Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII

Tema 2 CENTRALE
ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC (SEC IX – XVIII)

- grupări de sate și cătune modelate în general după cadrul geografic în care s-au
Autonomii locale
format: depresiuni, văi ale unor râuri, zone muntoase etc.
- autonomie = dreptul unui teritoriu de a se conduce şi administra singur.

Paralel cu etnogeneza românească au avut loc procese economice, sociale și politice care
au dus la o structurare de tip statal.
Presiune triburilor turcice și mongole si tendintele agresive ale statelor vecine, în special
cnezatele rusești, Regatul ungar și Hoarda de Aur în acest teritoriu, au determinat necesitatea
structurării autonomiilor românești pentru asigurarea apărării comunităților.

Până în sec XIII zona nord-dunăreană a fost dominată de migrații:

 în sec IX au pătruns maghiarii sub conducerea lui Arpad, așezându-se în Pannonia
 după anul 1000: pecenegii, uzii, cumanii
 la 1240-1241 pătrund tătarii care constituie Hanatul Hoardei de Aur, în N Mării Negre
 prezența migratorilor în zonă, dincolo de distrugerile provocate, a realizat un echilibru de
forțe, împiedicând expansiunea statelor din zonă: Ungaria, principatul Kiev, Imperiul
Bizantin care din sec X a revenit la Dunărea de Jos prin Ioan Tzimiskes organizând teritoriul
dintre Dunăre și Marea Neagră ca Thema Paristrion. Prezența acestor state a avut influențe:
- pozitive (oferea modele de organizare politică statală)
- negative (pericolul de a cuceri statele românești).

Organizarea politică a românilor la începutul Evului Mediu

În sec VII – IX, forma de organizare specifică în spațiul românesc a fost obștea sătească
(comunitate cu o organizare social-economică proprie și un teritoriu bine delimitat). Aceasta se baza
pe:
 proprietate comună asupra pământului
 conducere și răspundere comună în cadrul Sfatului sau Adunării satului (cu timpul decizia s-
a individualizat, aparținând unor cnezi, voievozi, jupani)
 organizare colectivă a muncii.
În cadrul obștilor sătești locale s-a evidențiat o categorie privilegiată – boierimea sau nobilimea
– de unde s-au desprins viitorii cnezi sau voievozi.
Obștile teritoriale s-au grupat cu timpul în uniuni de obști (diferite denumiri: codri, țări, ocoale,
câmpuri), numite de N. Iorga ”romanii populare”, din care s-au format cnezatele, voievodatele.
Aceste nuclee dispuneau de un centru fortificat (reședință).

TIPURI DE AUTONOMII ROMÂNEŞTI DIN SEC IX-XIII

 „ţări” – autonomii politice apărute din asocierea mai multor sate (depindeau de
un centru de putere străin, fie direct, fie prin intermediul unei căpetenii militare)

Clasa a XII-a Pagina 1

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

- Țara Sipeniţului (localizată de tradiţie în jurul anului 1000, acolo unde

cronica turcă Ogủzname menţionează ţara Ulak-Ili la E de Carpaţi)
- Țara Brodnicilor (XI-XIII)
- Țara Făgăraşului (terra Blachorum)
- Țara Haţegului (terra Harszok)
- Țara Cărvunei (între Mangalia şi Varna)
- Țara Bârsei (terra Borza)
- Țara Maramureşului ( numită terra, iar apoi districtus),
- Țara Loviştei
- Țara Severinului ( marcă de apărare sub numele de Banatul de Severin
la 1230 de regele Andrei II).
Autonomia ţărilor româneşti situate în zona de margine a Transilvaniei,
încetează odată cu stingerea dinastiei Arpadiene (1301). În secolele XIV-XV,
„ţările” au fost organizate sub forma unor districte româneşti, conduse de
demnitari numiţi de coroană.
 codrii: Orheiului, Lăpuşnei (spaţiul dintre Prut şi Nistru), Cosminului (sec
IX- XI), Herţei
 câmpuri: câmpul lui Dragoş, lui Vlad (E de Carpaţi)
 cobâle: în ţinuturile Dorohoi, Neamţ, Bacău, Vaslui
 ocoale: Câmpulung, Vrancea
 cnezate: Ioan şi Farcaş (între Jiu şi Olt) – menţionate în Diploma cavalerilor
ioaniţi
 voievodate:
 în Transilvania:
- Menumorut (Crişana, reşedinţa la Biharea). Este învins
de căpetenii maghiare şi hotărăşte ca fiica sa să se
căsătorească cu fiul regelui Arpad. La moartea lui
Menumorut, voievodatul său rămâne ginerelui
- Glad (în Banat reşedinţa la Cuvin). Îi învinge pe
maghiari şi formaţiunea sa politică îşi păstrează
independenţa
- Gelu (centrul Transilvaniei, pe Someşuri, cu reşedinţa
la Dăbâca; singurul dintre aceşti conducători locali
numiți de Anonymus blach). Gelu este înfrânt de o
căpetenie maghiară, Tuhutm, iar teritoriul său va fi
stăpânit de urmaşii acestuia
- aceste formaţiuni din sec IX-X, sunt atestate în „Gesta
Hungarorum” a lui Anonymus. Cronica relatează şi
interesul ducelui Arpad faţă de bogăţia acestor teritorii.
Relatările lui Anonymus încep să fie contestate de unii
istorici maghiari şi austrieci începând din sec XVIII-
XIX ( românii din Transilvania cereau drepturi politice
şi naţionale). Faptul că românii erau deja aici la trecerea
ungurilor spre Pannonia este susținut și de Cronica lui
Nestor din sec XII
- voievodatul lui Ahtum (Banat, Morisena) sec XI
- voievodatul lui Gyula (Bălgrad- Alba Iulia) „Legenda
(urmaş al lui Tuhutm) Sf.Gerard”
Deși anihilate, aceste formațiuni politice nu au fost
integrate în regatul maghiar, dominația exercitându-se
Clasa a XII-a Pagina 2
 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

doar ca suzeranitate.
 în Ţara Românească:
- Litovoi (în dreapta Oltului,în ţara Haţegului)
- Seneslau (în NV Munteniei)
- sunt menţionate în Diploma cavalerilor ioaniţi-1247
- cu excepţia lui Seneslau, ceilalţi conducători erau
dependenți de coroana maghiară.
 în Dobrogea
- formaţiunea condusă de jupan Dimitrie (inscripţia de la Mircea
Vodă-943) sec X
- formaţiunea condusă de jupan Gheorghe (inscripțiile din
complexul Basarabi-Murfatlar)
- formaţiunile conduse de Tatos, Seslav şi Satza menţionate în cronica
„Alexiada” a prinţesei bizantine Ana Comnena-sec XI
- Thema Paristrion întemeiată de bizantini (971-1204).

Formaţiuni politice româneşti

(sec IX-XIII)

Clasa a XII-a Pagina 3

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI

În a doua jumătate a mileniului I şi începutul mileniului II, s-au constituit în Europa statele
medievale.
În spațiul locuit de români s-au format cinci state medievale. Statele medievale s-au constituit
sub forma voievodatului (structură de tip românesc). Procesul a fost relativ concomitent, excepție
făcând statul Asăneștilor (sec XII-XIII) și Transilvania (sec XI-XIII).
Primul stat creat de romanitatea răsăriteană a aparținut vlahilor din Pen. Balcanică:
 premisa a fost reprezentată de existența stăpânirii bizantine (dinastia Anghelos
– sec XII)
 în 1185 are loc răscoala vlahilor sud-dunăreni conduși de frații Petru și Asan,
împotriva Imperiului Bizantin (împăratul Isaac II Anghelos)
 aceștia primesc ajutor de la vlahii nord-dunăreni și de la cumani, iar victoria
duce la formarea statului vlaho-bulgar al Asăneștilor (numit în istoriografie
al doilea țarat bulgar)
 sub Ioniță cel Frumos (1197-1207), statul a obținut recunoașterea Papei
Inocențiu III, în schimbul acceptării catolicismului
 statul a atins apogeul sun Ioan Asan II (1218-1241), când se revine la
ortodoxie.
 treptat, elementul românesc se estompează, statul căpătând un caracter bulgar.

FORMAREA VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI

Etimologie: numele de Transilvania provine din latinescul „Terra ultrasilvanus”= ţara de dincolo
de păduri.
Formare:
 s-a constituit ca voievodat pe baza formaţiunilor prestatale, în urma cuceririi de către
maghiari (sec XI-XIII):
 formaţiunile politice prestatale din Transilvania nu au reuşit să se
unifice sub o conducere independentă aşa cum se va întâmpla în
teritoriile extracarpatice
 după creştinarea ungurilor de către regele Ştefan (Vaik înainte de creştinarea din
1001), regatul maghiar şi-a manifestat tendinţele expansioniste spre răsărit (fusese
înfrânt la Lechfeld, în 955 de către Otto I), trecând la cucerirea Transilvaniei:
 1003- regele maghiar Ştefan îl înfrânge pe Gyula, urmaş al lui Tuhutm
(stăpânea fosta ţară a lui Gelu cu centrul la Bălgrad). Intrase în conflict
cu regele maghiar pentru că refuzase să se creştineze
 în Banat, pe teritoriile lui Glad domnea Ahtum (urmaş al lui Glad) care
a fost ucis în luptă.

Clasa a XII-a Pagina 4

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

Organizare:
Pentru a-şi consolida poziţia în Transilvania (rezistenţa românilor dar şi a nobilimii maghiare
dornică să-şi păstreze autonomia), maghiarii colonizează:
 secuii –rol militar (origine turcică; în Bihor, zona Târnavelor, Subcarpaţii
Răsăriteni, etc)
 saşii – rol economic (Bv, Sb, Bistriţa; 1224 au beneficiat de privilegiul acordat
de regele Andrei II- Andreanum, prin care se preciza că teritoriul din zona
Sibiu nu putea fi înstrăinat prin danii, iar dacă cineva voia aici o moşie, saşii
aveau dreptul să protesteze; aveau dreptul de a folosi pădurea românilor şi a
pecenegilor)
 cavalerii teutoni – rol militar și religios (instalaţi de regele Andrei II în 1211
Ţara Bârsei; în schimbul apărării frontierelor răsăritene de invazia cumanilor şi
a răspândirii catolicismului; au fost alungați în 1225).
Organizând teritoriile cucerite, maghiarii au încercat reducerea autonomiilor locale în favoarea
unor instituţii şi forme de organizare după model apusean:
 încercarea nereuşită de a impune principatul (1111 este evocat Mercurius
Princeps Ultrasilvanus, dar şi primul episcop catolic al Transilvaniei - Simion
Ultrasilvanus, reşedinţa la Bălgrad)
 la nivel local – forme de organizare administrativ – teritoriale de tipul:
 comitatelor: acceptate pentru că permiteau manifestarea autonomiei
locale. Ex: Bihor-1111- primul comitat; altele: Crasna, Dăbâca, Cluj,
Alba
 scaunelor săseşti şi secuieşti
 în regiunile mărginaşe ale Transilvaniei au supravieţuit autonomii româneşti
(românii erau organizaţi în districte). Le era recunoscută autonomia în schimbul
funcţiilor militare şi a fidelităţii faţă de regatul maghiar. Ex: ţara Bârsei,
Amlaşului, Făgăraşului, Maramureşului. Tradiţia consideră că din aceste
autonomii româneşti a pornit iniţiativa constituirii statelor medievale Ţara
Românească şi Moldova (descălecatele lui Negru Vodă, Dragoş şi Bogdan).

Clasa a XII-a Pagina 5

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

În ciuda eforturilor coroanei maghiare de a-şi impune modelul, Transilvania a fost organizată
în sec XII ca voievodat (1176 este menţionat primul voievod al Transilvaniei Leustachius Voyvoda,
identic cu Leustachius, comite de Dăbâca, atestat în anul 1164).
Voievodatul avea organizare politică şi administrativă teritorială proprie, semn al autonomiei
sale. Era alcătuit din mai multe comitate regale.
Voievodul:
 vasal al regelui Ungariei
 numit în funcţie de acesta, dintre nobilii transilvăneni importanţi
 atribuţii administrative, militare, juridice
 dispunea de cancelarie proprie
 secondat de un vicevoievod.
Evoluţie:
La sfârșitul sec XIII şi începutul sec XIV, voievozii Roland Borşa şi Ladislau Kan îşi asumă
prerogative sporite, manifestând tendinţe de independenţă:
 Roland Borşa, autonom faţă de regele maghiar, convoacă la Deva în 1288
prima Adunarea obştească (Congregaţia generală). În 1355 este amintită
ultima participare a elitei politice româneşti la o congregaţie a stărilor
transilvănene
 Adunarea reunea reprezentanţi ai nobilimii maghiare, ai
clerului superior, orăşeni şi reprezentanţi ai ţărănimii libere
 atribuţii: adoptarea impozitelor şi taxelor, chemarea la oaste
a populaţiei, judecarea anumitor pricini, etc.
 iniţial, la aceasta participau şi reprezentanţii românilor, dar
treptat sunt excluşi:
 în 1366 regele maghiar Ludovic I de Anjou
condiționează calitatea de nobil de apartenenţa la
catolicism (recunoaşterea unei singure religii recepte -
cea catolică)
 în 1437, în timpul răscoalei de la Bobâlna se
constituie Unio Trium Nationum (înţelegere între
cele trei naţiuni privilegiate: maghiari, saşi, secui).
 în condiţiile în care adunările se constituiau pe principiul
naţiunilor privilegiate, apare denumirea de Congregaţii.
Transilvania era readusă la statutul de voievodat vasal al regelui Ungariei de către Angevini
(dinastia de Anjou).
Din secolul XIV, voievodatul Transilvaniei s-a confruntat cu pericolul otoman şi a participat la
acţiunile militare împotriva acestuia:
 voievodul Ştibor îl sprijină pe Mircea cel Bătrân în lupta antiotomană, iar în
decembrie 1396 oastea voievodului transilvănean întreprinde o campanie
împotriva lui Vlad Uzurpatorul
 în sec XV s-a remarcat Iancu de Hunedoara.
În 1541 Imperiul Otoman transformă Ungaria răsăriteană în paşalâc (Ungaria fusese înfrântă la
Mohacs în 1526). Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană (format din
Transilvania, Banat-până în 1552 când devine paşalâc şi comitatele din Partium):
 instituţia voievodatului dispare treptat
 Congregaţiile se transformă în adunare a privilegiaţilor (Dieta)
 autonomia s-a manifestat prin dreptul Dietei de a-l alege pe principe (confirmat şi
investit cu semnele puterii de Poartă)

Clasa a XII-a Pagina 6

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

 principele Transilvaniei, ca şi domnii Moldovei şi Ţării Româneşti, avea largi

prerogative: hotăra în probleme de politică externă, declara război, încheia pace,
etc).
 Dieta Transilvaniei, continuare a congregaţiilor, se întrunea anual sau chiar de mai
multe ori într-un an, rolul ei scăzând în condiţiile în care principele a căpătat
puteri sporite în materie legislativă, armată şi în alegerea Consiliului princiar
 în 1599 Mihai Viteazul a fost recunoscut de Dietă ca „locţiitor al împăratului”.
Nobilimea maghiară nu agrea însă gestul de a constitui un organism politic
românesc.
La începutul sec XVII, principele Gabriel Bethlen încearcă să consolideze autonomia
Principatului în raport cu tendinţele de expansiune ale Habsburgilor.
Transilvania a fost totuşi integrată în I. Habsburgic la sfârșitul sec XVII. Prin pacea de la
Karlowitz (1699) I. Otoman ceda Transilvania I. Habsburgic - oficial
Diploma leopoldină (de la numele împăratului Leopold I) din 4 dec 1691 reprezenta baza
juridică a administraţiei austriece:
 se menţinea uniunea celor trei naţiuni privilegiate şi sistemul religiilor recepte
 împăratul prelua titlul de principe, etc.
La începutul sec XVIII are loc unirea cu biserica Romei (acceptată de unii transilvăneni pentru
a li se acorda drepturi egale cu celelalte naţiuni). Promisiunile diplomei leopoldine (1701) - că uniţii
erau printre privilegiaţi, nu au fost respectate.
În a doua jumătate a sec XVIII (1765) Transilvania va fi denumită Mare Principat.

Instituţiile Principatului:
 guberniul (guvern provincial condus de un guvernator militar; erau subordonate
format din 12 consilieri) Vienei prin
 împăratul prelua titlul de principe, fiind reprezentat de un guvernator Cancelaria
 armata aulică (supre-
 tezauriatul (aplica politica economică a imperiului). veghea aplicarea
legilor.
Cancelaria aulică = cancelaria imperială
Administraţia austriacă realizează primele măsuri de recenzare a populaţiei din Transilvania
(sec XVIII- majoritate românească).
Sub austrieci, Transilvania a cunoscut regimuri precum:
 neoabsolutist (1849-1860):
 instaurat de împăratul Francisc Iosif
 liberal (1860-1867):
 acordarea unei largi autonomii a Transilvaniei
 dualist austro-ungar (1867-1918):
 din cauza crizei în care se afla (războiul franco-prusac)

Clasa a XII-a Pagina 7

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

În Ţara Românească şi Moldova, procesul de formare a fost favorizat de:

Factori interni: Factori externi:

- existenţa formaţiunilor prestatale - prezenţa cumanilor şi a tătarilor a

- creşterea demografică împiedicat extinderea stăpânirii
- stratificarea socială regatului Ungariei peste Carpaţi
- dezvoltarea economiei - regatul Ungariei era slăbit din cauza
- începutul procesului de feudalizare stingerii dinastiei Arpadiene (1301) şi a
luptelor pentru tron.

Procesul de întemeiere a presupus atât la S și E de Carpaţi cât şi în Dobrogea, mai multe etape:
- într-o primă etapă se formează formaţiunile prestatele:
cnezate, voievodate, ţări
- în a doua etapă are loc unificarea sub o singură
conducere a formaţiunilor existente, aflate sub
dominaţie străină (maghiară în Ţara Românească şi
Moldova, bizantină în Dobrogea)
- statele îşi cuceresc apoi independenţa
- în faza următoare se formează principalele instituţii
care să le asigure funcţionarea şi progresul.

ŢARA ROMÂNEASCĂ (sec XIV)

Pentru a înlătura efectele marii invazii tătare (1240-1241), regalitatea maghiară aduce în Ţara
Severinului (Banat), cavalerii ioaniţi (ordin călugăresc militar al Sf. Ioan de Ierusalim, creat în sec XI
pentru a oferi asistenţă pelerinilor care mergeau la Locurile Sfinte), în 1247. Diploma acordată
acestora de regele Bela IV menţionează:
 tipurile de formaţiuni existente în zonă:
 Ţara Severinului (creată de maghiari pentru a-şi asigura controlul
în zonă)
 voievodatele lui Litovoi şi Seneslau
 cnezatele lui Ioan şi Farcaş,
 stratificarea socială: ţăranii = rustici şi mai marii pământului = majores terrae.
Prima încercare de întemeiere a statului independent a fost refuzul voievodului Litovoi (cel din
Diplomă sau altul) de a plăti tribut Ungariei, intrând în conflict cu Ladislau al IV-lea. Astfel,
încercarea din 1277 de a înlătura suzeranitatea maghiară se încheie cu moartea sa, dar şi cu capturarea
fratelui său Bărbat (se răscumpără plătind o sumă mare de bani, ceea ce dovedeşte forţa economică a
voievodatului).
Tradiţia menţionează „descălecatul” lui Negru Vodă de la Făgăraş prin 1290. Ca urmare a
suprimării autonomiei Făgăraşului de către regalitatea maghiară (1291, regele Andrei III), Negru
Vodă trece la S de Carpaţi, la sfârşitul sec al XIII-lea, întemeind un nou stat în regiunea Câmpulung
(prima capitală care are și prima necropolă domnească).
Întemeierea îi este însă atribuită lui Basarab I, fiul lui Tihomir, prin unirea teritoriilor lui
Litovoi cu cele ale lui Seneslau), fiind numit şi Întemeietorul (1310?–1352).
Şi-a luat titlul de mare voievod, ceea ce arată că devenise cel mai important stăpânitor din Ţara
Românească. Prin acordul din 1324, Basarab a recunoscut suzeranitatea maghiară, iar regele Ungariei,
Carol Robert de Anjou, recunoştea existenţa Ţării Româneşti (Terra Transalpina). În anul 1330,

Clasa a XII-a Pagina 8

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

considerând că Basarab nu şi-a respectat obligaţiile vasalice, începe o campanie împotriva acestuia.
Pentru a evita distrugerile unui conflict, Basarab se oferă să îi plătească 7000 mărci de argint şi să
restituie Banatul de Severin. Refuzul regelui maghiar duce la înfrângerea ungurilor, în urma luptei de
la Posada (nume dat de Iorga) din 9-12 noiembrie 1330. Evenimentul este relatat de Cronica pictată de
la Viena. Victoria a marcat obţinerea independenţei Ţării Româneşti în raport cu coroana maghiară.
Pentru a înlătura pericolul tătar din regiune, s-au reluat relaţiile cu Ungaria. (Basarab cucereşte S
Moldovei actuale de la tătari, acest spaţiu fiind numit Basarabia, denumire care s-a extins şi asupra
teritoriului dintre Prut şi Nistru).
Ultimele decenii ale sec al XIV-lea au însemnat pentru Ţara Românească o perioadă de
consolidare, în timpul lui Nicolae Alexandru (1352-1364) şi Vladislav Vlaicu (1364-1377).
N. Alexandru:
 şi-a luat titlul de „singur stăpânitor”, în 1359
 a creat prima mitropolie a Ţării Româneşti, 1359 (dependentă de Constantinopol) la
Curtea de Argeş (primul mitropolit a fost Iachint)
Vladislav Vlaicu:
 respinge o nouă încercare a Ungariei de a cuceri Ţara Românească
 bate primele monede ale Ţării Româneşti
 întemeiază a doua mitropolie ortodoxă la Severin(1370)
 creează cancelaria domnească.
Desăvârșirea organizării instituționale are loc în timpul lui Mircea cel Bătrân.

MOLDOVA (sec XIV)

Asupra Moldovei se manifestau tendinţele de dominaţie din partea Ungariei, frânate de
prezenţa tătarilor din Hanatul Hoardei de Aur.
Un document papal din 1332, menţionează formaţiuni politice, dar şi „puternicii acelor locuri”.
Dacă în Țara Românească tradiția descălecatului nu poate fi susținută de izvoarele istorice, în
Moldova este susținută de cronicari.
Din dorinţa regelui maghiar Ludovic de Anjou de a apăra hotarele estice ale Ungariei, a fost
creată în N Moldovei o marcă (teritoriu de graniţă cu rol de apărare), Moldova Mică, cu centrul la
Baia, condusă de Dragoş din Bedeu, la 1347 (descălecatul lui Dragoş din Maramureş).
În jurul anului 1360, un alt voievod maramureşean, Bogdan (din Cuhea) intră în conflict cu
regele maghiar (desfiinţarea autonomiei Maramureşului şi dependenţa faţă de coroana maghiară).
Bogdan trece munţii în Moldova, având astfel loc al doilea descălecat. În 1364-1365, suzeranitatea
maghiară este înlăturată, la fel cum se întâmplase și cu urmașii lui Dragoș - Sas și Balc și se constituie
statul moldovean independent ( eveniment relatat în cronica lui Ioan de Târnave, secretarul regelui
Ludovic de Anjou – „Cronica domniei lui Ludovic”).
În timpul urmaşilor lui Bogdan a urmat consolidarea statului:
 Laţcu (1365-1374) – întemeierea episcopiei catolice la Siret, având legături cu
papalitatea care îi recunoaște titlul de ”duce”
 Petru Muşat (1375-1392) - încheie un tratat cu Polonia (1387, cu Vladislav I
Iagello) pentru a avea un aliat împotriva Ungariei; întemeiază mitropolia
ortodoxă a Moldovei (1387) cu sediul al Suceava (recunoscută în timpul lui
Alexandru cel Bun); bate primele monede ale Moldovei
 Roman I (1392-1394) - realizează unificarea statului moldovean „ de la munţi
până la ţărmul mării”.

Clasa a XII-a Pagina 9

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

DOBROGEA (sec XIV)

(sec XIV)
În sec al X-lea, între Dunăre şi Marea Neagră revine stăpânirea bizantină, organizând Thema
Paristrion (971-1204). Începând cu 1285 sunt organizate o arhiepiscopie, apoi o mitropolie cu centrul
la Vicina.
Odată cu slăbirea dominației mongole, către mijlocul sec XIV, micile formațiuni politice
existente între Dunăre și Mare, au încercat o unificare a lor, constituindu-se într-un organism statal
dependent de Bizanț.
Statul medieval Dobrogea s-a format în sec al XIV-lea prin unificarea formaţiunilor politico-
statale din jurul Ţării Cavarnei (condusă de Balica, cu centrul la Caliacra), pe măsura slăbirii
autorităţii Imperiului Bizantin şi a Ţaratului Bulgar.
Cei mai importanţi conducători locali:
 Balica (1346-1354)- se amestecă în luptele interne ale Imperiului Bizantin pentru că
dispunea de o armată puternică
 Dobrotici (1354-1386)- fiul lui Balica – primeşte titlul de „despot” (1357), acordat
aliaților sau rudelor Imperiului (participase la un război civil în Imperiul Bizantin), şi-a
extins stăpânirea asupra întregului teritoriu dintre Dunăre şi mare (l-a unificat)
 Ivanco (1386-1391) – se desprinde din sfera stăpânirii bizantine, bate monedă proprie
(îşi marca astfel independenţa).
Mircea cel Bătrân include Dobrogea în graniţele Ţării Româneşti, până în 1417 sau 1420 când
este cucerită de turci (stăpânirea otomană s-a menţinut până în 1878).

Descălecat – termen folosit de cronicari pentru a descrie întemeierea statelor medievale româneşti.

INSTITUŢII ALE STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

Transilvania
:  voievodatul: sec XII-XVI
 principatul:
 din sec XVI (după 1541 devine principat autonom sub
suzeranitate otomană)
 sfârşitul sec XVII principatul trece sub stăpânire habsburgică
 Adunarea Stărilor Privilegiate (Adunare obştească/Congregaţia
Generală/Dietă).

Ţara Românească şi Moldova

 Domnia
 Sfatul domnesc
 Adunarea ţării
 Biserica
 Armata
 Justiţia

Clasa a XII-a Pagina 10

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

În sec XIV, după întemeierea statelor medievale Ţara Românească şi Moldova, se formează
principalele instituţii care să le asigure funcţionarea. Bizanţul a oferit românilor modelul structurilor
statale şi de civilizaţie, inclusiv al instituţiilor.
Principala instituţie din Ţ.R şi Moldova a fost reprezentată de domnie (din latinescul
dominus -domn).
Domnia era exercitată de un mare voievod (comandant al armatei) şi domn singur stăpânitor
(stăpânul ţării, independent de orice putere străină).
Atribuţiile domnului erau:
 executive: numea funcţionarii, conducea administraţia
 militare: şef al oştirii, declara război, încheia pace
 judiciare: judecător suprem
 legislative: stabilea legi
 fiscale: drept de a bate monedă, percepea birul (în primele secole după întemeiere,
veniturile domniei proveneau în general din beneficiile aduse de drumurile comerciale
care străbăteau spaţiul românesc şi nu din biruri)., etc.
Succesiunea la tron era ereditar – electivă (nu exista dreptul primului născut), domnia fiind
viageră (pe viaţă). Domnitorii proveneau în principiu din dinastia Basarabilor în Ţara Românească
(fondată de către Basarab I) şi Muşatinilor în Moldova (fondată de către Petru I Muşat).
Nu exista criteriul occidental al transmiterii tronului pe linie directă, singura condiţie fiind
apartenenţa la familie (să fie „os domnesc”; excepţie femeile).
În consolidarea autorităţii domneşti şi a structurilor statale, un rol important l-au avut
mitropoliile din cele două ţări.
Inspirată după modelul bizantin, domnia se afirmă ca domnie de drept divin. În Evul Mediu,
titlul pe care şi-l atribuiau conducătorii de stat reflecta concepţia lor despre originea puterii pe care o
deţineau şi întinderea ţărilor pe care le stăpâneau:
 în Ţările Române întâlnim formula bizantină „domn din mila lui Dumnezeu”, dar
şi particula „Io”(prescurtare de la Ioannes), cel ales de Dumnezeu. Semnificative
în acest sens sunt titulaturile lui Mircea cel Bătrân şi Roman I
 domnitorul dobândea însemnele puterii după ce era uns de mitropolit şi confirmat
de Poartă. Prin ungere şi încoronare i se transfera harul divin (confirma sprijinul
divinităţii şi puterea lui în faţa supuşilor)
 astfel, între Domnie şi Biserică exista o strânsă colaborare, domnitorul numindu-l
pe mitropolit.
Domnul putea retrage proprietăţile boierilor care trădau (hiclenie) sau unelteau.
Evoluţia instituţiei:
În sec XIV – XV şi până în primele decenii ale sec XVI domnul era ales dintre membrii
familiei domnitoare de către o adunare mai largă (marii boieri ai ţări) şi mai rar se convoca Adunarea
ţării.
În sec XIV – XVI Domnia a avut un rol esenţial în lupta antiotomană, reuşind păstrarea fiinţei
statale şi a autonomiei (dreptul unui stat de a se conduce singur). De la regimul tributar din sec XV
(primul care plăteşte tribut în Ţara Românească a fost Mircea cel Bătrân în 1417, iar în Moldova Petru
Aron în 1456) s-a trecut la un regim vasalic în sec XVI.
Odată cu accentuarea dominaţiei otomane au apărut schimbări în structura instituţiilor,
autoritatea domului începe să se restrângă. Astfel, din sec XVI şi mai ales din sec XVII, domnul (ales
iniţial de boieri şi confirmat de Poartă), începe să fie numit de turci.
Campaniile otomane şi înfrângerea turcilor la Viena în 1683 au influenţat politica domnilor
Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714) în Ţara Românească şi
Dimitrie Cantemir (1710-1711) în Moldova. Ei au încercat refacerea autorităţii domneşti, dar
evoluţia instituţiei Domniei româneşti a fost întreruptă de instaurarea domniilor fanariote
(cartierul Fanar), în sec XVIII (1711 în Moldova, 1716 în Ţara Românească):
Clasa a XII-a Pagina 11
 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

 domniile pământene sunt înlocuite, domnii fiind numiţi de Poartă (până după
revoluția lui Tudor Vladimirescu-1821), datorând sultanului: haraci (obligaţii în bani,
tribut), peşcheş (plocoane, daruri), mucarer (taxă de reconfirmare în funcţie)
 nu toţi domnitorii fanarioţi au fost de origine greacă, unii fiind şi descendenţi ai unor
familii de origine română, greacă sau albaneză
 domnul era considerat înalt funcţionar al Porţii
 se ajunge la corupţie şi fiscalitate excesivă, la sistemul venalităţii (vânzarea
funcţiilor)
 boierii pământeni sunt treptat eliminaţi din conducere (se grupează în „partida
naţională” ce avea ca principal obiectiv revenirea la domniile pământene)
 domnitorii nu mai aveau iniţiativă de politică externă, având obligaţia de a-l informa
pe sultan despre ceea ce se petrece în zonă. În perioada fanariotă spaţiul românesc a fost
implicat în 6 războaie ruso-austro-turce
 armata a fost desfiinţată, domnul având doar o gardă personală.

O altă instituţie era reprezentată de Sfatul domnesc (de la sfârșitul sec XVI este denumit
Divan, termen turcesc) – instituție consultativă.
Era alcătuit din boieri şi din înaltul cler (mitropolit, episcopi). Lua deciziile cele mai importante
împreună cu domnul (avea rol de a-l consilia pe domn). Asistau pe domn la scaunul de judecată,
participau la încheierea tratatelor cu puterile vecine. Principalele acte ale domniei nu aveau putere dacă
lipsea consimțământul marilor boieri din Sfat.
Cei mai mari boieri purtau numele de dregători. Cele mai importante dregătorii au fost:
 în Ţara Românească – banul Olteniei
 în Moldova – portarul Sucevei.
Cancelaria domnească:
 logofătul – şeful cancelariei domneşti (se ocupa de redactarea hotărârilor domneşti)
 vornicul – şeful curţii domneşti (atribuţii judecătoreşti)
 vistiernicul – se ocupa de finanţe
 postelnicul – activitatea diplomatică
 spătarul în Țara Românească și hatmanul în Moldova – atribuții militare.
În timpul domniilor fanariote numărul dregătorilor a crescut, iar dregătoria a devenit repede
principalul mijloc de îmbogățire.

Adunarea ţării (Adunarea stărilor) funcționa din sec XV. Era alcătuită din reprezentanți ai
boierilor, clerului, țăranilor liberi.
Era convocată în cazuri deosebite (alegerea domnului, decizii religioase, fiscale, declarea
războiului, încheierea păcii, etc).
Rolul său a scăzut în perioada fanariotă. Ultima alegere a unui domn de către Adunarea țării
a avut loc în 1730. În 1749 a fost convocată pentru ultima dată în formă medievală (dedicată
desființării șerbiei). Între 1831-1848 se reînființează sub numele de Adunare obștească.

Armata era alcătuită din:

 „oastea cea mică”(cete militare conduse de boieri) – caracter permanent
 „oastea cea mare”(toţi bărbaţii capabili să poarte arme, convocată în cazuri
grave; după instaurarea dominației otomane, nu a mai fost convocată).
Justiţia
Era exercitată la început pe baza dreptului pământului, adică după obiceiuri transmise din
tradiţie. Din sec XV – XVI datează primele legi scrise de origine bizantină.
În Țara Românească și Moldova judecătorul suprem era domnul.

Clasa a XII-a Pagina 12

 Sinteze Bacalaureat Istoria Românilor

Biserica s-a format odată cu constituirea statelor medievale.

Întemeierea mitropoliilor în Ţara Românească şi Moldova, a consolidat ortodoxia şi
independenţa.
Mitropolitul- era considerat al doilea domnitor în stat.
- atribuţii laice (politice, judecătorești, administrative): membru al Sfatului domnesc,
locţiitor al domnului primul sfetnic al domnului, conducător al solilor,
participă la ședințele de judecată ale divanului, era consultat de domn în
problemele de organizare a bisericii
- atribuţii religioase: ungerea domnului, hirotonisirea episcopilor, organizarea bisericii,
supravegherea clerului.
Între domn şi biserică exista colaborare strânsă (mitropolitul era ales de episcopi şi de marii
boieri, iar domnul îl numea, acesta fiind principalul său sfetnic în Sfatul domnesc). Un exemplu
elocvent în acest sens este reprezentat de domniile lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, C-tin
Brâncoveanu, etc, în timpul cărora s-au ridicat numeroase lăcaşuri de cult: Mănăstirile Cozia, Putna,
Voroneţ, etc.
Mitropolitul Ţării Româneşti mai purta şi titlul de „exarh al plaiurilor” pentru că trebuia să-i
păstorească şi pe românii ortodocşi din Transilvania.

Administrația: ţinuturi, judeţe, districte, scaune, comitate

Clasa a XII-a Pagina 13