Opera lirica blagiana isi datoreaza semantica sistemului filosofic de gandire pe

care Blaga l-a configurat ca efect al unei necesitati de a intelege raportul dintre
om si divinitate. Elementul central al sistemului sau filosofic este "orizontul
misterului", formula metaforica prin care autorul defineste misterul ca fiind de
natura divina.

Lucian Blaga a ramas in cultura noastra drept un mare scriitor dar si filosof,
marcand perioada interbelica prin personalitatea sa impunatoare. El a venit cu un
sistem filosofic inedit, in deplina concordanta cu spatiul romanesc si mitologia
acestor locuri. Astfel, opera sa poetica include si numeroase elemente ale creatiei
sale filosofice de mai tarziu, in care dezvolta, cu privire la poezie, 2 concepte
operationale: cunoasterea si stilul.

In 1919 el debuteaza cu volumul de versuri "Poemele luminii", dar si cu un volum de

notatii filosofice "Pietre pentru templul meu". In aceasta lucrare el impune
termenul de "mister" care va deveni o notiune cheie a intregului sau sistem
filosofic; asftel Blaga considera ca misterul nu poate fi in totalitate relevat
deoarece, "Marele Anonim", un sinonim al ideii de divinitate nu permite acest
lucru, punand o bariera ("cenzura transcendenta") intre oameni si cunoastere
absoluta.

Textul "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", poate fi considerat o arta

poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric (propriile convingeri despre
arta literara) si viziunea asupra lumii.

Blaga sustine ca exista 3 motive pentru care se foloseste aceasta bariera in calea
cunoasterii:

Prima motivare (minimala): Daca omul ar cunoaste tot misterul el ar fi condamnat la

stagnare care duce in timp la pierderea capacitatii de creatie.
A doua motivare (medie): Stagnarea, lipsa de creativitate poate duce in timp la
pierderea echilibrului interior al omului, provocand un dezechilibru emotional.
A treia motivare (maximala): Daca omul ar avea cunoastere absoluta, el ar fi
asemenea Marelui Alb, ceea ce ar duce la anularea puterii acestuia.

Conform conceptiei lui Blaga, raportarea la cunoastere este de doua tipuri:

cunoastere "paradisiaca" si cunoastere "luciferica". Prima caracterizeaza
intelegerea logica, forma de cunoastere care, in viziunea autorului, prin
explicarea misterului, nu ofera acces la marile taine ale lumii: divinitatea,
moartea, iubirea ("cu eu lumina mea"). Cunoasterea "luciferica", se bazeaza pe
intuitie, mod de intelegere a lumii care iti da cale libera catre misterele
fundamentale ale Universului, dar care nu se supune demonstratiei si a rigorilor
cunoasterii "paradisiace"; este specifica creatorilor care isi doresc sa ascunda
adevarul. Cele doua tipuri de cunoastere sunt antitetice, scopul lor fiind diferit:
cunoasterea poetului protejeaza tainele Universului in cuvinte, iar cunoasterea
rationala distruge misterul.