NUVELA ISTORICA– ALEXANDRU

LAPUSNEANUL

Pașoptismul este una dintre ipostazele romantismului

românesc, fiind cunoscută ca perioadă preromantică,
caracterizată prin coexistența curentelor literare, amestecul
speciilor și teme, respectiv motive specific romantic precum
folclorul, istoria, trecutul.
Nuvela este specia genului epic în proză cu un singur fir
narativ și un conflict concentrate, și în care accentual cade
asupra construcției personajului. “Alexandru Lăpușneanul” este
o nuvelă romantică prin tema de inspirație istorică, personajele
excepționale în situații excepționale, construite în antiteză, prin
gesturile spectaculoase și replicile celebre. Este în același timp o
nuvelă istorică care se inspiră din trecutul Moldovei, ilustrând
mentalități, comportamente, relații sociale, obiceiuri și limbaj,
toate conforme cu epoca evocată.
Raportul dintre realitate și ficțiune este evident la nivelul
surselor de inspirație, în realizarea operei sale, Costache
Negruzzi, preluând evenimente relatate în “Letopisețul Țării
Moldovei” de Grigore Ureche, respectiv Miron Costin.
Tema nuvelei este reprezentată de lupta pentru puterea
politică în secolul al XVI-lea și vizează cea de-a doua domnie a
lui Alexandru Lăpușneanul.
Titlul aduce în lumină personalitatea protagonistului,
subliniind totodată caracterul de nuvelă al textului prin accentul
pus asupra eroului. În jurul personalității sale se construiește
întregul discurs narativ și gravitează toate celelalte personaje ale
nuvelei.
Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul omniscient și
omniprezent, relatând la persoana a III-a, în mod detașat,
neimplicat, evenimentele. Pe alocuri naratorul își exprimă însă
părerea despre personajul principal prin epitete cu valoare de
caracterizare: “bolnavul”, “tiranul”, “nenorocitul domn”.
Organizarea operei este una riguroasă, echilibrată, nuvela
fiind construită în mod clasic în patru părți, fiecare dintre
acestea purtând un motto cu rol rezumativ, reprezentând una
dintre replicile personajelor. Capitolul întâi este precedat de
replica domnitorului la sosirea în țară și dovedește hotărârea sa
neclintită de a urca pe tronul Moldovei: “Dacă voi nu mă vreți
eu vă vreu”.
Capitolul al doilea dă glas avertizărilor primite de doamna
Ruxandra din partea unei văduve a unui boier ucis (“Ai să dai
samă, doamnă!”), pentru ca partea a treia să fie marcată de
strigătul poporului asuprit: “Capul lui Moțoc vrem!”.
Ultimul capitol stă sub semnul amenințării domnitorului
care se vede înlăturat de la tron, dar și din viață: “De mă voi
scula, pre mulți am să popesc și eu”.
Acțiunea nuvelei se desfășoară cronologic și secvențele
sunt prezentate prin înlănțuire, astfel conflictul este gradat și
susținut. Capitolul întâi surprinde întoarcerea în țară lui
Lăpușneanul cu o armată pentru a urca pe tronul Moldovei a
doua oară. Întâlnirea cu solia formată din Veveriță, Moțoc,
Spancioc și Stroici, dar mai ales hotărârea domnitorului de a-și
relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători,
reprezintă expozițiunea, respectiv intriga.
Al doilea tablou al nuvelei corespunde desfășurării acțiunii
și cuprinde evenimente care sunt declanșate de revenirea lui
Alexandru Lăpușneanul ca domnitorul Moldovei: fuga lui
Tomșa în Muntenia, incendierea cetăților Moldovei, confiscarea
averilor boierești, desființarea armatei pământene și înlocuirea ei
cu una de mercenari, uciderea unor boieri. În același timp, este
surprinsă intervenția doamnei Ruxandra pe lângă domnitor de a
înceta cu omorurile și promisiunea lui de a-i da un “leac de
frică”.
Capitolul al treilea ilustrează punctul culminant și conține
mai multe scene romantice prin caracterul lor excepțional:
discursul domnitorului la slujba de la Mitropolie, ospățul de la
palat și uciderea celor 47 de boieri, din capetele cărora
domnitorul decide să facă o piramidă ierarhică. Această parte
surprinde și momentul uciderii lui Moțoc de către mulțimea
revoltată, fiind prima dată în literatura română când este surprins
în mod magistral spectacolul unui personaj colectiv.
Ultimul capitol relatează evenimentele petrecute la câțiva
ani de cele din capitolul anterior și îl prezintă pe domnitor, aflat
în cetatea Hotinului, bolnav de friguri. Într-un moment de
luciditate îi cere mitropolitului să-l călugărească. Deoarece, când
își revine, amenință s- își ucidă inclusiv propriul fiu, urmaș la
tron, doamna Ruxandra, cu binecuvântarea lui Teofan și
impulsionată de Spancioc și Stroici, acceptă să-l otrăvească.
 Personajele nuvelei sunt realizate potrivit esteticii
romantice: personaje excepționale aflate în situații excepționale,
construite în antiteză și bine individualizate. Alexandru
Lăpușneanul este personajul principal, un personaj rotund.
Pentru prima dată în literatura română apare bine conturat
personajul colectiv, mulțimea revoltată care se adună la porțile
palatului. Psihologia mulțimii este surprinsă cu finețe, în mod
gradat și mod realist.
Arta narativă se remarcă prin sobrietate, echilibru și
concizie, iar registrele stilistice utilizate sunt arhaic și regional,
conferind culoare locală, însă apar și neologisme care dovedesc
deschiderea autorului față de alte culturi.
Nuvela de inspirație istorică “Alexandru Lăpușneanul”
ilustrează principiile ideologiei pașoptiste și ale romantismului
românesc, Costache Negruzzi având capacitatea de a realiza un
personaj plin de viață, impresionant; în plus coexistența
elementelor romantice, clasice și realiste plasează opera în
categoria capodoperelor în literatura română.