UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMIȚANU”
DEPARTAMENTUL DE MANAGEMENT ȘI MEDICINĂ SOCIALĂ

Referat
„Sănătatea mintală. Sindrom Burnout.”

Elaborat: Aprodu Cătălina,

studentă Sp2001
Controlat: Ferdohleb Alina,
d.h.ș.m., conf. universitar

CHIȘINĂU, 2022

1
Sănătatea mintală este esențială pentru comunitatea europeană prin:
• contribuția pe care o bună sănătate mintală a populației o poate aduce la
unele dintre obiectivele politice strategice ale UE;
• rolul comunității de a încuraja și susține cooperarea dintre statele
membre și de a aborda inegalitățile dintre acestea;
• obligația comunității de a contribui la un nivel ridicat de protecție a
sănătății mintale prin toate politicile și activitățile sale;
• inițiativele din cadrul politicii sociale și de ocupare a forței de muncă
care au vizat nediscriminarea persoanelor cu afecțiuni mintale,
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități mintale și prevenirea
stresului la locul de muncă.
La nivel comunitar nu există încă o strategie cuprinzătoare privind sănătatea
mintală, care ar putea consolida coerența și eficacitatea inițiativelor actuale și
viitoare.
Există inegalități semnificative între și în interiorul statelor membre UE. Un
exemplu este rata de sinucidere, care variază de la 3,6%000 în Grecia, la
44%000 în Lituania. Proporțiile bugetelor de sănătate dedicate sănătății mintale
sunt, de asemenea, foarte variabile între aceste state. Cu toate acestea, există un
spațiu de schimb și de cooperare și posibilitatea de a învăța unul de la celălalt.
O serie de documente de politici publice adoptate de Consiliul Miniștrilor din
1999 au semnalat dorința statelor membre de a coopera în domeniul sănătății
mintale. Statele au fost invitate să acorde atenția cuvenită punerii în aplicare a
rezultatelor Conferinței ministeriale europene a OMS pentru sănătatea mintală.
Stabilirea unei strategii privind sănătatea mintală la nivelul UE ar adăuga
valoare prin:
• crearea unui cadru de schimb și cooperare între statele membre;
• contribuirea la creșterea coerenței acțiunilor în diferite sectoare de politică;
• deschiderea unei platforme pentru implicarea părților interesate, inclusiv a
organizațiilor de pacienți și ale societății civile în construirea de soluții.
Strategia UE trebuie să vizeze următoarele aspecte:
• promovarea sănătății mintale a tuturor;
• abordarea sănătății mintale prin acțiuni preventive;
• îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu boli mintale sau handicap mintal
prin incluziunea socială și protejarea drepturilor și a demnității acestora;
• dezvoltarea unui sistem de informații, cercetare și cunoștințe privind
sănătatea mintală pentru UE.
Importanța integrării sănătății mintale în planurile de pregătire și răspuns pentru
situațiile de urgență din domeniul sănătății publice a fost subliniată de statele
membre ale OMS, la reuniunea Comitetului executiv al OMS din ianuarie 2021.
2
În timpul discuțiilor, o serie de cereri specifice au fost adresate directorului
general al OMS: să se acorde sprijin tehnic statelor membre pentru
monitorizarea schimbărilor și perturbărilor serviciilor de sănătate mintală; OMS
să susțină statele membre în promovarea și extinderea accesului la servicii de
sănătate mintală și asistență psihosocială, inclusiv în caz de urgență de sănătate
publică; să se consolideze activitatea în domeniul sănătății mintale la nivel
global, regional și național; sănătatea mintală să fie integrată sistematic în toate
aspectele activității OMS privind acoperirea universală a sănătății.
Comitetul executiv a încurajat, de asemenea, statele membre: să dezvolte și să
consolideze, după caz, furnizarea în timp util și de calitate a întregii game de
servicii de sănătate mintală și sprijin psihosocial, ca parte integrantă a
sistemului de sănătate; să aloce finanțare adecvată pentru sănătatea mintală, să
integreze cunoștințele despre sănătatea mintală în rândul altor profesioniști din
domeniul sănătății și să studieze impactul pandemiei COVID-19 asupra
sănătății mintale, neurologice și ale consumului de substanțe și consecințele
acestora, împărtășind lecțiile învățate cu statele membre.
Abordările esențiale pentru soluționarea cererii, în creștere, de sprijin pentru
sănătatea mintală au fost:
• creșterea accesibilității;
• furnizarea de asistență prin telesănătate și mijloace digitale;
• instruirea lucrătorilor din domeniul sănătății și a altor angajați din prima
linie privind sprijinul psihosocial.
OMS descrie sănătatea mintală ca fiind: „O stare de sănătate în care
individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale
vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie și el la dezvoltarea
comunității“.
Sănătatea mintală a populației este determinată de o multitudine de factori,
inclusiv biologici (genetică, sex), individuali (experiențe personale), familiali,
sociali (sprijin social), economici și de mediu (statut social și condiții de viață).
Pentru cetățeni, sănătatea mintală este o resursă care le permite să își realizeze
potențialul intelectual și emoțional și să își găsească și să-și îndeplinească
rolurile în viața socială, școlară și profesională. Pentru societăți, sănătatea
mintală bună a cetățenilor contribuie la prosperitate, solidaritate și justiție
socială. În schimb, lipsa sănătății mintale impune costuri și pierderi multiple,
cetățenilor și sistemelor sociale.
Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate mintală, inclusiv telepsihiatria,
evaluarea timpurie, tratamentul și sprijinul psiho-social, screeningul și sprijinul
pentru grupurile specifice, implementarea de măsuri pe termen lung pentru a
atenua impactul recesiunii economice asupra sănătății mintale și abordarea
stigmatizării, sunt esențiale în acest context.
3
În cadrul celei de-a treia reuniuni la nivel înalt a Adunării Generale a ONU
privind bolile netransmisibile, din 21 octombrie 2021, sesiunea de informare a
avut ca scop, printre altele, evidențierea progreselor realizate în prevenirea și
controlul bolilor netransmisibile și promovarea sănătății mintale.
 34 de țări au implementat 10 sau mai multe dintre angajamentele asumate în
materie de prevenire și control al bolilor netransmisibile la Adunarea
Generală a Națiunilor Unite, în timp ce în 66 de țări au fost implementate
mai puțin de 5 angajamente, iar 4 țări nu au implementat niciunul.
 Nicio țară nu este pe cale să atingă toate cele nouă ținte globale voluntare
pentru anul 2025, stabilite de Adunarea Mondială a Sănătății în 2013, față de
un nivel de referință din anul 2010.
 14 țări sunt pe cale să atingă ținta globală ODD 3.4.1 pentru 2030 stabilită de
Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 2015, față de o valoare de referință
din 2015.
Documentele privind progresul implementării Planului cuprinzător de acțiune
pentru sănătate mintală 2013-2030:
1. Date actualizate privind progresul implementării, pe baza Atlasului
sănătății mintale 2020;
2. Activitățile Secretariatului OMS ca răspuns la pandemia COVID-19;
3. Actualizări privind:
• inițiativa specială pentru sănătate mintală și suportul țărilor;
• activitățile și rezultatele cheie ale departamentului;
• anunțul Raportului Mondial de Sănătate Mintală, în anul 2022.
Situația globală pentru sănătatea mintală rămâne provocatoare:
 Aproape 1 miliard de oameni a experimentat o tulburare mintală în anul
2019;
 Mai mult de 1 din 100 de decese se datorează sinuciderii;
 Se pierde 1 trilion USD anual din cauza depresiei şi anxietății;
 Povara globală de boală pentru anul 2020 indică efecte semnificative ale
pandemiei COVID-19:
 Creșterea tulburărilor de anxietate cu 25,6% față de anul 2019 (76,2
milioane de cazuri noi);
 Creșterea depresiei cu 27,6% față de anul 2019 (53,2 milioane de
cazuri noi);
 Femeile și tinerii sunt categoriile cele mai afectate.
 Serviciile de sănătate mintală au perturbat frecvent serviciile de sănătatea
esențială;
 171 (88%) din statele membre au finalizat Chestionarul Atlasului de sănătate
mintală 2020;

4
 Puțin peste 2% din cheltuielile pentru sănătate sunt pentru sănătatea mintală,
din care 66% sunt cheltuieli ale spitalelor de psihiatrie;
 Doar 25% dintre statele membre raportează integrarea sănătăţii mintale în
asistență medicală primară;
 Progresele în alinierea politicilor, planurile şi legislaţia cu drepturile acestor
pacienți rămân limitate;
 În timpul pandemiei COVID-19, interesul pentru sănătatea mintală este mai
mare ca oricând;
 O gamă largă de resurse, instrumente și materiale (inclusiv pentru COVID-
19) au fost dezvoltate și diseminate;
 90% dintre statele membre raportează integrarea sănătății mintale în
planurile de răspuns la COVID-19;
 Inițiativa specială pentru sănătate mintală a progresat în 8 țări în anul 2021;
 Multe inițiative regionale de sănătate mintală (strategii și planuri) sunt în
curs de dezvoltare sau actualizare.
Depresia la vârstnici
La nivel global, populația îmbătrânește rapid. Între anii 2015 și 2050, procentul
populației lumii cu vârsta peste 60 de ani se va dubla aproape, de la 12% la 22%,
potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În termeni absoluți, aceasta este o
creștere așteptată de la 900 de milioane la 2 miliarde de persoane cu vârsta peste
60 de ani.
Oamenii în vârstă se confruntă cu o serie de provocări ale sănătății somatice, dar
și psihice, care trebuie recunoscute, iar sănătatea mintală este la fel de
importantă la vârste mai înaintate ca în orice alt moment al vieții.
Tulburările mentale și neurologice în rândul adulților în vârstă reprezintă 6,6%
din dizabilitatea totală (DALY) pentru această grupă de vârstă.
Peste 20% dintre adulții în vârstă de 60 de ani și peste suferă de o tulburare
mentală sau neurologică, iar 6,6% din totalul dizabilităților (anii de viață ajustată
pentru dizabilitate - DALY) în rândul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani este
atribuită tulburărilor mentale și neurologice.
Aceste tulburări la persoanele în vârstă reprezintă 17,4% din anii de viață trăiți
cu dizabilitate (YLD). Cele mai frecvente tulburări mentale și neurologice din
această grupă de vârstă sunt demența și depresia, care afectează aproximativ 5%
și, respectiv, 7% din populația mai în vârstă a lumii.
Tulburările de anxietate afectează 3,8% din populația în vârstă, problemele
legate de consumul de substanțe afectează aproape 1% și aproximativ un sfert
din decesele cauzate de auto-vătămare aparțin persoanelor cu vârsta de 60 de ani
sau peste. Problemele legate de abuzul de substanțe în rândul persoanelor în
vârstă sunt adesea trecute cu vederea sau diagnosticate greșit. Problemele de

5
sănătate mintală sunt insuficient identificate de profesioniștii din domeniul
sănătății și de persoanele în vârstă, iar stigmatul pus de aceste afecțiuni îi face pe
oameni reticenți să caute ajutor.
Factori de risc pentru probleme de sănătate mintală în rândul adulților în
vârstă
Pot exista mai mulți factori de risc pentru probleme de sănătate mintală în orice
moment al vieții. Persoanele în vârstă pot prezenta factori de stres comuni
tuturor persoanelor, dar și factori de stres care sunt mai frecvenți în această etapă
a vieții, cum ar fi pierderea semnificativă a abilităților, scăderea progresivă a
capacității funcționale. De exemplu, adulții în vârstă pot prezenta mobilitate
redusă, dureri cronice, fragilitate sau alte probleme de sănătate, care necesită o
îngrijire pe termen lung. În plus, persoanele în vârstă sunt mai susceptibile de a
experimenta evenimente negative, precum doliul sau scăderea statutului socio-
economic odată cu pensionarea. Toți acești factori de stres pot duce la izolare,
singurătate sau suferință psihologică la persoanele în vârstă.
Sănătatea mintală are un impact semnificativ asupra sănătății fizice și invers. De
exemplu, adulții în vârstă cu diferite afecțiuni somatice, cum ar fi bolile
cardiace, au rate mai mari de depresie decât persoanele sănătoase. În plus,
depresia netratată la o persoană în vârstă cu boli cardiace poate afecta negativ
evoluția afecțiunii.
Opiniile părților interesate cu privire la intervențiile online pentru prevenirea
tulburărilor comune de sănătate mintală la adulți implementate în sistemele
de sănătate existente în Europa
Stefanie Kuso, Martina Nitsch, Michael Zeiler, Monika Simek, Tanja
Adamcik ... Jurnalul European de Sănătate Publică, Volumul 31, Număr
Supliment_1, iulie 2021, Pagini i55 – i63,
https://doi.org/10.1093/eurpub/ckab043 ; Publicat: 07 iulie 2021
Sistemele europene de asistență medicală se confruntă cu provocări enorme la
diferite niveluri, prin care tulburările mintale sunt considerate una dintre cele
mai urgente probleme, reprezentând 13% din povara globală a bolilor.
Tulburările mintale sunt în continuă creștere, dar sunt și legate de bolile
prevenibile, netransmisibile. În consecință, cheltuielile publice pentru asistența
medicală mintală sunt în creștere, de exemplu, tratamentul tulburărilor de
dispoziție (tulburare bipolară și depresie majoră) fiind considerat a fi cea mai
costisitoare categorie de tulburări mintale din Europa.
O posibilă soluție a problemei este întărirea inițiativelor de prevenire axate pe
tulburări comune de sănătate mintală, de exemplu depresie, tulburări de
anxietate, tulburări de alimentație sau tulburări de consum de substanțe.
Prevenirea include prevenirea universală care vizează populații întregi,
independent de factori de risc specifici, precum și populații selectate (pentru
6
persoanele cu risc crescut de probleme de sănătate mintală) și prevenirea
indicată (pentru persoanele cu tulburări de sănătate mintală subclinice).
Internetul s-a dovedit a fi un mediu de livrare adecvat pentru intervențiile de
sănătate mintală, considerat a avea unele avantaje legate de accesibilitate,
flexibilitate, anonimat și rentabilitate în comparație cu intervențiile față în față.
Soluțiile digitale pentru prevenirea bolilor mintale pot include programe
nedirijate, în principal furnizarea de informații sau programe ghidate/ moderate,
bazate pe teorie și care sunt de obicei livrate prin intermediul site-urilor
interactiv web sau prin aplicații mobile. Totuși, implementarea și utilizarea lor
efectivă în îngrijirea de rutină rămâne limitată. Factorii care împiedică punerea
în aplicare a soluțiilor digitale de asistență medicală se referă în general la
funcționarea sistemelor, de exemplu ușurința utilizării, încrederea, securitatea și
responsabilitatea. Mai mult, trebuie luate în considerare lipsa de înțelegere a
obiectivelor și beneficiilor potențiale ale serviciilor de e-sănătate și lipsa de
implicare a potențialilor utilizatori, precum și absența cunoștințelor privind
monitorizarea și evaluarea sistemelor de e-sănătate.
Prin urmare, scopul acestui articol este de a oferi o imagine de ansamblu
cuprinzătoare asupra experiențelor părților interesate, atitudini și nevoi în ceea
ce privește intervențiile online pentru prevenirea tulburărilor mentale.
Atitudinile pozitive în rândul părților interesate sunt cheia pentru integrarea cu
succes a prevenirii bolilor mintale online în sistemele medicale existente.
Potențialii facilitatori / personalul de livrare (psihologi, psihoterapeuți) trebuie
să primească instruire și sprijin pentru implementarea acestor programe;
programele trebuie să fie atractive și evaluate continuu, actualizate și promovate
pentru a asigura o acoperire continuă iar infrastructura existentă și factorii
contextuali trebuie luați în considerare.
SINDROMUL BURNOUT – SUPRASOLICITARE PROFESIONALĂ SAU OBOSEALĂ
CRONICĂ
Termenul de epuizare profesională – sindromul Burnout – este des utilizat atunci
când se încearcă să se explice starea de stres cronic a persoanelor care activează
într-un domeniu ce presupune interacţiunea cu alţi oameni, cum ar fi, în cazul
nostru, profesiile din domeniul educaţional. Datele obţinute de cercetătorii
străini arată că, în Europa de Est şi în cea de Vest, doua treimi dintre cadrele
didactice sunt afectate de stresul profesional, iar o treime prezintă simptome
evidente de ardere emoţională.
După Winefield ș.a., cadrele didactice înregistrează niveluri de stres mai
crescute decât alte categorii profesionale. În 1969, Loretta Bradley a fost prima
cercetătoare care a arătat că epuizarea profesională (sindromul Burnout) este un
proces de stres particular, legat de exigenţele muncii şi de condiţiile de muncă.
Termenul de sindrom Burnout a fost reluat de H.J. Freudenberger în 1974 şi

7
Christina Maslach în 1976 în studiile lor referitoare la manifestările de uzură
profesională. Sindromul Burnout este o stare de epuizare emoţională, de
depersonalizare şi de diminuare a performanţelor, susceptibilă să apară la
persoanele care lucrează cu alte persoane. În opinia lui Maslach, epuizarea
profesională (burnout) este un sindrom de epuizare fizică şi emoțională care
implică dezvoltarea unui autorespect negativ şi a unei atitudini profesionale
depreciative, ducând la o pierdere a implicării şi a sentimentelor pozitive.
Burnout este un sindrom de epuizare emoţională, de depersonalizare şi de
reducere a implicării în dezvoltarea sau în perfecționarea profesională. Deci
epuizarea profesională este un rezultat al stresului cronic şi al trăirii la locul de
muncă a sentimentului că există o disproporție între posibilitățile individuale şi
realitatea condiţiilor de muncă. Dupa Maslach, se desprind trei dimensiuni ale
epuizării profesionale:
1. Extenuarea emoţională – irosire a energiei emoţionale şi perceperea
inadecvării emoţiilor proprii la situaţia creată. Este dimensiunea de bază, ce
se manifestă printr-un tonus emoţional scăzut, indiferenţă sau suprasaturare
emoţională.
2. Depersonalizarea se referă la dereglarea relaţiilor cu ceilalţi. Se poate
manifesta fie prin dependenţa de cei din jur, fie prin negativism şi atitudine
cinică.
3. Reducerea realizărilor personale se poate manifesta fie prin tendinţa de
autoapreciere negativă a capacităţilor, realizărilor, succesului profesional, fie
prin limitarea propriilor posibilităţi, obligaţii faţă de ceilalţi. În consecinţă,
individul se percepe incompetent profesional şi incapabil de a-şi atinge
scopurile propuse.
Simptomele epuizării profesionale sunt de mai multe categorii: a) Simptome
psihosomatice şi somatice; b) Simptome psihice; c) Simptome psihosociale şi
ocupaționale. Apariția epuizării profesionale este progresivă, insidioasa, iar
evoluția durează o perioada lungă de timp, având consecințe negative și ducând
la costuri psihologice asupra individului, la costuri economice asupra
organizației şi la costuri sociale asupra comunității şi familiei.
De-a lungul anilor s-au elaborat mai multe modele care au vizat identificarea
surselor stresului profesional şi ale epuizării profesionale:
1. Modelul “cerințe-control” elaborat de Karasek, este după opinia lui
Fessier şi Moulin, unul dintre cele mai cunoscute modele explicative ale
epuizării profesionale. Modelul “cerințe-control” vizează două
dimensiuni:
a) exigentele profesionale, adică îndatoririle şi constrângerile
organizaționale exercitate asupra individului;
b) libertatea deciziilor de care dispune salariatul, adică posibilitățile de
decizie şi de control pe care individul le poate avea în privința muncii.

8
2. Modelul explicativ al stresului şi epuizării profesionale, după Karasek şi
Moulin, în lucrarea “Santé et bien-être des enseignants en Suisse
romande”, arată că modelul lui Karasek a fost reluat, completat şi
dezvoltat de mai mulți cercetători. Menționam câteva variante ale
modelului Karasek:

Johnson a adăugat la modelul lui Karasek o a treia dimensiune: susținerea

socială, care se referă la trei aspecte: a) susținerea ierarhică (direcție), cu
două componente: susținerea practică şi susținerea emoţională; b)
susținerea colegială; c) susținerea extrapr-ofesională (familiala, din partea
prietenilor etc.).

3. Modelul propus de Friedman, apariția şi evoluția epuizării profesionale

sunt analizate după doua căi distincte: a) o cale cognitivă care rezultă din
sentimentul de neîmplinire atât la nivel personal, cât şi profesional; b) o
cale emoţională caracterizată printr-o supraîncărcare resimțita de cadrul
didactic, stare care poate fi urmată de epuizarea emoţională. Evenimentele
stresante exercită un impact negativ asupra persoanei prin una dintre cele
două căi sau în unele cazuri prin ambele cai.
4. Lourel şi colaboratorii propun un model multicauzal conform căruia
cerințele muncii şi libertatea de decizie, considerate ca variabile exogene
corelate între ele, afectează direct cele trei dimensiuni ale sindromului
Burnout ale căror variabile reziduale sunt corelate.
În modelele privind cauzele sindromului de epuizare profesională la angajații în
domeniul educațional, unii cercetători iau în considerare şi expectanțele sau
anticipările idealiste ale cadrelor didactice, mai ales ale celor debutanți, care
sunt contrazise destul de frecvent de realitățile vieții școlare. Alte modele mai
includ structura organizațională neadecvată şi suportul social insuficient.
Nivelul înalt al stresului şi al sindromului Burnout în rândul cadrelor didactice
se datorează faptului că aceasta presupune alocarea unui volum mare de timp
pregătiri corespunzătoare, şi nu numai. Cadrele didactice îşi petrec o bună parte
a timpului la locul de muncă, fiind implicate în relaţii atât cu beneficiarii
serviciilor oferite – copiii, elevii, studenţii, cât şi cu alţi colegi de serviciu:
profesori, manageri etc. Toate aceste relaţii necesită un mare efort emotiv,
psihic, intelectual şi chiar fizic. În acelaşi timp, munca depusă, adică activităţile
didactice (activități, predare, îndrumare, evaluare) necesită şi ele un mare efort.
Pregătirea unei activități, lecții, curs sau seminar necesită mai multe ore de
studiu, iar realizarea activităţilor de cercetare implică analiza articolelor,
studiilor, lucrărilor de specialitate. Toate aceste activităţi sunt consumatoare de
resurse (de timp, dar şi financiare), cadrele didactice renunţând, de multe ori, la
propriile necesități pentru a fi la nivel cu informaţiile din domeniu.

9
Epuizarea emoţională în domeniul educaţional capătă un aspect de epidemie. La
prima vedere, s-ar părea că ceva nu este în regulă cu oamenii, care au devenit
atât de vulnerabili în faţa stresului. Totuşi, majoritatea specialiştilor sunt de
părere că, de fapt, s-a schimbat fundamental tot ceea ce ţine de locul şi modul
nostru de lucru. Astăzi, serviciul a devenit un loc rece, ostil, un mediu
pretenţios, ceea ce duce la epuizarea emoţională, fizică şi spirituală. Emoţiile şi
sentimentele atât de omeneşti au devenit, pentru mulţi, adevărate obstacole, dacă
nu chiar inamici, în calea succesului. Cerinţele zilnice exagerate legate de
serviciu, de familie şi de performanţa noastră proprie nu fac altceva decât să ne
erodeze energia şi entuziasmul. Bucuria succesului şi emoţiile realizărilor sunt
din ce în ce mai dificil de atins, iar aceasta conduce inevitabil la diminuarea
dedicaţiei profesionale. La aceasta se mai adaugă mărimea normelor didactice,
volumul mare al sarcinilor administrative, o remunerare ce nu poate compensa
efortul depus etc. De aceea cadrele didactice se confruntă adesea în instituţiile
preșcolare şi de învăţământ cu numeroase situații, care generează fenomenul
epuizării profesionale sau sindromul Burnout.
Mai multe activităţi profesionale impun suprasolicitare sub aspect emoţional şi
interpersonal. Ele sunt specifice unor profesii ca cea de medic, psiholog, asistent
social, profesor şi pot avea consecinţe negative asupra sănătăţii.
În literatura de specialitate această patologie se întîlneşte sub denumirea de
sindromul Burnout sau Sindromul Epuizării Profesionale (SEP) . Sindromul
Burnout consta in epuizarea fizica, emotionala si mentala cauzata de expunerea
excesiva si prelungita la situatii stresante.
În 1981, Maslach si Jackson propuneau următoarea definiţie pentru Sindromul
Burnout: „un sindrom de epuizare emoţională, de depersonalizare şi de
reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional
alături de alţii”. E considerată o boala contemporană. „Presiunea pentru
performanţă, reducerile şi ameninţările prin concediere de personal, salariile
mizerabile, combinate cu scumpirea crescanda a costului vietii de zi cu zi,
creeaza medicilor oncologi frica de pierderea locului de munca, stress-ul „de
calendar”, medicii isi simt existenta amenintata si incearca sa-si depaseasca din
ce in ce mai mult limitele fizice si psihice, muncind „pana cad jos”, se
imbolnavesc si creeaza depresii. Specialiştii confirmă că persoanele care sufera
de Sindromul Burnout se simt coplesite de presiunea de a raspunde cerintelor
profesionale si, in timp, aceasta acumulare constanta de stres conduce la
pierderea interesului si a motivatiei care au stat la baza activitatilor profesionale.
Principala cauza a Sindromului Burnout este senzatia de suprasolicitare
profesionala combinata cu subaprecierea eforturilor tale de catre ceilalti. Locul
de munca tinde sa fie mediul cel mai propice pentru dezvoltarea acestei
afectiuni, dar exista situatii in care viata sociala sau personala conduc la
Sindromul Burnout. Astfel, un angajat care nu a mai beneficiat de concediu si de

10
o marire de salariu de 2 ani sau alte situaţii omonime sunt expusi riscului de a
ajunge la Sindromul Burnout.
După prof. univ.Dr. Paula Drosescu, cercetători americani obţinerea rezultatelor
sau a performanţelor, în orice domeniu, presupune implicarea conştientă într-un
proces evolutiv, în spirală ascendentă şi de cele mai multe ori ireversibil (figura
1). În literatura de specialitate sunt descrise o combinatie de factori ce pot cauza
apariţia şi dezvoltarea Sindromului Burnout:cauze legate de locul de munca, de
stilul de munca sau de trasaturi de personalitate.

Figura 1.
Cauze legate de locul de muncă: lipsa recunoaşterii şi recompensării muncii
prestate, ignoranţă şi indeferenţă profesională din partea colegilor, senzatia de
lipsa de control asupra propriilor activitati, asteptari nerealiste sau neclare din
partea angajatorului, desfasurarea unor activitati monotone, repetitive si care nu
ofera satisfactii profesionale, lucrul sub presiune constanta sau intr-un mediu
stresant. Din cauzele legate de stilul de viaţă fac parte: dezechilibru intre viata
profesionala si cea personala, presiune si aşteptări în realizări mai mari,
responsabilitati, fara ajutor din partea celorlalti, somn insuficient; prea putin
timp dedicat relaxarii si socializarii, lipsa unor relatii apropiate, a unor persoane
care sa ofere suport emotional. Şi din cauze legate de tipul personalităţii sunt:
tendinte perfectioniste; conceptia ca nimic nu este suficient de bine facut sau
bun, viziune pesimista asupra perspectivelor sinelui si asupra lumii in general,
nevoia permanenta de a detine controlul.
Din simptoamele frecvent întîlnite mentionam următoarele: indispoziţie,
indiferenţă, plictiseala, lipsa motivaţiei şi creaţiei profesionale, oboseală
permanentă, stare de lipsa si ignoranţa totală. Aceste simptome sau semne putem
împărţă în cele fizice, emoţionale ţi cele comportamentale. Din primul grup, a
celor fizice fac parte: senzatia permanenta de oboseala, vlaguire, imunitate
scazuta, predispozitie ridicata la contractarea diferitilor virusi, dureri de cap, de
spate si musculare frecvente, schimbari ale apetitului si ale obiceiurilor de somn.
Din simptomele sau semne emoţionale fac parte: senzatia de esec si lipsa de
incredere in sine, neajutorare, coplesire, detasare de ceilalti oameni si de lume in
general, pierderea motivatiei, abordare negativista si cinica, imposibilitatea de a

11
fi satisfacut (nimic nu este suficient de bun). Din simptome sau semne
comportamentale fac parte: cautarea singuratatii prin izolarea frecventa de
ceilalti oameni, retragerea din diferite activitati, refuzul responsabilitatilor,
consumul excesiv de mancare, bauturi alcoolice sau droguri pentru a face fata
situatiei, revarsarea frustarilor peste oameni nevinovati, absenteismul de la locul
de munca sau scurtarea programului de lucru, venind tarziu si plecand devreme
de la serviciu.
După Maslach (1986), există trei dimensiuni ale epuizării profesionale:
a. epuizarea emoţională (solicitare emoţională excesivă, senzaţia că ești “la
capătul puterilor”);
b. depersonalizarea (manifestată prin scăderea empatiei, relaţii insensibile,
distanţare-detaşare, indiferenţă şi/sau cinism faţă de persoanele care, în
mod normal, sunt destinatarii serviciilor sau asistenţei);
c. diminuarea motivaţiei, a implicării profesionale şi reducerea performanţei.
Burn out-ul și personalitatea
Legătura între burn out și personalitate a fost făcută pentru prima dată de către
Freudenberger la începutul anilor ‘70.
Sindromul burn out este strâns legat de condițiile de muncă, dar și de tipul
muncii – de obicei profesii care presupun implicare în ajutoararea semenilor
(sector medical și social) și de componenta dimensională a personalității.
Anumite trăsături de personalitate pot determina alegerea unei profesiuni, dar în
același timp pot favoriza apariția simptomelor de burn out.
Freudenberg a numit burn out-ul “boala luptătorului” și a emis ipoteza conform
căreia sunt predispuse persoanele cărora le place să lupte. “Acești oameni au o
imagine idealizată despre sine și se autopercep ca fiind competenți, carismatici
și dinamici iar cu timpul iși pierd încrederea în sine fiindcă vor consta că nu își
pot îndeplini obiectivele de altfel greu de atins”. Astfel s-a formulat o definiție a
burnout-ului ca fiind o stare de oboseală cronică, frustrare și depresie, datorate
unor obiective greu de îndeplinit și care eșuează în primirea recompenselor
așteptate conducând în final la scăderea motivației și la diminuarea implicării în
muncă.
Burn out-ul și personalitățile accentuate
Chiar dacă în sindromul burn out se observă o serie de simptome astenice, cum
ar fi epuizarea emoțională, oboseala, tendințele depresive, ele sunt, în esență,
mai curând cognitive sau comportamentale decât fizice.
Manifestările simptomatice asociate burnout-ului sunt observate la persoanele
echilibrate, fără tulburări psihice și fără antecedente psihiatrice sau

12
psihopatologice. Ele sunt „indicii care ajută la distingerea burnout-ului de
tulburările psihopatologice autentice“.
Burn out-ul este foarte asemănător cu personalitățile accentuate din planul
psiho-individual. Personalitățile accentuate sunt amplasate între normal și
tulburarea de personalitate, cu tendința de a aluneca spre patologic, fără a cădea
în el. Ele sunt predispuse la manifestări patologice în condiții defavorabile de
viață, reprezintă un fel de "miniaturi" ale unor posibile perturbări de natură
patologică.
Prin analogie, se poate considera că și burn out-ul conține în el "fragilități",
dintre care cele trei descrise de Maslach și Jackson (epuizarea emoțională,
depersonalizare, nerealizarea personală) sunt probabil cele mai importante, ce ar
constitui terenul cel mai propice al apariției unor tulburări patologice reale.
Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial - căutarea cauzelor care au dus la manifestarea
acestor simptome. Dacă aceste cauze țin strict de îndeplinirea rolului
profesional atunci putem vorbi de burn out, deși manifestările aproape
coincid cu ale unei depresii.
Stresul ocupaţional - sarcinile de muncă depăşesc resursele adaptatative ale
angajaţilor, în timp ce sindromul de epuizare/burn out constituie faza finală a
dezadaptării, datorată unui dezechilibru îndelungat între cerinţe şi resurse;
stresul nu conduce întotdeauna la atitudini şi comportamente negative din partea
angajaţilor, în timp ce burnout-ul este asociat de fiecare dată cu asemenea trăiri
negative.
In depresie traseul psihopatologic este diferit: tristețe, dezinteres pentru
activitățile plăcute și cele obișnuite, energie scăzută, lentoare psiho-motorie,
bradipsihie, ideație depresivă de diverse intensități, idei recurente de moarte,
performanțe cognitive scăzute, randament util scăzut
Burn out cronologic : lipsa de răbdare, iritabilitate în fața oricărui mic obstacol/
solicitare suplimentară, scăderea capacității de concentrare, pierderea disciplinei
in muncă, nevoia de pauze, crize de furie, supărare – necaracteristice
personalității, dezorganizare în procesul muncii și nu numai, cefalee si alte
somatizări, oscilații ale dispoziției, scăderea performanțelor
cognitive/randamentului/acumulare de sarcini și responsabilități, izolare,apatie,
epuizare.

13
Cuprins
1. Freidman I.A., Burnout in teachers: Shattered Dreams of Impeccable
Professional Performance, JCLP/ In Session: Psychoterapy in Practice,
Vol. 56(5), 595-606, 2000.
2. Maslach, C., & Leiityter, M.P. (1997). The truth about burn-out. San
Francisco: Jossey-Bass
3. Maslach, C., & Jackson, S.E. (1981). The measurement of experienced
burn-out. Journal of Occupational Behavior, 2, 99-113
4. World Health Organization, International Statistical Classification of
Diseases and Related Health Problems
5. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/mental-health-of-
older-adults
6. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex
%3A52005DC0484
7. https://www.who.int/news/item/11-02-2021-who-executive-board-
stresses-need-for-improved-response-to-mental-health-impact-of-public-
health-emergencies
8. https://repository.usmf.md/bitstream/20.500.12710/7315/1/
SINDROMUL_BURNOUT.pdf

14