CURS 8

6. COMPENSAREA MĂSURĂTORILOR CONDIŢIONATE

Metoda măsurătorilor condiţionate se aplică în general în geodezie, la

compensarea reţelelor de sprijin (triangulaţie, trilateraţie, poligonometrie,
nivelment).
O reţea de sprijin, de exemplu de triangulaţie, este constituită dintr-o succesiune
de figuri geometrice (triunghiuri, patrulatere, poligoane). Pentru realizarea
acestei reţele se măsoară unghiuri şi laturi. În general însă, pentru eliminarea
greşelilor şi îmbunătăţirea preciziei, nu ne limităm la a măsura un număr de
elemente (unghiuri, laturi) strict necesare pentru construirea reţelei respective, ci
se măsoară un număr de elemente în plus. Este evident căci între unghiurile
măsurate, precum şi între unghiuri şi laturi, există anumite relaţii geometrice
impuse de geometria reţelei. Pentru rezolvarea problemei de compensare este
util să se evalueze numărul acestor relaţii cât şi caracterul lor, păstrând însă doar
relaţiile independente. Numărul ecuaţiilor de condiţie independente este egal cu
numărul măsurătorilor efectuate în plus (nr. gradelor de libertate).
Exemplu:
Pentru construirea unui triunghi sunt necesare 3 elemente dintre care cel puţin
unul liniar. Presupunând că este cunoscută o latură, atunci este necesar şi
suficient, pentru construirea triunghiului să se măsoare două unghiuri.
Dacă se măsoară şi cel de-al treilea unghi, atunci ele trebuie să satisfacă
condiţia:
A  B  C  200g 6.1
Având deci o măsurătoare în plus, este necesar să întocmim o ecuaţie de
condiţie.
Deoarece valorile obţinute din măsurători sunt afectate în mod inerent de erori,
condiţia (6.1) nu va fi riguros satisfăcută, de aceea:
A  B  C  200 g  w 6.2
unde, discordanţa w reprezintă neînchiderea în triunghi ca urmare a erorilor de
măsurare.
Pentru a satisface condiţia (6.1) este necesar ca valorile măsurate, afectate de
erori să fie modificate cu anumite cantităţi, numite corecţii ( v i ).
Vom avea astfel:
 A  v A   B  v B   C  vC   200 g  0 6.3
Ţinând seama de (6.2),se obţine ecuaţia de condiţie a corecţiilor:

v A  v B  vc  w  0 6.4
1
6.1 CAZUL GENERAL

Se consideră n mărimi X 1 , X 2 , .....X n pentru determinarea cărora s-au efectuat

măsurători directe, găsindu-se rezultatele l1 , l 2 , .....l n . Presupunem că cele n
necunoscute X 1 , X 2 , .....X n , trebuie să satisfacă r relaţii de condiţie independente
între ele (rezultă deci că numărul mărimilor măsurate în plus este r ):

f1  X 1 , X 2 , ....., X n   0
f 2  X 1 , X 2 , ....., X n   0 6.5
……………………….
f r  X 1 , X 2 , ....., X n   0

Valorile măsurate direct l1 , l2 , ....., ln nu vor satisface riguros acest sistem, astfel
încât prin înlocuirea necunoscutelor X 1 , X 2 ,....., X n prin l1 , l2 , ....., ln vom obţine
rezultate diferite de zero:
f i l1 , l 2 , ....., l n   wi
( i  1, 2,.....r ) 6.6
Mărimile wi poartă denumirea de discordanţe, nepotriviri sau termeni liberi.
Problema care se pune este de a găsi corecţiile v1 , v 2 , ....., v n care, aplicate
mărimilor măsurate l1 , l2 , ....., ln , să facă să dispară aceste mici discordanţe. Deci,
pentru a fi satisfacut sistemul (6.6) trebuie să avem:
X i  l i  vi ,
( i  1, 2,.....n ) 6.7
Ecuaţiile sistemului (6.5) pot fi liniare sau nu.
În primul caz considerăm că ele sunt de forma:

a1 X 1  a 2 X 2  ....  a n X n  a 0  0
b1 X 1  b2 X 2  ....  bn X n  b0  0
6.8
....................................................
r1 X 1  r2 X 2  ......  rn X n  r0  0

Ţinând seama de relaţia 6.7, acestea devin:

a1v1  a 2 v 2  ....  a n v n  w1  0
b1v1  b2 v 2  ....  bn v n  w2  0
6.9
.................................................
r1v1  r2 v 2  ......  rn v n  wr  0

2
unde:
w1  a1l1  a 2 l 2  ....  a n l n  a 0  0
w2  b1l1  b2 l 2  ....  bn l n  b0  0
6.10
......................................................
wr  r1l1  r2 l 2  ......  rn l n  r0  0

În cazul în care ecuaţiile sistemului 6.5 nu sunt liniare, se procedează la

liniarizarea acestora. Ţinând seama că mărimile vi sunt relativ mici, ecuaţiile se
dezvoltă în serie Taylor, neglijându-se termenii de ordinul II şi superior.
Substituind relaţia 6.7 în 6.5 se obţine:

f i l1  v1 , l 2  v2 , .....l n  vn   0 6.11

Relaţie, care dezvoltată în serie Taylor conduce la:

n
 f 
f i l1 , l 2 , .....l n     i   v k  t  0 6.12
k 1   l k 

t reprezintă termenii de ordinul II şi superior, care se neglijează.

Făcând notaţiile:
f i l1 , l 2 , ....., l n   wi , ( i  1, 2,.....r )

  f1    f2    fr 
   ai    bi    ri 6.13
  li 0   li 0   li 0

se obţine:
a1v1  a 2 v 2  ....  a n v n  w1  0
b1v1  b2 v 2  ....  bn v n  w2  0
6.14
................................................
r1v1  r2 v 2  .....  rn v n  wr  0

Acest sistem poartă denumirea de sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie a

corecţiilor.
Mărimea w reprezintă termenul liber al ecuaţiei de condiţie fiind în acelaşi timp
valoarea ecuaţiei pentru mărimile măsurate. Această observaţie este utilă pentru
calculul practic al termenului liber al ecuaţiilor de condiţie.

3
6.2 ECUAŢIILE NORMALE ALE CORELATELOR
În sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie (14) întrucât numărul ecuaţiilor este
mai mic decât numărul necunoscutelor (r  n), sistemul este nedeterminat,
gradul de nedeterminare fiind (n-r).
Pentru rezolvarea problemei, deci pentru determinarea tuturor corecţiilor v i ,
vom folosi metoda celor mai mici pătrate, adică:
vv  min . 6.15
 pvv  min . (în cazul măsurătorilor ponderate)
Corecţiile de determinat v i , trebuind să satisfacă atât condiţia de minim (6.15)
cât şi sistemul liniar, avem de-a face cu o problemă de minim condiţionat,
care se rezolvă prin metoda multiplicatorilor Lagrange.

6.2.1 Măsurători condiţionate de aceeaşi precizie

Funcţia Lagrange, introdusă în acest scop are forma:
 v1 , v 2 ,.., v n , k1 , k 2 ,..., k r   v12  v 22  ...  v n2 
 2k1 a1v1  a 2 v 2  ...  a n v n  w1  
 2k 2 b1v1  b2 v 2  ...  bn v n  w2  
6.16
......................................................
 2k r r1v1  r2 v 2  ...  rn v n  wr   min .

În expresia acestei funcţii, parametri k i se numesc multiplicatori Lagrange sau

corelate Gauss.
Punctele staţionare libere ale funcţiei se determină, anulând derivatele parţiale în
număr de ( n  r ) ale funcţiei  în raport cu v1 , v 2 , ....., v n , k1 , k 2 ,..., k r .
Punctele de extrem legate ale funcţiei (6.16) se găsesc printre punctele staţionare
libere.
Efectuând derivatele parţiale ale funcţiei obţinem:

 2vi  2ai k1  2bi k 2 .....  2ri k r  0 6.17
 vi


 a1v1  a 2 v 2  ...  a n v n  w1  0
 k1
6.18

 b1v1  b2 v 2  ...  bn v n  w2  0
 k2
..............................................................

 r1v1  r2 v 2  ...  rn v n  wr  0
 kr

4
Sistemul (6.17) se mai poate scrie sub forma:

vi  ai k1  bi k2  ...  ri kr ( i  1, 2,.....n ) 6.19

În sistemele (6.17) şi (6.18) avem (n+r)ecuaţii şi ((n+r)) necunoscute, deci se

pot rezolva.
Substituind valorile corecţiilor v i date de (6.19) în sistemul (6.18) şi efectuând
calculele, rezultă:

a1 a1 k1  b1 k 2  ...  r1 k r   a 2 a 2 k1  b2 k 2  ....  r2 k r   .....

 a n a n k1  bn k 2  ..  rn k r   w1  0
................................................................................................
r1 a1 k1  b1 k 2  ...  r1 k r   r2 a 2 k1  b2 k 2  ...  r2 k r   .....
 rn a n k1  bn k 2  ...  rn k r   wr  0
sau

a1 a1 k1  a1b1 k 2  ...  a1 r1 k r  a 2 a 2 k1  a 2 b2 k 2  ...  a 2 r2 k r  .....  a n a n k1  a n bn k 2

...  a n rn k r  w1  0

a1b1 k1  b1b1 k 2  ...  b1 r1 k r  a 2 b2 k1  b2 b2 k 2  ...  b2 r2 k r  .....  a n bn k1  bn bn k 2

 ...  bn rn k r  w2  0

a1 r1 k1  b1 r1 k 2  ...  r1 r1 k r  a 2 r2 k1  b2 r2 k 2  ...  r2 r2 k r  .....  a n rn k1  bn rn k 2

 ...  rn rn k r  wr  0
Trecând la sumele Gauss se va obţine:

aa k1  ab k 2  .....  ar  k r  w1  0

ab k1  bb k 2  .....  br  k r  w2  0
6.20
............................................................
ar  k1  br  k 2  ....  rr k r  wr  0

Sistemul (6.20) având r ecuaţii liniare şi r necunoscute, reprezintă sistemul

normal al corelatelor.
Matricea sistemului normal al corelatelor fiind simetrică şi pozitiv definită, are
inversă. Deci, sistemul are soluţie şi aceasta este unică.
Rezolvând sistemul cu una din metodele cunoscute se determină corelatele
k1 , k 2 ,..., k r .

5
Introducând valorile găsite pentru corelatele k în sistemul (6.19), se determină
valorile cele mai probabile ale corecţiilor v . Aceste corecţii se aplică apoi
mărimilor măsurate direct, l i conform relaţiei:
X i  l i  vi ,
rezultând valorile compensate ale mărimilor Xi.

6.2.1.1 Calculul practic al coeficienţilor ecuaţiilor normale

Pornind de la un sistem format din 3 ecuaţii de condiţie a corecţiilor:

a1v1  a2v2  ...  an vn  w1  0
b1v1  b2v2  ...  bn vn  w2  0 6.21
c1v1  c2v2  ...  cn vn  w3  0

sistemul normal al corelatelor va fi:

aak1  abk 2  ack 3  w1  0
abk1  bbk 2  bck 3  w2  0 6.22
ack1  bck 2  cck 3  w3  0
Deducerea practică a coeficienţilor ecuaţiilor din sistem cât şi calculele de
control respective, este arătată în tabelul de mai jos:

Tabelul coeficienţilor ecuaţiilor de condiţie a corecţiilor

Nr. ai bi ci Si Notaţii şi controale
crt.
1 a1 b1 c1 S1 S1 = a1+ b1 + c1
2 a2 b2 c2 S2 S2 = a2+ b2 + c2
........ .......... .......... .......... ............ ..........……..
.. an bn cn Sn Sn = an+ bn + cn
n
 [a] [b] [c]   = [a]+[b]+[c] =
[S] [S]

Tabelul coeficienţilor sistemului normal

aa ab ac aS  aS  = aa + ab + ac

bb bc bS  bS  = ab + bb + bc

cc cS  cS  = ac + bc + cc