Sunteți pe pagina 1din 2

Mita Dragos

Importanta Comunicarii
Comunicarea reprezintă un mod de interacțiune psihosocială a oamenilor, realizată prin limbaj sau prin
alte coduri, în scopul transmiterii de informații sub formă de mesaje, știri, semne, texte ori gesturi
simbolice. Acest ansamblu de acțiuni este efectuat între cel puțin doi interlocutori, respectiv emițătorul
și receptorul. Conceptul de comunicare este strâns legat de existența noastră ca oameni, însă
interacțiunea dintre persoane poate fi afectată de foarte multe lucruri pentru că include emoțiile celor
implicați, situația culturală, mediul sau chiar locația folosită pentru a comunica.

Tipuri de comunicare :

1.Comunicarea verbala/orala

2.Comunicare nonverbala

3.Comunicarea vizuala

4.Comunicarea scrisa

Importanta comunicarii cu cei din jur :


In cartea sa Cinci stele. De la bine la excelent în arta comunicării, autorul Carmine Gallo vorbește despre
modul în care putem avea succes într-o societate dominată de progresul tehnologic. Comunicarea este
un proces dinamic, aflat într-o continuă schimbare, iar societatea își datorează existența comunicării
interumane, însă apariția inovațiilor tehnologice face ca modul în care discutăm cu cei din jur să fie
diferite. Zilnic ne lovim de o diversitate de probleme în familie, la job, în societate sau în intimitatea
vieții, iar pentru a le rezolva trebuie să comunicăm în mod corect.

Bariere in procesul de comunicare :


Ce anume te împiedică să comunici corect cu ceilalți? Pe lângă impedimentele fizice există și alte tipuri
de bariere ce-ți pot îngreuna discuțiile cu alte persoane. Iată ce te poate limita în a comunica corect:

-Prejudecăți sau idei preconcepute;

-Teama de impresiile pe care le lași celor din jur;

-Lipsa timpului;

-Lipsa de încredere în interlocutor;

-Modele culturale diferite;

-Negativism în atitudine și comportament;


-Percepții greșite;

-Încărcătura emoțională a mesajului;

-Incompatibilitatea punctelor de vedere;

-Forma inadecvată a transmiterii mesajului;

-Lipsa de cunoaștere sau lipsa de interes;

-Emoțiile;

-Particularități ale mediului;

-Tehnologia.

S-ar putea să vă placă și