Sunteți pe pagina 1din 1

Sportul este una dintre cele mai importante activități în viața omului, indiferent

de vârstă, gen, statut social sau stare de sănătate. Beneficiile sportului și


importanța sportului sunt atât de multe, de cele mai multe ori chiar foarte ușor de
observat și măsurat.

Practic sporturi din plăcere încă de la vârsta de 7 ani, iar o bună perioadă din
viața mea, aproximativ 10 ani am practicat sport de performanță și am trăit viața
de sportiv în adevăratul sens al cuvântului.
Grupuri noi, oameni noi și medii diferite te așteaptă continuu pe parcursul anilor.
Școala, mutarea într-un alt cartier/ oraș sau țară, intrarea la liceu, intrarea la
facultate, schimbarea locului de muncă etc. Ori de câte ori vei face o astfel de
schimbare va trebui să te integrezi într-un mediu sau grup nou.

Sportul te ajută să spargi aceste bariere de integrare într-un grup. Printre


beneficiile sportului și modul în care te ajută acesta să te integrezi într-un grup
sau echipă se regăsesc:

deschiderea de a-ți face noi prieteni


diminuarea rușinii de a vorbi în preajma altor oameni
o stabilitate emoțională mai mare care te ajută să relaționezi și să te integrezi
mai ușor
creșterea nivelului de popularitate
Sporirea nivelului de competitivitate
De curând, mi s-a pus la un interviu de angajare întrebarea ”Ce părere ai despre
competitivitatea la locul de muncă?”

Eu consider că competitivitatea este bună și în niciun caz nu te face un om mai


rău. Într-un mediu necompetitiv oamenii tind să fie la fel.

S-ar putea să vă placă și