Convorbirea în grădiniță

Prof. înv. preșcolar, CLĂTINICI ANCA

GRĂDINIȚA NR. 236 BUCUREȘTI

Convorbirea este o activitate care îi pune pe copii în situaţia de a se exprima

independent, folosind cuvinte intrate în vocabularul lor activ şi competenţe verbale asimilate pe
parcursul timpului prin intermediul activităţilor de observare, povestire, jocuri didactice, lecturi
după imagini sau în contactul direct cu obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare. Ei au
posibilitatea de a se exprima şi de a-şi susţine părerile în faţa unui colectiv, dezvoltându-şi
curajul opiniei, calităţi ce le sunt necesare la intrarea în şcoală.
Convorbirile contribuie la rezolvarea în mod operativ a unor aspecte ale muncii
educative,
cum ar fi soluţionarea unor conflicte ivite între copii, respectarea de către aceştia a cerinţelor de
comportare civilizată. Ele pot avea şi scopuri instructive, mai cu seamă atunci când sunt folosite
în munca individuală cu copiii. Complexitatea convorbirii ca activitate obligatorie decurge din
faptul că se desfăşoară în exclusivitate pe plan verbal, urmărindu-se consolidarea, aprofundarea
şi sistematizarea cunoştinţelor dobândite de copii în cadrul celorlaltor activităţi obligatorii, sau a
celor alese, precum şi în alte momente ale zilei.
Sarcina de bază a convorbirilor este însă de a realiza o sistematizare a cunoştinţelor
dobândite prin repetarea lor, într-o structură nouă.
În convorbiri prin intermediul întrebărilor se formează capacitatea copiilor de a-şi verifica
şi ordona reprezentările şi cunoştinţele despre lumea reală după criterii noi date de educatoare. În
acelaşi timp, convorbirea contribuie în mod direct la creşterea calitativă a posibilităţii de
exprimare corectă a copiilor. Întrebările educatoarei, puse cu pricepere, sunt un exemplu de
vorbire clară,
corectă şi precisă. Aceste întrebări orientează în folosirea corespunzătoare a formelor
gramaticale.
Prin intermediul acestor activităţi, copiii se deprind să răspundă în propoziţii dezvoltate,
în fraze şi succesiuni de fraze, strâns legate între ele. Importanţa practică a convorbirii constă şi
în aceea că ajută la formarea unui complex de deprinderi de exprimare corectă, necesare
copilului, atât în conversaţia uzuală, cât şi în activitatea şcolară.
Convorbirile rezolvă trei probleme de bază ale procesului instructiv-educativ: dezvoltarea
vorbirii şi comunicării orale, cunoştinţe despre natură şi om şi educaţia pentru societate.
Astfel activitatea cu tema: „Ce-aş vrea să fiu”, deşi nu este inclusă în tematica educării
limbajului sau a educaţiei pentru societate, ci în capitolul cunoştinţe despre natură şi om, are un
vădit conţinut etic prin orientarea pe care o realizează spre muncă a copiilor.
Unele convorbiri urmăresc formarea unor reprezentări sau noţiuni noi, clarificarea unor
noţiuni mai complexe cum sunt: „Despre hărnicie”, „Despre meserii”. În alte convorbiri
accentul cade pe interpretarea materialului cognitiv, ca de exemplu în convorbirile: „Iubiţi
animalele!”, „De ce ne place primăvara”, „Ce mi-a plăcut mai mult la grădiniţă”.
Existenţa unor obiective, a unei teme şi a unui conţinut bine determinate este punctul de
plecare în elaborarea structurii activităţii de convorbire. În mai multe convorbiri pe lângă
sistematizarea cunoştinţelor se acordă o atenţie deosebită verificării cunoştinţelor acumulate de
copii într-o perioadă mai îndelungată de timp, după cum e cazul în activităţile: „Ce ştim despre
toamnă”, „Ce-am învăţat despre plante, animale?”.
Rezultate deosebite în ceea ce priveşte antrenarea copiilor în discuţie şi înţelegerea
semnificaţiei unor noţiuni sau reguli de comportare se obţin în convorbirile construite pe baza
unor materiale literare, adecvate.
Acest fel de convorbire este aplicat, cu precădere, la temele cu conţinut etic, iar
materialul literar are rolul de a face accesibil copiilor noţiuni cu grad mare de generalizare.
Convorbirea cu tema ”Ce înseamnă să fii cinstit?”, a fost axată pe comentarea unor texte
literare ca: „Ciuboţelele ogarului”, de Călin Gruia şi „Oul năzdrăvan” de Ion Istrati.
O altă cale care antrenează copiii la discuţie este aceea a utilizării unor elemente de joc în
diferite momente ale discuţiei cu scopul de a reactualiza unele trăiri, impresii puternice, de a
stimula vorbirea copiilor, dorinţa lor de comunicare, schimbul reciproc de idei.
Unele calităţi umane, ca de exemplu: prietenia, ajutorul reciproc, colaborarea, pot fi
prezentate într-o formă atractivă cu ajutorul unor fapte de viaţă. De exemplu, în cadrul
convorbirii cu tema „Prietenii” au fost interpretate de către copii fragmente semnificative din
povestea „Iepurele şi ariciul” de C. Poleakova.
 Convorbirea învaţă pe copii să opereze pe plan mental, de aceea este considerată din
punct de vedere al structurii cea mai grea formă de activitate din grădiniţă, cea mai apropiată de
lecţia de tip şcolar.
Desfăşurând cu multă pricepere activităţile de convorbire vom contribui la dezvoltarea
vorbirii copiilor, la pregătirea lor pentru şcoală.