ÎNMORMÂNTAREA

simboluri şi semnificaţii
Biserica Ortodoxă ne învaţă că moartea este despărţirea sufletului de trup, adică doar sfârşitul
vieţii pământeşti. Sufletul merge înaintea lui Dumnezeu, iar trupul este pus în mormânt, în
pământul din care a fost luat. Moartea nu este o „trecere în nefiinţă”, ci intrarea în realitatea vieţii
veşnice. Întrucât credem în Înviere, spunem că cei morţi sunt, „adormiţi”, sau „plecaţi de la noi”.

PREGĂTIREA Apa curată cu care se spală trupul celui adormit imediat

după moarte aduce aminte de apa Botezului, care spală
Trupul se aşează în sicriu pentru a fi ocrotit de greutatea întinăciunea patimilor.
pământului şi pentru a arăta că el se află sub acope- Hainele noi cu care este îmbrăcat trupul închipuie
rământul Celui Preaînalt (Psalmul 90, 1). veşmântul nestricăciunii, după cum ne zice Sfântul Apos-
tol Pavel (I Corinteni 15, 42).
Se așează cu fața spre răsărit, pentru că dinspre Răsărit
ne-a venit Iisus Hristos, Lumina cea adevărată și tot din-
spre Răsărit va veni El la judecata viitoare (Matei 24, 27). Se trag clopotele la biserică pentru a înştiinţa pe cei-
lalţi credincioşi că unul dintre ei i-a părăsit, fiind îndemn
Icoana Învierii aşezată pe pieptul adormitului arată la rugăciune pentru iertarea păcatelor lui (de aceea se zi-
nădejdea în înviere și credința în Mântuitorul Hristos. ce: „Dumnezeu să-l ierte!”) şi aducere aminte că toţi
suntem muritori.
Toiagul de ceară simbolizează firul vieţii omului pe
pământ, iar lumânările aprinse în sfeşnic închipuie lumi- Doliul (hainele purtate de credincioşi, pânza de culoare
na lui Hristos care călăuzeşte sufletul celui adormit spre neagră aşezată deasupra uşii) este expresia durerii şi a
viaţa veşnică. tristeții.

Slujba stâlpilor este o rugăciune scurtă pentru sufletul

celui răposat, la care se adaugă citirea unor părţi din cele
patru Evanghelii, stâlpii susţinători al Bisericii creştine.
De aici şi denumirea de „stâlpi”, cu referire la cei patru
ÎNMORMÂNTAREA
Evanghelişti. Înmormântarea are loc, de obicei, a treia zi după
moarte, când se face pentru cel adormit și prima pome-
nire (parastas) şi când, după credința noastră, sufletul ce-
lui adormit părăsește pentru totdeauna pământul și lo-
Trupul celui adormit este adus la biserică pentru că curile pe unde a trăit, pentru a se înălța la cer.
aici el se află pentru cea din urmă oară în mijlocul paro-
hiei sau al obștii creștine în care a trăit. El își ia acum Împărţirea hainelor este strict legată de milostenie,
rămas bun nu numai de la cei rămași în viață, ci și de la pentru că milostenia este o arvună cerească: „Gol am fost
locașul sfânt unde a luat parte la sfintele slujbe, unde a şi M-aţi îmbrăcat” (Matei 25, 36), aşa cum ne arată şi
fost botezat, cununat și împărtășit. rugăciunea din cărţile de slujbă care specifică faptul că
Hristos este Cel ce binecuvântează, prin mâna preotului,
Oferirea şi primirea de lumânări aprinse (uneori hainele date de familie pentru răposat: „să-i fie lui de
însoţite de o batistă, o pânză albă, un prosop sau un pomenire şi spre iertarea păcatelor”.
colăcel) reprezintă credinţa comună în „Lumina – Hris-
tos”, care călăuzește sufletul decedatului pe calea În vechime, opririle în drumul dinspre casa celui
veşniciei. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori să adormit spre biserică aveau ca scop atragerea altor
spună „Dumnezeu să-l ierte!” sau „Bogdaproste!” (cuvânt creştini în cortegiu spre a se ruga pentru cel răposat. De
de origine slavă, care în traducere înseamnă tot aceea, popasurile se fac la răspântii, iar preotul rosteşte
„Dumnezeu să-l ierte!”). ectenia morţilor.

Prin cântarea „Veşnica pomenire” ne rugăm lui Coliva, făcută din grâu fiert, închipuie însuşi trupul celui
Dumnezeu ca să-l așeze pe cel adormit în comuniunea adormit, boabele de grâu fiind simboluri ale învierii
sfinţilor, celor vii rămânâdu-le datoria de a-l pomeni din trupurilor (Ioan 12, 24). Atunci când se cântă „Veșnica
neam în neam. pomenire”, rudele si prietenii mortului ridică tava cu
Crucea aşezată la căpătâiul morţilor este semnul cre- colivă, legănând-o pe mâini, în semn de comuniune sau
dinței celui adormit, semnul Domnului Iisus Hristos, dar legătură cu răposatul. Același lucru închipuie şi gustarea
şi simbolul unui somn spre Înviere. din colivă, după binecuvântarea ei.
Pomana sau Parastasul, asemenea vechilor agape, nu Vinul, numit şi „apaus” (lb. lat., „pausum”, însemnând
reprezintă „hrănirea mortului”, ci darul pe care cei vii îl „odihnă” sau „sfârşit”) semnifică miresmele, balsamul cu
fac pentru pomenirea sufletelor adormite. Este un act de care a fost uns trupul lui Hristos după moarte. Turnarea
milostenie şi o formă de rugăciune pentru iertarea din vin pe pământ sau peste trupul celui răposat, cât și
păcatelor celor trecuţi în veşnicie. pe colivă, este un simbol al vieţii veşnice, al învierii.

Cuvânt catehetic
„Mergând, învăţaţi toate neamurile…” (Matei 28,19)
Apare cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
▪ ▪
Foaie editată şi distribuită gratuit de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor. Material catehetic disponibil şi în format electronic. Cateheza MMB catehizare.mmb@gmail.com