LIDERUL DE TIP ALFA

PERSPECTIVĂ SOCIOLOGICĂ
LIDERUL DE TIP ALFA: PERSPECTIVĂ SOCIOLOGICĂ

Prin lider înțelegem de obicei conducătorul unui grup de oameni, sau persoana care are cea mai mare
influență asupra acestor oameni, care este privită cu respect și reprezintă (formal sau informal)
autoritatea în fața grupului. Conform definiției de dicționar, termenul de lider se poate referi la:

LÍDER, lideri, s. m. 1. Conducător al unui partid, al unei organizații etc. ♦ Personalitate dominantă dintr-
un grup. 2. Sportiv sau echipă sportivă care se găsește în fruntea unei competiții. – Din engl., fr. leader.

(sursa: https://dexonline.ro/definitie/lider)

Observăm faptul că cele două sensuri ale termenului sunt într-un anumit fel complementare: în timp ce
sensul 1 definește liderul ca fiind un individ care se află în “fruntea” unui grup pe care îl conduce (sau
reprezintă o persoană dominantă în acest grup), sensul al doilea face referire la o poziție de “frunte”
într-un clasament, în care liderul se află în competiție cu ceilalți indivizi din grup și îi domină. Pornind de
la aceste două sensuri ale termenului de lider, în cele ce urmează ne propunem să analizăm rolul
liderului de tip alfa în societate, apelând și la informații din etologie/psihologie evoluționistă.

În literatura neștiințifică din prezent există un interes crescut pentru ideea de lider alfa (e.g. o căutare
pe google cu termenii alpha leader ne returnează aproximativ 102 000 000 de rezultate). Felul în care
aceste articole definesc liderul alfa diferă în funcție de perspectiva teoretică pe care o adoptă autorii,
înclinația către știință versus argumente personale, „produsul” pe care încearcă să îl vândă etc.
Variantele pornesc de la ideea rigidă de control și dominare aproape agresivă a gruplui, până la
alternativa dezvoltării abilităților de comunicare pentru a îmbunătăți relația cu grupul. În perspectiva
noastră, ideea de lider alfa este înțeleasă doar parțial sau înțeleasă greșit de anumite outlet-uri de
popularizare a informației științifice, creând astfel confuzie în rândul celor care doresc să își
îmbunătățească abilitățile de conducere sau relația cu grupul.

Vom argumenta pe baza literaturii că rolul de lider alfa vine cu anumite beneficii, dar care sunt în cadrul
unui contract social, în care: a) alfa-ul primește prioritate la anumite resurse (e.g. mâncare, potențiali
parteneri, statut, imagine), dar b) când grupul e în pericol, e cel care se sacrifică primul aparând grupul.

a) Liderul alfa primește prioritate la resurse (e.g. mâncare, potențiali parteneri, statut, imagine)

Prima partea a demersului nostru de argumentare se referă la veridicitatea tezei conform căreia liderii
alfa, așa-numitele personalități dominante, cei aflați la conducerea anumitor grupuri, au parte de acces
prioritar la anumite resurse din cadrul grupului. Aceste resurse se pot referi efectiv la resurse materiale
precum hrană, condiții de trai ridicate etc., la parteneri, sau la alte benefiici precum cele de imagine.
Accesul la resurse se poate face în mod direct, prin prezentarea acestora de către grupul pe care îl
conduce sau îl îndrumă, ori indirect (spre exemplu, accesul facilitat la parteneri datorită atracției
crescute pe care liderul alfa o exercită datorită statului social crescut). Vom discuta și posibilitatea în
care accesul la resurse se face în mod coercitiv ori forțat, prin intermediul agresivității liderului alfa,
precum și legătura cu sensul al doilea al definiției de dicționar al termenului de lider (cel care face
referire la câștigarea unei competiții).

Inițial, termenii de “mascul alfa”, “femelă alfa” au fost utilizați în etologie cu scopul de a desemna
individul din cadrul unui grup de animale sociale care reprezintă liderul acestui grup (Frans de Waal,
1982). Etologia ne arată că există atât specii care au masculi în această poziție de putere (e.g.
cimpanzeii, gorilele), cât și specii care au femele pe rolurile cele mai favorizate (e.g. hienele, elefanții,
bonobo). În timp ce, la unele specii, ierarhia de dominanță se stabilește în funcție de puterea fizică și
agilitatea indivizilor, existând adevărate lupte pentru putere (e.g. caii sălbatici, gorilele), în cadrul altora
există o combinație de strategii care implică și alianțele “politice” care aduc statutul superior unui
individ (e.g. cimpanzeii).

În cazul speciilor de primate non-umane, există într-adevăr o serie de beneficii pe care rolul de alfa le
conferă: acces la parteneri sexuali, mâncare, grooming (Berard, 1999; McGrew, 1996). Popularizarea
termenului de alfa pornește și de la descrierile comportamentului lupilor observați în captivitate, în
cadrul cărora s-au impus ierarhii de dominanță menținute prin agresivitate (Mech, 1970). Aceste
observații au condus la răspândirea termenului și ideii de lup alfa (alpha wolf), ca simbol al conducerii
“haitei” prin forță și agresivitate.

Însă, odată cu cartea lui Frans de Waal din 1982 (Chimpanzee politics: Power and sex among apes),
termenul de alfa începe să fie folosit și cu referire la societățile umane, ca o paralelă cu speciile de
primate studiate de acesta (în general, popularizat cu o conotație negativă, unde puterea și dominanța
sunt înțelese ca agresivitate și oarecum “a profita de pe urma celor inferiori”).

Termenul de dominanță primește încă o conotație negativă odată cu teoria dominanței sociale
(Sidanius & Pratto, 2001), care postulează că dominanța se află la baza conflictelor majore care
presupun diferențe sociale, precum rasismul, xenophobia etc.; astfel, apare ideea de trăsătură de
personalitate “orientare către dominanța socială” (Pratto, Sidanius, Stallworth, & Malle, 1994) care
prezice o înclinare mai mare a individului către prejudecată.

Dacă luăm în considerarea doar aceste argumente, concluzia aparentă ar fi că liderii alfa/dominanți
prezintă un nivel crescut de agresivitate și o anumită inteligență neînsoțită de empatie sau chiar
malefică, cu ajutorul căreia conduc grupurile spre beneficiul propriu, pentru a avea acces la resurse,
fiind astfel câștigătorii unei competiții cu cei aflați ierarhic într-o poziție de inferioritate față de ei.
Astfel, accesul la resurse/beneficiile asociate poziției de lider se face fie coercitiv, prin intermediul
agresivității, fie prin prezentarea acestora de către membrii grupului, având ca motivație frica.

Aceștia ar avea și o înclinație către prejudecată cu posibilitatea de a genera violență împotriva claselor
sociale inferioare lor. De asemenea, aceștia și-ar fi înlesnit accesul la poziția de putere tot prin forță,
agresivitate, și demonstrarea unor caracteristici superioare celorlalți. La o primă privire, istoria ne
demonstrează că există suficiente exemple de lideri care potrivesc acestor carcateristici, înțelegând
termenul alfa ca un cumul al termenilor: agresivitate, inteligență lipsită de empatie, coerciție, frică,
prejudecată, violență.
b) Când grupul e în pericol, liderul alfa e cel care se sacrifică primul aparând grupul

Cu toate aceste, în cea de-a doua parte a argumentării noastre, vom analiza cel de-al doilea “înveliș” al
liderului alfa, vom aduce în discuție îndatoririle acestuia, cu accent pe primul sens al definiției de
dicționar (conducere, personalitate dominantă), și vom testa fiabilitatea fiecărui model de lider alfa adus
în discuție (agresiv vs. empatic).

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având

întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. 

(sursa: https://dexonline.ro/definitie/conduce)

Verificând definiția de dicționar a termenilor: conducător, a conduce, conducere, observăm că pun

accentul pe îndrumare și pe răspundere. Cu alte cuvinte, înțelesul acesta al termenului de lider arată
disponibilitatea sa de a ghida, și responsabilitatea acestuia față de grupul pe care îl îndrumă.

Din linia de cercetare etologie/psihologie evoluționistă știm, pe „A leader is a dealer in hope”

baza teoriei altruismului reciproc (Trivers, 1971), că doi indivizi Napoleon Bonaparte
care fac parte din același grup (virtual sau real), vor manifesta
un comportament altruist unul față de celălalt, dacă aceștia știu că “favorul” ar putea fi răsplătit cu o
ocazie viitoare; cu alte cuvinte, „nu e necesar să mă răsplătești de fiecare dată când ți-am făcut un favor,
știu că dacă va veni vremea, vei face pentru mine ceea ce este necesar”.

Tot din aceeași linie de cercetare, putem extrage ideea conform căreia indivizii alfa din cadrul unei specii
nu dețin, de fapt, monopolul asupra resurselor existente, ci doar pe o parte din acestea și în special la
începutul preluării rolului (Berard, 1999). În plus, autorul cărții referitoare la comportamentul lupilor în
captivitate a încercat să retragă de pe piață cartea respectivă, întrucât descrie o situație particulară care
nu se regăsește de fapt în cazul lupilor din sălbăticie, unde aceștia nu dezvoltă comportamente agresive
pentru a deveni masculi alfa, ci își protejează unitățile familiale, manifestând atenție față de aceastea și
îngrijindu-le.

Teoria dominanței sociale poate fi de asemenea reinterpretată, prin prisma psihologia vârstelor: copiii
manifestă strategii de dominanță socială similare celor întâlnite la alte specii (i.e. coercitive), însă pe
măsură ce progresează în vîrstă înspre preadolescență și adolescență, aceștia dezvoltă strategii de
dominanță prosociale (Howley, 1999). Cu alte cuvinte, avem în repertoriu posibilitatea de a fi agresivi și
violenți pentru a ajunge lideri și mai apoi în conducerea unui grup, însă această strategie este una
timpuri, pe care odată cu dezvoltarea și creșterea noastă o putem înlocui cu strategii mai utile.

În ceea ce privește cercetările legate de orientarea către dominanță socială, s-a demonstrat că
compasiunea față de ceilalți mediază relația dintre această orientare și leadership pozitiv (Martin &
Heineberg, 2017); cu alte cuvinte, indivizii orientați către dominanță socială care au compasiune mai
crescută față de ceilalți vor avea și leadership pozitiv mai crescut (nu neapărat ca efect cauzal).

Mai mult decât atât, Sinek (2014), în cartea sa “Leaders Eat Last”, pornește de la observațiile asupra
comportamentului ofițerilor din marina militară a Statelor Unite, și anume de la faptul că aceștia
“mănâncă ultimii”, asigurându-se că cei din rangurile militare inferioare au nevoile satisfăcute înaintea
lor, și concluzionează că genul acesta de leadership este în măsură să genereze încredere în cadrul
grupurilor și să mențină coeziunea acestora.

Acând în vedere această fațetă a liderului de tip alfa, concluzia pe care putem să o extragem este că
liderii alfa care au compasiune crescută față de ceilalți și comportamente prosociale, sunt percepuți ca
fiind capabili să “întoarcă favorurile” (poate chiar îndoit/întreit..., datorită poziției de putere), și au grijă
de cei aflați în poziții inferioare lor în ierarhia de dominanță, de grupul pe care îl conduc.

Opinia noastă este că aceștia sunt adevărații lideri alfa, cei în măsură să fie eficienți și plăcuți, respectați
de către ceilalți. Pentru poziția de lider alfa, se produce de fapt un trade-off între beneficiile obținute
(anumite resurse, o oarecare creștere a accesului către potențiali parteneri, statut social mai crescut,
imagine – acestea nefiind garantate sau excesive) și costurile asociate (sacrificiul garantat în cazul
pericolului). Mergând pe latura umană, putem spune de fapt că liderii alfa primesc respect și apreciere,
oferind responsabilitate și îndrumare.

În timp ce strategia de lider alfa agresiv pare să fie una pe care o învățăm la începutul vieții, când avem
puține alte abilități dezvoltate și puțin acces la lumea interioară a celorlalți pentru a putea fi empatici,
strategia de lider alfa empatic este cea pe care o dezvoltăm odată cu înțelegerea mai profundă a
emoțiilor și motivațiilor noastre și a celor din jur, și cea care ne ajută de fapt să fim eficienți în
conducerea și asigurarea nevoilor unui grup.

Astfel, încurajăm persoanele care caută să își

„When the best leader’s work is done, the people say
îmbunătățească calitățile de conducere sau
<<We did it ourselves>>”
relația cu grupul să pună accentul pe înțelesul
Lao Tzu
termenilor care constituie esența liderului de
tip alfa empatic: altruism, compasiune,
încredere, coeziune, responsabilitate, îndrumare.
Bibliografie

Berard, J. (1999). A four-year study of the association between male dominance rank, residency status,
and reproductive activity in rhesus macaques (macaca mulatta). Primates, 40(1), 159–175.
doi:10.1007/BF02557708

De Waal, F. (1982/2007). Chimpanzee politics: Power and sex among apes. Baltimore, MA: JHU Press.

Hawley, P. H. (1999). The ontogenesis of social dominance: A strategy-based evolutionary perspective.

Developmental Review, 19(1), 97–132. doi:10.1006/drev.1998.0470

Martin, D., & Heineberg, Y. (2017). Social Dominance and Leadership. In E. Seppala, S. L. Brown, E.
Simon-Thomas, C. D. Cameron, M. C. Worline, & J. R. Doty (Eds.), The Oxford Handbook of
Compassion Science (pp. 495–506). Oxford: Oxford University Press.

McGrew, W. C. (1996). Dominance status, food sharing, and reproductive success in chimpanzees. In P.
Wiessner & W. Schiefenhövel (Eds.), Food and the Status Quest: An Interdisciplinary Perspective,
(pp. 39–45). Oxford: Berghahn Books.

Mech, D. L. (1970). The Wolf: The Ecology and Behavior of an Endangered Species. Garden City, NY: The
Natural History Press.

Pratto, F., Sidanius, J., Stallworth, L. M., & Malle, B. F. (1994). Social dominance orientation: A
personality variable predicting social and political attitudes. Journal of Personality and Social
Psychology 67(4), 741–763. doi:10.1037/0022-3514.67.4.741

Sidanius, J., & Pratto, F. (2001). Social dominance: An intergroup theory of social hierarchy and
oppression. Cambridge: Cambridge University Press.

Sinek, S. (2014). Leaders eat last: why some teams pull together and others don't. New York, NY:
Penguin.

Trivers, R. L. (1971). The evolution of reciprocal altruism. The Quarterly Review of Biology, 46(1), 35–57.
https://www.jstor.org/stable/2822435