Sunteți pe pagina 1din 7

Inspecția Muncii

Inspecţia Muncii - a fost înfiinţată şi organizată prin Legea nr.


108/1999 în conformitate cu prevederile Convenţiei nr. 81 a Organizaţiei
Internaţionale a Muncii (OIM) privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ,
ratificată de România prin Decretul 284/1974 şi are acelaşi mandat cu instituţiile
similare din statele membre ale Uniunii Europene. Instituţia Muncii este organ
de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului
Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Inspecţia Muncii este instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată


integral de la bugetul de stat, unde intra si veniturile aferente activităţilor
desfăşurate de Inspecţia Muncii.

Inspectoratele teritoriale de muncă sunt unităţi cu personalitate juridică care se


organizează şi funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, în
subordinea Inspecţiei Muncii care funcţionează cu un număr de 3.571 de posturi,
funcţionari publici şi personal contractual.

Atribuţiile Inspecţiei Muncii

1. Controlul relaţiilor de muncă

Controleză aplicarea reglementărilor generale şi specifice în domeniul relaţiilor


de muncă, potrivit Legii 108/1999.

Astfel, sunt controlate toate categoriile de angajatori, în legătură cu acordarea


drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţii ce desfăşoară activitate în
baza unui contract individual de muncă.

Excepţie, de la aceasta, fac unităţile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale


şi Ministerului de Interne, Direcţia Generală a Penitenciarelor, Serviciul Român
de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, cele enunțate anterior își organizează
activităţile de inspecţie a muncii prin servicii proprii de specialitate.

Tematica de control a angajatorilor se referă la identificarea şi combaterea


cazurilor de muncă fără forme legale, respectarea de către angajatori a
obligaţiilor asumate, a drepturilor salariaţilor şi ucenicilor, în legătură cu
încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de
muncă, asigurarea regimului special de muncă al tinerilor, femeilor şi
persoanelor cu handicap.

Inspecţia Muncii trebuie să controleze dacă sunt respectate măsurile de protecţie


a maternităţii la locurile de muncă, dacă au fost înfiinţate şi completate carnetele
de muncă şi registrul general de evidenţă a salariaţilor, să controleze dacă au fost
depuse la Inspectoratele Teritoriale de Muncă documentele referitoare la
încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de
muncă.

Tematica de control mai are următoarele coordonate:

1. respectarea de către angajatori a altor prevederi cuprinse în legislaţia muncii


şi a clauzelor contractelor colective

2. verificarea respectării drepturilor salariaţilor detaşaţi în cadrul prestării de


servicii transnaţionale;

3. verificarea modului în care se respectă drepturile salariaţilor în cazul


transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora;

Sunt verificați şi agenţii de ocupare a forţei de muncă privind medierea angajării


cetăţenilor români în străinătate:

* îndeplinirea condiţiilor de înfiinţare şi funcţionare a agentului;

* existenţa şi conţinutul contractelor care conţin oferte ferme de locuri de


muncă, încheiate cu angajatorii străini, precum şi contractele de mediere
încheiate cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Sunt controlaţi, de asemenea, agenţii de muncă temporară privind punerea la
dispoziţia utilizatorilor a forţei de muncă pentru perioade determinate.

2. Înregistrarea muncii

Potrivit Legii 108/1999, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de


muncă, înregistrează registrul general de evidenţă a salariaţilor şi contractele
individuale de muncă încheiate de societăţile comerciale cu capital integral
privat, persoanelor fizice, asociaţiilor cooperatiste, asociaţiilor familiale,
fundaţiilor, organizaţiilor sindicale şi patronale şi oricăror alte organizaţii.

Sunt înregistrate contractele de ucenicie la locul de muncă încheiate de toate


categoriile de angajatori autorizaţi.

3. Evidenţa relaţiilor de muncă

Prin inspectoratele teritoriale de muncă, păstrează şi completează carnetele de


muncă, pentru salariaţii societăţilor comerciale cu capital integral privat,
persoanelor fizice, asociaţiilor cooperatiste, asociaţiilor familiale, fundaţiilor,
organizaţiilor sindicale şi patronale şi oricăror alte organizaţii.

Pentru aceleaşi categorii de angajatori, inspectoratele teritoriale de muncă


primesc documentele privind executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea
acestor contracte.

4. Consultanţă în domeniul relaţiilor de muncă

Prin personalul propriu de la nivel central sau de la nivelul inspectoratelor


teritoriale de muncă, acordă asistenţă de specialitate şi consultanţă în domeniul
relaţiilor de muncă, atât angajaţilor, cât şi angajatorilor. De aceste servicii pot
beneficia şi persoanele care înfiinţează societăţi comerciale care au ca obiect de
activitate evidenţa muncii.

Cine şi cum se poate adresa Inspecţiei Muncii?


Fiind o instituţie deschisă către cetăţeni, fie ei salariaţi, angajatori, persoane
aflate în cătarea unui loc de muncă, liber profesionişti, pensionari, elevi sau
studenţi. Informaţiile circulă în ambele sensuri, instituţia primind sesizări,
informări şi solicitări cărora le răspunde explicit, limitată doar de restricţiile
legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi a informaţiilor considerate
secret de serviciu.

Solicitările şi cererile pentru evidenţa relaţiilor de muncă

Potrivit Legii 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor


încadrate în muncă, republicată, persoanele care au fost angajate la societăţi
comerciale cu capital integral privat, persoane fizice, asociaţii cooperatiste,
asociaţii familiale, asociaţii, fundaţii, organizaţii sindicale şi patronale, trebuie
să solicite verificarea şi certificarea carnetelor de muncă de către inspectoratele
teritoriale de muncă.

Salariaţii cărora nu le-au fost întocmite carnete de muncă, cei ce au pierdut


aceste documente, pot solicita inspectoratelor teritoriale de muncă, dacă au
lucrat la angajatori din categoria celor menţionaţi mai sus, eliberarea unor
adeverinţe care se substituie carnetului de muncă.

Salariaţii ale căror carnete de muncă sunt depuse pentru păstrare şi completare la
inspectoratele de muncă, pot solicita ridicarea temporară a acestor documente
pentru efectuarea unor copii sau pentru prezentarea în original la diverşi
solicitanţi.

Societăţile comerciale cu capital integral privat, persoanele fizice, asociaţiile


cooperatiste, asociaţiile familiale, fundaţiile, organizaţiile sindicale şi patronale
şi oricare alte organizaţii pot solicita inspectoratelor teritoriale de muncă
atestarea unor situaţii privind numărul de salariaţi şi dinamica angajărilor, pentru
participarea la licitaţii sau obţinerea diverselor avize, pe baza documentelor
privind executarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.

Angajatorii pot solicita copii ale documentelor depuse la inspectoratele


teritoriale de muncă, în situaţia în care arhivele proprii au fost distruse.
Petiţii, reclamaţii, sesizări

Persoanele fizice, individual sau organizate în asociaţii şi persoanele juridice se


pot adresa direct cât şi în scris prin poştă sau e-mail, Inspecţiei Muncii sau
inspectoratelor teritoriale de muncă, pentru a sesiza încălcări ale prevederilor
legale din domeniul relaţiilor de muncă (muncă fără forme legale, nerespectarea
regimului de muncă al minorilor, nerespectarea prevederilor legale privind
munca suplimentară, sărbătorile legale şi repausul săptămânal, negarantarea în
plată a salariului de bază minim brut pe ţară, refuzul eliberării unor documente
care atestă vechimea în muncă, includerea în contractul individual de muncă a
unor clauze ilegale, etc).

Reclamaţiile vor beneficia de confidenţialitate, inspectorii nedezvăluind


conducătorului entităţii controlate motivul controlului. Interdicţia contactului
dintre petiţionar şi inspectorul care va efectua controlul reprezintă o garanţie a
imparţialităţii acţiunii de control în raport cu părţile raportului de muncă.
Situaţia poate deveni neplăcută în momentul în care, acţiunea de control se
declanşează după ameninţări adresate de salariat angajatorului, sau când survine
pe fondul unui conflict deschis între cele două părţi.

Soluţionarea conflictelor de muncă cu caracter individual nu presupune o


procedură prealabilă a sesizării Inspecţiei Muncii, aşa cum este cea din cadrul
conflictelor colective sau a contenciosului administrativ. Nu dispune de
prerogative jurisdicţionale sau de arbitraj, care s-ar impune pentru rezolvarea
acestor situaţii când angajatorul şi salariatul ajung la un dezacord.

Instanţele judecătoreşti sunt competente să soluţioneze conflictele de drepturi


care apar între angajator şi salariat în cadrul relaţiilor de muncă. Termenele de
prezentare în faţa instanţei sunt scurte, nu se plătesc taxe de timbru şi nu se
aplică timbrul judiciar, iar hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept.

Inspectoratele teritoriale de muncă pot oferi persoanelor aflate în căutarea unui


loc de muncă în străinătate informaţii privind numărul persoanelor mediate şi
numărul persoanelor care au fost trimise la muncă în străinătate de către agenţii
de ocupare a forţei de muncă cu sediul pe teritoriul judeţului.

Dacă aspectele reclamate nu se încadrează în domeniul de activitate al Inspecţiei


Muncii şi fac parte din sfera de atribuţii a altei instituţii, petiţia va fi
redirecţionată, urmând ca acea instituţie competentă să răspundă în scris.
Sesizările trebuie să conţină numele complet al reclamantului, codul numeric
personal, adresa exactă, date de identificare a angajatorului şi a locaţiilor în care
acesta îşi desfăşoară activitatea. Referirile la date trebuie să conţină ziua, luna şi
anul, iar informaţiile furnizate trebuie să fie concise şi exacte.

Problemele şi solicitările trebuie precizate clar, fără amănunte care nu au


legătură cu domeniul de activitate al Inspecţiei Muncii.

Informaţii cu caracter public

Potrivit informaţiilor oferite de Inspecţia Muncii pe site-ul propriu, instituţia


garantează accesul liber şi neîngrădit la informaţiile cu caracter public, care
privesc activităţile sau rezultă din activităţile acesteia.

O parte importantă din aceste informaţii sunt afişate la sediul Inspecţiei şi


inspectoratelor teritoriale, fiind prezentate şi în cuprinsul paginilor de internet.

La cerere, prin intermediul compartimentelor de informare şi relaţii cu publicul,


pot fi furnizate şi alte informaţii de interes public. Cererea de solicitare de
informaţii publice trebuie să fie adresată explicit Inspecţiei Muncii sau unui
inspectorat teritorial şi trebuie să cuprindă următoarele:

– informaţia solicitată

– numele, prenumele şi semnătura solicitantului;

– adresa la care se solicită primirea răspunsului.

Informaţiile cu caracter public, care se pot furniza la cerere de către


inspectoratele teritoriale de muncă, sunt următoarele:

1. instrucţiuni ale inspectorului şef;

2. lista angajatorilor aflaţi în evidenţa inspectoratului şi documentele necesare


luării în evidenţă, înregistrării contractelor individuale de muncă sau modificării
şi încetării acestora;
3. lista angajatorilor care au primit aprobare să păstreze şi să completeze
carnetele de muncă la sediu şi metodologia de lucru pentru obţinerea acestei
aprobări;

4. numărul de carnete de muncă aflate în evidenţa inspectoratului;

5. numărul sesizărilor penale făcute de inspectorat în situaţia constatării unor


fapte de natură infracţională;

6. numărul proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor;

7. materiale informative elaborate şi deţinute ;

8. informaţii privind nivelul taxelor pentru serviciile prestate de inspectorat;

9. numărul sesizărilor primite spre soluţionare;

10. numărul posturilor vacante.

În termen de maximum 10 zile, instituţia trebuie să răspundă la solicitările


primite.

Surse: Inspecţia Muncii, Monitorul Oficial

https://legestart.ro/informatii-privind-inspectia-muncii-rolul-institutiei-
atributiile-ei-relatia-cu-angajatorii-si-angajatii/

https://www.inspectiamuncii.ro/

S-ar putea să vă placă și