Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În limba română există trei verbe auxiliare: a fi, a avea, a vrea/ a voi.
*auxiliar - ajutător
Verbele auxiliare ajută la alcătuirea unor forme verbale (moduri, timpuri) compuse.
Verbele auxiliare nu au sens de sine stătător, adică singure, deci sunt nepredicative, pentru
că nu pot forma singure predicatul.
Modul participiu
Participiul este un mod verbal nepersonal și nepredicativ care exprimă o acțiune suferită de
un obiect.
Participiul ajută la formarea unor moduri și timpuri compuse.
El are valoare verbală doar când intră în forme verbale compuse.
Formele de participiu se recunosc ușor pentru că au o bază comună cu verbul la infinitiv la
care se adaugă terminațiile „ - s” sau „ - t”. De exemplu:
● a cânta - cântat
● a bea - băut
● a crea - creat
● a râde - râs
● a scrie - scris
● a citi - citit
● a hotărî - hotărât
Când este folosit singur, participiul își pierde valoarea verbală, fiind adjectiv sau substantiv.
De exemplu:
A citit până târziu. - participiu, în forma de indicativ perfect compus a verbului „a citi”
Textul citit este interesant. - adjectiv provenit din verb la participiu
Cititul mă relaxează. - substantiv comun
Perfectul compus
Perfectul compus este un timp trecut care exprimă o acțiune trecută, începută și încheiată
anterior momentului vorbirii.
Formele de perfect compus sunt alcătuite din: verbul auxiliar „a avea” + participiul verbului
de conjugat
am spus
ai spus
a spus
am spus
ați spus
au spus