Caracterizarea lui Ion

Romanul este o specie a genului epic, scris în proză, de

dimensiuni mari cu o acțiune amplă care se desfășoară pe mai
multe planuri narative și personajele a căror personalitate este
bine individualizată.
Naratorul este omniscient, obiectiv, omniprezent si impersonal.
Are un stil realist, autenticitate și verosimilitate. Adoptă stilul
anticalofil.
Sursele lui de inspirație sunt niște secvențe din viața reală care
sunt cheia operei; un țăran sărutând pământul ca pe o ibovnică,
tatăl care își bate fata deoarece a rămas însărcinată cu cel mai
sărac flăcău din sat, un țăran pe nume Ion Pop al Glanetașului și
descrierea drumului Pripas coincide cu imaginea satului său natal,
Prislap. S-a inspirat și din „Hora Morții”, „Rușinea”, „Răfuiala”.
Romanul a fost publicat în anul 1920.
Este vorba despre un sat care se împarte pe clasele sociale,
unde cei săraci sunt ignorați de cei bogați. Un tăran pe nume Ion
a fost jignit de Vasile Baciu la horă, iar acesta din răzbunare
dorește să-i ia pământul. Îi face curte Anei, fiica acestuia și îi dă
speranțe că o iubește când de fapt o iubește pe Florica. El o lasă
pe Ana însărcinată ca să-i forțeze mâna lui Vasile și să-i lase
zestrea. Acesta o lasă pe Florica și se căsătorește cu Ana și
primește ceea ce și-a dorit. După aceasta căsătorie, Ion intră în
conflict cu mai multe personaje și Anei îi aduce doar suferintă, iar
ea se sinucide. Moare și copilul lor deoarece nu a fost îngrijit
corespunzător și Ion nu a chemat medicul la timp. El se simte
eliberat și începe sa reia relația cu Florica care era deja căsătorită
cu George Bulbuc, cel cu care trebuia Ana sa se mărite. Se dă
prieten cu acesta ca să-i facă curte Floricăi. Într-o seara, vine
George neanunțat, îi prinde și îl omoară pe Ion. Florica ajunge de
râsul satului, George este băgat la pușcărie, iar fiecare își
continuă de viața lui.
Temele acestui roman sunt iubirea, pământul, familia,
moartea, satul românesc, societatea, dezumanizarea.
Ion este caracterizat în mod direct de către narator spunând că
este iute și harnic, că pămaântul i-a fost drag, celelalte personaje
spunând ca este „sărac”, „hoț”, „tâlhar” (Vasile Baciu), „Ionica,
nororcul meu” (Ana), „om de nimic”, „mândru creștin” (preotul),
dar și de autocaracterizare: „aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul
norocului”. Este mai mult caracterizat în mod indirect datorită
acțiunilor lui. Este un flăcău harnic, dar sărac; isteț; este fără
scrupule deoarece a provocat doar suferință în viața Anei; este
hain, își ratează rolul de tată si soț și este vinovat moral pentru
moartea Anei și a lui Petrișor; este mândru, după ce a obținut
averea începe să-și arate importanța vorbind apăsat despre avere
și cere sfaturi despre agricultură; este indecis deoarece judecata
îi este tulburată de cele două glasuri și treptat se dezumanizeaza;
este o fire violentă, se bate cu George, Vasile, ridica mâna asupra
Anei, este violent cu părinții, Simion Lungu și lăutarii îi știu de
frică.
În concluzie, Ion este imaginea care reflectă dorințele fiecărui
om , fericirea materială și împlinirea sufletească. Datorită
acțiunilor sale, au avut de suferit atât el cât și cei din jurul său.