I.1.

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS:

Sistemul nervos este alcătuit din țesut nervos, are la bază funcția reflexă, asigură legătura
organismului cu mediul înconjurător, realizeză unitatea organismului cu acesta și coordonează
activitatea tuturor organelor și aparatelor din corpul uman.

Clasificarea receptorilor care culeg stimuli din mediul intern și extern:

- exteroceptorii (organele de simț, care adună stimuli din mediul extern).

- proprioceptorii (adună stimulii din cadrul aparatului locomotor, cum ar fi poziția corpului și a
segmentelor).

- interoceptorii (adună stimuli de la nivelul viscerelor).

Fibrele senzitive ale nervilor periferici și cranieni conduc stimulii la scorța cerebrală trecând prin
căile de conducere.

Clasificarea sistemului nervos:

- SNC- sistem nervos central sau cerebrospinal (alcătuit din creier șși măduva spinării).

- SNP- sistem nervos periferic (alcătuit din totalitatea prelungiirilor care își au originea sau sunt
conectate funcțional cu SNC. (Albu, 1996, p.236).

I.1.1. Anatomia măduvei spinării:

“ Măduva spinării are forma de cordon cilindric ușor turtit în sens antero-posterior, se găsește în
canalul vertebral, format din suprapunera oroficiilor vertebrale. Lungimea măduvei este de 43-45
cm cu variații individuale. În dreptul regiunilor cervicale (C4-T2) și lombare (T9-L2), măduva
prezintă două regiuni mai voluminoase.

Structura măduvei spinării este formată din substanță cenușie dispusă în centru, având
aspectul literei H, și substanța albă, la periferie, sub formă de cordoane.”[Niculescu, 2009, p.134].
 Substanța cenușie este formată din corpul neuronilor. Comisura cenușie este reprezentată de
bara transversală a H-ului, iar liniile verticale ale acestuia sunt formate din coarnele anterioare,
laterale și posterioare.

Substanța albă este vazută în formă de cordoane în care se gasesc:

- la periferie: fasciculele ascendente;

- în profunzime: fasciculele descendente;

- cel mai profund: fasciculele asociate. (Niculescu, 2009, p.134).

“Nervii spinali conectează măduva cu receptorii și efectorii (somatici și vegetativi). Sunt in

număr de 31 de perechi și au o dispoziție matematică. În regiunea cervicală există 8 nervi
cervicali, în regiunea toracală sunt 12 nervi, 5 în regiunea lombară și sacrală, iar unul in regiunea
coccigiană. Nervii sunt formați din două rădăcini: anterioară (ventarală), motrică; și posterioară
(dorsală), senzitivă."[Niculescu, 2009, p.142- 143].

Măduva Spinării
http://www.creeaza.com/files/medicina/1777_poze/image004.jpg

I.1.2. Fiziologia măduvei spinării:

Funcțiile măduvei spinării sunt : funcția reflexă și funcția de conducere. Măduva spinării este
străbătută de căile nervoase în sens ascendent și descendent.

Reflexele spianale se clasifică în: somatice și vegetative.

Dacă răspunsul unui releflex este realizat de efectorii somatici, voluntar atunci acesta este
un reflex somatic.

Dacă răspunsul unui reflex este realizat de efectorii organelor interne, involuntar atunci
acesta este un reflex vegetativ. (Niculescu, 2009, p.145).

“Encefalul este situat în cutia craniană și în alcătuirea lui intră trunchiul cerebral, cerebelul,
diencefalul și cele două emisfere cerebrale, foarte dezvoltate la om.”[Niculescu, 2009, p.150].

I.1.3. Anatomia trunchiului cerebral:

Bulbul, puntea lui Varolio și pediculii cerebrali vin în alcătuirea trunchiului cerebral.

Substanța albă se găsește în exteriorul trunchiului cerebral cu excepția feței dorsale a pediculilor
cerebrali, unde se găsește substanța cenușie sub formă de nuclei proprii și nuclei echivalenți
coarnelor din măduva spinării. Căile ascendente (senzitive) și descendente (motorii) traversează
trunchiul cerebral. (Niculescu, 2009, p.152, p154).
Trunchiul cerebral

http://www.corpul-uman.com/wp-content/uploads/2012/08/Trunchiul-cerebral.jpg

I.1.4. Fiziologia trunchiului cerebral:

Primul component al encefalului, care are o importanță vitală și numeroase funcții este
trunchiul cerebral.

- căile ce leagă măduva spinării de creier trec prin trunchiul cerebral, iar datorită nucleilor
senzitivi și motori de la nivelul anumitor reflexe, acestea se închid la nivelul său.

- cu rol important la nivelul trunchiului cerebral se află formațiunea reticulară care

favorizează reglarea tonusului muscular, cortical, al echilibrului și al posturii corpului.

- activitatea anumitor sisteme, cum ar fi cel respirator, cel digestiv sau cel vascular este
reglată de centrii aflați în trunchiul cererbral. (Niculescu, 2009, p.161).

I.1.5. Anatomia cerebelului:

Reglarea mișcarilor fine, a mișcarilor involuntare, a echilibrului și a tonusului muscular este
efectuată de cerebel. Acesta este localizat în fosele occipitale cerbeloase și transmite permanent
informații către cortex despre poziția corpului. Greutatea cerebelului este de 120-150 g.
 Configurația externă a cerbelului este formată din vermis (reprezintă porțiunea mediană,
alungită și îngustă a cărui formă seamănă cu un vierme de mătase) și din două emisfere
cerebeloase. Suprafața cerebelului este brăzdată de multe șanțuri transversale. (Ifrim, 1985, p.56)

Configurația internă se împarte în substanță cenușie și substanță albă:

a) Scoarța cerebelului este formată din substanță cenușie alcătuind patru nuclei cenușii
cerebeloși.
b) În vermis, substanța albă este slab dezvoltată spre deosebire de emisfere, unde aceasta este
preponderentă. (Ifrim, 1985, p.57-58)

Cerebelul

http://www.descopera.org/wp-content/uploads/2009/12/cerebel.jpg

I.1.6. Fiziologia cerebelului:

Pentru activitatetea zilnică normală avem nevoie de prezența indinspensabilă a cerebelului.
După îndepărtarea acestuia apar grave tulburări ale funcțiilor motorii somatice (scrisul, alergatul,
condusul).

Funcția cerebelului depinde de structura sa și de conexiunile aferente și eferente pe care le

îndeplineste. Pentru ca cerebelul să ajungă în posesia modelului de mișcare, orice comandă
motorie este expediată în copie către acesta. (Niculescu, 2009, p.172-173)

I.1.7. Anatomia diencefalului:

Seria de formațiuni grupate în jurul ventricului III reprezintă diencelaful, care este acoperit
de către telencefal în cursul dezvoltării sale.
 Regiuniile grupate în jurul ventriculului III sunt talamus, epitalamus, metatalamus,
hipotalamus.

Talamusul este împărțit de cavitatea ventriculului III în două părți (talamusul stăng și
talamusul drept). Fiecare parte măsoara un diametru mare, aproximativ patru centimetri și are
forma unui ovoid. (Ifrim, 1985, p.62,63).

Epitalamusul este o formațiune nervoasă și un bun loc de distribuție a căilor reflexe. (Ifrim,
1985, p.68)

Metatalamusul este alcătuit din doi nuclei ce poartă numele de corpi geniculați (unul medial
și unul lateral). Legăturile cu tuberculul cvdrigemen se realizează cu ajutorul corpului geniculat
medial, iar cele dintre neuronul retino-diencefalic și neuronul diencefalo-cortical prin corpul
geniculat lateral. (Ifrim, 1985, p.69).

O alta verigă importantă a circuitelor etajelor encefalice este hipotalamusul cu ajutorul

căruia se reglează funțiile vitale ale organismului uman.( Ifrim, 1985, p.66)

I.1.8. Fiziologia diencefalului:

Conexiunile cu totate etajele sistemului limbic fac referire la hipotalamus, de asemenea și
structurile care trimit eferente în trei direcții (ascendente, descendente și infundibile). (Niculescu,
p.178-179).

I.2. PATOLOGIA ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL (AVC)

"Accidentul vascular cerebral este o afecțiune tratabilă, un deficit neurologic focal apărut
brusc, neconvulsiv, de origine vasculară, mai degrabă un sindrom clinic decât o singură boala, ce
are la bază leziuni ischemice, hemoragice sau mixte ale parenchimului cerebral determinate de
afectarea primară sau secundară a unei artere cu destinație cerebrală." [Minea, 2002, p.50]

Tipuri de AVC:

- AVC - uri ischemice (infarctele cerebrale);

- AVC - uri hemoragice (în care se încadrează hemoragiile intracerebrale și cele subarahnoidiene).

(Minea, 2002, p.50)

I.2.1. AVC-ul ischemic:

Este o tulburare la nivel anatomic și funcțional datorită întreruperii debitului sangvin
cerebral.

Atacul ischemic tranzitoriu (AIT), este o disfuncție a sistemului nervos central, în special a
creierului, de origine arterială ce se manifestă prin semne neurologice de focar, complet
reversibile. (Minea, 2002, p.52)

Evoluție și prognostic:

Pentru bolnavii care au suferit de AIT, riscul de a se repeta, este crescut în proporție de 80%
în primul an de la apariție, iar riscul de deces este foarte ridicat în prima lună după accidentul
vascular ischemic.(Minea, 2002, p.53)

Tipurile de AVC

http://oficialmedia.com/wp-content/uploads/2016/06/avc1.jpg

I.2.2. Hemoragiile intracraniene sunt de două feluri:

 a) Hemorogia cerebrală (H.C), este o boală neurologică gravă, cu o evoluție foarte rapidă,
de multe ori ajungându-se la deces. Hemoragia reprezintă o revărsare de sânge în zona cerebrală,
cauza fiind eritrodiapedeza sau o ruptură a peretelui vascular.(Marcoci, 1990, p.71)

Factorii favorizanți: vârsta ( > de 60 ani), fumatul, obezitatea, diabetul zaharat, alcoolul.

Factorii determinanți: malformații arterio-venoase, medicamente.

Factori declanșatorii: efortul fizic, puseul de HTA, stres. (Minea, 2002, p.55 -56)

b)"Hemoragia subarahnoidană (HSA), constituie un revărsat sanguin situat în spațiul

subrahnoidian produs de o ruptură vasculară de cauză primară sau secundară unei hemoragii
cerebrale parenchimatoase sau a unui traumatism cranio-encefalic." [Marcoci, 1990, p.123]

Factori determinanți: anevrisme, hipertensiune arterială, malformații arterovenoase.

Factori declanșatori: puseu de HTA, efort fizic , sters. (Minea, 2002, p.58)

I.2.3. Incidența bolii:

A treia cauză a mortalității este accidentul vascular cerebral, în proporție de 10% , după
cancer și bolile cardiace, cu o medie de 200 de cazuri/ an la 100.000 de locuitori. Referitor la
diferența dintre sexe, accidentul vascular cerebral se găsește mai des la bărbați decât la femei.

Incidența morbilității anuale în funcție de vârstă

Cel mai mic număr de cazuri Cel mai mare număr de cazuri 5160
4400
3430

2060
840 1080
0 10 10 60 90 170 320 390

35 ani 35-45 ani 45-54 ani 55-64 ani 67-74 ani 75-84 ani peste 85 ani
Incidența (Marcoci,1990, p.8)

În decursul anilor 2008-2010, în spitalele din România au fost diagnosticați 468.635

pacienți cu accidente vasculare cerebrale, 212.714 bărbați (45,4%) și 255.921 femei (54,6%). Cele
mai multe cazuri au fost găsite în județele București, Bacău, Vâlcea, Prahova, iar cele mai puține
au fost remarcate în Harghita, Sălaj și Covasna.

Boala Incidența Femei Bărbați

Hipertensiunea arterială 66,4% din totalul pacienților 37,5% 29%

Fibrilația 13,46% din totalul 6,8% 6,8%

pacienților

Diabet 14,63% din totalul pacienților 8,3% 6,6%

Obezitatea 41% din totalul pacienților 24% 17%

Tabel 1-1 Incidența complicațiilor (Neagoe,2012, p.38,39)

Între anii 2007 și 2010 s-a efectuat, în 22 de țări, studiul Interstoke. Așa s-a demonstrat că
8% din cazuri apar sub vârsta de 45 ani, în țările bogate, iar în țările slab dezvoltate 13%(Asia) și
24% în țările africane. Acest studiu a dovedit faptul că accidentul vascular cerebral a inceput să
apară și la generația tânără, ceea ce înseamnă că AVC-ul nu mai este o boală a bătrânilor.
(Neagoe,2012, p.40)

Factori de risc:

Principalii factori de risc ai AVC-ului sunt: vârsta cuprinsă între 20 și 70 de ani, sexul
(egalitate între femei și bărbați), ereditatea (în funcție de transimiterea familială), obezitatea (lipsa
efortului fizic și a unei diete corespunzătoare), diabetul zaharat (afectarea peretelui vascular),
stresul și anotimpul (mai multe AVC-uri suferite în timpul iernii). (Marcoci, 1990, p.72-73-74-75)
 I.2.4. Studiu Hidrokinetoterapie:

Hidrokinetoterapia reprezintă terapia în apă și este cea mai nouă metodă de recuperare
apărută. Apa ajută la recuperarea deficiențelor fizice și psihice ale bolnavilor. Se pot pune în
aplicare exerciții dinamice cât și statice recomandate de un personal calificat.

Terapia în apă are efecte precum relaxarea musculară, elasticitatea țesuturilor, diminuarea
durerilor și cel mai important descărcarea greutății corpului. Domeniul acvatic poate ajuta la
recuperarea mai multor boli precum cele reumatismale, ortopedice și cardiologice.(Cioroiu, 2012,
p.6)

Hidrokinetoterapie

http://ofertaromania.ro/product_gallery/stuff/3501/1792-2.jpg

Acest studiu a avut loc în Germania și au fost evaluați pacienți adulți care au suferit un
singur accident vascular cerebral în urma cu minim două săptămâni înaintea începerii testării
inițiale.

Criteriile de respingere: bolile infecțioase, bolile cardiovasculare severe, rănile deschise,

inconștiența, lipsa capacității de a coopera, respingerea terapiei acvatice, perforarea membranei
timpanice și prezența altor afecțiuni neurologice severe.

Un număr 30 de subiecți au fost împărțiți în două grupuri:

 Grupul 1- s-a bazat mai mult pe hidrokinetoterapie și a avut în componența sa 14 pacienți

(la finalul studiului au rămas 12).
  Grupul 2- s-a bazat pe terapia tradițională și a avut în componența sa 16 pacienți (la
finalul studiului au rămas 15).

Tratamentul fizioterapeutic al primului grup a cuprins trei ședințe de terapie în apă și două
pe uscat, pe o perioadă de două săptămâni, fiecare ședință durând 45 de minute. Orele de
hidrokinetoterapie au fost conduse de către fizioterapeuți specializați.

Timpul alocat ședinței a fost împărțit astfel: 10 minute- pregătirea echipamentului pentru
bazin, 5 minute- acomodarea cu apa, iar 30 de minute- exerciții specifice conceptului Hallwick.

Grupul 2 a efectuat 5 sesiuni de fizioterapie standard, întinse pe două săptămâni, ședința

durând 45 de minute.

Obiectivul cel mai vizat a fost educarea stabilității posturale evaluată cu ajutorul Berg
Balance Scale, iar un alt obiectiv a fost ca pacienții să nu mai depindă de ajutor. Alte investigații
au fost efectuate asupra mersului pe distanțe lungi, asupra mobilități funcționalități de bază care
a fost măsurată cu indicele Rivermead.

Evaluările au fost făcute în funcție de vârstă, sex, timpul de la producerea accidentului

vascular cerebral, partea afectată și tipul de AVC.

Rezultatele studiului sunt mult mai bune pentru grupul care a făcut hidrokinetoterapie,
îmbunătățindu-se echilibrul (37% față de cei din grupul 2) și capacitatea de mers funcțional fiind
vizibilă. Diferențele între grupuri în privința recuperării funcționalității și a mobilității nu au fost
semnificative. (Tripp, 2013, p.442-442)

I.2.5. Controlul neuro-motor și scheme de mișcare:

AVC-ul afectează sistemul neuromotor prin producerea hemiplegiei sau a paraliziei pe o
singură parte a corpului, incluzând uneori și fața. Așadar o afectare în emisfera cerebrală dreaptă
produce o hemiplegie pe partea stangă și invers.

Aspecte clinice:
a) Deficitul motor - are ca durată de la câteva zile la câteva luni, în faza acută, iar hemiplegia este
flască.(Bogdan,2006, p.217)

"Stadii evolutive:

I. Flasc, imediat după debutul AVC, nu poate fi obținuta nici-o mișcare a membrelor;

II. Apare spasticitatea și câteva componente ale sinergiilor;

III. Spasticitatea crește și apare controlul voluntar în cadrul sinergiilor;

IV. Spasticitatea începe să se diminueze și apar câteva mișcări voluntare;

V. Sinergiile încep să scadă ca amploare în actele motorii;

VI. Spasticitatea începe să scadă.

Procesul evolutiv se poate opri în oricare din aceste stadii."[Bogdan, 2006, p.217]

b) Deficitul funcțional - determină îngreunarea limbajului, pacienților le trebuie demonstrat

exercițiul pe care urmează să-l execute, kinetoterapeutul folosește comezi scurte și concise în
ședința cu bolnavul. De cele mai multe ori pacienții care au suferit un accident vascular cerebral
au tulburări mintale, emoționale și de comportament, fiindu-le afectată memoria de scurtă durată,
iar cea de lungă durată rămânând intactă.

Prezența hemiplegiei pe partea stângă aduce pacienților o stare de neliniște, aceștia

ajungând să fie impulsivi până la depresie, spre deosebire de partea dreaptă unde bolnavii sunt
nesiguri, lenți în activități și ezită pe cât mai mult exercițiile. (Bogdan, 2006, p.218)

I.2.6. Recuperarea accidentului vascular prin kinetoterapie, metode și obiective:

Recuperarea are ca principal obiectiv însănătoșirea bolnavului și a reabilitării acestuia în
cadrul societății și al familiei.

În urma unui accident vascular cerebral pacientul este supus testării globale, reluarea ADL-
urilor. În cazul AVC-ului ischemic, recuperarea se începe după 3 zile, iar în cazul AVC-ului
hemoragic, exercițiile se pot face abia după două saptamâni de la debut. (Bogdan, 2006, p.219)
 Programul de recuperare este cel mai important în reluarea ADL-urilor pentru bolnavii care
au suferit un accident vascular cerebral. Acesta începe imediat, la câteva zile, după accident și
continuă intensiv până la opt luni și se poate continua pe tot parcursul vieții.

Ca prim obiectiv se ține cont de reducerea spasticității prin mai multe mijloace specifice
kinetoterapiei, cum ar fi: mobilizările, exercițiile fizice, băile calde, criomasajul (efectuat între 10-
15 minute), și masajul Cyriax. Aceste manevre sunt contraindicate în faza cronică și pe
spasticitate musculară.

Odata cu reeducarea spasticității, avem în vedere recuperarea sensibilității, coordonării și

echilibrului.

Pierderea sensibilității tactile și termice se întâlnește foarte des la hemiplegici și reeducarea

acesteia se intinde pe o perioadă lungă de timp, ce include o multitudine diversificată de exerciții,
atât în sala de kinetoterapie cât și la domiciliu. Exercițiile se repetă de două- trei ori pe zi, acestea
devenind obositoare pentru pacient.

Principiile după care se realizează acestea și prin care se stimulează simțul tactil și cel
termic:

 De la ușor la greu;
 De la simplu la complex;
 De la mic la mare;
 De la aspru la fin;
 De la tare la moale;
 De la rece la fierbinte. (Bradea, 2002,p 51-54)

Un alt obiectiv foarte important este recuperarea membrului inferior afectat, pentru a putea
realiza mersul. Reluarea ADL-urilor și recuperarea prehensiunii membrului superior sunt alte
obiective pentru ușurarea activităților zilnice a unui pacient care a suferit un AVC.

Programul de recuperare cuprinde cele trei posturi importante: decubit lateral pe partea
homolaterală, pe partea heterolaterală și decubit dorsal.
 Foarte importante sunt mobilizările pasive pentru prevenirea contracțiilor și redorilor
articulare. Aceastea vor începe la 2-3 zile după AVC și se vor executa de câte 2-3 ori pe zi.

La marginea patului se încearcă ridicarea în așezat pentru prevenirea atrofiei musculare.

Reușita acestuia ajută la scăderea gradului de depresie.

Ridicarea în ortostatism este una puțin dificilă în prima perioadă, deoarece, pacienții
suferinzi de AVC au tendința de a înclina corpul lateral sau de a lasă trunchiul pe spate.

Mersul, după ce pacientul a câștigat controlul membrelor inferioare, poate începe cu

exerciții de antrerare a articulațiilor membrului inferior afectat, dar și cu ușoare exerciții de
urcare-coborâre a scărilor.

Recuperarea prehensiunii mâinii nu este obligatoriu să înceapă de la proximal la distal.

Antrenarea acesteia se face prin ușoare activități zilnice pe care pacientul le avea înainte de
accidentul vascular cerebral. Reluarea ADL-urilor este foarte importantă pentru cei care se află in
această situație pentru a nu mai depinde de ajutorul familiei. (Bogdan, 2006, p.219)

Exemple de exerciții folosite în recuperarea prehensiunii mâinii: ridicarea unor obiecte fine,
înțeparea locului afectat, strângerea diferitelor obiecte (reluarea forței musculare), mobilizări ale
degetelor și construirea unui puzzel.

Reeducarea coordonării constă într-o gamă variată de exerciții (gesturi) simple până la
complexe și poate începe atunci când pacientul și-a recuperat mobilitatea și stabilitatea. Câteva
exemple a exercițiilor indicate: variante de mers (mers lateral, pățirea peste obiecte, mers pe o
linie, mers pe călcâie, mers pe vârfuri), așezarea și ridicarea de pe scaun, urcatul și coborâtul
scărilor, ridicarea piciorului afectat, treptat pe scara fixă, ștergerea prafului, înnodarea unei sfori,
terapia ocupațională, jocurile, etc. (Bradea, 2002,p 55)

Amenajarea domiciliului unui hemiplegic trebuie contruită în așa fel încât bolnavului să-i
fie ușurată activitatea zilnică prin instalarea unei bări de sprijin până la toaletă, prin scoaterea
pragurilor, prin amplasarea unui spalier pentru a lucra zilnic diferite exerciții, etc. (Bradea, 2002,p
63)

Tratamentul fizioterapeutic:
 Recuperarea prin fizioterapie a bolnavului hemiplegic este prescrisă la recomndarea
medicului și poate stopa boala având rezultate pozitive într-un timp relativ scurt.

a) Termoterapia: este o terapie prin căldura în care efectele sunt miorelaxante. Se aplică timp
de 10-15 minute cu o intensitate de 45º.
b) Radiațiile infraroșii: se efectuează la o distanță de 70 cm între tegumentul pacientului și
aparatul în sine.
c) Crioterapia: este o terapie rece și combate contracțiile grupelor musculare pe lungă durată.
Ședințele se fac de mai multe ori pe zi, timp de una sau două săptămani.
d) Electroterapia: este o terapie a curentului electric aplicat asupra corpului uman.(Vlad,
1992, p.183-184)

Aparatură-electroterapie
http://www.fiziolife.ro/Images/Fizioterapie_bg3.jpg

Masajul - reprezintă procedeele manuale sau mecanice care se aplică părților moi ale
corpului. Pentu a obține efectele dorite, maseorul trebuie să execute tehnicile într-o succesiune
exactă și să le execute corect. Pentru decontracturarea spasticitații se insistă mai mult în zona
lombo-sacrală, iar pentru excitabilitate neuro-musculară se masează paravertebralii cervico-
dorsali. Masajul are efect relaxant, în special pentru bolnavii hemiplegici și ajută la reabilitarea
psihicului și la stimularea neuro-musculară. (Vlad, 1992, p.190)

Masajul are ca efecte urmatoarele: efect de stimulare și excitare, efect de calmare, relaxare
și efecte tardive și se realizează cu ajutorul manevrelor principale și a celor secundare.
  Netezirea- este manevra de început și de încheiere a masajului, dar și metoda care leagă
restul manevrelor între ele. Kinetoterapeutul realizează alunecări ușoare asemănătoare
unor împingeri și trageri pe suprafața tegumentului, cu un sens și o viteză stabilite la
cerințele pacientului.
 Fricțiunea- este manevra care urmează după netezire facând referire la țesuturile
subcutanate. Aceasta metodă se realizează prin mișcări circulare de apăsare pe suprafața
pielii, aceastea neavând un sens stabil prin care se efectuează.
 Frământatul- este urmatoarea manevră după fricțiune și se execută în patru timpi: prindere,
ridicare, stoarcere și presarea țesuturilor moi. Tegumentul prins între falange are ca sens
de execuție descendent și ascendent în direcția fibrelor musculare, iar mișcările se pot face
în val sau șerpuit. (Cioroiu, 2012, p. 20)
 Tapotamentul- reprezintă o altă manevră principală ce acționează la nivelul țesuturilor
superficiale, profunde și nervoase. Acesta se aplică pe tegument prin lovituri ritmice și
scurte de-a lungul fibrelor musculare.
 Vibrațiile- reprezintă manevre ce se execută cu mișcări oscilatorii, tegumentul deplasându-
se în plan orizontal și vertical. Metoda este realizată de kinetoterapeut ajutându-se de
musulatura antebrațului și cea a brațului, aceastea contractându-se rapid și alternativ.

Tratamentul medicametos - se îndreaptă în două direcții principale (etiologic și

simptomatic) și are ca efect scăderea durerii, fiind administrat regulat din 4 în 4 ore.

Pentru îngrijirea sistemului nervos central se aplică tratamentul etiologic, iar pentru sistemul
circulator se aplică tratamentul simptomatic. (. (Vlad, 1992, p.174-179)

Terapia ocupațională - presupune un exercițiu fizic care perfecționează deprinderile

motrice și are ca scop reluarea ADL-urilor, reîncadrarea socială, familială și în cadrul muncii.
Pentru bolnavii care au suferit un accident vascular cerebral, terapia ocupațională nu este una
impusă, ci una voluntară. (Vlad, 1992, p.194)

Hipertensiunea arterială reprezintă apariția perturbărilor sistemelor de irigare și reglare a

circulației, datorită activității anormale a debitului cardiac și a rezistenței periferice. HTA poate
produce manifestări pentru alte boli clinice. Adesea, debitul cardiac crescut este regăsit la
generația tânără și este cauzat de distoniile vegetative. (Vlaicu, 1988, p.15)
 Măsurarea tensiunii arteriale:

Se efectueaza prin:

a) Metoda palpatorie- măsoara presiunea sistolică.

b) Metoda ascultătoare- măsoara atăt presiunea sistolică cît și cea diastolică cu ajutorul
stetoscopului.

c) Metoda oscilometrică- măsoara presiunea maximă, presiunea minimă, dar și presiunea

medie.

Metoda ascultătoare este cea mai des întâlnită, fiind realizată cu ajutotrul tensiometrului.
(Vlaicu, 1988, p.20-21-22)

Presiunea arterială normală a unui adult este de 140/90 mmHg, iar hipertensiunea se
evidentiaza când se atinge valoarea de 160/95 mmHg sau se depășește. (Vlaicu, 1988, p. 25-26)

Formele de hipertensiune:

1. Prehipertensiunea - în care tensiunea este menținută cu 20 mmHg mai mult, de la efectuarea

primelor calcule.

2. Hipertensiunea arterială labilă - își face apariția la adolescenți și reprezintă oscilarea valorilor
tensionale normale și moderat crescute.

3. Hiperteniunea arterială limitată - apare la generația activă și are valorile între 140/90 mmHg și
160/95 mmHg.
4. Hipertensiunea arterială moderată- apare la adulți cu valori constant crescute peste 160/95
mmHg.

5. Hipertensiunea arterială sistolică a vârsnicilor peste 65 ani - are valori peste 190/100 mmHg.

6. Hipertensiunea arterială gravă - are valori foarte mari, tensiunea diastolică atingând 120
mmHg. (Vlaicu, 1988, p. 25-26)

"Conform publicațiilor făcute de OMS in 1971, ponderea deceselor de cauze cardiovasculare:

"[Vlaicu, 1988, p. 28]

România
53,9%

Austalia Anglia
54,8% 51,8%

Elveția Italia
45,9% 46,1%

Ponderea deceselor (Vlaicu, 1988, p.28)

Tratamentul medicamentos în hipertensiunea arterială:

Tratamentul medicamentos pentru hipertensiunea arterială reprezintă principalul program

terapeutic care se aplica pacientului. Odată cu renunțarea medicației, la o scurtă perioadă de timp,
ceresc din nou valorile tensionale. În cazul în care apar efecte negative produse de medicamentele
administrate, doza acestora se va micșora sau se vor înlocuii.(Vlaicu, 1988, p. 50)

Recuperarea hipertensiunii arteriale:

"Alergător de cursă lungă care mai are de parcurs 20-40 ani din viața, bolnavul hipertensiv
înainteaza pe pistă cu riscul permanent al abandonului. Din cauza dificultății traseului (factorii de
mediu, fizici, biologici și sociali), a stării de epuizare, simptomatologia subiectivă, uneori
deosebit de supărătoare, dar cu dorința de a continua parcursul, îți crețte progresiv doza de drog
(doza zilnică de medicatie hipotensoare)."[Vlaicu, 1988, p. 63-64]
 Diversele proceduri relaxante, exercițiile fizice, dar și o dieta sănătoasă fără consum de
alcool și tutun aduc valorile tensiunii la normal. Dintre cele menționate mai sus, sportul este cel
mai important în scăderea hipertensiunii, astfel sportivii nu sunt predispuși la HTA.(Vlaicu,
1988, p. 68)

Sistemul respirator este într-o strânsă legătură cu cel circulator, deoarece, prin inspirație și
expirație, presiunea intratoracică asupra circulației, fluctuează.(Vlaicu, 1988, p.75)

Tratament kinetoterapeutic - Tehnica exercițiilor de respirație:

Exercițiile respiratorii cu efect asupra circulației sanguine se pot efectua în patru variante
dependente de starea biologică a bolnavului și de circumstanțele în care se afltă. La bolnavii
cardiaci, este de preferat poziția sezând.

1. Culcat dorsal, pe saltele nu prea moi, cu spatele ridicat se execută exerciții de expirație și
inspirație, dozarea fiind una corespunzatoare.

2. Sezând pe scaun, pacientul execută aplecarea trunchiului până la atingerea coapselor cu

expirație și pe revenire inspirație.

3. Ortostatism, pacientul expiră în timp ce apleca trunchiului spre înainte cu mâinile pe șold,
și pe revenire pacientul inspiră cu ridicarea brațelor înainte sus.

4. În timpul mersului, pacientul execută exerciții de respirație cu o mică pauză între ele
(respirație normală). (Vlaicu, 1988, p.92)

Având efect circulator, exercițiile respiratorii, sunt alcătuite din inspirație care dureză 5-10''
și din expirație care durează 45-50''. Pentru nu a revenii la hipertensiunea arterială, exercițiile sunt
executate de 3 ori pe zi câte 15 minute. (Vlaicu, 1988, p.951)
PLAN DE RECUPERARE

Varianta 1

Exerciții pentru membrul superior:

Ex.1. Din așezat, pacientul realizează mișcarea de strângere a unui obiect cu ajutorul policelui și
fiecare deget în parte.
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.2. Din așezat, pacientul scote obiecte mici dintr-o cutie;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.3. Din așezat, pacientul trebuie să coloreze și să picteze dupa model;
Dozare: 2 planșe Pauza: 3 minute
Ex.4. Din așezat, pacientul modelează plastilina;
Dozare: 5 minute, Pauza: 1 minut
Ex.5. Din așezat, pacientul aprinde chibrite;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.6. Din așezat, pacientul se leagă la șireturi;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.7. Din așezat, pacientul realizeaza miscarea de ridicarea a unor obiecte mărunte de pe masa
(ace, pionieze, agrafe, etc);
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.8. Din așezat, pacientul construiește un puzzel sau un lego;
Dozare: 1 puzzel/ lego, Pauza: 3 minute
Ex.9. Din așezat, pacientul realizeaza presiuni pe o minge cu fiecare deget în parte;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.10. Din așezat, pacientul trebuie să desfacă și să inchidă nasturi;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.11.Din așezat, pacientul trebuie să mototoleasca hârtii.
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.12. Din așezat, pacientul trebuie să închidă și să deschidă un fermoar.
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
 Exerciții pentru membrul inferior:
Ex.1. Din așezat, pacientul realizează presiuni cu fiecare deget pe o minge;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.2. Din așezat, pacientul realizează mișcarea de rulare a tălpii pe o minge;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.3. Din stând, pacientul își menține echilibrul pe un picior;
Dozare: 1 minut, Pauza: 30 secunde între serii
Ex.4. Din stând, pacientul realizează presiuni cu mingea tinută intre genunchi;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.5. Din stând, pacientul merge peste diferite obstacole;
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.6. Din așezat, pacientul realizeaza miscarea de ridicare a unor creioane cu ajutorul degetelor
de la picioare.
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.7. Din așezat, pacientul apasa pe niste clape cu fiecare deget in parte.
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii
Ex.8. Din culcat dorsal, pacientul executa miscarea de urcare a talpilor pe un perete.
Dozare: 2x8 repetari, Pauza: 10 secunde între serii

Varianta 2

Obiective propuse: controlul posturii corect a aliamentului corpului, cresterea fortei musculare,
cresterea mobilitatii articulare si reeducarea coordonarii.

Ex.1. Din așezat - ridicarea bastonului înainte sus de capete apucat. Dozare: 2x8 repetări

Indicații metodice: spatele drept, nu îndoim brațele și respirați.

Feed-back: atingeți cu brațele urechile.

Ex.2. Din așezat - ridicarea bastonului înainte sus de capete apucat și ducerea lui înapoia capului.
Dozare: 2x8 repetări.

Indicații metodice: spatele drept, privirea înainte și respirați.

Feed-back: atingeți cu bastonul zona cefei.

Ex.3. Din așezat- bastonul de capete apucat, ducerea lui lateral stanga - dreapta. Dozare: 2x8
repetări

Indicații metodice: spatele drept, privirea inainte, ajutati-vă de mâna sănătoasă pentru a executa
corect mișcarea.

Feed-back: atingeți cu bastonul palma kinetoterapeutului.

Ex.4. Din așezat - bastonul de capete apucat, îl rotim în jurul capului. Dozar: 2x8 repetări

Indicații metodice: brațele perfect întinse, spatele drept, relizând cît mai amplu mișcarea.

Feed-back: realizați un cerc complet.

Ex.5. Din așezat - bastonul apucat de la mijloc, se execută trecerea acestuia dintr-o mână în
cealaltă cu menținere 3 secunde, Dozare: 2x8 repetări

Indicații metodice: spatele drept, brațele întinse fără să îndoim coatele.

Feed-back: mutați bastonul când palmele se unesc în fața trunchiului.

Ex.6. Din așezat - se execută morișca spre înainte și spre înapoi. Dozare: 30 secunde pentru
fiecare.

Indicații metodice: spatele drept, privirea înainte coordonăm mișcarea.

Feed-back: brațele nu trec de nivelul bărbiei și nici mai jos de bust.

Ex.7. Din așezat - cu ajutorul mușchilor flexori ai degetelor, se execută strângerea mingii de
cauciuc. Dozare: 2x8 repetări

Indicații metodice: spatele drept, privirea înainte și faceți presiune până se ajunge la durere.

Feed-back: strangeți până se împreunează degetele.

Ex.8. Din așezat - pacientul trebuie să ridice toate obiectele mărunte de pe masa și să le așeze pe
o coală de hârtie. Dozare: o serie de mutare a obiectelor contra cronometru.
Indicații metodice: spatele drept și ridicăm fiecare obiect cu cît mai multă precizie.

Feed-back: respectați distanța de 10 cm până la coala de hârtie

Ex.9. Din așezat- pacientul menține palma pe masă, ridică fiecare deget alternativ, apoi face
presiune pe el timp de 3 secunde. Dozare: 2x2 repetări

Indicații metodice: spatele drept și nu ridicăm palma de pe masa.

Ex.10. Masaj pentru tonifierea musculaturii membrului superior, dar și a spatelui. Tracțiuni în ax,
tensiuni, scuturări și vibrații pentru membrul afectat. Dozare: 15 min

Varianta 3

Obiective propuse: controlul posturii corecte a aliementului corpului, reeducarea mersului

normal, cresterea forței musculare, reeducarea echilibrului și a stabilității și reeducarea
coordonării.

Ex.1. Din asezat - se fac presiuni pe minge, care este la nivelul genunchilor. Dozare: 2x8 repetări.

Indicații metodice: spatele drept, genunchii depărtați și tălpile pe sol.

Feed-back: nu scapați mingea.

Ex.2. Din așezat - se fac presiuni cu toata talpa pe minge. Dozare: 2x8 repetări.

Indicații metodice: spatele drept, atribuiți forța pe toata laba piciorului.

Feed-back: nu mutați mingea.

Ex.3. Stând- se execută ridicări pe minge cu piciorul afectat. Dozare: 2x8 repetări.

Indicații metodice: corpul drept și punem toata talpa pe minge.

Feed-back: pastrați contactul cu mingea 3 secunde fără să vă dezechilibrați.

Ex.4. Din așezat - se ruleaza talpa lateral stânga-dreapta pe suprafața mingii. Dozare: 2x8
repetări.

Indicații metodice: spatele drept și nu pierdeți contactul cu mingea.

Feed-back: atingeți cu maleolele palmele kinetoterapeutului.

Ex.5. Din așezat - se ruleaza talpa înainte-înapoi pe suprafața mingii. Dozare: 2x8 repetări.

Indicații metodice: genunchiul orientat spre înainte și nu pierdem contactul cu mingea.

Feed-back: atingeți cu vârful respectiv călcâiul palmele kinetoterapeutului.

Ex.6. Stănd - se menține echilibrul pe piciorul afectat, atât cât rezistă pacientul. Dozare: 2 serii
contra cronometru

Indicații metodice: nu îndoim piciorul de sprijin și brațele ridicate lateral pentru echilibru.

Feed-back: distanța dintre sol și talpă să fie de minim 10 centimetri.

Ex.7. Stând - se execută mersul pe o linie dreaptă, fără a depășii linia trasată. Dozare: 2x2
repetări.

Indicații metodice: spatele drept, brațele pe lângă corp și privirea înainte.

Feed-back: nu depașiți linia trasată și ajungeți la capătul ei.

Ex.8. Masaj circulator pe tot membrul inferiror, cuprinzând laba piciorului, gamba și coapsa.
Realizăm tracțiuni în ax, tensiuni și scuturări pentru membrul afectat. Dozare: 15 minute.

Varianta 4

Obiective propuse: controlul posturii corecte a aliementului corpului, reeducarea mersului

normal și reeducarea echilibrului și a stabilității.

1.Începem cu un ușor masaj de relaxare atât pe brațul afectat, cât și pe membrul inferior.
Realizăm tracțiuni în ax, scuturări, tensiuni și vibrații pe partea afectată, timp de 20 de minute.

2. Împachetări cu namol la articulația pumnului și a labei piciorului, timp de 15 minute.

3. Kinetoterapeutul face mobilizări pasive pe fiecare articulație afectată, încercând să crească

mobilitatea articulară, apoi subiectul încearcă mobilizări activo-pasive, activ și activ cu rezistență
pe circuitul făcut de către kinetoterapeut.
4. Conceptul Kabat

5. Mers pe bicicletă - dozare 10 minute

6. Tipuri de mers: mers pe vârfuri, mers pe călcâie, mers lateral, mers pe partea internă și externă
a labei piciorului, mers cu spatele și mers peste obstacole.

Indicații metodice: spatele drept, brațele pe lângă corp și privirea înainte

Feed-back: greutatea să fie rapartizată în mod egal pe ambele picioare.

7. Exerciții de respirație:

- Stând depărtat - ridicarea brațelor prin lateral sus - inspirăm, coborârea brațelor prin lateral jos-
expirăm. Dozare: 2x8 repetări.

- Din ghemuit- ridicarea trunchiului cu inspirație și bătaie din palme înainte - sus, coborârea
trunchiului cu expirație și bătaie din plame înainte - jos. Dozare: 2x8 repetări.
BBILOGRAFIE

 ALBU, R; (1996), Anatomia și fiziologia omului; Editura Corint, București;

 BOGDAN R, CIOBANU D, BUCUR A, (2006), Kinetoterapie/Physiotherapy; Editura
Universității din Oradea, Oradea;
 BRADEA C, TARMASU L, (2002), Ghid practic de kinetoterapie la domiciliu; Editura
Fundația pentru îngrijirea vârstnicului, Cluj-Napoca;
 CIOROIU G, (2006), Esețtial în anatomie și biomecanică; Editura Universității Transilvania,
Brașov;
 CIOROIU G, (2012), Hidrokinetoterapia deficientelor fizice; Editura Universității
Transilvania, Brașov;
 CIOROIU G, (2012), Kinetoterapie de la teorie la practică; Editura Universității
Transilvania, Brașov;
 IFRIM M, ILIESCU A, (1978), Anatomia și biomecanica educației fizice și sportului, Editura
didactică și pedagogică, București;
 IFRIM M. (1985), Atlas de anatomie umană; Editura Științifică și enciclopedică, București;
 MARCOCI H, ZOLOG A, (1990), Accidentul vascular cerebral, Clinică și terapie; Editura
Facla, Timișoara;
 MINEA D, VARGA I, PECURARIU C. (2002), Neurologie-Manual pentru colegiu; Editura
Universității Transilvania, Brașov;
 NEAGOE M, ARMEAN P, LUPAN C, (2012), Tendința factorilor de risc convenționali la
pacienții spitalizați cu AVC în perioada 2008-2010, Editura Revista Medicală Română-
Volumul LIX,Nr 1, București.
 NICULESCU C, VOICULESCU B, CAMPAN R. (2009), Anatomia și fiziologia omului;
Editura Corint, București;
 TRIPP F; KRAKOW K, (2013), Effects of an aquatic therapy approach (Halliwick-Therapy)
on functional mobilty in subacute stroke patients: a randomized controlled trial, Clinical
Rehabitation, Vol. 28, Konigstein, Germania;
 VLAD T, PENDEFUNDA L, (1992); Recuperarea bolnavului hemiplegic adult; Contact
International; Iași.
 VLAICU R, ACHIMAS A, ILEA V, (1988), Controlul și recuperarea bolnavilor cu
hipertensiune arterială esențială prin exerciții respiratorii; Editura Dacia, Cluj-Napoca;