Ion

Romanul este o specie a genului epic scris în proză, de mari dimensiuni,

numeroase personaje care au o personalitate bine individualizată și o
acțiune amplă care se desfășoară pe mai multe planuri narative.
În romanul „Ion”, naratorul este omniscient, cel care știe gândurile și
sentimentele tuturor personajelor. Autorul este realist, verosimil (face ca
totul să pară real) și adoptă un stil anticalofil, adică nu înfrumusețează
scrisul cu metafore și figuri de stil. Pentru el arta este literatura:
„înseamnă creație de oameni și de viață”
Opera a apărut în anul 1920. Sursele de inspirație sunt evenimente
reale văzute chiar de autor; imaginea satului Pripas coincide cu cea a
satului său natal, imaginea unui un țăran sărutând pământul ca pe o
ibovnică, imaginea tatălui ce-și bate fiica deoarece poartă copilul celui
mai sărac om din sat și numele personajului principal există și în viața
reală (Ion Pop al Glanetașului). Nuvelele din care s-a inspirat sunt
„Rușinea”, „Hora Morții”, „Răfuiala”.
În roman este vorba de un sat care este separat pe clase sociale, cei
bogați îi resping pe cei săraci. Ion, un țăran sărac și muncitor pe nume Ion
care se simte marginalizat de cei bogați și care vrea să urce în clasa
socială. Totul începe de la conflictul lui cu Vasile Baciu, un om cu zestre
care începe să-l umilească pe Ion făcându-l tâlhar și sărăntoc. Ion vrea
răzbunare și începe ai face curte Anei deși ea îi era promisă unui flăcău cu
zestre pe nume George Bulbuc, pe când el era împreună cu o tânără
frumoasă Florica, pe care mai târziu o va părăsi pentru avere. O seduce pe
Ana cu vorbe dulci, o lasă însărcinată apoi o părăsește și îi forțează mâna
lui Vasile ca să primească zestrea. Se căsătorește cu Ana și primește ceea
ce dorește. Ana simte că nu va fi fericită cu Ion și decide să se sinucidă.
Ion o încurajează în acest sens. Câteva luni mai târziu, moare și copilul ei
Petrișor din cauză că nu este îngrijit corespunzător. Simțindu-se eliberat
că a scăpat de nevastă și copil, acesta reia relația cu Florica și îi
mărturisește că o iubește sincer, deși ea se căsătorise între timp cu
George. Protagonistul va fi prieten fals cu acesta ca să-i facă curte Floricăi.
Într-o seară, George îi prinde pe aceștia i-l va omorî pe Ion.
Titlul operei este inspirat din personajul principal, adică Ion, cheia
tuturor conflictelor din operă. Mai departe ne gândim la ce simbolizează
protagonistul, adică este simbolul oamenilor săraci. Titlul de duce cu
gândul la mediul rural, acest nume fiind des întâlnit în zona aia. Cuvântul
Ion întors pe dos formează cuvântul noi, acest cuvânt reprezentând
societatea în care trăim și reprezintă dorințele fiecărui om, acelea fiind
iubirea și averea care aduc fericirea absolută.
Temele pe care le abordează opera sunt iubirea, pământul, societatea,
satul românesc, familia, dezumanizarea și moartea.
Structura compozițională este alcătuită din relația incipit-final,
structura circulară, conflictele interioare și exterioare, planuri narative și
diferite tehnici și procedee. Relația incipit-final este descrierea drumului,
doar că în ordine inversă. La început, naratorul ne transpune din realitate
în ficțiune, începând să enumere de la localități care se află pe hartă la
cele care sunt inventate de narator. Drumul simbolizează viața lui Ion, la
început este un deal anevoios, apoi drumul devine neted și pe la intrarea
în sat este o cruce cu Iisus răstignit. La sfârșit, ne readuce de la ficțiune la
realitate. Structura circulară debutează și se termină cu aceeași imagine
artistică. Cele două părți ale romanului sunt denumite „Glasul
pământului” și „Glasul iubirii”. Substantivul „glasul” oferă o structură
compozițională echilibrată. Glasurile definesc conștiința lui Ion, fiind
reprezentate de cele două femei din viața lui, Ana reprezentând partea
materială, iar Florica partea sufletească, acestea fiind conflictele
interioare ale protagonistului. Conflictele exterioare sunt generate de Ion.
Acesta intră în conflict cu Vasile Baciu, George Bulbuc, Ana, Florica
aducându-i pe toți la o soartă tragică, Ana și Petrișor mor, Florica este de
râsul satului, George e la pușcărie iar Vasile rămâne fără avere. Se află
două planuri native: viața țărănimii și cea a intelectualilor. Sunt diferite
tehnici folosite, una fiind tehnica anticipării, de exemplu moartea
cârciumarului anticipează moartea Anei, bătaia dintre George și Ion
anticipează moartea protagonistului. Prin tehnica flash-back-ului, Ion și
Ana la moarte își amintesc de cele mai importante momente din viața lor.
La aspectele monografice putem începe cu descrierea horelor de la
început, cea de la început este denumită drept „hora morții” deoarece
după hora respectivă vor urma tragedii si morți, pe când cea de la sfârșit
este „hora vieții” prezentând faptul că moartea cuiva este
nesemnificativă, că suntem uitați și ușor de înlocuit și că viața își vede
nestingherită de curs. Nunțile din operă au în comun faptul că toți se
căsătoresc pentru avere și că nimeni nu pune preț pe sentimentul iubirii.
La nunta lui Ion cu Ana, mireasa era deja gravidă, iar în momentele
importante ale nunții, Ion îi declară Floricăi c-o iubește și dansează cu ea
la nunta mirilor. Ana observând toate acestea, a realizat că nu va fi
niciodată fericită alături de acesta. La nunta Floricăi cu George, Ion îi
declară acesteia iubire veșnică. Atunci Ana îl amenință pe soțul ei că se va
sinucide, iar acesta a încurajat-o. Amenințarea acesteia chiar a fost
adevărată și s-a sinucis. Prin moartea tuturor personajelor ne putem da
seama cum e lumea de fapt și că moartea cuiva este nesemnificativă. La
moartea cârciumarului, toți s-au strâns în jurul lui ca să bârfească și îl
călcau în picioare. La moartea lui Dumitru Moarcăș, baba Paraschiva
începea să-l buzunărească și să plângă cu lacrimi de crocodil. Nașterea lui
Petrișor a fost doar o garanție pentru Ion ca să obțină zestrea de la Vasile,
copilul a murit deoarece nu a fost îngrijit corespunzător și Ion nu a
chemat doctorul la timp. Condiția femeii era să le garanteze bărbaților
zestre, nu aveau dreptul la a alege soțul și la a fi independente, victime
ale violenței și al orgoliilor masculine, neajutorate și slabe. Nevasta lui
Macedon Cercetașu a confirmat că femeia este lăsată să sufere de la
Dumnezeu.
În concluzie, opera „Ion” de Liviu Rebreanu aparține genului epic și este
un roman realist de tip obiectiv, unde are ca trăsături obiectivitatea
naratorului care întreține „iluzia realității”, utilizarea narațiunii la
persoana a 3-a, are o atitudine detașată, verosimilul întâmplărilor.