POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creangă

TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

Definit ca o specie a epicului ,basmul propune un univers ficțional, centrat pe tema luptei
dintre Bine si Rău , deznodământul surprinzând întotdeauna triumful forțelor Binelui.
Personajele, fie ele ființe umane sau cu puteri supranaturale, sunt purtătoare ale unor valori
simbolice , Binele și Răul în diversele lor ipostaze. În basm, poate mai mult decât în cazul
celorlalte specii ale genului epic, se remarcă utilizarea unor clișee compoziționale : formule
narative tipice, motive literare specifice, cifre magice etc.
„Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult publicat în revista
„Convorbiri literare” , în anul 1877. G. Călinescu afirmă despre mesajul operei: „Povestea
lui Harap- Alb e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește sub orice strai și la orice
vârstă”.
Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul
reactualizează teme de circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni
(fuziunea dintre real și fabulos) într-un text narativ mai complex decât al basmelor populare,
supralicitând procedeul triplicării.
Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului (eroului ). Concret, eroul
parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării necesar pentru a deveni
împărat . Numele personajului îi reflectă condiția duală: rob , slugă ( Harap) de origine nobilă
( Alb). Motive narative specifice, prezente și în „ Povestea lui Harap-Alb", sunt :
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea
răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
Două episoade care înfățișează tema sunt supunerea prin vicleșug și demascarea
răufăcătorului, motive narative care evidențiază începutul și sfârșitul inițierii feciorului de
crai.
În episodul coborârii în fântână , naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin
vicleșug. Antagonistul( răufăcătorul) îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în
viață să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure „ pe ascuțișul paloșului"(
sugestie a unui cod al conduitei cavalerești) să- i dea ascultare întru toate, „până va muri și
iar va învia „ condiționare paradoxală dar care arată și modul de eliberare.
În finalul basmului, ajunși la curtea lui Verde-Împărat, fata Împăratului Roș îl
demască pe Spân, care crede însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt
„ răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou de jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul
este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice și devine împărat.
O altă temă prezentă în basmul lui Creangă este cea a destinului, privită într-o manieră
folclorică. Autorul suprapune o schemă realistă peste schema basmului, fantasticul fiind
autohtonizat, coborât în realitatea lumii humuleștene.
Criticul literar Vladimir Propp identifică în structura basmului o serie de situații
tipice numite funcții. Acestea sunt: absența fiului moștenitor ( Împăratul Verde cere ajutor
Craiului rugându-l să-i dea un fecior vrednic de împărăția sa), interdicția ( tatăl îi interzice
mezinului să se asocieze cu omul spân si omul roș) , încălcarea interdicției ( naiv , fiul de crai
e păcălit de Spân), călătoria ( drumul lung parcurs până la Roșu Împărat). Alte funcții
identificate sunt: depășirea tuturor probelor, demascarea și căsătoria.
Întâmplările sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine
adesea prin comentarii sau reflecții, caracterizate prin umor sau oralitate. Narațiunea la
persoana a III-a alternează cu dialogul.
 Subiectul basmului urmărește modul în care personajul principal, Harap-Alb,
parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia devine împărat, adică trece într-un plan superior
de existență, care înseamnă modificarea statutului social și spiritual al eroului ( caracterul de
BILDUNGSROMAN al basmului) .
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compozițional, unor părți
narative, etape ale drumului inițiatic: etapa inițială, de pregătire pentru drum , la curtea
craiului- „ fiul craiului" , ” mezinul „ ( naivul) ; parcurgerea drumului inițiatic- Harap- Alb
( novicele - cel supus inițierii) ; răsplata- împăratul ( inițiatul).
Creangă utilizează triplicarea , dar supralicitează procedeul de tehnică narativă
specific basmului popular , astfel că eroul nu are de trecut doar trei probe , ci mai multe serii
de probe , potrivit avertismentului dat de tată:” sa te ferești de omul roș, iar mai ales de omul
spân, [...] că sunt foarte șugubeți". În basm , sunt prezente numerele magice, simbolice:
3 ,12 ,24 și obiectele miraculoase unele fiind grupate câte trei ( „ trei smicele de măr dulce și
apă vie și apă moartă „)
Simetria incipit-final se realizează prin clișee compoziționale/formule tipice ,
convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Fuziunea dintre real și fabulos se
realizează de la început, deoarece inovează formula inițială, punând povestea pe seama
spuselor altcuiva: „ Amu cică era odată” , adică „ se spune”, fără însă a nega ca în basmul
popular ( „ A fost odată ca niciodată” ) . Formula finală include o comparație între cele două
lumi – a fabulosului și a realului.
Precizate în incipit, reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate:
„ Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori” . Acțiunea începe la „ o
margine a pământului” și continuă la cealaltă margine .
Personajele ( oameni dar și „ ființe himerice” cu comportament omenesc ) sunt
purtătoare ale unor valori simbolice si reprezintă binele si răul în diversele lor ipostaze . Eroul
(protagonistul) este sprijinit de ajutoare și donatori: ființe cu însușiri supranaturale ( Sf.
Duminică), animale fabuloase ( calul, crăiasa albinele și a furnicile ) , făpturi himerice ( cei 5
tovarăși) sau obiecte miraculoase ( aripile crăieselor, smicelele de măr, apă vie, apă moartă)
și se confruntă cu antagonistul ( Spânul) , care are și funcție de trimițător. Personajul căutat
este fata de împărat. Cu excepția eroului, al cărui caracter evoluează pe parcurs, celelalte
personaje au o trăsătură dominantă: Împăratul Roș și Spânul sunt vicleni, Sf. Duminică este
înțeleaptă.
Mijloacele de caracterizare sunt directe ( de către narator, de către alte personaje,
prin autocaracterizare) și indirecte ( prin fapte , gânduri, relații cu alte personaje, nume).
Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele, în
primul rând prin limbaj ( caracterizare indirectă).
Limbajul naratorului și al personajelor se caracterizează prin umor
( diminutive cu valoare augmentativă – „ buzișoare”, „ băuturică" , caracterizări pitorești-
( portretul lui Gerilă, al lui Ochilă etc.) și oralitate ( frecvența proverbelor, a zicătorilor
introduse în text prin expresia „ vorba ceea" , versuri populare: „ De – ar ști omul ce- ar păți/
Dinainte s- ar păzi!”. Registrele stilistice - popular, oral și regional - conferă originalitate
limbajului artistic, prin integrarea unor termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau
lexicale.
„ Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularități
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umorul și oralitatea.