
încredere grupului, sugerează, prin comportamentul lor verbal şi nonverbal, apropiere faţă de
oameni; idealizează riscul, abordează strategii neconvenţionale în obţinerea succesului; se
autopromovează
5. Teoria liderului transformațional - liderul ca personalitate capabilă să alinieze interesele
organizaţiei la cele ale membrilor săi. Carisma liderului transformaţional cuprinde astfel de
trăsături definitorii ale acestui tip de conducere ca: inspirarea oamenilor; stimularea
intelectuală a membrilor echipei; consideraţia individualizată
Stilul de conducere e influentat de 4 factori:

Particularităţile liderului – valori, convingeri, atitudini.

a) Particularităţile subordonaţilor – cunoştinţe, abilităţi.
b) Particularităţile situaţiei – cultura organizaţiei, natura sarcinii, caracteristicile obiectivelor ce
trebuie atinse etc.
c) Presiunea timpului – dacă aceasta impune o adoptare rapidă a deciziei, nu mai există condiţii
pentru a implica membrii echipei în analiză şi dezbateri.